AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_5701

BO2017_5701

Respinge
2017Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45233252-0
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 30.692 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, București, România,CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., str. ..., jud. ........., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., împotriva adresei nr. 8311/01.11.......... de comunicare a rezultatului procedurii, precum și a răspunsului la notificarea prealabilă nr. 8525/09.11.........., emise de către ........., cu sediul în ........., str. ..., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate online, într-o singură etapă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având drept obiect: „.........”, cod CPV: 45233252-0, s-a solicitat: „anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii; anularea raportului procedurii de atribuire; reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii, cu luarea în considerare a ofertei depuse; emiterea unui nou raport al procedurii/adrese de comunicare, urmare a reevaluării ofertelor.” În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: SC ......... SRL precizează că motivele care stau la baza formulării contestației sunt următoarele: - ulterior depunerii ofertelor, prin adresa nr. 8112/25.10.........., autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări, la care a răspuns cu adresa nr. 608/30.10..........; - prin adresa nr. 8311/01.11.........., oferta depusă a fost respinsă ca neconformă, potrivit prevederilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; 1

§ 2

- prin adresa nr. 623/06.11.......... s-a transmis notificarea prealabilă prin care s-a solicitat adoptarea de măsuri corective în ceea ce privește declararea ca neconformă a ofertei depuse; - autoritatea contractantă răspunde, prin adresa nr. 8525/09.11.........., prin care precizează că își menține decizia de respingere a ofertei. În fapt, contestatorul arată că autoritatea contractantă consideră oferta ca fiind neconformă deoarece nu s-au utilizat, la întocmirea ofertei, aceleași consumuri de resurse materiale pe care le-a utilizat proiectantul la întocmirea listelor de cantități și anume consumurile de betoane pentru realizarea îmbrăcăminților din beton. Față de acest aspect, contestatorul solicită Consiliului să constate că au fost respectate întocmai cantitățile impuse de către autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, dar la întocmirea ofertei s-au luat în calcul consumuri mai mari decât cele pe care le-a luat în calcul proiectantul pentru aceleași activități. Contestatorul apreciază că din compararea cantităților în cauza (îmbrăcăminți din beton), impuse de către autoritatea contractantă prin documentația de atribuire și cele ofertate, rezultă în mod evident că au fost respectate aceste cantități, exemplificând acest aspect, sub formă tabelară, în cuprinsul contestației. Astfel, contestatorul precizează că în conformitate cu prevederile Ordinului MLPTL nr. 1568/15.10.2002, art. 2.2.2: „Executanții (ofertanții) au deplină libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor cantitative și calitative prevăzute în proiectul tehnic; în Caietul de sarcini și în alte acte normative în vigoare care reglementează execuția lucrărilor”. Față de prevederile Ordinului MLPTL nr. 1568/15.10.2002, art. 2.2.2, contestatorul solicită Consiliul să constate că prin utilizarea, la întocmirea ofertei, de consumuri mai mari decât cele pe care le-a avut în vedere proiectantul, se respectă întru totul cerințele calitative și cantitative prevăzute în proiectul tehnic și caietul de sarcini, cantitățile în metri pătrați de îmbrăcăminți de beton nefiind afectate nici cantitativ și nici calitativ de faptul ca s-au prevăzut în ofertă consumuri de betoane mai mari decât cele prevăzute de proiectant. Mai mult, conform Hotărârii nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, Anexa 10, punctul „V” – „Nota: Formularele F1-F5, completate cu prețuri unitare și valori, devin formulare pentru devizul ofertei și vor fi utilizate pentru întocmirea situațiilor de lucrări executate, în vederea decontării”. Conform acestei Hotărâri, decontarea lucrărilor se va realiza după formularul F3 (listele de cantități de lucrări) și nu după consumurile de resurse. În mod concret, se vor deconta 930 mp de îmbrăcăminte de beton (art. DC05B1 2

