AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6637

BO2018_6637

Respinge
2018Fonduri: EuropeneAchizitie directa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 39130000-2
Critici: R8

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 10.393 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ………, având CUI RO ........., înregistrată la registrul comerțului sub nr. ........., privind achiziția directă, organizată de ......... ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., ………, județul ........., în vederea atribuirii contractului de Achiziționare mobilier în cadrul proiectului Reabilitarea, modernizarea și dotarea așezământului cultural din ......... ........., sat ........., județul ........., cod CPV 39130000-2 – Mobilier de birou (Rev. 2), contestatoarea a solicitat Consiliului să dispună autorității contractante anularea procesului-verbal de adjudecare nr. 56/20.02.......... și, pe cale de consecintă, declararea câștigătoare a ofertei sale prin aplicarea criteriului de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluţioneze contestaţia înregistrată sub nr. ........./........., prin care ofertantul SC ......... SRL critică decizia autorității contractante de declarare câștigătoare ofertei depuse de SC Promotion SRL, precum și decizia de anulare a procedurii de atribuire, dispusă după primirea notificării prealabile. În opinia sa, nu exista niciun temei pertinent, în fapt și în drept, pentru anularea, de către autoritatea contractantă, a procedurii de achiziție directă. 1

§ 2

Precizează că dintre cele trei societăți participante la procedură doar două au respectat condițiile de participare indicate în anunț (societatea sa și SC Best Office Partner SRL), subliniind că legislația în materie nu prevede un număr minim de oferte pentru participarea la achiziția publică, aceasta fiind corect îndeplinită fie chiar și cu o singură ofertă atâta timp cât sunt respectate celelalte condiții prevăzute de lege. Prin adresele nr. 10376 și 10378/........./........./14.03.........., Consiliul a solicitat părților punctul de vedere asupra declinării cauzei către instanţa judecătorească competentă, Tribunalul ........., Secţia Civilă, raportat la prevederile art. 7 alin. (1) și (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum și la faptul că, din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că s-a organizat o achiziție directă. Prin adresa nr. 48/19.03.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 11203/19.03.........., SC ......... SRL a răspuns, precizând că, în opinia sa, soluționarea contestației este de competența Consiliului întrucât, deși în anunț a fost menționată ca fiind o procedură tip achiziție directă, în fapt a fost derulată ca o licitație în procedură simplificată, așa cum rezultă din anexele contestației. ......... ......... a răspuns solicitării Consiliului cu adresa nr. 404/19.03.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 11836/22.03.........., menționând că este de acord cu declinarea cauzei către instanța competentă, Tribunalul ......... – Secția civilă. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: În vederea atribuirii contractului de Achiziționare mobilier în cadrul proiectului Reabilitarea, modernizarea și dotarea asezământului cultural din ......... ........., sat ........., județul ........., cod CPV 39130000-2 – Mobilier de birou (Rev. 2), ......... ......... a procedat la achiziţionarea directă a acestora. Valoarea estimată a contractului este de 70.225,10 lei, fără TVA, potrivit anunțului de publicitate nr. ........./........., publicat în SEAP. Nemulţumită de decizia autorității contractante de anulare a procedurii, SC ......... SRL a depus la Consiliu contestaţia în analiză, solicitând să se dispună autorității contractante anularea procesului- verbal de adjudecare nr. 56/20.02.......... și, pe cale de consecintă, declararea câștigătoare a ofertei sale prin aplicarea criteriului de atribuire. În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 ”Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedura de atribuire, prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol ”Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, 2

§ 3

prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.” Procedurile de atribuire sunt indicate la art. 68 din Legea nr. 98/2016 ”Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor- cadru sau organizarea concursurilor de soluţii cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragurile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitaţia deschisă; b) licitaţia restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluţii; h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice; i) procedura simplificată.” Este subînţeles că procedurile asupra cărora se pronunţă Consiliul sunt cele reglementate de Legea nr. 98/2016, iar potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, se pot contesta numai acte ale autorităţii contractante. În cauză, achiziția directă a fost inițiată la data de ........., conform anunțului de publicitate nr. .......... În raport de prevederile legale mai sus menţionate, Consiliul a procedat din oficiu la verificarea aplicării în cauză a uneia dintre procedurile de atribuire prevăzute la art. 68 din Legea nr. 98/2016. Din documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul stabileşte că ......... ......... a achiziţionat direct mobilier în cadrul proiectului Reabilitarea, modernizarea și dotarea așezământului cultural din ......... ........., sat ........., județul ........., cod CPV 39130000-2 – Mobilier de birou (Rev. 2), raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, în cauză, nefiind aplicată niciuna dintre procedurile de atribuire prevăzute de art. 68 din acelaşi act normativ. Pe cale de consecinţă şi luând în considerare dispoziţiile art. 1 şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, se constată că nu au incidenţă procedurile de atribuire a contractelor şi de soluţionare a contestaţiilor de Consiliu instituite prin Legea nr. 101/2016, în situaţia prezentă nefiind aplicată o procedură de atribuire conform Legii nr. 98/2016. Normele de competenţă materială fiind de ordine publică, organizatorul sau participanţii la procedură nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenţei Consiliului la soluţionarea de contestaţii ce nu vizează procedurile de atribuire. 3

§ 4

Determinând că nu au relevanţă în speţă prescripţiile Legii nr. 101/2016, competenţa de soluţionare a contestaţiei se stabileşte pe baza dreptului comun, fără a se ţine seama de alegerea de către contestatoare a atacării la Consiliu a achiziţiei în cauză. De altfel, și în expunerea de motive a Legii nr. 101/2016, aflată pe site-ul Camerei Deputaților (http://www.cdep.ro/proiecte/2016/ 000/10/9/em19.pdf) se arată că sunt excluse din domeniul de aplicare a legii achizițiile directe, pentru acestea fiind incidente regulile dreptului comun. Văzând cele de mai sus şi având în vedere că a fost îndeplinită procedura prealabilă, luând în considerare dispoziţiile: - art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedura de atribuire; - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent; - art. 2 Cod de procedură civilă, care stipulează că dispoziţiile codului constituie procedura de drept comun în materie civilă; ele se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare; - art. 95 pct. 1 Cod de procedură civilă, conform căruia tribunalul judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe; - 132 alin. 1 Cod de procedură civilă, potrivit căruia instanţa de judecată este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent, Consiliul, constatând lipsa sa de competenţă în soluţionarea contestaţiei, urmează a face aplicarea art. 12 alin. (2) și art. 132 Cod de procedură civilă şi să transmită contestaţia, împreună cu dosarul constituit, instanţei de judecată competente. Date fiind cele ce preced, Consiliul va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de SC ......... SRL, către Tribunalului ........., Secţia Civilă. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru considerentele de mai sus, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei SC ......... SRL, în contradictoriu cu ......... ........., către Tribunalului ........., Secţia Civilă. 4

§ 5

Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanţă judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. Fără cale de atac. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ……… ……… ……… 5