AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6149

2018Fonduri: PropriiLicitatie deschisa offline fara faza finala de licitatie electronica
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45234100-7
Critici: D1, D6

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 26.268 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, București, România,CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația nr. înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., jud. ........., având Cod Unic de înregistrare RO ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub. nr. ........., reprezentată legal prin ...., împotriva documentației de atribuire elaborată de către .............., cu sediul în ........., ..., jud. ........., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având drept obiect: „.........”, cod CPV: 45234100-7, s-a solicitat: suspendarea procedurii; obligarea entității contractante să elimine / modifice specificațiile tehnice conform solicitărilor din contestație; în subsidiar, anularea procedurii. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: SC ......... SRL precizează că ulterior postării în SEAP a documentației de atribuire, în data de ........., a formulat notificarea nr. 2656/22.12.2017, entitatea contractantă răspunzând în data de 29.12.2017. Cu

§ 2

privire

§ 3

la

§ 4

contractul

§ 5

propus,

§ 6

contestatorul

§ 7

solicită completarea/modificarea și/sau eliminarea următoarelor prevederi: - eliminarea din cadrul clauzei 14.6 a cerinței care obligă ofertanții la prezentarea: „contracte de prestări servicii / închirieri cu terții pentru operațiunile incluse în devizul ofertă vor fi prezentate în copie semnată/ ștampilată «conform cu originalul», datată, cu mențiunea că nu vor mai suferi modificări ulterioare, respectiv pentru: transport auto cu mijloace de transport închiriate de la terți, transport pe calea ferată (inclusiv locomotive manevră, tren de lucru, etc.), închiriere utilaje necesare execuției, etc. Clauzele contractuale ale acestora trebuie să ofere informații suficiente pentru a justifica executarea prestațiilor în conformitate cu prevederile propunerii tehnice și propunerii financiare, părți integrante din contract”; 1

§ 8

- eliminarea din cadrul art. 20.1 a obligației executantului de a prezenta „dacă este cazul, factura va fi însoțită și de contractele de prestări servicii/închirieri cu terții pentru operațiunile incluse în devizul ofertă, contracte ce vor fi prezentate în copie semnată/ștampilată «conform cu originalul» datată, cu mențiunea că nu vor suferi modificări ulterioare”. Contestatorul consideră că nu există obligația legală de a furniza astfel de informații în condițiile în care executantul își asumă și rămâne responsabil de execuția lucrărilor, prețurile din ofertă fiind ferme; de asemenea, în condițiile în care executantul se încadrează și execută la nivelul prețurilor ofertate și acceptate de autoritatea contractantă nu există obligația furnizării facturii / situații de lucrări / contracte încheiate de acesta cu terții. Totodată, menționează că prevederile art. 231, 233 și 234 din Legea nr. 99/2016 nu au legătură cu clauzele contractuale, obligația de informare prevăzută de art. 234 din lege, neputând fi exercitată abuziv. Mai mult, contestatorul apreciază că pretențiile entității contractante exced dispozițiilor art. 153 alin. (1) din HG nr. 394/2016; alegerea prestatorului de servicii și/sau unui locator de mașini și utilaje este atributul exclusiv al contractantului, respectiv al celui care se obligă la îndeplinirea contractului în cele mai bune condiții față de entitatea contractantă. În consecință, contestatorul consideră că răspunderea pentru îndeplinirea necorespunzătoare a contractului revine numai contractantului. Cu privire la prestările de servicii / închirieri, contestatorul consideră că entitatea contractantă nu are dreptul de a impune îndeplinirea unor criterii, aceasta din urmă având obligația de a încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în respectiva ofertă. Referitor la pct. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, contestatorul arată că urmare a notificării prealabile, autoritatea contractantă a menținut cerința referitoare la „lista cu furnizorii pentru principalele materiale, în cazul în care ofertantul câștigător va fi nevoit pe parcursul derulării lucrării să schimbe unul dintre furnizorii declarați, acest lucru se va face numai cu acordul beneficiarului”, fără a preciza și care sunt principalele materiale. În acest sens, cerința este contrară dispozițiilor Ordinului 1317/2014, sub-clauza 4.4 paragraful 2, conform căreia acordul beneficiarului nu este necesar pentru înlocuirea furnizorului de materiale. Având în vedere că în conformitate cu dispoizițiile art. 2 din HG nr. 1405/2010, condițiile de contract sunt obligatorii pentru entitatea contractantă, contestatorul solicită adoptarea măsurii de remediere în sensul eliminării din documentația de atribuire a cerinței în discuție. În vederea soluționării contestației în cauză, prin adresa nr. 1487/.........-........./11.01.........., Consiliul solicită entității contractante, potrivit dispozițiilor art. 18 și 20 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii 2

