BO2017_3156
RespingeCPV: 34142300-7
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 34142300-7
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 103/31.03.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12040/04.04.2017, formulată de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva adresei nr. 14103/28.02.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare, divizat pe loturi, având ca obiect „Autobasculantă 8x4 2 loturi”, s-a solicitat, pentru lotul 1, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea adresei nr. 14103/28.02.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a tuturor actelor subsecvente . Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ... reclamă decizia de declarare a ofertei ... drept câștigătoare, pentru lotul 1. În continuare, contestatorul arată că oferta sa a fost declarată neconformă, în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 și inacceptabilă, în baza art. 134 alin. (5) din același act normativ, pe motiv că în urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor sale în SEAP, autoritatea contractantă a constatat că modelul de autobasculantă 8x4 ofertat, nu este echipat cu sistemul de frânare solicitat în caietul de sarcini (ESP +ABS +EBL) sau cu un sistem de frânare similar. 1
Contestatorul arată că la data de 07.03.2017, prin adresa nr. 76, a solicitat autorității contractante să indice marca autoșasiului ofertat de ... pentru autobasculantele 8x4, loturile 1 și 2. Astfel, la data de 14 martie 2017, prin adresa nr. 18.230 emisă de autoritatea contractantă, a luat la cunoștință faptul că ..., ofertant declarat câștigător, a oferit pentru autobasculanta 8x4 , loturile 1 și 2 , același autoșasiu pe care l-a oferit și contestatorul. Contestatorul susține că oferta sa conținea același autoșasiu ..., dar a fost respinsă pe motiv că autoșasiul ... nu are ESP, iar oferta ..., cu același autoșasiu, a fost declarată câștigătoare. ... se întreabă cum este posibil ca același tip de sașiu produs de unul și același producător, ..., în oferta sa să fie respins, iar într-o altă ofertă să fie declarat câștigător. Astfel, contestatorul precizează că, prin solicitare de clarificări și răspuns solicitărilor de clarificări, în două rânduri, să arate faptul că ESP nu este obligatoriu pentru autoșasiul 8x4, așa cum prevede Regulamentul CE nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului. În acest sens, solicitările contestatorului de clarificări se întemeiau pe faptul că a fost informat de producător că autoșasiul ofertat marca Ford nu are ESP, dar și pe faptul că acesta nu este obligatoriu pentru autoșasiul 8x4, însă cerințele din caietul de sarcini au rămas neschimbate și, drept urmare, oferta sa a fost respinsă, iar oferta ..., cu același autoșasiu, a fost declarată câștigătoare. Dat fiind răspunsul autorității contractante din adresa nr. 18.230/14.03.2017, în temeiul art. 6 din Legea nr. 101/2016, contestatorul susține că a formulat notificarea prealabilă la data de 16.03.2017, prin care solicită autorității contractante să confirme că producătorul ... este în imposibilitatea echipării autoșasiului marca ... cu ESP, inclusiv imposibilitatea de a fi asigurată în cabină banchetă pasageri pentru 2 persoane cu scaune separate. Contestatorul menționează că până la data formulării contestației, autoritatea contractantă nu a formulat niciun răspuns notificării prealabile, deși acesta a fost primită la data de 23.03.2017. Față de cele menționate, pentru respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice, contestatorul solicită C.N.S.C., pentru lotul 1, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea adresei nr. 14103/28.02.2017 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a tuturor actelor subsecvente în cauză. Prin
adresele
nr.
12565/1003/C7/06.04.2017
și
nr. 12569/1003/C7/06.04.2017, Consiliul a solicitat autorității contractante și contestatorului, să formuleze un punct de vedere cu privire la tardivitatea notificării prealabile nr. 85/16.03.2017, raportat la adresa nr. 14103/28.02.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 115/06.04.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 12681/07.04.2017, contestatorul răspunde solicitării acestuia, precizând că nu a cunoscut până la data de 14 martie 2017, faptul că ofertantul declarat 2
câștigător, respectiv ... a ofertat autoșasiul marca .... Ori lipsa ESP la autoșasiul marca ... a fost motivul pentru care oferta sa a fost respinsă. Contestatorul menționează că la data de 14 martie 2017, autoritatea contractantă, la solicitarea acestuia, comunică că S.C. Investment Corporation S.R.L. a ofertat autoșasiul marca .... Fiind respins în altă procedură de atribuire, unde a participat cu același autoșasiu și cunoscând faptul că autoșasiul marca Ford nu este dotat cu ESP, contestatorul a înțeles că ori S.C. ... S.R.L. a înaintat o ofertă neserioasă, ori autoritatea contractantă nu a respectat legislația în domeniul achizițiilor publice. Astfel, contestatorul a solicitat în notificarea prealabilă, ca autoritatea contractantă să verifice și să remedieze situația, la care nu a primit niciun răspuns și drept pentru care s-a adresat C.N.S.C. spre soluționare. Prin adresa nr. 23788/06.04.