BO2017_3496
RespingeCPV: 45453000-7
Critici: R2.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45453000-7
Critici: R2.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./.........,......... Data: ......... Prin contestațiile înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., și respectiv nr. ........./........., depuse de SC ......... SRL, cu sediul în ........., str. .... județul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având Cod Unic de Înregistrare ........., în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL – SC ... SRL, privind loturile nr. 2 – „lucrări de refacerea calamității la ...”, respectiv nr. 1 – „lucrări de reparații ...”, din cadrul procedurii de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Lucrări de reparații și mici modernizări la construcții 15- ...”, cod CPV 45453000-7, organizată de ... ........., cu sediul în ........., ...., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: 1. Referitor la contestația privind lotul 2: anularea raportului comunicare intermediară nr. 13297 publicat în SEAP la data de 13.04.......... ora 18:28, în ceea ce privește analiza ofertei considerată neconformă și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei și a clarificărilor depuse în data de 18.04.........., prin intermediul SEAP, ca răspuns la comunicarea intermediară nr.13297 din 13.04..........; 2. Referitor la contestația privind lotul 1: anularea raportului comunicare intermediară nr. 13296 publicat în SEAP la data de 13.04.......... ora 18:27, în ceea ce privește analiza ofertei considerată neconformă și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei și a clarificărilor depuse în data de 18.04.........., prin intermediul SEAP, ca răspuns la comunicarea intermediară nr.13296 din 13.04........... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzelor de faţă, constată următoarele: 1
Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţiile de față, prin care SC ......... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL – SC ... SRL, reclamă decizia autorității contractante referitoare la respingerea ofertei sale depuse pentru cele două loturi, din cadrul procedurii de atribuire menţionată în partea introductivă, apreciindu-l nelegal, din considerentele expuse, pe larg, în cele ce urmează. În cuprinsul contestației înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., formulată raportat la respingerea ofertei pentru nr. 2 – „lucrări de refacerea calamității la ...”, contestatorul arată că, în data de 24.03.........., autoritatea contractantă i-a transmis, prin SEAP, adresa de clarificări nr. 12546 prin care solicita să se prezinte proforme pentru următoarele materiale: tabla tip lindab cu accesorii (cârlige, folie, coame, dolii), ciment și sorturi și să se justifice de ce în cadrul formularului C6 în loc de tabla tip Lindab s-a ofertat "tabla zincată 0,8 * 1000 * 2000 OL 32 1N cal I", la kg în loc de mp, la care societatea sa a răspuns în data de 29.03.........., prezentându-se ofertele de preț solicitate. Mai arată că, în data de 06.04.......... autoritatea contractantă a transmis adresa de clarificare nr. 12821/31.03.......... publicată în 06.04.......... în SEAP, prin care se solicita justificarea valorii transportului materialelor ce se vor folosi la realizarea lucrării, societatea sa a răspuns, prezentând justificarea prețului de transport conform solicitării autorității contractante. Cu toate acestea, contestatorul subliniază faptul că prin adresa de comunicare nr. 13297/13.04.........., oferta sa a fost respinsă pe motiv că „procurarea sistemului de nivelatoare se va efectua din localitatea ......... ...situată la 255 km față de punctul de lucru, propunerea financiara conține preturi care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate, respectiv: distanța de transport pentru materiale sistem de nivelatoare complet - tip lindab - din oferta financiară (50 km) nu coincide cu distanța reala de transport pentru acest material de la furnizorul SC ... SRL, la punctul de lucru (255 km). Prin diminuarea distanței de transport s-a ofertat un preț pentru transportul sistemului de nivelatoare - complet - tabla, folie, cârlige, jgheaburi, burlane, dolii, coame, brățări - mai mic decât în realitate”. În