BO2017_3103
AdmiteCPV: 45210000-2
Critici: R8
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45210000-2
Critici: R8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleus nr.6 Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în loc. ........., ........., jud. ........., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ... - administrator, împotriva rezultatului procedurii, emis de către ........., cu sediul în loc. ........., com. ........., jud. ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate într-o singură etapă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Servicii de proiectare și Execuție de lucrări pentru obiectivul «Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială nr. 2 .........., ........., județul .........»”, cod CPV 45210000-2, s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 1143/28.02.......... (implicit al raportului de evaluare ce a stat la baza rezultatului comunicat); - continuarea procedurii, afișarea prețurilor pentru componenta financiară - execuție lucrări și componenta financiară - servicii de proiectare; - calcularea ofertelor conform formulei din fișa de date; - calcularea ofertelor financiare Execuție lucrări și Servicii de proiectare conform formulei din fișa de date; - recalcularea punctajelor și respectarea fișei de date privind criteriul de atribuire - formula de calcul (pag. 5 din fișa de date). În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: SC ......... SRL a formulat contestație împotriva rezultatului procedurii, emis de către ........., în calitate de autoritate contractantă, în 1
cadrul procedurii simplificate într-o singură etapă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Servicii de proiectare și Execuție de lucrări pentru obiectivul «Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială nr. 2 .........., ........., județul .........»”, cod CPV 45210000-2. În fapt, contestatorul precizează că, în urma derulării procedurii, prin comunicarea nr. 1143 din 28.02.......... privind rezultatul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință rezultatul procedurii și faptul că, oferta depusă a fost declarată admisibilă dar necâștigătoare, neavând prețul cel mai scăzut, cu toate că atribuirea contractelor se face conform fișei de date. Contestatorul
arată
că,
împotriva
comunicării
nr. 1143/28.02.......... a formulat notificare prealabilă prin care s-a evidențiat greșeala prin care autoritatea contractantă a declarat câștigătoare Asocierea SC ..... De menționat că nu au fost afișate sumele cu care fiecare a ofertat pentru Componenta financiară - Execuție lucrări și Componenta financiară - Servicii de proiectare, pentru a se calcula punctajul conform fișei de date. Deci, nu se știe care a fost prețul ofertei pentru Execuție lucrări și care a fost prețul ofertei Servicii de proiectare, calculându-se în mod eronat, total greșit, fără aplicarea formulei din fișa de date. Dacă prețul cel mai mic la Execuție lucrări ia un punctaj de 60 de puncte, iar prețul cel mai mic la Servicii de proiectare ia 40 de puncte, adunarea punctajului (deci nu a prețului) dă câștigătorul ofertei (conform fișei de date). Contestatorul susține că, toate firmele au obținut un punctaj de 60 puncte pentru Execuție lucrări, diferența fiind dată de Servicii de proiectare. În opinia sa, modalitatea de calcul este greșită, încălcându- se principiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Ca urmare, consideră inadmisibilă comunicarea nr. 1143/28.02.......... și răspunsul la notificarea prealabilă nr. 1240/06.03.......... care are ca efect modalitatea eronată/ greșită de calcul a ofertei conform fișei de date, respectiv declararea ofertei sale pe alt loc, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) lit. l) din HG nr. 395/2016. Contestatorul consideră că, autoritatea contractantă a încălcat fișa de date și a introdus ulterior un alt criteriu de atribuire. În vederea soluționării contestației depuse, Consiliul a solicitat autorității
contractante,
prin
adresa
nr.