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 12654/07.04.2017, autoritatea contractantă răspunde solicitării acestuia, precizând că prin adresele nr. 14/8546/22.12.2016 și nr. 14/8550/22.12.2016, au fost transmise Notificările privind finalizarea etapei de verificare a propunerilor tehnice pentru ambele loturi ale contractului având ca obiect furnizare „Autobasculantă 8x4 - 2 loturi”, prin care se aducea la cunoștința ... faptul că atât oferta depusă pentru lotul 1, cât și cea depusă pentru lotul 2, sunt respinse ca fiind neconforme, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 și inacceptabile, în baza art. 134 alin. (5) din același act normativ. Ulterior, la data de 28.02.2017, autoritatea contractantă, după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor depuse pentru lotul 1, a transmis comunicările privind rezultatul procedurii de atribuire. Ofertele depuse la procedura de atribuire a contractului având ca obiect furnizare „Autobasculantă 8x4 - 2 loturi”, lotul 2 se află încă în evaluare. Prin adresa nr. 35/16.03.2017, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 92/18677/16.03.2017, contestatorul a formulat o notificare prealabilă, prin care solicită remedierea rapoartelor de atribuire prin care oferta ... a fost declarată ca fiind câștigătoare, inclusiv anularea comunicărilor privind rezultatul procedurii, pentru ambele loturi. Autoritatea contractantă arată că nu a transmis un răspuns cu privire la Notificarea prealabilă nr. 35/16.03.2017, în virtutea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care prevede inclusiv posibilitatea, implicit dreptul acesteia de a nu transmite un răspuns în termenul prevăzut la art. 6 din același act normativ, cu atât mai mult cu cât Notificarea prealabilă a fost tardivă, având în vedere că: -de la data de 22.12.2016 până la data de 16.03.2017 s-au scurs 74 de zile după termenul legal de notificare, -de la data de 28.02.2017 până la data de 16.03.2017 s-au scurs 16 de zile după termenul legal de notificare. Prin urmare, având în vedere că Notificarea prealabilă nu a fost transmisă în termenul legal, autoritatea contractantă consideră că și contestația formulată de ... la C.N.S.C., prin adresa nr. 103/31.03.2017, înregistrată la ... cu nr. 92/24214/05.04.2017, este tardivă. Chiar dacă s-ar presupune că notificarea prealabilă a fost depusă în termen, autoritatea contractantă susține că și contestația a fost făcută de 3
ofertant la o zi după termenul legal de contestare. Drept urmare, se consideră că și contestația formulată de ... este tardivă. Pentru aceste motive, autoritatea contractantă solicită Consiliului admiterea excepției tardivității formulării notificării prealabile și implicit a contestației și, pe cale de consecință, respingerea ca fiind tardiv introduse. Procedând la soluționarea cauzei, ca o chestiune prealabilă, Consiliul are în vedere verificarea îndeplinirii de către contestatorul ... a procedurii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, unde se prevede că: „(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, care poate fi invocată și din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanței de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligația să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislației privind achizițiile publice sau concesiunile (...)”. De asemenea, la art. 6 din legea de remedii se prevede că „(10) Sesizarea Consiliului sau instanței, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă.” Consiliul constată că adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 14103 a fost transmisă de către autoritatea contractantă la data de 28.02.2017, către ... În aceste condiții, formularea de către ... a unei notificări prealabile către autoritatea contractantă în vederea luării unor măsuri de remediere, conform Legii nr. 101/2016, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, raportat la data la care contestatorului i-a fost transmis acest rezultat, trebuia efectuată până la data de 10.03.2017, inclusiv. Or, din verificarea documentelor aflate la dosarul cauzei, astfel cum s-a menționat anterior în motivare, Consiliul constată că ... nu a respectat termenul legal privind formularea notificării prealabile, ba mai mult a depus la dosarul contestației, dovada că a transmis notificarea prealabilă nr. 85, înregistrată la data de 16.03.2017, prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 21.03.2017, fiind recepționată la autoritatea contractantă la data de 21.03.2017. Un argument în plus a faptului că însuși contestatorul confirmă transmiterea notificării prealabile nr. 85/16.03.2017 către autoritatea contractantă, după ce a luat la cunoștință despre conținutul răspunsului acesteia din adresa nr. 18230/14.03.2017, care aduce la cunoștință faptul că marca autoșasiului ofertat de către ... este .... Totodată, Consiliul constată că ..., în apărarea sa, precizează faptul că a formulat notificarea prealabilă nr. 85/16.03.2017 numai după ce a luat la cunoștință despre modelul de autoșasiu ofertat de către ... și nu în urma recepționării adresei nr. 14103/28.02.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire. Or, o astfel de apărare nu poate fi primită de către Consiliu în condițiile în care legislația în materia achizițiilor publice nu prevede nicio excepție de la regula privind calcularea termenului de formulare a notificării prealabile. 4
În aceste condiții, reținând că până la data emiterii prezentei decizii, ... nu a depus la dosarul cauzei documente din care să reiasă îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, respectiv dovada transmiterii notificării către autoritatea contractantă în termen de 10 zile, Consiliul constată că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, care poate fi invocată și din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanței de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligația să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislației privind achizițiile publice sau concesiunile, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. (...)”, motiv pentru care face aplicarea acestora și respinge contestația formulată de către ..., ca inadmisibilă. Fără pronunțare pe fondul cauzei.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității formulării contestației de către ..., invocată atât din oficiu, cât și de către autoritatea contractantă ... Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca inadmisibilă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 6 (șase) pagini. 5