Decizie 1729/2024
Decizie CNSC2024_1729_2024_Decizie_1729.pdf, BO2024_1729_2024_BO2024_1729.pdf
Document CNSC
GB INDCO SRL | KLINTENSIV SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO
Decizia CNSC nr. 1729/C10/1276,1634 din 25.06.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Dezinfectanți” – în referire la lotul 2, cod CPV 33631600-8, de către SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, cu sediul în București, str. Ion Movila nr. 5-7, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat anularea acesteia; în subsidiar, obligarea Autorității la modificarea acesteia în sensul eliminării cerinței de probare cu "documente doveditoare emise de instituții neutre și acreditate”. 2. Prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. 29161/14.05.2024, formulată de către KLINTENSIV SRL, cu sediul în Orașul Bragadiru, Șos. Alexandriei nr. 544, km 14, Pavilion Administrativ, parter, biroul nr. 4, județul Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J23/3025/2011, având CIF RO 29359178, reprezentată legal prin administrator Geanina- Magdalena Stanciu și convențional prin Siniavschi Mihai-Codrin - Cabinet de Avocat, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Orașul Bragadiru, Șos. Alexandriei nr. 544, km 14, Pavilion Administrativ, pa…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de GB INDCO la lotul 2 în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de KLINTENSIV SRL la lotul 1, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, dispune anularea deciziei de respingere ca neconformă a ofertei depusă de KLINTENSIV SRL la lotul 1, anularea proceselor-verbale nr. 7918/24.04.2024 și nr. 7996/24.04.2024, precum și a tuturor comunicărilor subsecvente acestora. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depusă de KLINTENSIV SRL la lotul 1 conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În baza dispozițiilor a…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_1729_2024_Decizie_1729.pdf, BO2024_1729_2024_BO2024_1729.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1729/C10/1276,1634 Data: 25.06.2024 1. Prin contestația nr. 1222/17.04.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 23936/17.04.2024, formulată de către GB INDCO SRL, cu sediul în București, B-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/2728/1998, având CIF RO 10421821, reprezentată legal prin administrator Vârgolici Alexandru și convențional prin Cabinet de avocat Tomescu Grigore, împotriva solicitării de clarificări publicate în SEAP la data de 15.04.2024 (în continuare SOLICITAREA), privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți” – în referire la lotul 2, cod CPV 33631600-8, de către SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, cu sediul în București, str. Ion Movila nr. 5-7, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat anularea acesteia; în subsidiar, obligarea Autorității la modificarea acesteia în sensul eliminării cerinței de probare cu "documente doveditoare emise de instituții neutre și acreditate”. 2. Prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. 29161/14.05.2024, formulată de către KLINTENSIV SRL, cu sediul în Orașul Bragadiru, Șos. Alexandriei nr. 544, km 14, Pavilion Administrativ, parter, biroul nr. 4, județul Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J23/3025/2011, având CIF RO 29359178, reprezentată legal prin administrator Geanina- Magdalena Stanciu și convențional prin Siniavschi Mihai-Codrin - Cabinet de Avocat, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Orașul Bragadiru, Șos. Alexandriei nr. 544, km 14, Pavilion Administrativ, parter, biroul nr. 4, județul Ilfov, împotriva rezultatului procedurii pentru lotul 1 consemnat în Adresa nr. 8687/08.05.2024, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată de SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: Pagina 1 din 2
