BO2017_4381
RespingeCPV: 71324000-5
Critici: RA
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71324000-5
Critici: RA
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 109/18.07.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 29516/19.07.2017, depusă de SC ... SRL cu sediul în …, număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ..., CUI ..., formulată împotriva raportului final al procedurii nr. CN175185/009/11.07.2017, emis de ... cu sediul în București, str. ..., în calitate de organizatoare a procedurii licitație deschisă pentru atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de evaluare a imobilelor aflate în administrarea ...”, s-a solicitat admiterea contestației, constatarea îndeplinirii condițiilor de exigibilitate, iar pe cale de consecință, desființarea hotărârii menționate în raportul procedurii. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia prin care SC ... SRL, în calitate de ofertant în procedura antemenționată, solicită
anularea
raportului
final
al
procedurii
nr. CN175185/009/11.07.2017. În cuprinsul raportului este precizat că ofertantul SC ... SRL s-a înscris în procedură, însă nu a depus niciun document în secțiunea „Documente de calificare și propunerea tehnică”. Prin adresa nr. 29718/2519-C4/20.07.2017, s-a solicitat contestatoarei, printre altele, transmiterea dovezii notificării prealabile a autorității contractante. Până la această dată contestatoarea nu a răspuns adresei Consiliului, deşi termenul care a curs de la primirea solicitării (25.07.2017) şi până la data emiterii prezentei decizii a fost suficient pentru ca aceasta să se poată conforma solicitării. 1
Prin adresa nr. 10487/25.07.2017, înregistrată la Consiliul cu nr. 30690/26.07.2017, autoritatea contractantă, ..., a răspuns solicitării Consiliului nr. 29720/2529-C4/20.07.2017 și a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţie prin care solicită respingerea contestației ca fiind inadmisibilă. Autoritatea contractantă precizează că operatorul economic ... a depus contestația la Consiliu fără respectarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea 101/2016, referitoare la obligativitatea formulării unei notificări prealabile cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări. De asemenea, precizează că autoarea contestației nu a înțeles să solicită niciun fel de remediere cu privire la presupusele nereguli, ci a depus direct contestație la Consiliu, fără ca autoritatea să ia act de aceasta în termenele legale. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de evaluare a imobilelor aflate în administrarea ...”. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP invitaţia de participare nr. 175185/09.05.2017. Prin adresa nr. 10487/25.07.2017, înregistrată la Consiliul cu nr. 30690/26.07.2017, ... solicită respingerea contestaţiei SC ... SRL ca inadmisibilă. În vederea soluţionării contestaţiei formulată de SC ... SRL, în temeiul art. 6 alin (1) și (10) din Legea nr. 101/2016, Consiliul, prin adresa nr. 29718/2529-C4/20.07.2017, a solicitat contestatoarei transmiterea dovezii notificării autorității contractante, pentru aspectele cuprinse în contestație. Contestatoarea nu a dat curs solicitării Consiliului. Consiliul reţine că în prezenta cauză sunt incidente următoarele prevederi legale, din Legea nr. 101/2016: - art. 6 alin. (1), potrivit căruia: „(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. - art. 6 alin. (10), care dispune că: 2
„(10) Sesizarea Consiliului sau a instanţei, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă”. - art. 8, conform căruia: (1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz; (2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: a) începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere; b) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă nu a transmis un răspuns; c) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (5), când autoritatea contractantă a transmis un răspuns în sensul că urmează să adopte măsuri de remediere”. - art. 11 alin. (2) care dispune: „(2) Contestatorul ataşează la contestaţie dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului autorităţii contractante, dacă există, dovada înaintării contestaţiei către autoritatea contractantă, copia actului atacat, după caz, precum şi mijloacele de probă de care dispune”. Din conţinutul acestor prevederi legale rezultă că sesizarea Consiliului se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, sintagma „se poate face numai după”, utilizată de legiuitor, demonstrând caracterul imperativ al normei care reglementează această procedură prealabilă. Parcurgerea procedurii prealabile este o etapă obligatorie, efectuarea acesteia fiind o condiţie de admisibilitate a contestaţiei. În concluzie, pe baza probelor administrate, Consiliul reţine că autoarea contestaţiei, pentru solicitările din cuprinsul contestației nu a făcut dovada parcurgerii procedurii de notificare prealabilă prevăzută de Legea nr. 101/2016, înainte de a formula contestaţie. Prin adoptarea acestei atitudini, respectiv neîndeplinirea acestei obligaţii procedurale, contestatoarea şi-a asumat riscul aplicării sancţiunii prevăzută de legiuitor într-o asemenea situaţie, respectiv respingerea 3
contestaţiei ca inadmisibilă conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de SC ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de către SC ... SRL în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 4 (patru) pagini. 4