AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_5497

BO2017_5497

Respinge
2017Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45212350-4
Critici: R4.3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 42.569 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data:......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în .........,........., având Cod Unic de Înregistrare ......... și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ........., reprezentată legal prin .., în calitate de lider al asocierii SC ......... SRL – SC ... SA, privind procedura simplificată într-o singură etapă, online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ”.........”, cod CPV 45212350-4, organizată de JUDEȚUL ......... (CONSILIUL JUDEȚEAN), cu sediul în ........., str. ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: - anularea deciziei de desemnare a ofertei depusă de asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL ca fiind câștigătoarea procedurii; - declararea ofertei depusă de asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ... 96 SRL ca fiind inacceptabilă conform art. 137 alin. (2) lit. k) și neconformă potrivit art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016; - reanalizarea ofertei sale și continuarea procedurii până la desemnarea câștigătorului și încheierea contractului. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, apreciindu-l nelegal, din considerentele expuse, pe larg, în cele ce urmează. În fapt, contestatorul arată că prin adresa 14896/03.10.......... i s-a comunicat că asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL a fost declarată câștigătoare cu o ofertă financiară în valoare de 3.707.607,35 lei, fără TVA, având o valoare inferioară valorii ofertei sale financiare. 1/14

§ 2

După primirea acestei comunicări, contestatorul arată că a adresat autorității contractante notificarea prealabilă nr. 471/05.10.........., la care autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 15172/09.10.........., comunicându-i că își menține punctul de vedere cu privire la declararea ofertei depuse de asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL drept câștigătoare a procedurii și nu va adopta măsuri de remediere. Contestatorul consideră netemeinică și nelegală această decizie din următoarele considerente: Propunerea financiară nu respectă cerințele din fișa de date a achiziției și caietul de sarcini. În fișa de date a achiziției, la cap. II.2.1) „CANTITATEA TOTALĂ SAU DOMENIUL" s-a stabilit clar și fără echivoc că autoritatea contractantă pune la dispoziție niște materiale și echipamente care nu trebuie să fie cuprinse în ofertă. Acest lucru este stipulat și în caietul de sarcini, respectiv MEMORIUL GENERAL pag. 5 ”Se precizează că în conformitate cu stadiul fizic realizat, o parte din echipamente și materiale de construcție sunt procurate și depozitate în clădire, iar o altă parte se află în păstrare la SC ... SRL în condiții corespunzătoare, acestea urmând a fi puse în operă". Totodată, contestatorul arată că în documentația de atribuire este prevăzută „Lista anexă - inventar cu materiale de construcții care se află la sediul obiectivului de investiții". Pe cale de consecință, contestatorul precizează că asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască documentația de atribuire și să elaboreze oferta financiară corespunzător cerințelor acesteia. De asemenea, contestatorul precizează că oferta financiară nu poate fi modificată printr-o simplă operațiune aritmetică prin care se scade din ofertă valoarea materialelor și echipamentelor puse la dispoziție de autoritatea contractantă, pentru că fiecare articol din oferta financiară care conține materiale sau echipamente puse la dispoziție de autoritatea contractantă trebuie modificat și în final se modifică întreaga ofertă financiară. Totodată, contestatorul solicită studierea dosarului achiziției la sediul CNSC. Prin adresa nr. 15827/16.10.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 43531/16.10.........., JUDEȚUL ......... (CONSILIUL JUDEȚEAN), în calitate de autoritate contractantă, formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL. În fapt, autoritatea contractantă arată că la procedura în cauză au fost depuse două oferte, iar în urma finalizării etapei de evaluare a ofertelor a comunicat contestatorului, prin adresa nr. 14896/03.10.........., rezultatul procedurii de atribuire precum și motivele de fapt și de drept ce au stat la baza selectării ofertei declarate câștigătoare a procedurii. În data de 05.10.........., la sediul autorității contractante a fost înregistrată sub nr. 15.172 notificarea prealabilă nr. 471/05.10.......... transmisă de SC ... SRL, la care autoritatea a răspuns prin adresa nr. 15172/09.10........... 2

