BO2017_3683
RespingeCPV: 45215100-8
Critici: R2.2, R2.2.3, R2.2.5
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45215100-8
Critici: R2.2, R2.2.3, R2.2.5
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şifuncţionarea
Consiliului
Naţional
de
Soluţionare
a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., formulată de S.C. ......... S.R.L., cu sediul în ........., str. ……., județul ........., având Codul Unic de Înregistrare ........., atribut fiscal RO și înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului nr. ........., având sediul ales la ......... din ........., str. ……, județul ........., împotriva adresei nr. …… din 20.04.........., emisă în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări de construcție Dispensar medical comunal, sat Iazurile, comuna ........., județul .........”, cod CPV 45215100-8 – Lucrări de construcții de clădiri pentru servicii sanitare (Rev.2), organizată de ……. ......... (….. .........), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., județul ........., s-a solicitat anularea adreselor nr. …./20.04.......... și nr. ……./28.04.........., precum și obligarea autorității contractante la recunoașterea ofertei ca fiind conformă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluţioneze contestaţia înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., prin care ofertantul S.C. ......... S.R.L., contestă adresa nr. ……. din 20.04.........., solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. După ce face un scurt istoric al participării la procedura de achiziţie, contestatorul aduce la cunoştinţă că, prin adresa nr. ……./20.04.......... 1/13
autoritatea contractantă a declarat oferta neconformă în baza art. 134 alin. (6) şi art. 137 alin. (1) din H.G. nr. 395/2106. Contestatorul menţionează că, autoritatea contractantă a apreciat că modificările aduse propunerilor tehnice prin răspunsul la clarificările solicitate nu puteau fi încadrate ca viciu de formă sau abatere tehnică minoră, deoarece informaţiile prezentate prin răspunsul la clarificările solicitate nu au fost susţinute de sensul şi conţinutul altor informaţii existente iniţial în propunerea tehnică încărcată în SEAP. Astfel, respingerea ofertei a avut în vedere doar prima cerinţă din cadrul solicitării de clarificări nr. ……../07.04.......... şi răspunsul la această cerinţă. Totodată s-a avut în vedere clarificarea aspectelor legate de lipsa metodologiei de execuţie aferentă instalaţiilor termice interioare şi amenajărilor exterioare. Referitor la metodologia de execuţie aferentă instalaţiilor termice interioare, contestatorul precizează că, în fişa de date a achiziţiei s-a arătat la secţiunea II.1.5) – Descrierea succintă a contractului sau a achiziţiei, faptul că prezentul contract presupunea realizarea unui obiectiv cu funcţionarea dispensar medical comunal în localitatea Iazurile constând în realizarea unei clădiri în suprafaţă de 135,35 mp, cu toate funcţiunile necesare, inclusiv asigurarea utilităţilor, a instalaţiilor interioare şi exterioare şi amenajarea terenului. Contestatorul menţionează că, în propunerea tehnică prezentată s- au menţionat lucrări pentru instalaţii încălzire interioară, instalaţii termice – central termică şi instalaţii termice – montaj utilaj CT. De asemenea, în cadrul propunerii tehnice se aflau şi fişele tehnice nr. 1-9 în care au fost prezentate în mod detaliat instalaţiile termice, ce cuprindeau toate specificaţiile tehnice impuse prin caietul de sarcini. În cadrul acestor fişe tehnice au fost detaliate toate specificaţiile tehnice, specificaţiile de performanţă, precum şi condiţiile de garanţie şi post garanţie pentru cazanul de încălzire, pompa de recirculare cazan, pompa circulaţie agent termic încălzire, pentru vasul de expansiune, pentru supapa de siguranţă cazan, pentru coşul de fum, pentru dispozitivul magnetic anticalcar, pentru vana descărcare termică, precum şi pentru filtrul de impurităţi. Prin adresa nr. ……/07.04.........., autoritatea contractantă a arătat că în cadrul documentelor prezentate nu se regăseau metodologia de execuţie aferentă instalaţiilor termice interioare, drept pentru care a solicitat clarificări. În data de 12.04.........., prin adresa nr. …… contestatorul a răspuns tuturor solicitărilor autorităţii contractante, prezentând metodologia de execuţie aferentă instalaţiilor termice interioare. În cadrul acestei metodologii au fost prezentate modalitatea în care vor fi prelucrate şi montate conductele, precum şi modalitatea de montare a utilajelor centralei termice – cazanul de încălzire, pompele, vasul de expansiune. 2