-obligarea autorității contractante să reevalueze toate ofertele depuse pentru Lotul 1 din cadrul procedurii de atribuire menționate supra, în scopul declarării ca și câştigătoare a ofertei care răspunde cel mai bine criteriului de atribuire „Preţul cel mai scăzut" stabilit prin Anunţul de participare publicat în SEAP; -obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei, respectiv onorariul de avocat. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele 2 contestații au fost conexate. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de GB INDCO la lotul 2 în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de KLINTENSIV SRL la lotul 1, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, dispune anularea deciziei de respingere ca neconformă a ofertei depusă de KLINTENSIV SRL la lotul 1, anularea proceselor-verbale nr. 7918/24.04.2024 și nr. 7996/24.04.2024, precum și a tuturor comunicărilor subsecvente acestora. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depusă de KLINTENSIV SRL la lotul 1 conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligă SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO la plata sumei de 2.500 lei către KLINTENSIV SRL conform Facturii Fiscale Seria CS nr. 2668568/50 din 13.05.2024, emisă de Siniavschi Mihai Codrin – Cabinet de Avocat. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... 1. Prin contestația nr. 1222/17.04.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 23936/17.04.2024, formulată de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin ..., împotriva solicitării de clarificări publicate în SEAP la data de 15.04.2024 (în continuare SOLICITAREA), privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți” – în referire la lotul 2, cod CPV 33631600-8, de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat anularea acesteia; în subsidiar, obligarea Autorității la modificarea acesteia în sensul eliminării cerinței de probare cu "documente doveditoare emise de instituții neutre și acreditate”. 2. Prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. 29161/14.05.2024, formulată de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ... și convențional prin ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva rezultatului procedurii pentru lotul 1 consemnat în Adresa nr. 8687/08.05.2024, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată de ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -obligarea autorității contractante să reevalueze toate ofertele depuse pentru Lotul 1 din cadrul procedurii de atribuire menționate supra, în scopul declarării ca și câştigătoare a ofertei care răspunde cel mai bine criteriului de atribuire „Preţul cel mai scăzut" stabilit prin Anunţul de participare publicat în SEAP; -obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei, respectiv onorariul de avocat. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele 2 contestații au fost conexate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin Pagina 1 din 11
care ... și ... reclamă rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele de mai sus. 1. În contestația formulată de către ..., contestatorul învederează următoarele: 1. CHESTIUNI PREALABILE 1.1. SOLICITAREA a fost publicată în SEAP la data de 15.04.2024; având în vedere că valoarea estimată a achiziţiei este 1.250.000 lei, față de dispoziţiile art. 8 (1) lit. a) Legea nr. 101/2016, contestatorul apreciază că a formulat prezenta contestație în termen legal. 2. FONDUL CONTESTAȚIEI Cerinţa caietului de sarcini al lotului 2 pusă în discuţie prin solicitarea de clarificări contestată este următoarea: „produsul sa poate fi utilizat si cu ajutorul aparatelor cu ultrasunete”. Potrivit art. 134 HGR nr. 395/2016, ART. 134 (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (...) (4) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare”. Comparand cerinţa caietului de sarcini aferent lotului 2 și Solicitarea de clarificări contestată, ... consideră că lipsește definirea „explicita" a cerinţei (în sensul arătării clare/deslușite a „temeiniciei" sale); se menționează că cerinţa caietului de sarcini în discuţie nu comportă dovedirea ei - în general și oricum, NU în modul solicitat de autoritatea contractantă - adică prin „documente emise de instituții neutre și acreditate". Or, contestatorul susține că o autoritate contractantă este obligată să respecte cu strictețe criteriile de evaluare pe care ea însăși le-a stabilit. Contestatorul apreciază că se impune anularea Solicitării de clarificări contestată (cu consecinţa eventuală