BO2017_3702
AdmiteCPV: 79713000-5
Critici: R4.1, R4.3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79713000-5
Critici: R4.1, R4.3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., formulată de societatea SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., avand CUI RO ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată legal prin administrator ......... - Administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat de ......... (CONSILIUL JUDEȚEAN .........), cu sediul in ........., str. ………., ........., în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului - cadru având ca obiect „.........”, cod CPV 79713000-5 – Servicii de pază (Rev. 2), s-a solicitat ......... publicat în SEAP la data de 26.04.........., respectiv adresa nr. 5440/28.04.........., a raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente acestuia, ca fiind netemeinice și nelegale, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei situată pe locul 1 în raport de motivele contestatiei si legislația în vigoare, anularea răspunsului la notificarea prealabilă nr.5586/02.05........... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia ........./......... înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., prin care ofertantul SC ......... SRL solicită ........., a raportului procedurii 1
de atribuire și a actelor subsecvente acestuia, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei situată pe locul 1 în raport de motivele contestației și legislația în vigoare, anularea raspunsului la notificarea prealabilă din cadrul procedurii de licitație deschisă. Contestatoarea după descrierea situatiei de fapt arată că în mod neîntemeiat oferta sa nu a fost declarată castigatoare, iar comisia de evaluare a încălcat prevederile art. 137 alin. (3) din HG 395/2016, verificând superficial ofertele tehnice, respectiv dacă acestea respectă caietul de sarcini. În opinia contestatoarei, ofertanţii aveau obligația să înainteze autorităţii dovada calificării şi atestării agenţilor de securitate. Cu privire la acest aspect, contestatorul analizează oferta SC S.......... SRL, respectiv DUAE. Arată că, deși ofertantul declarat câștigător a susținut că ar deține un număr de 38 de agenţi implicaţi în îndeplinirea contractului, iar timpul de reacţie al echipei de intervenţie este de 7 min., acesta nu ar deţine un dispecerat, deci nici echipajul de intervenţie care se aprobă prin anexa la avizul de dispecerat (art. 93 din Normele metodologice de aplicare a Legii 333/2003), declarând inclusiv că nu are subcontractanti. Contestatoarea arata că exista obligația comisiei de evaluare să verifice daca acest ofertant ar fi avut dispecerat avizat prin verificarea site-ului Poliţiei Române, indicând in acest sens adresa de unde poate fi accesată baza de date. Se critică faptul că 16 agenți de pază nu au diplomă de bacalaureat, ci doar diplome de studii. Contestatoarea reclama încălcarea dispozițiilor art. 137 alin. (1), respectiv art. 137 alin. (3) pct. a) din HG nr. 395/2016 și arată că oferta declarată câștigătoare ar fi neconformă, întrucât nu se face dovada calificării şi atestării agenţilor de securitate, precum şi neîndeplinirea cerinţelor cu privire la intervenţie și deţinere dispecerat. În continuare, arată că s-au incălcat și prevederile art. 133 din HG nr. 395/2016, întrucât comisia de evaluare avea obligaţia să analizeze şi să verifice oferta câștigătoare atât din punct de vedere tehnic cât şi financiar. Contestatoarea arată că în mod neîntemeiat autoritatea contractantă a respins notificarea prealabilă și nu a adoptat nicio măsură de remediere (adresa nr. 5586/02.05..........). La fel, arată că în mod greșit autoritatea contractantă a considerat oferta ……….. SRL ca fiind conformă, pe considerentul că aceasta a "prezentat licenţă de funcţionare valabilă până la 08.02.2018", motivând autoritatea lipsa dispeceratului acestui ofertant prin faptul că prin caietul de sarcini nu s-a solicitat deţinerea de dispecerat avizat. Contestatoarea a revenit la autoritatea contractantă cu adresa nr.1636 /04.05.........., prin care a criticat propunerea tehnică a SC …… SRL, referitor la faptul ca asigurarea serviciului s-ar realiza "în 2
