AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_4096

BO2017_4096

Respinge
2017Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45453100-8
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 48.685 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 550/18.05.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 19809/19.05.2017, depusă de către SC ... SA, cu sediul în ... având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J.... şi Cod Unic de Înregistrare ... formulată împotriva actului administrativ nr. 816/26.04.2017, publicat de autoritatea contractantă în SEAP în data de 05.05.2017, reprezentând note de suplimentare la raportul procedurii, emis de către ..., în calitate de autoritate contractantă cu sediul în ..., referitoare la procedura simplificată online, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Reabilitare clădire str. Moţilor nr. 11”, s-a solicitat: - anularea Notei de suplimentare nr. 816/26.04.2017 la raportul procedurii nr. 215/14.02.2017 şi pe cale de consecinţă: - anularea în parte a raportului procedurii nr. 215/14.02.2017 în ceea ce priveşte analiza şi evaluarea documentelor suport DUAE aferente operatorului economic SC ... SA, - reevaluarea documentelor suport DUAE aparţinând operatorului economic SC ... SA.

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 550/18.05.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 19809/19.05.2017, SC ... SA, în calitate de ofertant la procedura de atribuire în cauză, critică prevederile notei de suplimentare nr. 816/26.04.2017 la raportul procedurii, confom căreia SC ... SA s-a clasat pe primul loc. Contestatoarea consideră că aceasta nu îndeplineşte cerinţele minime de calificare solicitate prin fişa de date a achiziţiei, respectiv cerinţa referitoare la capacitatea de exercitare a 1

§ 3

activităţii profesionale şi cerinţa referitoare la capacitatea tehnico – profesională. 1. Cu privire la Devizul de echipamente instalaţii termice şi ventilaţie 1.1 Instalaţii Termice 1.1.1 Pompe În Formularul 4 - Lista cu cantităţi de utilaje şi echipamente tehnologice, pagina 147/002107, la poziţiile 1-7: sunt prezentate Pompe de circulaţie agent termic furnizate de Wilo. Aceste echipamente au caracteristicile tehnice impuse de proiectant prin fişele tehnice în coloana 2, de la pagina 72/001260; 74/001262; 78/001266; 80/001268; 81/001269; 82/001270 şi au corespondenţa în coloana 3 completată de ofertant, respectiv în fişa tehnică de la producător la pag. 265/001452; 266/001453; 267/001454; 268/001455; 271/001458; 272/001459; 273/001460. Din analiza documentelor, rezultă că SC ... SA nu a completat în coloana 3 ultima cerinţă (gestionarea pompei duble - două pompe individuale instalate în paralel - regim activ/rezervă cu comutare automată în caz de avarie sau alternare programată a pompelor) şi ca atare, oferă o singură pompă pentru fiecare poziţie în parte, fără pompa de rezervă şi sistemul electronic de back-up şi rotire inteligentă programată, nerespectând, astfel, cerinţele impuse de proiectant în fişa tehnică coloana 2 şi reducând, totodată, preţul ofertei pentru aceste echipamente cu cel puţin 50 % (34.659,80 lei oferta formulată 69.319,60 lei minimul ce ar fi trebuit ofertat). 1.1.2 Schimbător de căldură Potrivit caietului de sarcini, acesta ar fi trebuit să realizeze o temperatură maximă de lucru de 140°C. Deşi în cuprinsul ofertei SC ... SA, nicio fişă tehnică a produsului din specificaţia tehnică a producătorului ..., schimbătorul de căldură model T2- BFG 6PL specificat de ofertant în formularul nr. 13.1, temperatura maximă de lucru este de 120°C sub valoarea de 140°C solicitată de autoritatea contractantă, fiind de forţa evidenţei că un atare echipament este mai ieftin decât unul care ar fi îndeplinit cerinţele minime solicitate. Fişele tehnice din Memoriu Tehnic (documentaţie de atribuire) - Instalaţii de încălzire- ventilare-climatizare Fişă tehnică -Ventiloconvectoare Ventiloconvector cu montaj orizontal, cu aspiraţie inferioară şi refulare superioară. Schimbător tip baterie cu aripioare cu fitinguri reversibile dreapta/stânga. Ventilator cu 6 trepte din care 3 cuplate la terminal. Structura: carcasa din tablă prevopsită, filtru regenerabil, grile din polimer ABS şi vas de acumulare a condensului cu evacuare naturală. -electrovană cu 3 căi Puterea de răcire pentru apă 7/11 grd C: 2200 W model FKAS 41 2600 W model FKAS 43 2900 W model FKAS 44 Fişă tehnică - Pompe de circulaţie 2

§ 4

Pompa de circulaţie cu rotor umed fără întreţinere, cu racordare prin fitinguri sau flanşe, trepte de turaţie preselectabile pentru adaptarea puterii. Dotare şi funcţionare - Adaptare manuală a puterii în 3 trepte de turaţie - Pompe cu motor 1~: - P2 până la 90W: Protecţie internă împotriva temperaturilor inadmisibil de ridicate din bobinaj - P2 = 180 W: Protecţie totală a motorului prin senzori cu contacte în înfăşurări împreună cu aparat de declanşare - Pompe cu motor 3~: - P2 până la 90W: Protecţie interna împotriva temperaturilor inadmisibil de ridicate din bobinaj - P2 >= 180 W: Protecţie totală a motorului cu sistem electronic de declanşare integrat - Racordare electrică 3-230 V cu stecher de adaptare opţional - Carcasa motorului acoperită prin cataforeza (KTL) în scopul protecţiei optime împotriva coroziunii - Flanşa combinată PN 6/PN 10 (la DN 40 pâna la DN 65) - Cochilii izolatoare termic pentru aplicaţii în instalaţii de încălzire - Izolaţie frigorifica prin cochilii termoizolante montabile ulterior pentru evitarea formarii condensului - Semnalizare avarie SSM prin contact fără potenţial, normal închis - Semnalizare funcţionare SBM prin contact fără potenţial, normal deschis - Intrare de comandă "Prioritate dezactivată" prin contact extern fără potenţial (contact normal închis) - Sesizarea blocării - Protecţie totală a motorului cu sistem electronic de declanşare integrat - Validarea avariei - Gestionarea pompei duble (două pompe individuale instalate paralel): Regim activ/rezervă (comutare automată în caz de avarie sau alternare programată a pompelor) Caracteristici Q(mc/h) H(m)