cauză, contestatorul învederează faptul că în data de 18.04.......... a transmis autorității o Notificare prealabilă, prin care a prezentat faptul că furnizorul său SC ... SRL are punct de lucru și în localitatea Marginea, județul ........., astfel că motivul pentru care s-a considerat oferta neconforma și inacceptabilă din cauza distanței diferite nu mai poate fi invocat. De asemenea, contestatorul precizează că nu a primit niciun răspuns din partea autorității contractante la notificarea prealabilă prin care a cerut adoptarea de măsuri de remediere, solicitând astfel anularea raportului comunicare intermediară nr. 13297 publicată în SEAP la data de 13.04.......... ora 18:28, în ceea ce privește analiza ofertei considerată 2
neconformă și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei și a clarificărilor depuse în data de 18.04.........., prin intermediul SEAP, ca răspuns la comunicarea intermediară nr.13297 din 13.04........... În cuprinsul contestației înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., formulată raportat la respingerea ofertei pentru nr. 1 – „lucrări de reparații ...”, contestatorul arată că, în data de 24.03.........., autoritatea contractantă i-a transmis, prin SEAP, adresa de clarificări nr. 12544, prin care solicita să se prezinte proforme pentru următoarele materiale: - tabla tip lindab cu accesorii (cârlige, folie, coame, dolii), ciment și sorturi și să se justifice de ce în cadrul formularului C6 în loc de tabla tip Lindab s-a ofertat "tabla zincata 0,8 * 1000 * 2000 OL 32 1N cal I", la kg în loc de mp, la care societatea sa a răspuns în data de 29.03.........., prezentându-se ofertele de preț solicitate. Mai arată că, în data de 06.04.......... autoritatea contractantă a transmis adresa de clarificare nr. 12820/31.03.......... publicată în 06.04.......... în SEAP, prin care se solicita justificarea valorii transportului materialelor ce se vor folosi la realizarea lucrării, societatea sa a răspuns, prezentând justificarea prețului de transport conform solicitării autorității contractante. Cu toate acestea, contestatorul subliniază faptul că prin adresa de comunicare nr. 13296/13.04.........., oferta sa a fost respinsă pe motiv că „nu s-a prezentat nici o justificare (factura proforma, oferta de materiale) pentru sorturile ofertate (pietriș ciuruit nespălat de râu 7 -15 mm - 4, 51 mc, pietriș ciuruit nespălat de râu 15 - 30 mm - 5, 8 mc, nisip sortat nespălat de râu si lacuri 0. 0 - 3.0 mm - 42, 26 mc, nisip sortat nespălat de râu si lacuri 0.0 - 7.0 mm - 1,18 mc, nisip sortat nespălat de râu si lacuri 3.0 - 7.0 mm - 3,22 mc)”, și că „procurarea sistemului de nivelatoare se va efectua din localitatea ......... ...situata la 255 km fata de punctul de lucru, propunerea financiara conține preturi care nu sunt rezultatul liberei concurente si care nu pot fi justificate, respectiv : distanța de transport pentru materiale sistem de nivelatoare complet - tip lindab - din oferta financiară (50 km) nu coincide cu distanța reală de transport pentru acest material de la furnizorul SC ... SRL, la punctul de lucru (255 km). Prin diminuarea distanței de transport s-a ofertat un preț pentru transportul sistemului de nivelatoare - complet - tabla, folie, cârlige, jgheaburi, burlane, dolii, coame, brățări - mai mic decât în realitate.” În cauză, contestatorul învederează faptul că în data de 18.04.......... a transmis autorității o Notificare prealabilă, prin care a prezentat faptul ca furnizorul său SC ... SRL are punct de lucru și în localitatea Marginea, județul ........., astfel că motivul pentru care s-a considerat oferta neconforma și inacceptabila din cauza distanței diferite nu mai poate fi invocat. În ceea ce privește oferta de preț pentru sorturi, contestatorul arată că nu a prezentat-o datorita faptului că, din lipsa diacriticelor, a interpretat "sorturi" = "sorturi din tabla", motiv pentru care în oferta de 3
