BO2018_5914
RespingeCPV: 71314310-8
Critici: R2.1.3, R3.3, R5.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71314310-8
Critici: R2.1.3, R3.3, R5.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data:......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul de corespondență în ......... ...., str. .......... 15- 17, ap.3, județul ......... înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ..........., în calitate de Administrator, privind procedura simplificată, într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „.........”, cod CPV 71314310-8, organizată de ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ....... str. ...... nr.1 bis, județul ......... s-a solicitat: - constatarea caracterului nelegal atât al Raportului procedurii nr. 79417/26.10.......... și al adresei nr. 80584/31.10.........., cât și al actelor care au stat la baza emiterii lor, precum și al tuturor actelor subsecvente și nularea acestora; - obligarea autorității contractante la reevaluarea atât a ofertei SC ......... SRL, cât și a ofertei desemnată câștigătoare, respectiv oferta depusa de ...........; - obligarea autorității contractanta la emiterea unei noi adrese de comunicare a rezultatului și la finalizarea procedurii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achiziţiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98 / 2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă atât respingerea ofertei sale ca fiind 1/9
inacceptabilă, cât ș decizia autorității de a declara oferta depusă de .......... ca fiind câștigătoarea procedurii, aspecte consemnate în Raportului procedurii nr. 79417/26.10.......... și respectiv prin adresa nr. 80584/31.10.........., învederând în motivare următoarele: În data de 26.10.........., prin intermediul SEAP-ului SC ......... SRL a fost informată despre faptul că oferta depusă a fost declarată ca fiind inacceptabilă. Contestatorul subliniază că între data de 19.09.......... (data depunerii ofertelor) și data de 26.10.......... (data la care a fost generat de SEAP mesajul cu privire la desemnarea câştigătorului), nu a fost informat în vreun fel cu privire la desfășurarea etapei de evaluare a ofertelor, singura informaţie cu privire la stadiul evaluării ofertelor fiind Nota justificativa nr. 75214 / 13.10.........., publicată în SEAP, de autoritatea contractantă, pe data de 17.10.........., prin care a fost adusă la cunoștință prelungirea perioadei de evaluare cu 10 zile. Totodată, contestatorul arată că urmare a recepționării mesajului generat automat de către SEAP, a transmis autorității adresa nr. 2710 / 1 / 27.10.........., prin care a solicitat transmiterea motivelor care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei SC ......... SRL, în egala măsură sesizând autoritatea că potrivit prevederilor alin. (1) al art. 215 din Legea nr. 98 / 2016, acesteia îi incumba obligaţia de a informa ofertanții cu privire la motivele de respingere în termen de maxim 5 zile de la emiterea deciziilor respective, adresa la care, până la data transmiterii notificării prealabile, contestatorul nu a recepţionat vreun răspuns. Pe data de 30.10.........., ora 18:46, contestatorul a primit prin intermediul SEAP Raportul procedurii nr, 79417 / 26,10.........., aceasta fiind data luării la cunoștință cu privire la conținutul acestuia. Pe data de 31.10.........., contestatorul a transmis Notificarea prealabilă nr. 3110/1/ 31.10.........., învederând autorității măsurile de remediere care apreciază că se impun a fi luate în cauză, notificare prealabilă la care autoritatea contractantă a răspuns prin intermediul adresei nr. 81026 / 01.11.2011, care a fost comunicată prin intermediul faxului pe data de 02.11.........., ora 13:06, refuzând să ia masurile de remediere solicitate. Singura măsura de remediere luată de autoritatea contractantă a fost îndeplinirea, cu întârziere, a obligaţiei de a transmite adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Contestatorul menționează că autoritatea contractantă nu a emis un punct de vedere cu privire la solicitarea din cuprinsul notificării prealabile de a publica în SEAP și Anexele la care se face referire în cuprinsul Raportului procedurii nr. 79417/26.10........... Raportat la faptul că mesajul cu privire la desemnarea câştigătorului a fost generat automat de către SEAP pe data de 26.10.........., coroborat cu faptul ca Raportul procedurii, semnat de către membrii comisiei de evaluare, are nr. de înregistrare 79417, cu aceeași dată, respectiv 26.10.........., contestatorul concluzionează că data de 26.10.......... este data la care a fost emisă inclusiv decizia de respingere a ofertei SC ......... SRL, rezultând fără putință de tăgadă faptul că autoritatea contractantă a încălcat în mod flagrant prevederile art. 215 din Legea nr. 98/2016, prin acţiunea de a nu transmite adresa de comunicare a rezultatului în termen de maxim 5 zile de la data luării deciziei de respingere a ofertei. Aceasta a 2