a revenirii Autorității cu o altă solicitare, redactată de această dată în conformitate cu caietul de sarcini) - și doar în subsidiar obligarea autorității contractante la modificarea acesteia în sensul eliminării obligaţiei de dovedire într-un anume mod a îndeplinirii cerinţei (obligaţie care lipsește din caietul de sarcini al lotului 2). Totuşi, în ultimă instanță, contestatorul înțelege să facă dovada solicitată de autoritatea contractantă, depunând: - declaraţia producătorului din 26.01.2024; - raportul de testare fn./16.11.2023 emis de .... Pentru motivele arătate, contestatorul solicită admiterea contestației. Prin adresa nr. 9391/15.05.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 29802/15.05.2024, autoritatea contractantă a transmis „Punct de vedere” cu privire la contestația depusă de ..., în care precizează următoarele:
Cu referire la solicitarea operatorului economic formulată prin contestație către CNSC prin care cere "anularea solicitării de clarificare (cu consecinţa eventuală a revenirii a autorității contractante cu altă solicitare...", redactată în conformitate cu caietul de sarcini, Autoritatea susține că la data evaluării ofertei tehnice depuse nu s-au găsit documente din care să reiasă că produsul ofertat poate fi utilizat în băile cu ultrasunete conform caietului de sarcini cu precizarea că există în caietul de sarcini cerința referitoare la indicarea "modului de probare (rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate)". Autoritatea contractantă ataşează extras din caietul de sarcini. Totodată, Autoritatea reține că din conținutul contestației adresată CNSC reiese înțelegerea operatorului economic ... de a face dovada solicitată de autoritatea contractantă în clarificări prin atașarea declarației producătorului din 26.01.2024, precum și a raportului de testare fn. din 16.11.2023 emis de către ... acestea susţinând cerinţele formulate de către Autoritate în solicitarea de clarificări. În concluzie, autoritatea contractantă remarcă faptul că, din demersurile lui ... făcute care CNSC reiese răspunsul ce putea fi înaintat, simplu, către Autoritate, fără a implica inutil CNSC. În final se menționează că autoritatea contractantă nu a vrut să sancționeze, ci doar să clarifice date tehnice solicitate în caietul de sarcini și așteaptă depunerea oficială a documentelor solicitate în clarificare. Prin adresa nr. 1407/16.05.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 30573/17.05.2024, ... a răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, astfel: Modul de probare a cerinței în discuţie, invocat de autoritatea contractantă a se regăsi în caietul de sarcini lot 2 „(rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate)", se referă de fapt la eficacitățile microbicide stabilite în spectrul de activitate al produsului solicitat: produsul este destinat procedurii de dezinfecție de nivel mediu a instrumentarului și dispozitivelor medicale cu indicarea modului de probare (rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate) și a modului de evaluare a acestor eficacități în conformitate cu metodologiile SR EN 14885:2022 a spectrului de activitate microbicidă a produsului (...)". Așadar, contestatorul apreciază că lipsește temeiul convențional al solicitării de clarificare. Spre a elimina îngrijorările Autorității privitoare la îndeplinirea cerinței în discuţie (dar nu pentru a răspunde unei solicitări de clarificări nefondate nici pe lege, nici pe caietul de sarcini lot 2), contestatorul învederează că a alăturat totuşi contestației sale dovezile necesare. Contestatorul susține că își menține cererea și solicită admiterea ei. 2. În ce privește contestația formulată de către ..., împotriva rezultatului procedurii pentru lotul 1, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată de ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatorul face următoarele precizări:
1. La Lotul 1 produsul ofertat de ..., cu denumirea comercială PEROKLIN sau DESOGEN AERO (conform Avizului anexat - Anexa 1), prezintă activitate Sporicidă, astfel cum rezultă din Avizul nr. 5634BIO/02.12.24, pag. 5 si din Concluziile Raportului de testare anexate. Extras Aviz nr. 5634BIO/O2.12.24, pag. 5 Bactericida Levuricida Fungicida Mîcrobactericida Tuberculoid
