Decizie 1999/2024
Decizie CNSC2024_1999_2024_Decizie_1999.pdf, BO2024_1999_2024_BO2024_1999.pdf
Document CNSC
UBITECH CONSTRUCTII SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BRASOV
Decizia CNSC nr. 1999/C7/2365 din 17.07.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul «Campus integrat pentru învățământ DUAL Brașov»”, Cod CPV: 45214200-2 Lucrări de construcții de instituții școlare (Rev.2), se solicită: - suspendarea procedurii de atribuire pana la data soluționării prezentei contestații; - obligarea autorității contractante la modificarea în parte a documentației de atribuire și eliminarea/amendarea cerințelor/factorilor de evaluare nejustificate/-i și/sau nelegale/-i, după caz, astfel cum este detaliat în cuprinsul prezentei contestații: (i) în tot cuprinsul documentației de atribuire unde se face referire la acestea si eventualele clarificări la aceasta, și (ii) cu obligarea autorității contractante de a publica un anunț de tip erata prin care să aducă la cunoștința operatorilor economici modificările admise și stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor. - în subsidiar, în măsura în care luarea măsurilor de remediere nu este posibilă, anularea procedurii sau, după caz, oblig…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către UBITECH CONSTRUCTII S.R.L, cu sediul în Splaiul Unirii nr. 165, TN Offices 02, etaj 8, sector 3, București, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BRAȘOV, cu sediul în BRAȘOV, strada Eroilor nr. 8, județul Brașov în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_1999_2024_Decizie_1999.pdf, BO2024_1999_2024_BO2024_1999.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1999 / C7 / 2365 Data: 17.07.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 43140/09.07.2024, formulată de către UBITECH CONSTRUCTII S.R.L, cu sediul în Splaiul Unirii nr. 165, TN Offices 02, etaj 8, sector 3, București, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J40/13056/2019, CUI RO 35049422, reprezentată legal prin Cătălin Robert Podaru în calitate de administrator și convențional prin MUSAT & ASOCIATII S.P.A.R.L., cu sediul profesional în București, b-dul. Aviatorilor nr. 43, sector t,, împotriva prevederilor documentației de atribuire publicată în SEAP prin anunțul de participare nr. CN1070440/27.06.2024, emisă de către MUNICIPIUL BRAȘOV, cu sediul în Brașov, strada Eroilor nr. 8, județul Brașov, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii unui contract de lucrări, având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul «Campus integrat pentru învățământ DUAL Brașov»”, Cod CPV: 45214200-2 Lucrări de construcții de instituții școlare (Rev.2), se solicită: - suspendarea procedurii de atribuire pana la data soluționării prezentei contestații; - obligarea autorității contractante la modificarea în parte a documentației de atribuire și eliminarea/amendarea cerințelor/factorilor de evaluare nejustificate/-i și/sau nelegale/-i, după caz, astfel cum este detaliat în cuprinsul prezentei contestații: (i) în tot cuprinsul documentației de atribuire unde se face referire la acestea si eventualele clarificări la aceasta, și (ii) cu obligarea autorității contractante de a publica un anunț de tip erata prin care să aducă la cunoștința operatorilor economici modificările admise și stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor. - în subsidiar, în măsura în care luarea măsurilor de remediere nu este posibilă, anularea procedurii sau, după caz, obligarea autorității contractante la anularea procedurii și reluarea acesteia în condiții de legalitate. Pagina 1 din 2
Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către UBITECH CONSTRUCTII S.R.L, cu sediul în Splaiul Unirii nr. 165, TN Offices 02, etaj 8, sector 3, București, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BRAȘOV, cu sediul în BRAȘOV, strada Eroilor nr. 8, județul Brașov în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1999 / C7 / 2365 Data: 17.07.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 43140/09.07.2024, formulată de către (...) S.R.L, cu sediul în (...), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., CUI RO ... reprezentată legal prin ... în calitate de administrator și convențional prin ...., cu sediul profesional în ..., împotriva prevederilor documentației de atribuire publicată în SEAP prin anunțul de participare nr. ..., emisă de către (...), cu sediul în (...), strada...(...), în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii unui contract de lucrări, având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul «Campus integrat pentru învățământ DUAL (...)»”, Cod CPV: 45214200-2 Lucrări de construcții de instituții școlare (Rev.2), se solicită: - suspendarea procedurii de atribuire pana la data soluționării prezentei contestații; - obligarea autorității contractante la modificarea în parte a documentației de atribuire și eliminarea/amendarea cerințelor/factorilor de evaluare nejustificate/-i și/sau nelegale/-i, după caz, astfel cum este detaliat în cuprinsul prezentei contestații: (i) în tot cuprinsul documentației de atribuire unde se face referire la acestea si eventualele clarificări la aceasta, și (ii) cu obligarea autorității contractante de a publica un anunț de tip erata prin care să aducă la cunoștința operatorilor economici modificările admise și stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor. - în subsidiar, în măsura în care luarea măsurilor de remediere nu este posibilă, anularea procedurii sau, după caz, obligarea autorității contractante la anularea procedurii și reluarea acesteia în condiții de legalitate. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 3
Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care (...) S.R.L critică documentația de atribuire publicată în SEAP prin anunțul de participare nr..../ 27.06.2024, emisă de către (...), prezentând argumente în susținerea contestației. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ... autoritatea contractantă transmite măsurile de remediere adoptate în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, respectiv: „Se anulează procedura de achiziție pentru încheierea contractului având ca obiect Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul "... (...) " anunț de participare in SEAP: CN 1070424 27.06.2024, în conformitate cu art. 212, alin. (1) litera c) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, revizuirea cu celeritate a documentației tehnice (caiet sarcini, fișa date, acord contractual, formular propunere tehnica), cu luarea în considerare a tuturor aspectelor semnalate în contestația mai sus amintită, cât și a solicitărilor de clarificări primite asupra documentației de atribuire inițiale, urmând a se relua procedura de achiziție în cel mai scurt timp”. Prin adresa nr. 129510/15.07.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 44878/16.07.2024, (...) S.R.L depune cerere de renunțare la contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 43140/09.07.2024 ce formează obiectul dpsarului nr.... În aceste condiții, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul va face aplicarea acestora, luând act de faptul că (...) S.R.L renunță la contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 43140/ 09.07.2024. În consecință, în baza art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de către (...) S.R.L, în contradictoriu cu (...). Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către (...) S.R.L, cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...), cu sediul în (...), ... județul (...) în calitate de autoritate contractantă. Pagina 2 din 3
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Sanda IOANIŢESCU Bianca-Laura POPESCU Ana - Magdalena RADU Redactat practicaua Deciziei, Laura Constantinescu Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 3 pagini Pagina 3 din 3
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.