AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_1088

BO2016_1088

Respinge
2016Fonduri: PropriiLicitatie deschisa offline cu faza finala de licitatie electronica

CPV: 39162110-9
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 10.025 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, Bucureşti, România,CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ..., jud. ........., având CUI ........., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. ........., reprezentată legal de ... - administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 16655/ 20.05.........., emisă de către ........., cu sediul în ........., ..., jud. ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitaţie deschisă, a contractului de achiziţie publică de furnizare, având ca obiect: „.........”, cod CPV 39162110-9, s-a solicitat: anularea deciziei autorităţii contractante privind rezultatul procedurii de atribuire şi, în consecinţă modificarea raportului procedurii şi a actelor subsecvente, şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 16655/ 20.05.........., emisă de către ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitaţie deschisă, a contractului de achiziţie publică de furnizare, având ca obiect: „.........”, cod CPV 39162110-9, s-a solicitat: anularea deciziei autorităţii contractante privind rezultatul procedurii de atribuire şi, în consecinţă modificarea raportului procedurii şi a actelor subsecvente, şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor. În vederea soluţionării contestaţiei susmenţionate, Consiliul a solicitat contestatorului, prin adresa nr. 17184/......... - ........./........., 1

§ 2

să transmită dovada notificării prealabile a autorităţii contractante, copia răspunsului autorităţii contractante la notificarea prealabilă (dacă există), în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 101/.......... Adresa în cauză, transmisă atât prin poştă, cât şi prin e-mail, a fost recepţionată de către contestator, în data de 07.06.........., ora 09:24, aşa cum rezultă din raportul mail aflat la dosarul cauzei. Contestatorul a confirmat în aceiaşi zi, prin e-mail, recepţionarea adresei CNSC antemenţionate. Prin adresa nr. 17/10.06.........., înregistrată la CNSC sub nr. 17733/10.06.........., contestatorul a răspuns solicitării CNSC, în care precizează că, a primit adresa de comunicare a rezultatului procedurii în data de 23. 05.........., şi nu a notificat în prealabil autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 85708/10.06.........., înregistrată la CNSC sub nr. 17854/........., autoritatea contractantă a înaintat Consiliului punctul de vedere asupra contestaţiei în cauză. În punctul de vedere, autoritatea contractantă solicită Consiliului să respingă contestaţia ca inadmisibilă potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/........., având în vedere că ofertantul nu a respectat obligaţia privind notificarea cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei achiziţiilor publice. Analizând susţinerile şi documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de achiziţie publică, prin licitaţie deschisă, în vederea atribuirii contractului de furnizare, având ca obiect: „.........”, cod CPV 39162110- 9, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. ........./........., elaborând, în acest sens, documentaţia de atribuire aferentă. Conform invitaţiei de participare, criteriul de atribuire stabilit este „preţul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului este 1.667.043,00 lei. Prin contestaţia înregistrată la CNSC cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, s-a contestat rezultatul procedurii. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/........., Consiliul urmează să se pronunţe cu întâietate asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei invocată de autoritatea contractantă în cadrul punctului de vedere formulat. Pentru formularea unei contestaţii împotriva unui act al autorităţii contractante emis cu privire la o procedură de atribuire, legiuitorul a stabilit îndeplinirea unor condiţii de admisibilitate a contestaţiei. Din redactarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi (10) din Legea nr. 101/......... rezultă că procedura prealabilă în faţa autorităţii contractante, respectiv notificarea acesteia reprezintă o condiţie de admisibilitate a depunerii contestaţiei la Consiliu, contestatorul fiind ţinut ca, anterior promovării unei contestaţii pe cale administrativ- juridicţională în faţa CNSC, să solicite autorităţii publice emitente a 2

§ 3

actului contestat, în termen de 5 de zile de la data luării la cunoştinţă a acestuia, remedierea în tot sau în parte a acestuia. În aceste condiţii, Consiliul va verifica cu precădere îndeplinirea condiţiei prevăzute de dispoziţiile legale antemenţionate deoarece, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, de notificare prealabilă a autorităţii contractante şi de aşteptare a răspunsului la acesta, transmis de către autoritatea contractantă, Consiliul va respinge contestaţia pe calea excepţiei, fără să cerceteze pe fond motivele acesteia. Prin urmare, notificarea prealabilă a autorităţii contractante constituie o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Consiliului, dovada depunerii acesteia la autoritatea contractantă trebuind să fie ataşată la contestaţie împreună cu copia răspunsului autorităţii contractante, dacă acesta există. În cazul în care Consiliul învestit cu o contestaţie, constată neîndeplinirea obligaţiei stabilită în sarcina sa, de a notifica prealabil autoritatea contractantă, va respinge contestaţia ca inadmisibilă potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/.......... Având în vedere faptul că SC ......... SRL a investit Consiliul cu soluţionarea contestaţiei înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., constatând că acesta nu a depus dovada notificării prealabile a autorităţii contractante astfel cum prevede art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, Consiliul, prin adresa nr. 17184/......... ........./........., a solicitat să i se comunice, „în temeiul art. 20 din Legea nr. 101/........., ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei, copia actului contestat, dovada datei la care aţi luat cunoştinţă despre actul contestat, dovada notificării prealabile a autorităţii contractante, copia răspunsului autorităţii contractante la notificarea prealabilă, dacă există.” Adresa în cauză a fost transmisă atât prin poştă, cât şi prin e-mail. Contestatorul a recepţionat adresa transmisă, în data de 07.06.........., ora 09:24, aşa cum rezultă din raportul aflat la dosarul cauzei. Contestatorul a confirmat primirea adresei mai sus menţionate, prin retransmiterea acesteia către CNSC, prin e-mail, la ora 11:32, în care sub semnătura reprezentantului legal care a formulat şi contestaţia, se precizează, în mod expres: „Confirmăm primirea”. Până la data prezentei, contestatorul nu a depus dovada notificării prealabile a autorităţii contractante, deşi a răspuns prin adresa nr. 17/10.06.......... înregistrată la CNSC sub nr. 17733/10.06........... Având în vedere data depunerii contestaţiei, respectiv data de ......... şi data publicării Legii nr. 101/........., Consiliul reţine că în speţă sunt incidente următoarele: - principiul de drept „nemo ignorare legem censetur” potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii; - principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, în sensul că în cadrul legii nu s-a prevăzut nicio 3

§ 4

normă derogatorie de la obligaţia notificării prealabile a autorităţii contractante. Faţă de aceste aspecte, se constată că, în speţă, contestaţia a fost transmisă de către contestator, atât la Consiliu cât şi la autoritatea contractantă, însă fără a depune la autoritatea contractantă notificarea prealabilă. Dacă contestatorul ar fi fost diligent şi prudent, ar fi putut din vreme să-şi conserve dreptul la contestaţie, astfel încât să permită apoi jurisdicţiei Consiliului să poată analiza pe fond cererile ce fac obiectul contestaţiei. Având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (6) coroborat cu art. 6 alin. (1) şi alin. (10) din Legea nr. 101/........., Consiliul va admite excepţia invocată de autoritatea contractantă iar pe cale de consecinţă va respinge ca inadmisibilă contestaţia depusă de SC ......... SRL, fără a mai proceda la analiza pe fond a cauzei. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE:

§ 5

Consiliul admite excepţia invocată de autoritatea contractantă iar pe cale de consecinţă respinge contestaţia formulată de SC ......... SRL împotriva autorităţii contractante ........., ca inadmisibilă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice: Consilier de soluţionare ......... PREŞEDINTE ......... Consilier de soluţionare ......... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conţine 4 (patru) pagini. 4