conformitate cu HG 1002/2015", iar o astel de trimitere la o norma de modificare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, nu este aptă să garanteze în vreun fel că asigurarea serviciului s-ar realiza în conformitate cu Legea 333/2003, respectiv cu normele metodologice de aplicare a acestei legi, atâta timp cât aceste acte normative au suferit modificări ulterior datei de publicare a HG 1002/2015 . Contestatoarea arată că în mod eronat comisia a apreciat că deținerea de dispecerat avizat nu a fost solicitată, având în vedere prevederile documentației de atribuire, respectiv: să detina licenţă de funcţionare eliberată de către IGPR conform Legii nr. 333/2003 cu modificările si completările ulterioare, în termen de valabilitate; să facă dovada calificării și atestării agenţilor de securitate conform prevederilor legale; timpul de reacţie al echipei de intervenţie de la momentul semnalării unui incident să fie conform normelor legale în vigoare; să dispună permanent de personal necesar și mijloace pentru dotarea posturilor; în documentaţia de atribuire a fost solicitat echipaj de intervenţie si nu patrulă. Critică și faptul că autoritatea contractantă s-ar afla în eroare, nefăcând diferenţa dintre patrulă şi echipaj de intervenţie, iar pentru a presta servicii de intervenţie, astfel cum sunt solicitate în caietul de sarcini, este obligatorie deţinerea unui dispecerat avizat. Contestatorul contesta și oferta financiară a ofertantului declarat câștigător, apreciindu-se că oferta SC ....SRL conţine în cadrul propunerii financiare preturi care nu sunt rezultatul liberei concurente și care nu pot fi justificate, iar autoritatea contractantă nu a formulat niciun punct de vedere cu privire la acest aspect. Se arată că oferta declarată câştigătoare prezintă un preţ nerealist, întrucât nu a avut în vedere obligaţiile ce trebuiesc achitate bugetului de stat referitoare la CAS, CASS, șomaj, fond garantare, FNUASS, contribuţia pt accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţii fond persoane cu handicap, aspecte ce trebuiau verificate obligatoriu de către comisia de evaluare din cadrul autorităţii contractante. Contestatoarea susține și faptul că autoritatea contractantă a analizat în mod superficial oferta financiară a SC ....SRL, încălcând prevederile art. 127 alin. 1 lit h, respectiv art. 133 alin.l din HG 395/2016. Din detalierea tarifului orar pus la dispoziția autoritații de catre SC ....SRL, acest ofertant ar fi redus în mod nejustificat tariful orar (13,89 lei/oră) la suma de 8,47 lei/oră apreciind valoarea subvenţiilor acordate potrivit Legii 76/2002 la suma de 5,42 lei /oră (900:166). Această reducere nejustificata ar porni de la faptul s-au prezentat 3 convenţii încheiate cu AJOFM, iar Convenţia 52/03.04.......... ( pentru 48 persoane) ar fi ulterioară depunerii ofertei și nu poate fi luată în 3
considerare la fundamentarea tarifului ofertat, iar la data depunerii ofertei ofertantul SGPI avea încheiate 2 convenţii nr. 164/01.09.2016 (pentru 15 pers) și 203/17.10.2016 (pentru 5 persoane); Ofertantul apreciază că ....SRL avea posibilitatea să-şi fundamenteze reducerea tariful ofertat numai pe subvenţiile aferente celor 20 de persoane și numai pentru sumele rămase de încasat, adica 500 lei/luna/pers și nu 900 lei/luna/pers, așa cum rezultă din ofertele incheiate ulterior depunerii ofertei. Se critică ca ofertantul declarat câștigător a redus tariful orar pe toţi cei 4 ani, în condiţiile in care primeşte subvenţii doar pentru 12 luni. Contestatoarea arată că nu ar fi trebuit sa fie luată în considerare afirmația SC ....SRL că „pe toata durata derulării contractului de prestări servicii cu autoritatea contractantă - CJ ......... vom selecta, angaja si folosi personal, numai de natura celui prevăzut la art. 85 din Legea 76/2002 si OG 60/2016, personal care a stat la baza fundamentării tarifului orar", în condițiile în care existenţa acestor convenţii nu demonstrează dovada atribuirii stimulentelor pe întreaga perioadă de derulare a contractului, fiind o posibilitate viitoare, incertă, nesigură că se va produce. Incertitudinea acordării acestor subvenții ar decurge și din faptul că nu au fost prezentate tabelele nominale care să ateste acordarea subvenţiilor pentru personalul ce va presta servicii în cazul declarării ofertei câştigătoare, existând astfel riscul ca acest personal sa fie alocat deja unui alt contract. O altă critică a contestatoarei decurge din faptul că ofertantul declarat câștigător nu a justificat prețul atât de scăzut și pe considerentul că au fost luate în considerare sitimulentele pentru o perioadă de patru ani, în