BO2017_5856
RespingeCPV: 79341000-6
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79341000-6
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia (fără număr de înregistrare la emitent) din data de 13.12.........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., formulată de către S.C. ......... S.R.L., cu sediul în ........., str. ......., bloc ......., scara ......, parter, apartament 4, judeţul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal de ........., în calitate de administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către..........................., cu sediul în ........., str............., nr..........., judeţul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitaţie deschisă online, divizată pe loturi – lotul 7, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect „Servicii de publicitate”, se solicită ......... Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ofertantul S.C. ......... S.R.L. critică rezultatul procedurii de atribuire, emis de către autoritatea contractantă..................... în cadrul procedurii de achiziţie publică menţionată în partea introductivă, învederând în motivare faptul că societatea a cărei ofertă a fost desemnată câştigătoare, respectiv S.C. .....................S.R.L. nu este o societate care să deţină un ziar local, cu un tiraj minim de 500 de exemplare, ci o agenţie de publicitate care nu îndeplineşte condiţiile solicitate pentru lotul 7. Concluzionând, S.C. ......... S.R.L. solicită Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor admiterea contestaţiei sale şi, pe cale de consecinţă, constatarea neîndeplinirii cerinţelor vizând capacitatea tehnică şi profesională din documentaţia de atribuire, precum şi reluarea procedurii de atribuire în cauză. Procedând la soluţionarea contestaţiei, prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achiziţiilor publice, Consiliul are în vedere 1
dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, motiv pentru care va proceda, mai întâi, la soluţionarea excepţiei tardivităţii contestaţiei, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. În acest sens, în vederea soluţionării contestaţiei (fără număr de înregistrare la emitent) din data de 13.12.........., înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ........./........., Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în temeiul art. 20 alin. (1) şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a solicitat atât contestatorului S.C. ......... S.R.L., prin adresa nr. 54970/.........-........./22.12.........., cât şi autorităţii........................, prin adresa nr. 54972/.........-........./22.12.........., să formuleze, până la data de ........., ora 12:00, puncte de vedere cu privire la excepţia tardivităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (1), lit. a) din legea menţionată anterior. Până la data pronunţării prezentei decizii, nici autoritatea contractantă ...................... şi nici contestatorul S.C. ......... S.R.L. nu au răspuns la solicitarea Consiliului formulată prin adresa nr. 54972/.........-........./22.12.......... şi prin adresa nr. 54970/.........-........./22.12........... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În calitate de autoritate contractantă ...................... a iniţiat o procedură de atribuire, prin licitaţie deschisă online – divizată pe loturi, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect „Servicii de publicitate”, prin publicarea în S.E.A.P. a anunţului de participare nr. ........./.......... Conform anunţului de participare şi documentaţiei de atribuire, valoarea estimată a acordului cadru ce urmează a fi încheiat este cuprinsă între 569.580 şi 1.139.160 lei, fără T.V.A., iar pentru lotul 7 este cuprinsă între 73.500 şi 147.000 lei, fără T.V.A. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. Prin urmare, potrivit rolului activ al Consiliului, acesta trebuie să verifice dacă a fost legal învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate, sens în care trebuie să analizeze înainte de toate excepţiile – de procedură şi de fond – care fac inutilă cercetarea pe fond a contestaţiei. Față de cele de mai sus, Consiliul apreciază că nerespectarea termenului legal și imperativ de depunere a unei contestații determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat în termenul prevăzut de lege; prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului legalității derulării procedurii de achiziție, astfel încât admiterea acestei excepții exclude analizarea celorlalte aspecte invocate; excepțiile absolute (ce privesc încălcarea unor norme cu caracter imperativ) pot fi invocate de oricare dintre părți sau de Consiliu din oficiu în orice moment al soluționării contestației. 2