§ 5

Pompă circulatie ventilatoare (rece) 34,95 8 Pompă circulaţie centrale de tratare (rece) 19,26 6 Pompă circulaţie centrale de tratare (cald) 11,04 6 Pompă circulaţie radiatoare 8,72 12 Pompă circuit ACM 0,50 2 Pompă reciclatoare ACM 0,20 2 Pompă circuit cazan 14,18 2 1.2. Ventiloconvectoare 1.2.1. Instalaţii Ventilare În Formularul 4 – Lista cu cantităţi de utilaje şi echipamente tehnologice - pagina 139/002099, la poziţiile 5 şi 6: sunt prezentate Ventiloconvectoare Galletti, în sistem cu patru ţevi model F5P şi F7P - pagina 145/002105, poziţiile 5 şi 6: sunt prezentate Ventiloconvectoare Galletti, în sistem cu patru ţevi model F5P şi F7P. 3

§ 6

Aceste echipamente au caracteristicile tehnice impuse de proiectant prin fişele tehnice, în coloana 2, de la pagina 106/001294 şi 107/001295 şi au corespondent în coloana 3 completată de ofertant şi fişa tehnică transmisă de producător de la pag. 314/001501 şi 315/001502. Însă pentru a oferta un preţ cât mai scăzut, ofertantul, deşi declara în coloana 3 a fişelor tehnice că va echipa sau va achiziţiona aceste echipamente preechipate cu armături de reglare, vana cu trei căi cu actuator şi termostat, atât pe circuitul de apă răcită cât şi pe circuitul de apă caldă (2 armături), omite să prezinte o fişă tehnică de la producător care să menţioneze că va livra aceste ventiloconvectoare echipate cu armăturile mai sus menţionate şi ca atare nu cotează preţul corect care să cuprindă aceste elemente de reglare şi control, care au o pondere de 40- 50% din preţul ofertat al ventiloconvectorului. 2. Cu privire la devizul de echipamente Instalaţii detecţie şi avertizare incendiu, Voce - Date 2.1. Instalaţie detecţie şi avertizare incendiu: În memoriul tehnic, la pagina 7, este solicitată instalarea unei centrale detecţie şi avertizare incendiu "cu patru (4) bucle şi posibilitatea de conectare a încă patru (4) bucle, pentru eventuale extinderi (prin comandarea ulterioară de plăci de extensie cu două bucle)". În oferta tehnică depusă de ... SA, conform formularului F 13.1, pagina 93, respectiv pagina 001281 din documentaţie, ofertantul omite descrierea acestei specificaţii. Din descrierea specificaţiilor tehnice ale producătorului, ce se regăsesc în paginile 327 şi 328 ale ofertei tehnice, respectiv 001514 şi 001515 din documentaţie se reţin următoarele caracteristici: "În varianta de bază, la centrala SCHRACK tip Integral IP CXF pot fi conectate până la 500 elemente, pe două (2) bucle. Centrala dispune de un (1) slot de extensie în care se pot monta diferite cartele: cu interfaţa LAN, cu două (2) bucle suplimentare, cu interfeţe serial universal sau cu intrări şi ieşiri monitorizate". În oferta ... SA specificaţia tehnică a producătorului nu se regăseşte. Conform specificaţiilor tehnice, a fost solicitată sirena de exterior, însă echipamentul nu este cotat. Astfel, prin diminuarea parametrilor tehnici ai echipamentului ofertat, se ofertează un echipament mai ieftin decât cel ce ar fi îndeplinit cerinţele minime. 2.2. Instalaţie VOCE-DATE: Conform Fişă tehnică nr. I din documentaţia de atribuire şi a caietului de sacrini, beneficiarul solicită la pagina 7 cabinet rack 42u cu dimensiunile: 1000mm adâncime şi 800mm lăţime. Conform fişei tehnice a ofertantului depusă la pagina 102 din ofertă, respectiv pagina 001290 din documentaţie, dimensiunile rack-ului sunt: 800mm adancime şi 600mm lăţime iar în specificaţia tehnică a producătorului, pagina 347 din ofertă, respectiv pagina 001534 din documentaţie, dimensiunile rack-ului sunt de 630 mm adâcime şi 630 mm lăţime. Având în vedere cele precizate anterior, contestatoarea arată că au fost ignorate dimensiunilor solicitate, ofertarea unor dimensiuni inferioare care atrag după sine, în mod evident, oferte de preţ mai mici. 4

