AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_3814

2017Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 71322000-1
Critici: R2.1.4, R2.2.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 53.502 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. .../........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., depusă de către SC ......... SA, cu sediul în ........., ...., județul ........., având Cod Unic de Înregistrare ......... şi număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ........., reprezentată legal prin ........., în calitate de Președinte Consiliul de Administrație, privind procedura simplificată într- o singură etapă online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări, având ca obiect „.........” cod CPV 45233120-6, de către ...., cu sediul în ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat ......... SC ......... SRL, cu sediul în localitatea ..., ........., județul ........., având Cod Unic de Înregistrare ......... și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ...., reprezentată prin ...., a înaintat cererea sa de intervenție înregistrată la CNSC sub nr. ........./24.04.........., în cadrul soluţionării contestaţiei formulate de SC ......... SA, prin care solicită respingerea contestației ca nefondată. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzelor de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestația de față, prin care ......... SA reclamă decizia autorității contractante referitoare la rezultatul procedurii de atribuire menţionată în partea introductivă, apreciindu-l nelegal, din considerentele expuse, pe larg, în cele ce urmează. 1

§ 2

În fapt, ......... SA arată că după depunerea ofertelor pe SEAP, prin adresa nr. 546 din 25.01.........., comisia de evaluare i-a solicitat clarificări invocând cerințe inexistente din documentația de atribuire la care societatea sa a răspuns prin adresa nr. T21 din 26.10........... Mai arată că în următoarea solicitare de clarificări (nr.1223 din 02.03..........), autoritatea contractanta a cerut la punctul 2 „calculațiile pentru prețul ofertat (rețeta de producție)" pentru mixturile asfaltice si „ofertele de preț de la furnizori a materialelor care intra in componenta mixturilor asfaltice", la care societatea sa a răspuns în data de 08.03.........., prezentând documentele solicitate printre care și analize de preț si pentru mixturile bituminoase ce includ atât rețeta de producție cat si calculații pentru preţul ofertat. În ultima solicitare de clarificări (nr. 1547 din 20.03..........), la întrebarea 1, contestatorul învederează faptul că autoritatea contractantă i-a solicitat prezentarea de documente de calitate pentru agregatele de carieră „din care să rezulte că aceste materiale vor respecta caracteristicile fizico-mecanice, conform normativelor tehnice și stasurilor aflate în vigoare", solicitare pentru care societatea sa a prezintat DECLARAŢIE DE PERFORMANTA pentru sorturile de cariera care sunt în conformitate cu normativele tehnice și standardele aflate în vigoare în România. Deoarece sortul 16-25 nu se regăsește în cadrul standardului care reglementează sorturile care pot fi utilizate în inginerie civilă și în construcții de drumuri, și anume SR EN 13242+A1, contestatorul face precizarea că acesta nu a fost prezentat in declarația de performanță a furnizorului, societatea sa răspunzând clar și la obiect solicitării autorității contractante cu privire la conformitatea materialelor cu normativele tehnice și a stasurilor aflate în vigoare. Mai mult, se arată că în caietul de sarcini pentru stratul de baza din piatra spartă, se precizează că acest strat se va executa în conformitate cu SR 179/1995, în acest standard specificându-se clar, la punctul 2.2.1 Materiale granulare (la pagina 6), ca se poate folosi split, sort 8-16 sau 16-25, conform STAS 667. Stasul 667 a fost abrogat, fiind înlocuit de SR EN 13242+A1, iar în acesta din urma nu se mai permite folosirea sortului 16-25, sita de 25 nefiind în nici una din cele trei serii de site. În concluzie, având în vedere că sortul 16-25 nu poate fi pus în operă în conformitate cu legislația română, iar standardul la care face referire menționează clar că se poate folosi sort 8-16 sau 16-25, contestatorul arată că a prezentat document de calitate pentru sortul 8- 16, singurul sort din cele două care poate fi pus în operă. Mai arată că, la punctul 3, deși autoritatea contractantă a avut acces la rețetele de producție încă din răspunsul anterior, a solicitat din nou rețetele de producție, pe care societatea sa le-a transmis într-o altă forma pentru a da curs acestei solicitări, și anume, rețeta fiind acum un document distinct (fără calculație), documentele fiind eliberate chiar de laboratorul său autorizat. 2

§ 3

Cu toate că societatea sa a prezentat toate documentele în forma solicitată, contestatorul precizează că potrivit adresei nr. 2200 din 12.04.........., oferta sa a fost declarată neconformă și inacceptabilă. În opinia contestatorului, decizia autorității contractante este întemeiată pe dispoziții ale legii care nu au legătură cu situația de fapt, din considerentele expuse în cele ce urmează. 1. Conform adresei nr. 2200 din 12.04.......... autoritatea contractanta motivează deciziile sale pe dispozițiile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deși, subliniază contestatorul, oferta sa respecta cu strictețe toate specificațiile tehnice si cerințele din cadrul documentației de atribuire, inclusiv din clarificările postate pe SEAP dar si standardele si normativele tehnice aplicate in Romania. Mai mult susține că oferta sa tehnica a fost declarata conforma de către comisia de evaluare in etapa precedenta de evaluare a ofertelor, prin urmare oferta satisface in totalitate si in mod corespunzător toate cerințele din caietului de sarcini. 2. Comisia de evaluare încadrează oferta ca fiind inacceptabila invocând dispozițiile art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 și pe cele ale art. 137 lit. g) din HG nr. 395/2016, deși, subliniază contestatorul, oferta sa fost întocmita si prezentata autorității contractante în forma în care a fost solicitata prin fișa de date, fiind respectate și îndeplinite toate cerințele de calificare si selecție și nu are un preț neobișnuit de scăzut deoarece societatea sa a demonstrat corectitudinea prețurilor practicate, cu documente justificative, documente solicitate de comisia de evaluare, pentru absolut orice preț pe care l-a practicat în cadrul ofertei financiare, demonstrând că poate asigura, fără nici un dubiu, îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi si calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Mai mult, contestatorul susține că toate acuzațiile aduse societății sale nu au nici un temei legal și nici nu sunt justificate în nici un fel din punct de vedere tehnic, și anume: a) Cu privire la documentele de calitate pentru agregate de carieră, contestatorul arată următoarele: La adresa sa nr. T107 din 21.03.........., răspuns la solicitarea de clarificări nr. 1547 din 20.03.........., este atașată Declarația de performanță pentru agregatele de cariera, sorturi 0-4, 4-8, 8-16 si 40- 63. Antetul la care face referire comisia de evaluare nu are nici o relevanță, și nici informațiile de pe site-ul acestei firme, nu doar ca informațiile luate din aceste doua surse pot fi vechi și neactualizate, dar documentul care trebuia verificat de către comisia de evaluare, anume „DECLARAŢIE DE PERFORMANTA la Oferta nr. 883/15.12.2016" este un document distinct prin care producătorul declară că produsele care urmează să fie furnizate sunt de calitate, în conformitate cu standardele și normativele aplicate în țara noastră. Mai mult, în solicitarea de clarificări 1547 din 20.03.........., nu se solicita explicit Certificate de conformitate, ci „documente de calitate", declarația de performanta prezentată încadrându-se perfect în aceasta categorie și demonstrând 3

