BO2017_4428
AdmiteCPV: 60170000-0
Critici: R4.3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 60170000-0
Critici: R4.3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... / ......... / ........., ......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, cu sediul în ........., ………, județul ........., având CUI RO ........., număr de înregistrare în Oficiul Registrului Comerţului ........., reprezentată prin administrator – ………, privind procedura de licitație deschisă, online, pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect ........., cod CPV 60170000-0 Închiriere de vehicule de transport de persoane cu șofer (Rev. 2), organizată de SC ......... SA, cu sediul în ........., ………, județul ........., în calitate de entitate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea adresei nr. 2752/23.06.......... reprezentând refuzul de a adopta măsuri de remediere, precum și a actelor subsecvente acesteia, a procesului – verbal intermediar, în partea care privește modul de evaluare a ofertei tehnice depuse de asocierea SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, cu consecința respingerii ca neconformă a acestei oferte, obligarea entității contractante la reevaluarea acestei oferte, precum și declararea câștigătoare a ofertei care corespunde criteriului stabilit la cap. IV.2.1 din fișa de date ”prețul cel mai scăzut”. Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./........., depusă de asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire organizată de SC ......... SA, contestatoarea a solicitat ......... 1
Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. ........./......... și ........./........., au fost conexate, pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzelor de faţă conexate, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţiile depuse de asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, care fac obiectul dosarelor nr. ........./......... și ........./.......... Prin contestația nr. ........./........., asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, critică decizia entității contractante prin care oferta sa a fost declarată necâștigătoare, considerând că în mod eronat comisia de evaluare a apreciat că oferta asocierii SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL îndeplinește cerințele pentru demonstrarea capacității tehnico- profesionale, respectiv ale caietului de sarcini și fișei de date cu privire la modul de elaborare și prezentare a ofertei tehnice. Precizează că, analizând platforma SEAP cu referire la procedura în cauză, la „Detaliu licitație procedură” listat la data de 20.06.........., a observat că, la rubrica intitulată „Stare curentă”, este afișat „în desfășurare - Evaluare financiară”, data finalizării etapei evaluării tehnice fiind, potrivit aceleiași surse „16.06.......... 11:37”, la aceeași dată recepționând notificarea de sistem conform căreia „Vă anunțăm că la data de 16.06.........., ......... SA a finalizat evaluarea ofertei tehnice la procedura de licitație deschisă .........”. Subliniază că, în acest context, fiindu-i cunoscut faptul că asocierea SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, nu a putut demonstra „categoria conform Norma Metodologică din 27.03.2002 (...)" cerută prin fișa de date a achiziției la pct. IV.4.1, liniuța a doua coroborat cu prevederile caietului de sarcini - pct. 6.2 și pct. 8 (Propunerea tehnică), a procedat în sensul art. 6 din Legea nr. 101/2016 și a notificat entitatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, răspunsul acesteia fiind în sensul că nu se impun măsuri de remediere. În acest sens, redă prevederile fișei de date și ale caietului de sarcini referitoare la întocmirea propunerii tehnice din care rezultă că „Oferta tehnică trebuie să satisfacă întocmai cerințele documentației de atribuire și ale caietului de sarcini”, sancțiunea prevăzută în fișa de date a achiziției la pct. IV.4.1 teza finală fiind „respingerea ofertei”. 2