condițiile în care ele sunt acordate pentru o perioadă de 12 luni, iar persoana pentru care s-au acordat aceste subvenții ar avea obligația sa rămână angajată minim șase luni după după încetarea convenției. Contestatoarea a apreciat că oferta declarată câștigătoare este neconformă și ar fi trebuit respinsă, cuprinde prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate. Invocă încălcarea dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. c) și prevederile art. 136 din HG nr. 395/2016, principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016, respectiv principiul nediscriminării, a tratamentului egal, al proporţionalităţii şi al transparenţei, precum și dispozițiile art. 1 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Consiliul Județean ......... a comunicat prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 18375/11.05.......... oferta ....SRL și dosarul achiziției publice. Ulterior, autoritatea contractantă a depus punctul de vedere cu privire la prezenta contestație prin adresa cu nr. 18443/12.05........... 4
Autoritatea contractantă consideră nefondată contestația formulată și solicită respingerea ei ca neîntemeiată. Autoritatea contractantă apreciază că procedura de atribuire a contractului s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, evaluarea ofertelor s-a realizat în concordanță cu prevederile legale în vigoare în materia achiziţiilor publice, ținând cont totodată de documentaţia de atribuire și de clarificările aferente publicate în SEAP, cu respectarea principiilor care guvernează achiziţiile publice. În continuare, autoritatea contractantă apreciază că oferta SC ....SRL a fost în mod corect declarată câștigătoare, în condițiile în care la aplicarea factorului de evaluare a ofertelor, din numărul total de 38 agenţi de pază propuşi pentru îndeplinirea contractului, s-a luat în considerare doar personalul pentru care s-a făcut dovada deţinerii de diplome de bacalaureat/adeverințe, astfel, cum a fost solicitat în documentaţia de atribuire, și nu de numărul total de agenţi, cum susține contestatoarea. În ceea ce privește oferta financiară a ofertantului declarat câstigtor, autoritatea contractantă arată că aceasta a fost fundamentată luând în considerare toate cheltuielile aferente, și în acelaşi timp, ținându-se cont și de facilitățile oferite de legislaţie în cazul convenţiilor încheiate. Autoritatea contractantă apreciază că dispozițiile art. 33 din Legea nr.333/2003 sunt dispozitive și că nu impun societăților specializate în pază și protecție obligația să dețină dispecerate. La fel, autoritatea contractantă apreciază că nu sunt încălcate dispozițiile art. 93 alin (1) din Legea nr. 333/2003, care în opinia autorității impun obligativitatea deţinerii de dispecerate a operatorilor economici care prestează servicii de monitorizare și intervenție și nu a celor care prestează ........., iar serviciile necesar a fi achiziţionate de autoritate necesitând posturi fixe de pază și nu mobile. În punctul de vedere asupra contestației se arată că, ofertantul declarat câștigător a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor menționate in caietul de sarcini (pag 23), la care se face referire în contestatie, prin prezentarea de documente doveditoare în acest sens, precum și faptul că, evaluarea ofertelor s-a realizat cu respectarea principiilor care guvernează achiziţiile publice, inclusiv, cel al eficienței utilizării fondurilor publice, stipulate la art. 2 din Legea nr. 98/2016. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ......... (CONSILIUL JUDEȚEAN .........), în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă în vederea încheierii acordului - cadru având ca obiect „.........”, cod CPV 79713000- 5 – Servicii de paza (Rev. 2). În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunțul de participare 5
