BO2017_3497
RespingeCPV: 45233120-6
Critici: R2.1.4, R8
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45233120-6
Critici: R2.1.4, R8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., formulată de S.C. ......... S.R.L., cu sediul în ......... nr. …../A, județul ........., cod poștal ……., adresa de corespondență în ........., cod poștal ……., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având Cod Unic de Înregistrare ........., atribut fiscal RO, împotriva comunicărilor nr. …./31.03.......... (lot 1) și nr. 5594/31.03.......... (lot 2), emise de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „.........”, lot 1 și lot 2, cod CPV 45233120-6 – Lucrări construcții de drumuri (Rev.2), s-a solicitat anularea comunicărilor nr. ./31.03.......... (lot 1) și nr. ../31.03.........., anularea raportului procedurii nr. …/31.03.........., reexaminarea ofertelor și calificarea ca și concludent a răspunsului la clarificări cu consecința declarării ca admisibile a ofertelor depuse și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor suportate pe parcursul soluționării contestaței. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., prin care ofertantul S.C. ......... S.R.L., critică comunicările nr. …../31.03.......... (lot 1) și nr. ……/31.03.......... (lot 2), organizate în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca 1/17
obiect „.........”, lot 1 și lot 2, solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. De asemenea, în cuprinsul contestației, S.C. ......... S.R.L. face un scurt istoric al procedurii și arată că autoritatea contractantă a emis Raportul procedurii nr. …../31.03.......... şi a transmis comunicările finale nr. …../31.03.......... (lot 1), respectiv …../31.03.......... (lot 2). Ulterior depunerii notificării prealabile nr. …../05.4.........., autoritatea contractantă prin răspunsul nr. …/10.04.......... a menționat că nu ia măsuri de remediere față de criticile aduse. Cu privire la calificarea preţului ofertat la indicatoarele Km şi Hm ca preţ „deosebit de scăzut (...) preţul identic nu este justificat de consumurile de materiale diferite necesare pentru realizarea acestora”: Contestatorul arată că autoritatea contractantă a apreciat greșit răspunsul la clarificări, având în vedere că solicitarea nr. ……/25.01.......... a avut un caracter general. Contestatorul susține că, solicitarea de clarificări transmisă nu a indicat în concret şi punctual dovezile ce necesitau a fi prezentate. Adresa a menţionat doar că se solicită „justificarea preţului și documente referitoare la valorile ofertate”. Prin raportare la această solicitare şi în contextul în care societatea ......... S.R.L. nu era producătoarea unor astfel de indicatoare, a considerat pertinentă și suficientă prezentarea de oferte de preț pentru bunurile în cauză de la furnizorul acestora. S.C. ......... S.R.L. susține că este inadmisibilă imputarea unei culpe societății raportat la faptul că furnizorul nu menționează data sau un număr de înregistrare a documentelor pe care le emite. Cu atât mai puțin nu poate fi reținută în sarcina sa vreo culpă privind neprezentarea unor documente „dovada certificare/standardizare produse” care nu au fost solicitate expres de către autoritatea contractantă prin nici un document. În acest sens, contestatorul consideră că autoritatea contractantă dacă avea îndoieli cu privire la documentele prezentate putea verifica fie direct la furnizor fie prin solicitare de prezentare a documentelor în original sau solicitări suplimentare, punctuale și concrete. Referitor la „prețul comun” al celor 2 indicatoare, în condițiile în care nu sunt produse de contestator, acesta arată că nu a avut cunoștință de raționamentul furnizorului de ofertare, dar dacă s-ar fi solicitat lămuriri din partea autorității contractante acestea ar fi fost aduse. Contestatorul a ofertat prețul comun al celor două articole în baza ofertei furnizorului Doha Struct S.R.L. Contestatoarea aduce la cunoştinţă că, autoritatea contractantă prin solicitarea de clarificări, i-a solicitat cu caracter general justificări de preţ. Dacă, autoritatea contractantă avea nelămuriri, aceasta putea solicita precizări. Societatea contestatoare nu avea cum să prevadă că, autoritatea va găsi suspicios preţul identic a celor două articole şi, deopotrivă la fel de suspicioasă, oferta respectivului furnizor. 2
S.C. ......... S.R.L. arată că din decizia CNSC nr. 661/........./........./28.03.......... a constatat că această critică a fost considerată pertinentă de către Consiliu. Referitor la motivul invocat de autoritatea contractantă conform căruia „pentru prețul la carburant (…) nu s-a prezentat document de furnizare”, contestatorul arată că prețul carburantului a fost precizat în justificarea adusă tarifului folosit pentru consumul utilajelor, această clarificare nefiind solicitată în mod separat. Astfel, contestatorul a apreciat relevant a prezenta bonul de consum din care a rezultat atât cantitatea de carburant ieșită din magazie pentru utilajul în cauză, cât și valoarea de intrare a acestuia. Astfel, precizează că autoritatea contractantă dacă avea nelămuriri cu privire la valoarea de achiziție a carburantului putea să solicite clarificări suplimentare. Contestatorul menţionează că, anexat notificării prealabile formulată împotriva comunicărilor intermediare a depus documente de furnizare în sensul celor de mai sus însă autoritatea contractantă a considerat, în opinia contestatorului nejustificat şi nelegal că nu putea ataşa notificării prealabile astfel de documente, acestea nefiind acceptate în această etapă a procedurii. Faţă de acest aspect, contestatorul arată că, în cadrul opiniei separate din cadrul deciziei CNSC nr. ……../........./........./28.03.......... s-a susţinut punctul său de vedere. Totuşi, autoritatea contractantă a analizat documentele anexate notificării