BO2018_6684
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: D8
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: D8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 28/27.02.2018, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și ulterior, prin poștă, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 8012/27.02.2018, respectiv sub nr. 8787/05.03.2018, SC ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de d-na. ..., în calitate de administrator, a contestat documentația de atribuire și adresa nr. 1897/26.02.2018, reprezentând refuzul autorității contractante de a adopta măsuri de remediere, documente emise în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, într-o singură etapă, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază, protecție și supraveghere permanentă pentru cele patru sedii ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... și a solicitat „obligarea autorității contractante la dispunerea măsurilor de remediere astfel încât să putem oferta un preț corect care să respecte legi ce stau la baza salarizării din România”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținere, SC ... SRL arată că a luat la cunoștință, în data de 20.02.2018, din SEAP, de intenția autorității contractante de a achiziționa serviciile de pază, protecție și supraveghere permanentă pentru cele trei sedii ... din Constanța și transport valori, ce implică un acord-cadru în baza căruia se vor încheia trei contracte subsecvente, fără reluarea competiției. Din analiza documentației de atribuire, contestatoarea precizează că a remarcat faptul că valoarea estimată pentru acordul-cadru, este prea mică în raport cu ceea ce se solicită. Fiind un contract de prestări servicii, prețul contractului este constituit în 1 / 16
baza salariului minim pe economie al agenților de pază, astfel că valoarea lotului 1 a fost estimată de autoritatea contractantă la o valoare minimă de 1.034.579,60 lei și o valoare maximă de 1.037.239,60 lei, pentru o perioadă de 24 de luni. Contestatoarea învederează faptul că autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, a mai răspuns solicitării de clarificări formulată de un operator economic cu referire la calculul eronat al orelor pentru punctul 2 și 3, însă numărul de ore solicitate nu s-a schimbat. Autoarea contestației observă că în conformitate cu clarificările postate în SEAP, execuția contractului începe cu o lună mai târziu dar se și încheie cu o lună mai târziu, astfel că se pierde o lună din primul contract subsecvent și se adaugă ultimului contract subsecvent însă numărul de ore rămâne același. În continuarea susținerilor, contestatoarea menționează că având în vedere obligațiile legale care le revin ofertanților, 14,08 lei/oră reprezintă doar salariul minim obligatoriu al agentului de pază, la care trebuie să adăugăm și cheltuielile directe și indirecte (uniforme, logistică, telefoane, stații, echipaje de intervenție, combustibil, controale, asigurări, personal TESA, etc.) profitul, dar și contribuția la fondul de handicap conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată cu Ordonanţa de urgentă nr. 60/2017. Totodată, contestatoarea prezintă, sub formă tabelară, calculul orelor solicitate pentru cele trei contracte subsecvente, concluzionând după cum urmează: 70.176 ore x 14,50 lei tarif post permanent = 1.017.552 lei; 2294 ore x 13,50 tarif post de zi = 30.969,00 lei; Total: 1.048.521 lei (ceea ce depășește valoarea estimată doar din manoperă fără adaos comercial și cheltuielile ocazionate cu desfășurarea contractului). În dovedire, contestatoarea SC ... SRL a depus, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 8185/648 C5/28.02.2018, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită contestația în original. Prin adresa nr. 8186/648 C5/28.02.2018, Consiliul a solicitat autorității contractante documentele necesare soluționării contestației. Autoritatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e- mail), la data de 05.03.2018, punctul de vedere nr. 2059/05.03.3018, înregistrat de Consiliu sub nr. 8861/05.03.2018, prin care precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 98/2016, a întocmit nota de valoare estimată, luând în considerare pentru fundamentarea calculului tarifului orar servicii pază toate actele normative în vigoare, iar pentru serviciile de transport valori s-a luat în considerare un tarif orar în conformitate cu ofertele de preț existente pe piață. Astfel, la întocmirea tarifului orar servicii de pază, a luat în considerare: - art. 1 din HG nr. 846/2017, potrivit căreia „începând cu data de 01.01.2018, salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată, sumă 2 / 16
stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabilește la 1900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,66 ore în medie pe lună în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/ oră”; - 1900 lei/lună/166,66 h = 11,40 lei/oră/brut- salariul minim; - salariul anual brut fără sporuri pentru 1 post permanent - 24 h x 365 zile x 11,40 lei/oră = 99.864 lei/an; - sporul de noapte reprezintă 25% - 8h/noapte x 365 zile x 11,40 lei/ oră x 25% = 8322 lei/an; - sporul de weekend reprezintă 1% - 52,14 săpt./an x 48 h/săpt. x 11,40 lei/oră x 1% = 285 lei/an; - spor de zile libere declarate oficial până la data de 01.01.2018 - 14 zile/an x 24 h/zi x 11,40 lei/oră = 3830 lei/an; - concediu de odihnă obligatoriu calculat la salariul anual brut fără sporuri - 99.864/12 luni = 8322 lei; Total cost brut cu salariile agenților pentru 1 post permanent = 99.864 lei + 8322 lei + 285 lei + 3830 lei + 8322 lei = 120.623 lei. Contribuția asiguratorie pentru muncă 2,25 % - 120.623 lei x 2,25% = 123.337 lei. Tariful orar minim calculat la salariul brut - 123.337 lei/365 zile/24 ore/zi = 14,079 lei/oră. La acest tarif orar autoritatea contractantă precizează că a adăugat cheltuielile indirecte în care sunt incluse uniformele şi dotările agenților de pază, profitul firmei, fondul de handicap în conformitate cu Legea nr. 448/2006 şi OUG nr. 60/2017, rezultând un tarif orar de 14,60 lei/oră, tarif care a fost folosit în calculul valorii estimate aferente serviciului de pază (posturi fixe). Autoritatea contractată arată că a lăsat la latitudinea ofertanților să-şi stabilească procentele aferente cheltuielilor indirecte şi beneficiului în conformitate cu politica de organizare şi management a firmelor de pază. De asemenea, se arată că pentru fondul de handicap, autoritatea contractantă nu a putut stabili valoarea fondului de handicap, deoarece diferă în funcție de numărul de angajați ai fiecărui ofertant. De asemenea, autoritatea contractantă consideră, că valoarea estimată pentru serviciile de pază aferentă acordului-cadru în perioada 01.04.2018-31.03.2020 de max. 1.024.570 lei fără TVA (70.176 ore x 14,60 lei/oră) este acoperitoare pentru desfășurarea în bune condiții a serviciilor solicitate în conformitate cu legislația în vigoare. Autoritatea contractată menționează că în calculul valorii estimate, autoritatea contractantă a ținut cont de bugetul de venituri şi cheltuieli al instituției pentru anul 2018, aprobat de ordonatorul principal de credite, în conformitate cu unele constrângeri financiare ale utilizării anumitor naturi de cheltuieli, aşa cum sunt prevăzute de art. 13, art. 14 şi art. 15 din OUG nr. 90/2017. De asemenea, la calculul valorii estimate, autoritatea contractantă arată că, în conformitate cu Normele de aplicare a Legii nr. 98/2016, a ținut cont şi de faptul că „valoarea estimată a achiziției se determină pe baza ofertelor de preț existente pe piață, primite/solicitate obținute prin 3 / 16
studiu de piață, etc. sau pe baza unor informații din achizițiile/contractele anterioare recente în scopul asigurării rezonabilității costurilor estimate şi se va întocmi în acest scop nota justificativă privind determinarea valorii estimate”, astfel că, pentru anul 2017, a derulat contractul de prestări servicii de pază şi transport valori pentru cele trei sedii din municipiul Constanța, având un număr mai mare de posturi fixe, respectiv 6 posturi fixe pe zi şi 4 posturi fixe pe noapte, cu un tarif orar pentru posturile fixe de 11,47 lei/oră. În ceea ce privește calculul valorii estimate pentru serviciile de transport valori - cod CPV obiect secundar: 60100000-9 Servicii de transport rutier, autoritatea contractantă menționează că a luat în considerare, prin caietul de sarcini, un număr estimat minim şi maxim de ore pentru transporturile de valori, acesta fiind influențat de încasările de la casieriile instituției în funcție de numărul de cursanți care desfășoară programe de pregătire continuă şi instruire în domeniul maritim şi