nr. ........./........., potrivit căruia valoarea estimată a contractului, fără TVA, este cuprinsă între 3.270.360 și 6.641.720 RON, criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate - preț”. De menționat este faptul că în cadrul prezentei proceduri, a mai fost emisă decizia nr. 660/........./393/........./28.03.........., urmare a depunerii contestațiilor SC ....SRL și SC ......... SRL, decizie prin care s-a respins ca nefondată contestația depusă de către SC ....SRL și s-a admis cea formulată de SC ......... SRL. S-a dispus anularea raportului procedurii de atribuire nr. 1863/14.02.......... în ceea ce priveşte decizia de anulare a procedurii de atribuire, precum şi actele subsecvente acestuia. S-a obligat autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire prin evaluarea ofertelor. Nemulțumită de noul rezultat al procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 5440/28.04.........., oferta sa fiind acceptabilă și conformă, dar în urma aplicării criteriului de atribuire a fost clasată pe un loc inferior ofertei câștigătoare, SC ......... SRL a formulat prezenta contestație solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Din analiza contestației, rezultă că autoarea contestației a înțeles să formuleze critici împotriva ofertei SC ....SRL, oferta desemnată câștigătoare, conform celor comunicate în adresa mai sus amintită. Vizavi de critica privind necesitatea deținerii de către SC ....SRL a unui dispecerat, Consiliul are în vedere că în caietul de sarcini la cap. Scopul achiziției se menționează că scopul achiziționării acestor servicii este de a asigura paza, protecția, control acces, ordinea și liniștea în incinta acestor obiective precum și siguranța personalului angajat. De asemenea, în cadrul aceluiași caiet de sarcini, la cap. Descrierea serviciilor se menționează a) Asigurarea pazei și protecției obiectivelor, a bunurilor și valorilor depozitate în incinta acestora conform programului stabilite pentru fiecare obiectiv în parte (...). Una dintre obligațiile prestatorului, rezultate din același document, este aceea de a asigura paza obiectivelor încredintate conform Planurilor de paza si a proceselor verbale de predare / primire, sa urmareasca asigurarea integritatii acestora si respectarea de catre agentii de securitate a prevederilor consemnelor generale si particulare conform legislatiei in vigoare. Totodată, potrivit cerințelor tehnice obligatorii, din cuprinsul caietului de sarcini Operatorii economici ofertanti trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte tehnice: - sa detina Licenta de functionare conform Legii nr. 333/2003 cu modificările si completarile ulterioare pentru efecutarea serviciilor ofertate, eliberata de catre IGPR, in termen de valabilitate; - sa faca dovada calificarii si atestarii agentilor de securitate conform prevederilor legale; 6
- timpul de reacție al echipei de intervenție de la momentul semnalării unui incident să fie conform normelor legale în vigoare; - sa dispuna permanent de personal necesar si mijloace pentru dotarea posturilor. În ceea ce privește dotarea personalului de pază, s-a prevăzut: - uniformă de serviciu corespunzătoare anotimpului; - baston de cauciuc, port baston; - spray cu gaze iritant – lacrimogene, port spray; - staţie radio emisie-recepţie portabilă sau telefon mobil; - fluier; - documente specifice necesare executării şi evidenţei serviciului de pază. Coroborând cerințele caietului de sarcini, mai sus evocate, Consiliul stabilește că în cuprinsul acestuia, precum și al întregii documentații de atribuire nu a fost solicitată deținerea unui dispecerat avizat, scopul achiziționării serviciilor fiind asigurarea pazei și protecției obiectivelor menționate. În legătură cu timpul de reacție, Consiliul observă că în cadrul propunerii tehnice SC ....SRL a indicat următoarele: ne obligăm să asigurăm serviciul de intervenție rapidă în conformitate cu HG 1002/2015. Patrula se va deplasa cu mijloacele auto din dotarea firmei și va avea misiunea de a respinge și reține persoana/persoanele care tulbură obiectivele, încearcă să intre forțat sau alte activități similare. Timpul de intervenție a echipajului mobil este de maxim 7 minute de la solicitare /alarmă. Modalitatea proprie de interpretare a legislației de către societatea contestatoare nu va fi reținută de Consiliu, în condițiile în care, potrivit art. 33 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, unităţile de jandarmi, poliţiştii locali, societăţile specializate de pază şi protecţie, precum şi cele din domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei pot înfiinţa dispecerate de zonă care să monitorizeze şi să transmită alarmele de la sistemele electronice conectate la echipajele de intervenţie. Așadar în textul de lege nu subzistă obligația societății specializată de pază și protecție de a deține un dispecerat, legiuitorul instituind un drept al acestora. De asemenea, monitorizarea de care vorbește textul de lege nu face obiectul prezentului contract, prin intermediul acestuia autoritatea contractantă urmărind, așa cum s-a subliniat anterior, să asigure paza și protecția celor 9 obiective În același sens reglementează și art. 90 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, astfel: Societăţile specializate de pază şi protecţie, precum şi cele din domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei pot înfiinţa 7