prealabile formulată împotriva comunicărilor iniţiale şi a emis o concluzie eronată că preţul unitar al carburantului diferă de cel utilizat la analiza financiară, fiind de 4,29 lei/litru faţă de 3,79 valoare indicată în bonul său de consum. În realitate, preţul de 4,29 lei a inclus toate taxele şi accizele, inclusiv TVA. Preţul de achiziţie/de intrare, la care s-a raportat în ofertarea tarifelor, consumurilor, după scăderea acestor taxe a fost de 3,60 lei/litru. Faţă de aceste aspecte contestatorul consideră că, autoritatea contractantă trebuia să reia procedurile de calificare ale ofertei sale. În ceea ce priveşte analiza de preț și justificarea prețului pentru mixturile asfaltice, contestatorul arată că autoritatea contractantă în mod eronat a apreciat că nu a fost justificat prețul ofertat la mixtura asfaltică și nisipul bitumat, întrucât a fost ofertat prețul de 110/120 lei/tonă, respectiv 81,5 lei/tonă, iar justificările de preț au fost depuse pentru un cost de producție de 76,2/117,39/tonă, respectiv 67,16 lei/tonă. Contestatorul susține că a fost un preț mai mare, dar justificat și că acesta poate fi menținut pe parcursul derulării contractului dacă a fost în măsură să prezinte justificări susținute cu oferte de preț pentru materialele folosite pentru un cost de producție mai mic pentru aceste articole. 3/17
În procesul de elaborare a ofertelor societatea contestatoare a avut în vedere nu doar cele mai mici oferte pe care le-a putut obţine ci şi un maxim al preţului pieţei pentru aceste articole şi a cuprins în cadrul preţului total ofertat o medie a acestor valori, cu raportare la posibile fluctuaţii pe piaţă, durata de timp până la semnarea contractului de achiziţie publică şi durata de execuţie a contractului. Faţă de cele enterior menţionate, concluzia autorităţii contractante a fost că nu a răspuns „corect" la solicitarea comisiei de evaluare întrucât documentele prezentate în analiza de preţ a mixturilor asfaltice nu au fost în masură „să facă referire strict la oferta pe care aţi depus-o în SEAP". Constestatorul consideră nu doar nelegală ci şi absurdă această interpretare. Dacă societatea contestatoare la data elaborării unei propuneri financiare deţine oferte cu preţuri de la furnizori, în stabilirea preţului final, valoarea acestor oferte îl reprezintă un prag de pornire doar, ofertantul având posibilitatea să facă aprecieri proprii cu privire la posibilitatea de menţinere a respectivilor furnizori pe tot parcursul derulării contractului, eventualele fluctuaţii a preţului de piaţă şi, chiar schimbarea furnizorului, dacă era cazul. Scopul clarificării era justificarea faptului că societatea contestatoare era în măsură să susţină preţul ofertat pentru mixturi asfaltice. Interpretarea autorităţii a fost restrictivă, obtuză şi nu a respectat prevederile legale în materia achiziţiilor publice. În baza principiului „qui potesl maius. potest el minus" (cine poate mai mult poate şi mai puţin) a fost evident că dacă ofertele de la furnizori justifica o valoare mai mică decât cea ofertată, cu atat mai mult justifica o valoare mai mare. Societatea contestatoare consideră că autoritatea contractantă nu a respectat pe parcursul evaluării principiile tratamentului egal şi nediscriminării între operatorii economici participanţi la procedură. Astfel, contestatorul apreciază ca în mod nelegal comisia de evaluare a permis operatorului ……. S.R.L. clarificarea şi completarea în mod repetat a ofertei sale, fără să acorde acelaşi tratament şi societăţii contestatoare şi să îi permită justifearea aspectelor ofertate sau să îi solicite detalieri dacă anumite aspecte au fost considerate neclare. În concluzie, contestatorul arată că motivele invocate de autoritatea contractantă au fost subiective şi nesemnificative, raportat la obiectul contractului şi puteau fi clarificate facil dacă solicitarea de clarificări ar fi indicat exact şi precis lămuririle care se doreau a fi aduse sau, eventual, formulate solicitări suplimentare fie către societatea ......... S.R.L. fie către furnizorii indicaţi. Evaluarea răspunsurilor la clarificări şi constatarea omisiunii unor informaţii nesolicitate expres, încalcă principiile legislaţiei achiziţiilor publice şi denotă lacune în ceea ce priveşte realizarea activităţii de evaluare şi concluziile acesteia. Decizia comisiei de evaluare în ceea ce priveşte societatea contestatoare a fost bazată pe presupuneri şi pe o 4
analiză superficială şi subiectivă a clarificărilor aduse de către societatea contestatoare. În dovedirea contestaţiei sale, contestatorul S.C. ......... S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri și îşi întemeiază contestaţia pe prevederile Legii nr. 101/2016. Prin adresa nr. …../24.04.......... înregistrată la Consiliu sub nr. ../24.04.........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţie, solicitând respingerea acesteia. Autoritatea contractantă descrie succint modul de desfăşurare a procedurii în cauză, precizând următoarele aspecte: Referitor la calificarea preţului ofertat la indicatoarele Km şi Hm, contestatorul şi-a menţinut motivaţiile din contestaţia precedentă. Autoritatea contractantă îşi motivează decizia pentru care a considerat documentele depuse ca neconforme, în argumentarea preţului aparent deosebit de scăzut şi identic - 45 lei/bucată pentru indicatoarele Km şi Hm, contestatorul prezentând oferta S.C …. S.R.L fără dovadă certificare, standardizare produse. Oferta depusă ca justificare a preţului, aparţinând firmei S.C …..S.R.L fiind singurul document, fără număr, data sau alte elemente de identificare, astfel încât comisia de evaluare l-a considerat document neconform. Motivarea pentru justificarea preţului identic al celor două articole, aparent foarte scăzut, nu a avut niciun suport ori o justificare pertinentă, având în vedere diferenţa cantitativă de materiale