fluvial. Întrucât, la data întocmirii caietului de sarcini, nu a putut estima valorile încasărilor zilnice, autoritatea contractantă învederează că transporturile de valori vor fi ocazionale, doar la solicitarea prealabilă a instituției. Față de motivele prezentate, autoritatea contractantă precizează că a estimat pentru perioada 01.04.2018 - 31.03.2020 un număr minim de 1001 ore, respectiv maxim de 1267 ore de transport valori ocazionale. Pentru valoarea estimată aferentă orelor de transport valori, autoritatea contractantă a avut în vedere ofertele de preț existente pe piață, primite/ solicitate obținute prin studiu de piață şi istoricul din achizițiile/contractele anterioare recente, respectiv valoarea tarifului orar de 8 lei/oră fără TVA, aferent contractului derulat în anul 2017. De asemenea, autoritatea contractantă arată că propunerile financiare primite de la ofertanții participanți la procedura simplificată proprie derulată în luna decembrie 2017 au fost cuprinse între 5 lei/oră fără TVA şi 10 lei/oră fără TVA. Autoritatea contractantă arată că valoarea maximă estimată pentru transporturile de valori a fost calculată în conformitate cu numărul maxim de ore, respectiv 1267 ore şi de un tarif orar de 10 lei/oră fără TVA, care cuprinde toate cheltuielile necesare acestui serviciu în conformitate cu valoarea reală a pieței, luând în considerare ofertele menționate, rezultând 12.670 lei fără TVA. Totodată, autoritatea contractantă menționează că ofertantul nu trebuie să fie permanent la dispoziția autorității contractante privind serviciile de transport valori, acestea fiind ocazionale şi numai la solicitarea beneficiarului. În finalul punctului de vedere, autoritatea contractată precizează următoarele: - valoarea totală estimată aferentă LOT-ului 1 întocmită de contestatar este în cuantum de 1.048.521 lei, din care valoarea pentru posturile de pază fixe este de 1.017.552 lei sub valoarea estimată a autorităţii contractante pentru posturile de pază fixe în sumă de 1.024.570 lei, 4 / 16
- valoarea estimată a transporturilor de valori a contestatarului este de 30.969 lei, faţă de valoarea estimată a autorităţii contractante de 12.670 lei, deoarece S.C. ... S.R.L a dublat numărul orelor pentru transportul de valori mai mari de 10.000 EURO și consideră că diferența de 11.281 lei, dintre valoarea totală estimată a contestatoarei, respectiv 1.048.521 lei şi valoarea totală estimată a autorității contractante pentru lotul 1, respectiv 1.037.240 lei, este foarte mică şi nu constituie un impediment, deoarece orice ofertant o poate acoperi prin proceduri şi strategii interne ale programului de management a firmei. Autoritatea contractantă a transmis, prin poștă, punctul de vedere nr. 2059/05.03.2018, în original, împreună cu o parte a documentelor necesare soluționării contestației, corespondența fiind înregistrată de Consiliu sub nr. 8997/06.03.2018. La data de 07.03.2018, Consiliul a înregistrat sub nr. 9253, corespondența transmisă de autoritatea contractantă, în format electronic, reprezentând Strategia de contractare și dovada transmiterii către contestatoare a punctului de vedere. Totodată, autoritatea contractantă a menționat faptul că, prin comisia de evaluare, „analizează conformitatea DUAE-urilor depuse de cei opt ofertanți, care au depus oferte pentru lotul 1”. Ulterior, autoritatea contractantă a transmis prin mijloace electronice (e-mail), clarificările și răspunsurile formulate în procedură, corespondența fiind înregistrată la Consiliu sub nr. 11409/20.03.2018. La data de 27.03.2018, Consiliul a înregistrat sub nr. 12336, corespondența transmisă de autoritatea contractantă, în format electronic, reprezentând procesele-verbale nr. 1-5, precum și adresa nr. 2829/ 27.03.2018, în cuprinsul căreia s-a precizat faptul în conformitate cu Procesul-verbal al şedinţei de evaluare al ofertelor nr. 1/1951 din 28.02.2018, s-au înscris cu ofertă pentru lotul 1, un număr de 8 ofertanți şi pentru lotul 2, un număr de 3 ofertanţi. În urma analizării DUAE-urilor, prin procesul verbal al şedinţei de evaluare al ofertelor nr. 2/2092 din 06.03.2018, autoritatea contractantă precizează că, prin comisia de evaluare, a transmis solicitări de clarificări către un număr de 4 ofertanţi iar în urma răspunsurilor transmise în termen la solicitările de clarificări, i-a considerat admişi în