§ 3

Din analizarea considerentelor invocate de contestator, autoritatea contractantă consideră că acestea nu justifică declararea ofertei depusă de asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL, cu subcontractant SC ... COM SRL, ca fiind inacceptabilă și/sau neconformă din următoarele considerente: 1. Corectura efectuată de asocierea declarată câștigătoare a procedurii a implicat doar modificarea formularului de ofertă și a Formularului F1 (Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv). Autoritatea contractantă a clarificat modul în care s-a realizat corectarea propunerii financiare depuse de asocierea declarată câștigătoare a procedurii, atât prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii, cât și prin răspunsul la notificarea prealabilă depusă de contestator. Astfel, autoritatea contractantă arată că suma aferentă materialelor de construcții și echipamentelor puse la dispoziția ofertantului declarat câștigător al procedurii (respectiv 434.960,26 lei fără TVA), se regăsește doar în două locuri din propunerea financiară depusă de acesta și anume: - în Formularul de ofertă; - în Formularul F1 (Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv). De asemenea, așa cum se poate observa și din propunerea financiară depusă de ofertantul declarat câștigător, în ambele formulare, suma aferentă materialelor de construcții și echipamentelor puse la dispoziție de autoritatea contractantă este evidențiată în mod separat. Astfel, în Formularul de ofertă se precizează că asocierea se obligă să realizeze lucrarea pentru "suma totală de 4.142.567,61 lei fără T.V.A. (...) din care 434.960,26 lei fără T.V.A. reprezentând materiale puse la dispoziție de beneficiar". Prin urmare, în cazul de față, este evident că prin efectuarea unei simple operații de scădere se poate obține valoarea corectă, fără a fi necesare alte modificări sau informații suplimentare. De asemenea, în Formularul F1 (Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv), suma de 434.960,26 lei fără T.V.A. este evidențiată în mod distinct prin introducerea ei după punctul 6.2. din acest document, și în acest caz, valoarea corectă putând fi determinată prin scăderea acestei sume din cea cuprinsă în rubrica "Total valoare exclusiv T.V.A" a Formularului F1. Autoritatea contractantă susține că suma aferentă materialelor de construcție și echipamentelor puse la dispoziția ofertantului declarat câștigător al procedurii nu a mai fost inclusă și/sau defalcată în alte formulare. Astfel, cei 434.960,26 lei fără TVA nu au fost cuprinși și/sau detaliați în alte documente precum: Formularele F2 (Centralizatoarele cheltuielilor pe obiect și categorii de lucrări), Formularele F3 (Lista cantităților de lucrări) etc. Materialele de construcție sau echipamentele ce vor fi puse la dispoziția ofertantului declarat câștigător al procedurii în mod gratuit de către autoritatea contractantă nu au fost fizic incluse în listele de cantități sau în alte documente aferente ofertei. Prin urmare, nu se pune problema eliminării lor din aceste înscrisuri. Practic, singurele documente din propunerea financiară depusă de ofertantul declarat câștigător care au necesitat corecturi au fost 3/14

§ 4

Formularul de ofertă și Formularul F1 (Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv), restul ofertei rămânând neschimbată. Acest lucru se poate determina foarte ușor din analiza ofertei financiare depusă inițial de asocierea declarată câștigătoare a procedurii pe SEAP și din cea încărcată ca răspuns la solicitarea de clarificare a comisiei de evaluare a ofertelor. Ambele documente au fost încărcate cu semnătură electronică în SEAP, astfel încât data depunerii și conținutul lor sunt certe. 2. Autoritatea contractantă susține că în anunțul de participare simplificat și în fișa de date a achiziției nu se precizează, în mod expres, faptul că ofertanții nu trebuie să includă în propunerea financiară sumele aferente materialelor de construcții și echipamentelor puse la dispoziție de către achizitor (respectiv cei 434.960,26 lei fără TVA). Atât în notificarea prealabilă, cât și în contestația depusă se precizează faptul că ofertantul declarat câștigător al procedurii nu a respectat informațiile comunicate de autoritatea contractantă cu privire la modul de întocmire al propunerii financiare, afirmație care nu este însă corectă prin raportare la conținutul fișei de date și al anunțului de participare simplificat. Este adevărat că la întocmirea documentației de atribuire autoritatea contractantă a plecat de la premisa că se vor oferta doar acele materiale de construcții și activități care vor fi efectiv puse în operă/realizate de participanții la procedură dacă vor fi declarați câștigători (altfel spus, doar acele materiale și lucrări ce urmează să fie decontate de achizitor), însă, în conținutul anunțului de participare simplificat și fișei de date nu a fost inserată o mențiune expresă cu privire la faptul că suma de 434.960.26 lei fără TVA nu trebuie inclusă în ofertă. Având în vedre cele antemenționate (respectiv faptul că anunțul de participare simplificat și fișa de date a procedurii nu conțin o prevedere expresă în sensul neincluderii sumei de 434.960,26 lei, fără TVA, în propunerea financiară), nu se poate exclude interpretarea dată de asocierea desemnată câștigătoare referitoare la modul de întocmire a propunerii financiare. Având în vedere situația de fapt anterior menționată, comisia de evaluare a făcut aplicarea principiul de drept "in dubio pro reo", altfel spus, orice îndoială cu privire la modul în care se interpretează o prevedere dintr-un document profită celui care se obligă/împotriva căruia este îndreptată respectiva dispoziție. Altfel spus, comisia de evaluare a ofertelor a luat măsura cea mai puțin oneroasă pentru toți participanții la procedură, astfel încât să nu le fie afectate interesele legitime și în același timp să li se acorde un tratament egal. Dacă s-ar accepta susținerea contestatorului, autoritatea contractantă ar trebui să excludă din procedură o ofertă mai avantajoasă doar pentru simplul fapt că în conținutul acesteia s-a făcut referire, în două locuri, la valoarea aferentă materialelor de construcții și a echipamentelor ce vor fi puse la dispoziția ofertantului de către autoritatea contractantă. Or, este evident că o astfel de măsură ar fi total disproporționată prin raportare la abaterea reținută, cu atât mai mult cu cât suma de 434.960,26 lei, fără 4