a Sporicidă Virucîda EN 17272: 2020 (condiţii de curatenie
0.3g/l
albumina bovina) Escherichia coli WDCM 00012 Staphylococcus aure
use WDCM00032 30 min Acinetobacter baumannii ATCC19606 10 mL/m3 Enterococcus hirae ATCC 10541 Aspergillus brasitiensis WDSM 00053 Candida albicans WDCM 00054 10 mL/m3 30 min Mycobacterium avium ATCC 15769 Mycobacterium terrae ATCC 15755 10 mL/m3 30 min Bacillus subtilis WDCM 00003 Bacillus cereus ATCC 14579 Clostridioides difficile ATC 9689 10 mL/m3 30 min Ad&nonirus tip 5 ATCC VR-5 Murine norovirus ATCC TIB-7 10 mL/m3 30 min Astfel, deşi Autoritatea susţine că ... nu a demonstrat Activitatea Sporicidă pentru produsul ofertat la Lotul nr. 1, cu denumirea comercială PEROKLIN sau DESOGEN AERO (conform Avizului anexat), acesta prezinta activitate Sporicidă, astfel cum rezultă din Avizul nr. 5634BIO/O2.12.24, pag. 5 şi din Concluziile Raportului de testare anexat. Mai mult decât atât, consideră petentul că, din eroare, Autoritatea a luat în considerare menţiunea din partea de sus a pag. 5 din Aviz, în care testarea pe spectrul EN17272 nu menţionează Activitatea Sporicidă, aceasta fiind doar o eroare materială strecurată în Aviz, în condiţiile în care, pe aceeaşi pagină, la ultimul punct se precizează activitatea produsului ofertat pe tot spectrul, inclusiv cea Sporicidă, pe tulpinile Bacillus Subtilis, Bacillus cereus şi Clostridioides difficile, fapt probat şi prin Raportul de testare ataşat. 2. În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de neconformitate a produsului Ofertat invocat de autoritatea contractantă, respectiv neprecizarea expresă în cuprinsul Avizului a menţiunii „pentru suprafeţele spaţiilor, aparaturii, echipamentelor medicale si cazarmamentului din dotarea unităţii. Produsul sa poată fi utilizat în încăperi echipamente electronice de orice fel, monitoare si aparatura medicala", ... consideră că și acesta este neîntemeiat, având în vedere specificaţiile cuprinse la pag. 1 din Fișa Tehnică a produsului, specificaţii asumate de Producător și conforme cu realitatea sub sancţiunea înscrierii în fals. Se redă Extras Fisa Tehnică a produsului DESOGEN AERO, pag. 1 Produsul este ideal utilizării: în spitale, clinici, laboratoare, policlinici, cabinete medicale, ambulanţe, inclusiv zonele de birou ale acestora sau
zonele de cantină, dar nu pe alimente/ contact direct cu acestea. Este ideal pentru utilizarea pe suprafeţe intens accesate de oameni cu un risc mare de contaminare (spaţii de triaj/aşteptare, vestiare, camere pentru consultaţii, ambulanţe). Produsul este compatibil cu suprafeţe metalice neacoperite (zinc, bronz, argint, aur, inox medical/ alimentar/ 314L/ 316L), metalice acoperite (vopsea, galvanizate, email, răşini), plastice de diferite tipuri (PP, PE, HDPE, ş.a.), cauciuc, silicon, teflon, linoleum, lemn. compozite minerale (gresie, faianţă, marmură, beton. ş.a.). Mai mult decât atât, conform Legii nr. 98/2016 și a Normelor de Punere în aplicare, pentru a se asigura transparenţa licitaţiei și posibilitatea oricărui Ofertant să verifice corectitudinea desfăşurării procedurii, contestatorul apreciază că Autoritatea avea obligaţia ca la finalizarea procedurii să încarce în SEAP Raportul Procedurii, care să cuprindă clasamentul Ofertelor declarate câştigătoare la Lotul 1, inclusiv preţul cu care acestea au fost declarate câştigătoare. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a comunicat petentului, pe e-mail, doar Adresa nr. 8687 din 08.05.2024 ce face obiectul prezentei Contestaţii anexa nr. 2, prin care s-a limitat la enumerarea motivelor pentru care a înţeles să exclusă de la procedură Oferta ... la Lotul nr. 1 şi să menţioneze Oferta declarată câştigătoare, fără a-i comunica şi Raportul Procedurii sau preţul cu care oferta declarată câştigătoare a câştigat licitaţia sau să încarce această adresă în SEAP. Concluzionând, raportat la faptul că produsul ofertat de ... la Loturile nr. 1, DESOGEN AERO, îndeplineşte toate cerinţele cuprinse în Caietul de sarcini și la faptul că Autoritatea nu a respectat obligaţia de a întocmi şi a comunica Raportul Procedurii conform prevederilor Legii nr. 98/2016, inclusiv preţul cu care oferta declarată câştigătoare a câştigat licitaţia, contestatorul consideră că se impune obligarea autorității contractante să reevalueze toate ofertele Tehnice şi Financiare la Lotul nr. 1, astfel încât să fie declarată câştigătoare oferta cu preţul cel mai scăzut. Pentru justificarea cheltuielilor de judecată, ... a depus Factura Fiscală Seria CS nr. 2668568/50 din 13.05.2024, în valoare de 2.500 lei, emisă de ... Prin adresa nr. 9957/22.05.