AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_691

BO2016_691

Respinge
2016Fonduri: PropriiProcedura proprie

CPV: Nedisponibil
Critici: R4.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 15.184 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 ; +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ........./........./......... Data:.......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la CNSC cu nr. ........./........., formulată de către SC ......... SRL, cu sediul în ........., …, înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin … - administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 10917/ISN/06.04.........., emisă de către ... ........., cu sediul în ........., str. …., jud. ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin „cerere de oferte”, a contractului de achiziţie publică de servicii având drept obiect: „Servicii de pază la sediul Direcţiei ... .........”, Servicii incluse în Anexa 2B, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii, anularea raportului procedurii de atribuire, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a deciziei de desemnare a ofertelor câştigătoare şi a tuturor actelor subsecvente şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor în conformitate cu prevederile legale. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 95 pct. 1 şi a art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 297 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele de mai jos, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei depusă de SC ......... SRL către TRIBUNALUL ..........

§ 2

Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul ........., conform art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. Fără cale de atac, în temeiul art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: SC ......... SRL a formulat împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 10917/ISN/06.04.........., emisă de către ... ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin „cerere de oferte”, a contractului de achiziţie publică de servicii având drept obiect: „Servicii de pază la sediul Direcţiei ... .........”, Servicii incluse în Anexa 2B. Conform prevederilor art. 278 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, Consiliul trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. În conformitate cu dispoziţiile art. 269 din OUG nr. 34/2006, procedura de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare. În vederea aplicării cadrului juridic anterior enunţat şi având în vedere faptul că serviciile în cauză fac parte din cadrul anexei 2B a OUG nr. 34/2006, prin raportare la dispoziţiile art. 16 din acelaşi act normativ, Consiliul a solicitat, prin adresa nr. 11069/......... - ........./ 13.04.......... (contestator), respectiv adresa nr. 11071/ ......... -........./ 13.04.......... (autoritatea contractantă), opinia părţilor cu privire la acest aspect. Până la data emiterii prezentei, contestatorul nu a transmis opinia sa referitoare la excepţia necompetenţei materiale a Consiliului. Prin adresa nr. 10105/ISN/..........04.........., înregistrată la CNSC sub nr. 11120/..........04.........., autoritatea contractantă precizează că: „Valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit este, conform invitaţiei de participare, programului de achiziţii aprobat şi notei justificative anexate la Dosarul achiziţiei, de 77.788,8 lei, (1.7428,......... euro), sub pragul de 134.000 euro prevăzut de art. 57 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel că, în cauză, au relevanţă dispoziţiile art. 16 alin. (1) teza finală din ordonanţă, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 76/2010, potrivit cărora obligativitatea autorităţii contractante de a aplica prevederile actului normativ mai sus menţionat pentru atribuirea contractelor din categoria celor incluse în anexa 2B «(...) se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egală cu cea prevăzută la art. 57 alin. (2) şi se limitează la prevederile art. 35-38 şi art. 56 (...)».