preț a tablei a exemplificat prețul pentru fiecare element (sort din tabla = sort, glaf, dolie, bordura fronton, coama etc.), subliniind faptul că va transmite și oferta de preț pentru sorturi - nisip, pentru a putea justifica prețul înscris în formularul C6. De asemenea, contestatorul precizează că nu a primit niciun răspuns din partea autorității contractante la notificarea prealabilă prin care a cerut adoptarea de măsuri de remediere, solicitând astfel .......... Prin adresa nr. 13801/03.05.........., înregistrată la CNSC sub nr. 16937/04.05.........., ... ........., în calitate de autoritate contractantă prezintă un punct de vedere cu privire la cele două contestații, precizează următoarele: - prin Adresele nr. 12544/24.03.......... (lot. 1) și 12546/24.03.......... (lot. 2), comisia de evaluare a solicitat ofertantului SC ......... SRL : adresa 12544 - justificarea valorilor ofertate prin prezentarea de facturi proforma pentru următoarele materiale: - tabla tip lindab cu accesorii (cârlige, folie, coame, dolii), ciment și sorturi și să justifice în cadrul formularului C6 în loc de tabla tip Lindab a ofertat «tabla zincata 0.8*1000*2000 OL32 1N cal I», la kg în loc de mp, la kg in loc de mp. adresa 12546- justificarea valorilor ofertate prin prezentarea de facturi proforma pentru următoarele materiale: - tabla tip lindab cu accesorii (cârlige, folie, coame, dolii) și să justifice în cadrul formularului C6 în loc de tabla tip Lindab a ofertat «tabla zincata 0.8*1000*2000 OL32 1N cal I », la kg in loc de mp», la kg în loc de mp. - În urma acestor solicitări de clarificări, ofertantul a depus în SEAP, în data de 29.03.........., câte un răspuns pentru fiecare lot, astfel: • pentru lot 1 Reparații ...- ... - nefolosirea unei norme locale adaptate la materialul nou, introdus pe piață, care să exprime realizarea învelitorii în mp, inclusiv a accesoriilor, a condus la ofertarea în kg a doliilor și coamelor. Aceste accesorii sunt ofertate, în cantitatea data de către autoritate pentru realizarea montajului învelitorii de tabla tip Linbab - sistem complet, - fotocopia ofertei de preț pentru un sistem de învelitoare de tip Lindab data de către SC ... SRL - ......... ...(str. ...), - fișa tehnică general pentru produsul realizat de către SC ... SRL și oferta de preț pentru ciment. •pentru lot 2 Refacerea calamitații la ... - nefolosirea unei norme locale adaptate la materialul nou, introdus pe piață, care să exprime realizarea învelitorii în mp, inclusiv a accesoriilor, a condus la ofertarea în kg a doliilor și coamelor. Aceste accesorii sunt ofertate, în cantitatea data de către autoritate pentru realizarea montajului învelitorii de tabla tip Linbab - sistem complet, - fotocopia ofertei de preș pentru un sistem de învelitoare de tip Lindab data de către SC ... SRL - ......... ...(str. ...), - fișa tehnică general pentru produsul realizat de către SC ... SRL. Dat fiind că oferta de preț pentru sistemul complet de învelitoare este data de către o societate cu sediul în ......... (atât pentru lotul 1, cât și pentru lotul 2), autoritatea contractantă a solicitat prin adresele nr. 4
12820/31.03.......... (lot 1) și 12821/31.03.......... (lot 2) justificarea „valorii transportului materialelor ce se vor folosi la realizarea lucrării", iar în răspunsul oferit, contestatorul a prezentat o fotocopie a registrului mijloacelor fixe a asociatului SC ... SRL (pentru justificarea deținerii mijloacelor de transport necesare) și a precizat faptul ca justificarea transporturilor este conform C9, acestea se vor realiza de către asociat. În condițiile în care ofertantul a prezentat faptul ca procurarea sistemului de învelitoare tip Lindab se va realiza de la o societate din localitatea ......... ...și nu a prezentat justificări pentru procurarea sorturilor (nisip, agregate) comisia de evaluare a hotărât: - pentru Lot 1 - Reparații ... - ... oferta a fost respinsă fiind declarată inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 deoarece nu a prezentat nici o justificare (factura proforma, oferta de materiale) pentru sorturile ofertate si neconforma in baza art. 137 alin. (3) lit. c), deoarece distanța de transport pentru materialele sistem de învelitoare complet - tip Lindab - din oferta financiară (50 km) nu coincide cu distanța reala de transport pentru acest material de la furnizorul SC ... SRL, la punctul de lucru (255 km). - pentru Lot 2 - Refacerea calamității la ..., oferta a fost respinsă fiind declarată neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. c) din HG nr. 395/2016 deoarece distanța de transport pentru materialele sistem de