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 31773/22.05.2024, autoritatea contractantă a transmis „Punct de vedere” cu privire la contestația depusă de ..., învederând următoarele: Cu referire la punctul 1 al contestației în care operatorul economic afirmă ca produsul ofertat prezintă activitate sporicidă cu trimitere la avizul de produs biocid nr. 5634BIO/02.12.2024 emis de Ministerul Sănătății - Comisia Naţională pentru produse biocide, Autoritatea face precizarea că, în avizul menționat și depus în cadrul propunerii tehnice, pentru metoda de aplicare prin nebulizare la punctul X — indicaţii de utilizare/ dezinfectarea camerelor pe cale aeriana, nu este menționată activitatea sporicidă, (a se vedea pag. 7 din 8). Se menţionează că autoritatea contractantă nu pune la îndoială actele emise de Ministerul Sănătății - Comisia Naţională pentru produse biocide și
nu a avut cunoștință, nu au fost depuse, în oferta tehnică vreo erată/demers efectuat de către operatorul economic către Comisia Naţională pentru produse biocide pentru modificarea avizului. Autoritatea contractantă precizează că nu a fost depus în oferta tehnică documentul ataşat contestației: Studiu privind eficacitatea dispozitivului Klintesiv CUBE M cu Proklin-rev 01 din 17/11/2022 și data exp 12/2023. Cu referire la punctul 2 al contestației în care operatorul economic afirmă că produsul se poate utiliza pentru nebulizarea "suprafeţele spațiilor, aparaturii, echipamentelor medicale și cazarmamentului din dotarea unității. Produsul sa poata fi utilizat in încăperii cu echipamente electronice de orice fel. monitoare si aparatura medicala" conform cerinţei din caietul de sarcini, autoritatea contractantă arată că în avizul de produs biocid nr. 5634BIO/02.12.2024 emis de Ministerul Sănătății - Comisia Naţională pentru produse biocide și depus în cadrul propunerii tehnice se precizează la punctul: B - Domeniul si aria de aplicare "dezinfectia suprafeţelor dure, instrumentarului/dispozitivelor medicale din unitatile sanitare, respective suprafeţelor din domeniul instrustrial, public si privat. Dezinfectarea suprafeţelor camerelor pe cale aeriana". Având în vedere aceste înscrisuri din aviz se consideră că pentru obţinerea acestuia au fost depuse acte doveditoare care să ateste și să recomande modul de utilizare a produsului cu anumite condiţii (a se vedea menţiunea suprafeţe dure). Se anexează Avizul de produs biocid nr. 5634BIO/02.12.2024. În plus, din documentele depuse în dosarul tehnic, se regăsește Raport tehnic privind compatibilitatea produsului cu suprafeţele - centralizator emis de către operatorul economic Klintesiv SRL (fără buletine de testare în laborator) cu precizarea că, în acest raport, aria de aplicare este prin pulverizare si ştergere imediată, fără metoda de aplicare prin nebulizare - care face obiectul licitației vs declaraţia de calitate din care reiese incompatibilitatea produsului cu materialele din cupru, zinc, crom aceste materiale regăsindu-se ca fiind conforme în tabelul centralizator cu material compatibile (cupru, zinc). În concluzie, față de cele menționate mai sus interpretările comisiei au fost în acord cu datele înscrise în avizul emis care este documentul juridic oficial pentru avizarea produselor biocide plasate pe teritoriul României. Cu referire la încărcarea Raportului Procedurii în SEAP, autoritatea contractantă susține că acesta nu s-a întocmit deoarece, se află în faza de verificare a documentelor pentru demonstrare DUAE, firma ... urmând să depună aceste documente în original, raportul procedurii urmând să se întocmească după verificarea acestor documente. În acest sens, autoritatea contractantă invocă prevederile art. 216 alin. (1) din Legea 98/2016, precum și cele ale art. 66 alin. (1) și alin. (3) din Normele Metodologice din 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016. Din coroborarea dispoziţiilor mai sus-menţionate reiese faptul că raportul procedurii se realizează la finalizarea procedurii de achiziţie publică,
