Decizie 3064/2026
Decizie CNSCDecizie_3064.pdf
Document CNSC
ASOCIEREA DIFERIT AG SRL DIFERIT SRL în contradictoriu cu COMUNA SAMBATA DE SUS
Decizia CNSC nr. 3064/C9/2916 din 21.09.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiții – Modernizare străzi și drumuri de interes local din localitatea Sâmbăta de Sus, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), de COMUNA SÂMBĂTA DE SUS, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Sâmbăta de Sus, sat Sâmbăta de Sus, str. Lisei nr. 150, județul Brașov, contestatoarea a solicitat: admiterea contestației și, pe cale de consecință: anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de către EUROPEXPRES SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare a procedurii de atribuire; anularea deciziei autorității contractante prin care oferta sa a fost desemnată necâștigătoare; anularea, în parte, a raportului procedurii de atribuire nr. 3425/08.07.2026 sub aspectul deciziei de desemnare admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de către EUROPEXPRES SRL și sub aspectul deciziei de desemnare necâștigătoare a ofertei sale, precum ș…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de DIFERIT AG SRL, în calitate de lider al asocierii DIFERIT AG SRL – DIFERIT SRL, în contradictoriu cu COMUNA SÂMBĂTA DE SUS, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 3425/08.07.2026, în partea ce privește oferta EUROPEXPRES SRL, procesele-verbale privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și evaluarea propunerilor financiare, în partea ce privește oferta EUROPEXPRES SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii. ObligăVerifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
Decizie_3064.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 3 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3064/C9/2916 Data: 21.09.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 54083/20.07.2026, depusă de DIFERIT AG SRL, în calitate de lider al asocierii DIFERIT AG SRL – DIFERIT SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, bd. Muncii nr. 18, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului Cluj sub nr. J12/320/2009, având CUI 25113978, legal reprezentată prin administrator Grigore Vădean, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat Horia Bora, situat în Cluj-Napoca, bd. 1 Decembrie 1918 nr. 34A, etaj III, ap. 3, județul Cluj, privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiții – Modernizare străzi și drumuri de interes local din localitatea Sâmbăta de Sus, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), de COMUNA SÂMBĂTA DE SUS, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Sâmbăta de Sus, sat Sâmbăta de Sus, str. Lisei nr. 150, județul Brașov, contestatoarea a solicitat: admiterea contestației și, pe cale de consecință: anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de către EUROPEXPRES SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare a procedurii de atribuire; anularea deciziei autorității contractante prin care oferta sa a fost desemnată necâștigătoare; anularea, în parte, a raportului procedurii de atribuire nr. 3425/08.07.2026 sub aspectul deciziei de desemnare admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de către EUROPEXPRES SRL și sub aspectul deciziei de desemnare necâștigătoare a ofertei sale, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii și a actelor subsecvente acestora; continuarea procedurii de atribuire în sensul celor ce vor fi dispuse prin decizia ce urmează sa fie pronunțată de Consiliu.
Pagina 2 din 3 În temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, acordarea accesului la dosarul achiziției publice după ce acesta va fi înaintat Consiliului de către autoritatea contractantă. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Prin cererea de intervenție nr. 173/29.07.2026, înregistrată la Consiliu sub nr. 57211/30.07.2026, depusă de EUROPEXPRES SRL, cu sediul în satul Drâmbar, comuna Ciugud, str. Europei nr. 4, județul Alba, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J1999000370013, având CUI RO12214962, reprezentată legal prin administrator Eugen Lăpădat și convențional prin avocat Vlad Jinaru, titular al Vlad Jinaru – Cabinet de Avocat, cu punctul de lucru situat în București, Calea Dorobanți nr. 133, sector 1, sediu ales în vederea comunicării tuturor actelor procedurale, intervenienta a solicitat: în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, raportat la art. 64 alin. 2 din Codul de procedură civilă, admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie și, în consecință, introducerea intervenientului în dosarul nr. 2916/C9/2026; în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestației formulate de DIFERIT AG SRL ca nefondată și, pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menținerea actelor emise de autoritatea contractantă în ceea ce privește declararea ca fiind conformă, admisibilă și câștigătoare a ofertei EUROPEXPRES SRL; în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea demersului judiciar. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de DIFERIT AG SRL, în calitate de lider al asocierii DIFERIT AG SRL – DIFERIT SRL, în contradictoriu cu COMUNA SÂMBĂTA DE SUS, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 3425/08.07.2026, în partea ce privește oferta EUROPEXPRES SRL, procesele-verbale privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și evaluarea propunerilor financiare, în partea ce privește oferta EUROPEXPRES SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă
Pagina 3 din 3 autoritatea contractantă, la reevaluarea ofertei EUROPEXPRES SRL, în termen de 20 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. Respinge cererea contestatoarei privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de EUROPEXPRES SRL și o respinge. Respinge cererea intervenientei privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor determinate de soluționarea litigiului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.