AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6212

BO2018_6212

Respinge
2018Fonduri: PropriiAchizitie directa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R4.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 13.547 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Bucureşti, Str.Stavropoleos, nr.6 sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestaţia nr.CSB21/12.01.2018, înregistrată la C.N.S.C. sub nr...., formulată de către ..., cu sediul în ..., Str.... nr...., bl. ...., ap...., jud...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI RO..., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva rezultatului procedurii organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „...” – cod CPV: 79713000-5-Servicii de pază (Rev.2), de către ..., cu sediul în ..., Șos.... nr...., jud...., în calitate de entitate achizitoare, se solicită următoarele: „1. Anularea REZULTATULUI procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică ... pentru .... 2. Constatarea nulității oricăror acte subsecvente încheiate în urma PROCESULUI VERBAL 424/08.01.2018 PRIVIND DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORULUI enunțat în ADRESA 426/08.01.2018 PRIVIND DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORULUI contractului de achiziţie publică servicii de pază pentru ... - nr. Anunţ .... 3. Declararea câştigătorului real al licitației - ... - SOCIETATE CE A OFERTAT CEL MAI MIC PREŢ ÎN CONDIŢIILE LEGII ȘI MAI ALES DISPUNE DE O BAZĂ DE RESURSE UMANE, LOGISITCĂ ȘI MAI ALES SUSŢINERE FINANCIARĂ ȘI MECANISME DE SUBVENŢIONARE NECESARE SUSŢINERII PREŢULUI ȘI CONTRACTULUI DE PAZĂ CU ...”. 1

§ 2

În luarea deciziei asupra cauzei de faţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reţine următoarele: Prin contestaţia înregistrată la C.N.S.C. sub nr...., ... critică rezultatul procedurii organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...” – cod CPV: 79713000-5-Servicii de pază (Rev.2), de către ..., în calitate de autoritate contractantă, şi solicită: „1. Anularea REZULTATULUI procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică ... pentru .... 2. Constatarea nulității oricăror acte subsecvente încheiate în urma PROCESULUI VERBAL 424/08.01.2018 PRIVIND DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORULUI enunțat în ADRESA 426/08.01.2018 PRIVIND DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORULUI contractului de achiziţie publică servicii de pază pentru ... - nr. Anunţ 147868/03.01.2018. 3. Declararea câştigătorului real al licitației - ... - SOCIETATE CE A OFERTAT CEL MAI MIC PREŢ ÎN CONDIŢIILE LEGII ȘI MAI ALES DISPUNE DE O BAZĂ DE RESURSE UMANE, LOGISITCĂ ȘI MAI ALES SUSŢINERE FINANCIARĂ ȘI MECANISME DE SUBVENŢIONARE NECESARE SUSŢINERII PREŢULUI ȘI CONTRACTULUI DE PAZĂ CU ...”. În motivarea contestației, ... arată că, prin adresa nr.426/08.01.2018, autoritatea contractantă i s-a comunicat rezultatul procedurii, respectiv faptul că ...s-a clasat pe primul loc, având preţul de 7,85 RON/oră x 5997,5 ore = 47.080,37 RON. În legătură cu acest aspect, contestatorul afirmă că oferta operatorului economic ...- cu preţul total de 47.080,37 RON – „în situația în care nu a prezentat documente justificative clare privind subvenţionarea personalului și dotarea materială pe care vă solicităm să le confirmați și prezentaţi - este ilegală”, sens în care prezintă, sub formă tabelară, un calcul detaliat privind tariful minim ce trebuie ofertat conform prevederilor legale în vigoare de la 01.01.2018, respectiv un tarif orar de 13,76 RON, bazat pe un salariu brut de 1.900 RON. O altă critică din cuprinsul contestației se referă la faptul că, prin această atribuire, entitatea achizitoare nu respectă principiul transparenței și egalității de șanse, și nici caietul de sarcini în sine, decizia fiind una neprincipială. În probațiune, au fost atașate, în copie, înscrisuri. Cercetând competenţa sa materială în soluţionarea contestaţiei, în considerarea dispoziţiilor art.15 din Legea nr.101/2016, Consiliul a pus în discuţia părţilor, prin adresele nr...., respectiv nr.... din 17.01.2018, excepţia lipsei competenţei sale materiale în soluţionarea contestaţiei, raportat la dispoziţiile art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, coroborat cu art.7 alin.1 lit.c din Legea nr.98/2016. Prin adresa nr.1275/19.01.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr...., ... a răspuns solicitării Consiliului și a transmis poziția sa cu 2