Analizând răspunsul societăţii contestatoare la clarificările solicitate, autoritatea contractantă a apreciat că aceasta şi-a modificat conţinutul propunerii tehnice prezentate iniţial. Din conţinutul prevederilor art. 134 alin. (6), alin. (7) şi art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 a rezultat faptul că răspunsul la clarificările date de societatea contestatoare prin adresa nr. 100/12.04.......... a îndeplinit toate cerinţele statuate de art. 135 alin. (3) din actul normativ antemenţionat, fiind un veritabil viciu de formă. Astfel, analizând atât propunerea tehnică, cât şi adresa nr. ……./12.04.........., contestatorul a constatat că în cauză a fost vorba de o omisiune din cadrul unui document a cărui completare a fost susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate, fără a produce vreun avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. În concret, în propunerea tehnică prezentată de contestator şi anexată ofertei de participare la procedura de achiziţie a contractului de lucrări, au fost prezentate în detaliu toate specificaţiile tehnice, specificaţiile de performanţă, precum şi condiţiile de garanţie şi post garanţie pentru toate instalaţiile termice. Ulterior, prin adresa nr. ……../12.04.......... contestatorul a menționat şi metodologia de execuţie aferentă instalaţiilor termice, care nu a făcut decât să completeze aspectele menţionate în propunerea tehnică, această metodologie fiind întru-totul susţinută de informaţiile existente în propunerea tehnică. În concluzie, prin răspunsul dat de societatea contestatoare clarificărilor solicitate de autoritatea contractantă, aceasta nu a modificat conţinutul propunerii tehnice prezentate iniţial, acest răspuns putând fi încadrat, în categoria viciilor de formă, aşa cum sunt definite de art. 135 alin. (3) din HG. nr. 395/2016. Cu privire la metodologia de execuţie aferentă amenajărilor exterioare, contestatorul arată că, în fişa de date, la secţiunea II.1.5) a fost descris pe scurt contractul de achiziţie constând în realizarea unei clădiri, cu funcţiunea dispensar medical communal şi amenajarea terenului. Contestatorul analizând caietul de sarcini privind această lucrare, document care prezenta toate specificaţiile tehnice aferente fiecărei lucrări, a observat că nu a fost detaliată în nici un fel modalitatea de amenajare a terenului. S.C. ......... S.R.L. a menționat în propunerea tehnică, în secțiunea dedicată prezentării lucrării, faptul că se vor executa lucrări exterioare, menţionând responsabilii pentru efectuarea acestora. Întrucât în caietul de sarcini nu au fost indicate specificaţii tehnice, nici contestatorul nu a prezentat, din punct de vedere tehnic, această lucrare exterioară. Ulterior, prin adresa nr. …../12.04.........., la solicitarea autorităţii contractante, a anexat metodologia de execuţie aferentă amenajărilor 3/13
exterioare. Cu toate acestea, s-a apreciat că a modificat conţinutul propunerii tehnice prezentată iniţial. Societatea contestatoare consideră că prin răspunsul dat clarificărilor solicitate de autoritatea contractantă, aceasta nu a modificat conţinutul propunerii tehnice prezentate iniţial, acest răspuns putând fi încadrat, în categoria viciilor de formă, aşa cum sunt definite de art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. Astfel, în propunerea tehnică, la prezentarea lucrării s-a consemnat în mod clar că se vor executa lucări exterioare, costul acestora fiind cuprins în costul final al lucrării. Prin urmare, detalierea acestei lucrări nu poate produce vreun avantaj în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire având în vedere că, în fişa de date s-a stabilit ca şi criteriu de atribuire, preţul cel mai scăzut. Contestatorul îşi întemeiază contestaţia pe Legea nr. 98/2016, H.G nr. 395/2016, Legea nr. 101/2006 şi depune în susţinere înscrisuri. Prin adresa nr. ……./10.05.........., înregistrată la Consiliu sub nr. ……../16.05.........