În continuare, menționează că, urmare verificării întreprinse de asocierea sa la autoritățile de resort, propunerea tehnică a asocierii câștigătoare nu corespunde cerințelor caietului de sarcini și modului de elaborare și prezentare a ofertei stabilit prin fișa de date a achiziției, referindu-se, în speță, doar la neîndeplinirea cerinței privind asigurarea serviciului de transport cu „mijloace de transport persoane solicitate în anexa nr. 1, de categoria I-a, conform Normă metodologică din 27/03.2002 Publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 680/13.09.2002”, întrucât asocierea ofertantă nu a prezentat dovada deținerii de mijloace de transport persoane solicitate în anexa nr. 1, de categoria I, atât pentru RT1, cât și pentru RT2. Elementele propunerii tehnice trebuiau a se prezenta „clar, detaliat și punctual” astfel încât să se identifice corespondența cerințelor privind caracteristicile tehnice solicitate de entitatea contractantă prin documentația de atribuire și caietul de sarcini cu propunerea tehnică a ofertantului. Susține că propunerea tehnică prezentată de asocierea SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, nu respectă una dintre cerințele sinequanon de admisibilitate/conformitate a propunerii tehnice raportat la caietul de sarcini, astfel încât, propunerea tehnică criticată nu reprezintă o propunere tehnică adaptată la caietul de sarcini și documentația de atribuire, motiv pentru care se impune respingerea acesteia ca neconformă, nefiind respectate în totalitate cerințele cuprinse în caietul de sarcini, sancțiunea fiind stabilită de normele legale aplicabile procedurii în cauză. În opinia sa, pentru o evaluare corectă și pentru asigurarea aplicării principiilor care guvernează procedurile în cauză, comisia de evaluarea se impunea să solicite informații suplimentare de la autoritatea de resort - AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - Comisia de clasificare - pentru a se edifica și elimina orice dubiu față de neîndeplinirea de către asocierea contestată, a cerinței constând în prezentarea în formularul RT1 și formularul RT2 a mijloacelor de transport persoane cu clasificare categoria I, potrivit „Normă metodologică” din 27.03.2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680/13.09.2002. Consideră că interpretarea dată de entitatea contractantă cu ocazia evaluării, respectiv a analizării notificării sale nr. 557/21.06.......... în sensul că „(...) se reține faptul că prestatorul va asigura mijloace de transport persoane de categoria I-a pe parcursul execuției contractului” este eronată și părtinitoare, creează un dubiu de analiză subiectivă, contrar scopului și principiilor care guvernează acest gen de procedură (art. 2 din Legea nr. 99/2016), pentru a se putea demonstra această capacitate tehnico-profesională - dotarea asocierii cu mijloace de transport corespunzătoare pentru realizarea obiectului contractului, atât pentru parcul activ (formular RT1), cât și 3
pentru parcul de rezervă (formular RT2), ofertantul trebuind să justifice cu înscrisuri această exigență la data depunerii ofertei (cap. 8 din caietul de sarcini). Arată că în acest sens este și etapa „vizualizării” parcului auto (mijloace de transport aferente RT1 și RT2 ofertate) de către comisia de evaluare desemnată de entitatea contractantă, în cadrul procedurii de evaluare a ofertei tehnice, fapt care nu doar susține, ci și confirmă teoria sa. Precizează că, analizând propunerea tehnică a asocierii criticate, se poate observa că membrii comisiei de evaluare nu au identificat corespondența acesteia cu cerințele caietului de sarcini și cerințele fișei de date, astfel încât alegațiile sale sunt nefondate, dovadă fiind mențiunea „(...) prestatorul va asigura mijloace de transport persoane de categoria I-a pe parcursul execuției serviciului”. În raport de această conjunctură, apreciază că propunerea tehnică a asocierii în cauză în mod eronat a fost declarată conformă/admisibilă, raportat la dispozitiile art. 133 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016, art. 137 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din același act normativ, respectiv Legii nr. 99/2016. Prin adresa nr. 22109/13.07.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 28714/........., entitatea contractantă a transmis punct de vedere față de contestaţia depusă de asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, solicitând respingerea ca nefondată a acesteia și menținerea actelor sale ca temeinice și legale. Menționează că, la stabilirea conformității ofertelor tehnice, comisia de evaluare a avut în vedere prevederile cap. 6.2 lit b) din caietul de sarcini nr. 671/29.03........... În ceea ce privește alegațiile cu privire la „neverificarea” de către comisia de evaluare la autoritățile de resort a mijloacelor de transport face precizarea că în procedura de achiziție publică entitatea contractantă este cea care evaluează necesitățile, stabilește obiectul contractului ce urmează a fi atribuit și fixează cerințele minime tehnice și de atribuire. Susține că, analizând ofertele tehnice depuse de către asocierile participante la procedura de atribuire, în raport de solicitările caietului de sarcini și fișa de date a achiziției, în mod corect comisia de evaluare a calificat din punct de vedere tehnic ambele oferte. Învederează faptul că, în cap. IV. 4.1) „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, este precizat în mod concis faptul că propunerea tehnică va respecta obligatoriu condițiile tehnice impuse în caietul de sarcini, dar totodată în art. 6.2 lit. b) din caietul de sarcini este consemnat că prestatorul va asigura, pe parcursul execuției serviciului, mijloace de transport de categoria a I-a, prevederi avute în vedere de către comisia de evaluare la luarea deciziei în ceea ce privește calificarea ofertelor tehnice a celor doi operatori economici. 4