§ 9

prezentei sub sancțiunea reglementată de art. 20 alin. (5) din actul normativ antemenționat, dosarul achiziției publice; dovada respectării prevederilor art. 16 alin. (2) și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016. În situația în care a adoptat vreo măsură de remediere după primirea contestației trimiterea dovezii respectării prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 112/129/10.01.........., înregistrată la CNSC sub nr. 1698/12.01.........., entitatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, precum și punctul de vedere cu privire la contestația în cauză, solicitând Consiliului respingerea acesteia ca nefondată, din următoarele considerente ce vor fi expuse mai jos. Entitatea contractantă precizează că urmare a notificării prealabile a adoptat măsuri de remediere comunicate prin adresa nr. 112/72/ 05.01.......... postată în SEAP la Secțiunea „clarificări, decizii și ......... adițională”, arătând că a extins perioada de depunere a ofertelor până la data de 30.03.........., publicând erata nr. 118740/08.01.........., la anunțul de participare nr. ........./.......... Entitatea contractantă răspunde punctual criticilor formulate de contestator, astfel:  referitor la solicitarea de eliminare din cuprinsul art. 14.6 și art. 20.1 din modelul de contract, entitatea contractantă solicită Consiliului să o respingă ca nefondată întrucât contestatorul nu a prezentat temeiul de drept care ar conduce la invalidarea acesteia. Clauza 14.6 și clauza 20.1 din modelul de contract este o modalitate legală prin care entitatea contractantă a înțeles să-și protejeze interesele având în vedere răspunderea pe care o au factorii de decizie din cadrul unei societăți comerciale cu capital de stat.  referitor la prevederile art. 153 alin. (1) din HG nr. 394/2016 face referire la documentele anexă la contract, nu la modalitățile de plată cuprinse în prevederile art. 14.6 și 20.1 din modelul de contract.  Referitor la pct. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției – au fost prezentate principalele materiale a fi utilizate; la secțiunea III.1.5) din fișa de date a achiziției s-a specificat legislația aplicabilă. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: .............., în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă având ca obiect: „Reparație capitală stația Olteni, linia II directa km 72+191-74+198 și linia III direct km 72+516-74+198, inclusive zona aparatelor de cale”, cod CPV 45234100-7, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. ........./........., conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 19.790.750 lei fără TVA. Conform cap. IV.2.1) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. Procedând la analiza contestației, Consiliul reține că societatea contestatoare este nemulțumită de anumite clauze contractuale respectiv: - „14.6 Cerințele achizitorului privind modul de decontare a lucrărilor: (...) 3

§ 10

Achizitorul va accepta la plată factura fiscală emisă de executant aferentă situației de lucrări în următoarele condiții: - Situațiile de lucrări vor fi însoțite și de opisul cu evidența documentelor justificative ce atestă cantitățile materialelor, echipamentelor, utilajelor primite pe șantier, inclusiv a transportului aferent: (...)  contracte de prestări servicii / închirieri cu terții pentru operațiile incluse în devizul ofertă vor fi prezentate în copie semnată/ștampilată „conform cu originalul", datată, cu mențiunea că nu vor mai suferi modificări ulterioare, respectiv pentru: transport auto cu mijloace de transport închiriate de la terți, transport pe calea ferată (inclusiv locomotive manevră, tren de lucru, etc.), închiriere utilaje necesare execuției, etc. Clauzele contractuale ale acestora trebuie să ofere informații suficiente pentru a justifica executarea prestațiilor în conformitate cu prevederile propunerii tehnice și propunerii financiare, părți integrante din contract;” - „20.1. (...) Dacă este cazul, factura va fi însoțită și de contractele de prestări servicii/închirieri cu terții pentru operațiile incluse în devizul oferta, contracte ce vor fi prezentate în copie semnată/ștampilată „conform cu originalul”, datată, cu mențiunea ca nu vor suferi modificări ulterioare”. Justificarea entității contractante cu privire la impunerea acestor clauze contractuale exprimată în cadrul punctului de vedere formulat o reprezintă faptul că acestea sunt modalități legale prin care entitatea contractantă a înțeles să-și protejeze interesele (ex. utilizarea cât mai eficientă a fondurilor publice) având în vedere răspunderea pe care o au factorii de decizie din cadrul unei societăți comerciale cu capital de stat. Procedând la soluționarea contestației Consiliul reține următoarele aspecte: În cauza C-220/05 CJUE a reținut la pct. 38 că „potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a putea fi calificat drept antreprenor într-un contract de achiziție publică de lucrări, în sensul articolului 1 litera (a) din directivă, nu este necesar ca persoana care încheie contractul cu o autoritate contractantă să fie ea însăși în măsură să îndeplinească direct, cu propriile resurse, prestațiile convenite (a se vedea în acest sens hotărârea din 14 aprilie 1994, Ballast Nedam Groep, C 389/92, Rec., p. I 1289, punctul 13, și hotărârea din 2 decembrie 1999, Holst Italia, C 176/98, Rec., p. I 8607, punctul 26).” Considerent reținut și în cauza C-399/98 la paragraful. 90. Astfel, potrivit dreptului achizițiilor publice, operatorul economic (asocierea de operatori) poate executa lucrarea în integralitate, în mod direct, sau aceasta poate fi executată doar de unii membri ai asocierii sau se poate recurge la subcontractare. Operatorul economic declarat câștigător și 4