§ 3

din strada 1) realizați la grosimea solicitată prin proiectul tehnic și a caietelor de sarcini aferente și nu metri cubi de beton utilizați pentru realizarea îmbrăcăminților. Față de acest aspect, contestatorul solicită Consiliul să constate că prin luarea în calcul, la întocmirea ofertei, de consumuri mai mari decât cele estimate de proiectant, nu dezavantajează în nici un mod pe autoritatea contractantă, fiind totodată respectate cerințele cantitative și calitative solicitate pentru realizarea lucrărilor solicitate la art. DC05B1 – „îmbrăcăminte beton” și că afirmația autorității contractante din adresa nr. 8311, precum că listele de cantități din oferta nu respecta prevederile caietului de sarcini, este eronată, atât timp cât au fost respectate întocmai cantitățile prevăzute la art. DC05B1 – „îmbrăcăminte beton”, pentru fiecare listă. Mai mult, în răspunsul nr. 8525/09.11.........., autoritatea contractantă afirmă că nu s-au respectat „(...) cantitățile aferente art. de deviz beton de ciment 25/30 (...)”, fără să ia în considerare că nu există un astfel de articol în listele de cantități. Betonul 25/30 este o resursă materială componentă a art. DC05B1 – „îmbrăcăminte beton”, cantitate care a fost respectată la întocmirea ofertei, pentru fiecare stradă. Contestatorul arată că deși autoritatea contractantă recunoaște, în aceeași adresă, dreptul ofertantului de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție (conform Ordinului M.L.P.T.L. nr. 1568/15.10.2002, art. 2.2.2), ulterior, justifică declararea ofertei ca fiind neconformă cu faptul că nu au fost respectate consumurile de resurse materiale. Față de aspectele de mai sus, contestatorul solicită Consiliului să constate că oferta nu este neconformă și nu se încadrează în motivele de respingere stipulate la art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și la art. 137 alin. (3), lit. a) din HG nr. 395/2016, solicitând: „anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii; anularea raportului procedurii de atribuire; reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii, cu luarea în considerare a ofertei depuse; emiterea unui nou raport al procedurii/ adrese de comunicare, urmare a reevaluării ofertelor”. În vederea soluționării contestației în cauză, prin adresa nr. 48794/.........-........./15.11..........,

§ 4

Consiliul

§ 5

solicită

§ 6

autorității contractante, potrivit dispozițiilor art. 18 și 20 din Legea nr. 101/2016 în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei sub sancțiunea reglementată de art. 20 alin. (5) din actul normativ antemenționat, dosarul achiziției publice; oferta contestatorului; dovada respectării prevederilor art. 16 alin. (2) și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016. În situația în care a adoptat vreo măsură de remediere după primirea contestației trimiterea dovezii respectării prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 8842/20.11.........., înregistrată la CNSC sub nr. 49750/21.11.........., autoritatea contractantă transmite o parte din dosarul achiziției publice, precum și punctul de vedere cu privire la 3

§ 7

contestația în cauză, precizând că își menține poziția cu privire la declararea ofertei ca neconformă. În susținerea afirmațiilor sale, autoritatea contractantă precizează că potrivit dispozițiilor art. 123 din HG nr. 395/2016, ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. De asemenea, conform Ordinului nr. 1568/2002, la pct. 2.2, subpunctul 2.2.2, se specifică: „executanții (ofertanții) au deplina libertate de a-și prevedea în ofertă, propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor calitative și cantitative, prevăzute în proiectul tehnic, caiete de sarcini (...)”. În cazul articolelor de deviz în discuție, proiectantul a prevăzut rețeta din care să fie compus, constând în beton BCR, beton C25/30 și nisip, cantități care trebuie respectate, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ. Astfel, potrivit acestui ordin, ofertantul are deplina libertate să-și prevadă propriile consumuri, dar este obligat să respecte întocmai listele de cantități. Autoritatea contractantă precizează că în oferta depusă nu au fost respectate cantitățile aferente art. de deviz beton de ciment 25/30, în toate cele 14 devize, pe cele 14 străzi. De asemenea, precizează că, cuantificarea teoretică a erorilor din listele de cantități ofertate este de 629,86 mc, ofertați în plus, înmulțit cu 200 lei (prețul ofertat) pentru acest tip de beton, rezultând o valoare de 125.972 lei, care reprezintă un procent de 15,17 % din total propunere financiară și ca atare, nu poate reprezenta o abatere minoră în înțelesul prevederilor art. 134 alin. (9) lit. a). Având în vedere cele mai sus menționate, autoritatea contractantă precizează că își menține decizie cu privire la declararea oferte ca neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și a art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/.......... Prin adresele înregistrate la CNSC sub nr. 50250/23.11.......... și nr. 50253/23.11.........., autoritatea contractantă transmite fișa de date a achiziției, precum și parte din caietul de sarcini. Ulterior, prin adresa nr. 8971/23.11.........., înregistrată la CNSC sub nr. 50433/24.11.........., autoritatea contractantă transmite caietul de sarcini. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată online, într-o singură etapă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având drept obiect: „.........”, cod CPV: 45233252-0, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........./........., conform căruia, valoarea estimată a achiziției este de 1.296.999 lei. Potrivit cap. IV.2.1) din anunțul de participare, criteriul de atribuire este: prețul cel mai scăzut. 4