§ 7

Conform fişei tehnice nr. 2 din documentaţia de atribuire şi a caietului de sarcini, beneficiarul solicită la pagina 7 cabinet rack 15 u cu dimensiunile: 600 mm adâncime şi 600 mm lăţime. În oferta tehnică depusă, la pagina 102, respectiv pagina 1290 din documentaţie, dimensiunile rack-ului sunt de 800 mm adâncime şi 600 mm lăţime. De asemenea, în documentele ofertantului nu se regăeşte specificaţia tehnică a echipamentului din partea producătorului. Conform fişei tehnice nr. 5, din documentaţia de atribuire, beneficiarul solicită switch de comutaţie 24 porturi 10/000 (RJ45) şi 2 porturi 10/100/1000 (RJ45). În ofertă nu se regăeşte specificaţia tehnică a echipamentului din partea producătorului. Conform fişei tehnice nr. 6 din documentaţia de atribuire, beneficiarul solicită router comunicaţie 4 porturi LAN (RJ45) şi un port WAN (RJ45). În ofertă nu se regăseşte specificaţia tehnică a echipamenului din partea producătorului. Confom „Răspuns la solicitare de clarificări nr. 22”, beneficiarul solicită switch de comunicaţie 8 porturi. În ofertă nu se regăseşte specificaţia tehnică a echipamentului din partea producătorului. 3. Cu privire la devizul referitor la Arhitectură: Sistem rafturi metalice: În conformitate cu documentaţia de atribuire, se solicită un sistem de rafturi de depozitare (sisteme fixe şi mobile). În descrierea sistemului mobil nr. 2, erau solicitate prin documentaţia de atribuire 20 de unităţi mobile 5x1000 mm. Aşa cum reiese din formularul nr. 13.1 al ofertantului SC ... SA la pag. 110/1297 şi din fişa tehnică ataşată ofertei la pag. 307/1494 şi 308/1495 acesta ofertează 7 (şapte) unităţi mobile 5x1000 mm, respectiv 6 (şase) unităţi mobile 5x1000mm, adică un număr total de 13 unităţi mobile 5x1000mm şi anume cu 7 unităţi mobile 5x1000 mm mai puţin decât solicitarea autorităţii contractante. În descrierea sistemului mobil nr. 3, erau solicitate prin documentaţia de atribuire 14 unităţi mobile 2x1000+1x900mm. Aşa cum reiese din formularul nr. 13.1 al ofertantului la pag. 110/1297 şi din fişa tehnică ataşată ofertei, la pag. 309/1496, acesta ofertează doar 7 unităţi mobile 3x1000mm. Trecând peste faptul că ofertantul nu respectă cerinţa privind configuraţia sistemului şi anume 2x1000+1x900mm (oferind un sistem 3x1000mm) acesta nu ofertează decât 7 unităţi mobile 3x1000mm cu 7 unităţi mai puţin faţă de cele 14 unităţi solicitate de către autoritatea contractantă. De asemenea, contestatoarea invocă încălcarea de către comisia de evaluare a atribuţiilor stabilite prin art. 132 alin. (1) şi a art. 127 alin. (1), lit. b) din HG nr. 395/2016 - respectiv, comisia de evaluare nu a procedat la verificarea manierei în care cerinţele minime de calificare sunt îndeplinite prin intermediul DUAE şi maniera în care documentele prezentate ca suport al DUAE sunt în măsură să îndeplinească cerinţele minime de calificare. Astfel, în măsura în care comisia de evaluare şi-ar fi îndeplinit atribuţiile în mod regulamentar, ar fi constatat următoarele: 5

§ 8

A. Cu privire la încălcarea de către comisia de evaluare a atribuţiilor stabilite conform art.132 alin. (1) din HG nr. 395/2016, i. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (6) şi alin. (7) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă trebuie să asigure corelarea informaţiilor din fişa de date a achiziţiei cu câmpurile DUAE, iar în caz de inadvertenţă să prevaleze cerinţele fişei de date a achiziţiei. ii. Corelativ, operatorilor economici le revine obligaţia de a furniza prin intermediul DUAE informaţii privind maniera în care înţeleg să îndeplinească cerinţele din fişa de date a achiziţiei. iii. În perioada de publicitate aferentă anunţului simplificat nr.395236, operatorii economici interesaţi de procedura de achizite, constatând că formularul DUAE pus la dispoziţie de către autoritatea contractantă nu este corelat cu fişa de date a achiziţiei, au adresat solicitări de clarificări, cărora autoritatea contractantă le-a răspuns prin adresa postată pe SEAP sub nr. 2040/15.11.2016, denumită „RĂSPUNS LA SOLICITAREA DE CLARIFICĂRI NR. 13", respectiv prin răspunsul nr. 13, potrivit căruia: „Întrebarea 13: Vă rugăm să clarificaţi dacă în Documentul Unic de Achiziţie European se doresc completate secţiunile referitoare la lucrări similare, deoarece în fişierul DUAE aceste secţiuni nu pot fi accesate. Răspuns la întrebarea nr. 13: Referitor la Documentul Unic de Achiziţie European, acesta se va completa conform precizărilor din fişa de date a achizitei, secţiunea II 1.2.3.a) iv. Faţă de acest răspuns, operatorilor economici li s-a adus la cunoştinţă că informaţiile referitoare la experienţa similară - respectiv la maniera în care operatorii economici înţeleg să îndeplinească cerinţa trebuiau să se regăsească explicit în formularul DUAE. v. Din analiza documentelor DUAE depuse de SC ... SA şi de subcontractantul său SC ... SRL - aflate la pag 2264 - 2275 din dosarul achiziţiei, maniera de îndeplinire a cerinţei referitoare la experienţa similară nu se regăseşte. vi. În perioada de analiză şi evaluare a ofertelor, comisia de evaluare nu a adresat nicio solicitare de clarificare operatorului economic cu privire la modul de întocmire a DUAE deşi acesta nu conţine informaţiile punctate de autoritate inclusiv prin răspunsul 13 al clarificării nr. 13, respectiv nu i- a fost adresată nicio solicitare cu privire la eventuala revizuire a DUAE. Cu privire la încălcarea de către comisia de evaluare a atribuţiilor stabilite conform art. 127 din HG nr. 395/2016, contestatoarea invocă următoarele: B.1. - Neverificarea capacităţii de exercitare a activităţii profesionale i. Potrivit documentaţiei de atribuire, obiectul prezentei achiziţii îl reprezintă: „Reabilitare clădire str. Moţilor nr. 1" - tipul contractului - lucrări, CPV - 45453100-8 - Lucrări de renovare. În acest context, întelegerea operatorilor economici interesaţi de prezenta procedura de achiziţie a fost aceea că urmează să se atribuie o lucrare aferentă unei construcţii civile, căreia îi corespunde în codificarea CAEN - codul 4120 - Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. 6