necesare pentru turnarea unei borne de dimensiuni reduse (Hm) 120 x140x800 mm şi o bornă de mari dimensiuni, cum este cea kilometrică care are dimensiunile de 150 x 200 x 1000 mm. Cu privire la preţul la carburant, autoritatea contractantă arată că, societatea contestatoare şi-a menţinut motivaţiile din contestaţia precedentă, astfel că reiterează motivele pentru care justificarea preţului la acest articol a fost evaluată ca neconcludentă. În ceea ce priveşte analiza de preţ şi justificarea preţului pentru mixturile asfaltice, autorittea contractantă precizează că în etapa de analiză a ofertelor financiare, s-a constatat că valorile ofertate se încadrau, pentru toţi ofertanţii, între 50,7 - 79,46% din valoarea estimată a lotului 1 şi 59 - 89,32% din valoarea estimată a lotului 2. Menţionează că ofertele depuse de contestator au fost cele care indicau limita minimă a acestui interval, fiind oferte în valoare de 50,7% din valoarea estimată a lotului 1, respectiv 59% din valoarea estimată a lotului 2. Solicitarea analizei financiare a preţurilor ofertate la mixturi a fost realizată în temeiul prevederilor art. 136 din H.G nr. 395/2016 şi a fost justificată de faptul că mixtura asfaltică este unul din principalele materiale necesare la realizarea obiectivului de investiţii, iar preţul mixturii asfaltice influenţează în mod semnificativ valoarea totală a 5/17
obiectivului de investiţii. De asemenea, calitatea mixturii asfaltice are un impact semnificativ asupra calităţii execuţiei obiectivului. Urmare a solicitărilor de clarificare în a căror conţinut se regăseşte cerinţa clar formulată de prezentare a analizei de preţ şi justificarea preţului pentru mixturile asfaltice precum şi prezentarea de documente justificative toţi ofertanţii, cu excepţia contestatoruiui, au înţeles că justifice preţurile ofertate. Motivul respingerii ofertei prin declararea ofertei inacceptabilă l-a constituit analizarea unor preţuri diferite faţă de cele ofertate, astfel încât în răspunsul la solicitarea subscrisei, ofertantul nu a putut face dovada strictă la ofertele depuse rezultând diferenţe considerabile, care ar duce la modificarea valorii ofertei, astfel încât pentru: Mixtura AB 31,5 a fost ofertată la 110 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 76,2 lei/tonă, rezultând o diferenţă nejustificată de 33,8 lei/tonă, Mixtura BA16 a fost ofertată la 120 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 99,79 lei/tonă rezultând o diferenţă nejustificată de 20,21 lei/tonă, Mixtura MAS 16 a fost ofertată la 120 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 117,39 lei/tonă rezultând o diferenţă nejustificată de 2,61 lei/tonă Aceste diferenţe de preţ unitar, care nu au putut fi justificate de către contestator prin documente ori acte suport, multiplicate cu cantităţile utilizate pentru realizarea lucrărilor, ar fi condus la o modificare semnificativă a ofertei financiare. De asemenea, a fost de luat în considerare şi faptul că, ofertantul în alcătuirea documentaţiei de achiziţie, a făcut dovada inconsecvenţei în ceea ce priveşte propriile preţuri declarate, astfel că pentru nisipul bitumat - articol utilizat în ambele lucrări, preţurile au fost semnificativ diferite : Pentru lotul 1 acesta a ofertat preţul de 81,5 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 67,16 lei/tonă, pentru lotul 2 acesta a ofertat preţul de 360 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 67,16 lei/tonă. Ca atare autoritatea contractantă s-a aflat în situaţia în care acelaşi ofertant pentru 2 loturi distincte dar care folosesc în realizarea obiectivului un articol identic, îl cuantifică pe acesta la valori diferite (81,5 lei/tonă - 360 lei/tonă, adică de 4,4 ori mai mult), ceea ce era inacceptabil. Justificarea ofertantului care precizează că cifrele folosite la analiza de preţ sunt costuri de producţie care sunt inferioare preţurilor ofertate ce conţin în acesta şi beneficiul, sunt infirmate de Formularele F3 care exprimă explicit preţurile unitare la poziţia articolului, iar la recapitulaţie, subpunctul cheltuieli indirecte se adaugă încă o dată profit, cu toate că acesta a fost cuprins în preţul unitar, fiind în prezenţa aplicării unui beneficiu de 2 ori. Cu privire la nerespectarea principiului tratamentului egal şi nediscriminării, autoritatea contractantă arată că, comisia de evaluare a studiat posibilitatea solicitării de clarificări suplimentare conform art. 134 6
din H.G. nr. 395/2016, la etapa analizei ofertei financiare depuse de către contestator. Datorită faptului că prin răspunsul la prima solicitare de clarificare, acesta a depus analiza de preţ pentru alte valori decât cele ofertate, o eventuală clarificare ulterioară ar fi dus la modificarea ofertei depuse, ceea ce ar fi contravenit disp. art 134 alin.( 6) şi (7) din actul normativ mai sus invocat, având aceeaşi finalitate, respectiv declararea ofertei ca neconformă. Autoritatea contractantă nu consideră că se impune justificarea deciziei de a formula solicitări de clarificări adresate celorlalţi ofertanţi, întrucât nu face obiectul prezentului litigiu. Față de cele menționate anterior, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca nefondată. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura simplificată – într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuiriicontractului având ca obiect „.........”, lot 1 și lot 2, sens în care a publicat, în SEAP, invitația de participare nr. ........./.......... Valoarea estimată a contractuluieste de 2.750.415 RON, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. Anterior, pe rolul Consiliului s-a aflat dosarul nr. ........./.......... Prin Decizia nr. …../........./......... din 28.03.........., Consiliul a respins ca nefondată contestaţia formulată de S.C. ......... S.R.L. pentru ambele loturi, a respins capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestației. De asemenea, prin opinia separată, s-a statuat că, Consiliul trebuia să admită contestaţia formulată de S.C. ......... S.R.L., să reanalizeze şi să reevalueze ofertele contestatorului, pentru ambele loturi. Prin Încheierea nr. 197/........./......... din 25.04.........., Consiliul a suspendat soluționarea contestației depusă de către S.C. ......... S.R.L., în contradictoriu cu ........., până la rămânerea definitivă a hotărârii care va fi prounțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția de contencios administrativ și fiscal. Ulterior, prin decizia civilă nr. ……/27.04.........., Curtea de Apel Timișoara, Secţia Contencios Administrativ și Fiscal a respins plângerea formulată de petenta S.C. ......... S.R.L împotriva Deciziei CNSC nr. ……/........./......... din 28.03........... Analizând criticile formulate de către S.C. ......... S.R.L., Consiliul constată că acestea vizează aceleași aspecte, legate de modul în care comisia de evaluare a analizat şi apreciat ofertele depuse de aceasta, pentru loturile 1 și 2, cu cele soluționate de Consiliu în decizia nr. …/........./......... din 28.03........... 7/17
În calitate de participant la procedură, ulterior comunicării deciziei CNSC, anterior menționate, contestatorul a primit adresa nr. ……/31.03.........., de comunicare a rezultatului procedurii pentru lotul 1, în care autoritatea contractantă a precizat că oferta a fost declarată inacceptabilă, deoarece: Motivele descalificării sunt următoarele: In urma analizării ofertei financiare şi a răspunsurilor la solicitările de clarificare s-au constatat următoarele: Pentru justificarea preţului la indicatoare, s-a prezentat oferta SC ……..SRL pentru indicatoare Km şi Hm - fără număr de înregistrare, fără dată, fără dovadă certificare/standardizare produse, care furnizează ambele indicatoare la acelaşi preţ de 45 lei/buc. Acest preţ este deosebit de scăzut iar preţul identic nu este justificat de consumurile de materiale diferite necesare pentru realizarea acestora. Pentru preţul la carburant, de 3,79 lei/i, aparent foarte scăzut, s-a prezentat bon de consum şi nu s-a prezentat document de furnizare. La verificarea costurilor rezultate din multiplicarea preţurilor unitare cu cantităţile folosite pentru unitatea de măsură de mixtură, respectiv nisip bitumat, s-au constatat următoarele: - Mixtura AB 31,5 a fost ofertată la 110 iei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 76,2 lei/tonă - Mixtura MAS 16 a fost ofertată la 120 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 117,39 lei/tonă - Nisipul bitumat a fost ofertat la 81,5 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 67,16 lei/tonă. Ca urmare a celor de mai sus, comisia de evaluare consideră neconcludent răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificare şi declară oferta neconformă în temeiul prevederilor art. 134, alin. (5) din HG nr 395/2016. Aceste motivații v-au fost aduse la cunoștință și prin comunicarea nr. 2413/13.02........... De asemenea, contestatorul a primit adresa nr. ………/31.03.........., de comunicare a rezultatului procedurii pentru lotul 2, în care autoritatea contractantă a precizat că oferta a fost declarată inacceptabilă, deoarece: Motivele descalificării sunt următoarele: In urma analizării ofertei financiare şi a răspunsurilor la solicitările de clarificare s-au constatat următoarele: Pentru justificarea preţului la indicatoare, s-a prezentat oferta SC …… SRL pentru indicatoare Km şi Hm - fără număr de înregistrare, fără dată, fără dovadă certificare/standardizare produse, care furnizează ambele indicatoare la acelaşi preţ de 45 lei/buc. Acest preţ este deosebit de scăzut iar preţul identic nu este justificat de consumurile de materiale diferite necesare pentru realizarea acestora. 8
Pentru preţul la carburant, de 3,79 lei/l, aparent foarte scăzut, s-a prezentat bon de consum şi nu s-a prezentat document de furnizare. La verificarea costurilor rezultate din multiplicarea preţurilor unitare cu cantităţile folosite pentru unitatea de măsură de mixtură, respectiv nisip bitumat, s-au constatat următoarele: - Mixtura AB 31,5 a fost ofertată la 110 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 76,2 lei/tonă - Mixtura BA 16 a fost ofertată la 120 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 99,79 lei/tonă - Nisipul bitumat a fost ofertat la 360 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 67,16 lei/tonă. Ca urmare a celor de mai sus, comisia de evaluare consideră neconcludent răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificare şi declară oferta neconformă în temeiul prevederilor art. 134, alin. (5) din HG nr 395/2016. Aceste motivații v-au fost aduse la cunoștință și prin comunicarea nr. 2438/13.02........... În decizia anterioară, CNSC a precizat: [Potrivit actelor nr. ……./13.02.........., pentru Lotul 1 și nr. ……./13.02.........., pentru Lotul nr. 2, privind comunicare finalizare analiză ofertă financiară, motivul care a stat la baza decizei de respingere ca neconformă a ofertelor depuse de S.C. ......... S.R.L., a fost că „explicațiile prezentate de ofertant nu sunt concludente”. Astfel, în cadrul actelor mai sus amintite sunt menționate următoarele aspecte: Lotul nr. 1: „Comisia de evaluare a procedat la analizarea răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 1155/25.01.........., depusă de dvs. în SEAP în termen, la data de 02.02........... Pentru justificarea preţului la indicatoare, s-a prezentat oferta SC DOHA STRUCT SRL pentru indicatoare Km şi Hm - fără număr de înregistrare, fără dată, fără dovadă certificare/standardizare produse, care furnizează ambele indicatoare la acelaşi preţ de 45 lei/buc. Acest preţ este deosebit de scăzut iar preţul identic nu este justificat de consumurile de materiale diferite necesare pentru realizarea