BO2017_2845
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R3.3
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R3.3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., reprezentată convențional prin Cabinet de Avocat ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având CUI RO ..., s-a criticat procedura proprie “selecție de oferte”, organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ NECESARE PENTRU ASIGURAREA SECURITĂȚII LA IMOBILELE AFLATE ÎN PROPRIETATEA ...”, s-a solicitat, în principal, anularea procedurii de atribuire în cauză iar în subsidiar, obligarea autorității contractante la plata sumei de 651.572,12 lei, inclusiv TVA, reprezentând despăgubiri ca urmare a denunțării abuzive a contractului de prestări servicii nr. 41/11.02.2013, respectiv valoarea acestui contract pentru o perioadă de doi ani.. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația depusă, ..., a criticat procedura proprie “selecție de oferte”, organizată de către ..., în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ NECESARE PENTRU ASIGURAREA SECURITĂȚII LA IMOBILELE AFLATE ÎN PROPRIETATEA ...”, inițiată prin publicarea unui anunț de participare pe site-ul propriu, solicitând cele menționate în partea introductivă. Prin adresele nr. ... și nr. ..., în temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a sa, în soluționarea contestației depuse, raportat la prevederile art. 12 alin. (1) și (2) din același act normativ, coroborat cu art. 7 alin. (2), art. 68 din Legea nr.
98/2016 și art. 101 alin. (2) din HG nr. 395/2016, solicitând acestora transmiterea punctului de vedere cu privire la excepția invocată, respectiv opinia asupra declinării cauzei către instanța judecătorească competentă, TRIBUNALUL ... – SECŢIA A II–A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC cu nr. ..., autoritatea contractantă a solicitat admiterea excepției invocate de către Consiliu. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ..., contestatoarea a solicitat respingerea excepției invocată de CNSC, ca fiind nefondată. Aceasta precizează că valoarea procedurii în discuție, este situată peste pragul de achiziție directă, însă sub pragul începând cu care se aplică procedurile de atribuire reglementate de Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă aplicând o “procedură simplificată”, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din același act normativ. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a inițiat procedura proprie, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ NECESARE PENTRU ASIGURAREA SECURITĂȚII LA IMOBILELE AFLATE ÎN PROPRIETATEA ...”, prin publicarea unui anunț de participare pe site-ul propriu. Potrivit notei privind determinarea valorii estimate nr. 602/17.02.2017, valoarea estimată pentru o perioadă de 3 ani este de 1.760.000 lei, fără TVA. În considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza, cu prioritate, excepția lipsei de competență materială a sa în soluționarea contestației, invocată din oficiu, prin adresele nr. ... și nr. ..., raportându-se la prevederile art. 12 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Consiliul are în vedere dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora; „Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”. În raport de prevederile legale mai sus menționate, Consiliul a procedat, din oficiu, la verificarea aplicării, în cauză, a uneia dintre procedurile de atribuire reglementate de art. 68 din Legea nr. 101/2016, respectiv: licitația deschisă; licitația restrânsă; negocierea competitivă; dialogul competitiv; parteneriatul pentru inovare; negocierea fără publicare prealabilă; concursul de soluții; procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice; procedura simplificată. În speță, Consiliul a avut în vedere că serviciile ce constituie obiectul viitorului contract de achiziție, respectiv „SERVICII DE PAZĂ 2/5
NECESARE PENTRU ASIGURAREA SECURITĂȚII LA IMOBILELE AFLATE ÎN PROPRIETATEA ...”, nu au fost supuse atribuirii printr-o procedură de atribuire, prevăzută de Legea nr. 98/2016, ci, pe calea unei proceduri proprii, denumită de către autoritatea contractantă "selecție de oferte". Întrucât, procedura aplicată în cazul de față nu este tratată de Legea nr. 98/2016, dispozițiile Legii nr. 101/2016 nu își găsesc aplicarea în situația actuală. Normele de competență materială fiind de ordine publică, organizatorul sau participanții la procedură nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenței Consiliului la soluționarea de contestații ce nu vizează procedurile unde legea obligă la aplicarea Legii nr. 101/2016. Se reține că, prin adresa de răspuns, înregistrată la CNSC cu nr. ..., autoritatea contractantă solicită admiterea excepției de necompetență materială a Consiliului, precizând: „Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică. Art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 enumeră procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, procedura proprie simplificată nefiind prevăzută în această enumerare și, pe cale de consecință, o contestație formulată în cadrul unei asemenea proceduri nu poate fi soluționată de către CNSC”. Procedând la verificarea competenței sale materiale în soluționarea contestației, Consiliul constată că nu este competent în a o soluționa, deoarece, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea 101/2016, în competența sa intră doar contestațiile formulate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, reglementate de Legea nr. 98/2016. Ori, autoritatea contractantă a organizat propria procedură simplificată de atribuire denumită "selecție de oferte". Consiliul constată că obiectul contractului reprezintă servicii de pază căruia îi corespunde codul 79713000-5 Servicii de pază, acesta făcând parte din vocabularul principal al nomenclatorului de referință în domeniul achizițiilor publice, adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2195/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul comun privind achizițiile publice (CPV) (Text cu 3/5
relevanță pentru SEE) publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 340 din 16 decembrie 2002, în vigoare de la data de 16.12.2002. De asemenea, Consiliul constată că acest cod 79713000-5 este descris în Anexa nr. 2 din Legea nr. 98/2016 ca fiind unul dintre serviciile de investigație și de siguranță cuprinse între codurile CPV 79700000-1 - 79721000-4. Potrivit prevederilor art. 101 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 02.06.2016, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, atunci când atribuie contracte de achiziție publică ce au ca obiect alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2 la Lege, a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) din Lege, autoritățile contractante pot organiza propriile proceduri simplificate de atribuire cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege. Astfel că, față de prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată că autoarea contestației nu putea uza de calea administrativjurisdicțională de atacare a actelor emise de autoritatea contractantă, neexistând o procedură de atribuire, așa cum acestea sunt reglementate de Legea nr. 98/2016. De asemenea, ținând cont de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la natura litigiului, tipul de autoritate emitentă a actului atacat și sediul acesteia din urmă, Consiliul constată că TRIBUNALUL ... – SECŢIA A II–A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL are competență materială și teritorială de soluționare a prezentului litigiu. În consecință, raportat la dispozițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare, coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite excepția lipsei competenței de soluționare a contestației, invocată din oficiu, urmând să transmită contestaţia, împreună cu dosarul constituit, instanței de judecată competente, soluție ce nu poate fi atacată, prezenta decizie fiind obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Fără pronunțare asupra fondului contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu și declină competența de soluționare a contestației formulate 4/5
de ..., în favoarea TRIBUNALUL ... – SECŢIA A II–A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Fără cale de atac. PREŞEDINTE MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conține 4 (patru) pagini. 5/5