BO2017_4043
RespingeCPV: 45233120-6
Critici: R4.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45233120-6
Critici: R4.1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data:......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în .........,........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ... în calitate de Director General, privind procedura simplificată într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul proiectului «Modernizare drumuri de interes local în ........., județul .........»”, cod CPV 45233120-6, organizată de ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., s-a solicitat: 1. anularea raportului procedurii de atribuire prin care oferta......... a fost declarată câștigătoarea procedurii și prin care oferta SC ......... SRL a fost declarata admisibilă, dar necâștigătoare fiind clasata pe locul doi, oferta câștigătoare având o propunere financiară de 3.054.162,41 lei fără TVA. 2. anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 1883/24.05.......... și a actelor subsecvente și reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor cu reevaluarea ofertei câștigătoare a SC......... (atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere financiar) și declararea acestei oferte ca inacceptabilă. 3. anularea deciziei autorității contractante nr. 1962/06.06.......... prin care s-a refuzat luarea măsurilor de remediere solicitate în cadrul Notificării prealabile nr. 1917/29.05........... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă desemnarea ..., ca fiind 1/12
câștigătoarea procedurii menționată în partea introductivă, comunicată prin adresa nr. 1883/24.05.........., învederând în motivare următoarele: În fapt, contestatorul arată că, în opinia sa, prin desemnarea ofertei........ ca fiind câștigătoare au fost încălcate dispozițiile art. 192 litera j) din Legea nr. 99/2016, a art.133 alin. (1) și alin. (2) din HG 395/2016 coroborat cu art. 228 alin. (4) - prima teza din Legea 99/2016, a art. 136 alin. (1), (2), (3) coroborat cu art.137 alin.(1), alin.(2) lit. g. din HG nr. 395/2016 și a art. 134 alin.(2) și (5) din HG nr. 395/2016. Acesta menționează că, în condițiile art. 137 alin. (1) și (2) și a art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 autoritatea contractantă avea obligația de a respinge ca inacceptabilă oferta......... motivat de faptul că aceasta ofertă are un cost neobișnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi executat, raportat la îndeplinirea contractului la parametrii calitativi solicitați prin documentația de atribuire. De asemenea, contestatorul afirmă că aceeași ofertă trebuia considerată inacceptabilă potrivit dispozițiilor art. 228 alin. (4) - prima teza din Legea 99/2016, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia. Cu privire la prețul neobișnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi executat, contestatorul subliniază că valoarea ofertei desemnată câștigătoare este foarte mică, comparativ cu valorile celorlalte oferte, în susținere prezentând următorul tabel: Nr. crt. Denumirea ofertantului Valoare oferta - LEI- (exclusiv TVA) 1. ......... 3.054.162,41 2. ......... SRL ......... 3.441.934,48 3. ......... 3.443.144,95 4. ......... 3.461.296,96 5. ......... 3.481.845,37 6. … 3.495.027,18 7. ........ 3.518.604,84 Tot în susținerea criticii sale contestatorul arată că, din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei, studiat la autoritatea contractantă, rezultă că pentru a diminua costurile ofertei financiare a utilizat atât preturi nejustificat de mici pentru betoane cât și distante nereale de transport. În acest sens contestatorul apreciază ca fiind relevant faptul că, la solicitarea autorității contractante de a indica unde, în propunerea tehnică, se regăsesc detaliate rutele de transport pentru materialele aprovizionate, ... ......... nu numai că nu a putut indica prezența acestor dovezi în propunerea sa tehnica dar nici nu a putut prin răspuns să justifice distanțele declarate în oferta sa. Având în vedere că: - 60% din valoarea acestei oferte este obținută din prețul betoanelor și al transporturilor materialelor necesare executării lucrărilor; - prin documentația de atribuire cap.lV.4) PREZENTAREA OFERTEI; IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice s-a solicitat b) Reperele privind managementul, logistica și planificarea aplicată pentru realizarea contractului. În aceasta secțiune, ofertantul va trebui să facă o prezentare detaliată privind aspectele organizaționale generale și specifice proiectului, planificarea activităților contractului prin care ofertantul să indice toate etapele esențiale de realizare a activităților, metodele de 2
