Decizie 3040/2026
Decizie CNSCDecizie_3040.pdf
Document CNSC
EURO AUDIT SERVICE SRL, URBIO DOWNSTREAM SRL în contradictoriu cu COMUNA BUZOIESTI
Decizia CNSC nr. 3040/C9/2644,2646 din 18.09.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Modernizare iluminat public din Comuna Buzoiești, Judetul Argeș, cod CPV 45310000-3 Lucrări de instalații electrice (Rev.2), de COMUNA BUZOIEȘTI, cu sediul în comuna Buzoiești, județul Argeș, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - în principal, anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale, de declarare drept admisibile a ofertelor depuse de către ELBA COM SA și URBIO DOWNSTREAM SRL și câstigătoare a ofertei depuse de către ELBA COM SA, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; - obligarea autorității contractante la reevaluarea acestora și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizitiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că au fost depuse numai oferte inadmisibile, anularea procedurii; -…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, în contradictoriu cu COMUNA BUZOIEȘTI (dosar nr. 2644/2026).Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
Decizie_3040.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 5 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3040/C9/2644,2646 Data: 18.09.2026 Prin contestația nr. 525/30.06.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49049/01.07.2026, care face obiectul dosarului nr. 2644/2026, depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J15/954/2004, având CUI RO16869469, reprezentată legal prin administrator Alexandru Carlig și convențional prin Cabinet de Avocat ”Pastramagiu Dan-Vlad”, privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Modernizare iluminat public din Comuna Buzoiești, Judetul Argeș, cod CPV 45310000-3 Lucrări de instalații electrice (Rev.2), de COMUNA BUZOIEȘTI, cu sediul în comuna Buzoiești, județul Argeș, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - în principal, anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale, de declarare drept admisibile a ofertelor depuse de către ELBA COM SA și URBIO DOWNSTREAM SRL și câstigătoare a ofertei depuse de către ELBA COM SA, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; - obligarea autorității contractante la reevaluarea acestora și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizitiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că au fost depuse numai oferte inadmisibile, anularea procedurii; - permiterea accesului la integralitatea documentelor dosarului concesiunii și repunerea în termenul de contestare a motivelor întemeiate pe informatiile cu privire la care urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă i-a refuzat în mod
Pagina 2 din 5 nelegal accesul, în conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 186 din Codul de Procedura Civilă; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de solutionare ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Prin cererea de intervenție nr. 104/ADM/08.07.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 51441/08.07.2026, depusă în cadrul dosarului nr. 2644/2026 de ELBA-COM SA, cu sediul social în Timişoara, spl. Nicolae Titulescu nr. 14, județul Timiş și adresa de corespondenta în localitatea Ghiroda, Calea Lugojului nr. 126, județul Timiş, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J35/559/2000, având CUI RO13108765, reprezentată legal prin director general ing. Horia Trifu, privind aceeași procedură simplificată, intervenienta a solicitat: - admiterea în principiu a cererii de intervenție și, pe cale de consecință, introducerea ELBA SA, în calitate de intervenientă, în dosarul nr. 2644/2026 format pe rolul C.N.S.C.; - pe fond, respingerea contestației formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL sub toate aspectele, ca netemeinică și nelegală. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49054/01.07.2026, care face obiectul dosarului nr. 2646/2026, depusă de URBIO DOWNSTREAM SRL, cu sediul social situat Iasi, șos. Națională nr. 170-180, parter, biroul nr. 8, județul Iași, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J2011000018221, având CUI RO27884111, reprezentată legal prin administrator Ciotir Ana Maria și convențional prin Staicu Daniela – Cabinet de avocat, cu sediul în București, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), str. Barajul Argeș nr. 8A, corp C3, et. 1, ap. 3105, sector 1, unde solicită comunicarea tuturor actelor, privind aceeași procedură simplificată, contestatoarea a solicitat: - anularea tuturor actelor de evaluare din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de operatorul