acestora. Pentru preţul la carburant, de 3,79 lei/l, aparent foarte scăzut, s-a prezentat bon de consum şi nu s-a prezentat document de furnizare. La verificarea costurilor rezultate din multiplicarea preţurilor unitare cu cantităţile folosite pentru unitatea de măsură de mixtură, respectiv nisip bitumat, s-au constatat următoarele: - Mixtura AB 31,5 a fost ofertată la 110 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 76,2 lei/tonă - Mixtura MAS 16 a fost ofertată la 120 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 117,39 lei/tonă - Nisipul bitumat a fost ofertat la 81,5 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 67,16 lei/tonă. Ca urmare a celor de mai sus, comisia de evaluare consideră neconcludent răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificare şi declară oferta neconformă în temeiul prevederilor art.134, alin. (3) din HG nr. 395/2016.” Lotul nr. 2: „Comisia de evaluare a procedat la analizarea răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 1155/25.01.........., depusă de dvs. în SEAP în termen, la data de 02.02........... 9/17
Pentru justificarea preţului la indicatoare, s-a prezentat oferta SC ……. SRL pentru indicatoare Km şi Hm - fără număr de înregistrare, fără dată, fără dovadă certificare/standardizare produse, care furnizează ambele indicatoare la acelaşi preţ de 45 lei/buc. Acest preţ este deosebit de scăzut iar preţul identic nu este justificat de consumurile de materiale diferite necesare pentru realizarea acestora. Pentru preţul la carburant, de 3,79 lei/l, aparent foarte scăzut, s-a prezentat bon de consum şi nu s-a prezentat document de furnizare. La verificarea costurilor rezultate din multiplicarea preţurilor unitare cu cantităţile folosite pentru unitatea de măsură de mixtură, respectiv nisip bitumat, s-au constatat următoarele: - Mixtura AB 31,5 a fost ofertată la 110 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 76,2 lei/tonă - Mixtura BA 16 a fost ofertată la 120 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 99,79 lei/tonă - Nisipul bitumat a fost ofertat la 360 lei/tonă, iar justificarea s-a făcut pentru 67,16 lei/tonă. Ca urmare a celor de mai sus, comisia de evaluare consideră neconcludent răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificare şi declară oferta neconformă în temeiul prevederilor art.134, alin. (3) din HG nr. 395/2016.” Chiar dacă în cadrul comunicării rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă a reținut ca motiv al declarării ofertei depuse de S.C. ......... S.R.L., în mod eronat dispozițiile art. 134 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, din examinarea răspunsului transmis de aceasta la notificarea formulată de autoarea contestației, în cadrul căreia aceasta critică nelegalitatea încadrării ofertei ca neconformă, menționând incidența dispozițiilor art. 134 alin. (5) din același act normativ, Consiliul reține că autoritatea contractantă a acceptat încadrarea indicată de contestatoare, acesta fiind temeiul legal aplicabil în speța de față, cu declararea ofertei ca inacceptabilă. Având a verifica legalitatea motivelor declarării ofertelor depuse de S.C. ......... S.R.L., ca fiind inacceptabile pe cele două loturi, Consiliul constată următoarele: Din examinarea ofertei depuse de S.C. ......... S.R.L., Consiliul reține că aceasta a consemnat în cadrul propunerii financiare, formularele C6 – Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale și C8 – Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții următoarele prețuri: Lotul 1 - indicator HM: 45 lei/buc, fără TVA - indicator KM: 45 lei/buc, fără TVA - mixtură asfaltică MAS 16: 120 lei/tonă, fără TVA - mixtură asfaltică AB 31,5: 110 lei/tonă, fără TVA - nisip bitumat: 81,50 lei/tonă, fără TVA - freza WIRTGEN: 45 lei/oră, fără TVA. Lotul 2 - indicator HM: 45 lei/buc, fără TVA - indicator KM: 45 lei/buc, fără TVA - mixtură asfaltică BA 16: 120 lei/tonă, fără TVA - mixtură asfaltică AB 31,5: 110 lei/tonă, fără TVA - nisip bitumat: 362,38 lei/tonă, fără TVA - freza WIRTGEN: 45 lei/oră, fără TVA. Având în vedere aceste prețuri (tarife), prin adresa nr. ……./ 25.01.........., autoritatea contractantă a solicitat ofertantului S.C. ......... S.R.L. o serie clarificări, printre care și următoarele: ”- analiza de preţ şi justificarea preţului pentru mixturile asfaltice; prezentarea de documente justificative (ex: facturi, fişe de inventar pentru 10
materiale aflate în stoc). Se vor detalia aceste elemente pentru articolele: mixtură AB 31,5; mixtură MAS 16; mixtură BA 16 şi nisip bitumat. - justificarea preţului şi documente referitoare la valorile ofertate (45 lei/buc) la Devizul pentru semnalizare şi marcaje, pentru indicatoare Km şi Hm; - detalierea caracteristicilor frezei utilizate (preţ unitar aparent foarte scăzut, 45 lei/oră) şi justificarea tarifului.” S.C. ......... S.R.L. răspune solicitării adresate în data de 02.02.........., precizând: ”- Depunem analiza de pret si justificarea preţului pentru mixturile asfaltice: mixtura AB 31,5; mixtura MAS 16; mixtura BA16 si nisip bitumat - Depunem justificarea preţului pentru indicatoare km si hm- oferta de pret - Depunem pentru freza folosita - caracteristici: FREZA WIRTGEN SF 1000C, freza pentru asfalt, 4x4, avand latimea de 1 m, cu un număr de 110 ciocane, motor in 6 pistoane si justificarea preţului unitar”. Așa cum a fost mai sus reținut, autoarea contestației a ofertat pentru mixtură asfaltică AB 31,5 - 110 lei/tonă, fără TVA. La justificarea prețului, solicitată de către autoritatea contractantă, S.C. ......... S.R.L. a depus analiza de preț, potrivit căreia justifică prețul de 76,20 lei. Raționamentul conturat de autoarea contestației în susținerea faptului că justificările prezentate sunt concludente nu este judicios în cauză și nu va fi reținut de Consiliu în soluționarea contestației din considerentele