lucru, echipamentele utilizate pentru execuția lucrărilor, personalul disponibil și orele de lucru alocate, sursele de aprovizionare cu materiale, metodele de transport și de depozitare, rutele de transport, adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrărilor și aspectele de ordin operațional ale lucrărilor existente ce trebuie menținute. - solicitarea autorității contractante către......... cu privire la justificarea distanței de transport și răspunsul acestei societăți ca „nu a considerat relevant explicitarea rutelor de transport" contestatorul consideră că, acceptând răspunsul ... cu privire la rutele de transport și nesolicitând clarificări cu privire la prețurile din oferta financiară, autoritatea încalcă principiul tratamentului egal, al transparenței față de ceilalți ofertanți din procedură care au întocmit o ofertă corectă, reală, cu prețurile pieței la betoane și cu distanțe de transporturi mult mai mari dar justificate. Astfel, contestatorul învederează că, în speță, se impunea ca autoritatea să solicite explicații cu privire la prețul neobișnuit de scăzut al betoanelor ofertat de câștigător, explicații care, în condițiile art. 136 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016 trebuiau prezentate de către ... împreună cu dovezile concludente care să demonstreze distanțele reale de transport, respectiv posibilitatea îndeplinirii contractului în condiții de calitate impuse prin documentația de atribuire. Cu privire la neîndeplinirea cerințelor minime din documentația de atribuire, contestatorul afirmă că propunerea tehnică a......... se impunea a fi respinsă acesteia ca inacceptabilă, în temeiul art. 133 alin. (2). În acest sens contestatorul arată că propunerea tehnică a......... nu conține următoarele secțiuni/capitole prevăzute in mod expres în fisa de date a achiziției cap. IV.4.1) Mod de prezentare a propunerii tehnice: ”b) (...) metodele de transport si de depozitare, rutele de transport, adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrărilor d) Programul de realizare al lucrărilor care se va axa pe activitățile de construcție si include descrieri succinte ale tuturor operațiunilor(...) succesiunea, programarea si durata testelor. Programul va detalia/descrie Graficul fizic de execuție si va reprezenta programarea activităților de execuție, detaliind operațiunile componente, urmând a se evidenția alocarea specifica a resurselor umane si materiale (utilaje, dotări, facilități de producție, etc.), fiind obligatorie probarea capacității tehnice de a se susține cadența de execuție propusa in Graficul fizic de execuție. In cadrul acestui document se va prezenta si structura organizaționala prevăzută de către ofertant in scopul execuției lucrărilor in cadrul căreia se va ilustra personalul de pe șantier, asistenta asigurata de birourile centrale, personalul administrativ si auxiliar, etc. (inclusiv subantreprenorii), prezentând inclusiv o organigrama completa, care sa evidențieze funcțiile exacte care ii revin fiecărui membru al personalului.(...) Ofertanții vor include si matricea de referința a proiectului pentru toate elementele majore ale lucrărilor. m) Se va prezenta planul de management al traficului aplicat la lucrare (tehnologia pentru beton rutier presupune întreruperea traficului rutier pe o banda timp de 28 de zile si presupune managementul traficului).In cadrul acestei secțiuni ofertanții vor prezenta informații 3/12
