Decizie 3373/2026
Decizie CNSCDecizie_3373.pdf
Document CNSC
ALY BLAJAN CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA VLADENI (PRIMARIA VLADENI)
Decizia CNSC nr. 3373/C6/4167 din 20.10.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări – „Desființare construcție existentă și construire grădiniță nouă în comuna Vlădeni, județul Dâmhovița, anunț de participare simplificat nr. SCN1180462/01.10.2026, s-a solicitat admiterea contestației, anularea actului prin care autoritatea contractantă a anulat procedura de atribuire în data de 01.10.2026, precum și actele subsecvente acestuia, și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, cu stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de ALY BLAJAN CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMUNA VLĂDENI (PRIMĂRIA VLĂDENI). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de ALY BLAJAN CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMUNA VLĂDENI (PRIMĂRIA VLĂDENI). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
Decizie_3373.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3373/C6/4167 Data: 20.10.2026 Prin contestația nr. 491/07.10.2026, înregistrată la CNSC cu nr. 76335/08.10.2026, formulată de către societatea ALY BLAJAN CONSTRUCT SRL, cu sediul în sat Dărmănești, comuna Dărmănești, nr. cadastral 71191, județul Dâmbovița, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J15/1915/2021, având CUI 39372581, reprezentată legal prin administrator Năstase Dumitru, împotriva anulării procedurii de atribuire în data de 01.10.2026, efectuată de COMUNA VLĂDENI (PRIMĂRIA VLĂDENI), cu sediul în localitatea Vlădeni, str. Principală nr. 152, județul Dâmbovița, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări – „Desființare construcție existentă și construire grădiniță nouă în comuna Vlădeni, județul Dâmhovița, anunț de participare simplificat nr. SCN1180462/01.10.2026, s-a solicitat admiterea contestației, anularea actului prin care autoritatea contractantă a anulat procedura de atribuire în data de 01.10.2026, precum și actele subsecvente acestuia, și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, cu stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de ALY BLAJAN CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMUNA VLĂDENI (PRIMĂRIA VLĂDENI). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
Pagina 2 din 2 Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.