§ 5

TVA, a fost evidențiată în mod distinct de celelalte valori cuprinse în Formularul de ofertă și în Formularul F1 (Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv), putând fi eliminată cu ușurință. Având în vedere modul de întocmire a ofertei depuse de asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL, cu subcontractant SC ... COM SRL, autoritatea contractantă consideră că nu există vreun impediment de ordin tehnic sau legal care să împiedice corectarea acesteia fără încălcarea principiilor de drept ce guvernează domeniul achizițiilor publice. Ținând cont de cele menționate în comunicarea privind rezultatul procedurii, în răspunsul la notificarea prealabilă, precum și în prezentul punct de vedere, autoritatea contractantă solicită menținerea ca legală și temeinică a deciziei comisie de evaluare referitoare la declararea ofertei depuse de asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL, cu subcontractant SC ... COM SRL drept câștigătoare a procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 529/26.10.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 45514/26.10.........., contestatorul formulează completare la contestație, ca urmare a studierii dosarului achiziției publice la CNSC. Contrar susținerilor autorității contractante, contestatorul arată că asocierea declarată câștigătoare a introdus materialele puse la dispoziție de autoritatea contractantă (FĂRĂ VALOARE) în articolele de deviz. Prin această operațiune nu a respectat documentația de atribuire, materialele puse la dispoziție trebuind să aibă valoarea 0,00 lei și nu valoarea de piață. În susținerea celor precizate, contestatorul exemplifică astfel: La corpul C1 Arhitectura Articole: 004-CD18A-Panouri absorbante (fonoabsorbante) - 42 mp - 119,86 Material pe structura metalica - 17,55 Manopera - 0,01 Utilaj - 0,38 Transport

§ 6

005-CD22A-Tavane(plafoane suspendate) - 38,24 mp - 94,32 Material cu plăci acustice - 29,25 Manopera - 0,00 Utilaj - 0,26 Transport 045-CK19A1-Lambriu din stejar - 163,00 mp - 120,84 Material (asimilat MDF furniruit) - 21,71 Manopera - 0,20 Utilaj - 0,67 Transport 062-RMDE04B1 – Vopsea decorativă - 419,00 mp - 19,41 Material - 93,99 Manopera - 0,00 Utilaj - 0,02 Transport 063-RMDE04B1 – Vopsea decorativă - 174,00 mp - 19,41 Material - 93,99 Manopera - 0,00 Utilaj - 0,02 Transport 5/14

§ 7

064-RMDE06A2 – Vopsea decorativă - 5,85 mp - 26,68 Material - 159,25 Manopera - 0,00 Utilaj - 0,04 Transport 065-RMDE06A2 – Vopsea decorativă - 42,50 mp - 28,06 Material - 197,60 Manopera - 0,00 Utilaj - 0,04 Transport La corpul C2 Arhitectura Articole: 013-RCSG22A – Compartimentări cu - 3,80 mp - 102,82 Material gips carton - 27,69 Manopera - 0,94 Utilaj - 1,17 Transport 014-RCSG22A – Compartimentări cu - 4,70 mp - 140,52 Material gips carton - 27,69 Manopera - 0,94 Utilaj - 2,02 Transport 031-RCSK08D – Plinte orizontale - 30,00 mp - 35,80 Material din stejar - 16,38 Manopera - 0,01 Utilaj - 0,08 Transport 053-RCSO09B – Glafuri din - 7,50 mp - 112,86 Material Lemn din stejar - 35,75 Manopera - 2,02 Utilaj - 0,83 Transport 054-RCSO49D – Masca radiatoare - 7,00 mp - - 197,88 Material din baghete de stejar - 102,05 Manopera - 18,15 Utilaj - 0,15 Transport Prin adresa nr. 16951/01.11.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 46417/01.11.........., autoritatea contractantă formulează răspuns la completările transmise de SC ......... SRL la contestația sa, menționând că susținerile contestatorului sunt greșite prin raportare, atât la proiectul tehnic cât și la oferta depusă de aceasta, sens în care face următoarele precizări: 1. Articolele de deviz despre care contestatorul susține că nu trebuiau cotate de operatorul economic declarat câștigător, se găsesc inclusiv în propunerea financiară depusă de contestator. Autoritatea contractantă arată că, în completarea contestației sale, SC ......... SRL a inclus o listă de 12 articole (7 articole aferente devizului "Arhitectură" pentru corpul C1 și 5 articole aferente devizului "Arhitectură" 6