§ 4

fără echivoc calitatea materialelor care urmează a se pune în opera de către societatea sa. Cu privire la sortul 16-25 care lipsește din aceasta declarație de performanță, contestatorul arată că, potrivit standardelor și normativelor în vigoare la data licitației, acesta nu existau și, prin urmare nu poate sa apară pe niciun certificat de calitate sau alt document care să ateste calitatea materialelor care se pot pune în operă în România. Mai mult, contestatorul subliniază faptul că în solicitarea de clarificări nr. 1547 din 20.03.......... la punctul 1, comisia de evaluare solicită clar: „documente de calitate... din care sa rezulte ca aceste materiale care vor respecta caracteristicile fizico-mecanice, conform normativelor tehnice si stasurilor aflate in vigoare". În cauză, contestatorul menționează că societatea sa a întocmit propunerea tehnică și financiară cu strictă respectare a listelor de cantități și a caietului de sarcini, așa cum a solicitat autoritatea contractantă, dar prezentarea documentelor de calitate pentru acest sort (16-25) este imposibilă, nici un operator economic neputând să prezinte un asemenea document, iar dacă ar face-o ar însemna că este un document ilegal, dat fiind că punerea în operă a materialelor care nu sunt în conformitate cu standardele și normativele aplicate în România, este ilegală. Prin urmare, contestatorul susține că declarația de performanță prezentata de societatea sa este în conformitate cu solicitările comisiei de evaluare și anume document de calitate conform normativelor tehnice și stasurilor aflate în vigoare, iar documentele invocate de către autoritatea contractantă, documente de pe site-ul producătorului nu au nici o relevanță în evaluarea răspunsului său nr. T107 din 21.03........... b) Cu privire la documentele de rețetele de producție pentru mixturi asfaltice, contestatorul arată următoarele: Prin adresa nr. 1223/02.03.........., la punctul 2, comisia de evaluare solicite următoarele: „Va rugam sa ne transmiteți calculațiile pentru prețul ofertat (rețeta de producție) la produsele...", solicitare din care rezulta clar că se dorește prezentat modul de calcul a prețului produselor solicitate conform rețetei de producție. Contestatorul precizează că a transmis analize de preț pentru materialele solicitate, analize din care rezulta atât calculațiile pentru preturile ofertate cât și rețetele de producție pentru materialele solicitate, rețeta fiind reprezentată de procentele materialelor care intră în componen ța mixturilor asfaltice, iar calculațiile fiind reprezentate de înmulțirea cantităților materialelor componente cu prețurile unitare pentru aceste materiale și însumarea acestora pentru a se obține prețul real de producție pentru o tonă de mixtură asfaltică. În solicitarea de clarificări nr. 1547 din 20.03.......... la punctul 3, comisia de evaluare pretinde ca nu s-ar fi prezentat rețeta de producție, deși, subliniază contestatorul, așa cum a arătat mai sus, rețetele de producție au fost prezentate în cadrul analizelor de preț, societatea sa considerând că se dorește, acum, prezentarea separata a rețetei de 4

§ 5

producție, drept pentru care a anexat răspunsului său, transpunerea rețetelor pe stație, document în care este prezentata detaliat rețeta de producție a produselor indicate. În adresa nr. 2200 din 12.04.........., comisia de evaluare a justificat încadrarea ofertei în categoria ofertelor neconforme prin faptul ca societatea sa nu a prezentat „rețetele de producție", deși, arată contestatorul, s-au prezentat aceste rețete în ambele răspunsuri, din rețetele transmise putându-se identifica foarte clar respectarea procentelor în raport cu ADN 605, iar, din documentele prin care s-au justificat prețurile pentru materialele componente din cadrul rețetelor de preparare rezultă clar și fără echivoc sursele de aprovizionare cu agregate. În opinia contestatorului, în cazul în care comisia de evaluare dorea ca societatea sa să prezinte modul în care un laborator autorizat a elaborat rețetele pentru prepararea mixturilor asfaltice indicate, împreuna cu rapoartele de încercări și determinări, atunci aceasta trebuia să specifice clar acest lucru, aceste documente nefiind denumite „rețete de producție" și fiind de asemenea proprietate intelectuală a societății sale. Totodată, contestatorul precizează faptul că prin documentația de atribuire nu s-a solicitat prezentarea de certificate de conformitate drept criteriu de calificare, conform art. 179 lit. m) din Legea nr. 98/2016. În același sens, contestatorul înțelege să invoce și dispozițiile art. 181 din același act normativ, precum și pe cele ale art. 30 alin. (6) din HG nr.395/2016. În punctul de vedere transmis prin adresa nr. 2595/04.05.........., înregistrată la CNSC sub nr. 16990/04.05.........., ..., în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației formulate de ......... SA. În fapt, autoritatea contractantă arată că oferta contestatorului a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă pe motiv că nu a respectat cerințele stabilite prin fișa de date. În aceste sens, autoritatea contractantă învederează faptul că în urma analizării răspunsurilor la solicitările de clarificări, s-a constatat că acest ofertant a declarat ca furnizor pentru materialele sort 40-63 si sort 0-4-8-16-25- 40 mm pe SC .... SRL .......... Prin adresa nr. 1547/20.03.......... s-a solicitat ofertantului SC ......... SA să prezinte documente de calitate pentru piatra sparta sort 40-63, split sort 8-16 si 16-25 si criblura sort 4-8, de la cariera declarata baza de producție ..., comuna ...., judeţul ........., din care să rezulte că aceste materiale vor respecta caracteristicile fizico-mecanice, conform normativele tehnice și stasurilor aflate in vigoare. Ofertantul SC ......... SA a răspuns în termenul indicat de autoritatea contractantă prin adresa nr. T107 din 21.03.......... precizând următoarele aspecte : „ Atașam la prezenta document de la furnizor care atesta calitatea agregatelor de cariera care se vor utiliza la execuția stratului de piatra sparta conform normativelor si stasurilor aflate in vigoare. Atragem 5