Mai mult decât atât, precizează că decizia comisiei de evaluare a avut la bază și cele două procese-verbale de vizualizare și evaluare a parcului activ RT1 și parcului activ de rezervă RT2, respectiv procesul- verbal nr. ......... 18571 din 13.06.......... încheiat cu ocazia vizualizării și evaluarii parcului activ și de rezervă al contestatoarei și procesul- verbal nr. CE018572 din 13.06.......... încheiat cu ocazia vizualizării și evaluării parcului activ și de rezervă al asocierii SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL. Astfel, în procesul-verbal nr. ......... 18572/13.06.........., s-au consemnat mijloacele de transport, starea tehnică și aspectul interior- exterior al acestora, în urma verificării și consemnării datelor în fișele de prezentare, iar în urma vizualizării și evaluării, comisia a constatat că oferta tehnică prezentată de asocierea contestată îndeplinește cerințele caietului de sarcini nr. 671/29.03.........., întocmit de Sucursala Electrocentrale Rovinari. Evidențiază faptul că, prin adresa nr. 22/14.06.........., transmisă prin e-mail și înregistrată cu nr. 1333/14.06.........., SC ......... SRL - lider al asocierii, a comunicat faptul că, în cazul în care oferta va fi declarată câștigătoare, toate mijloacele de transport folosite vor fi de categoria I, conform adresei SC Nurvil SRL anexate (adresa nr. 249/14.06..........
privind
disponibilitatea
acesteia
de
a reomologa/reclasifica corespunzător categ. I conform normei metodologice din 27.03.2002 MO partea I nr. 680/2002). Prin adresele nr. 26397 și 26398/........./........./30.06.........., Consiliul a pus în discuția părților excepția tardivității contestaţiei depuse, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, ţinând seama de faptul că societatea contestatoare a luat cunoştinţă de răspunsul la notificarea prealabilă adresată autorității la data de 23.06.......... (astfel cum reiese din conţinutul documentelor depuse, adresa nr. 2752/24.05..........), valoarea estimată a contractului este de 1.814.691,9 lei, sub pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016, iar contestația a fost depusă, în original, în data de .......... De asemenea, contestatoarei i s-a solicitat completarea contestaţiei cu elementele obligatorii prevăzute de art. 10 lit. d) din Legea nr. 101/2016, respectiv indicarea actului atacat, raportat la art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) lit. a) din lege, precum și transmiterea copiei actelor atacate și dovada datei primirii acestora. Prin adresa nr. 2930/03.07.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 26595/03.07.........., SC ......... SA a solicitat admiterea excepției tardivității și respingerea contestației ca tardiv formulată. Prin adresa nr. 637/04.07.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 26921/05.07.........., asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției tardivității, sens în care a evidențiat că, în data de ........., a transmis 5
prin courier contestația către CNSC, depunând în susținere o copie a AWB nr. 3179734630034/......... emis de FAN COURIER. Prin adresa nr. 653/06.07.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 27377/06.07.........., asocierea contestatoare a precizat că actele atacate sunt adresa nr. 2752/23.06.........., reprezentând răspunsul ......... SA la plângerea sa, procesul-verbal intermediar de evaluare a propunerilor tehnice, precum și actele subsecvente acestui proces-verbal. Arată că nu este decât în posesia adresei nr. 2752/23.06.........., procesul-verbal intermediar de evaluare a propunerilor tehnice nefiind publicat în SEAP. Prin cea de-a doua contestație depusă în cadrul procedurii, asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, critică aceeași decizie a entității contractante, prin care oferta sa a fost declarată necâștigătoare, considerând că în mod eronat comisia de evaluare a apreciat că oferta asocierii SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, îndeplinește cerințele pentru demonstrarea capacității tehnico-profesionale, respectiv a