etapa următoare de evaluare a ofertelor tehnice (proces-verbal al şedinţei de evaluare al ofertelor nr. 3/2282 din 12.03.2018). Autoritatea contractantă menționează că în urma analizei propunerilor tehnice (proces-verbal al şedinţei de evaluare al ofertelor nr. 4/2450 din 15.03.2018) a celor 11 ofertanţi, a transmis solicitări de clarificări către un număr de 9 ofertanţi, respectând termenul de transmitere a răspunsurilor de regulă de 3 zile lucrătoare, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (2) din HG 395/2016 și a primit în termenul stabilit răspunsurile la solicitările de clarificări de la 7 ofertanţi. Cu privire la ofertantul SC ... SRL autoritatea contractantă arată că a transmis în termen o solicitare prin care a precizat că „dintr-o regretabilă eroare tehnică, societatea noastră nu poate depune 5 / 16
documentele în termenul solicitat”, iar comisia de evaluare nu a considerat concludentă această „eroare tehnică”, nefiind explicate de ofertant, motivele pertinente care au stat la baza acestei erori tehnice şi în conformitate cu art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare a considerat oferta operatorului economic ca fiind inacceptabilă. Referitor la hotărârea comisiei de evaluare privind descalificarea a încă doi ofertanţi, ale căror propuneri tehnice au fost inacceptabile şi neconforme, autoritatea contractantă face trimitere la Procesul-verbal al şedinţei de evaluare al ofertelor nr. 5/2802 din 26.03.2018. În final, autoritatea contractantă a menționat faptul că la data prezentei, în procedură, s-au calificat 5 ofertanți pentru lotul 1, respectiv 2 ofertanţi pentru lotul 2, iar comisia de evaluare va analiza propunerile financiare în conformitate cu solicitările din documentaţia de atribuire pentru ofertanţii calificaţi. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire „simplificată” – într-o singură etapă on-line, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului având ca obiect „Servicii de pază, protecție și supraveghere permanentă pentru cele patru sedii ... din Constanța și Galați și transport valori”, (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat cu nr. .../20.02.2018, stabilind „data limită de depunere a ofertelor” la 27.02.2018 ora 15:00, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și o valoare estimată între 1.298.732 – 1.303.652 RON. Procedura de atribuire în cauză a fost divizată în 2 loturi, după cum urmează: LOT 1 – „Servicii de pază, protecție și supraveghere permanentă pentru cele trei sedii ... din Constanța și transport valori”, având o valoare estimată între 1.034.579,6 – 1.037.239,6 RON; LOT 2 – „Servicii de pază, protecție și supraveghere permanentă pentru sediul ... din Galați și transport valori” având o valoare estimată între 264.152,4 – 266.412,4 RON. La data de 23.02.2018, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 101/2016, SC ... SRL a transmis autorității contractante, notificarea prealabilă nr. 22/23.02.2018 referitoare la valoarea estimată a lotului 1. La data de 26.02.2018, autoritatea contractantă a răspuns la notificarea prealabilă transmisă de contestatoare, prin adresa nr. 1897/26.02.2018 precizând că nu urmează să adopte măsuri de remediere. Fiind nemulțumită de răspunsul primit, la data de 27.02.2018, SC ... SRL a transmis Consiliului, prin mijloace electronice (e-mail), contestația care formează obiectul prezentului dosar 6 / 16
solicitând „obligarea autorității contractante la dispunerea măsurilor de remediere astfel încât să putem oferta un preț corect care să respecte legi ce stau la baza salarizării din România”. Analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul constată că aceasta a fost depusă la CNSC în ziua de 27.02.2018 care reprezintă și „data limită de depunere a ofertelor”, iar autoarea contestației nu a formulat o cerere de suspendare a procedurii de atribuire, astfel încât ... a continuat procedura de atribuire și a constatat că în cadrul acesteia s-au înscris 11 operatori economici (8 au depus ofertă în cadrul lotului 1 și trei au depus ofertă în cadrul lotului 2), la data emiterii prezentei decizii procedura de atribuire aflându-se în faza de evaluare financiară așa cum rezultă din adresa autorității contractante nr. 2829/27.03.