detaliate privind proiectul de management propus, care sa confirme ca au înțeles perfect implicațiile lucrărilor ce urmează sa fie executate în condiții de trafic si ca pot furniza toate semnalizările, personalul, susține costurile etc., necesare pentru garantarea siguranței publicului în timpul lucrărilor de construcție, fiind obligatoriu de indicat. n) Memoriul de prezentare a lucrărilor si tehnologiilor de execuție si masurile destinate desfășurării traficului rutier în condiții de siguranța; o) Schemele de semnalizare a zonei de drum în lucru, adaptate la situația concreta din teren; p) Analiza fazelor de execuție d.p.d.v. al siguranței circulației si fazele de semaforizare, precum si modul de organizare si supraveghere a circulației; r) Analiza traseelor de circulație în cazul devierii traficului si schița cu rutele ocolitoare propuse, cu precizarea categoriilor funcționale si administrativ - teritoriale ale drumurilor de pe aceste rute, completata cu semnalizarea de orientare pentru traficul rutier deviat în concordanta cu prevederile Ordinului nr. 411/2000 pentru aprobarea normelor metodologice privind condițiile de închidere a circulației si de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public si/sau pentru protejarea drumului” Analizând raportul procedurii, contestatorul a sesizat următoarele aspecte: - comisia de evaluare a observat lipsa, din propunerea tehnică a........., a documentelor menționate mai sus; - pentru o parte din aceste documente (succesiunea, programarea si durata testelor, Memoriul de prezentare a lucrărilor si tehnologiilor de execuție si masurile destinate desfășurării traficului rutier în condiții de siguranța; Schemele de semnalizare a zonei de drum în lucru, adaptate la situația concreta din teren; Analiza fazelor de execuție d.p.d.v. al siguranței circulației si fazele de semaforizare, precum si modul de organizare si supraveghere a circulației) a menționat că se găsesc în propunerea tehnică așa la modul general fără să indice unde anume se găsesc, așa cum a procedat cu alte documente, - pentru o parte din documentele lipsa a solicitat clarificări (matricea de referință a proiectului pentru toate elementele majore ale lucrărilor, Analiza traseelor de circulație în cazul devierii traficului si schița cu rutele ocolitoare propuse, cu precizarea categoriilor funcționale si administrativ - teritoriale ale drumurilor de pe aceste rute, completata cu semnalizarea de orientare pentru traficul rutier deviat în concordanta cu prevederile Ordinului nr. 411/2000 pentru aprobarea normelor metodologice privind condițiile de închidere a circulației si de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public si/sau pentru protejarea drumului, rutele de transport). Tot din analiza raportului procedurii, contestatorul a constatat că răspunsul primit de la......... a fost considerat de comisia de evaluare ca fiind concludent, în mod nelegal, deoarece, pentru o parte din documente … a indicat pagini care nu dețin informațiile solicitate, iar pentru o parte din documente nu a putut indica unde în propunerea tehnică se regăsesc cele solicitate recunoscând că nu a prezentat acele documente deoarece 4
nu a considerat a fi ”relevante” sau le va întocmi ”înainte de începerea lucrărilor”. În continuare contestatorul arată că, prevederile documentației de atribuire, necontestată în termen legal, obligă toți ofertanții să prezinte propunerea tehnică așa cum a fost stabilit prin fișa de date a achiziției, iar autoritatea contractantă are obligația să evalueze ofertele prin raportare la modul de îndeplinire a acestor cerințe. Totodată se menționează că, acceptând o oferta tehnică incompletă, care nu conține toate cerințele din documentația de atribuire și acceptând răspunsurile......... cu privire la lipsa rutelor de transport, cu privire la lipsa analizei traseelor de circulație in cazul devierii traficului și cu privire la lipsa schiței cu rutele ocolitoare, autoritatea contractantă încalcă principiul tratamentului egal, al transparenței față de ceilalți ofertanți din procedură care au întocmit o ofertă corectă conținând toate solicitările din fișa de date a achiziției. Concluzionând contestatorul arată că, în cauza au fost încălcate dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. h) lit. k) și lit. j) din HG nr. 394/2016 coroborat cu art.142 alin 1) din același act normativ referitor la obligația comisiei de evaluare de a solicita clarificări privind oferta .... ........., în condițiile în care diferența dintre oferta ... clasată pe locul I și ofertele clasate pe locurile 2 - 7 este de aproximativ 400.000,00 lei, ofertele de pe locurile 2 - 7 fiind în ordine descrescătoare diferențiate la aproximativ 1.000,00-20.000,00 lei. Prin adresa nr. 2049/14.06.