caietului de sarcini și fișei de date cu privire la modul de elaborare și prezentare a ofertei tehnice. Analizând platforma SEAP cu referire la procedura în cauză a constatat că, la data de ........., a fost postat raportul procedurii emis sub nr. 6009/........., iar la data de ......... i-a fost comunicată adresa nr. 2880, prin care i s-a comunicat rezultatul procedurii. Sunt reluate argumentele prezentate în cuprinsul contestației nr. ........./.......... Mai mult, precizează că, la pagina 22/36 din raportul procedurii, cu referire la oferta asocierii câștigătoare s-a reținut ”comisia de evaluare a luat act de adresa nr. 22/14.06.......... a SC ......... SRL Tg. – Jiu - lider al asocierii, transmisă prin email și înregistrată la ......... SA cu nr. 1333/14.06.........., în care comunică faptul că, în cazul în care oferta va fi declarată câștigătoare, toate mijloacele de transport folosite, vor fi de categoria I-a, conform adresei SC NURVIL SRL anexate (adresa nr. 249/14.06.......... privind disponibilitatea acesteia de a reomologa/reclasifica corespunzător categoria I conform norme metodologice din 27.03.2002 MO partea I nr. 680/2002)”. Totodată, consideră că, analizând în paralel ceea ce este menționat în raportul procedurii la fila 22 din 36 (referitor la conformitatea ofertei tehnică a asocierii declarate câștigătoare), respectiv asumarea de către comisia de evaluare a adresei nr. 22/14.06.......... a ......... SRL, rezultă că, la momentul depunerii ofertei și al evaluării acesteia/vizualizării parcului auto ofertat, asocierea declarată câștigătoare nu îndeplinea cerințele imperative, sinequanon pentru oferta tehnică admisibilă/conformă, corespondența dintre cerințele documentației de atribuire și caietul de sarcini și ceea 6
ce ar putea pune la dispoziție pentru realizarea obiectului contractului (ofertantul în cauză) nu sunt demonstrate, astfel că nu se poate discuta despre o ofertă admisibilă/conformă. Realizarea cerinței privind categoria I a mijloacelor de transport ofertate pentru realizarea serviciului de transport este sub condiție suspensivă (în care oferta va fi declarată câștigătoare, toate mijloacele de transport folosite, vor fi de categoria I-a, conform adresei SC Nurvil SRL anexate), ceea ce este contrar dispozițiilor Legii nr. 99/2016 și a HG nr. 395/2016. În opinia sa, nu este îndeplinită cerința privind conformitatea mijloacelor de transport, adresa menționată, emisă de Nurvil SRL nu face dovada îndeplinirii cerinței, deținerii resurselor tehnice corespunzătoare, mijloace de transport de categoria I, opinie care, de altfel, se regăsește și în jurisprudența recentă a Consiliului. Susține că adresa respectivă nu poate avea forță probantă asupra categoriei mijloacelor de transport, obiectul acesteia fiind doar manifestarea disponibilității de a interveni din punct de vedere tehnic pentru reclasificarea mijloacelor de transport, însă omologarea nu o certifică Nurvil SRL ci REGISTRUL AUTO ROMÂN - singura autoritate competentă din România în materie. Astfel, prin sensul dat adresei în cauză (emisă de Nurvil SRL) și a adresei ofertantului nr. 22/14.06.........., în etapa de evaluare a ofertelor, apreciază că s-a realizat o încălcare a principiului tratamentului egal stipulat la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 99/2016. Prin adresa nr. 4076/19.07.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 29695/20.07.........., entitatea contractantă a transmis punct de vedere față de contestaţia nr. ........./......... depusă de asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, solicitând respingerea ca nefondată a acesteia și menținerea actelor sale ca temeinice și legale și precizând că își menține punctul de vedere anterior exprimat prin adresa nr. 22109/13.07........... Prin adresele nr. 29584 și 29583/........./........./19.07.........., Consiliul a pus în discuția părților excepția tardivității contestaţiei depuse, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, ţinând seama de faptul că termenul de răspuns la notificarea prealabilă nr. 631/03.07.........., conform prevederilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, s-a împlinit în data de 06.07.........., valoarea estimată a contractului este de 1.814.691,9 lei, sub pragul valoric prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016, iar contestația a fost transmisă, prin poștă, în data de 17.07........... Prin adresa nr. 6644/25.07.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 30603/25.07.........., SC ......... SA solicită admiterea excepției tardivității și respingerea contestației ca tardiv formulată. 7