Autoritatea nefiind obligată să îl întocmească în contextul unei simple informări a unui ofertant cu privire la neîndepinirea condiţiilor din caietul de sarcini. Această concluzie reiese şi din exprimarea conform căreia „autoritatea contractantă are obligaţia de a întocmi raportul procedurii de atribuire pentru fiecare contract de achiziţie publică atribuit", în sensul că trebuie să se realizeze atribuirea efectivă a contractului pentru a se naşte obligaţia de întocmire a raportului. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 32929/27.05.2024, ... depune Răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, solicitând respingerea apărărilor invocate de Autoritate ca fiind neîntemeiate. Contestatorul susține că din eroare, Autoritatea a luat în considerare mențiunea din partea de sus a pag. 5 din Aviz, în care testarea pe spectrul EN17272 nu menţionează Activitatea Sporicidă, aceasta fiind doar o eroare materială strecurată în Aviz, în condiţiile în care, pe aceeaşi pagină, la ultimul punct se precizează activitatea produsului ofertat pe tot spectrul, inclusiv cea Sporicidă, pe tulpinile Bacillus Subtilis, Bacillus cereus şi Clostridioides difficile, fapt probat şi prin Raportul de testare ataşat. Se menționează că din eroare CNPB a menţionat în Concluziile Avizului, la pagina 7, faptul că produsul ofertat pentru „dezinfectarea camerelor pe cale aeriană prin nebulizare” prezintă toate activitățile cu excepția celei sporicide. Contestatorul ataşează Adresa ... către Comisia Naţională pentru Produse biocide nr. 9425 - anexa 1, prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul avizului, solicitare care se află în analiză la CNPB. Mai mult decât atât, ... a considerat că nu se impunea depunerea Adresei ... către CNPB de mai sus atâta timp cât, în cuprinsul Avizului, la pag. 5 este precizată expres activitatea sporicidă pe toate cele trei tulpini, demonstrându-se îndeplinirea cerinţei demonstrării activităţii sporicide din Caietul de sarcini iar toate menţiunile din Aviz trebuie interpretate şi aplicate coroborat, neexistând nicio normă care să impună o ierarhie a menţiunilor cuprinse în cadrul Avizului, este mai mult decât evident că produsul ofertat îndeplineşte Cerinţele Caietului de sarcini. În ceea ce priveşte netemeinicia susţineri Autorității potrivit căreia „nu a fost depus in oferta tehnica documentul ataşat contestaţiei: Studiu privind eficacitatea dispozitivului Klintesiv CUBEMcu Proklin- rev 01 din 17/11/2022 si data exp 12/2023", contestatorul susține că nu a considerat că s-ar fi impus a fi depus acest Raport odată cu Oferta Tehnică, deoarece activitatea de dezinfecţie asupra suprafeţei aerului este menţionată în aviz, acest document doar venind în sprijinul susţineri sale din cuprinsul Contestaţiei privind dovedirea activităţii sporiciude, astfel cum rezultă din menţiunea de la pg. 5 din Aviz. În ceea ce priveşte netemeinicia susţineri Autorității potrivit căreia atestarea de către ... a faptului că produsul ofertat îndeplineşte cerinţa de a putea fi utilizat pentru nebulizare pe "suprafeţele spatiilor, aparaturii, echipamentelor medicale si cazarmamentului din dotarea unitarii. Produsul
să poată fi utilizat in încăperii cu echipamente electronice de orice fel, monitoare si aparatura medicala", nu ar fi conformă cu realitatea este nefondată în opinia contestatorului. Se arată că produsul ofertat de ... îndeplineşte cerinţa solicitată prin caietul de sarcini, respectiv aceea de a putea fi utilizat pentru nebulizare pe ”suprafeţele
spatiilor,
aparaturii,
echipamentelor
medicale
