Decizie 3953/2025
Decizie CNSC2025_3953_2025_Decizie_3953.pdf
Document CNSC
MEDICAL DEVICE STORE SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU
Decizia CNSC nr. 3953/C5/4694 din 31.12.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziție ecocardiograf”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. SCN1165180/10.07.2025, s-a solicitat: - admiterea contestației în integralitate ca fiind întemeiată; - anularea documentelor privind anularea procedurii, precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente și/sau conexe; - anularea comunicării privind, precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente și/sau conexe, în ceea ce privește declararea drept neconforma și inacceptabila a ofertei tehnice depuse de MEDICAL DEVICE STORE SRL - revenirea la etapa de evaluare a documentelor depuse de contestatoare și luarea în considerare a tuturor aspectelor transmise de MEDICAL DEVICE STORE SRL în răspunsurile la clarificări și în prezenta contestație și admiterea ofertei tehnice ca fiind conforma. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 di…Verifică pasajul în context →
Respinge ca nefondată contestația formulată de MEDICAL DEVICE STORE SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3953_2025_Decizie_3953.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3953/C5/4694 Data: 31.12.2025 Prin contestația nr. C014/26.11.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 83937/27.11.2025, formulată de către MEDICAL DEVICE STORE SRL, cu sediul social în București, sectorul 1, str. g-ral H.M. Berthelot nr. 107, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J40/9676/2021, având cod unic de înregistrare RO36765608, reprezentată de Cristea Aurelian - administrator, împotriva raportului procedurii nr. 8686/18.11.2025 și comunicarea rezultatului procedurii nr. 8688/18.11.2025, emise de către SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU, cu sediul în str. Pompeiu Onofreiu nr. 2-4, Sibiu, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect „Achiziție ecocardiograf”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. SCN1165180/10.07.2025, s-a solicitat: - admiterea contestației în integralitate ca fiind întemeiată; - anularea documentelor privind anularea procedurii, precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente și/sau conexe; - anularea comunicării privind, precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente și/sau conexe, în ceea ce privește declararea drept neconforma și inacceptabila a ofertei tehnice depuse de MEDICAL DEVICE STORE SRL - revenirea la etapa de evaluare a documentelor depuse de contestatoare și luarea în considerare a tuturor aspectelor transmise de MEDICAL DEVICE STORE SRL în răspunsurile la clarificări și în prezenta contestație și admiterea ofertei tehnice ca fiind conforma. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge ca nefondată contestația formulată de MEDICAL DEVICE STORE SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2