§ 9

ii. Potrivit punctului III. 2.1. b) - Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale din fişa de date a achiziţiei - operatorilor economici participanţi, li s-a solicitat: „...... b) pentru persoane juridice fizice străine: Prezentarea de documente care dovedesc o formă de înregistrare/ atestare ori apartenenţă din punct de vedere profesional din ţara de origine a ofertantului, traduse în limba română. Se solicită ca obiectul contractului să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC". iii. Din analiza certificatului de furnizare informaţii nr. 2491/06.02.2017/certificatului constatator nr. 2490/06.02.2017, aflat la pag. 2196 - 2185 - forma extinsă, respectiv pag. 2184 - 2179 din dosarul achiziţiei, codul CAEN 4120 nu se regăseşte în activităţile autorizate pentru desfăşurare la terţi, conform art. 15 din Legea nr. 395/2004. Faţă de această constatare, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă prin comisia de evaluare trebuia să procedeze cel puţin la formularea unei solicitări de clarificări, căci în atare condiţii, operatorul economic nu va putea desfăţura activitatea comercială solicitată de obiectul viitorului contract, neavând activitatea 4120 autorizată, potrivit regulilor instituite de Registrul Comerţului şi nici nu a desfăşurat-o până la această dată, întreaga sa experienţă prezentată având în vedere mai degrabă lucrări de instalaţii termice sau de ventilaţie ori climatizare, iar nu şi lucrări civile, în sensul celor ce fac obiectul prezentului contract. B.2. Neverificarea manierei de îndeplinire a cerinţei referitoare la capacitatea tehnico - profesională: i. Fără a ignora că în cuprinsul DUAE prezentat de ... SA respectiv al subcontractantului SC ... SRL nu sunt consemnate informaţiile referitoare la maniera de îndeplinire a cerinţelor formulate în fişa de date a achiziţie la punctul III.2.3 b) - capacitatea tehnico - profesională, operatorul economic nu deţine experienţa similară solicitată. ii. Potrivit fişei de date a achiziţiei, la acest punct s-a solicitat: "Prezentarea unei liste a lucrărilor realizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 5 ani, calculaţi la data limită de depunere a ofertelor, însoţită de certificate de bună execuţie pentru lucrările cele mai importante, ce va conţine valori, date, perioade de execuţie, beneficiari, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, la nivelul a cel puţin un contract sau mai multe contracte de lucruri similare (celor care fac obiectul contractului care urmează să fie atribuit), în valoare cumulată de minim 3.450.000,00 lei fără TVA - se va completa DUAE în conformitate cu Notificarea nr. 240/2016". iii. În absenţa unei evaluări realizate de comisia de evaluare asupra documentelor de calificare prezentate de SC ... SA, operatorul economic a prezentat în vederea susţinerii manierei de îndeplinire a cerinţei, următoarele documente: 1. Contract nr. 1 de experienţă similară. a. Recomandare, fără dată, fără număr, emisă de SC ... SA contrasemnată de ... Turda/...Turda prin care se certifică realizarea de către ... a lucrărilor la obiectivul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de cercetare la ... Turda/MODEX SCAT. Recomandarea nu conţine nicio 7

§ 10

valoare a lucrărilor şi nicio perioadă de derulare a lucrărilor la care se face referire, nicio indicaţie cu privire la lucrările efectiv efectuate. b. Contract de prestări servicii nr. 893/13.02.2015 încheiat între SC .. .. SA şi ... SA, având ca obiect lucrări prevăzute în anexa 1 - pentru obiectul de investiţii „Extindere şi modernizarea infrastructurii de cercetare la Staţiunea de Cercetare - Dezvolatare Agricola Turda/MODEX SCAT. Durata contractului până la 30.04.2015, respectiv cca. 75 de zile, valoarea contractului 782.758 lei. c. Faţă de cele de mai sus, comisia de evaluare nu a considerat necesar să întreprindă niciun fel de verificări având în vedere pe de o parte conţintul recomandării şi, pe de altă parte obiectivul lucrării, al cărui beneficiar este în fapt o autoritate contractantă respectiv: Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricola Turda/MODEX SCAT Turda, iar nu SC ...SA. Comisia de evaluare nu a întreprins niciun fel de demers raportat la obiectul contractului prezentat, unde se precizează că, în fapt, contravaloarea celor 782.758 lei este reprezentată de contravaloarea unor utilaje iar nu de contravaloarea unor lucrări (cf. art. V Obligaţii de plată), astfel încât valoarea prezentată să poată fi considerată experienţă similară în sensul precizat în fişa de date a achiziţie (lucrări similare cu cele ce fac obiectul contractului). d. Mai mult, în măsura în care ar fi procedat la verificările cu care este investită de legiuitor, comisia de evaluare ar fi observat că: - respectivul contract a făcut obiectul procedurii de achiziţie postată în SEAP sub nr.149757; - Tipul de finanţare a respectivului contract este Program/Proiect: Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice - POS CCE - procedura a fost atribuită conform anunţului de atribuire postat în SEAP sub nr.147349 către SC ... SA la valoarea de 8.949.419,39 lei, - potrivit Declaraţiei realizată conform art. 692 din OUG nr. 34/2006 postată în SEAP, SC ... SA a fost ofertant. În aceste condiţii, contestatoarea apreciază că sunt incidente prevederile cuprinse în Normele metodologice aprobate prin HG nr. 875/2011 potrivit cărora: „3.3 Practici de cooperare secretă Descrierea sistemului... Indicatori de fraudă: ofertanţii respinşi sunt angajaţi ca subcontractanţi; ... Contractanţii calificaţi se abţin de la depunerea unei oferte şi devin subcontractanţi, sau ofertantul cu cel mai scăzut preţ se retrage şi devine subcontractant;” e. Din cuprinsul documentelor prezentate, nu rezultă sub niciun temei cum, anume, .... SA a devenit, din poziţia de ofertant, prestator/executant în respectivul contract; nu rezultă care a fost relaţia dintre ... SA şi beneficiarul contractului de achiziţie publică respectiv Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricola Turda/MODEX SCAT Turda, dacă a existat acceptul autorităţii contractante pentru introducerea în relaţia contractuală a operatorului SC ... SA, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din draftul de 8