8640/......... - ........./14.03.........., să transmită dosarul achiziției, ofertele financiare ale primilor 3 clasați în clasamentul final, în copie certificată în conformitate cu dispozițiile art. 18 și cu art. 20 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 236 alin. (2) din Legea 98/2016 precum și dovada respectării prevederilor art. 16 alin. (2) și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei sub sancțiunea reglementată de art. 20 alin. (5) din actul normativ antemenționat. 2
Prin adresa nr. 1581/17.03.........., înregistrată la CNSC cu nr. 9713/ 21.03.........., autoritatea contractantă s-a conformat solicitării de mai sus. În punctul de vedere, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestației ca fiind neîntemeiată. Autoritatea contractantă precizează că modul de aplicare al criteriului de atribuire „costul cel mai scăzut” s-a făcut online, calculat automat de către SEAP, inclusiv stabilirea clasamentului, iar raportul procedurii nr. 1143/28.02.........., redă centralizat punctajul obținut și clasamentul stabilit electronic de SEAP. Clasamentul centralizat în raportul procedurii este redat în conformitate cu calculele automate al punctajelor obținute și al clasamentului, efectuate de SEAP, în conformitate cu prevederile din detaliu invitație de participare/anunț de participare și fișa de date publicate. Dovadă în acest sens, sunt extrasele din SEAP în care se observă clasamentul și punctajele obținute automat de către fiecare ofertant în parte. Autoritatea contractantă subliniază faptul că, în cadrul documentației de atribuire, secțiunea IV, s-a bifat în SEAP criteriul de atribuire „costul cel mai scăzut” și s-au completat corespunzător, toate câmpurile aferente acestei opțiuni, puse la dispoziție de SEAP, iar punctajul factorului preț a fost calculat automat de către SEAP, inclusiv clasamentul ofertelor. În SEAP, la secțiunea „Detaliu invitație de participare/anunț de participare simplificat”, factorii de evaluare sunt detaliați în conformitate cu fișa de date. Autoritatea contractantă detaliază modul de aplicare automat al algoritmilor de calcul în SEAP și sumele asupra cărora au fost realizate, astfel încât au reieșit datele menționate în raportul procedurii, respectiv punctaj factor preț, punctaj total și clasament, conform prevederilor din documentația de atribuire, aplicată online: - punctaj maxim de evaluare: 60 puncte acordate conform prevederilor din fișa de date/din maxim 60 puncte (puncte care se acordă obligatoriu înainte de acționarea butonului „Finalizarea evaluării tehnice”, conform cerințelor SEAP); - în dovedire, se anexează extras din SEAP din secțiunea „Participare” – „Factori de evaluare” - cu informațiile care au fost vizibile și în secțiunea „Evaluare Tehnică” la momentul acordării/completării celor 60 de puncte, în care se observă ce informații a completat fiecare ofertant în parte ca „Răspuns la criteriu”, informații publicate de ofertanți, care au impus acordarea punctajul maxim fiecărui ofertant pentru a putea acționa butonul „Finalizare evaluare tehnică”; - în cazul SC ......... SRL, răspunsul la criteriu a fost: „Componenta financiară-execuție lucrări ... 60 pct., Componenta financiară-servicii de proiectare ... 40 pct.”; 3
- în cazul SC ...SRL, răspunsul la criteriu a fost: „Factorul de evaluare se regăsește în Formularul de ofertă din cadrul Propunerii financiare”; - în cazul SC ...SRL, răspunsul la criteriu a fost: „conform ofertei financiare atașate”; - în cazul SC ... SRL, răspunsul la criteriu a fost: „componenta financiară: execuție lucrări conform calcul: (F1 valoare C + M ofertată/valoare C + M estimată în fișa de date) x 60 puncte = 52.994 puncte.”; - în cazul SC ...SA, răspunsul la criteriu a fost: „Componenta financiară - execuție lucrări: 470.518,00 ron”; - este anexata dovezii comunicării cu Agenția pentru Agenda Digitală a României - Direcția Aplicații și Conținut, comunicare prin care s-a solicitat ajutorul cu privire la finalizarea evaluării tehnice care nu putea fi finalizată neexistând/neobservând butoane active în SEAP, în care să se fi completat alte informații cu privire la evaluarea propunerilor tehnice; răspunsul primit a fost: „În vederea finalizării, accesați fiecare participant pe butonul Evaluare - click factori de evaluare și finalizați procesul "+" pentru acceptare și "-" pentru respingere”; - pentru că sunt în desfășurare 3 proceduri simplificate conform invitațiilor de participare nr. ........., 398602 și 398600 publicate în ........., s-a solicitat ajutorul AADR în momentul în care s-au inițiat pașii privind evaluarea tehnică la prezenta procedură; - s-a verificat și Manualul de utilizare al SEAP, însă acesta nu a fost de ajutor, deoarece