§ 3

privire la necompetența materială a C.N.S.C. în soluționarea contestației formulate de către ... În această ordine de idei, entitatea achizitoare invocă aplicabilitatea dispozițiilor art.7 alin.1 lit.c din Legea nr.98/2016, coroborate cu cele ale art.7 alin.5 din același act normativ, menționând că a aplicat o procedură proprie, nu o procedură dintre cele prevăzute la art.68 din Legea nr.98/2016. Precizează că achiziția nu a fost inițiată printr-un anunț de participare publicat în SEAP, și consideră că C.N.S.C. nu este competent să soluționeze cauza, iar suplimentar invocă prevederile art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, considerând că instanța competentă este Tribunalul ..., Secția contencios administrativ și fiscal. Pe fondul contestației, entitatea achizitoare arată că a publicat în SEAP, anunţul de publicitate nr...., fiind vorba despre o cumpărare directă, cu o valoare estimată de ... lei, fără TVA, având criteriul de adjudecare „...”, iar potrivit acestui criteriu, prin procesul verbal de alegere a ofertelor nr.424/08.01.2018, alegerea ofertantului castigator s-a efectuat cu respectarea principiilor legalității, regularității, economicităţii, eficienței și eficatității prevăzute de Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cât și a criteriilor prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.98/2016. În finalul documentului, entitatea achizitoare solicită respingerea contestației ... ca „nefondată”. ... nu a transmis punct de vedere cu privire la excepția pusă în discuție, deși a primit adresa Consiliului prin poștă, la data de 22.01.2018, așa cum rezultă din confirmarea poștală de primire, dar și prin e-mail, așa cum rezultă din respectiva adresă retransmisă de contestator cu numărul de înregistrare de la sediul său. Ca mijloace de probă, au fost depuse, în copie, documente din dosarul achiziției. Din înscrisurile aflate la dosar, Consiliul stabileşte următoarea situaţie de fapt: ..., în calitate de entitate juridică achizitoare, a organizat o achiziție directă de servicii, având ca obiect „...” – cod CPV: 79713000-5-Servicii de pază (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de publicitate nr...., stabilind „Termen limită primire oferte” la 05.01.2018, criteriul de adjudecare „...” și o valoare estimată de ...,00 RON. Având în vedere prevederile art.26 alin.1 din Legea nr.101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu prioritate asupra excepției invocată, din oficiu, privind lipsa competenței materiale a C.N.S.C. în soluționarea cauzei și declinarea soluționării acesteia către instanța de judecată competentă potrivit legii, respectiv Tribunalul ... – Secția Civilă. Verificând competența de soluționare a prezentei contestații, Consiliul constată că achizitoarea nu a organizat o procedură de 3

§ 4

atribuire potrivit dispozițiilor art.68 din Legea nr.98/2016, ci a recurs la achiziționarea directă. În conformitate cu dispozițiile art.12 alin.1 din Legea nr.101/2016: „Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedura de atribuire, prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”. Potrivit alin.2 al aceluiași articol „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”. Procedura de atribuire este definită la art.68 din Legea nr. 98/2016: „Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/ acordurilor- cadru sau organizarea concursurilor de soluții cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragurile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitația deschisă; b) licitația restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluții; h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice; i) procedura simplificată. Potrivit art.7 alin.5 din Legea nr.98/2016: „Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 132.519 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 441.730 lei.” Este subînțeles că procedurile asupra cărora se pronunță Consiliul sunt cele reglementate de Legea nr.98/2016, iar potrivit art.8 alin.1 se pot contesta numai acte ale autorității contractante. Din documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul stabilește că achizitoarea urmărește achiziționarea directă de „...” și, raportat la dispozițiile art.7 alin.5 din Legea nr.98/2016, în cauză nu este aplicată niciuna dintre procedurile de atribuire prevăzute de art.68 din același act normativ. Pe cale de consecință și luând în considerare dispozițiile art.1 și ale art.12 alin.1 din Legea nr.101/2016, în situația prezentă nefiind aplicată o procedură de atribuire, nu au incidență dispozițiile art.68 Legea nr.98/2016. Normele de competență materială fiind de ordine publică, organizatorul sau participanții la procedură nu pot deroga de la acestea, 4

§ 5

în sensul extinderii competenței Consiliului la soluționarea de contestații ce nu vizează procedurile de atribuire. Determinând că nu au relevanță în speță prescripțiile Legii nr.101/2016, competența de soluționare a contestațiilor se stabilește pe baza dreptului comun, fără a se ține seama de alegerea de către contestator a atacării la Consiliu a achiziției în cauză. De altfel, și în expunerea de motive a Legii nr.101/2016, aflată pe site-ul Camerei Deputaților (http:// www.cdep.ro/proiecte/2016/000/ 10 /9/ em19.pdf) se arată că sunt excluse din domeniul de aplicare a legii achizițiile directe, pentru aceste achiziții fiind incidente regulile dreptului comun. Văzând cele de mai sus și luând în considerare dispozițiile: -art.12 alin.1 din Legea nr.101/2016, potrivit căruia Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedura de atribuire; -art.12 alin.2 din Legea nr.101/2016, potrivit căruia contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent; -art.2 Cod de procedură civilă, care stipulează că dispozițiile codului constituie procedura de drept comun în materie civilă; ele se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare; -art.95 pct. Cod de procedură civilă, conform căruia tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe; -132 alin.1 Cod de procedură civilă, potrivit căruia instanța de judecată este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, Consiliul urmează să admită excepția lipsei competenței de solutionare a contestației, invocată din oficiu și să trimită cauza (contestația, împreună cu dosarul constituit) spre instanța amintită și să facă aplicarea art.12 alin.2 și 3 din Legea nr.101/2016: art.2 „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, art. 3 „Decizia de declinare a competenței Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ de cu activitate jurisdicțională competent”. Date fiind cele ce preced, Consiliul va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei depuse de către ..., către TRIBUNALUL ... - Secția Civilă, pe raza căruia îşi are sediul entitatea achizitoare. Raportat la cele stabilite mai sus, Consiliul nu va mai proceda la cercetarea fondului cauzei. 5

§ 6

Prezenta decizie nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art.12 alin.3 din Legea nr.101/2016. Pentru cele constatate, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepţia lipsei competenţei materiale a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, invocată din oficiu şi declină soluţionarea contestaţiei formulată de către ..., cu sediul în ..., Str.... nr...., bl. .., ap..., jud...., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., Șos. București nr...., jud...., către TRIBUNALUL ..., Secția Civilă. Dispune trimiterea dosarului către această instanţă judecătorească. Fără cale de atac. Președinte complet, Membru, Membru, .... ... ... 6