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 12.336/27.03.2018. Pe de altă parte, Consiliul constată că în cadrul contestației, autoarea acesteia critică valoarea estimată a lotului nr. 1, stabilită de către autoritatea contractantă între 1.034.579,6 – 1.037.239,6 RON. Analizând prevederile Caietului de sarcini, Consiliul reține că, în referire la lotul 1, autoritatea contractantă a menționat, pentru întreaga perioadă a acordului-cadru (24 de luni), următorul număr de ore: - Posturi fixe - 70.176 ore, după cum urmează: • contract subsecvent 1 (01.03.2018 – 31.12.2018) – 29.376 ore/10 luni; • contract subsecvent 2 (01.01.2019 – 31.12.2019) – 35.040 ore/an; • contract subsecvent 3 (01.01.2020 – 29.02.2020) – 5.760 ore/60 zile; - Asigurarea de către prestator a unui autovehicul conform legii 333/2003 actualizată pentru transport valori cu șofer și a unui agent de pază înarmat de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 12.00 (2 h), pentru transportul valorilor zilnice mai mari de 10.000 de EURO: • minim: 801 ore, după cum urmează: º contract subsecvent 1 (01.03.2018 – 31.12.2018) – 335 ore/10 luni; º contract subsecvent 2 (01.01.2019 – 31.12.2019) – 400 ore/an; º contract subsecvent 3 (01.01.2020 – 29.02.2020) – 66 ore/60 zile; • maxim: 1027 ore, după cum urmează: º contract subsecvent 1 (01.03.2018 – 31.12.2018) – 430 ore/10 luni; º contract subsecvent 2 (01.01.2019 – 31.12.2019) – 512 ore/an; º contract subsecvent 3 (01.01.2020 – 29.02.2020) – 85 ore/60 zile; - Asigurarea de către prestator a unui agent de pază înarmat pentru transporturi de valori ocazionale mai mici de 10.000 de EURO care se vor efectua cu mașina instituției ... la cererea Beneficiarului: • minim: 200 ore, după cum urmează: º contract subsecvent 1 (01.03.2018 – 31.12.2018) – 84 ore/10 luni; º contract subsecvent 2 (01.01.2019 – 31.12.2019) – 100 ore/an; º contract subsecvent 3 (01.01.2020 – 29.02.2020) – 16 ore/60 zile; 7 / 16
• maxim: 240 ore, după cum urmează: º contract subsecvent 1 (01.03.2018 – 31.12.2018) – 100 ore/10 luni; º contract subsecvent 2 (01.01.2019 – 31.12.2019) – 120 ore/an; º contract subsecvent 3 (01.01.2020 – 29.02.2020) – 20 ore/60 zile. Analizând prevederile Fișei de date a achiziției, Consiliul reține că la punctul IV.4.2) Modul de prezentare a propunerii financiare, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „Elementul principal al ofertei și actul prin care operatorul economic își manifestă voința de a se angaja din punct de vedere juridic în relația contractuală cu autoritatea contractantă, este Formularul de ofertă (Formularul nr. 4) și anexa la acesta (care conține inclusiv termenul de valabilitate a ofertei), în cadrul căruia se completează prețul exprimat în LEI. Ofertanții vor completa și depune în ofertă, formularul de ofertă (Formularul nr. 4) în care se completează prețul cumulat fără T.V.A. al serviciilor prestate (prețul total al contractului) și un formular centralizator al propunerii financiare (Anexa formularului nr.4 - centralizator de prețuri). Pentru Lotul 1: Ofertantul va prezenta în oferta financiară prețul unitar al prestației în lei/oră fără TVA (atât pentru posturile fixe, cât și pentru transporturile de valori), prețul prestației în lei/lună fără TVA, prețul total al prestației pe fiecare contract subsecvent și valoarea totală a acordului cadru exprimată în lei fără TVA, conform Centralizatorul de prețuri - Anexa la formularul de ofertă. În calculul prețului se va include și cheltuielile indirecte cu uniforme, logistică, telefoane, combustibil, asigurări, etc. Pentru Lotul 2: (...) Pentru fiecare lot, în prețul ofertei, ofertantul va include toate cheltuielile legate de personal (inclusiv concediile de odihnă, sporuri, etc.), transport, cheltuieli indirecte, taxele și impozitele considerate ca obligatorii legale, profitul, etc. Pentru justificarea modului de fundamentare a prețului, ofertanții vor anexa Formularului de ofertă, pentru fiecare lot, următoarele: un deviz general care va conține toate categoriile de cheltuieli care au dus la obținerea prețului unitar și devize de calcul pentru fiecare categorie de cheltuieli care intră în componența prețului unitar, respectiv: deviz cheltuieli cu forța de muncă (manopera), așa cum au fost prezentate in caietul de sarcini. Ofertantul trebuie să aibă în vedere salariul minim pe economie pentru personalul angajat, conform legislației în vigoare, inclusiv cu modificările ce vor interveni pe parcursul derulării acordului – cadru. Se vor completa formularele solicitate și/sau alte formulare, considerate necesare de operatorii economici pentru detalierea elementelor de preț ce formează propunerea financiară. Se va preciza atât prețul unitar, cât și prețul total al serviciilor și vor include, dacă este 8 / 16