ultima versiune a ghidului este din 2013. Față de precizările de mai sus, autoritatea contractantă susține că a procedat în consecință, a completat punctajul pentru fiecare ofertant în parte și a acționat butonul Finalizare evaluare propuneri tehnice, în urma căruia toate prețurile au fost decriptate, iar calculele algoritmilor și clasamentul, au fost afișate automat de sistem. Autoritatea contractantă precizează că în SEAP au fost decriptate prețurile totale ofertate, în cazul contestatorului, valoarea fiind de 480.799,83 lei. Oferta admisibilă cu cel mai mic preț de 458.189,06 lei a fost depusă de SC ...SRL. Punctaj maxim factor preț: 40 puncte (40%). Ca urmare, algoritmul de calcul, conform SEAP, în concordanță cu prevederile din documentația de atribuire, a fost următorul: 480.799,83/458.189,06*40 = 38,12 puncte. Punctaj de evaluare + Punctaj factor preț = Punctaj total acordat (60+38,12=98,12 puncte). Autoritatea contractantă afirmă că, a optat pentru procedura simplificată online tocmai pentru a asigura atribuirea contractului de achiziție publică cu respectarea principiilor: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea și asumarea răspunderii. Prețul a fost criptat în SEAP de către fiecare ofertant și a reprezentat prețul total al ofertei, fără TVA, conform Formularului nr. 6 prevăzut în documentația de atribuire, asupra căruia 4
SEAP calculează automat factorii de evaluare și cumulul de punctaj obținut. Autoritatea contractantă menționează că a solicitat în documentația de atribuire ca propunerea financiară sa conțină, pe lângă formularul de ofertă, și o detaliere defalcată a prețului total ofertat în Formularul nr. 6 și criptat în SEAP, pentru o evidențiere clară a prețului total ofertat, având în vedere încheierea de Acorduri de asociere și Acorduri de subcontractare, după caz, în vederea aplicării criteriului de atribuire „costul cel mai scăzut”, așa cum a fost prevăzut în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă precizează că, prețul a fost criptat în SEAP de către fiecare ofertant și a reprezentat prețul total al ofertei, fără TVA, conform Formularului nr. 6 prevăzut în documentația de atribuire, asupra căruia SEAP calculează automat factorii de evaluare și cumulul de punctaj obținut. De altfel, s-a solicitat în documentația de atribuire ca propunerea financiară sa conțină, pe lângă formularul de ofertă, și o detaliere defalcată a prețului total ofertat în Formularul nr. 6 și criptat în SEAP, pentru o evidențiere clară a prețului total ofertat, având în vedere încheierea de Acorduri de asociere și Acorduri de subcontractare, după caz, în vederea aplicării criteriului de atribuire „costul cel mai scăzut”, așa cum a fost prevăzut în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă arată că, în conformitate cu art. 140 alin. (1) din HG nr. 395/2016, se stabilește clasamentul ofertelor prin ordonare descrescătoare a punctajelor respective, oferta câștigătoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mare punctaj. În acest context, precizează că SC ......... SRL și toți ceilalți ofertanți au publicat în SEAP, conform cerințelor din documentația de atribuire prețul ofertei criptat, la care SEAP a aplicat algoritmul de calcul electronic, inclusiv stabilirea clasamentului. Autoritatea contractantă menționează că nu are și nu a avut posibilitatea publicării/afișării prețurilor separat pentru Servicii de proiectare și separat pentru Execuție lucrări și aplicării algoritmilor de calcul în alt mod, decât cel gestionat de către SEAP, după cum s-au prezentat mai sus și în dovezile anexate. Prețurile separate pentru Servicii de proiectare și Execuție lucrări, ar fi putut fi publicate/afișate/descrise de către fiecare ofertant în parte în secțiunea „Factori de evaluare - Răspuns la criteriu”, acest lucru fiind responsabilitatea operatorului economic în momentul ofertării în SEAP, în conformitate cu art. 124 alin. (1) și art. 125 din HG nr. 395/2016. Întrucât, în cadrul contestației, SC ......... SRL a solicitat accesul la dosarul cauzei, Consiliul i-a transmis în acest sens adresa nr. 10538/......... - ........./27.03.........., în care se menționează termenul limită de studiere, precum și de depunere de concluzii scrise, aceasta neprezentându-se până la emiterea prezentei decizii. 5