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţie, solicitând respingerea ca nefondată. În conţinutul punctului de vedere, entitatea contractantă, prezintă un scurt istoric al procedurii precizând că secţiunea II. 1.5) din cadrul fișei de date a achziției contestatorul a făcut referire la descrierea succintă a contractului, nu și la modul de prezentare a propunerii tehnice, care se afla în cadrul altei secţiuni din fișa de date, și anume secţiunea IV.4) prezentarea ofertei - IV. 4.1), secţiune ce cuprindea toate cerinţele aferente modului de prezentare a propunerii tehnice. De asemenea, în cadrul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă a pus la dispoziţia operatorilor economici interesaţi să participe la procedură, proiectul tehnic ce cuprinde o descriere generală a lucrărilor ce urmează a fi executate. Totodată autoritatea contractantă a făcut precizarea că documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice trebuia să demonstreze strict înţelegerea soluţiei tehnice prezentate la faza PT - descrierea lucrării, prezentare mod de organizare activitate, resurse angajate (personal și resurse tehnice- utilaje, instalații, echipamente), documente care în fapt nu trebuiau să conţină metodologii generalizate de execuţie, aşa cum sunt cele prezentate în cadrul ofertei depuse de către ofertantul S.C. ......... S.R.L. Cu privire la acest aspect, autoritatea contractantă menționează că din cadrul documentelor prezentate în capitolul prezentarea lucrării nu se regăseau detalii cu privire la descrierea lucrărilor, respectiv metodologiei de execuţie aferentă celor două lucrări - instalații termice şi amenajările exterioare. Autoritatea contractantă arată că, prezentarea fişelor tehnice aferente obiectivului de investiţie nu are legătura cu descrierea lucrării și prezentare a modului de organizare a activităţilor. 4
Autoritatea contractantă apreciază că, în vederea întocmirii unei propuneri tehnice care să demonstreze înţelegerea soluţiei tehnice prezentate la faza PT - descrierea lucrării, prezentare mod de organizare activitate, ofertantul a avut la dispoziţie toate documentele necesare în aşa fel încât propunerea tehnică din cadrul ofertei depuse de către ofertant să întrunească toate condiţiile impuse de către autoritatea contractantă. Totodată, autoritatea contractantă precizează că are în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016 şi anume, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică. Astfel, prin nedeclararea ofertei depuse de societatea S.C. ......... S.R.L. ca neconformă în baza art. 134 alin. (6) şi respingerea acesteia în baza art. 137 alin. (1) din acelaşi act normativ, articolul mai sus menţionat ar fi fost încălcat, având în vedere faptul că la procedura de achiziţie publică sunt participanţi a căror propuneri tehnice întrunesc cerinţele autorității contractante stabilite prin documenaţia de atribuire postată în SEAP. În concluzie, pentru motivele mai sus arătate, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestaţiei ca nefondată în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, sub aspectul explicaţiilor furnizate mai sus şi a informaţiilor cuprinse în procesele verbale de evaluare de la dosarul achiziţiei. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul constată următoarele: …… ......... (………. .........), în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de atribuire, simplificată – într-o singură etapă, online învederea atribuirii contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări de construcție Dispensar medical comunal, sat Iazurile, comuna ........., județul .........”, sens în care a publicat, în SEAP, invitația de participare nr. ........./.......... Valoarea estimată a contractului este de 618.853,47 RON, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Potrivit procesului verbal nr. ……… din 17.02.......... al ședinței de vizualizare a ofertelor, până la termenul limită stabilit, au depus oferte un număr de 10 operatori economici. În urma evaluării tehnice a ofertelor, comisia de evaluare a respins oferta depusă de S.C. ......... S.R.L., aceasta fiind declarată neconformă. Ulterior evaluării tehnice a ofertelor de către autoritatea contractantă şi comunicării rezultatului parțial al procedurii, pentru motivele evocate anterior, S.C. ......... S.R.L. a depus la Consiliu contestaţia de faţă. Analizând criticile formulate de contestator, Consiliul constată că acestea vizează aspecte legate de modul în care comisia de evaluare a analizat şi apreciat oferta tehnică depusă de acesta. Potrivit adresei de comunicare a rezultatului evaluării tehnice, motivele care au stat la baza deciziei de respingere ca neconformă a ofertei tehnice depuse de către S.C. ......... S.R.L. au fost următoarele: 5/13