§ 6

atenția comisei de evaluare ca societatea noastră a solicitat clarificări autorității contractante, in timpul perioadei de întocmire a ofertei, întrebând clar daca este obligatorie folosirea agregatelor de cariera de la munte, si răspunsul acesteia a fost clar, ofertanții nefiind obligați sa folosească, la întocmirea ofertei, agregate de cariera care provin de la munte. După cum ați subliniat si in solicitarea dumneavoastră de clarificări, răspunsul autorității contractante a lăsat la latitudinea potențialilor ofertanți alegerea sursei de agregate de cariera atâta timp cat acestea îndeplinesc condițiile de calitate impuse de stasurile si normativele tehnice aflate in vigoare”. De asemenea, autoritatea contractantă arată că ofertantul a anexat la răspunsul său un document emis de SC .... SRL ......... intitulat Declarația de performanta la oferta nr. 883/15.12.2016 pentru produsul tip: piatra sparta - amestec agregate: 0-4-8-16-40-63 mm, baza de producție cariera ...., comuna ...., judeţul .......... Conform informațiilor aflate în antetul acesteia rezultă că SC .... SRL ......... este certificat pentru agregate de cariera sort 40-63 mm si amestec agregate 0-40 mm, 0-63 mm fiind indicat de asemenea si numărul certificatului pentru controlul producției in fabrica, respectiv certificat nr. 2175-CPR-0036D. Astfel, având în vedere faptul că se prezintă o declarație de performanță pentru anumite sorturi piatra sparta - amestec agregate: 0-4-8-16-40-63 mm și exista un certificat de conformitate al controlului producției în fabrica pentru alte tipuri de sorturi agregate de cariera sort 40-63 mm și amestec agregate 0- 40 mm, 0-63 mm, comisia de evaluare a verificat pe site-ul http://www......ro/certificari/ (furnizorul declarat de ofertant) pentru ce tipuri de sorturi este acesta certificat. Din analiza datelor oficiale existente și valabile pe site-ul www......ro, se constata ca acesta deține Certificat SUCERT SR EN 13242+A1:2008 - Agregate pentru amestecuri nelegate si legate hidraulic pentru agregate de cariera sort 40-63 mm si amestec agregate 0-40 mm, 0-63 mm. Din analiza pe fond a documentelor prezentate în oferta SC ......... SA și a răspunsurilor la solicitările de clarificări, comisia de evaluare a constatat că acesta nu prezintă documente de calitate pentru materialele ofertate criblura sort 4-8 (poziţia 6 din extrasul de resurse materiale de la pag. 30 din propunerea financiara depusa) si split sort 8-16 si 16-25 (poziţia 52 din extrasul de resurse materiale de la pag. 30 din propunerea financiara depusa), întrucât furnizorul SC ....SRL ......... este certificat doar pentru agregate de cariera sort 40-63 mm si amestec agregate 0-40 mm, 0-63 mm, NU si pentru criblura sort 4-8 si split sort 8-16 si 16-25. În acest context, autoritatea contractantă subliniază faptul că oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, astfel calitatea materialelor ofertate nu sunt elemente pur formale ale ofertei prezumate a fi valabile şi admise, fără probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elementele esenţiale ale propunerii tehnice si financiare a căror realitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare, în baza art. 65 alin. (2) din HG nr. 6

§ 7

395/2016 şi confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorităţii contractante. În speţă, ofertantul contestator a ales să desemneze în cadrul ofertei financiare un anumit furnizor pentru produsele utilizate la realizarea stratului de fundație din piatra sparta, anexând declarația de performanta si oferta de preț a acestuia, care atestă doar controlul producției în fabrică pentru agregate pentru amestecuri nelegate si legate hidraulic: agregate de cariera sort 40-63 mm si amestec agregat 0-40, 0-63, fără nici o dovadă că respectivul furnizor ar produce / comercializa criblura sort 4-8 (poziția 6 din extrasul de resurse materiale de la pag. 30 din propunerea financiara depusa ) si split sort 8-16 si 16-25 (poziția 52 din extrasul de resurse materiale de la pag. 30 din propunerea financiara depusa). Invocând în cauză dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016, autoritatea arată că prevederile documentației de atribuire așa cum a fost aceasta completata prin clarificările ulterioare necontestate in termen legal si-au dobândit forța obligatorie pentru părți, ofertanții având obligația sa prezinte propunerea tehnica si financiara așa cum a fost stabilit prin fisa de date si caietele de sarcini, iar autoritatea contractanta obligația sa evalueze ofertele prin raportare la modul de îndeplinire a acestor cerințe. Așadar, autoritatea subliniază faptul că oferta contestatorului a fost respinsă ca neconformă și inacceptabilă deoarece clarificarile/ completările transmise nu sunt concludente, nefiind prezentate dovezi cu privire la conformitatea materialelor piatra sparta sort 40-63, split sort 8-16 si 16-25 si criblura sort 4-8, de la cariera declarata baza de producţie ...., comuna ...., judeţul ........., din care sa rezulte ca aceste materiale vor respecta caracteristicile fizico-mecanice, conform normativele tehnice si stasurilor aflate in vigoare. Raportat la criticile din cuprinsul contestației, autoritatea contractantă învederează faptul că ofertantul nu a făcut dovada conformității materialelor ofertate: criblura sort 4-8 (poziția 6 din extrasul de resurse materiale de la pag. 30 din propunerea financiara depusa) si split sort 8-16 si 16-25 (poziţia 52 din extrasul de resurse materiale de la pag. 30 din propunerea Financiara depusa). De asemenea, arată că membrii comisiei nu au indicat acestuia că nu a făcut dovada conformității materialului sort 16-25, ci că nu a făcut dovada conformității materialului ofertat split sort 8-16 si 16-25 (poziţia 52 din extrasul de resurse materiale de la pag. 30 din propunerea financiara depusa). Având în vedere faptul ca prin răspunsul la solicitările de clarificări FN încărcat în SEAP în data de 08.03.......... 14:28, s-a prezentat doar calculul pentru preturile mixturilor asfaltice ofertate, fără a se prezenta si rețeta de producție, așa cum a fost solicitat prin clarificarea nr. 1223/02.03.........., s-a solicitat din nou ofertantului SC ......... SA prin adresa nr 1547/20.03.........., în vederea unei evaluări corecte a răspunsului prezentat, transmiterea rețetei de producție pentru tipurile de mixturi asfaltice ofertate. 7