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 23766/14.06.........., ........., în calitate de autoritate contractantă formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL menționând că, în motivare, contestatorul susține că au fost încălcate următoarele dispoziții: - art. 192 litera j) din Legea nr. 99/2016; - art. 133 alin.1 și alin.2 din HG nr. 395/2016 coroborat cu art. 228 alin.4 - prima teză din Legea nr. 66/2016; - art. 136 alin. 1, 2, 3 coroborat cu art. 137 alin. 1, 2, lit. g) din HG nr. 395/2016 și art. 134 alin.(2) și (5) din HG nr. 395/2016. De asemenea, contestatorul a precizat că oferta......... trebuia respinsă și din considerentul că avea un cost neobișnuit de scăzut și considerată neacceptabilă, conform art. 228 alin. (4) - prima teză din Legea nr. 99/2016, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia. Față de cele susținute de contestator, autoritatea contractantă precizează că, la întocmirea documentației de atribuire a urmărit respectarea legislației în vigoare. 1. Cu privire la încălcarea art. 192 litera j) din Legea nr. 99/2016 care prevede: ”Art. 192 j) o declarație cu privire la utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice la dispoziția operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări pentru executarea contractului”; Autoritatea contractantă învederează că, prezenta procedură este reglementată de Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice și nu de Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale. Aceasta mai adaugă că legea nr. 99/2016 prevede explicit la Secțiunea a 2-a art.3 alin.(l) lit. a) 5/12
definiția achiziției sectoriale, iar la Secțiunea a 4-a activitățile relevante pentru care se aplică legea. În aceste condiții autoritatea menționează că, în situația în care în urma analizei pe fond a contestației, Consiliul consideră că acest contractat de lucrări intră sub incidența Legii nr. 99/2016, trebuie reținut că, așa cum rezultă din Raportul de specialitate nr. 2/27.04.......... întocmit de expertul tehnic cu ocazia analizării Propunerilor tehnice a operatorilor înscriși la licitație, coroborat cu Procesul verbal al ședinței de evaluare a ofertelor nr.4 întocmit de Comisia de evaluare și înregistrat sub nr. 1573/27.04..........,......... a îndeplinit cerințele minime din caietul de sarcini, documentația justificativă găsindu-se la paginile 31 - 48 din Propunerea tehnică. 2. Cu privire la încălcarea art. 133 alin. 1 și 2 din HG nr. 395/2016 care prevede art.133: (1) Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică; (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Autoritatea contractantă arată că analiza ofertelor tehnice este prezentată în raportul de specialitate nr. 1 a expertului tehnic înregistrat sub nr. 1204/21.03.......... cât și în procesul verbal de evaluare a ofertelor nr. 3 înregistrat sub nr. 1205/21.03.........., prin care au fost stabilite solicitări de clarificări pentru toți cei 12 ofertanți declarați admiși la etapa de evaluare DUAE. Solicitările de clarificări au fost publicate în SEAP în data de 21.03.......... la secțiunea "întrebări" cu termen de răspuns 27.03.........., toți cei 12 ofertanți răspunzând în termenul stabilit. În ceea ce privește ofertantul desemnat câștigător, autoritatea menționează că pentru ... s-au solicitat clarificări cu adresa nr. 1214/21.03.........., depusă în SEAP, la care s-a răspuns cu adresa nr. 1957/27.03.........., înregistrată la ... sub nr. 1308/28.03........... Autoritatea contractantă a considerat că răspunsul său a fost unul concludent. În urma analizei