§ 11

care devine parte în contractul de achiziție nu este obligat sa execute personal lucrarea ci să asigure executarea lucrării la parametrii din contract. Potrivit art. 3 lit. k) din Legea nr. 99/2016 „contract sectorial” este un „contractul cu titlu oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, încheiat în scris între unul sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe entități contractante, care are ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii în scopul realizării activității lor principale în unul dintre domeniile definite de prezenta lege ca fiind relevante” de unde rezultă că este un contract încheiat în formă scrisa, cu titlu oneros, cu obiect determinat, cu subiecte determinate, sinalagmatic și comutativ. Contractul de achiziție sectorială nu poate fi interpretat în nicio situație ca fiind un contract aleatoriu care conferă părților șanse de câștig și pierdere. Potrivit art. 1660 c. civ prețul ofertat este ferm, determinat sau determinabil. Prețul contractului poate fi determinat cu precizie încă din etapa de semnare sau, poate fi determinat pe parcursul execuției prin raportarea unor tarife/ onorarii/prețuri la cantitățile efectiv predate autorității contractante. Cu toate acesta, doar în situații de excepție părțile vor putea conveni modificări ale prețului contractului ofertat inițial, în cadrul unor mecanisme juridice precise. Respectivele modificări sunt determinate de modificarea cantităților și/sau modificarea prestațiilor și nu de fluctuațiile de prețuri și tarife ale subcontractorilor sau furnizorilor. O astfel de interpretare ar avea drept efect și creșterea automata a prețului contractului odată cu creșterea prețurilor unor materiale, ceea ce ar fi de neconceput. Prețul unui contract de achiziție publică nu reprezintă o sumă variabilă, influențată de modul de execuție a contractului, respectiv: dacă ofertantul câștigător execută direct lucrările prețurile corecte sunt cele din contract, iar dacă antreprenorul subcontractează lucrări și achiziționează materiale care se încorporează în lucrări, prețul corect va fi cel de achiziție sau subcontractare și nu cel din contractul principal. A accepta un astfel de raționament, în sensul scăderii prețului contractului în funcție de prețul achiziționării materialelor sau subcontractării, s-ar nega dreptul contractantului (care potrivit practicii CJUE antemenționată are obligația de a asigura execuția contractului și nu de a executa direct contractului) de a realiza profit. Potrivit art. 52 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 „Efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea au fost lichidate și ordonanțate potrivit prevederilor art. 24 și ........., după caz”. Rezultă astfel, că în situația unui contract de achiziție, documentele justificative sunt actele juridice care confirmă, după caz, drepturile și obligațiile asumate de către părți (angajamentele contractuale), recepția obiectului contractului (primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări), alte obligații (cum ar fi diverse garanții pentru perioada de utilizare). Potrivit art. 52 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 „Instrumentele de plată trebuie să fie însoțite la ordonatorul de credite de ordonanțarea la 5