§ 3

Contestaţiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2), se soluţionează potrivit dispoziţiilor cap. IX. De asemenea, conform prevederilor coroborate ale art. 266 şi 255 alin. (1) şi (3) din OUG nr. 34/2006, Consiliul este competent să soluţioneze numai contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire organizate în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă. Prin urmare, deşi s-a ales să se organizeze o procedură de achiziţie, chiar şi pentru un contract cu valoare mică, sub pragul de achiziţie directă, conform OUG nr. 34/2006, tot conform OUG nr. 34/2006, în acest caz este aplicabil Regulamentul intern privind organizarea procedurilor de achiziţie publica pentru servicii cuprinse în anexa 2B a OUG nr. 34/2006 (publicat pe site-ul www. rosilva.ro/ publicitate anunţuri/achiziţii servicii prevăzute în anexa 2B).” Autoritatea contractantă a anexat, în copie, conform cu originalul: - Programul anual de achiziţii publice pentru servicii cuprinse în anexa 2B a OUG 34/2006, al Direcţiei ... .........; - Nota justificativă de alegere a procedurii. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul va lua în considerare următoarele: ... ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat, procedura de atribuire prin „cerere de oferte”, conform anexei nr. 2B din OUG nr. 34/2006, în scopul atribuirii contractului de servicii având drept obiect: „Servicii de pază la sediul Direcţiei ... .........”. Conform Notei Justificative nr. 2792/30.03.........., aflată la dosarul cauzei, valoarea totală estimată a contractului este de 77.788,8 lei fără TVA, echivalentul a 17.428,......... euro; pentru atribuirea contractului, având în vedere valoare mai mică de 100.000 euro şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 şi art. 59 din Regulamentul de atribuire a contractelor de achiziţie publică – anexa 2B, autoritatea contractantă propune aplicarea procedurii de „cerere de oferte”. Având a soluţiona contestaţia formulată de SC ......... SRL împotriva rezultatului procedurii de atribuire antemenţionată şi ţinând cont de dispoziţiile art. 278 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond....”, s-a procedat cu întâietate la verificarea competenţei Consiliului în soluţionarea contestaţiilor cu care a fost învestit. Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că obiectul acestui contract de achiziţie este reprezentat de servicii de pază; aceste servicii sunt prevăzute expres în anexa nr. 2B din OUG nr. 34/2006. Faţă de aceste aspecte, raportat la data de depunere a contestaţiei, respectiv ......... şi la principiile de drept „specialia generalibus derogant” potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală, „exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis” potrivit căruia excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare şi „nemo ignorare legem censetur” potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii,

§ 4

Consiliul reţine că în speţă sunt incidente prevederile Legii nr. 278/2010 privind aprobarea OUG nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 34/2006, publicată în M. Of. nr. 898/31.12.2010. Pe cale de consecinţă, achiziţionarea serviciilor sus-menţionate, prevăzute în anexa 2B la OUG nr. 34/2006 în vigoare la data depunerii contestaţiilor se face cu respectarea dispoziţiilor imperative ale art. 16 alin. (1) din actul normativ menţionat: „În cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, atunci obligaţia de a aplica prezenta ordonanţă de urgenţă se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egală cu cea prevăzută la art. 57 alin. (2) şi se limitează la prevederile art. 35-38 şi art. 56 şi la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”. În raport de toate aspectele de fapt şi de drept mai sus reţinute, raportat la valoarea estimată a contractului ce urmează a se încheia rezultă faptul că, pentru achiziţionarea serviciilor în discuţie, autoritatea organizatoare nu avea obligaţia aplicării dispoziţiilor OUG nr. 34/2006. Având în vedere valoarea estimată a procedurii de atribuire, respectiv 77.788,8 lei fără TVA, echivalentul a 17.428,......... euro fără TVA, conform Notei Justificative nr. 2792/30.03.........., aflată la dosarul cauzei, valoare care este sub nivelul pragului prevăzut la art. 57 alin. (2) din ordonanţă coroborat cu prevederile Regulamentelor nr. 2015/2340, nr. 2015/2341 şi nr. 2015/2342 (regulamente care, potrivit art. 288 din Tratatul CEE, se aplică direct în legislaţia internă, excluzând orice măsură de receptare naţională sau tot ceea ce ar putea disimula natura şi efectele sale) şi, ţinând cont de prevederile art. 16 alin. (1) teză finală care dispun că „contestaţiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2), se soluţionează potrivit dispoziţiilor cap. IX”, rezultă că procedura aplicată în cazul de faţă nu este tratată şi întemeiată pe normele ordonanţei precizate, dispoziţiile cap. IX – „Soluţionarea contestaţiilor” din această ordonanţă nu îşi găsesc aplicarea în situaţia actuală. Potrivit art. 266 alin. (1) coroborat cu art. 1 şi art. 16 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, legiuitorul a reglementat modalităţile de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu procedurile de atribuire, excepţiile de la aceste modalităţi şi competenţa Consiliului de a soluţiona contestaţiile formulate. Suplimentar, art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 defineşte persoana care poate formula o contestaţie ca fiind persoana care se consideră vătămată într-un drept ori interes legitim printr-un act al autorităţii contractante şi care poate solicita prin contestaţie anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act (...) pe cale administrativ – jurisdicţională, în condiţiile ordonanţei de urgenţă. De asemenea, legiuitorul a stabilit la alin. (4) al aceluiaşi articol faptul că „orice referire, pe parcursul prezentului capitol, la aplicarea

