Decizie 3331/2026
Decizie CNSCDecizie_3331.pdf
Document CNSC
STRABAG SRL prin Av. Mihai Iulian Baicoianu în contradictoriu cu COMUNA VADASTRITA
Decizia CNSC nr. 3331/C10/4095 din 15.10.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuția lucrărilor de modernizare a drumurilor în cadrul proiectului: Modernizare drumuri de interes local în Comuna Vădăstrița, Județul Olt”, cod CPV 45233120-6, de către COMUNA VĂDĂSTRIȚA, cu sediul în localitatea Vădăstrița, județul Olt, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -anularea Raportului procedurii nr. 3810/24.09.2026, în partea în care oferta depusă de PANADRIA S.R.L. a fost declarată admisibilă şi câştigătoare, precum şi în partea în care oferta Strabag a fost declarată oferta clasată pe locui II, precum şi a proceselor-verbaie care au stat la baza acestor decizii; -anularea Comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 3812/24.09.2026, precum şi a comunicărilor transmise celorlalţi ofertanţi, şi a tuturor actelor subsecvente acestora; -obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei PANADRIA S.R.L., ofertă declarată câştigătoare, cât şi a ofertei STRABAG, în termen de 10 zile de la comunicarea dec…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de STRABAG SRL, în contradictoriu cu COMUNA VĂDĂSTRIȚA.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
Decizie_3331.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3331/C10/4095 Data: 15.10.2026 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 74924/02.10.2026, depusă de STRABAG SRL, cu sediul social în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 5, camera 5.14, sector 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. J40/13563/1994, având CUI R06891914, reprezentată convenţional de avocat Mihai-Iulian Băicoianu, cu adresa de comunicare a actelor procedurii în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 2, camera 2.01, sector 5, împotriva rezultatului procedurii de atribuire consemnat în Raportul procedurii nr. 3810/24.09.2026, privind procedura simplificată, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor de modernizare a drumurilor în cadrul proiectului: Modernizare drumuri de interes local în Comuna Vădăstrița, Județul Olt”, cod CPV 45233120-6, de către COMUNA VĂDĂSTRIȚA, cu sediul în localitatea Vădăstrița, județul Olt, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -anularea Raportului procedurii nr. 3810/24.09.2026, în partea în care oferta depusă de PANADRIA S.R.L. a fost declarată admisibilă şi câştigătoare, precum şi în partea în care oferta Strabag a fost declarată oferta clasată pe locui II, precum şi a proceselor-verbaie care au stat la baza acestor decizii; -anularea Comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 3812/24.09.2026, precum şi a comunicărilor transmise celorlalţi ofertanţi, şi a tuturor actelor subsecvente acestora; -obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei PANADRIA S.R.L., ofertă declarată câştigătoare, cât şi a ofertei STRABAG, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei, cu respectarea considerentelor acesteia; -acordarea accesului la dosarul cauzei, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar,
Pagina 2 din 2 CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de STRABAG SRL, în contradictoriu cu COMUNA VĂDĂSTRIȚA.