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, care poate fi invocată și din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanței de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligația să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislației privind achizițiile publice sau concesiunile, în termen de: „(...); a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. (...) (10) Sesizarea Consiliului sau a instanței, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă”. Consiliul constată că S.C. ......... S.R.L. a notificat autoritatea contractantă prin adresa denumită „Înştiinţare”, existentă la dosarul cauzei, adresă faţă de care autoritatea contractantă a formulat răspuns prin adresa nr. ISR DSI 14810/29.11........... Art. 8. – „(1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum și oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...); a) 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică, achiziție sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz. (2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: a) începând cu ziua următoare luării la cunoștință a răspunsului autorității contractante în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere; b) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă nu a transmis un răspuns; 3
c) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (5), când autoritatea contractantă a transmis un răspuns în sensul că urmează să adopte măsuri de remediere.” Totodată, potrivit art. 16 alin. (1) din lege, „sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”. Luând în considerare data de 13.12.........., data transmiterii contestaţiei la Consiliu și ţinând cont de data la care societatea contestatoare a luat la cunoștință adresa nr. ISR DSV 14515/24.11.........., de comunicare a rezultatului procedurii și de faptul că autoritatea contractantă a formulat răspuns la notificarea prealabilă („Înştiinţare”) la data de 29.11.........., având în vedere valoarea estimată a acordului cadru şi calculând termenul legal în care S.C. ......... S.R.L. putea înainta contestaţia, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 101/2016, se constată că, în speţă, contestaţia a fost transmisă, la Consiliu, în afara termenului legal prevăzut de legislaţia în vigoare, ultima zi fiind data de 11.12.......... și nu 13.12.........., dată la care S.C. ......... S.R.L. a transmis contestaţia respectivă, prin e-mail, aceasta fiind înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ........., la data de .......... Se are în vedere că S.C. ......... S.R.L. a formulat şi transmis contestația în discuție în data de 13.12........... Aşadar, în speţa de faţă, prin transmiterea contestaţiei, către Consiliu în data de 13.12.........., prin raportare la data de la care curge termenul de contestare (29.11..........), termen calculat anterior, se constată că S.C. ......... S.R.L. nu a respectat termenul de depunere a contestației de 10 zile prevăzut de legiuitor sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca fiind tardiv introdusă. Consiliul nu poate lua în considerare un alt termen de depunere a contestaţiei care să înceapă să curgă de la altă dată, având în vedere faptul că legiuitorul nu a reglementat în cadrul actului normativ în domeniu, în vigoare, nici o excepţie de la modalitatea de calcul a acestui termen, iar unde legea nu distinge, nici interpretul (contestatorul şi/sau autoritatea contractantă) nu trebuie să distingă potrivit principiului de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. Consiliul consideră că acest termen, fiind un termen legal, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii potrivit principiului de drept „nemo censetur ignorare legem”. În acest sens, Consiliul reţine că, potrivit acestui temei legal, persoana vătămată poate sesiza Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului 4
legitim, în termen de 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică, achiziție sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz. Prin urmare, termenul de 10 zile de contestare a comunicării rezultatului procedurii, se împlineşte în data de 11.12.........., astfel că transmiterea contestaţiei către C.N.S.C. la data de 13.12.......... este în afara termenului legal, având în vedere dispoziţiile legale antemenționate. Astfel, prin transmiterea contestației la Consiliu, în afara termenului legal, S.C. ......... S.R.L. nu a respectat dispozițiile legale antemenționate, contestația fiind tardiv formulată. Faţă de considerentele anterior expuse, având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, precum și ale art. 26 alin. (6) din acelaşi act normativ, contestaţia introdusă de S.C. ......... S.R.L. este tardiv formulată. Fără pronunțare pe fondul cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de către S.C. ......... S.R.L., cu sediul în ........., str..........., bloc........., scara........, ........, apartament........, judeţul ........., în contradictoriu cu....................., cu sediul în ........., str............, nr..........., judeţul .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ................... ................ ................ 5
Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 6 (sase) pagini. 6