Urmare analizei propunerii tehnice, în conformitate cu prevederile art. 134 alin (6) din HG 395/2016, comisia de evaluare declară NECONFORMĂ oferta depusă de societatea dvs, oferta fiind RESPINSĂ in condiţiile prevederilor art. 137 al. (1) din baza aceluiaşi act normativ. Declararea ofertei depusa de societatea dvs ca neconformă, respectiv respingerea acesteia, este motivat de faptul că, prin răspunsul prezentat la clarificările solicitate de către Autoritatea contractanta prin adresa nr. ……./07.04.........., aţi modificat conţinutul propunerii tehnice prezentată iniţial, respectiv prin prezentarea/descrierea metodologiei aferenta Instalaţiilor termice si cea aferenta Amenajărilor exterioare. Modificările aduse propunerii tehnice prin răspunsul la clarificările solicitate nu pot fi încadrate ca viciu de forma sau abatere tehnică minoră, deoarece informaţiile prezentate prin răspunsul la clarificările solicitate nu sunt susţinute de sensul si conţinutul altor informații existente iniţial în propunerea tehnica încarcata în SEAP. Având a verifica motivele care au stat la baza deciziei de respingere ca neconformă, a ofertei tehnice depuse de către contestator, Consiliul constată temeinicia acestora, pentru considerentele prezentate în continuare. Potrivit prevederilor din fişa de date a achiziţiei, secţiunea IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, autoritatea contractantă a solicitat: II.1.5) Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor Contractul presupune realizarea unui obiectiv cu functiunea Dispensar medical comunal in localitatea Iazurile, constand in realizarea unei cladiri cu regim de inaltime P+M, cu o suprafata construita de 135,35 mp, o suprafata desfasurata de 212,85 mp, cu toate functiunile necesare, inclusiv asigurarea utilitatilor, a instalatiilor interioare si exterioare (inclusiv procurare si montaj centrala termica) si amenajarea terenului. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice Propunerea tehnica elaborata de ofertant va respecta în totalitate cerintele prevazute în caietul de sarcini. Propunerea tehnica trebuie sa reflecte asumarea de catre ofertant a tuturor cerintelor/obligatiilor prevazute în caietul de sarcini. Propunerea tehnica va contine : (...) 3. Se va demonstra intelegerea solutiei tehnice prezentate la faza PT - descrierea lucrarii, prezentare mod de organizare activitate – resurse angajate (personal si resurse tehnice-utilaje,instalatii, echipamente); În cadrul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă a pus la dispoziţia operatorilor economici interesaţi să participe la procedură, Proiectul tehnic ce cuprinde caiete de sarcini pe specialităţi, precum şi documentul PT - Descrierea generală a lucrării, documente care prezintă descrieri detaliate cu privire la lucrările ce urmează a fi executate. Astfel, în proiectul tehnic, autoritatea contractantă a solicitat: DESCRIEREA GENERALĂ A LUCRĂRILOR Instalatii interioare 6
Pentru asigurarea microclimatului in incaperi, se propune un sistem de încălzire local, cu o centrala termica cu combustibil solid. OB. 3 Amenajare exterioara Amenajarea terenului din incinta va urmări menţinerea in general a pantei terenului natural, ce va asigura si preluarea apelor meteorice spre rigola vestica a străzii Calica. Accesul persoanelor se poate face pietonal sau auto, de la nivelul străzii Calica, printr-o alee carosabila, cu latimea de 3,50m, spre o parcare minima de 4 locuri. Acest acces va constitui si accesul de interventii in incinta. Delimitarea incintei se propune cu o imprejmuire din panouri de gard pe structura de lemn, aşezate pe un soclu de piatra, la strada Calica si un gard din plasa de sarma zincata, spre fundul incintei puţin vizibile. Spatiile verzi vor respecta HG 525/1996 si vor consta in plantatii ambientale, peluza gazon, gard viu, arbuşti si arbori ornamentali. Lucrări propuse: > lucrări de sistematizare a terenului, pentru crearea unei platforme, relativ orizontale,in zona clădirii, Supraf.=130,00mp > alee carosabila acces si parcare auto, tratata cu strat de uzura din pavele carosabile. Supraf.= 110,00mp > alei pietonale, cu strat uzura pavele beton: Supraf.