prezentate în continuare: - din examinarea formularului C6-Lista consumurilor de resurse materiale, Consiliul reține că autoarea contestației a consemnat pentru mixtură asfaltică AB 31,5- 110 lei/tonă, indicând ca și furnizor pe Data Construct. Același preț unitar se regăsește și în cadrul formularului F3- Lista cuprinzând cantitățile de lucrări; - în cadrul analizei de preț prezentată pentru mixtura asfaltică AB 31,5, se are în vedere că sunt detaliate costurile cu materialele, costuri energetice (CLU și energia electrică), costuri cu mâna de lucru, costuri utilaje. Demn de reținut este și faptul că în cadrul acestei analize a menționatcă S.C. ......... S.R.L. are calitatea de producător; - în raport de faptul că în cadrul formularelor F3 și C6, ofertantul a menționat un preț unitar de 110 lei/tonă, iar ulterior a prezentat oferta de preț pentru un preț unitar de 76,20 lei/tonă, autoritatea contractantă în mod corect a constatat neconcludența răspunsului; - contrar susținerilor autoarei contestației, potrivit cărora ”(..) este evident că dacă ofertele de la furnizori justifică o valoare mai mică decât cea ofertată, cu atât mai mult justifică o valoare mai mare” , ”prețurile furnizorilor sunt utilizate ca reper pentru întocmirea oferte”, ”prezentarea unor oferte de la furnizori cu preț mai mic decât cel ofertat face fără dubiu această dovadă”, prețurile unitare ale furnizorilor nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile și admise indiferent de întinderea lor, ci reprezintă elemente esențiale ale propunerii financiare, a căror realitate trebuie să fie verificată de membrii comisiei de evaluare, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. 11/17
(1) litera h) din H.G. nr. 395/2016 și confirmată de ofertant prin documentele înaintate autorității contractante; - autoritatea contractantă, în speța de față s-a aflat în situația în care, la solicitarea justificării prețului ofertat pentru mixtură asfaltică AB 31,5, ofertantul nu a furnizat documente relevante pentru justificarea prețului ofertat, iar susținerile din cadrul contestației potrivit cărora ”(...) societatea noastră desfășoară o activitate comercială, aducătoare de profit astfel că acest element a fost avut în mod evident, în vedere la elaborarea ofertei noastre” nu pot fi reținute ca fiind relevante în soluționare, întrucât cota aferentă profitului se regăsește în mod distinct cuantificată, la sfârșitul devizului, în recapitulație (ofertantul a cuantificat profitul în procent de 2%); - nici susținerile contestatorului, potrivit cărora prețurile ofertate la materialele indicate reprezintă costuri de producție, aspect care dă dreptul acestuia de a justifica un preț inferior celui ofertat, nu vor fi reținute de Consiliu în soluționare ca fiind relevante, atâta vreme cât în speță pentru autoritatea contractantă era necesar ca ofertantul să facă dovada realității prețului ofertat, iar aceasta se putea realiza prin înaintarea unor documente doveditoare care să justifice întocmai prețurile ofertate; - de asemenea nici susținerile contestatorului în justificarea faptului că nu era necesar ca justificările de preț să prezinte valori identice cu cele ofertate nu sunt judicioase în cauză și nu vor fi reținute, pe motiv că ”prețurile oferite de furnizori sunt utilizate ca reper pentru întocmirea ofertei, însă ofertele acestora sunt valabile doar pentru o perioadă limitată de timp, aceștia neputând fi obligați să și le mențină sau să le prelungească în raport cu evoluția procedurii, astfel ca valoare să fie reală, trebuie să se raporteze la valoare medie a respectivelor articole și să acopere inclusiv eventualele fluctuații de preț care ar putea interveni până la finalizarea contractului”, întrucât toate aceste aspecte invocate au stat la baza estimării de către autoritatea contractantă a valorii contractului de achiziție publică în cauză, aceasta având obligația de a ține seama de valoarea totală de plată și să ia în considerare orice eventuale suplimentării sau majorări ale valorii contractului, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării (valoarea estimată trebuind să fie valabilă la momentul inițierii procedurii, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 98/2016), prin urmare valoarea estimată reprezintă, pe de-o parte, un instrument aflat la dispoziţia autorităţii contractante pentru a determina cuantumul sumelor ce urmează a fi disponibilizate, iar, pe de altă parte, un barometru utilizat de autoritatea contractantă în vederea evaluării propunerilor financiare depuse; - aceasta este şi raţiunea pentru care, la art. 210 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, legiuitorul a prevăzut că autoritatea contractantă are obligaţia de asolicita ofertantului clarificări care se pot referi la: ”a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau serviciilor propuse ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant (...)”; - pe cale de consecinţă, de rigoarea cu care este aplicat cadrul juridic anterior enunţat, depinde, în mod esenţial şi respectarea dispoziţiilor enunţate 12