§ 8

Având în vedere criticile contestatorului privind respingerea ofertei sale ca neconformă deoarece oferta sa „nu respectă cerințele proiectului tehnic și a caietului de sarcini din punct de vedere cantitativ”, Consiliul va reține următoarele aspecte: În anexa anunțului de participare simplificat, sub identificatorul „[RFQ0101257/002] LISTE CANTITATI.pdf.p7m”, autoritatea contractantă a publicat listele cuprinzând cantitățile de lucrări elaborate de către proiectantul SC Expert Proiect SRL pentru cele sistemul rutier aferent modernizării celor 14 străzi care fac obiectul prezentei. Din verificarea listelor de mai sus, Consiliul va reține că în fiecare dintre listele aferente celor 14 străzi se regăsește articolul de deviz DC05B1 Îmbrăcăminte beton de ciment la drumuri executată într-un singur strat în grosime de 18 cm, împreună cu următoarele informații: - suprafața de îmbrăcăminte beton de ciment la drumuri executată într-un singur strat în grosime de 18 cm – în metri pătrați; - rețeta (cantitățile exacte de materiale) necesare punerii în operă a suprafeței de Îmbrăcăminte beton de ciment la drumuri executată într- un singur strat în grosime de 18 cm precizată mai sus, astfel: Strada 1: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 930 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 385,2 m3 - Beton de ciment C25/30 – 7,44 m3 - Nisip 0-7 mm – 46,50 m3 Strada 2: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 891 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 368,87 m3 - Beton de ciment C25/30 – 7,13 m3 - Nisip 0-7 mm – 46,54 m3 Strada 3: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 196 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 81,14 m3 - Beton de ciment C25/30 – 1,57 m3 - Nisip 0-7 mm – 9,80 m3 Strada 4: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 228 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 94,39 m3 - Beton de ciment C25/30 – 1,82 m3 - Nisip 0-7 mm – 11,40 m3 Strada 5: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 300 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 124,20 m3 5

§ 9

- Beton de ciment C25/30 – 2,40 m3 - Nisip 0-7 mm – 15 m3 Strada 6: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 647,50 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 268,07 m3 - Beton de ciment C25/30 – 5,18 m3 - Nisip 0-7 mm – 32,38 m3 Strada 7: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 540 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 223,56 m3 - Beton de ciment C25/30 – 4,32 m3 - Nisip 0-7 mm – 27 m3 Strada 8: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 710 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 293,94 m3 - Beton de ciment C25/30 – 5,68 m3 - Nisip 0-7 mm – 35,50 m3 Strada 9: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 2.720 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 1.126,08 m3 - Beton de ciment C25/30 – 21,76 m3 - Nisip 0-7 mm – 136 m3 Strada 10: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 231 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 95,63 m3 - Beton de ciment C25/30 – 1,85 m3 - Nisip 0-7 mm – 11,55 m3 Strada 11: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 549 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 227,29 m3 - Beton de ciment C25/30 – 4,39 m3 - Nisip 0-7 mm – 27,45 m3 Strada 12: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 320 m2, având rețeta: 6