economic ELBA COM a fost declarată ca fiind admisibilă, conformă și câștigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; - anularea proceselor verbale intermediare, întocmite în etapa de evaluare, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) lit. n) din HG nr. 395/2016, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a actelor subsecvente; - anularea deciziei prin care oferta depusă de URBIO DOWNSTREAM SRL a fost declarată admisibilă, însă clasată pe locul 3 în clasamentul ofertelor, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a actelor subsecvente; - anularea actelor de evaluare în partea ce vizează evaluarea ofertei depusă de EURO-AUDIT SERVICE, cu motivarea că oferta indicată se impunea a fi declarată inacceptabilă și neconformă pentru motive suplimentare față de cele indicate în actele de evaluare; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de (1) ELBA COM și (2) EURO-AUDIT SERVICE; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (9) din
Pagina 3 din 5 Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; - asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, inclusiv, la ofertele depuse de (1) ELBA COM și (2) EURO-AUDIT SERVICE. Prin cererea de intervenție nr. 105/ADM/08.07.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 51442/08.07.2026, depusă în cadrul dosarului nr. 2646/2026 de ELBA-COM SA, privind aceeași procedură simplificată, intervenienta a solicitat: - admiterea în principiu a cererii de intervenție și, pe cale de consecință, introducerea ELBA SA, în calitate de intervenientă, în dosarul nr. 2646/2026 format pe rolul C.N.S.C.; - pe fond, respingerea contestației formulată de URBIO DOWNSTREAM SRL sub toate aspectele, ca netemeinică și nelegală. Prin cererea de intervenție nr. 548/13.07.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 52718/14.07.2026, depusă în cadrul dosarului nr. 2646/2026 de EURO-AUDIT SERVICE SRL, privind aceeași procedură simplificată, intervenienta a solicitat: - admiterea cererii de intervenție; - respingerea contestației formulată de URBIO DOWNSTREAM SRL; - menținerea ca fiind temeinică și legală a deciziei autorității contractante de a nu respinge oferta sa din cauza motivelor suplimentare invocate de către contestatoarea URBIO DOWNSTREAM SRL; - obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de solutionare ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronuntarea deciziei de soluţionare a contestației. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. 2644/2026 și 2646/2026, au fost conexate, pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, în contradictoriu cu COMUNA BUZOIEȘTI (dosar nr. 2644/2026).
Pagina 4 din 5 Anulează, în parte, Procesului-verbal nr. 5824/ 12.06.2026 de analiza a documentelor justificative in susţinerea DUAE și în parte, Raportul procedurii nr. 6077/22.06.2026, în secțiunea aferentă evaluării ofertei depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL, precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de cel mult 25 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 respinge ca nefondat capătul de cerere privind ofertele ELBA-COM SA și URBIO DOWNSTREAM SRL. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată în dosarul nr. 2644/2026 de ELBA- COM SA și admite, în parte, vizavi de capătul de cerere privitor la decizia achizitoarei referitoare la oferta ELBA-COM SA. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privitor la decizia achizitoarei referitoare la oferta EURO-AUDIT SERVICE SRL. Admite solicitarea contestatoarei privind plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației și obligă COMUNA BUZOIEȘTI la plata către EURO- AUDIT SERVICE SRL a sumei de 5.000 lei, reprezentând onorariu avocat. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de URBIO DOWNSTREAM SRL, în contradictoriu cu COMUNA BUZOIEȘTI (dosar nr. 2646/2026). În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată în dosarul nr. 2646/2026 de ELBA- COM SA și o admite. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată în dosarul nr. 2646/2026 de EURO- AUDIT SERVICE SRL și o admite. Respinge solicitarea contestatoarei URBIO DOWNSTREAM SRL de obligare autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestaţiei. Admite solicitarea intervenientei EURO-AUDIT SERVICE SRL de obligare a contestatoarei URBIO DOWNSTREAM SRL la plata cheltuielilor de judecată și obligă URBIO DOWNSTREAM SRL la plata către EURO-AUDIT SERVICE SRL a sumei de 4.840,00 lei, reprezentând onorariu avocat. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la
Pagina 5 din 5 cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactată în 6 exemplare originale, conține 71 pagini.