AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_785

BO2016_785

Respinge
2016Fonduri: PropriiCerere de oferta offline cu faza finala de licitatie electronica

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 9.019 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 ; +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., … nr. …, …, jud. ........., înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin … – Director General, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8864/20.04.........., emisă de către ........., cu sediul în ... ........., str. ………, jud. ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii organizată prin cerere de oferte, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de furnizare, împărţit pe loturi, având drept obiect: „.........”, cod CPV 15113000-3, s- a solicitat: anularea actului contestat şi obligarea autorităţii contractante la emiterea unui nou act, conform prevederilor legale în vigoare. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge contestaţia depusă de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică în cauză. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 1

§ 2

MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: SC ......... SRL a formulat contestaţie împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8864/20.04.........., emisă de către ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii organizată prin cerere de oferte, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de furnizare, împărţit pe loturi, având drept obiect: „.........”, cod CPV 15113000-3. În vederea soluţionării contestaţiei susmenţionate, Consiliul a solicitat contestatorului, prin adresa nr. 12762/........./........./........., dovada constituirii garanţiei de bună conduită, în temeiul art. 2711 alin. (3) şi art. 275 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Adresa în cauză a fost transmisă atât prin poştă, cât şi prin fax, la numărul: .... Contestatorul a recepţionat adresa transmisă prin fax, în data de ........., ora 13:45, aşa cum rezultă din raportul fax aflat la dosarul cauzei. Contestatorul a confirmat primirea adresei mai sus menţionate, prin retransmisiterea ei către CNSC, prin e-mail, la ora 14:21, aceasta fiind înregistrată la CNSC sub nr. 12809/.......... Până la data prezentei, contestatorul nu a depus garanţia de bună conduită. Analizând susţinerile şi documentele depuse la dosar, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire, prin cerere de oferte, a contractului de achiziţie publică de furnizare, împărţit pe loturi, având drept obiect: „.........”, cod CPV 15113000-3, elaborând, în acest sens, documentaţia de atribuire aferentă şi publicând, în SEAP, invitaţia de participare nr. ........./........., conform căreia valoarea estimată a contractului este între 273.630 – 408.545 lei, fără TVA. Conform cap. IV...........1) din invitaţie, criteriul de atribuire al contractului este „preţul cel mai scăzut”. Prin contestaţia înregistrată la CNSC cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, s-a contestat rezultatul procedurii. Pentru formularea unei contestaţii împotriva unui act al autorităţii contractante emis cu privire la o procedură de atribuire, legiuitorul a stabilit îndeplinirea unor condiţii obligatorii. Din redactarea prevederilor art. 270 alin. (1) şi art. 2711 din OUG nr. 34/2006 rezultă că, pentru a putea proceda la soluţionarea contestaţiei, Consiliul trebuie să constate depunerea garanţiei de bună conduită constituită potrivit prevederilor legale. Modul de calcul al acestei garanţii este stabilit în detaliu de prevederile art. 2711 alin. (4) din OUG nr. 34/2006 raportat la valoarea estimată a contractului de achiziţiei publică ce urmează a fi atribuit. 2

§ 3

Constituirea garanţiei de bună conduită are rolul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător din partea contestatorului. În aceste condiţii, Consiliul va verifica cu precădere îndeplinirea condiţiei prevăzute de dispoziţiile legale antemenţionate deoarece, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale de constituire a garanţiei de bună conduită astfel încât contestaţia să fie luată în considerare, Consiliul va respinge contestaţia fără să cerceteze motivele acesteia. Prin urmare, constituirea garanţiei de bună conduită este o condiţie obligatorie pentru soluţionarea contestaţiei cu care a fost investit Consiliul; dovada constituirii acesteia se depune în original la autoritatea contractantă, transmiterea în copie la Consiliu fiind o condiţie de admisibilitate. Obligativitatea constituirii garanţiei de bună conduită reprezintă garanţii stabilite de dispoziţiile legale în vederea ocrotirii intereselor autorităţilor contractante împotriva exercitării abuzive, cu rea credinţă, de către contestatori, a drepturilor sale procesuale, constituirea garanţiei de bună conduită constituind o condiţie de fond pentru însăşi soluţionarea contestaţiei, iar nu de procedură, de natură a obstrucţiona accesul la justiţie. În cazul în care Consiliul învestit cu o contestaţie, constată neîndeplinirea constituirii garanţiei de bună conduită, va respinge contestaţia potrivit art. 2711 alin. (4) din OUG nr. 34/2006. Având în vedere faptul că SC ......... SRL a investit Consiliul cu soluţionarea contestaţiei înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., constatând că acesta nu a anexat contestaţiei copia dovezii constituirii garanţiei de bună conduită astfel cum prevede art. 2711 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din OUG nr. 34/2006, Consiliul, prin adresa nr. 12762/........./........./........., a solicitat să i se comunice „în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea prezentei, copia dovezii constituirii garanţiei de bună conduită”. Adresa în cauză a fost transmisă atât prin poştă, cât şi prin fax, la numărul: .... Contestatorul a recepţionat adresa transmisă prin fax, în data de ........., ora 13:45, aşa cum rezultă din raportul fax aflat la dosarul cauzei. Contestatorul a confirmat primirea adresei mai sus menţionate, prin retransmisiterea ei către CNSC, prin e-mail, la ora 14:21, aceasta fiind înregistrată la CNSC sub nr. 12809/.......... Până la data prezentei, contestatorul nu a depus garanţia de bună conduită. Având în vedere data depunerii contestaţiei, respectiv data de ......... şi data publicării OUG nr. 51/2014, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 34/2006, Consiliul reţine că în speţă sunt incidente următoarele: - prevederile art. I pct. 4 din OUG nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 34/2006 prin care se introduc două noi articole, „id est” art. 2711 şi art. 2712; 3

§ 4

- principiul de drept „nemo ignorare legem censetur” potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii; - principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, în sensul că în cadrul ordonanţei nu s-a prevăzut nicio normă derogatorie de la obligaţia constituirii garanţiei de bună conduită. Faţă de aceste aspecte, se constată că, în speţă, contestaţia a fost transmisă de către contestator, atât la Consiliu cât şi la autoritatea contractantă fără a depune dovada constituirii garanţiei de bună conduită. Dacă contestatorul ar fi fost diligent şi prudent, ar fi putut din vreme să-şi conserve dreptul la contestaţie, astfel încât să permită apoi jurisdicţiei Consiliului să poată analiza pe fond cererile ce fac obiectul contestaţiei. Faţă de toate aspectele de fapt şi de drept mai sus evocate, Consiliul urmează ca, în temeiul art. 278 alin. (1) şi (5) coroborat cu art. 2711 alin. (.........) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, să respingă contestaţia depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ........., fără a mai proceda la analiza pe fond a cauzei. În temeiul art. 278 alin. (6) din aceeaşi ordonanţă va dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză. PREŞEDINTE COMPLET ......... MEMBRU COMPLET .......... MEMBRU COMPLET ......... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conţine 4 (patru) pagini. 4