procedat la transmiterea adresei de comunicare a rezultatului procedurii abia pe data de 01.11.........., ulterior transmiterii de către SC ......... SRL a notificării prealabile nr. 3110/1/31.10.........., comunicând rezultatul procedurii prin intermediul adresei nr. 80584/ 31.10.......... abia pe data de 01.11.........., ora 11:47, prin intermediul faxului, cu o zi întârziere față de termenul în care era obligată să-și îndeplinească obligaţia care îi incumbă în conformitate cu prevederile art. 215 din Legea nr. 98 / 2016. 1. Cu privire la decizia autorității de a respinge oferta ca fiind inacceptabilă pe motiv că nu ar îndeplini experienţa similară solicitată, contestatorul o consideră nelegală, întrucât SC ......... SRL, îndeplineşte experienţa similară solicitată. În acest sens arată că a prezentat în cuprinsul DUAE informații cu privire la următoarele contracte: a. Contract nr. 1 Descriere Actualizare cu completarea documentaţiei faza DALI pentru 3 instituţii de învăţământ din mun. Sfântu Gheorghe, Şcoala Generală Vâradi Jozsef, Liceul Teoretic Mikes Kelemen - clădirea B, Colegiul Naţional Mihai Viteazul - sala festivă şi internat, în vedere depunerii cererii de finanţare în cadrul apelului de proiecte POR/2C) 16/3/3.1/ -15- B/1/7 REGIUNI, respectiv asistenţă tehnică din partea proiectanţilor în vederea completării documentelor necesare în cadrul depunerii proiectului Valoare 71159.4 RON (Romanian New Leu) Data de începere 19-05-......... Data de încheiere 04-09-......... Beneficiari Municipiul Sfantu Gheorghe b. Contract nr. 2 Descriere Modernizare pasaje ......... Napoca Valoare 35000 RON (Romanian New Leu) Data de începere 15-03-......... Data de încheiere 04-05-......... Beneficiari Construct CDP c. Contract nr. 3 Descriere Modernizare lot 12 parcări Sibiu Valoare 20000 RON (Romanian New Leu) Data de începere 15-03-......... Data de încheiere 04-05-......... Beneficiari Construct CDP Valoare cumulată 126.159 RON 3/9
Contestatorul susține că aceste contracte se încadrează în cerința referitoare la experienţa similară descrisă în cuprinsul fișei de date a achiziţiei iar în situația în care autoritatea avea vreo nelămurire cu privire la contractele prezentate în vederea demonstrării experienţei similare, avea obligaţia de a solicita clarificări, nu de a respinge oferta fără a parcurge aceasta etapă preliminară absolut obligatorie. Contestatorul atrage atenția asupra faptului că societatea sa este singura căreia nu i s-a solicitat niciun fel de clarificare, fiind respinsă cu încălcarea principiilor privind nediscriminarea si egalitatea de tratament. Se menționează că, deși art. 209 din Legea nr. 98 / 2016 statuează dreptul autorității contractante de a solicita oricând clarificări ofertanților pe parcursul analizării și verificării documentelor, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) lit. h) și i) si 133 din HG nr. 395 / 2016, rezultă obligaţia autorității contractante de a solicita clarificări, o astfel de interpretare fiind în concordanță cu principiile și scopurile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 98 / 2016, cu atât mai mult cu cât autoritatea nu ar fi putut evalua în mod corespunzător oferta decât după clarificarea tuturor aspectelor aparent neclare și analiza judicioasă a acestora. În opinia acestuia respingerea ofertei sale pe motiv că nu ar îndeplini experienţa similară solicitată este nelegală, decizia având un caracter formal, nelegal, emis cu unicul scop de a respinge cu orice preț o ofertă conformă integral cu prevederile caietului de sarcini si având un preț competitiv (substanţial mai mic decât cel al ofertantului declarat câștigător), de natura a aduce economii substanţiale la bugetul de stat. În susținere se invocă jurispudența în domeniu subliniindu-se totodată că orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte - care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertelor, autoritatea contractantă trebuie să stabilească cu exactitate dacă informaţiile prezentate în cuprinsul DUAE cu privire la experienţa similară, respecta întocmai cerinţele de atribuire. În continuare, contestatorul arată că potrivit documentaţiei de atribuire, însușite atât de autoritatea contractantă, cât și de ofertanţii participanţi la procedură, pentru îndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa similară nu s-a solicitat dovada unei experienţe identice cu obiectul contractului, ci doar dovada că în ultimii 3 ani au fost prestate servicii similare cu produsele care fac obiectul contractului. Rezultă astfel că autoritatea contractanta a stabilit că solicitarea privind experienţa similară se va raporta la un obiect similar și nicidecum identic, in conformitate cu prevederile art. 5 ale Instrucţiunii ANAP nr. 2/......... emisă în aplicarea prevederilor art. 178 şi art. 179 lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 şi art. 192 lit. a) şi b) din Legea nr. 99/2016. 