§ 11

contract pus la dispoziţie în documentaţia de atribuire, cu atât mai mult cu cât, contractul prezentat ca şi experienţă similară nu respectă prevederile 22.1 din acelaşi model de contract. f. Comisia de evaluare numită pentru prezenta procedură de achiziţie nu a întreprins niciun demers pentru a stabili natura contractului invocat ca experienţă similară, respectiv este un contract de livrare utilaje/ echipamente, după cum este înscris la capitolul plăţi sau este un contract de prestări servicii, după denumire, sau este un contract de lucrări aferente respectivului proiect, după cum încearcă partea să susţină. g. Contestatoarea apreciază că până la lămurirea completă a tuturor acestor detalii, contractul nr. 893/13.02.2015 nu poate fi primit ca experienţă similară. 2. Contractul nr. 2 de experienţă similară. a. Recomandare emisă de Spitalul Municipal Turda din care rezultă că operatorul economic a realizat lucrări de instalaţii, însă nu se indică nicio valoare şi nicio perioadă a respectivelor lucrări; b. Contract subsecvent nr. 3/4897/13.05.2014, la acordul cadru nr. 16.639/20.10.2013 este încheiat între Spitalul Municipal Turda şi Asocierea formată din ... SA şi ... SA în valoare de 165.380,30 lei, fără TVA, al cărui obiect este cuprins în Anexa 1 a contractului. c. Cu privire la acest contract, comisia de evaluare nu a adresat nicio clarificare, imperios necesară pentru a se stabili, cu documente suport, care este contribuţia efectivă a operatorului ... SA la realizarea respectivului contract subsecvent. d. Astfel, până la clarificarea completă cu privire la cota de participare la îndeplinirea contractului, contractul prezentat nu reprezintă experienţă similară. 3. Cu privire la contractul nr. 3 de experienţă similară: a. Recomandare nr. 656/12.09.201,3 emisă de ... SA, obţinută pentru Lucrarea - Modernizare Complex Lotus Baza de Tratament - instalaţii termice de ventilare şi climatizare, fără valoare şi cu data de începere şi finalizare ilizibilă, b. Contract de construcţii montaj încheiat între ... SA şi SC ... SA înregistrat sub nr. 14/27.12.2011, obiectul contractului - Modernizare Complex Lotus Baza de Tratament - instalaţii termice, valoare echipamente 1.371.047,91 lei, fără TVA şi valoare construcţii montaj 1.110.603,30 lei, fără TVA. c. Potrivit prevederilor acestui contract - art. 7 TERMINAREA ŞI RECEPŢIA LUCRĂRILOR - 7.1. - Contractul nu va fi considerat terminat până când procesul verbal de recepţie finală a lucrării nu va fi semnat de comisia de recepţie. d. Din cuprinsul documentelor rezultă că un astfel de proces verbal nu a fost prezentat de ofertant, iar potrivit recomandării, datele de început şi de sfârşit sunt ilizibile, motiv pentru care se impunea cu forţa evidenţei o clarificare asupra momentului de început şi de sfârşit a respectivului contract pentru a verifica pe de o parte dacă respectivul contract reprezintă experienţa similară în sensul celei solicitate prin fişa de date a achiziţiei şi, pe de altă parte, dacă respectivul contract s-a încheiat , respectiv a fost dus la bun sfârşit, în sensul prevăzut în cuprinsul său. 9

