Decizie 3357/2026
Decizie CNSCDecizie_3357.pdf
Document CNSC
MECRO SYSTEM SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL DE IGIENA SI SANATATE PUBLICA VETERINARA
Decizia CNSC nr. 3357/C9/3692 din 16.10.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Echipamente de Laborator 2026 – Lotul 1, cod CPV 38500000-0 Aparate de control și de testare (Rev.2), de INSTITUTUL DE IGIENĂ ȘI SĂNĂTATE PUBLICĂ VETERINARĂ, cu sediul în București, str. Soseaua Olteniței, nr. 35-37, sector 4, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - admiterea contestației; - obligarea autorității contractante, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 101/2016, la modificarea/eliminarea specificațiilor tehnice nelegale identificate la Secțiunea VII, coroborate cu indiciile documentare de la Secțiunea VIII, din Caietul de sarcini pentru Lotul 1 „Sistem de analiză directă DART cuplat cu spectrometru de masă”, în sensul reformulării acestora ca cerințe de performanță/rezultat funcțional, obiectiv verificabile, iar acolo unde se menține trimiterea la o soluție constructivă determinată, completarea acesteia cu mențiunea „sau echivalent”, cu posibilitatea expresă pentru ofertanți de a demonstra e…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) și alin. (7) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de MECRO SYSTEM SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL DE IGIENĂ ȘI SĂNĂTATE PUBLICĂ VETERINARĂ, și anulează procedura de atribuire pentru Lotul 1- Sistem de analiză directă DART cuplat cu spectrometru de masă. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestaţiei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
Decizie_3357.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3357/C9/3692 Data: 16.10.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 67702/07.09.2026, depusă de MECRO SYSTEM SRL, cu sediul în București, B-dul Timișoara nr. 100P, sector 6, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J40/2334/1991, având CUI RO431712, reprezentată legal prin administrator Mladin Cristian-Tutu și și convențional prin Cabinet de Avocat Ștefan Marius Emil, cu sediul profesional în București, Str. Sângerului nr. 32, sector 1, privind procedura de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Echipamente de Laborator 2026 – Lotul 1, cod CPV 38500000-0 Aparate de control și de testare (Rev.2), de INSTITUTUL DE IGIENĂ ȘI SĂNĂTATE PUBLICĂ VETERINARĂ, cu sediul în București, str. Soseaua Olteniței, nr. 35-37, sector 4, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - admiterea contestației; - obligarea autorității contractante, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 101/2016, la modificarea/eliminarea specificațiilor tehnice nelegale identificate la Secțiunea VII, coroborate cu indiciile documentare de la Secțiunea VIII, din Caietul de sarcini pentru Lotul 1 „Sistem de analiză directă DART cuplat cu spectrometru de masă”, în sensul reformulării acestora ca cerințe de performanță/rezultat funcțional, obiectiv verificabile, iar acolo unde se menține trimiterea la o soluție constructivă determinată, completarea acesteia cu mențiunea „sau echivalent”, cu posibilitatea expresă pentru ofertanți de a demonstra echivalența funcțională prin orice mijloc de probă adecvat; - în subsidiar, în măsura în care se apreciază necesară menținerea, în tot sau în parte, a cerințelor contestate, obligarea autorității contractante la comunicarea justificării obiective, tehnice și legale care fundamentează, pentru fiecare cerință în parte, imposibilitatea unei descrieri suficient de precise și inteligibile a obiectului contractului prin raportare la
Pagina 2 din 2 performanțe/cerințe funcționale, în sensul art. 155-156 din Legea nr. 98/2016; - obligarea autorității contractante la prelungirea corespunzătoare a termenului de depunere a ofertelor pentru Lotul 1, ulterior modificării documentației de atribuire, astfel încât operatorii economici să dispună de un termen rezonabil pentru adaptarea ofertelor tehnice; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, dacă va fi cazul, conform art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) și alin. (7) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de MECRO SYSTEM SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL DE IGIENĂ ȘI SĂNĂTATE PUBLICĂ VETERINARĂ, și anulează procedura de atribuire pentru Lotul 1- Sistem de analiză directă DART cuplat cu spectrometru de masă. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestaţiei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactată în 4 exemplare originale, conține 24 pagini.