§ 8

corp C2), despre care susține că au fost cotate în oferta depusă de operatorul declarat câștigător, deși acestea "trebuiau să aibă la valoare 0 lei". Dintr-o simplă verificare comparativă a celor două oferte se poate observa însă că articolele de deviz anterior menționate, și invocate de contestator, se găsesc inclusiv în oferta depusă de acesta. Prin urmare, contestatorul solicită declararea ca neconformă a ofertei desemnată câștigătoare pentru includerea unor articole de deviz care se găsesc inclusiv în oferta sa. Mai mult, articolele de deviz anterior menționate sunt cotate (altfel spus, au valori), inclusiv în oferta depusă de contestator, deși aceasta susține că ele trebuiau să aibă valoarea 0 lei. În vederea demonstrării celor afirmate, autoritatea contractantă depune copii conform cu originalul după devizele care conțin articolele anterior menționate din ambele propuneri financiare (atât din cea depusă de ofertantul declarat câștigător cât și din cea depusă de contestator). De altfel, autoritatea contractantă menționează că SC ......... SRL, prin completarea depusă la contestația sa, își modifică propriul punct de vedere transmis autorității contractante cu privire la includerea, sau nu, în oferta sa a materialelor puse la dispoziție, în mod gratuit, de autoritatea contractantă. Astfel, autoritatea contractantă arată că, prin adresa nr. 12540/25.08.........., comisia de evaluare a ofertelor i-a solicitat, în mod expres, contestatorului să precizeze dacă în oferta sa au fost incluse și materialele de construcții ce vor fi furnizate, în mod gratuit, de către achizitor operatorului economic declarat câștigător al procedurii de atribuire (altfel spus, materialele cuprinse în documentul "Listă anexă - inventar cu materialele de construcții care se află la sediul obiectivului de investiții" și a căror valoare cumulată este de 434.960,26 lei fără TVA). Prin răspunsul nr. 393/28.08.........., SC ......... SRL a precizat că "suma de 434.960.26 lei fără T.V.A. nu este inclusă în oferta noastră". În vederea demonstrării celor afirmate, autoritatea contractantă depune copii conform cu originalul după adresele nr. 12540/25.08.......... și nr. 393/28.08........... Autoritatea contractantă menționează că din cele precizate anterior rezultă că la momentul întocmirii răspunsului său contestatorul nu considera că articolele de deviz cuprinse în completarea la contestație se încadrau în lista celor care nu trebuiau cotate. Mai mult, dacă s-ar accepta punctul de vedere invocat de contestator, autoritatea contractantă menționează că și oferta acestuia ar trebui declarată neconformă întrucât, așa cum a precizat anterior, articolele de deviz despre care acesta susține că nu trebuiau cotate sunt incluse în propunerea sa financiară și au valorii. Având în vedere cele precizate anterior, autoritatea contractantă consideră că cele invocate de SC ......... SRL în completarea contestației sale nu pot fi reținute ca motive temeinice pentru declararea ca neconformă a ofertei desemnată câștigătoare. 2. Articolele de deviz invocate de contestator sunt cuprinse și în proiectul tehnic întocmit de SC ... SRL. 7/14