2. În ceea ce privește ofertantul declarant câștigător, contestatorul menționează că prin raportul procedurii publicat, pentru Auditor Energetic pentru construcții și Instalații Dumitrescu Florin este 4
menționat faptul că a realizat peste 50 de dosare de audit în perioada 2012-......... (pagina 26/35 din raportul procedurii), în timp ce din cuprinsul paginii 29/35 reiese că acesta a întocmit rapoarte de audit energetic pentru 27 de obiective. Având în vedere că experiența auditorului energetic reprezintă criteriu de punctare, contestatorul consideră ca se impune clarificarea acestui aspect, cu atât mai mult cu cât experiența auditorului nu reiese din baza de date a Ministerului Dezvoltării sau alte asociaţii profesionale de profil. Prin adresa nr. 84759/201.11.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 51500/04.12.........., ........., în calitate de autoritate contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, precizând că în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea 98/2016, având la bază procesul de evaluare desfăşurat şi relatat în raportul procedurii nr. 79417 din 26.10.........., s-a transmis adresa nr. 80584/31.10.........., cuprinzând rezultatul aplicării procedurii de atribuire. Referitor la susținerile contestatorului cu privire la anexele raportului procedurii, autoritatea menționează că acestea nu au fost postate în SEAP întrucât au fost integral preluate în raportul procedurii. De asemenea, se arată că adresele de comunicare a rezultatului procedurii au fost redactate în termenul legal şi au fost transmise, la aceeaşi dată, tuturor operatorilor economici ofertanţi. Cât privește respingerea ofertei contestatorului, autoritatea menționează că oferta SC ......... SRL a fost declarată inacceptabilă, conform constatărilor din etapa de evaluare DUAE, în condiţiile prevederilor art. 215, alin. (4) din Legea nr. 98/2016, deoarece nu a fost îndeplinită condiţia de participare privind Capacitatea tehnică şi/sau profesională(III.2.3.a), respectiv cerinţa privind experienţa similară - prestarea de servicii similare din punct de vedere al complexităţii - în ultimii 3 ani - calculaţi de la data limită de depunere a ofertelor - în valoare cumulată de minim: 126.000 lei exclusiv T.V.A. Astfel, pentru demonstrarea experienţei similare au fost descrise, în cuprinsul DUAE, trei contracte: „Actualizare cu completare documentaţie faza DALI pentru 3 institutii de invatamant din Mun. Sfantu Gheorghe - Şcoala Generala Varadi Jozsef, Liceul Teoretic Mikes Kelemen - cladirea B, Colegiul National Mihai Viteazul - sala festiva si internat, în vederea depunerii cererii de finanţare in cadrul apelului de proiecte POR/2016/3/3.1/- 15-B/1/7 REGIUNI, respectiv asistență tehnică din partea proiectanţilor in vederea completării documentelor necesare in cadrul depunerii proiectului" - valoare: 71.159,4 lei, data incepere - incheiere: 19.05.......... - 04.09.........., beneficiar: Mun. Sfantu Gheorghe; „Modernizare pasaje .........-Napoca" - valoare: 35.000 lei, data incepere - incheiere: 15.03.......... - 04.05.........., beneficiar: Construct CDP; „Modernizare lot 12 parcari Sibiu" - valoare: 35.000 lei, data incepere - incheiere: 15.03.......... - 04.05.........., beneficiar: Construct CDP”. Autoritatea precizează că în evaluarea îndeplinirii cerinţei, a avut în vedere Contractele care au ca obiect activități de elaborare a documentaţiilor tehnice pentru creşterea eficienței energetice a clădirilor, similare din punct de vedere al complexităţii cu cele care fac obiectul 5/9