învelitoare complet - tip Lindab - din oferta financiară (50 km) nu coincide cu distanța reală de transport pentru acest material de la furnizorul SC ... SRL, la punctul de lucru (255 km). În continuare, autoritatea contractantă arată că a comunicat rezultatul procedurii în data de 13.04.......... și a așteptat până la data de 19.04.......... primirea unor eventuale contestații și, ulterior, a emis raportul intermediar al procedurii (nr. 10761/19.04..........) și raportul final nr. 11261/25.04.......... cu comunicările aferente acestui ofertant. Mai arată că urmare a comunicării rezultatului procedurii pentru cele două loturi, SC ......... SRL a transmis prin fax, în data de ........., copii ale contestațiilor depuse la CNSC, prin care se solicită anularea raportului financiar 2 și a comunicărilor nr. 13296 și nr. 13297 din 13.04........... În cauză, autoritatea contractantă învederează faptul în perioada 13.04-19.04-25.04.........., nu a primit nici o notificare pe e-mail, fax sau posta de la ofertant. În acest context, autoritatea solicită ca ofertantul contestatorul să depună la dosarul cauzei dovezile transmiterii, respectiv confirmărilor de primire a acestor notificări, dat fiind că toate documentele trimise de către contestator (prin diverse metode) pe întreg parcursul derulării procedurii au ajuns, cu excepția acestor notificări. De asemenea, referitor la fondul cauzei, arată că în condițiile în care, în răspunsurile la solicitările de clarificări, ofertantul nu a precizat faptul că SC ...SRL are punct de lucru în localitatea Marginea și în răspunsul la solicitarea clarificări transmisă de către autoritate (12820/31.03..........) nu a precizat faptul că asociatul va realiza transportul inclusiv din zona 5
Marginea - punct de încărcare, comisia de evaluare - în baza datelor oferite doar de către ofertant - a procedat la evaluarea răspunsurilor transmise și respectiv descalificarea acestuia. Potrivit autorității, ofertantul SC ......... SRL avea obligația să ofere comisiei toate datele necesare realizării unei evaluări complete a ofertei sale. Având în vedere considerentele de fapt și de drept prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestațiilor ca nefondate invocând, în acest sens, dispozițiile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. Referitor la susținerea contestatorului cu privire la netransmiterea ofertelor de preț pentru sorturi, respectiv faptul că din lipsa diacriticilor a interpretat sorturi = șorțuri de tablă, prezentate în oferta de preț, autoritatea contractantă arată că a solicitat contestatorului – pentru lotul 1 – „va solicitam, in conformitate cu prevederile legale, sa prezentați proforme pentru urmatoarele materiale: - tabla tip lindab cu accesorii fcârlige, folie, coame, dolii), ciment si sorturi si sa justificați de ce in cadrul formularului C6 in loc de tabla tip Lindab ati ofertat «tabla zincata 0.8*1000*2000 OL32 1N cal I», la kg in loc de mp”. În opinia autorității contractante, aceste solicitări de clarificări sunt ordonate logic pe tipuri de materiale și chiar mai mult, pentru tablă într- o paranteza sunt menționate clar și o serie de accesorii necesare montării tablei. Comisia a solicitat clarificări pentru materialele ce vor fi utilizate grupându-le practic în două categorii, pe care înțelege să le numească în continuare, A și B: 1 - prezentarea de facturi proforme pentru următoarele materiale - {tabla tip lindab cu accesorii (cârlige, folie, coame, dolii)}- categoria A , {ciment și sorturi} - categoria B: - categoria A - face referiri clare numai la elementele care concura la realizarea învelitorii din tabla, incluzând bineînțeles și șorturile din tabla, care nu au mai fost nominalizate in cadrul parantezei "lămuritoare " - categoria B- ciment și sorturi -face referire la o altă categorie de materiale, respectiv la materiale necesare pentru infrastructura care nu lasă nici un motiv de interpretare a acestora, cimentul fiind clar ciment iar sorturile fiind clar materiale pietroase (nisip, pietriş). Motivarea confuziei datorită lipsei scrierii cu diacritice este, în accepțiunea autorității, doar o încercare de a justifica omisiunea de a răspunde (complet) la solicitarea de clarificări si o tentativa eșuată de a induce în eroare autoritatea. Mai mult decât atât, arată că ofertantul contestator declară că, pentru agregatele de balastiera solicitate, ar exista o oferta de preț de la SC ...SRL - din comuna ... – jud. ...., însă cu aceasta oferta apare iarăși problema transportului deoarece distanța între comuna ... jud. ... și comuna ... jud. ......... este 102 km - mai mult decât dublul distanței ofertate pentru transport. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea ca nefondată și a acestei critici. 6