dispecerate de zonă pentru prestarea serviciilor de monitorizare şi intervenţie, cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (2) din Lege. Faptul că ofertantul SC ....SRL a indicat în cadrul propunerii tehnice Hotărârea Guvernului nr. 1002/2015, act normativ ce modifică Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 nu este de natură să conducă la concluzia că acesta nu a respectat Legea nr. 333/2003, așa cum încearcă să insinueze societatea contestatoare. Încercarea societății contestatoare de a sublinia faptul că autoritatea contractantă a solicitat echipaj de intervenție nu este susținută de nicio informație din cadrul documentației de atribuire. Mai mult, pentru dotarea personalului de pază, autoritatea contractantă a dat posibilitatea să se opteze pentru stație radio emisie-recepție portabilă sau telefon mobil. Atât timp cât în cauză nu se poate vorbi despre un prestator de servicii de monitorizare, dispozițiile art. 93 și 98 din normele metodologice, invocate de contestatoare nu sunt aplicabile. Cu luarea în considerare a celor mai sus expuse, Consiliul va respinge ca lipsite de temei criticile societății contestatoare vizavi de lipsa dispeceratului în cazul ofertei SC ....SRL. În ceea ce privește criticile privind faptul că, ofertantul SC ....SRL, pentru un număr de 16 agenți de pază nu îndeplinește cerința privind prezentarea diplomelor de bacalaureat, Consiliul reține că în fișa de date a achiziției a fost menționat criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate – preț, unde componenta financiară are o pondere de 80%, iar componenta tehnică, respectiv numărul agenților de pază implicați în îndeplinirea contractului subsecvent cu studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat are o pondere de 20% . Pentru această ultimă componentă s-a prevăzut următorul algoritm de calcul: a) Pt. oferta cu cel mai mare nr. de agenti de paza implicati in indeplinirea contractului cu studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat, se acorda punctajul maxim; b) Pt. celelalte oferte, punctajul se acorda proportional, astfel: P = NA(n) x 20/NA(max). Legenda: NA(n) - Nr. de agenti de paza implicati in indeplinirea contractului cu studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat ofertat de operatorul economic pentru care se calculeaza punctajul; NA(max) - Cel mai mare nr. de agenti de paza implicati in indeplinirea contractului cu studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat, ofertat in cadrul procedurii de atribuire. Nota: Modul de indeplinire al criteriului se va dovedi de catre ofertanti prin depunerea in cadrul ofertei a diplomelor/ adeverintelor doveditoare 8
pentru fiecare agent de paza implicat in indeplinirea contractului cu studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat. SC ....SRL a indicat în DUAE un număr de 38 de persoane pentru îndeplinirea serviciilor de pază, pentru care au fost prezentate diplome de bacalaureat, atestate și adeverințe. Prin raportare la criteriul de atribuire menționat și având în vedere constatările comisiei de evaluare cuprinse în cadrul procesului verbal nr. 5 (nr. 1610/08.02..........), precum și în raportul procedurii de atribuire, Consiliul observă că la factorul de evaluare nr. 2 (numărul agenților de pază implicați în îndeplinirea contractului subsecvent cu studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat), ofertantul SC ....SRL a fost depunctat prin acordarea unui punctaj de 7,16 puncte, cu luarea în considerare a personalului pentru care s-a făcut dovada deținerii de diplome de bacalaureat, respectiv pentru un număr de 24 de agenți de pază și nu a numărului total de agenți, aplicându-se algoritmul mai sus prezentat (P = 24x20/67 = 7,16). Așadar cele criticate de societatea contestatoare sub aspectele mai sus analizate nu vor fi reținute. În referire la acest aspect, mai sus dezbătut, Consiliul semnalează existența în cadrul procesului verbal nr. 5 (nr. 1610/08.02..........), retransmis Consiliului