răspunsurilor la solicitările de clarificări, expertul tehnic, prin Raportul de specialitate nr. 2/27.04.........., a precizat că 11 propuneri tehnice ale operatorilor înscriși la procedura de atribuire corespund și îndeplinesc cerințele stabilite prin caietul de sarcini. Ca urmare a acestui fapt, autoritatea a încheiat Procesul verbal de evaluare nr. 4 privind finalizarea evaluării ofertelor tehnice, înregistrat sub nr. 1573/27.04.........., prin care 11 oferte au fost declarate conforme, singura propunere tehnică ce a fost declarată inacceptabilă și neconforma fiind a operatorului economic .... Având în vedere cele anterior menționate, autoritatea consideră că SC......... a respectat prevederile art. 133 alin. 1 și 2 din HG 395/2016. 3. Cu privire la încălcarea art. 228 alin.4 - prima teză din Legea nr.99/2016 care prevede art. 228: ”(4) Oferta este considerată inacceptabilă dacă nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia, precum și cerințele de calificare și selecție prevăzute în documentele achiziției”. 6
Autoritatea contractantă reiterează faptul că prezenta procedură este reglementată de Legea nr. 98/2016 și nu de Legea nr.99/2016 care se referă la achizițiile sectoriale. De asemenea se menționează că, în situația în care, în urma analizei pe fond a contestației, Consiliul apreciază că prezentul contract de lucrări intră sub incidența Legii nr. 99/2016, trebuie reținut că......... a respectat condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia precum și cerințele de calificare și selecție prevăzute în documentele achiziției, fapt de confirmat de Raportul de specialitate nr. 2/27.04.......... și Procesul verbal de evaluare nr. 4 privind finalizarea evaluării ofertelor tehnice, înregistrat sub nr. 1573/27.04.........., prin care 11 oferte au fost declarate conforme, singura propunere tehnică ce a fost declarată inacceptabilă și neconformă fiind a operatorului economic .... 4. Cât privește critica contestatorului referitoare la încălcarea art. 136 alin. 1, 2, 3 din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă menționează că, la analizarea celor 11 oferte financiare a constatat că prețul betonului ofertat de ... se încadrează în media ofertelor depuse (locul 6 din 11 oferte admisibile), motiv pentru care a apreciat că nu se impune solicitarea de clarificări. Totodată autoritatea subliniază că, în data de 13.01.........., s-au solicitat clarificări de către un operator economic înscris la procedură referitor la faptul că fiecare ofertant să fie liber să oferteze propriile distanțe de transport în funcție de proprii furnizori. La această solicitare, cu adresa nr 225/13.01.........., autoritatea contractată a răspuns precizând că: „Ofertanții au deplina libertate de a-și prevedea în oferta distanțele reale de transport justificate de furnizori și bazele proprii de producție". Analizându-se media prețului unitar privind transportul materialelor de către ofertanții declarați admiși, autoritatea contractantă a considerat că ......... a prezentat pentru transportul rutier un preț unitar ce se încadrează în interiorul intervalului celor 11 oferte financiare fapt ce a dus la concluzia că atât prețul la beton cât și prețul unitar la transport se încadrează în prețurile folosite de către majoritatea operatorilor economici la această dată. În aceste condiții, autoritatea consideră că......... a respectat prevederile art. 136 alin. 1, 2, 3 din HG nr. 395/2016. 5. Referitor la critica potrivit căreia sunt încălcate prevederile art. 137 alin. (1), alin.(2) lit. g) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă arată că, în ceea ce privește aspectele aduse în discuție referitoare la propunerea tehnică, acestea au fost verificate de către expertul cooptat și consemnate în Raportul de specialitate nr. 1 și Procesul verbal al ședinței de evaluare a ofertelor nr. 3. Aceasta mai adaugă că, analizând răspunsurile la solicitările clarificări, atât expertul tehnic cooptat, cât și comisia de evaluare a stabilit că numai propunerea tehnică a ... este inacceptabilă potrivit art. 134 alin.5 teza II și neconformă potrivit art. 137 alin. 3 lit.(a) din HG 395/2016, în acest sens fiind întocmit Raportul de specialitate nr. 2 de către expertul tehnic cooptat și Procesul verbal de evaluare a ofertelor nr. 4 de către comisia de evaluare. 7/12