§ 12

plată, la care se anexează documentele privind recepția cantitativă și calitativă a bunurilor/serviciilor/lucrărilor, după caz, în conformitate cu prevederile din angajamentele legale încheiate, care certifică sumele de plată”. Rezultă, fără putință de tăgadă, că documentele justificative sunt acte juridice care certifica suma de plata și recepția obiectului contractului (bun, lucrare, serviciu) prin raportare la contractul de achiziție publică nu prin raportare la eventualele contracte de furnizare sau subcontractare. Astfel, prețul care urmează să fie plătit de către autoritatea contractanta este cel stabilit în contractul de achiziție publică dacă prin documente justificative se certifică îndeplinirea de către antreprenor (în mod direct sau indirect prin recurgerea la alte persoane) a obligațiilor care condiționează efectuarea plații. În concluzie documentele justificative nu justifică prețul materialelor și serviciilor subcontractate ci îndeplinirea obligațiilor asumate de contractor, respectiv: predarea obiectului contractului, recepția de către autoritatea contractanta, îndeplinirea oricăror obligații care condiționează efectuarea plății. Făcând o greșită aplicare a legii, entitatea contractantă prin clauzele contractuale impuse pretinde documentele justificative care trebuie să justifice „prețurile” de achiziție a materialelor de la furnizori și serviciilor subcontractate. În sprijinul afirmației acestor susțineri sunt prevederile Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1792/2002, cu modificări și completări: - punctul 2 intitulat „Lichidarea”, normele metodologice explică, între altele, următoarele aspecte: „Verificarea existenței obligației de plată se realizează prin verificarea documentelor justificative din care să rezulte pretenția creditorului, precum și realitatea „serviciului efectuat” (bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate sau, după caz, existența unui titlu care să justifice plata: titlu executoriu, acord de împrumut, acord de grant etc.). [...] Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate sunt Factura fiscală (cod 14-4-10/A) sau Factura (cod 14-4-10/aA) cuprinse în anexa nr. IA [...] la Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, sau alte formulare ori documente cu regim special, aprobate potrivit legii. Determinarea sau verificarea existenței sumei datorate creditorului se efectuează de către persoana împuternicită de ordonatorul de credite, pe 6

§ 13

baza datelor înscrise în factură și a documentelor întocmite de comisia de recepție constituită potrivit legii (Proces-verbal de recepție - cod 14-2-5, Proces-verbal de recepție provizorie - cod 14-2-5/a, Proces-verbal de punere în funcțiune - cod 14-2-5/b, în cazul mijloacelor fixe, Nota de recepție și constatare de diferențe - cod 14-3-1 A, în cazul bunurilor de natura stocurilor, și alte documente prevăzute de lege, după caz).” Din clarificările aduse de Normele metodologice textelor de lege rezultă fără putință de tăgadă că documentele justificative sunt acte din care rezultă două aspecte principale: o pretenția creditorului (în cazul concret operatorul economic contractant) și o realitatea serviciului efectuat (respectiv că „bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate”). Realitatea serviciului executat (respectiv că „bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate”) se atestă prin factura fiscală a debitorului obligației (în cazul concret operatorul economic contractant). Determinarea existenței sumei datorate entității contractante se efectuează pe baza datelor înscrise în factură și a documentelor întocmite de comisia de recepție care atestă recepția obiectului contractului. În concluzie, se observa că prețurile cu care semnatarul contractului de achiziție de lucrări achiziționează materiale sau subcontractează execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii nu au relevanță în raport de entitatea contractantă. Prețurile la care se decontează lucrările de către entitatea contractantă este cel ofertat și menționat în contract și, după caz, în ipoteza unor lucrări suplimentare, prețurile agreate de părți (cu respectarea prevederilor legale privind modificarea contractului) pe parcursul execuției. Pe cale de consecință, cerințele entității contractante ca: - „situațiile de lucrări să fie însoțite și de opisul cu evidența documentelor justificative ce atestă cantitățile materialelor, echipamentelor, utilajelor primite pe șantier, inclusiv a transportului aferent: (...)  contracte de prestări servicii / închirieri cu terții pentru operațiile incluse în devizul ofertă vor fi prezentate în copie semnată/ștampilată „conform cu originalul", datată, cu mențiunea că nu vor mai suferi modificări ulterioare, respectiv pentru: transport auto cu mijloace de transport închiriate de la terți, transport pe calea ferată (inclusiv locomotive manevră, tren de lucru, etc.), închiriere utilaje necesare execuției, etc. Clauzele contractuale ale acestora trebuie să ofere informații suficiente pentru a justifica executarea prestațiilor în conformitate cu prevederile propunerii tehnice și propunerii financiare, părți integrante din contract;” - Dacă este cazul, factura va fi însoțită și de contractele de prestări servicii/închirieri cu terții pentru operațiile incluse în devizul oferta, contracte ce vor fi prezentate în copie semnată/ștampilată „conform cu originalul”, datată, cu mențiunea ca nu vor suferi modificări ulterioare” este contrară dispozițiilor legale antemenționate. Mai mult, prevederile art. 233-234 din Legea nr. 99/2016 prevăd următoarele: „(1) Entitatea contractantă solicită contractantului, cel 7