achizitiei respectiv: contractul „Actualizare cu completare documentaţie faza DALI pentru 3 instituții de învățământ din Mun. Sfantu Gheorghe - Şcoala Generala Varadi Jozsef, Liceul Teoretic Mikes Kelemen - cladirea B, Colegiul National Mihai Viteazul - sala festiva si internat, in vederea depunerii cererii de finanţare in cadrul apelului de proiecte POR/2016/3/3.1/-15-B/1/7 REGIUNI, respectiv asistență tehnică din partea proiectanţilor în vederea completării documentelor necesare in cadrul depunerii proiectului" a cărui valoare declarată (71.159,4 lei exclusiv T.V.A.) a fost insuficientă pentru îndeplinirea cerinței privind experienţa similară (126.000 lei exclusiv T.V.A.) Având în vedere că celelalte două contracte prezentate de contestator ("Modernizare pasaje .........-Napoca" şi "Modernizare lot 12 parcări Sibiu") exclud posibilitatea de a cuprinde activități elaborare a documentaţiilor tehnice pentru creşterea eficienței energetice a clădirilor, similare din punct de vedere al complexităţii cu cele care fac obiectul achiziţiei, autoritatea a considerat că nu se află în situatia de a mai formula întrebari/solicita clarificări formale sau de confirmare. Cu privire la susținerea contestatorului conform căreia "respingerea ofertei... având un preţ competitiv (substanţial mai mic decât cel al ofertantului declarat câştigător), de natură a aduce economii substanţiale la bugetul de stat...", autoritatea arată că pentru stabilirea ofertei câştigătoare a fost ales criteriul de atribuire "cel mai bun raport calitate- preţ", în conformitate cu prevederile art. 187 alin. (3), lit. c), având în vedere complexitatea activităților contractului, natura serviciilor - prestaţii intelectuale (ofertantul trebuie să facă dovada că dispune de personal calificat, cu un nivel ridicat de experienţă), dar și asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, avantajul urmărit fiind în corelaţie cu valori superioare ale nivelurilor de experienţă profesională prezentate de membrii echipei de proiect. Se mai adaugă că punctajul ofertei câştigătoare (singura oferta admisibilă) a fost calculat conform algoritmului, în conformitate cu documentele ofertei, având în vedere factorii de evaluare şi punctajul aferent fiecărui factor. În consecință, se solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Prin adresa nr. 1912/2/........., înregistrată la Consiliu sub nr. 54313/19.12.........., SC ......... SRL formulează concluzii scrise ca urmare a studierii dosarului cauzei. Un prim aspect învederat de contestator se referă la faptul că autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 18 din Legea nr. 101/2016, respectiv de a transmite și contestatorului punctul de vedere asupra contestației depusă la CNSC. Contestatorul critică atitudinea autorității față de ofertantul declarat câștigător, considerând-o părtinitoare. În acest sens se arată că în cazul acestui ofertant autoritatea nu a dat dovadă de aceeași strictețe, considerând că îndeplinește cerința referitoare la experiența similara solicitată - prestarea de servicii similare din punct de vedere al complexității, deși din cele șapte contracte prezentate în susținerea experienței similare, doar ultimul contract din listă, in valoare de 50.000 de lei + TVA îndeplinește cerința din fisa de date, restul contractelor 6
prezentate fiind din domeniul rezidențial, inferior din punct de vedere al complexității cu domeniul procedurii. De asemenea, contestatorul arată că, raportat la solicitările din caietul de sarcini, din experienţă similară furnizata de ofertantul ........... nu reiese că a proiectat sistemele de ventilare cu recuperare de căldură, sisteme de răcire pasivă, dar și sisteme de management energetic, acesta prezentând experiență similară din domeniul rezidențial, ce are o complexitate inferioara fata de obiectul procedurii. În opinia acestuia în situația în care autoritatea contractantă a considerat relevante toate cele șapte contracte prezentate de către ofertantul ........, deși, șase dintre ele sunt de complexitate inferioară raportat la obiectul achiziției, la fel ar fi trebuit să procedeze și în ceea ce privește oferta SC ......... SRL, care a prezentat, în conformitate cu cerințele din fisa de date a achiziției, experiența similară, iar nu identică. Se mai arată că în susținerea experienței Auditorului Energetic pentru construcții și Instalații Dumitrescu Florin au fost prezentate audituri energetice realizate exclusiv în același domeniu rezidențial, inferior complexității obiectului procedurii. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a evaluat în mod părtinitor oferta .........., încălcând astfel scopul și principiile achizițiilor publice, în primul rând egalitatea de tratament și nediscriminarea. Contestatorul critică și faptul că în privința ofertantului declarat câștigător, autoritatea nu a considerat necesar să-i solicite acestuia nici măcar o clarificare, în niciuna din etapele de evaluare a ofertei. Pentru toate cele precizate în cuprinsul contestației și a concluziilor scrise, contestatorul solicită admiterea contestației. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat atribuirea prin procedură simplificată, într-o singură etapă, online a contractului de achiziție de servicii având ca obiect „.........”, cod CPV 71314310-8. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........./........., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate preț”. În procesul verbal nr. 71959/04.10.......... comisia de evaluare a reținut respingerea ofertei depusă de SC ......... SRL. În raportul procedurii nr. 79417/26.10.........., comisia de evaluare a consemnat depunerea a trei oferte, respingerea a două oferte, precum și admisibilitatea și declararea ca fiind câștigătoare a ofertei depusă de .........., cu o propunere financiară în valoare de 100.000 lei fără TVA. Împotriva acestui rezultat SC ......... SRL a formulat contestația ce formează obiectul dosarului CNSC nr. ........./.......... Pe fondul contestației formulate de SC ......... SRL, Consiliul retine urmatoarele: In primul rand, contestatorul sustine ca decizia de respingere ca inacceptabila a ofertei sale pentru neindeplinirea cerintei privind experienta similara este nejustificata. Autoritatea contractanta sustine ca două contracte prezentate de contestator ("Modernizare pasaje .........-Napoca" şi "Modernizare lot 12 7/9
parcări Sibiu") exclud posibilitatea de a cuprinde activități de elaborare a documentaţiilor tehnice pentru creşterea eficienței energetice a clădirilor si prin urmare nu puteau fi luate in considerare ca experienta similara in cadrul prezentei proceduri care are ca obiect „.........”. Consiliul apreciaza ca aceasta interpretare a autoritatii contractante este corecta. Chiar daca notiunea de experienta similara nu trebuie interpretata ca experienta identica, in speta, obiectul celor doua contracte mentionate "Modernizare pasaje .........-Napoca" şi "Modernizare lot 12 parcări Sibiu" nu are efectiv nicio legatura cu serviciile de elaborare a documentațiilor tehnico-economice pentru creșterea performanței energetice a clădirilor. Prin urmare, Consiliul constata faptul ca numai unul dintre contractele prezentate (ca experienta similara) de ofertantul SC ......... SRL (si anume contractul „Actualizare cu completare documentaţie faza DALI pentru 3 instituții de învățământ din Mun. Sfantu Gheorghe”) putea fi luat in considerare, precum si faptul ca valoarea acestuia este de 71.159,4 lei exclusiv T.V.A. deci insuficientă pentru îndeplinirea valorica a cerinței privind experienţa similară (126.000 lei exclusiv T.V.A.). In consecinta, sub acest aspect, contestația formulată de SC ......... SRL va fi respinsa ca nefondata. In al doilea rand, contestatorul SC ......... SRL critica decizia de declarare admisibila a ofertei depuse de ofertantul .........., chiar sub aspectul deciziei de acceptare a indeplinirii cerintei privind experienta similara, sustinand ca „din cele șapte contracte prezentate în susținerea experienței similare, doar ultimul contract din listă, in valoare de 50.000 de lei + TVA îndeplinește cerința din fisa de date, restul contractelor prezentate fiind din domeniul rezidențial, inferior din punct de vedere al complexității cu domeniul procedurii”. Consiliul apreciaza ca sustinerea contestatorului este total nefondata, deoarece toate cele sapte contracte prezentate ca experienta similara de ofertantul .......... au ca obiect lucrari si servicii avand ca obiectiv creșterea performanței energetice a clădirilor. In oferta .........., formularul 2, insotit de anexe, cuprinde, alaturi de cele sapte contracte prezentate, procese-verbale de receptie si recomandari, astfel incat Consiliul constata ca ofertantul .......... a probat detinerea unei experiente similare vaste la un nivel valoric total de 632.404 lei fara TVA mult peste nivelul minim solicitat in cerința privind experienţa similară (126.000 lei exclusiv T.V.A). Ultimul aspect criticat de contestator, vizand numarul de rapoarte de audit energetic care trebuiau luate in considerare pentru auditorul Energetic pentru construcții și Instalații ........, nu are nicio relevanta in speta deoarece nu este pusa in discutie admisibilitatea ofertei depuse de .......... in conditiile in care, asa cum am aratat mai sus, oferta contestatorului SC ......... SRL a fost legal respinsa ca inacceptabila de catre autoritatea contractanta pentru neindeplinirea cerintei privind experienta similara, in temeiul prevederilor art. 137 alin (2) lit b) din HG nr. 395/2016: „Art. 137. - (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme. 8
(2) În condiţiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: ........ b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu criteriile stabilite de autoritatea contractantă;” În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... ............. 9/9