=72,00mp > alei pietonale, cu strat uzura pietriş margaritar Supraf.=95,00mp > imprejmuire, in stil traditional, din scandura.,pe soclu beton: Lungime=32,00ml,h=1,50m. > împrejmuire plasa sarma: lung.34,0m;h=1,50m > Cenusar zidărie dimens. 1,50x15,50x1,70m > Amenajare spatii verzi: nivelare, plantare gazon, arbuşti si arbori ornamentali, gard viu; Supraf.=575,00mp. 1.Alei carosabile - Complex rutier: -fundaţie balast,20cm.gros. - substrat de nisip pilonat de 3 cm grosime - proiectat - pavele beton prefabricat,6 cm.grosime,rosturi umplute cu nisip 2. Alei pietonale - Complex rutier: -fundaţie balast,20cm. gros. - substrat de nisip pilonat de 3 cm grosime - proiectat - pavele beton prefabricat,6 cm.grosime,rosturi umplute cu nisip ■ Alei pietonale pietriş - fundaţie din piatra sparta de 25 cm grosime - proiectata - substrat de nisip pilonat de 3 cm grosime - proiectat - strat de pietriş margaritar de culoare alba de 4 cm grosime f. bine compactat - proiectat ■ Borduri mici prefabricate din beton, 10xl5cm 7/13
Amenajarea aleilor pietonale: din dale prefabricate din beton de 6 cm grosime aşezate pe o fundaţie de balast de 20 cm prin intermediul unui strat de nisip pilonat de 3 cm. Bordurile vor fi aşezate la nivel. In sens transversal aleile se vor realiza cu panta de 2-2,5 % in vederea asigurării scurgerii apelor meteorice către spatiile verzi. 3. împrejmuire, realizata din panouri bordurate zincate, de dimensiuni 2,50 x 1,50 m montate pe stâlpi metalici zincati de 60 x 40 x 2 mm; poarta din panou bordurat zincat de panouri plasa sarma zincata. În caietele de sarcini pe specialităţi, respectiv caietul de sarcini aferent instalaţiilor termice în centrala termică, se regăsesc detaliate toate elementele tehnice cu privire la metodologia de execuţie, precum şi modul de derulare a activităţilor. Din cele de mai sus reiese că ofertantul contestator trebuia să respecte toate cerințele din caietul de sarcini (proiectul tehnic, fișa de date), inclusiv cerința privind metodologia de execuție, așa cum s-a solicitat prin documentația de atribuire. Din propunerea tehnică a contestatorului reiese că acesta nu a prezentat metodologia aferentă instalaţiilor termice și cea aferentă amenajărilor exterioare, în condițiile în care proiectul prevede realizarea unui sistem de încălzire local, cu centrală termică cu combustibil solid, precum şi realizarea amenajărilor exterioare, aferente clădirii dispensar. Constatând acest fapt, prin adresa nr. ……../07.04.........., autoritatea contractantă a solicitat următoarele: în urma verificării informaţiilor prezentate în propunerea tehnică raportat la cerinţele solicitate prin Fişa de date şi Caietul de Sarcini, s-a constatat ca există neclarităţi, neconcordante şi informaţii lipsă referitor la: Cerinţa cu privire la demonstrarea înţelegerea soluţiei tehnice prezentate la faza PT - descrierea lucrării, prezentare mod de organizare activitate resurse angajate (personal si resurse tehnice-utilaje,instalatii, echipamente): Din analiza documentelor nu se regaseste prezentata metodologia de execuţie aferenta instalaţiilor termice interioare, precum si a amenajarilor exterioare avand in vedere faptul ca proiectul prevede realizarea unui sistem de încălzire local, cu centrala termica cu combustibil solid precum si realizarea amenajarilor exterioare aferente obiectivului (descriere generala - menţinere panta teren, alee carosabila latime 3,50m, parcare minim 4 locuri, imprejmuire din panouri de gard pe structura de lemn aşezate pe soclu de piatra si un gard si plasa zincata; spatii verzi - plantatii ambientale, peluza gazon, gard viu, arbuşti si arbori ornamentali). Va rugam clarificaţi aspectele legate de lipsa metodologiei de execuţie aferenta instalaţiilor termice interioare si amenajarilor exterioare avand in vedere faptul ca proiectul prevede realizarea unui sistem de incalzire local, cu centrala termica cu combustibil solid precum si realizarea amenajarilor exterioare aferente obiectivului (descriere generala - 8