6. Cu privire la critica ofertantului contestator referitoare la încălcarea art. 134 alin. (2) și alin.(5) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă subliniază că Declarația privind neîncadrarea în prevederile art. 60 alin. (1) lit. d) și e) din Lege este depusă de către........., contestatorul, ca urmare a solicitării de clarificări, răspunzând în termen. În ceea ce privește prezentarea de către contestator a tabelului cu valorile ofertelor depuse de către operatorii economici, autoritatea contractantă afirmă că acesta nu a fost obiectiv și nu a prezentat complet lista cu ofertele financiare depuse de către toți participanții la procedură. Astfel, autoritatea arată că, în analiză și evaluare, a ținut cont de propunerile tehnice și financiare a tuturor operatorilor economici participanți la procedură, nu numai de primele șapte oferte. În aceste condiții se învederează că, dacă ar fi să se analizeze întreg clasamentul întocmit, se poate spune că și între contestatar și ultimul clasat este o diferență neobișnuit de mare, ori rolul comisiei de evaluare a ofertelor este tocmai acela de a respecta principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și nu analiza parțială a ofertelor depuse. Criteriul de atribuire a contractului de lucrări fiind „prețul cel mai scăzut", a fost declarat câștigător ofertantul care a oferit prețul cel mai scăzut. De asemenea, autoritatea contractantă subliniază că SC ......... SRL ......... nu contestă procedura în sine, ci anumite aspecte ce pot duce la declararea unei oferte tehnice sau financiare ca fiind inacceptabilă sau neconformă, fără a prezenta date concludente ce ar putea duce la anularea raportului procedurii de atribuire, contestându-se în fapt articolele din legislația în vigoare în care se prevede motivele pentru care un ofertant poate depune contestație la procedură. În vederea clarificării aspectelor sesizate prin contestație autoritatea prezintă un clasament cu prețurile din ofertele depuse de către operatorii economici la beton și preț/km de transport: Nr. crt Operator economic/ Preț/lei Locul/ Preț km/ Locul/ Observații ofertant mc beton poziția in transport poziția in clasament lei clasament 1 … 7 4 2 ... 10 3 3 ... 11 9 4 ... 1 8 5 ... 3 7 6 ... 5 6 7 ... 4 1 1 8 ......... 6 5 9 ......... 9 2 10 ... 8 1 11 ... 2 1 0 Față de cele anterior prezentate, autoritatea solicită respingerea contestației ca nefondată. Prin adresa nr. 2054/16.06.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 24171/16.06.........., SC ......... SRL formulează răspuns la punctul de 8
vedere al autorității contractante, afirmând că nu poate fi reținută poziția acesteia referitoare la concludența răspunsului transmis de ofertantul câștigător. În acest sens se arată că, la întrebarea adresată ... care viza „vă rugăm să ne explicați la ce pagina din oferta tehnică sunt detaliate rutele de transport și sursele de aprovizionare pentru materiale” răspunsul a fost „în elaborarea propunerii tehnice nu a considerat relevant explicitarea rutelor de transport, acestea fiind drumurile publice care fac legătura dintre drumurile de aprovizionare și locația santieruiui/bazele de producție" și a mai menționat că „furnizorii și distantele de transport se regăsesc la pagina 84 din propunerea sa tehnică". Față de cele precizate de ofertantul câștigător, contestatorul susține că, așa cum a fost solicitarea autorității contractante, distanțele de transport trebuiau și justificate nu numai indicate în cadrul ofertei astfel încât nu se poate ajunge ia concluzia că s-a răspuns în vreun fel la solicitarea de clarificări a autorității contractante. În consecință, se afirmă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 136 alin. (3)din HG nr. 395/2016. În opinia contestatorului clarificarea solicitată de autoritatea contractantă ofertantului câștigător, urmărea să asigure aplicarea principiului tratamentului egal și al