Prin adresa nr. 640/25.07.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 30540/25.07.........., asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției tardivității, evidențind faptul că, în data de 03.07.........., a demarat procedura prealabilă prin adresa nr. 631, transmisă prin FAN COURIER EXPRESS la data de 03.07.........., conform AWB nr. 93202157, primită de entitatea contractantă la data de 06.07........... Față de această adresă entitatea contractantă, în termenul legal de 3 zile, a emis adresa nr. 3065/10.07.........., împotriva căreia a formulat contestație, depusă la entitatea contractantă în data de 17.07.......... și transmisă către Consiliu prin FAN COURIER conform AWB nr. 93367703/17.07........... Dosarul achiziţiei și documentele necesare soluţionării cauzei au fost transmise împreună cu punctul de vedere față de prima contestație de asociere, fiind înregistrate la Consiliu sub nr. 28825/.......... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzelor conexate, Consiliul reţine următoarele: În vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect ........., cod CPV 60170000-0 Închiriere de vehicule de transport de persoane cu șofer (Rev. 2), SC ......... SA, în calitate de entitate contractantă, a iniţiat procedura de licitație deschisă, online, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........./.......... Din informaţiile anunțului de participare, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de servicii care se va atribui este de 1.814.691,9 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este ”prețul cel mai scăzut”, iar termenul de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru 29.05.........., ora 16:00. În data de 29.05.......... a fost încheiat procesul-verbal nr. 5339 în care au fost consemnate ofertele depuse, în data de 16.06.......... a fost încheiat procesul-verbal nr. 5724 al ședinței de evaluare a documentelor depuse, iar ca urmare a finalizării evaluării ofertelor, a fost întocmit raportul procedurii nr. 6009 din ........., oferta asocierii SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, fiind declarată admisibilă și câștigătoare, având prețul cel mai scăzut. Nemulţumită de decizia entității contractante, prin care a declarat câștigătoare oferta asocierii SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, împotriva procesului – verbal de evaluare nr. 5724/16.06.........., precum și a raportului procedurii nr. 6009/........., asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, a înaintat contestaţiile de faţă solicitând reevaluarea ofertei câștigătoare. 8
Cercetând cu întâietate, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepția tardivității contestațiilor formulate de asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, pusă în discuție, din oficiu, se constată lipsa de temeinicie a acesteia, în condițiile în care contestațiile au fost transmise cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut. Astfel, prima contestație (nr. ........./.........) a fost îndreptată împotriva răspunsului autorității contractate nr. 2752/23.06.........., la notificarea prealabilă, de care a luat cunoștință la data de 23.06.........., iar contestația a fost transmisă către Consiliu (AWB nr. 317973460034/......... emis de FAN COURIER), și depusă la entitatea contractantă (înregistrată sub nr. 20316/.........) la data de ........., astfel cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei. Raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, valoarea contractului fiind de 1.814.691,9 lei, sub pragul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016, ultima zi de depunere a contestației a fost ........., ziua înaintării contestației. A doua contestație (nr. ........./.........) a fost îndreptată împotriva răspunsului nr. 3065/10.07.........., la notificarea prealabilă nr. 631/03.07.........., transmisă prin poștă (conform AWB nr. 93202157 emis de FAN COURIER) și primită de entitatea contractantă în data de 06.07........... Or, față de data de 10.07.......... când a luat cunoștință de răspunsul autorității contractante, contestația a fost transmisă cu respectarea termenului de contestare, în data de 17.07.........., către Consiliu, prin poștă (conform AWB nr. 93367703/17.07..........) și depusă la entitatea contractantă (înregistrată sub nr. 22294/17.07..........). Raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, valoarea contractului fiind de 1.814.691,9 lei, sub pragul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016, ultima zi de depunere a contestației fiind luni, 17.07.........., ziua înaintării contestației. După respingerea excepției tardivității, trecând