menţinere panta teren, alee carosabila latime 3,50m , parcare minim 4 locuri, imprejmuire din panouri de gard pe structura de lemn aşezate pe soclu de piatra si un gard si plasa zincata; spatii verzi - plantatii ambientale, peluza gazon, gard viu, arbuşti si arbori ornamentali). Contestatorul a răspuns prin adresa nr. ……./12.04.........., precizând: va transmitem anexat metodologia de execuţie aferenta instalaţiilor termice interioare si metodologia de execuţie aferenta amenajare exterioara. Demn de reținut în soluționare este faptul că, așa cum a fost mai sus amintit, autoritatea contractantă a solicitat în mod expres ofertantului documente doveditoare privind metodologia de execuție. Solicitarea de clarificare a autorității contractante a izvorât din faptul că ofertantul contestator nu a prezentat cele 2 metodologii, deși le-a prezentat pe celelalte, respectiv: Executarea lucrărilor de fundaţii la constructii Executarea lucrărilor de cofrare a structurilor de beton si beton armat Executarea lucrărilor de fasonare şi armare Executarea lucrărilor de turnare betoane în structuri executarea lucrărilor de zidării şi pereţi Executarea lucrărilor de tencuieli Executarea lucrărilor învelitori Executarea lucrărilor de placaje interioare şl exterioare executarea lucrărilor de pardoseli Executarea lucrărilor de zugrăveli şi vopsitorii Executarea lucrărilor de instalaţii sanitare Executarea lucrărilor de instalaţii electrice. Răspunsul contestatorului confirmă prezentarea propunerii tehnice în formă incompletă. În răspuns sunt anexate cele 2 metodologii care nu au fost incluse în oferta tehnică inițială. Având în vedere faptul că cerința din fișa de date și din caietul de sarcini preciza clar că oferta tehnică trebuie să conțină descrierea lucrărilor, Consiliul consideră că cerința nu este îndeplinită. Propunerea tehnică prezentată nu include elementele solicitate prin documentaţia de atribuire. Astfel, Consiliul apreciază că prin răspunsul transmis la clarificări, contestatorul și-a modificat propunerea tehnică. Prin răspunsul său contestatorul a modificat conţinutul ofertei tehnice. Ofertantul contestator şi-a modificat propunerea tehnică, încălcând prevederile art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, care precizează că în cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii tehnice, oferta sa va fi considerată neconformă, faţă de aceste aspecte, măsura autorităţii contractante de respingere a ofertei contestatorului fiind corectă. Prin urmare, Consiliul consideră că dacă autoritatea contractantă ar fi luat în considerare răspunsul contestatorului, ar fi încălcat prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv: 9/13
Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. Ofertantul a depus propunerea tehnică, în cadrul căreia se constată erori sau omisiuni, iar corectarea/completarea acestora trebuia să fie susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/ completare să aibă rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Cele afirmate de contestator, respectiv că în propunerea tehnică (fila 10) a menționat următoarele lucrări: instalații încălzire interioară, instalații termice – centrală termică, instalații termice – montaj utilaj CT, lucrări exterioare, precum și fișele tehnice nr. 1-9 (filele 140-152), nu poate duce la concluzia că lipsa celor 2 metodologii poate fi considerată viciu de formă în cadrul unui document, deoarece lipsește chiar descrierea respectivelor lucrări, la pagina respectivă fiind prezentată doar o enumerare a acestora. Astfel, nu se poate considera că lipsa metodologiilor este un viciu de formă, ce s-ar încadra în prevederile art. 134 alin. 7 lit. a, coroborat cu art. 135 alin. 3 din HG nr. 395/2016. Astfel, ţinând cont de cele mai sus menţionate, în cadrul documentelor prezentate în capitolul „Prezentarea lucrării” (pagina 9-132 din propunerea tehnică) nu se regăsesc detalii cu privire la descrierea lucrărilor, respectiv metodologia de execuţie aferentă celor două lucrări - instalaţii termice şi amenajările exterioare, enumerarea fazelor de lucru (pagina 9-11 din propunerea tehnică) nefiind asimilată cu o descriere în sine a lucrărilor. Prezentarea fişelor tehnice aferente obiectivului de investiţie nu prezintă legătura cu descrierea lucrării și prezentarea modului de organizare a activităţilor, acestea reprezentând asumarea ofertantului a corespondenţei parametrilor tehnici, condiţiilor de garanţie etc, impuse prin caietul de sarcini, respectiv Proiectul tehnic, pentru utilajele şi echipamentele ofertate. Prin răspunsul la clarificările solicitate, comisia de evaluare a constatat că erorile/omisiunile din propunerea tehnică depusă de către ofertantul
S.C.
.........