transparenței in cadrul prezentei proceduri referitor la verificările pentru fiecare ofertant, a distanțelor de transport pentru materialele ofertate, urmărindu-se ca prețul unitar pe kilometru să fie real și să nu existe diferențe majore în acest sens. Totodată contestatorul apreciază că, răspunsul la această solicitare de clarificări a ..., în sensul că această distanță nu are relevanță în cazul ofertei sale, este unul neconcludent, ceea ce demonstrează că autoritatea contractantă a declarat câștigător un ofertant care nu a răspuns concludent la clarificările solicitate și a cărui ofertă era inacceptabilă. De asemenea, contestatorul opinează că nu poate fi reținută poziția autorității contractante de a nu solicita nici un fel de clarificări cu privire la prețurile utilizate de către ... în propunerea financiară, în condițiile în care prețul ofertei......... raportat la restul ofertanților clasați pe locurile 2-7, este la o diferență semnificativă de aproximativ 400.000 lei încălcându-se astfel dispozițiilor art. 137, alin. (1), (2) lit. g) din HG nr. 395/2016. Referitor la susținerea autorității contractante potrivit căreia, în cauză, oferta elaborată de către ... este admisibilă întrucât ar îndeplini condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia, precum și cerințele de calificare și selecție prevăzute în documentația de atribuire, contestatorul învederează că această susținere nu este reală întrucât autoritatea a observat lipsa unor documente din cadrul propunerii tehnice ale ... și, deși prin adresa nr. 1214 din 21.03.......... s-a solicitat să se indice pagina din oferta ... unde se regăsește analiza traseelor de circulație in cazul devierii traficului și schița cu rutele ocolitoare propuse, contestatorul a indicat paginile ce reprezentau un alt document solicitat în mod expres prin documentația de atribuire (Plan de management al traficului aplicat la lucrare) și a menționat că „înainte de începerea lucrărilor, în baza datelor furnizate de administratorul drumului cu privire la intensitatea traficului rutier și modalitățile concrete privind devierea acestuia". Prin urmare, contestatorul afirmă că nu au fost îndeplinite condițiile de formă aferente elaborării și prezentării ofertei tehnice a ..., 9/12
astfel încât oferta trebuia declarată inacceptabilă, în condițiile art.215 alin. (4) din Legea 98/2016. Concluzionând, contestatorul arată că autoritatea, deși a sesizat toate neconformitățile și lipsa condițiilor de acceptabilitate a ofertei câștigătoare, nu a analizat decât subiectiv și superficial oferta ... ca si răspunsurile la solicitările de clarificări, acceptând orice răspuns fără ca să se analizeze concludența și temeinicia acestuia și fără a proceda la o evaluare temeinică așa cum prevăd dispozițiile art. 210 alin.3 și 4 din Legea 98/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat atribuirea prin procedură simplificată într-o singură etapă, online a contractului de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul proiectului «Modernizare drumuri de interes local în ........., județul .........»”, cod CPV 45233120-6. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........./........., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În procesul verbal nr. 621/01.02.........., de vizualizare a ofertelor comisia de evaluare a reținut depunerea a treisprezece oferte, precum și elementele principale ale acestora. În raportul procedurii nr. 1864/24.05.......... comisia de evaluare a consemnat admisibilitateaa unsprezece oferte precum și declararea ofertei depusă de......... ca fiind câștigătoarea procedurii cu o propunere financiară în valoare de 3.054.162,41 lei fără TVA. Împotriva deciziei autorității contractante de declarare a ofertei depusă de......... ca fiind câștigătoarea procedurii, SC ......... SRL a depus contestația ce formează obiectul dosarului nr. ........./.......... Pe fondul contestației formulate de către SC ......... SRL, Consiliul retine: Ca o prima consideratie, Consiliul constata ca invocarea de catre contestator a prevederilor Legii nr. 99/2016 nu este pertinenta, legislatia aplicabila