BO2017_5059
RespingeCPV: 24112100-3
Critici: D1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 24112100-3
Critici: D1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 1106/12.10.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43032/12.10.2017, formulată de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF ..., împotriva documentației de atribuire, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, on-line, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Furnizare oxigen medicinal și alte gaze medicinale”, se solicită admiterea contestației, obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire pentru îndeplinirea condițiilor de conformitate din caietul de sarcini a cerinței nr. 12 de la pag. 9 din secțiunea Documente certificatoare necesare, respectiv ca „furnizorul să aibă două surse de oxigen medicinal lichid autorizat”, iar în subsidiar, în situația în care măsurile de remediere nu sunt posibile, anularea procedurii de atribuire, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care S.C. ... S.R.L. critică documentația de atribuire. Contestatorul precizează că la data de 27.09.2017, autoritatea contractantă ... a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ..., aferent acordului-cadru cu maxim 2 agenți economici, având ca obiect furnizarea de oxigen medicinal și alte gaze medicinale, cu durata de 36 luni, iar la data de 02.10.2017, prin notificarea prealabilă nr. 1060, acesta a solicitat remedierea documentației de atribuire referitor la păstrarea criteriului de atribuire menționat în fișa de date a achiziției - prețul cel mai scăzut - și 1
eliminarea specificațiilor din caietul de sarcini privind aplicarea unui criteriu de atribuire „cel mai bun cost-beneficiu”, precum și eliminarea din caietul de sarcini, din cerințele menționate la pagina 9 în secțiunea Documente Certificatoare necesare, a cerinței nr. 12, și anume „12) Furnizorul trebuie să aibă două surse de oxigen medicinal lichid autorizat. Dacă are doar o sursă de oxigen medical lichid, aceasta trebuie să prezinte Autorizație de distribuție angro gaze medicinale îmbuteliate emisă de ANMDM România, autoritatea contractantă nu poate funcționa în parametri optimi dintr-o singură sursă de oxigen medicinal lichid”. Prin adresa nr. 1119/18.10.2017, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 43896/18.10.2017, S.C. ... S.R.L. aduce la cunoștința Consiliului faptul că renunță la contestația nr. 1106/12.10.2017, întrucât , la data de 17.10.2017, autoritatea contractantă a publicat în SEAP „măsură remediere contestație” și consideră că motivele invocate prin contestația depusă au fost remediate și se poate dispune continuarea procedurii de atribuire. În aceste condiții, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul va face aplicarea acestora, luând act de faptul că S.C. ... S.R.L. renunță la contestația nr. 1106/12.10.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43032/12.10.2017. În consecință, în baza art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de către S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ... PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 2 (două) pagini. 2