S.R.L.,
respectiv
lipsa
descrierii lucrărilor/metodologiei de execuţie aferentă instalaţiilor termice interioare şi amenajărilor exterioare, nu au putut fi încadrate ca viciu de formă, deoarece corecţiile/completările aduse prin răspunsul la clarificările solicitate nu sunt susţinute în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate în cadrul propunerii tehnice. Conform art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările si completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte 10
(...)". În adresa de răspuns transmisă cu nr. ……./12.04.........., documentele atașate în completare la oferta iniţială, respectiv Metodologia de execuție aferentă instalațiilor termice interioare și Metodologia de execuție aferentă amenajare exterioară, nu sunt nici formale și nici de confirmare. Având în vedere acest răspuns, autoritatea contractantă, în mod corect, a luat decizia de declarare drept neconformă a ofertei contestatorului, respectând prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv: „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”. Art. 134 din H.G. nr. 395/2016 dispune în mod expres şi imperativ care sunt modificările propunerii tehnice pe care autoritatea contractantă le poate accepta, modificări care, aşa cum se poate observa, în speţă nu sunt aplicabile, ţinând cont de lipsa informațiilor și documentelor din oferta tehnică iniţială și modificată ulterior, iar modificarea propunerii tehnice nu este inclusă în cadrul acestor excepţii, care sunt de strictă interpretare – „exceptio est strictissimae interpretationis” iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. În speţa de faţă modificarea ofertei tehnice nu poate fi interpretată ca o completare formală sau de confirmare, în sensul prevederilor art. 134 alin. 1 din H.G. nr. 395/2016. În aceste condiţii, critica autoarei contestaţiei apare ca neîntemeiată. Potrivit art. 133 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 “(1) comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică; (2) propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini”. Oferta care nu satisface cerinţele caietului de sarcini este considerată o ofertă neconformă [art. 137 alin. (3) lit. a) din hotărâre], iar comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele neconforme (art. 137 alin. 1 din hotărâre). Ofertantul are obligaţia, potrivit art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Astfel, prin depunerea ofertei, S.C. ......... S.R.L. şi-a însuşit conţinutul întregii documentaţii de atribuire. Având în vedere faptul că în propunerea sa tehnică contestatorul nu a prezentat sau a prezentat altceva faţă de cerinţa cuprinsă în documentația de atribuire şi ţinând cont de prevederile art. 127 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 395/2016, comisia de evaluare a procedat în mod corect, în sensul solicitării unor clarificări contestatorului cu privire la propunerea tehnică, iar urmare a analizării răspunsului să îi respingă oferta, deoarece orice revizuire ulterioară a erorilor şi omisiunilor constatate în speţa de faţă conduc în mod inevitabil la modificarea 11/13
acesteia, încălcând astfel dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, motiv de considerare neconformă a ofertei. Faţă de cele mai sus prezentate, Consiliul constată că, în cadrul procedurii de atribuire ce face obiectul contestaţiei formulate de S.C. ......... S.R.L., autoritatea contractantă a respectat prevederile legale din domeniul achiziţiilor publice, criticile formulate de acesta fiind neîntemeiate. Conţinutul documentaţiei de atribuire, aşa cum acesta este întocmit de autoritatea contractantă, este obligatoriu, atât pentru operatorii economici participanţi la procedură, care au obligaţia de a-şi elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât şi pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică să respecte, atât dispoziţiile legale aplicabile în acest domeniu, cât şi prevederile propriei documentaţii de atribuire, care stabilesc regulile ce trebuie respectate de ambele părţi în derularea procesului competitiv. Riscul întocmirii ofertelor, inclusiv neprezentarea unor documente solicitate în cadrul documentaţiei de atribuire cade în sarcina operatorului economic, el neputând să îşi invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", iar pe de altă parte autoritatea contractantă a menţionat în mod expres, care sunt cerinţele pe care orice operator economic participant trebuie să le îndeplinească la întocmirea ofertelor. În considerarea celor prezentate, constatându-se netemeinicia criticilor contestatoarei în privinţa modului de evaluare a ofertei sale, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de S.C. ......... S.R.L. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, Consiliul respinge ca nefondată contestaţia formulată de către S.C. ......... S.R.L., în contradictoriu cu ….. ......... (…… .........). Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, 12
…….. …… ….. Redactat în ….. exemplare, conţine …….. pagini. 13/13