in desfasurarea procedurii care face obiectul contestatiei fiind Legea nr. 98/2016 si HG nr. 395/2016. Referitor la invocarea de catre contestator a faptului ca oferta declarata castigatoare ar fi prezentat un pret/cost aparent neobisnuit de scazut, Consiliul constata ca pretul ofertat de......... reprezinta 74,48% din valoarea estimata. Legislatia actuala nu mai stabileste un prag de la care o oferta este considerata ca avand un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut, aprecierea fiind in sarcina autoritatii contractante, totusi dupa anumite criterii obiective (ex:preturi medii din piata), dupa cum se mentioneaza la art. 210 din Legea nr. 98/2016: “Art. 210. - (1) În cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligaţia 10
de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. (3) Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele menţionate la alin. (2).” In speta, contestatorul a invocat diferenta de cca 400.000 lei intre oferta declarata castigatoare si celelalte oferte, acest element fiind insa pur speculativ, in conditiile in care 74,48% din valoarea estimata reprezinta un procent absolut rezonabil pentru o oferta financiara. Contestatorul mai sustine ca, pentru a diminua costurile ofertei financiare,......... a utilizat atât preturi nejustificat de mici pentru betoane cât și distante nereale de transport. Consiliul constata ca aceste sustineri sunt vadit nereale, deoarece preturile betoanelor si respectiv costul pe km de transport utilizate in oferta ......... se plaseaza undeva la mijlocul clasamentului preturilor/costurilor propuse in cele 11 oferte declarate admisibile. In ceea ce priveste furnizorii si distantele de transport, Consiliul constata ca acestea au fost prezentate in oferta tehnica a ... ......... (pag. 84) si nu retine niciun motiv pentru care aceste date ar fi necesitat informatii suplimentare. Nici celelalte sustineri ale contestatorului nu sunt insotite de elemente probatorii concrete. Sustinerea contestatorului potrivit careia „propunerea tehnică a......... nu conține mai multe secțiuni/capitole prevăzute in mod expres în fisa de date a achiziției cap. IV.4.1) Mod de prezentare a propunerii tehnice” este incorecta dupa cum implicit recunoaste chiar autorul sustinerii. In fapt o parte din aceste elemente (succesiunea, programarea si durata testelor, Memoriul de prezentare a lucrărilor si tehnologiilor de execuție si masurile destinate desfășurării traficului rutier în condiții de siguranța; Schemele de semnalizare a zonei de drum în lucru, adaptate la situația concreta din teren; Analiza fazelor de execuție d.p.d.v. al siguranței circulației si fazele de semaforizare, precum si modul de organizare si supraveghere a circulației) se regaseau in oferta......... iar pentru alte elemente (matricea de referință a proiectului pentru toate elementele majore ale lucrărilor, Analiza traseelor de circulație în cazul 11/12
devierii traficului si schița cu rutele ocolitoare propuse, cu precizarea categoriilor funcționale si administrativ - teritoriale ale drumurilor de pe aceste rute, completata cu semnalizarea de orientare pentru traficul rutier deviat în concordanta cu prevederile Ordinului nr. 411/2000 pentru aprobarea normelor metodologice privind condițiile de închidere a circulației si de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public si/sau pentru protejarea drumului, rutele de transport) s-au solicitat clarificari la care ofertantul a raspuns concludent, atat in aprecierea autoritatii contractante cat si in opinia Consiliului. Consiliul apreciaza ca analiza efectuata cu privire la toate cele 12 oferte depuse in cadrul procedurii (consemnata in Raportul de specialitate nr. 2 înregistrat sub nr. 1570/27.04.......... intocmit de către expertul tehnic cooptat și in Procesul-verbal de evaluare nr. 4 privind finalizarea evaluării ofertelor tehnice, înregistrat sub nr. 1573/27.04..........) a respectat principiul tratamentului egal, neexistand niciun element concret privind o favorizare a ofertantului declarat castigator. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... ... 12