AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_1864

BO2016_1864

Respinge
2016Fonduri: PropriiLicitatie deschisa online fara faza finala de licitatie electronica

CPV: 71300000-1
Critici: D4

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 12.312 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., având CIF ..., reprezentată de ... – arhitect, împotriva răspunsului la solicitarea de clarificări nr. ..., emis de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţii publice, având ca obiect „CONSOLIDARE ȘI REFUNCȚIONALIZARE CORP 100 DIN CADRUL ... – PROIECTARE (FAZELE DTAC, PTE, CS, DE, AT, AS-BUILD) ȘI SERVICII CONEXE DE OBȚINERE A AVIZELOR, ACORDURILOR ȘI AUTORIZAȚIILOR NECESARE ÎN VEDEREA ÎNCREDINȚĂRII CONTRACTULUI DE LUCRĂRI”, cod CPV 71200000-0 – Servicii de arhitectură și servicii conexe (Rev.2), 71300000-1 – Servicii de inginerie (Rev.2) s-au solicitat următoarele: - modificarea termenului de prestare a serviciilor, astfel încât acesta să corespundă sau să fie apropiat de cel prevăzut în documentația tehnico-economică DALI ce a fundamentat investiția, respectiv un termen de 2 trimestre sau 6 luni; - aplicarea prelungirilor la termenele de depunere a ofertelor în funcție de prevederile legale. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 1/6

§ 2

Prin contestația depusă, ..., în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura organizată de către autoritatea contractantă ..., în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „CONSOLIDARE ȘI REFUNCȚIONALIZARE CORP 100 DIN CADRUL ... – PROIECTARE (FAZELE DTAC, PTE, CS, DE, AT, AS- BUILD) ȘI SERVICII CONEXE DE OBȚINERE A AVIZELOR, ACORDURILOR ȘI AUTORIZAȚIILOR NECESARE ÎN VEDEREA ÎNCREDINȚĂRII CONTRACTULUI DE LUCRĂRI”, iniţiată prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a anunțului de participare nr. ..., a solicitat cele menţionate în partea introductivă. Pe fond, ... arată că în data de 05.10.2016, autoritatea contractantă a adus o completare la caietul de sarcini, răspunzând unei solicitări de clarificare. Astfel, ... a stabilit un termen pentru prestarea serviciilor de 42 de zile, acesta neregăsindu-se în prevederile documentației publicată inițial. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat ..., copia dosarului achiziției, precum și punctul de vedere cu privire la contestație, inclusiv dovada comunicării acestuia contestatoarei. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația depusă de ..., invocând excepția inadmisibilității contestației. În susținerea excepției invocate, autoritatea contractantă arată că ... nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv nu a parcurs procedura notificării prealabile, înainte de a formula contestație. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... arată că autoritatea contractantă a fost notificată cu privire la o situație care influențează participarea la procedură și a primit o solicitare de remediere, cu toate că documentul transmis nu a fost intitulat ”notificare prealabilă”. Drept urmare, contestatoarea susține că și-a îndeplinit obligațiile prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: Procedura de licitație deschisă online, a fost iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, având ca obiect „CONSOLIDARE ȘI REFUNCȚIONALIZARE CORP 100 DIN CADRUL ... – PROIECTARE (FAZELE DTAC, PTE, CS, DE, AT, AS-BUILD) ȘI SERVICII CONEXE DE OBȚINERE A AVIZELOR, ACORDURILOR ȘI AUTORIZAȚIILOR NECESARE ÎN VEDEREA ÎNCREDINȚĂRII CONTRACTULUI DE LUCRĂRI”, prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a anunțului de participare nr. .... 2/6

§ 3

Potrivit acesteia, criteriul de atribuire aplicat a fost „cel mai bun raport calitate-preț”, valoarea estimată a contractului fiind 1.245.800, fără TVA. Consiliul reține că ... a transmis documentul înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. ..., denumit solicitare de clarificări, pe care, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ..., o recalifică notificare prealabilă, susținând că ”indiferent de nomenclatura folosită în lege (respectiv termenul de notificare) autoritatea contractantă a fost notificată cu privire la o situație care influențează participarea la procedură și a primit o solicitare de remediere. (...) În concluzie, considerăm că subsemnata a adresat autorității contractante o notificare prealabilă în condițiile legale, iar contestația este depusă respectând această procedură, precum și termenele legale”. Astfel, în speţă, sunt incidente următoarele prevederi legale, de imediată aplicare, din Legea nr. 101/2016: - art. 6 alin. (1) lit. a), potrivit căruia: „(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”. - art. 6 alin. (10), care dispune că: „(10) Sesizarea Consiliului sau a instanţei, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă”. - art. 8 alin. (1) lit. b) conform căruia: (1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: 3/6

§ 4

a) 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. (2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: a) începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere; b) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă nu a transmis un răspuns; c) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (5), când autoritatea contractantă a transmis un răspuns în sensul că urmează să adopte măsuri de remediere”. - art. 11 alin. (2) şi (3), care dispun: „(2) Contestatorul ataşează la contestaţie dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului autorităţii contractante, dacă există, dovada înaintării contestaţiei către autoritatea contractantă, copia actului atacat, după caz, precum şi mijloacele de probă de care dispune”. Din conţinutul acestor prevederi legale rezultă că sesizarea Consiliului se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, sintagma „se poate face numai după”, utilizată de legiuitor, demonstrând caracterul imperativ al normei care reglementează această procedură prealabilă. Parcurgerea procedurii prealabile este o etapă obligatorie, efectuarea acesteia fiind o condiţie de admisibilitate a contestaţiei. Totodată, Consiliul reține că ... a recalificat solicitarea de clarificări, drept notificare prealabilă, în afara termenului legal de formulare a unei notificări, nefiind respectate prevederile legale mai sus menționate. De asemenea, Consiliul reține că autoritatea contractantă a răspuns, în baza art. 160 și urm. din Legea nr. 98/2016, neconsiderând respectiva adresă ca fiind o notificare prealabilă și nefiind avertizată de posibilitatea ca, urmare a neacceptării modificărilor solicitate de contestatoare, să fie formulată o contestație. Astfel, din documentele depuse de contestatoare şi din susţinerile acesteia prezentate în cadrul contestaţiei și având în vedere cele menționate anterior, Consiliul, reținând că, prin acceptarea recalificării adresei de solicitare de clarificări ca notificare prealabilă, se încalcă, în raport cu ceilalți potențiali ofertanți, 4/6

§ 5

principiul tratamentului egal și al transparenței, principii ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, stabilește că ... nu a parcurs etapa procedurii de notificare prealabilă, prevăzută de Legea nr. 101/2016, înainte de a formula contestaţie împotriva răspunsului la solicitarea de clarificări, emis de către .... Prin adoptarea acestei atitudini, respectiv neîndeplinirea acestei obligaţii procedurale, contestatoarea şi-a asumat riscul aplicării sancţiunii prevăzută de legiuitor într-o asemenea situaţie, respectiv respingerea contestaţiei, ca inadmisibilă [art. 6 alin. (1) teza iniţială din Legea nr. 101/2016]. Prin urmare, Consiliul stabileşte că ... nu s-a conformat dispoziţiilor legale, cu privire la îndeplinirea obligaţiei de notificare prealabilă a autorităţii contractante, înainte de a se adresa Consiliului cu prezenta contestaţie. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept expuse în motivare, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu .... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la Curtea de Apel ..., Secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de către ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... 5/6

§ 6

Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 6 (şase) pagini. 6/6