la art. 32 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, care stipulează următoarele: ”În cazul în care criteriul utilizat este "cel mai bun raport calitate-preț", astfel cum este prevăzut la art. 187 alin. (3) lit. c) din Lege, stabilirea ofertei câştigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul” (se are în vedere faptul că autoritatea contractantă a stabilit 2 factori de evaluare: propunerea financiară-85 puncte și durata de execuție a lucrării-15 puncte); - se are în vedere și faptul că durata estimată de autoritatea contractantă pentru derularea contractului în cauză este de 45 de zile începând de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, iar durata de execuție ofertată de autoarea contestației este de 30 de zile, în cazul ambelor loturi ofertate. Argumentele prezentate în susținerea neconcludenței răspunsului furnizat de autoarea contestației în referire la mixtură asfaltică AB 31,5 sunt valabile și în cazul mixturii asfaltice MAS 16 și nisipului bitumat pentru Lotul nr.1 și în cazul mixturii asfaltice BA16 și nisipului bitumat, pentru Lotul nr. 2. Așadar cele prezentate de ofertant prin intermediul răspunsurilor la clarificări nu sunt în măsură să susțină cele prezentate inițial în cadrul ofertei, în mod corect, autoritatea contractantă reținând și în acest caz, neconcludența răspunsului. În raport de cele mai sus reținute, în mod corect autoritatea contractantă a constatat incidența dispozițiilor art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, sancțiunea fiind în acest caz declararea ofertei inacceptabilă. Neconcludența răspunsului furnizat de autoarea contestației se constată și în cazul prețului pentru carburant precizat în justificarea tarifului utilizat pentru consumul utilajelor. Se are în vedere că, așa cum a fost mai sus reținut, autoritatea contractantă a solicitat clarificarea următorului aspect: ”detalierea caracteristicilor frezei utilizate (preţ unitar aparent foarte scăzut, 45 lei/oră) şi justificarea tarifului”. S.C. ......... S.R.L. a transmis justificarea prețului unitar pentru freza Wirtgen SF 1000C, în cadrul acesteia a menționat prețul unitar al carburantului de 3,79 lei/litru, iar ca justificare a acestui preț a atașat un document emis de ofertat, reprezentând bon de consum (colectiv) în care este menționat prețul unitar pentru motorină: 3,79 lei/litru. Autoritatea contractantă a constatat că ofertantul nu a depus nicio ofertă de la furnizor cu privire la prețul ofertat pentru motorină și a stabilit neconcludența răspunsului furnizat cu privire la aspectul analizat. Cu ocazia formulării notificării prealabile, autoarea contestației reclamă pe de o parte faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat în mod ”separat” justificarea prețului carburantului, iar pe de altă parte consideră că autoritatea contractantă, după vizualizarea bonului de consum depus, trebuia să clarifice acest aspect și să solicite documente de achiziție/facturi fiscale din care să rezulte prețul de achiziție al motorinei. Atașează notificării formulate ”documente privind prețul motorinei- plata în avans, la data întocmirii ofertei și la dat prezentei, emise în baza contractului de furnizare nr. 2151/26.08.2010 anexa nr. 1 și anexa nr. 2).” 13/17
În replică la cele mai sus prezentate, autoritatea contractantă menționează în răspunsul la notificarea formulată următoarele aspecte: ”(...) conform facturii prezentate ca atașament la notificare. Prețul unitar al carburantului diferă de cel utilizat la analiza financiară, fiind de 4,29 lei/litru față de 3,79 valoare indicată în bonul de consum”. Ca și în cazul precedent analizat, argumentul pe care se bazează autoarea contestației în susținerea faptului că răspunsurile prezentate de acesta au fost concludente, în referire la faptul că prețul carburantului diferă, sunt următoarele: prețul de 4,29 lei include toate taxele și accizele, inclusiv TVA, taxe pe care ofertantul le plătește, iar prețul real de achiziție și de intrare, la care acesta s-a raportat în ofertarea tarifelor/consumurilor este de 3,60 lei, după scăderea taxelor, astfel a ofertat un preț mai mare cu 0.19 lei/litru mai mare la momentul întocmirii ofertelor. În considerarea celor antemenționate autoarea contestației depune factura de la furnizorul de motorină S.C. Oscar Downstream S.R.L. nr. 1608256 din 26.01.........., împreună cu nota de recepție și concluzionează că prețul care cuprinde toate accizele (mai puțin TV –ul) este de 3,69 lei/litru (fără TVA) fiind mai mic decât cel ofertat. Ori, în raport de cele mai sus reținute, Consiliul constată că în mod incorect contestatoarea a indicat prețul de 3,79 lei/litru, în condițiile în care aceasta depune în justificarea prețului, factura emisă de S.C. ……. S.R.L. nr. 1608256 din 26.01.........., de unde rezultă prețul de livrare de 3,69 lei/litru. Prețul pe care ofertantul trebuia să îl consemneze în analiza de preț a utilajului trebuia să conțină toate accizele aferente, mai putin TVA-ul. Sunt incidente și în acest caz cele menționate de Consiliu anterior, respectiv faptul că prețul pe care ofertantul trebuia să îl cuprindă în cadrul analizei de preț pentru justificarea tarifului unitar ofertat în cazul frezei trebuia să corespundă prețului unitar indicat în documentele furnizorului, nefiind permisă ofertarea unui preț superior ofertei de la furnizor, nesusținut de documente justificative. Nici susținerile autoarei contestației în referire la faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat în mod expres justificarea prețului carburantului, nu vor fi reținute de Consiliu ca fiind relevante în soluționare, atâta vreme cât aceasta a solicitat justificarea tarifului ofertat pentru freza, iar carburantul este un element component, pentru care societatea contestatoarea a depus în justificare bonul de consum, reprezentând un document intern eliberat de acesta. Astfel că, solicitarea autorității contractante nu i-a fost acestuia neclară sau neînțeleasă. A fost alegerea ofertantului să justifice prețul ofertat depunând documentele pe care le-a considerat edificatoare în susținerea realității prețului ofertat, iar acest aspect nu poate fi imputat autorității contractante și nu poate constitui motiv al continuării demersurilor de clarificare din partea autorității contractante. Așadar cele prezentate de ofertant prin intermediul răspunsului la solicitarea de clarificări nu sunt în măsură să susțină justificarea prețurilor unitare ofertate, astfel cum a apreciat autoritatea contractantă, în mod corect, reținând în acest caz, neconcludența răspunsului, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016. 14