si cazarmamentului din dotarea unitarii. Produsul sa poată fi utilizat in încăperi cu echipamente electronice de orice fel, monitoare si aparatura medicala". Faţă de toate aceste considerente şi faţă de argumentele invocate în cuprinsul Contestaţiei formulate, contestatorul solicită CNSC să respingă argumentele invocate de autoritatea contractantă în cuprinsul Punctului de vedere formulat, cu consecinţa admiterii prezentei Contestaţii astfel cum aceasta a fost formulată. Prin adresa nr. 1235/18.04.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 24071/18.04.2024, ... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210155967/1 din 16.04.2024, emisă de CEC Bank SA – Sucursala Victoria, în valoare de 1.600,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 31330/21.05.2024, ... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210241185/1 din 20.05.2024, emisă de CEC Bank SA – Unitatea Bragadiru, în valoare de 2.400,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire, prin de licitație deschisă, online, în vederea încheierii acordului- cadru de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. .../19.01.2024, criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. Împotriva documentației de atribuire, ... a formulat contestație ce a făcut obiectul dosarului nr. ..., soluționat prin Decizia CNSC nr. ..., în care Consiliul a dispus: „Admite contestația depusă de „..." SRL în limita celor stabilite de Consiliu. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să remedieze documentația de atribuire în sensul achiesărilor formulate și al celor stabilite de Consiliu prin motivarea sa, să aducă modificările efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedura prin publicarea acestora în SEAP și să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, între data publicării remedierilor și data depunerii ofertelor, să fie asigurată o perioada de timp suficientă pentru elaborarea și prezentarea unor oferte care să respecte toate cerințele documentației de atribuire, astfel cum este modificată ca urmare a prezentei decizii.
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.” Potrivit Procesului-Verbal nr. 7918/24.04.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare, s-au consemnat următoarele: -pentru Lotul 1, depunerea a 4 oferte, respingerea a 3 oferte, printre care și a contestatorului ..., precum și admisibilitatea ofertei depusă de ..., -pentru Lotul 2, depunerea a 5 oferte, respingerea a 2 oferte, precum și admisibilitatea celorlalte 3 oferte, printre care și cea depusă de .... Autoritatea contractantă a suspendat lotul 2 ca urmare a contestației depusă de către .... Împotriva solicitării de clarificări publicate în SEAP la data de 15.04.2024 ... a depus contestație la lotul 2 care formează obiectul dosarului nr. 1276/2024. Împotriva comunicării nr. 8687/08.05.2024 pentru lotul 1, ... a depus contestație care formează obiectul dosarului nr. 1634/2024. În contestația formulată de către ..., cu privire la lotul 2, se reține că în caietul de sarcini există următoarea cerință: „produsul să poată fi utilizat și cu ajutorul aparatelor cu ultrasunete”. Cu privire la această cerință, autoritatea i-a cerut contestatorului următoarea clarificare în data de 15.04.2024, deoarece nu a regăsit în ofertă documente din care să reiasă că produsul ofertat poate fi utilizat în băile cu ultrasunete conform caietului de sarcini: „Având în vedere că în caietul de sarcini se precizează clar că: produsul să poate fi utilizat și cu ajutorul aparatelor cu ultrasunete” și întrucât din documentele depuse nu reiese această indicație, vă rugăm să transmiteți documentele doveditoare emise de instituții neutre și acreditate cu referire la acestea”. Contestatorul apreciază că se impune anularea solicitării de clarificări contestată și, în ultimă instanță, înțelege să facă dovada solicitată de autoritatea contractantă depunând odată cu contestația următoarele documente: - declaraţia producătorului din 26.01.2024; - raportul de testare fn./16.11.2023 emis de .... Însuși contestatorul, care a criticat solicitarea de clarificare a autorității contractante a depus anexat contestației documentele cerute de aceasta (în adresa din 15.04.2024), respectiv acele documente din care rezultă că produsul dezinfectant ofertat poate fi utilizat în băi cu ultrasunete. Astfel, acesta a dat curs solicitării autorității contractante din adresa de clarificare, demonstrând că deține acele documente; doar că nu le-a transmis direct autorității contractante ci Consiliului, odată cu contestația, întrucât a ales să contestate solicitarea de clarificare.