§ 8

Ofertantul SC ......... SA a răspuns în termenul indicat de autoritatea contractanta prin adresa nr. T107 din 21.03.......... prezentând documentele „transpunerea rețetei pe stație a rețetei nr. 0607028-1 / 2015 mixtura tip BA20 leg 50170 (PC) stampilata de SC ......... SA având autorizație de laborator 2107/2014 anexa nr 2/2015”, precum și „transpunerea rețetei pe stație a rețetei nr. 0406022/4 - 2014 mixtura tip BA16 rul 50/70 stampilata de SC ......... SA având autorizație de laborator 2107/2014 anexa nr 2/2015”. Din analiza celor două documente prezentate de ofertant în clarificarea rețetelor de producție se constată că acestea nu sunt decât transpunerea unor rețete pe stația de producere a mixturilor asfaltice, si nicidecum rețetele de producție aplicate de ofertant pentru mixturile ofertate BADPC 20 și BA16. Autoritatea contractantă a solicitat în mod clar prezentarea rețetelor de producție a acestor două tipuri de mixturi asfaltice ofertate, tocmai în ideea de a se verifica respectarea procentelor în raport cu AND 605 precum și sursa de aprovizionare a agregatelor utilizate in producția mixturilor asfaltice. Potrivit autorității, din cuprinsul contestației, rezultă că ofertantul a înțeles solicitările comisiei de evaluare, însă a ales să prezinte doar propriul calcul pentru prețurile mixturilor asfaltice ofertate și documentele „transpunerea rețetei pe stație a rețetei nr. 0607028-1 / 2015 mixtura tip BA20 leg 50/70 (PC) ștampilată de SC ......... SA având autorizație de laborator 2107/2014 anexa nr 2/2015” precum și „transpunerea rețetei pe stație a rețetei nr. 0406022/4 - 2014 mixtura tip BA16jrul 50/70 stampilată de SC ......... SA având autorizație de laborator 2107/2014 anexa nr. 2/2015” și nicidecum nu a prezentat rețeta mixturilor asfaltice, deși Comisia de evaluare a solicitat acest lucru prin două adrese de solicitări de clarificări. În cauză, autoritatea contractantă arată că aceste rețete au fost solicitate întrucât ofertantul SC ......... SA a ofertat preţul de 111 lei pentru tona de mixtura asfaltica tip BADPC20 si 145 lei pentru tonă de mixtura asfaltica tip BA16, prețuri neobişnuit de scăzute in raport cu preturile pieței la momentul actual. Dat fiind că oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, autoritatea arată că, astfel, calitatea materialelor ofertate nu sunt elemente pur formale ale ofertei prezumate a fi valabile şi admise, fără probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elementele esenţiale ale propunerii tehnice si financiare a căror realitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare, în baza art. 65 alin. (2) din HG nr. 395/2016 şi confirmate de ofertant prin documentele înaintate. În concluzie, autoritatea contractantă arată că a menținut decizia nr. 2200 din 12.04.......... prin care oferta depusa de SC ......... SA a fost declarata ca neconforma, in conformitate cu art.215 al (5) din Legea 98/2016 coroborat cu prevederile art. 137 alin (3) lit a) din H.G. nr. 395/2016, si inacceptabila, in conformitate cu art.215 al (4) din Legea 98/2016 coroborat cu prevederile art. 137 lit g) din HG 8

§ 9

395/2016, cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare in materia achiziţiilor publice si a prevederilor documentaţiei de atribuire. SC ......... SRL a formulat cerere de intervenție, la data de 24.04.........., solicitând respingerea contestației ca nefondată. Subliniind faptul că, potrivit adresei nr. 2202/12.04.........., i-a fost comunicat că oferta sa depusă în asociere cu SC ....SRL este clasată pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, intervenientul susține că decizia autorității contractante este temeinică și legală, drept pentru care justifică un interes în sensul dispozițiilor art. 61 și art. 62 din Codul de procedură civilă. Pe fond, intervenientul arată că documentația de atribuire și clarificările ulterioare nu au fost contestate de niciun operator economic, astfel că prevederile acestora și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru participanții la procedură. În opinia intervenientului, în mod corect autoritatea contractantă a respins oferta contestatorului ca neconformă, având în vedere că: În caietul de sarcini nr.5 - Execuția stratului de baza din piatra Sparta prezentat in cadrul documentației la punctul 3. NATURA SI CALITATEA MATERIALELOR 3.1 Agregate naturale 3.1.1. Agregatele naturale care se vor utiliza la executarea stratului de baza din piatra Sparta sunt următoarele: -piatra Sparta sort 40-63 -split sort 8-16 si 16-25 -criblura sort 4-8 Tot din cadrul caietului de sarcini de la punctul 3.3 Consumul de materiale rezultă următoarele: MATERIALE PIATRA SPARTA IN STRAT DE BAZA Piatra Sparta kg/mp 175-180 Split kg/mp 20-24 Criblura kg/mp 35-40 Apa l/mp 30-35 Potrivit intervenientului, este obligatorie consumul de piatra Sparta pe un metru pătrat impus prin caietul de sarcini, în caz contrar fiind imposibilă realizarea lucrării fără Sortul 16-25, iar afirmația contestatorului cum că legislația română nu permite folosirea sortului 16-25, este greșită. De asemenea, susține că furnizorul că furnizorul de piatră spartă propus de contestator nu poate sa emită certificat de conformitate pe sorturi 4-8mm; sort 8-16mm; sort 16-25mm; sort 40-63mm, dar poate să emită un certificat de conformitate pentru piatra spartă sort 0-63mm si 0-40 mm. Intervenientul susține că furnizorul în cauză deține doar două site, de 0-40mm și de 0-63mm, astfel că ofertantul contestator nu poate respecta caietul de sarcini pentru execuția stratului de bază din piatra spartă dacă în sortul 0-63 care îl produce furnizorul de piatră spartă se regăsesc și fracțiuni 0-4 mm și fracțiuni 25-40 mm, fracțiuni (sorturi) ce nu se regăsesc în consumul de materiale pe metru pătrat prevăzut în caietul de sarcini. 9

