AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3049/2023

FLASH LIGHTING SERVICES SA în contradictoriu cu MUNICIPIUL DEVA

Decizia CNSC nr. 3049/C6/3590 din 28.12.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3049/C6/3590 din 28.12.2023

Data din document
2023-12-28
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Delegarea de gestiune prin concesiune a Serviciului de iluminat public al MUNICIPIULUI DEVA, Județul HUNEDOARA”, cod CPV 50232100-1 Servicii de întreținere a iluminatului public (Rev.2), anunț de participare nr. PC1002562/14.12.2023, s-au solicitat următoarele: ,,1. Anularea în parte a documentației și obligarea Autorității Contractante la modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerinței din Caietul de sarcini de la punctul 8.1.2.3 Pentru Autorizații și atestate cu privire la deținerea autorizației/licenței pentru proiectare și execuție de lucrări - AFER sau similar, în conformitate cu legislația specifică CFR; 2. Suspendarea procedurii de atribuire a contractului până la soluționarea prezentei contestații, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016; 3. Obligarea Autorității Contractante la prelungirea termenului-limită de depunere a ofertelor cu o perioadă egală cu durata suspendării procedurii, calculată de la data publicării în SEAP …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea, de către societatea FLASH LIGHTING SERVICES SA, cu sediul în municipiul București, bd. Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, sector 2, la soluționarea contestației formulată în contradictoriu cu MUNICIPIUL DEVA, cu sediul în municipiul Deva, str. Unirii nr. 4, județul Hunedoara. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3049/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 70157Data înregistrării: 2023-12-22
ContestatorFLASH LIGHTING SERVICES SACUI 13845929
Autoritate contractantăMUNICIPIUL DEVA

2023_3049_2023_Decizie_3049.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.163 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3049/C6/3590 Data: 28.12.2023 Prin contestația cu nr. 12005/21.12.2023, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 70157/22.12.2023, formulată de către societatea FLASH LIGHTING SERVICES SA, cu sediul în municipiul București, bd. Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, sector 2, înregistrată la ONRC sub nr. J40/4125/2001, având CUI 13845929, reprezentată legal prin Director General Vătăjelu Dan și convențional de SCA ”Nemeș Voicu Bilan”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurii în municipiul București, str. Părintele Galeriu nr. 9, sector 2, împotriva documentației de atribuire aferentă delegării de gestiune prin concesiune, elaborată de către autoritatea contractantă MUNICIPIUL DEVA, cu sediul în municipiul Deva, str. Unirii nr. 4, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, desfășurată prin licitație deschisă, în vederea încheierii contractului de concesiune având ca obiect „Delegarea de gestiune prin concesiune a Serviciului de iluminat public al MUNICIPIULUI DEVA, Județul HUNEDOARA”, cod CPV 50232100-1 Servicii de întreținere a iluminatului public (Rev.2), anunț de participare nr. PC1002562/14.12.2023, s-au solicitat următoarele: ,,1. Anularea în parte a documentației și obligarea Autorității Contractante la modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerinței din Caietul de sarcini de la punctul 8.1.2.3 Pentru Autorizații și atestate cu privire la deținerea autorizației/licenței pentru proiectare și execuție de lucrări - AFER sau similar, în conformitate cu legislația specifică CFR; 2. Suspendarea procedurii de atribuire a contractului până la soluționarea prezentei contestații, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016; 3. Obligarea Autorității Contractante la prelungirea termenului-limită de depunere a ofertelor cu o perioadă egală cu durata suspendării procedurii, calculată de la data publicării în SEAP a deciziei prin care va fi soluționată definitiv prezenta contestație”. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor Pagina 1 din 2

§ 2

reține următoarele: ......................................................................................... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea, de către societatea FLASH LIGHTING SERVICES SA, cu sediul în municipiul București, bd. Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, sector 2, la soluționarea contestației formulată în contradictoriu cu MUNICIPIUL DEVA, cu sediul în municipiul Deva, str. Unirii nr. 4, județul Hunedoara. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2