§ 10

- Beton rutier BCR 3,5 – 132,48 m3 - Beton de ciment C25/30 – 2,56 m3 - Nisip 0-7 mm – 16 m3 Strada 13: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 440 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 182,16 m3 - Beton de ciment C25/30 – 3,52 m3 - Nisip 0-7 mm – 22 m3 Strada 14: articolul de deviz 9 – DC05B1 Îmbrac. bet. cim. la dr. exec. într-un singur strat în grosime de 18 cm – suprafață 320 m2, având rețeta: - Beton rutier BCR 3,5 – 132,48 m3 - Beton de ciment C25/30 – 2,56 m3 - Nisip 0-7 mm – 16 m3 La secțiunea IV.4.2) Modul de prezentare a propunerii financiare din fișa de date a achiziției, autoritatea contractantă a precizat următoarele: „în SEAP. Propunerea financiară va conține formularul de oferta însoțit de Anexa la formularul de ofertă (din secțiunea formulare). Oferta va fi completată cu valoarea în RON. Toate prețurile vor fi exprimate în cifre cu două zecimale. Propunerea financiară va include toate cheltuielile (cheltuieli directe, cheltuieli indirecte, cote legale, profit etc.), exclusiv TVA”. Din economia celor mai sus redate rezultă în mod clar că operatorii economici trebuiau să elaboreze ofertele prin completarea listelor de cantități elaborate de către proiectant (care conțin, printre altele, cantitatea de beton de ciment necesară modernizării fiecăreia dintre cele 14 străzi) cu propriile prețuri unitare. Rețetele articolului DC05B1 Îmbrăcăminte beton de ciment la drumuri executată într-un singur strat în grosime de 18 cm pentru cele 14 străzi din cuprinsul listelor de cantități publicate în SEAP de autoritatea contractantă sunt obligatorii, și nu formale, înscrisurile elaborate de autoritatea contractantă nefiind contestate de către niciun operator economic interesat. Pe parcursul verificării propunerilor financiare, autoritatea contractantă a solicitat contestatorului, prin adresa nr. 8112/25.10.........., următoarele clarificări: „În urma verificării propunerii financiare de către comisia de licitație, a apărut necesitatea clarificării următoarelor aspecte: La verificarea listelor cu cantitățile de lucrări au apărut următoarele neconcordanțe: Strada 1: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 74,1 mc în loc de 7,44 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT 12/15 s-au ofertat 1,03 mc în loc de 1,04 mc, conform listelor de cantități atașate 7

§ 11

Strada 2: -la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 71,28 mc în loc de 7,13 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 3: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 15,68 mc în loc de 1,57 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 4: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 18,24 mc în loc de 1,82 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 5: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 24 mc în loc de 2,4 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 6: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 51,8 mc în loc de 5,18 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT 12/15 s-au ofertat 0,57 mc în loc de 0,58 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT b100 s-au ofertat 7,03 mc în loc de 7,02 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. 16TRA06A s-au ofertat 14,14 to în loc de 16,1510, conform listelor de cantități atașate Strada 7: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 43,2 mc în loc de 4,32 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 8: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 56,8 mc în loc de 5,68 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT 12/15 s-au ofertat 0,57 mc în loc de 0,58 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT C8/10, s-au ofertat 8,89 mc în loc de 8,87 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 9: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 217,6 mc în loc de 21,76 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT 12/15 s-au ofertat 2,51 mc în loc de 2,54 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 10: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 18,48 mc în loc de 1,85 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. 10 TRA06A s-au ofertat 41,58 to în loc de 99,88 to, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT 12/15 s-au ofertat 0,57 mc în loc de 0,58 mc, conform listelor de cantități atașate 8