§ 10

În același sens, arată că o declarație de performanță se emite pentru fiecare sort în parte respectiv o declarație pentru 0-4mm, alta pentru 4-8 mm, alta pentru 8-16 mm s.a.m.d., și nu se inserează într-o declarație de performanță toate tipurile de sort. Furnizorul poate emite declarații de performanță doar în baza unui Certificat de conformitate eliberat de un organism acreditat și doar pentru acele sorturi ce au fost certificate și menționate in certificatul de conformitate. Astfel, subliniază intervenientul, furnizorul propus pentru piatra spartă poate emite declarații de performanță pentru sorturi 0-40 mm sau 0-63 mm, aceste sorturi neîndeplinind condițiile din caietul de sarcini. Referitor la rețetele de producție pentru mixturi asfaltice, intervenientul precizează că acestea sunt emise doar de către laboratoare autorizate, astfel că neprezentarea acestora conduce la declararea ofertei SC ......... SA ca neconformă și inacceptabila deoarece nu au răspuns clar solicitărilor de clarificări. Prin adresa nr. T261/05.05.......... înregistrată la CNSC sub nr. 17352/08.05.........., ......... SA răspunde la punctul de vedere al autorității contractante, apreciind apărările acesteia ca fiind neîntemeiate. Subliniind faptul că argumentele invocate în contestație sunt susținute de documente și temeiuri de drept, contestatorul expune în ceea ce urmează considerentele pentru care, în opinia sa, afirmațiile autorității contractante nu sunt reale: - Referitor la susținerea autorității cum că societatea sa nu a prezentat documente de calitate pentru sorturile 4-8, 8-16 si 16-25, se arată că toate aceste sorturi (mai puțin 16-25 care din punct ele vedere legal nu se mai poate folosi, după cum s-a demonstrat clar în contestație) se regăsesc în DECLARAŢIA DE PERFORMANTA la Oferta nr. 883/15.12.2016, document pe care autoritatea contractanta l-a primit, ca răspuns la clarificările solicitate. Potrivit contestatorului, însăși din citatul redat de autoritatea contractanta din clarificările sale, in Punctul de vedere depus, reiese că societatea sa a specificat că la execuția stratului de piatră spartă va utiliza numai "sorturi de agregate conform normativelor si stasurilor aflate in vigoare", acesta fiind motivul pentru care în acest document nu se regăsește sortul 16-25. - Cu referire la același document, respectiv DECLARAŢIA DE PERFORMANTA la Oferta nr. 883/15.12.2016, contestatorul remarcă faptul că autoritatea contractantă nu are obiecțiuni cu privire la sortul 40-63. - Autoritatea contractantă susține că documentul prezentat de către societatea sa nu este pentru criblura sort 4-8 si pentru split sort 8-16 si 16-25, când, de fapt, arată contestatorul, aceste sorturi (mai puţin 16- 25 care din punct de vedere legal nu se mai poate folosi) se regăsesc clar și fără echivoc în DECLARAŢIA DE PERFORMANTA la Oferta nr. 883/15.12.2016, denumirea de criblură dându-se în general sorturilor care se vor folosi la producerea mixturilor asfaltice, iar denumirea de split se da de obicei sorturilor de cariera care se vor folosi la producerea 10

§ 11

betoanelor de ciment sau a straturilor din materiale nelegate, dar aceste agregate sunt fără doar și poate sorturi de piatră spartă, iar acest strat de piatra sparta se executa din agregate de cariera nelegate. Dovada ca furnizorul produce si comercializează sorturile amintite mai sus este data, potrivit contestatorului, în primul rând de oferta fermă de la acesta, ofertă pe care a prezentat-o comisiei de evaluare în cadrul răspunsurilor la solicitările de clarificări, dar și de DECLARAŢIA DE PERFORMANTA la Oferta nr. 883/15.12.2016. - Autoritatea contractanta a impus, prin clarificările postate pe SEAP, ca sortul pentru împănarea stratului de piatra sparta să fie "split sort 8-16 și 16-25", denumire obligatorie, pe care societatea sa a și respectat-o, dar nu a menționat nicăieri procentele dintre cele două sorturi, iar când a solicitat documente de calitate pentru materialul de împănare, a solicitat clar ca materialele să fie "conform normativelor tehnice și standardelor aflate în vigoare", iar sortul 16-25 nu este sub nici o formă conform normativelor tehnice și standardelor aflate în vigoare. - În legătură cu rețetele de producție, societatea sa a demonstrat clar că acestea au fost prezentate în diferite forme încercând să satisfacă dorințele comisiei de evaluare, răspunzând clar la ce i s-a cerut, dar, susține contestatorul, autoritatea contractanta ”inventează” acum definiții și explicații pentru acest termen generic si anume "rețeta de producție". - Autoritatea contractantă susține că prețurile practicate de societatea sa la mixturi asfaltice sunt neobișnuit de scăzute, dar, subliniază contestatorul, doar în raport cu preturile ofertantului favorizat nu așa cum este definita noțiunea în Legea nr. 98/2016. În acest sens, arată că societatea sa a practicat prețuri serioase, fără a le aprecia în detrimentul interesului public. Mai mult, a demonstrat clar viabilitatea prețurilor practicate prin intermediul analizelor de preț prezentate iar dacă autoritatea contractantă nu era lămurită de calitatea mixturilor asfaltice produse de societatea sa, avea posibilitatea să ceara documente care să ateste calitatea acestora, așa cum a procedat și cu agregatele de carieră. În concluzie, contestatorul consideră că societatea sa a demonstrat clar ca oferta sa respectă cu strictețe toate cerințele autorității contractante și că toate răspunsurile la solicitările de clarificări au fost prezentate așa cum a solicitat comisia de evaluare, conținând strict informațiile solicitate în forma indicată de aceasta, astfel că se impune admiterea contestației sale. Prin adresa nr. T256/05.05.......... înregistrată la CNSC sub nr. 17355/08.05.........., contestatorul SC ......... SA răspunde la cererea de intervenție, apreciind-o ca inadmisibilă și lipsită de interes. Cât privește lipsa de interes, contestatorul arată că deși intervenientul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 61 și art. 62, Cod proc. Civ., acesta nu formulează pretenții clare pe care le solicita a fi soluționate prin cererea de intervenție. În aceeași ordine de idei, contestatorul nu înțelege rațiunea formulării unei astfel de cereri având 11