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei depuse de S.C. ......... S.R.L. pentru cele două loturi vizează neconcludența răspunsului transmis la solicitarea justificării prețului ofertat pentru indicatoare. Analizând răspunsul transmis de autoarea contestației, Consiliul reține netemeinicia motivului invocat de autoritatea contractantă din următoarele considerente: S.C. ......... S.R.L. nu este producătorul acestor indicatoare, drept urmare a prezentat oferte de preț, pentru produsele respective, de la furnizorul acestora. Nu se poate imputa societății contestatoare faptul că furnizorul nu menționează data și numărul de înregistrare a documentelor pe care le emite. Cu atât mai puțin nu poate fi reținută în sarcina sa vreo culpă privind neprezentarea unor documente ca „dovadă certificare/standardizare produse”, deoarece aceste documente nu au fost solicitate expres de către autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire. Prezentarea documentelor justificative de preț într-un anumit format nu este imputabil ofertanților, atâta vreme cât autoritatea contractantă nu a solicitat aceasta în cadrul documentației de atribuire. Dacă autoritatea contractantă avea incertitudini/neclarități cu privire la realitatea documentelor prezentate de către contestator, în mod corect a reținut autoarea contestației că ”legea îi conferă pârghiile legale de a verifica documentele prezentate, fie prin adresarea directă către furnizorul indicat, pentru confirmare, fie prin solicitarea de precizări suplimentare, punctual şi concret indicate”. Cu privire la preţul identic ofertat pentru cele 2 indicatoare (societatea contestatoare a ofertat preţul identic pentru cele două articole în baza ofertei furnizorului S.C. Doha Struct S.R.L.) în condiţiile în care contestatorul nu le produce, Consiliul apreciază că acesta nu este în măsură să analizeze raţionamentul pentru care furnizorul le-a comercializat şi ofertat astfel. Și în acest caz, în cazul în care autoritatea contractantă avea incertitudini/neclarități cu privire la realitatea documentelor prezentate de către contestator, trebuia să clarifice cu ofertantul, înainte de a decide inacceptabilitatea ofertei depuse sub acest aspect. Însă, în opinia Consiliului, obligarea autorităţii contractante la o nouă rundă de clarificări, cu privire la acest aspect nu ar face decât, pe de-o parte, să prelungească, în mod nejustificat, această procedură, iar, pe de altă parte, finalitatea unei astfel de măsuri nu ar conduce la un alt rezultat, atâta vreme cât din cauza motivelor mai sus reținute nu poate fi înlăturat caracterul de inacceptabilitate al ofertei depuse de S.C. ......... S.R.L. pentru cele două loturi ofertate. În considerarea celor prezentate, constatându-se netemeinicia criticilor contestatoarei în privinţa modului de evaluare a ofertei sale, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de S.C. ......... S.R.L., pentru cele două loturi. Criticile cu privire la faptul că autoritatea contractantă nu a respectat pe parcursul evaluării principiile tratamentului egal și nediscriminării între operatorii economici participanți la procedură vor fi respinse ca inadmisibile, fiind depuse pe calea concluziilor scrise formulate. 15/17
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia. Având în vedere respingerea ca nefondată a contestației, pe cale de consecință, Consiliul va respinge capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestației.] La această decizie a Consiliului, S.C. ......... S.R.L. a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara, care a respins plângerea prin Decizia civilă nr. ……/27.04.......... din dosarul nr. ……./59/........., emisă la data de 27.04........... Decizia precitată a Curţii de Apel Timișoara, este irevocabilă, cele statuate în dispozitivul şi cuprinsul motivării ei beneficiind de autoritate de lucru judecat. În atari condiţii, părţile din cauza judecată de instanţă, sunt obligate să respecte întocmai decizia pronunţată, noul rezultat fiind stabilit în baza unei decizii a Consiliului, menținută de instanța de judecată. Decizia antemenţionată, pronunţată de CNSC, având în vedere caracterul ei definitiv şi irevocabil, prin respingerea plângerii formulate împotriva acesteia, de către Curtea de Apel Timișoara, a dobândit putere de lucru judecat, în esenţă, semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să contrazică o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ pentru partea care a pierdut litigiul, în sensul că nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu şi un aspect pozitiv, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut într-o nouă judecată. În consecință, operând autoritatea de lucru judecat, nu se mai pot repune în discuție cele statuate odată de Consiliu cu privire la oferta S.C. ......... S.R.L. Astfel, existând identitate de obiect și cauză între contestația prezentă și contestația care a format obiectul dosarului nr. ........./........., Consiliu nu poate infirma cele stabilite anterior. Referitor la criticile contestatorului privind oferta desemnată câştigătoare, Consiliul constată a fi lipsite de interes, câtă vreme s-a stabilit că în mod corect oferta contestatorului a fost respinsă ca inacceptabilă. Cum motivele referitoare la oferta concurentă nu sunt de natură să înlăture caracterul inacceptabil al propriei oferte şi să îi asigure accesul la încheierea contractului, este evidentă lipsa de interes a reclamantei în a cere descalificarea altei oferte. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 16
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, Consiliul respinge ca nefondată contestaţia formulată de S.C. ......... S.R.L., în contradictoriu cu ........., pentru ambele loturi. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ……. ……. …. Redactat în …… exemplare, conţine …… pagini 17/17