la soluționarea primei contestații formulate de asocierea contestatoare, nr. ........./........., împotriva ofertei prezentate de asocierea SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, motivat de faptul că, în mod incorect a fost declarată conformă din punct de vedere al întocmirii propunerii tehnice, se constată temeinicia acesteia. În aprecierea acestei finalități s-a avut în vedere faptul că, prin fișa de date, la pct. IV.4.1 ”Capacitatea tehnică și/sau profesională”, s-a indicat operatorilor economici ”Propunerea tehnica va respecta obligatoriu conditiile tehnice impuse in caietul de sarcini si se va elabora cel putin la nivelul cerut in acesta. Propunerea tehnica va fi astfel întocmita încât sa rezulte clar, detaliat si punctual caracteristicile tehnice ofertate. 9
Ofertantul va prezenta parcul activ de mijloace de transport în formularul RT1 si parcul de rezerva în formularul RT2 cu identificarea urmatoarelor: traseul (distanta in km); categoria conform Norma metodologica din 27/03/2002 Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 680 din 13/09/2002; existenta instalatiilor de tip siroco functionale; numerele de înmatriculare pentru fiecare masina în parte; capacitate pe scaune. Autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a numi o comisie tehnica pentru vizualizarea mijloacelor de transport din RT1 si RT2. Ofertantul va comunica in scris, odata cu depunerea ofertei, cele 2 locatii in care se va face vizualizarea mijloacelor de transport din RT1 si RT2 si data, in perioada imediat urmatoare datei cand a avut loc sedinta de deschidere (in maxim 5 zile), unde pot fi verificate toate mijloacele de transport persoane ofertate conform RT1 si RT2, de catre comisia tehnica. Autoritatea contractanta va verifica existenta dotarii necesare prestarii de servicii propusa prin oferta, verificarea finalizandu-se printr-un proces-verbal. In cazul in care operatorul economic ofertant nu este de acord cu punctul de vedere al comisiei numite de S. ......... S.A. Tg.-Jiu, acesta are obligatia de a-si exprima propriul punct de vedere in scris, chiar in cuprinsul procesului verbal. Ofertantii vor indica in cadrul ofertei faptul ca la elaborarea acesteia au tinut cont de obligatiile referitoare la conditiile de munca si protectia muncii. Informatii detaliate privind reglementarile care sunt în vigoare la nivel national si se refera la conditiile de munca si protectia muncii, securitatii si sanatatii în munca, se pot obtine de la Inspectia Muncii sau de pe site-ul: http://www.inspectmun.ro/Legislatie/legislatie.html. PREZENTAREA OFERTEI TEHNICE ESTE OBLIGATORIE. Oferta tehnica trebuie sa satisfaca intocmai cerintele documentatiei de atribuire si ale caietului de sarcini. Nerespectarea oricarei solicitari din Caietul de sarcini atrage de la sine respingerea ofertei”. Totodată, s-a reținut că, în caietul de sarcini, la pct. 6.2, s-a precizat ”Pe parcursul execuției serviciului prestatorul are următoarele obligații”: ”... b) să asigure pentru prestarea serviciului mijloacele de transport persoane solicitate în anexa nr. 1, de categoria a I-a, conform Nomă metodologică din 27/03/2002 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 680 din 13/09/2002, privind clasificarea pe categorii a autobuzelor și microbuzelor utilizate pentru transporturi publice de persoane prin servicii regulate în trafic național, conform anexei 1 (extras din normă). Toate autovehiculele vor fi echipate cu instalații de încălzire de tip siroco”, iar la pct. 8 ”Propunerea tehnică”: ”Propunerea tehnică va fi astfel întocmită încât să rezulte clar, detaliat și punctual caracteristicile tehnice ofertate. Ofertantul va prezenta parcul activ de mijloace de transport în formularul RT1 și parcul de rezervă în formularul RT2 cu identificarea următoarelor: traseul (distanța în km); categoria conform Nomă metodologică din 27/03/2002 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 680 din 13/09/2002; existența instalațiilor de tip siroco funcționale; numerele de înmatriculare pentru fiecare mașină în parte; capacitate pe scaune”. Este de reținut și faptul că, prin procesul-verbal nr. ......... 18572/13.06.........., încheiat cu ocazia vizualizării și evaluării parcului activ RT1 și a parcului activ de rezervă RT2 ofertat de asocierea SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, entitatea contractantă, prin comisia de evaluare, a consemnat mijloacele de transport, starea tehnică și aspectul interior-exterior al acestora, iar în urma consemnării datelor în fișele de prezentare, mijloacele de transport au fost admise. 10