§ 12

4. Cu privire la contractul nr. 4 prezentat pentru experienţa similară: a. Recomandare nr. 1558/05.11.2012 emisă de ... pentru contractul având ca obiect „Furnizare, Instalare şi întreţinere echipamente de ventilatie şi climatizare pentru obiectivul: Centrul de afaceri ... - Structura de sprijinire a afacerilor mici şi mijlocii şi a iniţiativelor antreprenoriale din judeţul Bihor", conform contract nr. 172/20.04.2012, derulat în perioada 20.04.2012 - 07.06.2012, în valoare de 417.389, 72 lei, fără TVA. b. Contract de furnizare nr. 172/20.04.2012, având ca obiect furnizarea respectiv vânzarea, instalarea, montarea şi întreţinerea următoarelor: Unitate de ventilaţie (1 buc) Unitate de ventilaţie cu aer proaspăt (1 buc) Climatizare casete (32 buc) Chiller/sistem de răcire şi încălzire (1 buc) În valoare de 417.389,72 lei, din care 37.357,21 lei montaj. c. Faţă de natura acestui contract, nu este adresată nicio solicitare de clarificări în sensul clarificării măsurii în care respectivul contract contribuie la îndeplinirea cerinţei referitoare la experienţa similară. În final, contestatoarea conchide că în fapt, operatorul economic nu deţine nivelul de experienţă similară minimă solicitată, în sensul în care, din contractele prezentate, dincolo de comentariile punctuale realizare nu se face dovada execuţiei de lucrări de arhitectura, de lucrări de instalaţii electrice de curenţi tari, de lucrări de instalaţii electrice de curenţi slabi respectiv voce - date şi antiincendiu - adică acele tipuri de lucrări similare celor ce fac obiectul prezentului contract, fără a mai pune în discuţie faptul că nu se atinge nivelul minim al cifrei de experienţă similară, respectiv 3.450.000 lei. Autoritatea contractantă a transmis documentele necesare soluţionării contestaţiei precum şi punctul său de vedere nr. 8511/26.05.2017, înregistrat la Consiliu cu nr. 20826/26.05.2017, în care solicită respingarea contestaţiei pe cale de excepţie ca inadmisibilă şi păstrarea tuturor actolor emise de aceasta, ca temeinice şi legale. Autoritatea contractantă apreciază că întreg demersul întreprins de către SC ... SA este unul bazat pe rea-credinţă, neîntemeiat şi implicit creat să conducă la tergiversarea finalizării procedurii de achiziţie publică. Astfel, aspectele invocate în cuprinsul notificării prealabile, respectiv nemulţumirea exprimată faţă de modalitatea de evaluare a documemntelor suport DUAE, încărcate de către ofertantul declarat câştigător SC ... SA, au făcut obiectul contestaţiei nr. 366/21.03.2017 soluţionată de Consiliu prin Decizia nr. .... De asemenea, autoritatea contractantă menţionează că ulterior comunicării de către Consiliu a Deciziei nr. ..., prin care s-a admis în parte contestaţia depusă iniţial, autoritatea contractantă a luat măsurile dispuse de către Consiliu, respectiv a trecut la reevaluarea ofertei declarate câştigătoare, respectiv la verificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut prin raportare exclusiv la dispoziţiile legale referitoare la salariul minim pe economie la momentul depunerii ofertelor. 10

§ 13

Cu ocazia acestei verificări şi a solicitării de clarificări adresate operatorului economic SC ... SA, a fost încheiat procesul – verbal al şedinţei de evaluare nr. 10/24.04.2016 şi Nota de suplimentare la raportul procedurii nr. 816/26.04.2017, care cuprinde descrierea situaţiei ulterioare încheierii raportului procedurii, precum şi concluziile comisiei de evaluare, respectiv declararea drept câştigătoare a ofertei depuse de către operatorul SC ... SA. Autoritatea contractantă consideră că o notificare prealabilă depusă la data de 10.05.2017, aferentă unei comunicări adresată operatorului economic la data de 27.04.2017, nu poate avea ca efect decât respingerea acesteia ca tardivă şi implicit respingerea contestaţiei formulate în asemenea condiţii ca inadmisibilă. Notificarea prealabilă este tardivă şi din punct de vedere a problemei de fond, contestatoarea considerând că este repusă în termenul de contestare cu privire la aspecte deja invocate în faţa Consiliului ca urmare a studierii documentelor depuse de către ceilalţi ofertanţi. Totodată, motivele de fapt din notificare şi ulterior din contestaţie trebuiau să aibă legătură cu cele cuprinse în actul atacat, şi nu să conţină exclusiv nemulţumirile generale legate de modalitatea de analiză a ofertei financiare depuse de ofertantul declarat câştigător SC ...SA, precum şi de modul de evaluare de către autoritatea contractantă a documentelor suport DUAE încărcate de acesta, în repetate rânduri făcându-se referire la procesul verbal al şedinţei de evaluare nr. 9/13.02.2017, act care a produs deja efecte juridice şi de care contestatoarea a luat cunoştinţă prin studierea dosarului nr. 561/2017. Mai mult, ulterior primirii comunicării rezultatului în urma întocmirii notei de de suplimentare a raportului procedurii, contestatoarea avea dreptul de a-l studia şi de a-l ataca în termenul legal, în condiţiile în care uza de dreptul legal conferit prin art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, în termen de maxim o zi lucrătoare de la data înregistrării respectivei cereri şi nu de a aştepta introducerea în SEAP de către autoritatea contractantă a raportului suplimentar şi de a considera că de la acest moment curge termenul de notificare. De altfel, prin decizia nr. ..., Consiliul s-a pronunţat asupra inadmisibilităţii criticilor aduse de către contestatoare şi prin prezenta contestaţie. În condiţiile în care aceste critici erau inadmisibile la momentul respectiv, cu atât mai mult nu pot fi considerate admisibile acum. Astfel, autoritatea contractantă opinează în sensul aplicării principiului puterii de lucru judecat. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat SC ... SRL un punct de vedere faţă de excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de către autoritatea contractantă în punctul de vedere. Prin adresa nr. 688/20.06.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 24629/20.06.2017, SC ... SA formulează concluzii scrise în care reiterează solicitările din cuprinsul contestaţiei, învederând faptul că acţiunea sa vizează anularea unui alt act administrativ emis de către autoritatea contractantă, mai exact nota de suplimentare nr. 816/26.04.2017, la raportul procedurii despre al cărui conţinut a luat cunoştinţă la data de 05.05.2017, data publicării documentului în SEAP şi nu adresa nr. 11