§ 14

mai târziu la momentul începerii executării contractului, să îi indice numele, datele de contact și reprezentanții legali ai subcontractanților săi implicați în executarea contractului sectorial, în măsura în care aceste informații sunt cunoscute la momentul respectiv. (2) Contractantul are obligația de a notifica entității contractante orice modificări ale informațiilor prevăzute la alin. (1) pe durata contractului sectorial. (3) Contractantul are dreptul de a implica noi subcontractanți, pe durata executării contractului sectorial, cu condiția ca schimbarea acestora să nu reprezinte o modificare substanțială a contractului sectorial, în condițiile art. 235-241. (4) În situația prevăzută la alin. (3), contractantul va transmite entității contractante informațiile prevăzute la alin. (1) și va obține acordul entității contractante privind eventualii noi subcontractanți implicați ulterior în executarea contractului. (5) Atunci când înlocuirea sau introducerea unor noi subcontractanți are loc după atribuirea contractului, aceștia transmit certificatele și alte documente necesare pentru verificarea inexistenței unor situații de excludere și a resurselor/capabilităților corespunzător părții lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit. Art. 234. - În scopul unei informări complete, entitatea contractantă are dreptul de a extinde aplicarea obligațiilor prevăzute la art. 233: a) cu privire la furnizorii implicați în contracte sectoriale de lucrări sau de servicii; b) cu privire la subcontractanții subcontractanților contractantului sau subcontractanții aflați pe niveluri subsecvente ale lanțului de subcontractare”, de unde rezultă faptul că entitatea contractantă poate solicita cu privire la furnizori și subcontractanți doar să li se indice numele, datele de contact și reprezentanții legali ai acestora implicați în executarea contractului sectorial nu și de a depune ulterior în execuția contractului copii certificate conform cu originalul ale contracte de prestări servicii / închirieri cu terții pentru operațiile incluse în devizul ofertă pentru: transport auto cu mijloace de transport închiriate de la terți, transport pe calea ferată (inclusiv locomotive manevră, tren de lucru, etc.), închiriere utilaje necesare execuției, etc. și facturi. Față de aceste aspecte critica contestatorului este întemeiată urmând a fi admisă. Referitor la critica cu privire cerința din cadrul fișei de date a achiziției pct. IV.4.1) – Modul de prezentare a propunerii tehnice „e) Lista cu furnizorii pentru principalele materiale; în cazul în care ofertantul câștigător va fi nevoit pe parcursul derulării lucrării să schimbe unul dintre furnizorii declarați, acest lucru se va face numai cu acordul beneficiarului”, Consiliul 8

§ 15

urmează să o respingă ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că la data de 05.01.......... orele 13:21 entitatea contractantă a postat în SEAP măsuri de remediere sub identificatorul „[ CN181636/020 ] Masuri de remediere.pdf.p7s” în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 101/2016, modificând cerința în discuție astfel „e) Lista cu furnizorii pentru principalele materiale; în cazul în care ofertantul câștigător va fi nevoit pe parcursul derulării lucrării să schimbe unul dintre furnizorii declarați, acesta va notifica beneficiarul, iar la livrarea acestor materiale, acestea vor fi însoțite de certificatele de omologare și de calitate de la noii furnizori.” Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite, în parte, contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .............., respectiv criticile cu privire la clauzele contractuale 14.6 și 20.1 și va obliga entitatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legislației incidente, din domeniul achizițiilor publice și a motivării aferentă prezentei, în 10 zile de la comunicare. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca rămase fără obiect, celelalte critici. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 16

Admite, în parte, contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .............., respectiv criticile cu privire la clauzele contractuale 14.6 și 20.1 și obligă entitatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legislației incidente, din domeniul achizițiilor publice și a motivării aferentă prezentei în 10 zile de la comunicare. Respinge, ca rămase fără obiect, celelalte critici. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini. 9