De asemenea, autoritatea contractantă apreciază că ofertantul contestator încearcă să deturneze atenția de la faptul că nu a justificat tarifele ofertate, sens în care face următoarele precizări: 1 - având în vedere obligativitatea impusă de legiuitor comisiei de evaluare de solicitare de clarificări atunci când este în prezența unui preț neobișnuit de scăzut al ofertei, în baza cărora ofertantul în cauză va prezenta dovezi concludente, inclusiv asupra nivelului de salarizare, în opinia autorității apare de neînțeles de ce ofertantul contestator nu justificat tarifele prin prezentarea tuturor documentelor solicitate și a documentelor pe care le considera lămuritoare pentru fundamentarea prețurilor ofertate. 2 - contestatorul solicită anularea hotărârii comisiei de evaluare, folosindu-se în motivarea cererii de toate argumentele posibile, respectiv invocarea unei notificări netransmise (pentru care nu are nici confirmarea de primire de către autoritate), declararea unui punct de lucru neprecizat (inițial sau pe parcursul evaluării ofertei) cât și a unui furnizor de sorturi (care este situat la o distanță mult mai mare decât cea declarată). 3 - contestatorul nu poate dovedi transmitea notificării prin care s-ar fi solicitat, conform legii, anularea procesului verbal cât și al comunicărilor de descalificare deoarece acesta nu a fost transmisă la autoritate, fapt ce implica incidența art.6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Față de cele anterior expuse, autoritatea contractantă solicită respingerea celor două contestații ca nefondate, lipsite și obiect și inadmisibile, în considerarea dispozițiilor legale invocate mai sus. Prin adresa nr. 17054/.........,......... ........./04.05.........., Consiliul a solicitat contestatorului să comunice dovada transmiterii notificărilor prealabile nr. 21 și 22 din 18.04.......... către autoritatea contractantă. La această solicitare, contestatorul a răspuns prin adresa nr. 27/.05.05.........., înregistrată la CNSC sub nr. 17243/05.05.........., precizând că a transmis notificările sale prealabile în sistemul SEAP, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Potrivit contestatorului, nu se specifică în nici un articol al Legii nr. 101/2016 că notificarea prealabilă trebuie să fie transmisă doar prin e- mail, fax sau poștă, așa cum consideră autoritatea că ar fi trebuit notificată. Invocând dispozițiile art. 6 alin. (1) pct. b) din Legea nr. 101/2016 contestatorul consideră că s-a încadrat în termenul de 5 zile "începând cu ziua următoare luării la cunoștința despre actul autorității contractante", în ceea ce privește transmiterea Notificării prealabile, dat fiind că, în cauză, comunicarea intermediară a fost transmisă în data de 13.04.......... (ora 18:27 - lot 1 si 18:28 - lot 2) iar Notificarea prealabila a fost transmisă în data 18.04.......... (ora 15:57 - lot 1 si 15:58 - lot 2 ), in interiorul celor 5 zile. 7
De asemenea, contestatorul depune la dosarul cauzei, în probațiune, dovada transmiterii notificărilor prealabile, în data de 18.04.........., în SEAP. Prin adresa nr. 14158/12.05.........., înregistrată la CNSC sub nr. 18550/12.05.........., autoritatea contractantă arată că potrivit art. 16 alin. (5) din Legea nr. 101/2016 „Toate notificările și actele procedurale se transmit prin poștă, fax și/sau mijloace electronice, cu confirmare de primire”. Autoritatea contractantă subliniază faptul că site-ul operatorului SEAP nu permite transmiterea unei confirmări de primire (a notificării), deci această cale de transmite notificări nu respectă prevederile legale din Legea nr. 101 și nici nu poate obliga autoritatea în acest sens prin această cale de comunicare. Mai arată că, în situația în care contestatorul ar fi urmat calea sugerată de