§ 12

Strada 11: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 43,92 mc în loc de 4,39 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT 12/15 s-au ofertat 0,57 mc în loc de 0,58 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 12: - la art. 3 TRA01A...P s-au ofertat 158 to în loc de 158,4 to, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 25,6 mc în loc de 2,56 mc, conform listelor de cantități atașate - la art. BETON DE CIMENT 12/15 s-au ofertat 0,57 mc în loc de 0,58 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 13: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 35,2 mc în loc de 3,52 mc, conform listelor de cantități atașate Strada 14: - la art. BETON DE CIMENT 25/30 s-au ofertat 25,6 mc în loc de 2,56 mc, conform listelor de cantități atașate”. Contestatorul a răspuns autorității contractante prin adresa nr. 8258/30.10.......... astfel: „1. Deoarece unele articole de deviz folosite de către proiectantul lucrării nu se regăsesc în nomenclatorul de norme de deviz (articole asimilate) apar unele erori ce nu pot fi controlate, ele fiind generate automat de programul de devize. 2. Conform ordinului Ministrului lucrărilor publice, transportului și locuinței nr. 1568/15.10.2002: 2.1 Executanții (ofertanții) au deplină libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor cantitative și calitative prevăzute în proiectul tehnic, în caietul de sarcini și în alte acte normative în vigoare care reglementează execuția lucrărilor. 2.2 Ca reper, indicatoarele de norme de deviz seria 1981 și indicatoarele de norme de deviz 1981 revizuite și completate după 1998, pot fi folosite în mod orientativ atât de proiectant cât și de ofertant în descrierea lucrărilor, a condițiilor de măsurare a lucrărilor, a evaluării resurselor necesare și a consumurilor specifice de materiale, manoperă și utilaje”. Verificând, la rândul său, prevederile documentației de atribuire, oferta depusă de contestator și clarificarea ulterioară transmisă de acesta, Consiliul va reține că SC ......... SRL nu a respectat în elaborarea ofertei cantitatea de beton de ciment precizată expres de autoritatea contractantă în rețetele articolului de deviz DC05B1 Îmbrăcăminte beton de ciment la drumuri executată într-un singur strat în grosime de 18 cm pentru cele 14 străzi, ci a ofertat o cantitate de beton de ciment de 10 ori mai mare decât cea necesară autorității contractante. 9

§ 13

În cazul în care rețetele îmbrăcăminții de beton de ciment pentru cele 14 străzi prevăzute în listele de cantități din anexa anunțului de participare simplificat nu erau justificate tehnic, sau dacă considera că autoritatea contractantă a inclus cerințe contradictorii/eronate/ambiguu formulate, contestatorul putea solicita autorității contractante clarificări, în temeiul dispozițiilor art. 160 din Legea nr. 98/2016 sau putea formula notificare și ulterior contestație cu respectarea termenelor legale în baza Legii nr. 101/2016. Prin depunerea ofertei, contestatorul și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și rețetele îmbrăcăminții de beton de ciment pentru cele 14 străzi din listele de cantități, motiv pentru care avea obligația, potrivit art. 123 din HG nr. 395/2016 de a elabora oferta cu respectarea strictă a cantităților beton de ciment din listele de cantități. Consiliul nu va lua în considerare susținerile contestatorului potrivit cărora ar fi respectat întocmai cantitățile impuse de autoritatea contractantă deoarece, astfel cum a constatat în mod corect autoritatea contractantă, SC ......... SRL nu a respectat cantitatea de beton de ciment stabilită de autoritatea contractantă ca fiind necesară executării îmbrăcăminții de beton de ciment pentru cele 14 străzi. Consiliul nu va lua în considerare nici susținerile contestatorului potrivit pretinsa incidență a art. 2.2.2. din Ordinul MLPTL nr. 1568/ 15.10.2002, potrivit cărora „ofertanții au deplină libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor cantitative și calitative prevăzute în proiectul tehnic, în caietul de sarcini și în alte acte normative în vigoare care reglementează execuția lucrărilor” având în vedere faptul că autoritatea contractantă a stabilit în listele de cantități volumul de beton de ciment necesar executării fiecăreia dintre îmbrăcămințile de beton de ciment de pe cele 14 străzi, aceast volum fiind în fapt una din cerințele cantitative (în înțelesul Ordinului MLPTL invocat de contestator) stabilite de autoritatea contractantă în documentația de atribuire. În speță, prevederile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 au fost aplicabile, comisia de evaluare având neclarități în verificarea propunerii financiare depusă de contestator iar acesta, prin răspunsul nr. 608/30.10.......... a recunoscut că oferta sa cuprinde erori pe care nu a putut să le controleze. Consiliul nu va lua în considerare nici susținerile contestatorului potrivit cărora „decontarea lucrărilor se va realiza după formularul F3 (listele de cantități de lucrări) și nu după consumurile de resurse. În mod concret se vor deconta 930 mp de îmbrăcăminte de beton (art. DC05B1 din strada 1) realizați la grosimea solicitată prin proiectul tehnic și a caietelor de sarcini aferente și nu metri cubi de beton utilizați pentru 10