§ 9

Autoritatea contractantă arată că din verificarea proiectului tehnic realizat de SC ... SRL (același operator economic care a întocmit și documentul "Lista anexa - inventar cu materialele de construcții care se află la sediul obiectivului de investiții”), se poate observa că articolele de deviz menționate de SC ......... SRL în completarea contestației sale se găsesc și în Formularul F3 (Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări), întocmit de proiectant. Astfel, din cele precizate anterior rezultă faptul că, în conformitate cu proiectul tehnic, aceste articole trebuiau cotate de participanții la procedură, spre deosebire de materialele de construcții/echipamentele puse la dispoziție în mod gratuit de autoritatea contractantă. Dacă proiectantul ar fi considerat că prețurile materialelor de construcție menționate de contestator nu trebuiau ofertate de participanții la procedură, nu le-ar mai fi inclus în Formularul F3 postat pe SEAP. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că cele menționate în punctul său de vedere referitor la corectarea propunerii financiare depuse de operatorul declarat câștigător sunt corecte și complete. Astfel, prin raportare la conținutul documentației de atribuire (respectiv la proiectul tehnic), singurele corecturi care trebuiau realizate de asocierea desemnată câștigătoare erau cele din Formularul de ofertă și din Formularul F1 (Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv). Autoritatea contractantă menționează că, în determinarea ofertei câștigătoare a procedurii, a avut în vedere faptul că ambele propuneri financiare cuprindeau aceleași articole (respectiv, cele menționate de proiectant în Formularele F3, F4, C6, C7, C8, C9 etc.), cât si faptul că, pe lângă valorile rezultate din aceste formulare, ofertantul declarat câștigător al procedurii a inclus (în Formularul de ofertă și în Formularul F1) suma de 434.960,26 lei aferentă materialelor ce urmau să fie puse la dispoziția sa în mod gratuit de către autoritatea contractantă. Prin urmare, pentru a se putea realiza o evaluare corectă și egală a celor două oferte, trebuiau înlăturate valorile care nu se regăseau în proiectul tehnic și implicit în ambele oferte. Din cele menționate anterior, rezultă că autoritatea contractantă avea de ales între următoarele soluții: - să atribuire contractul asocierii SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL care urmează să execute lucrările la o valoare de 3.707.607.35 lei fără T.V.A. + materialele puse la dispoziție de achizitor: - să declare neconformă oferta depusă de asocierea anterior menționată pentru considerente pur formale și să atribuie contractul asocierii SC ......... SRL – SC ... SA care urmează să execute lucrările la o valoare de 3.939.901 lei fără T.V.A. lei fără T.V.A. + materialele puse la dispoziție de achizitor. Prin adresa nr. 536/02.11.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 46689/03.11.........., contestatorul formulează completare la contestație, ca urmare a luării la cunoștință a adresei nr. 16951/01.11.......... a autorității contractante. Referitor la punctul 1 din PRECIZĂRI - în care autoritatea contractantă susține că și societatea sa a introdus în articole materialele de pe lista pusă la dispoziție fără valoare „0,00lei", contestatorul susține că acest 8

§ 10

lucru nu este adevărat și se poate vedea din valoarea materialelor care se vor pune în operă la articolele respective. SPRE EXEMPLU: La Obiectul C1 - Arhitectura Contestatorul arată că, în oferta sa, articolele 004 și 005 au la capitolul materiale valoarea de 1,84 lei și 14,26 lei, în comparație cu asocierea declarată câștigătoare care, la același capitol, au valoarea de 119,86 lei și 94,32 lei. De asemenea, contestatorul precizează că valoarea pe care a introdus-o în articole ca și valoare de material, reprezintă celelalte materiale care formează articolul, alături de cele puse la dispoziție de autoritatea contractantă (pe care le-a cotat cu 0,0 lei). Aici intră diverse materiale cum ar fi șuruburi, holșuruburi, banda de etanșare, chit de etanșare, etc. La Obiectul C2 - Arhitectura Contestatorul arată că, în oferta sa, articolele 013 și 014 au la capitolul materiale valoarea de 11,10 lei amândouă, iar în oferta declarată câștigătoare au valoarea de 102,82 lei respectiv 140,52 lei. Astfel, contestatorul precizează că este evident că nu pot fi comparate cele două oferte, deoarece valoarea materialelor la societatea sa este foarte mică și reflectă exact valoarea materialelor care se adaugă la cele din lista pusă la dispoziție de autoritatea contractantă. Referitor la punctul 2 din PRECIZĂRI – contestatorul menționează că proiectantul era obligat să insereze în listele de cantități articolele care să ducă la realizarea în lucrare de operațiuni care să includă materialele din lista pusă la dispoziție de autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă a pus la dispoziție materiale care trebuie să fie puse în operă și ca atare proiectantul a indicat articolele în care să se folosească aceste materiale. În susținerea celor precizate, contestatorul anexează: - formularul F3 al asocierii sale - Arhitectura C1 – pag. 6 - Arhitectura C2 – pag. 7 - formularul F3 al asocierii declarată câștigătoare - Arhitectura C1 – pag. 8 - Arhitectura C2 – pag. 9. Prin adresa nr. 17053/02.11.......... înregistrată la Consiliu sub nr. 46694/03.11.........., autoritatea contractantă formulează următoarele precizări cu privire la motivele pentru care proiectantul a inclus în Formularul F3 articolele la care se face referire în completarea la contestația transmisă de SC ......... SRL. Astfel, autoritatea contractantă arată că din discuțiile purtate cu specialiștii în construcții civile, a rezultat că în documentul "Listă anexă - inventar cu materialele de construcții care se află la sediul obiectivului de investiții" sunt cuprinse doar materialele ce urmează să fie utilizate, nu însă și cele necesare montării lor. Prin urmare, aceste materiale trebuie achiziționate de participanții la procedură. Pentru o mai bună înțelegere a celor antemenționate, autoritatea contractantă prezintă o serie de exemple în acest sens. 9/14