§ 14

856/27.04.2017, despre care face vorbire autoritatea contractantă în punctul de vedere. Contestatoarea invocă prevederile art. 64 din Legea nr. 98/2016, reiterate şi pe parcursul art. 52 din HG nr. 395/2016 şi precizează că autoritatea contractantă avea obligaţia publicării cu celeritate în SEAP a informaţiilor participanţilor la procedură cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul procedurii, în termenul stabilit în art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Astfel, contestatoarea susţine că parcurgerea procedurii prealabile prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 s-a realizat în termen, notificarea prealabilă fiind transmisă autorităţii contractante în data de 10.05.2017. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată online, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Reabilitare clădire str. Moţilor nr. 11”. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP invitaţia de participare nr. ..... În urma anunțului, au depus oferte în SEAP un număr de 11 operatori economici, după cum rezultă din procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. 2121/21.11.2016, iar potrivit raportului procedurii, au existat două oferte admisibile, respectiv cea depusă de SC ...SA și SC ... SA, ofertanta câștigătoare. Acest rezultat al procedurii a fost contestat de SC ... SA contestaţia nr. 296/28.02.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 7026/28.02.2017, iar în urma studiului dosarului la Consiliu, a depus o a doua contestație, nr. 366/21.03.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 9719/21.03.2017, soluționate de Consiliu prin Decizia nr. ..., dispunând următoarele: ,,În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestaţia nr. 296/28.02.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 7026/28.02.2017, formulată de către SC ... SA în contradictoriu cu ... și dispune reevaluarea ofertei câștigătoare, respectiv verificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut prin raportare la dispozițiile legale referitoare la salariul minim pe economie la momentul depunerii ofertelor. În temeiul art. 26 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respinge ca inadmisibilă contestaţia nr. 366/21.03.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 9719/21.03.2017, depusă de către SC ... SA în contradictoriu cu ..., precum și completările la contestația nr. 296/28.02.2017, depuse prin notele scrise, care extind cadrul procesual stabilit inițial prin contestație’’. În urma acestei decizii, autoritatea a reevaluat oferta depusă de SC ... SA, stabilind admisibilitatea acesteia și declarând-o câștigătoare. Ca urmare a publicării în SEAP a noului rezultat al procedurii, SC ... SA a depus contestația de față, criticând nota de suplimentare a raportului procedurii nr. 816/26.04.2017, publicată în SEAP la data de 05.05.2017. 12

§ 15

Autoritatea contractantă consideră contestația inadmisibilă, arătând că o notificare prealabilă depusă la data de 10.05.2017, aferentă unei comunicări adresată operatorului economic la data de 27.04.2017, nu poate avea ca efect decât respingerea acesteia ca tardivă şi implicit respingerea contestaţiei formulate în asemenea condiţii ca inadmisibilă. Având a se pronunța asupra excepției inadmisibilității contestației, ca urmare a depunerii tardive a notificării prealabile, Consiliul trebuie să stabilească obiectul contestației, respectiv actul atacat de contestatoare. După cum rezultă din actele aflate la dosar, autoritatea contractantă i-a transmis contestatoarei adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 856/27.04.2017, la data emiterii ei, aspect recunoscut de contestatoare. În adresa respectivă i se aduce la cunoștință că SC ... SA este câștigătoarea procedurii, oferta sa fiind admisibilă, dar necâștigătoare. Autoritatea contractantă, în data de 05.05.2017, publică în SEAP nota de suplimentare a raportului procedurii nr. 816/26.04.2017, care nu schimbă situația contestatoarei, ea fiind tot pe locul al doilea. În plus, în nota respectivă, autoritatea contractantă detaliază activitatea comisiei în etapa de reevaluare, respectiv solicitările de clarificare și răspunsurile operatorului economic. Potrivit art. 215 din Legea nr. 98/2016, ,,(1) Autoritatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul selecţiei, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziţii, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziţii ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 5 zile de la emiterea deciziilor respective. (2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: c) fiecărui ofertant care a depus o ofertă admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertantului/ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru’’. Deci actul prin care se comunică rezultatul procedurii și care poate fi atacat de operatorii economici este rezultatul procedurii, comunicat, în cazul de față, în data de 27.04.2017. Suplimentul la raportul procedurii este publicat de autoritate în SEAP potrivit art. 66 alin. (4) din HG nr. 395/2016, ,,Raportul procedurii se introduce în SEAP în secţiunile specifice disponibile în sistemul informatic, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat’’, articol care nu stabilește pentru autoritate un termen maximal, deci nu acesta este actul care se contestă. Dacă s-ar accepta că orice act publicat în SEAP se contestă de la data publicării lui, ar însemna că și anunțul de atribuire poate fi contestat, omisso medio, fără contestarea, în prealabil, a raportului procedurii, situație inadmisibilă în drept. 13

§ 16

Prin urmare, contestatoarea nu justifică un interes de a ataca actul publicat ulterior comunicării rezultatului procedurii, din moment ce nu a contestat rezultatul procedurii, în baza căruia a aflat că s-a clasat pe locul al doilea. Mai mult, ulterior primirii comunicării rezultatului, contestatoarea avea dreptul de a studia şi de a ataca în termenul legal, nota de de suplimentare a raportului procedurii, în condiţiile în care își exercita dreptul conferit prin art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, respectiv solicitarea accesului la dosarul achiziției publice, autoritatea având dreptul să i-l pună la dispoziție în termen de maxim o zi lucrătoare de la data înregistrării respectivei cereri, şi nu de a aştepta introducerea în SEAP de către autoritatea contractantă a raportului suplimentar şi de a considera că de la acest moment curge termenul de notificare. Potrivit art. 6 din Legea nr. 101/2016, ,,(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii’’. Întrucât contestatoarea a depus notificarea prealabilă în data de 10.05.2016, aceasta este tardivă, prin urmare, contestația nr. 550/18.05.2017 este inadmisibilă. În același timp, chiar dacă ne-am raporta la data publicării în SEAP a Suplimentului la raportul procedurii, criticile contestatoarei din conținutul contestației oricum sunt tardive, din moment ce ,,abaterile’’ sesizate de ea nu au făcut obiectul reevaluării, singurul motiv pentru care Consiliul a dispus reevaluarea fiind verificarea nivelului salarizării forței de muncă, or acest aspect nu este analizat în contestație. În decizia sa anterioară, neatacată de contestatoare, Consiliul a reținut următoarele: ,,În ceea ce priveşte cea de-a doua contestaţie cu nr. 366/21.03.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 9719/21.03.2017, Consiliul observă că, deși este indicat drept act atacat procesul-verbal de evaluare nr. 9/13.02.2017, aceasta vizează, în fapt, tot rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 222/14.02.2017. SC ... SA justifică depunerea contestaţiei la această dată pe faptul că în urma studiului dosarului procedurii la Consiliu, în data de 13.03.2017, a luat la cunoştinţă de actul autorităţii contractante indicat și a constatat verificarea netemeinică a documentelor din ofertele depuse pentru procedură, respectiv completarea necorespunzătoare a DUAE și depunerea unor documente nerelevante în dovedirea îndeplinirii cerințelor de calificare referitoare la capacitatea profesională și situația personală. Referitor la inadmisibilitatea contestaţiei invocată de autoritatea contractantă, contestatoarea menţionează că nu a depăşit termenul de contestare, ci l-a respectat urmând paşii legali în ceea ce priveşte depunerea unei contestaţii, respectiv a notificat autoritatea contractantă şi a depus 14

