AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3464/2026

INGAZ FOR CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA MOVILENI

Decizia CNSC nr. 3464/C6/4229 din 28.10.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3464/C6/4229 din 28.10.2026

Data din document
2026-10-28
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect Proiectare și execuție lucrări în cadrul proiectului „Extinderea sistemului centralizat de colectare a apelor uzate menajere în comuna Movileni, județul Olt, 2024”, publicat în SEAP prin anunțul de participare simplificat nr. SCN1180547/04.10.2026, s-a solicitat admiterea contestației, în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere necesare restabilirii legalității documentației de atribuire, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire în situația în care nu este posibilă remedierea documentației de atribuire, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Pagina 2 din 2 Ia act de renunțarea la contestația formulată de INGAZ FOR CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMUNA MOVILENI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3464/2026

Decizie CNSC
An dosar: NedisponibilÎnregistrare: 77096Data înregistrării: 2026-10-12
ContestatorINGAZ FOR CONSTRUCT SRL
Autoritate contractantăCOMUNA MOVILENI

Decizie_3464.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.581 caractere
§ 1

Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3464/C6/4229 Data: 28.10.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 77096/12.10.2026, formulată de INGAZ FOR CONSTRUCT SRL, cu sediul social în sat Rotari, comuna Ceptura, str. Principală nr. 238, județul Prahova, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J29/1517/2014, având CUI RO 33818546, reprezentată legal prin administrator Adrian Crețu și convențional prin PETRE TĂNASE - CABINET DE AVOCAT, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Drumul Lunca Ilvei nr. 39, ap. 4, sector 3, împotriva documentației de atribuire, întocmită de COMUNA MOVILENI, cu sediul în localitatea Movileni, str. Principală nr. 176, județul Olt, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare și execuție lucrări în cadrul proiectului „Extinderea sistemului centralizat de colectare a apelor uzate menajere în comuna Movileni, județul Olt, 2024”, publicat în SEAP prin anunțul de participare simplificat nr. SCN1180547/04.10.2026, s-a solicitat admiterea contestației, în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere necesare restabilirii legalității documentației de atribuire, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire în situația în care nu este posibilă remedierea documentației de atribuire, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:

§ 2

Pagina 2 din 2 Ia act de renunțarea la contestația formulată de INGAZ FOR CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMUNA MOVILENI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.