§ 11

1. Deviz "Arhitectură" corp CI - Articol 004 (CD18A) a fost inclus în Formularul F3 întrucât în lista cu materialele puse la dispoziție de achizitor se precizează faptul că acesta va furniza panourile fonoabsorbante. Instalarea acestor panouri nu se face însă direct pe zidărie ci pe o structură metalică care trebuie achiziționată de contractant, nefiind inclusă în lista anterior menționată. De altfel, în descrierea articolului de deviz se precizează în mod expres faptul că panourile absorbante se montează pe zidărie "pe structură metalică". - Aceeași precizare este valabilă, în mod echivalent, și cu privire la art. 005 (CD22A). Astfel, în lista cu materialele puse la dispoziție de achizitor se precizează faptul că acesta va furniza contractantului doar tavanele suspendate, achiziționarea structurii metalice pe care acestea vor fi instalate intrând în sarcina ofertantului declarat câștigător al procedurii. - De asemenea, în cazul art. 045 (CK19A1) achizitorul va pune la dispoziția contractantului doar lambriurile lamelare nu însă și cadrele pe care acestea trebuie montate sau materialele pentru finisaj. Prin urmare, ofertanții trebuiau să cuprindă în propunerile lor financiare sumele necesare achiziționării cadrelor și materialelor de finisaj. - Referitor la art. 062, 063, 064 și 065 (RMDE04B1, RMDE06A2, RMDE06B2), în lista cu materialele puse la dispoziție de achizitor se precizează faptul că acesta va furniza ofertantului declarat câștigător al procedurii doar vopselurile care trebuie utilizate nu însă și amorsa. Prin urmare, valoarea aferentă acesteia trebuia cuprinsă în propunerile financiare. 2. Deviz "Arhitectură" corp C1 - Articol 013 (RCSG22A) a fost inclus în Formularul F3 întrucât în lista cu materialele puse la dispoziție de achizitor se precizează faptul că acesta va furniza panourile de gips - carton. Instalarea acestor panouri nu se face însă direct ci pe o structură metalică care trebuie achiziționată de contractant, nefiind inclusă în lista anterior menționată. - Aceeași precizare este valabilă, în mod echivalent, și cu privire la art. 014 (RCSG22A). Astfel, în lista cu materialele puse la dispoziție de achizitor se precizează faptul că acesta va furniza contractantului doar panourile de gips - carton, achiziționarea structurii metalice pe care acestea vor fi instalate intrând în sarcina ofertantului declarat câștigător al procedurii. - De asemenea, în cazul art. 031 (RCSK08D) achizitorul va pune la dispoziția contractantului doar plintele nu însă și materialele pentru finisaj. Prin urmare, ofertanții trebuiau să cuprindă în propunerile lor financiare sumele necesare achiziționării acestor materiale. - În ceea ce privește art. 053 (RCS009B), acesta a fost inclus în Formularul F3 întrucât achizitorul va pune la dispoziția contractantului doar glafurile din lemn de stejar, nu însă și materialele pentru finisaj. Acestea trebuie achiziționate de ofertantul declarat câștigător al procedurii de atribuire. - În sfârșit, art. 054 (RCS049D) a fost inclus în Formularul F3 întrucât achizitorul va pune la dispoziția contractantului doar măștile pentru radiatoare nu însă și cadrele de lemn pe care se montează acestea 10

§ 12

și materialele de montaj. Prin urmare, operatorii economici interesați de participarea la procedură trebuiau să coteze aceste materiale. De altfel, autoritatea contractantă menționează că, așa cum a precizat și în adresele sale anterioare, contestatorul și-a întocmit în mod corect oferta, cotând în propunerea financiară materialele anterior menționate, deși acum susține, contrar celor afirmate anterior în cadrul aceleași proceduri, că aceste materiale sunt cuprinse în cele menționate în documentul "Listă anexă - inventar cu materialele de construcții care se află la sediul obiectivului de investiții" și prin urmare ele trebuiau cuprinse cu valoarea 0 lei. Având în vedere cele antemenționate, precum și considerentele expuse pe larg în documentele transmise Consiliului, autoritatea contractantă își menține solicitarea de respingere ca nelegală și netemeinică a contestației formulată de SC ......... SRL. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: JUDEȚUL ......... (CONSILIUL JUDEȚEAN), în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată într-o singură etapă, online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „.........”, cod CPV 45212350-4. În acest sens, a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........./ ........., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În procesul-verbal de consemnare a documentelor depuse și analiză a garanțiilor de participare nr. 7229/17.05.......... s-a consemnat depunerea a două oferte. În raportul procedurii nr. 14894/03.10.......... s-a consemnat admisibilitatea celor două oferte, precum și desemnarea ofertei depusă de asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL, cu subcontractant SC ... COM SRL, ca fiind câștigătoarea procedurii, cu un preț de 3.707.607,35 lei fără TVA (neincluzând suma de 434.960,26 lei fără TVA, aferentă materialelor de construcție ce vor fi puse la dispoziția ofertantului declarat câștigător al procedurii de autoritatea contractantă). Împotriva deciziei autorității contractante de a declara câştigătoare oferta depusă de asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL, comunicată prin adresa nr. 14896/03.10.........., SC ......... SRL a formulat contestația care face obiectul dosarului nr. ........./.......... Procedând la soluționarea contestației formulată de SC ......... SRL, a cărui ofertă a fost declarată admisibilă dar necâștigătoare, se reține în soluționare că în conformitate cu prevederile cap. II.2.1) - Cantitatea totala sau domeniul din invitația de participare din fișa de date a achiziției „(....) la intocmirea ofertelor, operatorii economici vor avea in vedere faptul ca in valoarea estimată a prezentei proceduri de achizitie publica (respectiv 4.875.390,26 lei fara T.V.A.) au fost incluse si o serie de materiale ce vor fi puse la dispozitia ofertantului declarat castigator pentru realizarea lucrarii. Valoarea materialelor puse la dispozitie de achizitor este de 434.960,26 lei fara T.V.A. Lista materialelor anterior mentionate se gaseste in documentatia tehnica atasata prezentei fise de date. 11/14

§ 13

Operatorii economici interesati de participarea la licitatie vor avea in vedere faptul ca lista materialelor puse la dispozitie de achizitor precum si valorile aferente lor sunt fixe. Prin urmare, valoarea estimata a lucrarilor care urmeaza sa fie executate in baza contractului de achizitie publica este de 4.440.430 lei fara T.V.A. la care se adauga 434.960,26 lei fara T.V.A. (respectiv valoarea materialelor puse la dispozitie de achizitor) rezultand o valoare totala de 4.875.390,26 lei fara T.V.A. (respectiv valoarea estimata a intregii procedurii conform art. 16 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice)”. Astfel, suma de 434.960,26 lei fără T.V.A reprezintă contravaloarea unor materiale care deja au fost achiziționate de autoritatea contractantă și urmează să fie puse la dispoziția ofertantului câștigător, în vederea realizării lucrărilor aferente contractului. Prin urmare, este clar că această sumă nu avea cum să facă parte din propunerile financiare înaintate de ofertanții la procedură, iar acestea trebuiau să cuprindă numai acele sume decontate de achizitor pentru lucrările ce se vor executa. De asemenea, se reține că în cuprinsul documentației de atribuire autoritatea contractantă a inclus o listă anexă inventar cu materialele pe care urmează să le pună la dispoziție, care țin de: arhitectură - 28 articole, instalații electrice interioare - 7 articole și instalații de ventilare - 14 articole, contravaloarea acestora fiind de 434.960,26 lei fara T.V.A.; rolul introducerii acestei liste de inventar în documentația de atribuire este tocmai ca ofertanții să nu includă în ofertele lor prețurile materialelor respective. Din verificarea documentelor aflate la dosar, rezultă că cei doi ofertanți SC ......... SRL și asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL au depus propunerile financiare după cum urmează: -contestatorul SC ......... SRL a depus o propunere financiară în valoare de 3.939.901 lei fără TVA, fără a include și suma aferentă materialelor deținute de autoritate, fapt confirmat de acesta prin răspunsul nr. 393/28.08.........., unde a precizat că: „suma de 434.960 lei fără TVA nu este inclusă în oferta noastră”; - asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SR, desemnată câștigătoare, a precizat în Formularul de ofertă „valoarea de 4.142.567,61 lei fără TVA, din care 434.960 lei fără TVA reprezintă materiale puse la dispoziție de autoritatea contractantă”; valoarea acestor materiale se regăsește evidențiată, în mod distinct, și la cap. 6.2 din centralizatorul F1 - Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv, anexat ofertei. La solicitarea de clarificări a autorității contractante privind propunerea financiară, asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL a retransmis prin adresa nr. 1082/28.08.......... formularul de ofertă cu valoarea de 3.707.607,35 lei fără TVA; de asemenea, a retransmis și formularul F1 fără suma de 434.960 lei fără TVA (materiale puse la dispoziție de autoritatea contractantă). Consiliul apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora „prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta nu va fi considerată neconformă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa financiară 12

