AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 4117/2026

ZIP ESCORT SRL în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA

Încheierea CNSC nr. 4117/C1/4476 din 29.10.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 4117/C1/4476 din 29.10.2026

Data din document
2026-10-29
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Servicii de pază a obiectivelor aparținând Spitalului Municipal Mangalia” cod CPV 79713000-5, s-a solicitat printre altele, suspendarea procedurii. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, din contestația formulată de ZIP ESCORT SRL în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA și dispune suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 4117/2026

Încheiere CNSC
An dosar: NedisponibilÎnregistrare: 81694Data înregistrării: 2026-10-27
ContestatorZIP ESCORT SRL
Autoritate contractantăSPITALUL MUNICIPAL MANGALIA

Incheiere_4117.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.870 caractere
§ 1

Pagina 1 din 1 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 4117/C1/4476 Data: 29.10.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 81694/27.10.2026, formulată de ZIP ESCORT SRL, cu sediul în Constanța, str. Primăverii, nr. 67C, județul Constanța, având CUI: RO 9948144 și număr de înregistrare la ONRC J13/2591/1997, reprezentată legal prin administrator și convențional prin Cabinet de avocat Dragoș Sarivan, împotriva documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA, cu sediul în Municipiul Mangalia, str. Carol Davila, nr. 3, județul Constanța, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Servicii de pază a obiectivelor aparținând Spitalului Municipal Mangalia” cod CPV 79713000-5, s-a solicitat printre altele, suspendarea procedurii. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, din contestația formulată de ZIP ESCORT SRL în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA și dispune suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare.