BO2017_5587
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: RA
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: RA
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Bucureşti, Str.Stavropoleos nr.6, sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, și nedatată, înregistrată la C.N.S.C. sub nr...., formulată de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în localitatea ..., având CUI ..., reprezentată legal prin ..., se contestă „decizia autorității contractante”, emisă de ..., cu sediul în localitatea ..., emisă în cadrul procedurii având ca obiect atribuirea contractului de „...”. În luarea deciziei asupra cauzei de faţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reţine următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub numărul de mai sus, S.C. ... S.R.L. critică „decizia autorității contractante” ..., emisă în cadrul procedurii având ca obiect atribuirea contractului de „...”. În motivarea contestației, contestatorul arată că, în baza anunțului de publicitate nr...., ofertele trebuiau publicate în catalogul SEAP și depuse la sediul autorității contractante până la data de 09.11.2017, ora 14,00. Menționează că, la data și ora limită, avea publicată oferta cu prețul cel mai mic, dar nu a fost luată în considerare, deoarece au fost publicate și depuse alte oferte cu prețuri mai mici, dar după data și ora stabilite de autoritatea contractantă. Precizează că plicurile cu ofertele depuse au fost deschise după 4 zile calendaristice, respectiv în data de 13.11.2017. 1
Ca mijloace de probă, au fost solicitate „ofertele încărcate în SEAP”. Analizând contestația prin prisma dispozițiilor art.26 alin.1 din Legea nr.101/2016, Consiliul constată că S.C. ... S.R.L. nu a indicat tipul procedurii organizată de autoritatea contractantă, obiectul contestației, respectiv actul atacat și ce anume solicită legat de acesta, motivarea în drept a contestației. În consecință, raportat la prevederile art.11 alin.1 și 2 din Legea nr.101/2016, prin adresa nr.... din ..., Consiliul a solicitat contestatorului completarea contestației cu elementele prevăzute la art.10 din Legea nr.101/2016, în termen de 3 zile, precum și punctul de vedere cu privire la excepția lipsei competenței materiale a C.N.S.C. de soluționare a cauzei. De asemenea, prin adresa nr.... din ..., în vederea soluționării cauzei, Consiliul a solicitat autorității contractante transmiterea de documente, precum și punctul de vedere cu privire la excepția lipsei competenței sale materiale de a soluționa cauza. Prin adresa nr.17273/21.11.2017, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., ... a comunicat că „obligația completării cu documente a contestației revine contestatorului”, precum și faptul că, speța de față, se referă la o achiziție directă, Consiliul nefiind competent să o soluționeze. Atașează, în copie, răspunsul său la contestația formulată de către S.C. ... S.R.L. Adresa nr.... a fost transmisă contestatorului prin fax și poștă, fiind primită de acesta la data de 22.11.2017, după cum rezultă din confirmarea poștală de primire. S.C. ... S.R.L. nu a formulat niciun răspuns cu privire la solicitarea adresată, astfel că, termenul acordat pentru răspuns fiind epuizat, Consiliul, în temeiul art.11 alin.2 din Legea nr.101/2016, va anula contestația. Pentru cele constatate, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Anulează contestația formulată de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în localitatea ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în localitatea .... . Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Președinte complet, Membru, Membru, ... ... ... Redactată în 4 exemplare originale, conţine ... pagini. 3