§ 14

reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente, pe baza datelor/informaţiilor care sunt cunoscute de către toţi participanţii, deoarece sunt prevăzute în legislaţia aplicabilă, documentaţia de atribuire, şi/sau în alte documente prezentate de ofertant”. În cazul de față, formularele retransmise de asocierea câștigătoare nu modifică în niciun fel propunerea financiară, deoarece se vede clar că suma respectivă nu fusese inclusă și în celelalte formulare ale propunerii financiare (F2 – centralizatoare cheltuieli, F3 – Lista cantităților de lucrări). Aceasta înseamnă că materialele de construcție puse la dispoziție în mod gratuit de autoritate nu au fost introduse, fizic, în listele de cantități sau alte documente din oferta asocierii menționate, deci oferta sa nu a fost modificată cum eronat susține contestatorul. Astfel, în formularul de ofertă depus inițial, se precizează că asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL se obligă să realizeze lucrarea pentru „suma totală de 4.142.567,61 lei fără T.V.A. (...) din care 434.960,26 lei fără T.V.A. reprezentând materiale puse la dispoziție de beneficiar". Prin urmare, în cazul de față, este evident că prin efectuarea unei simple operații de scădere se poate obține valoarea corectă ofertată de câștigător, de 3.707.607,35 lei fără TVA, fără a fi necesare alte modificări sau informații suplimentare. Dupa cum reiese in mod clar chiar din formularul de oferta depus initial, oferta asocierii SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL a fost tot 3.707.607, 35 lei fara TVA la care se adauga (ceea ce nu ar fi trebuit sa fie consemnat) suma de 434.960,26 lei fără T.V.A. reprezentând materiale puse la dispoziție de beneficiar. Astfel, prin faptul că i-a permis corectarea propunerii financiare, autoritatea contractantă nu i-a creat un avantaj ofertantului declarat câștigător, ci si-a aparat propriul interes si eficienta utilizarii fondurilor, evitand situatia absurda in care ar fi atribuit contractul unui ofertant cu o propunere financiară în valoare de 3.939.901 lei fără TVA, in detrimentul unui ofertant cu o propunere financiară în valoare de 3.707.607, 35 lei fara TVA, in conditiile in care criteriul de atribuire a fost „pretul cel mai scazut”. În caz contrar, dacă s-ar accepta susținerea SC ......... SRL, autoritatea ar fi fost nevoită să excludă din procedură o ofertă avantajoasă, cu un preț mai mic decât al contestatorului, această măsură fiind una neintemeiată prin raportare la abaterea minoră constatată si la faptul ca situatia de fapt este evidenta pe baza tuturor datelor/informaţiilor care sunt cunoscute. În concluzie, Consiliul apreciaza ca autoritatea contractanta a procedat in litera si spiritul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/........., motiv pentru care Consiliul apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate de către contestator în acest sens. Subsecvent, Consiliul nu va lua în considerare, în soluționare, susținerile contestatorului formulate ulterior studierii dosarului achiziției publice, respectiv prin adresele nr. 529/26.10.......... și nr. 13/14

§ 15

536/02.11.2016, deoarece acestea pe de o parte, sunt tardiv formulate față de data actului atacat, 03.10.........., iar pe de altă parte acestea sunt doar exemplificative, nefiind motivate în fapt și în drept. Față de cele dispuse anterior în motivare, Consiliul apreciază că în mod corect autoritatea contractantă a desemnat câștigătoare oferta depusă de asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - SC NS ...’96 SRL, criticile contestatorului fiind neintemeiate. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL ......... (CONSILIUL JUDEȚEAN). Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu JUDEȚUL ......... (CONSILIUL JUDEȚEAN). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... ... 14