autoritate prin punctul de vedere către Consiliu, autoritatea ar fi luat cunoștință de notificare și ar fi procedat conform prevederilor Legii nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Lucrări de reparații și mici modernizări la construcții 15- ...”, împărțită în două loturi: nr. 1 – „lucrări de reparații ...”, respectiv nr. 2 – „lucrări de refacerea calamității la ...”, cod CPV 45453000-7. În acest sens, a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........./........., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În data de 02.03.......... a fost întocmit procesul-verbal nr. 6246, în care s-a consemnat depunerea a 4 oferte, loturile pentru care au fost depuse și elementele principale ale acestora. Prin procesul-verbal nr. 2, al ședinței de evaluare a propunerilor financiare, înregistrat sub nr. 10653/13.04.........., comisia de evaluare a reținut neconformitatea ofertei depuse de ASOCIEREA SC ......... SRL– SC ... SRL, pentru ambele loturi, precum și motivele care au stat la baza acestei decizii, rezultat comunicat ofertantului în cauză prin adresele nr. 13296 și 13297/13.04........... Împotriva deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale, pentru loturile 1 și 2, comunicată prin adresele nr. 13297 și nr. 13296 din 13.04.........., SC ......... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL – SC ... SRL, a formulat contestațiile care formează obiectul dosarelor nr. ........./........., respectiv nr. ........./........., conexate. Conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul procedează cu întâietate la analizarea excepţiilor invocate în cauză de către autoritatea contractantă, respectiv inadmisibilitatea și lipsa de obiect a contestațiilor, pe care urmează să le respingă având în vedere următoarele considerente: 8
1. Cât privește excepția lipsei de obiect, Consiliul reține că în cuprinsul contestațiilor sale, SC ......... SRL a specificat în mod clar solicitările sale, solicitări care se încadrează în dispozițiile art. 10 lit. e) din Legea nr. 101/2016, și anume: - referitor la contestația privind lotul 2: ......... - referitor la contestația privind lotul 1: .......... În aceste condiții, Consiliul apreciază neîntemeiată solicitarea autorității contractante de respingere a celor două contestații ca fiind lipsite de obiect, întrucât acestea au un obiect precizat în concordanță cu dispozițiile legale sus menționate. 2. În ceea ce privește inadmisibilitatea celor două contestații, raportat la nerespectarea de către contestator a dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Toate notificările și actele procedurale se transmit prin poștă, fax și/sau mijloace electronice, cu confirmare de primire”, dată fiind modalitatea de transmitere a celor două notificări prealabile, prin intermediul SEAP, Consiliul, contrar susținerilor autorității contractante, apreciază că ofertantul contestator a respectat rigorile impuse de legiuitor, anterior citate. În acest sens, este reținut în soluționare că împotriva comunicării respingerii ofertei sale pentru cele două loturi, comunicată în SEAP, de către autoritatea contractantă, la data de 13.04.........., în termenul impus de legiuitor de 5 zile, contestatorul a formulat și transmis autorității notificările prealabile nr. 21 și 22 din 18.04.........., alegând, ca modalitate de transmitere, sistemul SEAP, în partea dedicată ofertei sale din cadrul procedurii de achiziție publică în cauză, utilizând, așadar, mijloacele electronice prevăzute de legiuitor la art. 16 alin. (5) din Legea nr. 101/2016. Cât privește susținerea autorității contractante referitor la faptul că în urma acestei modalități de transmitere, nu există posibilitatea prezentării unei confirmări de primire, Consiliul reține că existența confirmării de primire este conferită de print screen-ul depus în probațiune la dosarul cauzei de către contestator, de unde rezultă în mod clar și fără echivoc că, la data 18.04.........., ora 15:57 - lot 1 și ora 15:58 - lot 2, ca răspuns la cele două comunicări ale rezultatului procedurii, au fost încărcate în SEAP cele două notificări prealabile, semnate cu semnătură electronică – documentele [OP0017019/089] și [OP0017019/090], autoritatea contractantă având acces direct și nerestricționat la cuprinsul acestora. În același sens, Consiliul reține că procedura de achiziție publică este una desfășurată online, trasabilitatea acțiunilor fiind asigurată implicit de sistemul de operare SEAP. În opinia Consiliului, faptul că autoritatea contractantă nu și-a verificat stadiul documentelor încărcate în SEAP, în cadrul procedurii de achiziție publică în cauză, din motive mai mult sau mai puțin obiective, nu poate fi imputat contestatorului, care, conform celor anterior reținute, a îndeplinit procedura legală prealabilă prevăzută de legislația achizițiilor publice. 9