§ 12

în vedere că intervenienta reclamă că autoritatea contractantă i-ar fi comunicat că asocierea SC ....SRL - ....SRL este clasată pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, (cu toate că are dubii cu privire la acest aspect raportat la faptul că autoritatea contractantă nu a făcut public rezultatul procedurii). Pe fond, contestatorul apreciază că afirmații intervenientului sunt lipsite de temei legal și nu sunt susținute sub nici o formă de documente. Astfel, față de susținerile intervenientului: - „este obligatoriu consumul de piatra sparta pe un metru pătrat impus prin caietul de sarcini”, prezentând un tabel din caietul de sarcini, în care, la poziția 2 se regăsește split, contestatorul arată că în acest tabel nu se precizează de care split, mai bine spus sortul splitului. Mai mult, menționează că nicăieri în caietul de sarcini nu se precizează care trebuie să fie raportul dintre cele două sorturi, putându-se folosi fără nici o restricție doar sortul 8-16, mai ales că, în standardul SR 179/1995, care guvernează execuția stratului de piatră spartă, conform caietului de sarcini, se specifică în mod clar că se poate folosi sort 8-16 sau 16-25, de unde rezultă, în opinia contestatorului, că nu este obligatorie folosirea ambelor sorturi. La execuția stratului de piatră spartă, pentru împănare, contestatorul arată că societatea sa va folosi doar sort 8-16 pentru a respecta atât caietul de sarcini cât și legislația română în domeniul construcțiilor. Prin urmare, contestatorul susține că din cele expuse se vede clar ca societatea sa poate executa stratul de piatră spartă respectând prevederile caietului de sarcini dar și în deplina legalitate. - "Este greșită afirmația societății SC ......... SA ca legislația romana nu permite folosirea sortului 16-25", contestatorul, apreciind-o total lipsită de orice fel de susținere atât legală cât și logică, arată că acest sort, și anume 16-25, nu se mai poate folosi încă din septembrie 2013. Mai mult, consideră că societatea sa a demonstrat aceasta afirmație în cadrul contestației. De asemenea, precizează că mai mult societatea sa colaborează și deține documente de calitate de la toți furnizorii de piatră spartă de pe o rază de 300 km față de localitatea Păltiniș, și nici unul nu are acest sort, și anume 16-25. Cu privire la rețeta de producție pentru mixturi asfaltice, contestatorul susține că nicăieri în solicitările de clarificări, comisia de evaluare nu a solicitat document emis de un laborator autorizat ci pur și simplu rețeta de producție, care bineînțeles este făcută de un laborator autorizat dar transpusă de societatea sa în multe alte documente printre care și documentele transmise autorității contractante. De asemenea, mai specifică și că aceste transpuneri sunt identice în ceea ce privește materialele și procentele acestora cu cele prezentate în documentul emis de laboratorul autorizat, prin urmare societatea sa a prezentat cu exactitate informațiile solicitate de către comisia de evaluare. Pentru argumentele mai sus arătate, contestatorul apreciază că se impune respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă, iar dacă 12

§ 13

aceasta va fi admisă, în principiu, solicită respingerea ei ca lipsită de interes, având în vedere că, intervenientul fiind clasat pe primul loc, atunci nu ar avea, în opinia sa, motive pentru formularea cererii în cauză. Daca se va trece peste excepțiile invocate și va dispune judecarea cererii de intervenție împreuna cu contestația subscrisei, contestatorul solicită, în continuare, fără a mai relua situația de fapt descrisă pe larg în contestația formulata, admiterea contestației, ......... Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată într-o singură etapă online pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări, având ca obiect „.........” cod CPV 45233120-6. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........./.......... În procesul-verbal nr. 152/05.01.........., s-a reținut depunerea a 3 oferte, precum și respingerea unei oferte, împreună cu motivele care au condus la această decizie. Prin procesul-verbal al ședinței de evaluare a ofertelor nr. 2198/12.04.........., s-a reținut evaluarea ofertelor financiare ale ofertanților rămași în competiție, respectiv respingerea ofertei depuse de SC ......... SA, motivele acestei decizii, precum și clasarea pe locul I a ofertei depuse de Asocierea ......... SRL– SC ....SRL. Consiliul va analiza, cu prioritate, excepția invocată de către contestator cu privire la lipsa de interes a cererii de intervenție, formulată de SC ......... SRL, depusă de acesta în considerarea dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, raportat la calitatea sa de ofertant desemnat câștigător în cadrul procedurii de achiziție publică în cauză. Potrivit Codului de procedură civilă, ale cărui prevederi completează dispoziţiile Legii nr. 101/2016, potrivit art. 68 din acest din urmă act normativ, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. Intervenţia este principală, când inter.venientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi. La art. 64 din cod se menţionează că instanţa trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei. Totodată acelaşi act normativ mai dispune că: Art. 32. - (1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor. 13