în data de 30.05.........., a două punctaje diferite, respectiv 7,16 și 11,35 acordate pentru același ofertant SC ....SRL pentru factorul de evaluare nr. 2. Vizavi de susținerile societății contestatoare în referire la nerealitatea prețului ofertat de SC ....SRL, Consiliul are în vedere că, în cadrul propunerii financiare, acesta a ofertat un tarif de 8,47 lei/oră. În referire la calculul tarifului orar, este avută în vedere clarificarea nr. 220/06.01.......... publicată de autoritatea contractantă, astfel la întrebarea: Având în vedere că perioada de valabilitate a ofertei este de 120 zile și ținând cont că Guvernul României are în vedere majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată de 1.250 lei la 1.450 lei, începând cu 01.02.........., vă rugăm să ne precizați dacă în justificarea tarifului se va lua în calcul salariul de 1250 lei sau salariul de 1.450 lei? În cazul în care se va lua în calcul salariul minim brut pe țară de 1.250 lei, veți fi de acord cu majorarea tarifului începând cu 01.02.........., în situația în care salariul minim brut pe țară se modifică? s-a publicat următorul răspuns: Oferta financiară va fi întocmită având la bază Hotărârea de Guvern nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, valabilă la această dată, în care este menționat că «salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1250 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră». Conform prevederilor din proiectul de contract și a celor din fișa de date a achiziției, referitor la întrebarea dvs. prețul contractului poate fi 9
ajustat după majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, în conformitate cu prevederile legale.” În sensul celor de mai sus este și adresa nr. 320/10.01.......... a autorității contractante intitulată răspuns notificare. Așadar, se impunea ca ofertanții să țină seama la calculul tarifului orar, de salariul prevăzut de Hotărârea de Guvern nr. 1017/2015. De menționat este faptul că prin intermediul a două solicitări de clarificări, respectiv adresele nr. 4402/05.04.......... și nr. 4666/12.04.........., autoritatea contractantă a solicitat SC ....SRL justificarea prețului prin dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum și după caz documentele privind prețurile cu justificarea tarifului orar/oră, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate în formarea prețului, cheltuielile, taxele, impozitele și contribuțiile legale de orice natură în legătură cu obiectul contractului, conform cerințelor din fișa de date a achiziției, precum și justificarea modului în care pot fi asigurate serviciile de protecție și pază, în condițiile tehnico-economice ofertate, având în vedere modificările legislative apărute și durata de 4 ani a acordului-cadru. Prin intermediul răspunsurilor sale nr. 2463/06.04.......... și nr. 2553/14.04.........., SC ....SRL a prezentat, așa cum s-a menționat anterior, nota de fundamentare a tarifului, convenția și dispoziția încheiată cu nr. 52/......... cu ANOFM București, declarația pe propria răspundere privind personalul alocat, adresele nr. 220/06.01.......... și nr. 320/10.01.......... (anteinvocate), convențiile și dispozițiile încheiate cu nr. 164/2016 și nr. 203/2016 cu AMOFM București, numere de înregistrare depunere convenții în vederea aprobării a 60 de dosare de personal în afara celor deja abrobate, extras de cont încasare a unei tranșe din convenție. Astfel cum rezultă din nota de fundamentare a tarifului prezentată de SC ....SRL, acesta a ofertat 8,47 lei/oră, prezentând următoarea justificare: 10
Așadar, SC ....SRL a ales să reducă tariful ofertat invocând prevederile art. 85 din Legea nr. 76/2002 și Ordonanța Guvernului nr. 60/2016 și prezentând convențiile nr. 52/03.04.........., nr. 164/01.09.2016 și nr. 203/17.10.2016. În privința convenției nr. 52/03.04.........., încheiată pentru un număr de 48 de șomeri, Consiliul stabilește că aceasta este ulterioară datei limită de depunere a ofertelor (10.01..........), astfel că nu poate fi primită ca justificare pentru reducerea tarifului ofertat. Pornind de la această situație, în verificarea justificării tarifului ofertat Consiliul se va raporta la cele două convenții încheiate pe parcursul anului 2016 și care de altfel, ar fi trebuit să fie avute în vedere de autoritatea contractantă în verificările sale. Prin urmare, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 