§ 17

contestaţia în termen de 3 zile. Mai arată că tehnica introducerii unei contestații împotriva unui act administratv despre al cărui conținut partea aluat cunoștință în timpul studierii dosarului achiziției publice este perfect subsumată legii și nu are nicio legătură cu mențiunea formulată de Consiliu în cuprinsul invitației la studierea dosarului achiziției publice, potrivit căreia ,,termenul acordat este pentru depunerea de concluzii scrise, iar nu pentru completarea contestației cu noi motive sau capete de cerere’’. Autoritatea contractantă invocă excepția inadmisibilității prin prisma formulării tardive a notificării prealabile cu privire la actul atacat. Potrivit noii legislaţii a achiziţiilor publice, respectiv art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, ,,Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia’’. De asemenea, potrivit art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, ,,Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire, precum şi la informaţiile din cadrul documentelor de calificare, propunerilor tehnice şi/sau financiare care nu au fost declarate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.’’ Prin aceaste dispoziţii, legiuitorul a dorit limitarea termenului de soluţionare a contestaţiilor, pe de o parte, prin îngrădirea posibilităţii ofertanţilor de a veni cu noi şi noi motive de contestare după expirarea termenului legal de depunere a acestora, iar pe de altă parte, a oferit participanților la procedură un instrument valabil pentru a avea acces la informații în timp util, în vederea formulării notificărilor prealabile și contestațiilor, motivate în fapt și în drept, în timp util. Dispoziţia legală de la art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 nu poate fi înţeleasă în sensul că o societate contestatoare nu are dreptul să îşi completeze contestaţia deja depusă în termen, ca urmare a studiului dosarului, dar are dreptul să depună o nouă contestaţie după ce a luat cunoştinţă de alte acte din dosar, termenul curgând de la data studiului. Este evident că fiind aceeaşi raţiune a legii, se aplică aceeaşi soluţie (Ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet), respectiv inadmisibilitatea noii contestaţii. Contestatoarea avea posibilitatea studierii dosarului achiziției publice la autoritatea contractantă după primirea comunicării rezultatului procedurii, dar nu a uzat de acest drept. Este cert că cea de-a doua contestaţie a prilejuit o nouă discuţie în contradictoriu între părţi, noi probe, dar şi necesitatea formulării unui nou punct de vedere de către autoritatea contractantă, deci noua contestaţie a condus la tergiversarea soluţionării primei contestaţii. În condiţiile în care legiuitorul sancţionează cu inadmisibilitatea depunerea completărilor la contestaţie după termenul legal, cu atât mai mult nu se poate depune o contestaţie, fiind o aplicaţie logică a principiului ,,Qui potior plus, potior minus’’ (cine poate mai mult, poate şi mai puţin), deci dacă nu este permisă o simplă completare a contestaţiei, nu este permisă nici depunerea unei noi contestaţii. În ceea ce privește notele scrise depuse de contestatoare nr. 351/16.03.2017, înregistrate la Consiliu cu nr. 9211/16.03.2017, Consiliul observă că aceasta a formulat concluzii scrise în care motivează în clar cele expuse în contestație, dar formulează și noi critici ce vizează neconformitatea ofertei tehnice, fiind extins cadrul procesual iniţial. Văzând dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 citat mai sus, Consiliul va respinge ca inadmisibile criticile din concluziile scrise depuse de contestatoare referitoare la neconformitatea instalațiilor ofertate, urmând a analiza doar criticile referitoare la prețul manoperei, considerate ca o argumentație suplimentară a celor expuse în contestație, respectiv o exemplificare din partea contestatoarei referitoare la solicitarea unor clarificări formale în legătură cu prețul aparent neobișnuit de scăzut. Cu toate acestea, în măsura în care Consiliul va găsi întemeiate criticile contestatoarei, nicio dispoziție legală nu o împiedică pe autoritatea contractantă să verifice conformitatea ofertei depusă de SC ... SA, respectiv elementele de neconformitate invocate de contestatoare’’. 15

§ 18

Deci, dacă în etapa verificării anterioare Consiliul a stabilit inadmisibilitatea completării contestației cu noi cereri, precum și inadmisibilitatea unei noi contestații ca urmare a studierii dosarului la Consiliu, nu există niciun motiv pentru care s-ar stabili admisibilitatea contestației de față, acest lucru cu atât mai mult cu cât niciunul din motivele invocate de contestatoare nu au format obiectul reevaluării. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de SC ... SA în contradictoriu cu .... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de SC ... SA în contradictoriu cu ... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 16 (șaisprezece) pagini. 16