Mai mult, prin adresa nr. 22/14.06.........., înregistrată la entitatea contractantă sub nr. 1333/14.06.........., SC ......... SRL, liderul asocierii contestate, a precizat ”... membrii asociației au respectat condițiile caietului de sarcini, inclusiv condiția de la cap. 6.2 lit. b) pe parcursul execuției serviciului prestatorul se obligă să asigure mijloace de transport de categoria a I-a, pentru care am luat măsurile necesare ca până la începerea contractului, în situația în care vom fi declarați câștigători, toate mijloacele de transport folosite de asociația ......... vor fi de categoria a I-a”. A fost anexată adresa SC Nurvil SRL nr. 249/14.06.........., emisă în atenția SC .........SRL, membru al asocierii contestate, prin care a indicat: ”... prin prezenta, SC Nurvil SRL ... carosier autorizat RAR, AUT nr. 615/10.10.2016, vă facem cunoscută disponibilitatea ... privind execuția lucrărilor de reamenajare a vehiculelor din tabelul de mai jos în vederea reomologării/reclasificării corespunzător categoriei I conform normei metodologice din 27.03.2002, MO partea I nr. 680 din 13.09.2002 ... Durata medie estimată a intervențiilor tehnice este de 1 zi/vehicul. Societatea noastră a aprovizionat și deține în stoc subansamblele necesare acestei operațiuni. În cazul în care societatea dumneavoastră nu mai dorește executarea acestor intervenții, vom reține în condițiile contractului suma de 25.000 lei din avansul achitat ...”. Ulterior constatărilor efectuate, prin procesul-verbal nr. 1 (nr. 5724/16.06..........) al ședinței de evaluare a documentelor depuse, deși au fost ofertate vehicule și de categoriile II și III, pe lângă cele de categoria I, propunerea tehnică depusă de asocierea contestată a fost declarată conformă, împotriva acestui rezultat fiind îndreptată prima contestație. Față de cele reținute, având în vedere că în discuție este vorba despre o cerință a caietului de sarcini, prin care s-a impus ca serviciul de transport care se va atribui să se realizeze cu vehicule categoria I conform Normei metodologice din 27.03.2002, Monitorul Oficial, partea I, nr. 680/13.09.2002, era necesar ca evaluarea ofertelor să se realizeze având în vedere și acest aspect. Nu se poate admite într-o procedură de atribuire ca fiind legală declararea unei oferte conforme fără îndeplinirea tuturor cerințelor documentației de atribuire, respectiv ale caietului de sarcini. De asemenea, nu poate fi admisă ca fiind legală declararea unei oferte admisibile pe baza unei promisiuni că, până la începerea contractului, toate mijloacele de transport să fie de categoria I, astfel cum a indicat asocierea contestată în speța analizată. După cum impun prevederile art. 88 din Legea nr. 99/2016 Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire, însoţită de DUAE sau alte documente solicitate prin care ofertantul furnizează informaţii privind îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie stabilite de entitatea contractantă. 11
Mai mult, în situația în care are neclarități cu privire la cerințele documentației de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 172 din Legea nr. 99/2016, ofertanții au posibilitatea de a solicita clarificări. În lipsa unor astfel de solicitări de clarificare, documentația de atribuire devine obligatorie atât pentru ofertanți la întocmirea ofertelor, cât și pentru entitatea contractantă la evaluarea acestora. Câtă vreme, în caietul de sarcini, s-a indicat expres cu ce mijloc de transport se va efectua transportul persoanelor, fiind solicitată și depunerea listei cu mijloacele de transport utilizate, în mod evident acestea trebuiau verificate în perioada de evaluare a ofertelor. În cazul în care dorea ca cerința impusă să fie îndeplinită ulterior încheierii contractului, acest lucru ar fi trebuit prevăzut expres. Mențiunea ”pe parcursul execuției serviciului”, în cadrul capitolului în care s-a prevăzut obligația prestatorului de a executa transportul cu mijloace de transport categoria I nu putea conduce la concluzia că cerința nu trebuia îndeplinită la data limită de depunere a ofertelor și verificată în consecință de către entitatea contractantă. Caietul de sarcini cuprinzând descrierea modului de prestare a serviciului, în mod firesc s-a făcut mențiunea mai sus amintită că ”pe parcursul execuției serviciului” prestatorul are obligația asigurării prestării cu mijloace de transport categoria I, ceea ce nu putea determina ca această cerință să fie verificată ulterior sau la încheierea contractului. Solicitarea prezentării parcului activ și de rezervă avea tocmai acest rol, de stabilire a conformității mijloacelor de transport în perioada de evaluare a ofertelor, altfel