Pe fondul contestațiilor depuse, analizând susţinerile părţilor, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi având în vedere dispoziţiile legale în materie, Consiliul reține următoarele: - prin adresa nr. 13296/13.04.........., referitor la rezultatul aferent lotului 1, autoritatea contractantă i-a comunicat contestatorului următoarele: „(...) nu ați prezentat nici o justificare (factura proforma, oferta de materiale) pentru sorturile ofertate (pietriş ciuruit nespalat de rau 7-15 mm- 4.51 mc. pietriş ciuruit nespalat de rau 15-30 mm- 5.80 mc, nisip sortat nespalat de rau si lacuri 0.0-3,0 mm - 42.26 mc, nisip sortat nespalat de rau si tacuri 0.0-7.0 mm - 1.18 mc, nisip sortat nespalat de rau si lacuri 3.0-7.0 mm - 3.22 mc). De asemenea dumneavoastra pentru invelitoarea sistem Lindab - sistem complet - a prezentat o oferta de pret emisa in data de 09.01.......... de către SC ... SRL , societate cu sediul si punctul de livrare al materialelor in localitatea ......... ..., str. .... Justificarea pentru transportului materialelor este postata in data de 11.04.......... ora 16.53 si aceasta faptul ca se vor transporta cele 110 tone de materiale (necesare a se procura pentru realizarea contractului) cu maşinile deținute de către asociatul SC ... SRL la distanta de 50 km. In condiţiile in care dumneavoastra ati prezentat faptul ca procurarea sistemului de invelitoare se va efectua din localitatea ......... ...situata la 255 km fata de punctul de lucru, propunerea financiara conţine preturi care nu sunt rezultatul liberei concurente si care nu pot fi justificate, respectiv: distanta de transport pentru materialele sistem de invelitoare complet - tip Lindab - din oferta financiara (50 km) nu coincide cu distanta reala de transport pentru acest material de la furnizorul SC ... SRL, la punctul de lucru (255 km). Prin diminuarea distantei de transport s-a ofertat un pret pentru transportul sistemului de invelitoare - complet - tabla, folie, cârlige, jgheaburi, burlane, dolii, coame, bratari - mai mic decât in realitate. Având in vedere cele prezentate mai sus comisia de evaluare a declarat oferta dumneavoastra ca fiind neconforma si inacceptabila in baza art 137 alin 2 lit b din HG 395/2016”. - prin adresa nr. 13297/13.04.........., referitor la rezultatul aferent lotului 2, autoritatea contractantă i-a comunicat contestatorului următoarele: „(...) dumneavoastra pentru invelitoarea sistem Lindab - sistem complet - a prezentat o oferta de pret emisa in data de 09.01.......... de către SC ... SRL , societate cu sediul si punctul de livrare al materialelor in localitatea ......... .., str. .... Justificarea pentru transportului materialelor este postata in data de 11.04.......... ora 16.54 si aceasta faptul ca se vor transporta cele 110 tone de materiale (necesare a se procura pentru realizarea contractului) cu maşinile detinute de către asociatul SC ... SRL la distanta de 50 km. In condiţiile in care dumneavoastra ati: prezentat faptul ca procurarea sistemului de invelitoare se va efectua din 10