§ 5

procedurii de atribuire include toate cazurile menţionate la art. 9, precum şi orice alte contracte sau proceduri care intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă”. Observând că valoarea estimată a contractului supus procedurii de atribuire este sub limita valorii impuse de legiuitor la art. 57 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, sens în care autoritatea contractantă nu avea obligaţia de a urma prescripţiile acestei ordonanţe, se constată lipsa calităţii procesuale active a contestatoarei pentru soluţionarea contestaţiei în faţa Consiliului; mai mult aşa cum rezultă din Nota Justificativă nr. 2792/30.03.........., autoritatea contractantă a ales să organizeze o procedură proprie iniţiată în baza propriului regulament intern privind organizarea procedurilor de achiziţie publică pentru servicii cuprinse în anexa 2B a OUG nr. 34/2006. Având în vedere cele mai sus prezentate, respectiv faptul că valoarea estimată este mai mică decât valoarea prevăzută la art. 57 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 34/2006 şi luând în considerare dispoziţiile art. 16 alin. (1) teză finală coroborat cu art. 255, se poate concluziona că, în speţa de faţă, soluţionarea contestaţiilor în cauză nu intră în sfera de competenţă materială a Consiliului. Pe cale de consecinţă, Consiliul nu se poate învesti, în mod legal, cu soluţionarea contestaţiilor respective. Întrucât prevederile imperative ale OUG nr. 34/2006 stabilesc competenţa materială a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, părţile nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenţei Consiliului la soluţionarea contestaţiilor ce vizează proceduri unde legea nu obligă la aplicarea OUG nr. 34/2006. Adăugăm că prevederile documentelor legale care stau la baza organizării procedurii nu acordă Consiliului competenţă de soluţionare a contestaţiilor formulate în cadrul procedurii sau în temeiul lor. Dat fiind că normele de competenţă „ratione materie” sunt de ordine publică, părţile nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenţei Consiliului la soluţionarea de contestaţii ce vizează proceduri nereglementate sau exceptate de la prevederile ordonanţei de urgenţă nr. 34/2006. Prin urmare, în cauză nefiind aplicabile prevederile OUG nr. 34/2006 privitor la soluţionarea contestaţiilor (capitolul IX), competenţa materială aparţine tribunalului, secţia contencios administrativ de la sediul autorităţii contractante, conform prevederilor art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Dat fiind că normele de competenţă „ratione materie” sunt de ordine publică, părţile nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenţei Consiliului la soluţionarea de contestaţii pentru care nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 34/2006. Cele expuse mai sus formează convingerea Consiliului că soluţionarea contestaţiei de faţă nu intră în sfera de competenţă materială a acestuia şi, constatând lipsa sa de competenţă în soluţionarea contestaţiei, urmează a face aplicarea art. 132 Cod procedură civilă.

§ 6

Drept pentru care, raportat la dispoziţiile art. 297 din OUG nr. 34/2006, ce prevăd aplicabilitatea dispoziţiilor de drept comun în lipsa unor dispoziţii exprese ale ordonanţei, coroborate cu dispoziţiile art. 131 şi art. 132 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă, în vigoare de la 15.02.2013, constatând lipsa de competenţă materială a sa în soluţionarea cauzei, Consiliul va trimite dosarul acesteia la instanţa arătată, măsură ce nu poate fi atacată. Date fiind aceste aspecte, Consiliul va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei către TRIBUNALUL ........., pe raza căruia îşi are sediul autoritatea contractantă. PREŞEDINTE COMPLET ......... MEMBRU COMPLET ......... MEMBRU COMPLET ......... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conţine 6 (şase) pagini.