§ 14

Art. 33. - Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. În analiza cererilor de intervenţie este necesară identificarea existenţei interesului determinat, legitim, personal, născut şi actual al autorului, de care depinde admiterea în principiu a cererii sale de intervenţie. Analizând susţinerile din cuprinsul cererii de intervenţie prin prisma documentelor probatorii aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată că, potrivit procesul-verbal al ședinței de evaluare a ofertelor nr. 2198/12.04.........., oferta depusă de SC ......... SRL s-a clasat pe locul I, fiindu-i solicitate documentele de calificare. Astfel, Consiliul constată că interesul SC ......... SRL în formularea cererii de intervenţie în interesul autorităţii contractante este născut şi actual, având în vedere că acesta, la momentul de faţă, are calitatea de ofertant pe locul I, urmând pe cale de consecinţă ca cererea sa să fie încuviinţată, în principiu. Luând în considerare aceleași argumente, Consiliul va respinge excepția lipsei de interes a cererii de intervenție, invocată de contestator, dat fiind că tocmai calitatea de potențial ofertant câștigător îi oferă acestuia dreptul de a interveni în soluționarea contestației, pentru a-și păstra dreptul de a încheia contractul de achiziție publică cu autoritatea contractantă. Pe fondul cauzei, se reține că, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 2200/12.04.........., autoritatea contractantă i-a comunicat contestatorului SC ......... SA faptul că oferta sa, depusă în cadrul procedurii, a fost respinsă ca neconformă, în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, întrucât explicațiile prezentate de ofertant prin răspunsul la solicitările de clarificări nu sunt concludente și ca inacceptabilă, în baza art. 215 alin. (4) din același act normativ și art. 137 lit. g) din HG nr. 395/2016, deoarece în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că are un preț neobișnuit de scăzut. Motivele pentru care autoritatea contractantă a ajuns la această concluzie sunt, potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii, următoarele: -declarația de performanță prezentată de acest ofertant nu reprezintă un răspuns concludent la întrebarea legată de „documentele de calitate”, deoarece furnizorul său, SC ... SRL este certificat numai pentru agregate de carieră sort 40-63 mm, amestec agregate 0-40 mm și de 0-63 mm, NU pentru criblură sort 4-8 și split sort 8-16 și 16-25. -nu a prezentat rețetele de producție pentru mixturile asfaltice ofertate, din care să rezulte că aceste produse vor respecta caracteristicile calitative conform normativelor și stasurilor aflate în vigoare, ci transpunerea rețetelor pe stație. Împotriva rezultatului sus menționat, SC ......... SA a formulat contestație, prin care solicită anularea deciziei autorității contractante privind respingerea ofertei sale, precum și reevaluarea acesteia. Procedând la soluționarea contestației formulată de SC ......... SA, Consiliul reține că acesta aduce critici legate de faptul că în mod eronat 14

§ 15

autoritatea contractantă a decis respingerea ofertei sale, deoarece apreciază că declarația de performanță nr. 883/15.12.2016 pe care a prezentat-o este un document corespunzător în ceea ce privește calitatea produselor ofertate; consideră că a demonstrat cu documente justificative modul de formare a prețului ofertat precum și rețetele de producție pentru mixturile asfaltice. Din verificarea documentelor aflate la dosar, prin prisma apărărilor formulate de ambele părți și a legislației incidente aflate în vigoare, Consiliul are în vedere că SC ......... SA a prezentat, în cuprinsul propunerii financiare, printre altele, și următoarele poziții: - 6 - criblură sort 4-8; - 52 – split sort 8-16 și 16-25. De asemenea, în data de 08.03.........., contestatorul transmite oferta de preț nr. 883/15.12.2016/4001/16.12.2016 de la furnizorul său, SC GEO EX CONSTRUCT SRL, pentru următoarele agregate de carieră extrase de la cariera din comuna ...., județul .........: - sort 40-63 mm, - sort 0-4-16-25-40 mm.

§ 16

Ulterior, prin adresa nr. 1547/20.03.........., autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantului contestator să transmită „documente de calitate pentru piatra spartă sort 40-63, split sort 8-16 și 16-25 și criblură sort 4-8, de la cariera declarată bază de producție ...., comuna ...., județul ........., din care să rezulte că aceste materiale vor respecta caracteristicile fizico mecanice, conform normativelor și stasurilor aflate în vigoare”. La solicitarea sus menționată, ofertantul contestator a răspuns cu adresa nr. T107/21.03.........., prin care a transmis înscrisul intitulat „Declarație de performanță”, emisă de furnizorul de materiale de carieră, SC ... SRL, pentru „produsul tip piatră spartă – amestec agregate 0-4-8-16-40-63 mm”, după cum se specifică la pct. 1 din înscrisul menționat. Verificând conținutul declarației de performanță depusă de ofertantul contestator, Consiliul remarcă faptul că standardul armonizat în baza căruia acest act a fost emis este SR EN 13242+A1:2008, standard aflat în vigoare la data emiterii declarației și prin urmare trebuiau

§ 17

respectate

§ 18

prevederile

§ 19

acestuia.

§ 20

Potrivit standardului SR EN 13242+A1:2008 – „Agregate din materiale nelegate sau legate hidraulic pentru utilizare în inginerie civilă și în construcții de drumuri”, aflat în vigoare începând din decembrie 2009, clasa 16-25 nu se regăsește în tabelul 1 de la pag. 7, unde sunt stabilite clasele de granulozitate ale pietrei sparte. Având în vedere că autoritatea contractantă, prin solicitarea de clarificare nr. 1547/20.03.........., i-a cerut ofertantului contestator să transmită documente de calitate pentru piatra spartă de la cariera declarată bază de producție, din care să rezulte că aceste materiale vor respecta caracteristicile conform normativelor și stasurilor aflate în vigoare, se constată că acesta a transmis un document emis în baza SR 15