localitatea ......... ...situata la 255 km fata de punctul de lucru, propunerea financiara conţine preturi care nu sunt rezultatul liberei concurente si care nu pot fi justificate, respectiv: distanta de transport pentru materialele sistem de invelitoare complet - tip Lindab - din oferta financiara (50 km) nu coincide cu distanta reala de transport pentru acest material de la furnizorul SC ... SRL, la punctul de lucru (255 km). Prin diminuarea distantei de transport s-a ofertat un pret pentru transportul sistemului de invelitoare - complet - tabla, folie, cârlige, jgheaburi, burlane, dolii, coame, bratari - mai mic decât in realitate. Avand in vedere cele prezentate mai sus comisia de evaluare a delarat oferta dumneavoastra ca fiind neconforma in baza art 137 alin 2 lit b din HG 395/2016”. Raportat la motivele reținute de autoritatea contractantă în respingerea ofertei depuse pentru cele două loturi, Consiliul constată că prin intermediul contestațiilor, SC ......... SRL nu aduce argumente care să susțină nelegalitatea evaluării raportat la informațiile cuprinse în oferta sa și în răspunsurile transmise la solicitările de clarificări ale comisiei de evaluare. În aceste condiții, ținând cont de dispozițiile art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 „În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată inacceptabilă”, Consiliul apreciază că în mod corect comisia de evaluare a respins oferta contestatorului pe motiv că acesta nu a justificat distanța de transport pentru materialele sistem de invelitoare complet - tip Lindab - din oferta financiară. Raportat la acest aspect, Consiliul reține că anexat la răspunsul nr. 15/29.03.........., SC ......... SRL a prezentat o ofertă de preț din partea SC ... SRL cu sediul în str. ..., adresă ce se regăsește în .........-...(aflată la o distanță de aprox. 255 km față de locul de execuție a lucrărilor), iar, în răspunsul transmis prin adresa nr. 19/11.04.........., acesta nu a înțeles să justifice distanța de 50 km prin faptul că punctul de încărcare a materialelor este de la punctul de lucru al furnizorului din județul .......... De asemenea, Consiliul reține că această informație a fost transmisă autorității contractante abia prin intermediul notificării prealabile, ulterior analizării ofertei și emiterii rezultatului final al procedurii, prin urmare, tardiv, dată fiind, pe de o parte, obligația ofertanților de a răspunde în mod clar solicitărilor de clarificări primite din partea comisiei de evaluare și de a prezenta documente care să susțină oferta, iar, pe de altă parte, obligația comisiei de evaluare de a analiza oferta și răspunsurile primite din partea ofertanților, în mod corect și obiectiv, cu respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. Același raționament este avut în vedere de Consiliul și în analizarea situației privind răspunsurile la clarificări și evaluarea ofertei aferente lotului nr. 2. 11
Cât privește susținerile din cuprinsul contestației vizând rezultatul procedurii pentru lotul 1, referitoare la faptul că SC ......... SRL nu a prezentat oferte de preț pentru sorturi, pe motiv că, din lipsa diacriticilor din cadrul adresei de solicitări de clarificări a interpretat „sorturi”=„șorțuri de tablă”, Consiliul urmează să le respingă, apreciind un astfel de argument ca fiind lipsit de relevanță în cauză. În acest sens, Consiliul reține ca pertinente apărările autorității contractante, apreciind că modul în care solicitarea de clarificări a fost formulată nu putea conduce, mai ales pentru cei care activează în domeniu, la interpretarea dată de contestator, iar, pe de altă parte, în cazul în care ar fi avut neclarități în înțelegerea solicitării, acesta putea cere comisiei de evaluare o lămurire a cerințelor adresate. Mai mult, dat fiind scopul respectivelor solicitări de clarificări, și anume justificarea prețului neobișnuit de scăzut, Consiliul consideră că ofertantul trebuia să se asigure că răspunsul său oferă toate informațiile necesare pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la oferta sa financiară și a demonstra corectitudinea și legalitatea formării acesteia. Luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect invocate de autoritatea contractantă. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondate contestațiile formulate de SC ......... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL – SC ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 101/2016, respinge excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect invocate de autoritatea contractantă. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 respinge ca nefondate contestațiile formulate de către SC ......... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL – SC ... SRL, în contradictoriu cu ... .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. 12
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... .... 13