§ 14

realizarea îmbrăcăminților” având în vedere faptul că prețul ofertat de contestator pentru îmbrăcămintea de beton (art. DC05B1) cuprinde de 10 ori mai mult beton de ciment decât cel necesar autorității contractante. Ori, în această situație, autoritatea contractantă s-ar găsi în situația de a deconta cantități de beton de ciment care nu vor fi pune în operă, pentru simplul motiv că ofertantul contestator a avut în oferta sa „erori de nu pot fi controlate”. Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a procedat corect neluând în considerare argumentele contestatorului privind erorile de oferta sa, formulate în adresa nr. 608/ 30.10.......... deoarece un astfel de demers ar fi constituit avantaj evident în favoarea contestatorului, cu încălcarea art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”, avantaj constând în transformarea ofertei sale dintr-o ofertă care nu a fost elaborată conform documentației de atribuire (sancționată conform art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 cu respingerea ca neconformă) într-o ofertă admisibilă. În cadrul Hotărârii din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C-599/10 CJUE „a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (punctul 40). Curtea a formulat în această hotărâre anumite cerințe care delimitează această posibilitate de a solicita în scris ofertanților o clarificare a ofertei lor. Mai întâi, o cerere de clarificare a unei oferte, care poate interveni numai după ce autoritatea contractantă a luat cunoștință de ansamblul ofertelor, trebuie, în principiu, adresată în mod echivalent tuturor ofertanților care se află în aceeași situație (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctele 42 și 43). În continuare, cererea trebuie să privească toate punctele ofertei care impun o clarificare (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 44). În plus, această cerere nu poate conduce la prezentarea de către un anumit ofertant a ceea ce în realitate ar fi o nouă ofertă (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). În sfârșit, în general, în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispune în ceea ce privește posibilitatea de a solicita candidaților să își clarifice oferta, autoritatea contractantă trebuie să trateze candidații în mod egal și loial, astfel încât să nu se poată considera, la finalizarea procedurii de selecție a ofertelor și în raport cu rezultatul acesteia, că solicitarea de clarificare a favorizat sau a defavorizat nejustificat 11

§ 15

candidatul sau candidații cărora le a fost adresată (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 41)”. Curtea a reținut în cauza c-599/10 la pct. 31 că „efectul util al articolului 55 alineatul (1) din Directiva 2004/18 implică faptul că revine autorității contractante sarcina de a formula clar solicitarea adresată candidaților în cauză pentru a i pune pe aceștia în măsură să justifice deplin și util caracterul serios al ofertelor lor”. Raportat la prevederile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, conform cărora „Oferta este considerată neconformă dacă este lipsită de relevanță față de obiectul contractului, neputând în mod evident satisface, fără modificări substanțiale, necesitățile și cerințele autorității contractante indicate în documentele achiziției, inclusiv în situația în care oferta nu respectă specificațiile tehnice și/sau condițiile financiare” și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv verificarea conformității cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, precum și, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situația prevăzută la art. 210 din Lege, elaborarea solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării ofertelor și de stabilire a ofertelor inacceptabile și/sau neconforme și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. h), i) și j) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, critica contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei sale este nefondată, urmând să fie respinsă. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 16

Respinge ca nefondată contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 12

§ 17

Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 12 (douăsprezece) pagini. 13