nejustificându-se prezentarea respectivei liste de vehicule. De asemenea, se reține că însăși entitatea contractantă a urmărit verificarea mijloacelor de transport ce vor fi utilizate, în acest sens fiind prevăzută și necesitatea verificării parcului auto al ofertanților. Așadar, anterior desemnării ofertei câștigătoare, achizitoarea trebuia să aibă certitudinea că serviciul va fi prestat cu mijloacele de transport impuse. Complexul Energetic nu putea declara oferta câștigătoare pe baza unei promisiuni că, la momentul încheierii contractului, vor putea fi asigurate mijloacele de transport corespunzătoare. Mai mult decât atât, categoria I a mijloacelor de transport este stabilită de RAR, adresa societății Nurvil SRL nefiind un document care să asigure entitatea contractantă de prestarea în mod corespunzător a serviciilor de transport. Referitor la susținerea contestatoarei privind faptul că entitatea contractantă ar fi trebuit să solicite ”informații suplimentare de la autoritatea de resort - AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - Comisia de clasificare - pentru a se edifica și elimina orice dubiu față de neîndeplinirea de către asocierea contestată, a cerinței constând în prezentarea în formularul RT1 și formularul RT2 a mijloacelor de transport persoane cu clasificare categoria I, potrivit „Normă metodologică” din 12
27.03.2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680/13.09.2002”, trebuie avut în vedere că entitatea contractantă, prin comisia de evaluare, a efectuat centralizarea parcului auto din categoriile RT1 și RT2, confirmându-se existența vehiculelor din categoriile I, II și III. Din aceste motive, se constată că în mod eronat entitatea contractantă a declarat oferta asocierii SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, conformă, cu încălcarea prevederilor art. 139 alin. (1) și (2) din HG nr. 394/2016 [Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv], precum și art. 143 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din același act normativ [Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme ... (3) În condiţiile art. 228 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini]. Constatând că entitatea contractantă nu a evaluat cu maximă obiectivitate oferta asocierii SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, Consiliul constată temeinicia criticii, sens în care va dispune reevaluarea acestei oferte. Trecând la soluționarea celei de-a doua contestații depuse de asocierea contestatoare nr. ........./........., se constată că este îndreptată împotriva ofertei declarate câștigătoare, prezentate de asocierea SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, în contextul în care a fost emis și raportul procedurii nr. 6009/.......... Mai mult, se constată că asocierea contestatoare a formulat critici împotriva asocierii câștigătoare din aceleași motive, care au fost analizate odată cu soluționarea primei contestații formulate, nr. ........./.......... Totodată, se constată că asocierea contestatoare a făcut trimitere în susținerea criticilor formulate la pagina 22/36 din raportul procedurii nr. 6009/........., având în vedere și conținutul adresei nr. 22/14.06.........., emisă de SC ......... SRL, în care se comunică faptul că, în cazul în care oferta va fi declarată câștigătoare, toate mijloacele de transport folosite, vor fi de categoria I, precum și al adresei nr. 249/14.06.........., emisă de societatea Nurvil SRL care și-a făcut cunoscută disponibilitatea în acest sens, aspecte față de care Consiliul, de asemenea, s-a pronunțat la soluționarea primei contestații. Pe cale de consecință, considerând întemeiată critica asocierii contestatoare, Consiliul va admite și această contestație, sens în care va dispune reevaluarea ofertei asocierii câștigătoare. 13
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţiile formulate de asocierea ......... SRL – .........SA – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL, prin liderul de asociere ......... SRL, în contradictoriu cu SC ......... SA, și anulează procesul – verbal nr. 1 al ședinței de evaluare a documentelor depuse (nr. 5724/16.06..........), precum și raportul procedurii nr. 6009/........., inclusiv comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei prezentate de asocierea SC ......... SRL – .........SRL – .........SRL – ......... SRL, cu lider ......... SRL, și la întocmirea unui nou raport al procedurii, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările cuprinzând rezultatul procedurii se vor transmite cu respectarea prevederilor legale. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ……… ……… ……… 14