60/2016, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, intrată în vigoare la data de 03.12.2016 (prin aceasta art. 85 alin. (1) din lege s-a modificat în sensul că angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni), invocate de ofertant în justificarea reducerii tarifului, nu Nr. Denumire elemente constitutive salariu agent de paza Cost/ora/om / lei 1. Salariu brut de încadrare 7,38 lei/ora 2. Spor de noapte - 25 % (doar pt. orele de noapte) 1,57 lei/ora 3. Spor wcckend - 1 % 0,09 lei/ora 4. Concediu de odihna 0,59 lei/ora 5. Spor acordat sărbători legale - 100% 0,28 lei/ora 6. Spor ore suplimentare - 75 % 0 7. Total cost salariu supus taxarii - agent 9,91 lei/ora 8. C.A.S-15,80% 23,805 % 2,35 lei/ora 9. Aecidentc de munca si boli profesionale - 0,205% 10. C.A.S.S. - 5,20 % 11. Fond şomaj - 0,50 % 12. Fond garantare a salariilor - 0,25% 13. F.N.U.A.S.S. - 0,85% 14. Fond handicap - 1 % 15. Total cheltuieli salariale - agent 12,26 lei/ora 16. Cheltuieli dotări si logistica 0,76 lei/ora 17. Cheltuieli administrative 0,47 lei/ora 18. Profit 0,40 lei/'ora 19. Subtotal 13,89 lei/ora 20. Subvenţii conform art. 85 din Legea 76/2002 si OG 60/2016 (900 lei/luna/agent ÷ 166 ore/luna/agent) - 5,42 lei ora 21. Total 8,47 lei / ora 22. Pret facturat / ora fara TVA 8,47 l e i / o r a 11
sunt incidente în speță, în condițiile în care convenția nr. 52/03.04.......... nu poate fi avută pentru motivele mai sus expuse. În privința celor două convenții, respectiv nr. 164/01.09.2016 (încheiată pentru un număr de 15 persoane) și 203/17.10.2016 (încheiată pentru un număr de 5 persoane) le sunt aplicabile dispozițiile legale sub imperiul cărora au fost încheiate, respectiv cele anterioare Ordonanței Guvernului nr. 60/2016. Astfel, anterior publicării ordonanței mai sus invocate, textul art. 85 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, avea următorul conținut: angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Art. 331 din Legea nr. 76/2002 stabilește valoarea indicatorului social de referință la 500 lei. În Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, la art. 60 se stipulează: "(1) Măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege se acordă lunar, de la data încheierii convenţiei prevăzute la art. 59 alin. (1). (2) Suma lunară se acordă angajatorilor proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna respectivă de persoanele încadrate în muncă în condiţiile prevăzute la art. 59 alin. (3)." În acest cadru legal și raportat la solicitarea de justificare a tarifului ofertat, SC ....SRL trebuia să probeze că, facilitățile instituite prin Legea nr. 76/2002 de care beneficiază în calitate de unitate angajatoare a personalului alocat prestării serviciilor de pază, se reflectă în justificarea tarifului propus. Astfel, reducerea tarifului ofertat trebuia fundamentată pe subvențiile aferente celor 20 de persoane (ținând cont de cele două convenții), respectiv pe 500 lei/lună/agent și nu pe 900 lei/lună/agent, cum în mod eronat s-a raportat ofertantul și numai pentru sumele rămase de încasat, prin raportare la perioada de încheiere a convențiilor. Mai mult, în condițiile în care subvențiile sunt acordate pe o perioadă de 12 luni, nu poate fi primită ofertarea unui preț în care sunt luate în considerare respectivele subvenții pe o perioadă de 4 ani, (perioada de încheiere a acordului-cadru). Argumentul ofertantului, precum că pe toată perioada derulării contractului va selecta, angaja și folosi personal numai de natura celui prevăzut de art. 85 din Legea nr. 76/2002 și OG nr. 60/2016 (având în 12
vedere declarația pe propria răspundere a ofertantului, datată 14.04..........), nu va fi reținut întrucât oferta devine condiţionată de o viitoare angajare de şomeri, măsură care este incertă atât ca realizare, cât şi ca dată. În dovedirea preţului ofertat nu se poate aduce un document justificativ de acordare a subvenţiei întocmit ulterior. Practica judiciară este în aceeaşi direcţie, elocvente fiind, de exemplu: - decizia civilă nr. 9814 din 9 octombrie 2013 (preț neobișnuit de scăzut justificat prin intenția ofertantului de a angaja șomeri, pentru care să beneficieze de facilități fiscale. Justificare ce nu poate fi acceptată), Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal; - decizia nr. 343 din 25 ianuarie 2013 (justificarea prețului scăzut prin prezentarea unei declarații pe propria răspundere prin care