Prin adresa nr. 3126/27.03.........., înregistrată la CNSC sub nr. 10607/27.03.........., contestatorul a depus concluzii scrise, în care menționează că, de la 01.02.........., salariul minim pe economie este de 1.450 lei, conform HG nr. 1/......... și solicită Consiliului descalificarea ofertanților care nu pot justifica oferta financiară pe secțiunea servicii de proiectare conform legislației în vigoare. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată într-o singură etapă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „Servicii de proiectare și Execuție de lucrări pentru obiectivul «Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială nr. 2 .........., ........., județul .........»”, cod CPV 45210000-2, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. ........./........., conform căruia valoarea estimată a procedurii este 574.691 lei fără TVA. Conform cap. IV.2.1) din invitație, criteriul de atribuire al contractului este „costul cel mai scăzut”. Contestatorul este nemulțumit de modalitatea în care autoritatea contractantă a ales să stabilească oferta câștigătoare. În cadrul fișei de date a achiziției autoritatea contractantă a prevăzut la punctul IV.2.1) „Criterii de atribuire” din fișa de date achiziției, că va aplica „Costul cel mai scăzut în ceea ce privește criteriile menționate în continuare: 1. Criteriul „Prețul ofertei” - pondere 40,00% Descriere: Componenta financiară - servicii de proiectare (Pth+DEE) ................ 40 pct. Algoritm de calcul: a) Oferta admisibilă cu cel mai mic preț va primi 40 de puncte; b) Alte oferte admisibile decât cele de la pct. a) vor primi punctaj calculat după următoarea formulă: Punctaj oferta n=[Preț oferta a)/Preț oferta n] x 40 2. Criteriul „Prețul ofertei” - pondere 60,00% Descriere: Componenta financiară - execuție lucrări .............…….60 pct. Algoritm de calcul: a) Oferta admisibilă cu cel mai mic preț va primi 60 de puncte; b) Alte oferte admisibile decât cele de la pct. a) vor primi punctaj calculat după următoarea formulă: Punctaj oferta n=[Preț oferta a)/Preț oferta n] x 60”. În cadrul raportului procedurii de atribuire nr. 1143/28.02.......... autoritatea contractantă a acordat punctajul maxim de 60 pct. aferent criteriului „prețul ofertei - Componenta financiară - execuție lucrări” tuturor celor 5 operatori economici participanți iar pentru criteriul „prețul ofertei - Componenta financiară - servicii de proiectare (Pth+DEE)” a aplicat algoritmul de calcul, fără a preciza care dintre componentele 6
financiare le-a luat în calcul, menționând doar niște simple punctaje, încălcând prevederile art. 127 alin. (1) lit. l) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ”Comisia de evaluare are următoare atribuții: l) aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare, astfel cum a fost prevăzut în fișa de date a achiziției”. De asemenea, Consiliul reține că autoritatea contractantă, prin faptul că nu a făcut aplicarea prevederilor documentației de atribuire, a încălcat principiul transparenței și al asumării răspunderii, principii ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. În soluționarea contestației, Consiliul nu poate reține susținerile autorității contractante „modul de aplicare a criteriului de atribuire „costul cel mai scăzut s-a făcut on line calculat automat de către Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice inclusiv stabilirea clasamentului, iar raportul procedurii nr. 1143/28.02.......... redă centralizat punctajul obținut și clasamentul stabilit electronic de SEAP” având în vedere următoarele aspecte: - potrivit prevederilor art. 3 lit. nn) din Legea nr. 98/2016 „Sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP - desemnează sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin internet la o adresă dedicată, utilizat în scopul aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire și în scopul publicării anunțurilor la nivel național”, rezultă astfel că este o platformă electronică care este utilizată în vederea derulării procedurile de atribuire; - potrivit art. 127 alin. (1) lit. l) din HG nr. 395/2016 aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare, astfel cum au fost prevăzuți în fișa de date a achiziției reprezintă una dintre atribuțiile exprese și imperative ale comisiei de evaluare. Luând în considerare aceste aspecte, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ........., va anula în parte, raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente acestuia în ceea ce privește aplicarea criteriului de atribuire și va obliga autoritatea contractantă, în termen de 10 zile de la comunicare să reia procedura de atribuire de la etapa de aplicare a criteriului de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ........., anulează în parte, raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente acestuia în ceea ce privește aplicarea criteriului de atribuire și obligă 7
autoritatea contractantă, în termen de 10 zile de la comunicare să reia procedura de atribuire de la etapa de aplicare a criteriului de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 8 (opt) pagini. 8