În punctul de vedere, autoritatea chiar menționează că „nu a vrut să sancționeze, ci doar să clarifice date tehnice solicitate în caietul de sarcini și așteaptă depunerea oficială a documentelor solicitate în clarificare”. În opinia Consiliului, adresa de solicitare a autorității nu este abuzivă și nu încalcă vreo normă legală, fiind o simplă clarificare/lămurire conform art. 134 din HG nr. 395/2016. Față de cele expuse anterior, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ... la lotul 2. Referitor la lotul 1, în ceea ce privește contestația formulată de ..., din verificarea documentelor aflate la dosar, se reține că prin adresa nr. 8687/08.05.2024, autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință că oferta sa este neconformă, deoarece: - în avizul prezentat nu este precizată și activitatea sporicidă a produsului, - în aviz, la aria de aplicare, nu se precizează utilizarea produsului și pe suprafețe moi, de ex. ecran aparatură, tastatură siliconată, etc. Se reține în soluționare că produsul ofertat de către contestator, DESOGEN AERO îndeplinește, în aprecierea Consiliului, condițiile privind activitatea sporicidă, conform numeroaselor mențiuni în acest sens din Avizul nr. 5634BIO/02.12.2024. Este adevărat că din enumerarea din capitolul X – Indicații de utilizare pentru „dezinfectarea camerelor pe cale aeriană prin nebulizare” lipsește activitatea sporicidă, dar acest detaliu apare ca neveridic, având în vedere celelalte informații și explicații regăsite în cuprinsul avizului. Nici cel de-al doilea motiv de neconformitate invocat de autoritatea contractantă referitor la produsul DESOGEN AERO nu este susținut cu argumente, în aprecierea Consiliului, având în vedere specificaţiile cuprinse la pag. 1 din Fișa Tehnică a produsului, specificaţii asumate de producător: „Produsul este ideal utilizării: în spitale, clinici, laboratoare, policlinici, cabinete medicale, ambulanţe, inclusiv zonele de birou ale acestora sau zonele de cantină, dar nu pe alimente/ contact direct cu acestea. Este ideal pentru utilizarea pe suprafeţe intens accesate de oameni cu un risc mare de contaminare (spaţii de triaj/aşteptare, vestiare, camere pentru consultaţii, ambulanţe). Produsul este compatibil cu suprafeţe metalice neacoperite (zinc, bronz, argint, aur, inox medical/ alimentar/ 314L/ 316L), metalice acoperite (vopsea, galvanizate, email, răşini), plastice de diferite tipuri (PP, PE, HDPE, ş.a.), cauciuc, silicon, teflon, linoleum, lemn. compozite minerale (gresie, faianţă, marmură, beton. ş.a.)”. Rezultă că acesta se poate utiliza pentru nenumărate tipuri de suprafețe. În ceea ce privește raportul procedurii, acesta încă nu a fost elaborat, fiind întocmite procesele verbale de evaluare tehnică și financiară și comunicări intermediare către ofertanți. Prin urmare, dezinfectarea suprafețelor camerelor pe cale aeriană răspunde exigențelor din documentația de atribuire, motivele de respingere nu se susțin, criticile contestatorului sunt întemeiate și urmează a fi admise.
În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ... la lotul 1 în contradictoriu cu ..., va dispune anularea deciziei de respingere ca neconformă a ofertei depusă de ... la lotul 1, anularea proceselor-verbale nr. 7918/24.04.2024 și nr. 7996/24.04.2024, precum și a tuturor comunicărilor subsecvente acestora. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depusă de ... la lotul 1 conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 va obliga ... la plata sumei de 2.500 lei către ... conform Facturii Fiscale Seria CS nr. 2668568/50 din 13.05.2024, emisă de ... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ... la lotul 2 în contradictoriu cu .... În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ... la lotul 1, în contradictoriu cu ..., dispune anularea deciziei de respingere ca neconformă a ofertei depusă de ... la lotul 1, anularea proceselor-verbale nr. 7918/24.04.2024 și nr. 7996/24.04.2024, precum și a tuturor comunicărilor subsecvente acestora. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin reevaluarea ofertei depusă de ... la lotul 1 conform motivării și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligă ... la plata sumei de 2.500 lei către ... conform Facturii Fiscale Seria CS nr. 2668568/50 din 13.05.2024, emisă de ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.