ofertantul se obligă să angajeze personal pentru care urmează să primească subvenții de la bugetul asigurărilor de șomaj nu poate fi luată în considerare, ofertantul invocând un demers viitor și incert), Curtea de Apel Bacău, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. - decizia civilă nr. 253 din 21 ianuarie 2016 (preț neobișnuit de scăzut justificat prin intenția ofertantului de a angaja șomeri, pentru care să beneficieze de facilități fiscale. Justificare ce nu poate fi acceptată), Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Mai mult, Consiliul observă că ofertantul nu a prezentat tabele nominale cu personalul încadrat în muncă și care beneficiază de subvenții. Este evident că ofertarea unui tarif sub nivelul costurilor are ca efect şi distorsionarea concurenţei la procedura de achiziţie, întrucât se ajunge ca preţurile să nu mai reflecte rezultatul competiţiei între ofertanţi, ci diverse conjuncturi în care se află unii dintre ei, care le-ar permite să oferteze orice tarif. Scopul oricărei achiziţii publice nu este unidirecţional – obţinerea de către autoritatea contractantă a unui produs/serviciu/lucrare la cel mai avantajos preţ – ci vizează şi promovarea concurenţei loiale între operatorii economici. În considerarea celor expuse, Consiliul determină că în mod nelegal autoritatea nu a sesizat că prețul propus de SC ....SRL (tarif 8,47 lei/oră/agent) poate fi unul nereal, care nu acoperă nivelul costurilor minimale de prestare a serviciilor supuse contractării. Prin urmare, în contextul înfăţişat, susținerile autorităţii contractante nu pot constitui un argument valid pentru admiterea ofertei şi declararea câştigătoare a acesteia, al cărei preţ nu are suport în documentele justificative furnizate. Art. 127 alin. (1) lit. h) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 fixează comisiei de evaluare atribuția de 13
verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, inclusiv verificarea conformităţii cu propunerile tehnice și încadrării în situaţia prevăzută la art. 210 din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, comisia evaluatorie trebuia să se pronunțe asupra realității și sustenabilității tarifelor, nu doar prin raportare la acoperirea salariului minim legal (cu impozitele, contribuțiile și sporurile aferente), ci și a tuturor cheltuielilor pe care le presupune contractul. Autoritatea contractantă a manifestat rol activ solicitând informații privind fundamentarea prețului, prin intermediul celor două adrese de clarificări, însă nu a verificat cu rigurozitate informațiile furnizate de ofertant prin intermediul răspunsurilor. Ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor prețuri fără suport legal, fapt pentru care autoritatea contractantă are obligația de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea prețului, așa cum anterior Consiliul a subliniat pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea prețului propus în acest sens. În aceste condiţii, Consiliul stabileşte că autoritatea contractantă în mod eronat a declarat admisibilă oferta SC ....SRL, omițând să analizeze realitatea prețului ofertat având în vedere fundamentarea prezentată în acest sens de ofertant. O nouă clarificare asupra tarifului ofertat, ținând cont de cele mai sus reținute, ar conduce, în mod evident, la o modificare a respectivului tarif orar ofertat, fapt ce nu poate fi primit, situația creată echivalând cu o modificare a ofertei. În consecinţă, criticile societății contestatoare sub aspectul prețului ofertat de SC ....SRL sunt apreciate ca întemeiate, Consiliul urmând să admită contestaţia SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul admite contestaţia formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ........., (CONSILIUL JUDEȚEAN .........) şi anulează raportul procedurii nr. 5438/28.04.........., în partea ce privește ofertanții declarați admisibili, precum şi adresele de comunicare către aceștia a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea la reevaluarea ofertei SC ....SRL, cu respectarea celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire şi a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de cel mult 14
10 de zile de la data primirii prezentei decizii și la comunicarea rezultatului procedurii în termenul legal, potrivit legislației achizițiilor publice. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ........... .......... 15