BO2017_4932
RespingeCPV: 90500000-2
Critici: D1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 90500000-2
Critici: D1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., atribut fiscal RO, reprezentată legal de ..., în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire, elaborată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „DELEGAREA GESTIUNII SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA DE 4 ...”, cod CPV 90500000-2 (Rev.2), s-a solicitat obligarea autorității contractante să ia măsurile de remediere a documentației de atribuire, în sensul revocării sau modificării/completării acesteia, pentru înlăturarea motivelor de nelegalitate. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația depusă, ..., în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de licitație deschisă, organizată de către autoritatea contractantă ..., în vederea atribuirii contractului având ca obiect „DELEGAREA GESTIUNII SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA DE 4 ...”, inițiată prin publicarea în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) a anunțului de participare nr. ..., a solicitat Consiliului să dispună cele menționate în partea introductivă. Prin adresele nr. ... și nr. ..., Consiliul a pus în discuția părților excepția inadmisibilității contestației, prin raportare la prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 101/2016.
Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., contestatoarea a comunicat faptul că a formulat notificarea prealabilă nr. 4399/12.09.2017, precizând că a luat cunoștință de actul considerat nelegal al autorității contractante, în data de 29.08.2017, respectiv, data la care s-a înscris în procedura în discuție, publicată în SEAP. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca fiind tardivă, invocând prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „DELEGAREA GESTIUNII SERVICIULUI DE SALUBRIZARE ÎN ZONA DE 4 ...”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr. 178067 din 12.08.2017. Din informațiile anunțului de participare, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de achiziție publică ce va fi atribuit este de 120.826.977 lei, fără TVA, termenul de primire a ofertelor fiind stabilit pentru data de 22.09.2017, ora 16:00. Având a se pronunța asupra excepției inadmisibilității, invocată din oficiu, Consiliul constată că, în speță, sunt incidente următoarele prevederi legale, de imediată aplicare, din Legea nr. 101/2016: - art. 6 alin. (1) lit. a), potrivit căruia: „(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, care poate fi invocată și din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanței de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligația să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislației privind achizițiile publice sau concesiunile, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică sau de concesiune este mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.”. - art. 6 alin. (3), potrivit căruia: “În cazul în care notificarea prealabilă privește conținutul documentației de atribuire, publicată în sistemul electronic achiziții publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoștință este data publicării documentației de atribuire.”. - art. 6 alin. (10), care dispune că: 2/5
„(10) Sesizarea Consiliului sau a instanței, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă”. - art. 8, conform căruia: „(1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum și oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, (...)”. Din conținutul acestor prevederi legale rezultă că sesizarea Consiliului se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, sintagma „se poate face numai după”, utilizată de legiuitor, demonstrând caracterul imperativ al normei care reglementează această procedură prealabilă. Parcurgerea procedurii prealabile este o etapă obligatorie, efectuarea acesteia, potrivit prevederilor legale, fiind o condiție de admisibilitate a contestației. Consiliul, procedând la verificarea respectării termenelor din interiorul procedurii notificării prealabile, reține că societatea contestatoare a luat cunoștință de actul pe care îl reclamă (documentația de atribuire), la data de 12.08.2017, când acesta a fost publicat, în SEAP, odată cu publicarea anunțului de participare nr. 178067/12.08.2017. Din documentele depuse de contestatoare și din susținerile acesteia, prezentate în cadrul contestației, rezultă că autoarea contestației a transmis notificarea prealabilă, prevăzută de Legea nr. 101/2016, prin documentul înregistrat sub nr. 4399, în data de 12.09.2017, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, în afara termenului prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. a) din actul normativ evocat, ultima zi în care aceasta putea fi depusă fiind 22.08.2017. Așadar, având în vedere cele expuse în considerente, data la care se va raporta termenul limită, legal, de depunere a notificării prealabile la autoritatea contractantă, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, este data de 22.08.2017, termen care era depășit la data transmiterii notificării prealabile, respectiv 12.09.2017. Prin adoptarea acestei atitudini, respectiv îndeplinirea, în afara termenului, a acestei obligații procedurale, contestatoarea și-a asumat riscul aplicării sancțiunii prevăzută de legiuitor într-o asemenea situație, respectiv respingerea contestației, ca inadmisibilă [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016]. Consiliul nu va reține, în soluționare, susținerea contestatoarei conform căreia ”precizăm că am luat cunoștință despre actul 3/5
considerat nelegal al autorității în data de 29.08.2017, dată la care ne-am înscris în procedura de licitație publicată în SEAP”, deoarece o astfel de interpretare ar conduce la încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv ”În cazul în care notificarea prealabilă privește conținutul documentației de atribuire, publicată în sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoștință este data publicării documentației de atribuire” și la prelungirea nejustificată a derulării procedurii de atribuire neexistând vreun termen de decădere pentru formularea unei solicitări de clarificări. Întrucât, excepția lipsei procedurii de notificare prealabilă este o excepție de fond (aceasta vizând o cerință pentru declanșarea procedurii de soluționare a contestației), peremptorie (tinzând la stingerea procesului) și absolută (privind norme imperative de ordine publică), Consiliul nu va proceda la analiza pe fond a criticilor formulate de contestatoare. Prin urmare, Consiliul stabilește că autoarea contestației nu s-a conformat dispozițiilor legale, cu privire la îndeplinirea, în termen, a obligației de notificare prealabilă a autorității contractante, înainte de a se adresa Consiliului, sancțiunea fiind respingerea contestației, ca inadmisibilă. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (1) și alin. (6) coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația depusă de ... în contradictoriu cu .... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de ... în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 4/5
PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 5 (cinci) pagini. 5/5