§ 21

EN 13242+A1:2008, aflat în vigoare la data respectivă, clasa 16-25 nefiind regăsită în mod explicit în declarație, ci este inclusă. Prin urmare, se apreciază că este întemeiată critica formulată de contestator sub acest aspect, deoarece a răspuns clar și la obiect solicitării autorității contractante cu privire la conformitatea materialelor cu normativele tehnice și a stasurilor aflate în vigoare. Nu se poate reține ca fiind întemeiat primul motiv de respingere a ofertei contestatorului, invocat de autoritatea contractantă, respectiv că declarația de performanță prezentată de acest ofertant nu dovedește că furnizorul SC ... SRL nu este certificat pentru criblură sort 4-8 și split sort 8-16 și 16-25 deoarece, pe de o parte, intervalul 16-25 nu se mai regăsește în standardul SR EN 13242+A1:2008 aflat în vigoare iar, pe de altă parte, la punctul 1 al declarației se arată: „tip piatră spartă 0-4- 8-16-40 (...).”, fiind acoperită astfel solicitarea autorității cu privire la toate clasele de granulozitate solicitate. Totodată, un aspect relevant este legat de faptul că această „declarație de performanță” reprezintă un tip de document care înlocuiește „certificatul/declarația de conformitate”, deoarece începând cu 1 iulie 2013, Regulamentul referitor la Produsele pentru Constructii (CPR 305/2011) va inlocui Directiva Produselor pentru Constructii (CPD 89/106) si va redefini obligatiile producatorilor, distribuitorilor si importatorilor referitor la aplicarea marcajului CE care va contine, impreuna cu toate celelalte informatii relevante, caracteristicile de performanta declarate ale produsului cu referire la specificatiile tehnice relevante (standard European armonizat sau ETA). Se are în vedere că, prin solicitarea de clarificări 1547 din 20.03.........., autoritatea a cerut prezentarea unor „documente de calitate", iar declarația de performanta prezentată de ofertantul contestator se încadrează în această categorie după cum reiese din cele menționate anterior. Deci nu se poate considera că SC ......... SA nu a demonstrat cu documente relevante calitatea produselor ce urmează a fi utilizate, cum eronat susține autoritatea contractantă. Pentru toate aceste motive expuse anterior, Consiliul apreciază că în mod eronat comisia de evaluare a respins oferta menționată pentru acest motiv și că sunt întemeiate criticile contestatorului, acestea urmând să fie admise. În ceea ce privește al doilea motiv de respingere a ofertei contestatorului, legat de așa zisul său răspuns neconform privind rețetele de producție a mixturilor asfaltice, se reține că prin aceiași adresă de clarificare, respectiv nr. 1547/20.03.........., ofertantului contestator i s-a solicitat și transmiterea rețetei de producție pentru tipurile de mixturi asfaltice ofertate. SC ......... SA a transmis atașat la răspunsul nr. T107/21.03.........., două documente: transpunerea pe stație a rețetei nr. 0607028-1/2015 pentru mixtura tip BA20leg.50/70 PC și transpunerea pe stație a rețetei nr. 0406022/4 – 2014, pentru mixtura tip BA16rul 50/70, considerate de autoritate ca fiind necorespunzătoare, deoarece acestea nu ar 16

§ 22

reprezenta, în viziunea sa, rețetele de producție pentru mixturile asfaltice ofertate, așa cum a solicitat. Se constată că înscrisurile ce conțin transpunerea pe stație a rețetelor de producție pentru cele două tipuri de mixturi asfaltice aparțin ofertantului SC ......... SA, care deține propriul laborator autorizat (deci nu procură mixtura de la un furnizor) și cuprind atât tipurile de materiale componente, precum și procentele și cantitatea acestora în componența mixturilor de tip BA16 și BA20. În opinia Consiliului, nu se poate reține în soluționare ca fiind relevant faptul că ofertantul contestator SC ......... SA nu ar fi justificat prețul ofertat și că nu a prezentat rețetele de producție, atât timp cât, din verificarea documentelor aflate la dosar, rezultă că anterior, în data de 08.03.......... contestatorul transmisese, la o solicitare de clarificare privind calculațiile de preț pentru mixturile asfaltice BA16 și BADPC20, informații pentru fiecare componentă în parte, adică procente, cantități și prețuri pentru pietriș, nisip, criblură, etc. însoțite de oferte de la furnizorii materialelor respective. De fapt, rețetele de producție au fost deja transmise anterior de către ofertant, dar într-o altă formă, conținând în plus și prețurile, acestea fiind însoțite, totodată, și de oferte de preț de la furnizori pentru materiale. Se constată că din rețetele transmise de SC ......... SA atât în data de 08.03.......... cât și în data de 21.03.........., se pot identifica foarte clar procentele, tipul și cantitățile materialelor utilizate, acesta demonstrând corectitudinea prețurilor practicate cu documente justificative pentru absolut orice preț pe care l-a practicat în cadrul ofertei financiare, demonstrând că poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi si calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Înscrisurile transmise de SC ......... SA prin răspunsul nr. T107/21.03.........., reprezentând transpunerea pe stație a rețetelor pentru mixtura tip BA20 și tip BA16, sunt de fapt propriile sale rețete testate în laboratorul propriu, fapt ce se poate observa și pe sigla aplicată. Nu se poate reține în soluționare alegația intervenientului potrivit căreia „rețetele de producție pentru mixturi asfaltice sunt emise doar de către laboratoare autorizate, astfel că neprezentarea acestora conduce la declararea ofertei SC ......... SA ca neconformă și inacceptabila deoarece nu au răspuns clar solicitărilor de clarificări”, deoarece SC ......... SA nu are ca furnizor de mixturi o altă societate, ci le produce în propriul laborator autorizat, fapt ce conduce, în final, și la ofertarea unui preț mai redus. Prin urmare, nu poate fi reținut ca întemeiat nici al doilea motiv de respingere a ofertei contestatorului SC ......... SA, critica fiind admisă. Față de argumentele expuse anterior, Consiliul apreciază că se impune reevaluarea ofertei contestatorului prin reanalizarea documentelor depuse de acesta ca răspuns la solicitările de clarificare 17

§ 23

ce i - au fost cerute de autoritatea contractantă în concordanță cu cele expuse în motivare și legislația incidentă aflată în vigoare. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ......... SA și va anula adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. nr. 2200/12.04.........., procesul verbal de analiză a ofertelor nr. 2198/12.04.......... și actele subsecvente acestora, în ceea ce privește oferta depusă de SC ......... SA. Consiliul va dispune continuarea procedurii, prin reevaluarea ofertei depusă de SC ......... SA, potrivit celor cuprinse în motivare, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu dispoziţiile art. 61 şi urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va respinge cererea de intervenţie formulată de SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 admite contestaţia formulată de către ......... SA în contradictoriu cu .... Anulează adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 2200/12.04.........., procesul verbal de analiză a ofertelor nr. 2198/12.04.......... și actele subsecvente acestora, în ceea ce privește oferta depusă de SC ......... SA. Dispune continuarea procedurii, prin reevaluarea ofertei depusă de SC ......... SA, potrivit celor cuprinse în motivare, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu dispoziţiile art. 61 şi urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul respinge cererea de intervenţie formulată de SC ......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 18

§ 24

... 19