cazul, orice alte taxe, comisioane, adaosuri etc. Prețurile ofertate trebuie să fie valabile pentru prestarea serviciilor în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini și potrivit condițiilor comerciale precizate în prezenta documentație de atribuire și/sau în contractul/acordul-cadru anexat, sau care se pot deduce în mod rezonabil din acestea. Prețul ofertat este prețul menționat în Formularul de ofertă și calculat conform centralizatorului de prețuri, documente ce fac parte din prezenta documentație de atribuire. Prețul va fi exprimat în moneda menționată în aceste formulare. Prețul serviciilor de pază, protecție și supraveghere permanentă pentru cele patru sedii ... din Constanța și Galați și transport valori, cât și valoarea totală a contractelor subsecvente sunt ferme pe toată durata de derulare a contractului. Pe parcursul acordului cadru prețul poate fi ajustat doar în condițiile prevăzute la art. 28 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 (...)”. Relevante în analiza acestei contestații sunt și următoarele clarificări postate de către autoritatea contractantă în SEAP: - Clarificarea nr. 1: Răspunzând următoarei solicitări de clarificări, adresată de un operator economic interesat, și anume: „În cadrul documentației de atribuire la secțiunea IV.4.2. se specifică că oferta financiară va fi însoțită de anexa la formularul 4 - centralizator de prețuri. În cadrul secțiunii formulare nu am găsit acest document. Vă rugăm să ne puneți la dispoziție acest document”, autoritatea contractantă a publicat în SEAP următorul răspuns: „Centralizatorul de prețuri va fi întocmit conform modelului fiecărui operator economic, în conformitate cu secțiunea IV.4.2. Modul de prezentare a propunerii financiare din fișa de date, în care se precizează faptul că pentru Lot-ul 1: Ofertantul va prezenta în Centralizatorul de prețuri, prețul unitar al prestației în lei/oră fără TVA (atât pentru posturile fixe, cât și pentru transporturile de valori), prețul prestației în lei/lună fără TVA, prețul total al prestației pe fiecare contract subsecvent și valoarea totală a acordului cadru exprimată în lei fără TVA. În calculul tarifului orar se va include și cheltuielile indirecte cu uniforme, logistică, telefoane, combustibil, asigurări, etc. Valoarea totală a ofertei va fi alcătuită din valoarea celor 3 (trei) contracte subsecvente, care vor cuprinde valoarea totală a prestației serviciului de pază și valoarea totală de transport valori calculate pentru nr. maxim de ore precizate în caietul de sarcini”. - Clarificare nr. 2: Răspunzând următoarei solicitări de clarificări, adresată de un operator economic interesat, și anume: „Ne puteți pune la dispoziție structura tarifului pe care l-ați avut în vedere?”, autoritatea contractantă a publicat în SEAP următorul răspuns: „Structura tarifului orar avut în vedere la întocmirea valorii estimate a acordului-cadru este în conformitate cu toate actele normative în vigoare. Autoritatea 9 / 16
contractantă a ținut cont de salariul minim pe economie aprobat pentru anul 2018, precum și de toate celelalte sporuri, taxe, impozite, cheltuieli indirecte, beneficiu etc.”. - Clarificarea nr. 3: Răspunzând următoarei solicitări de clarificări, adresată de un operator economic interesat, și anume: „Având în vedere răspunsul dvs. la solicitarea anterioară vă rugăm să rectificați tabelul centralizator din Caietul de Sarcini de la pag. 3/4 deoarece calculele din ultimele două rânduri sunt eronate. În speță nu s-au adăugat orele prestate pentru «asigurarea de către prestator a unui agent de pază înarmat pentru transporturi de valori ocazionale mai mici de 10.000 de EURO care se vor efectua cu mașina instituției ... la cererea Beneficiarului»”, autoritatea contractantă a publicat în SEAP următorul răspuns: „În caietul de sarcini la pct-ul 2. Descrierea obiectivelor și locurilor asigurate, autoritatea contractantă a prezentat un calcul estimat pentru cele 3 (trei) contracte subsecvente aferent posturilor fixe și asigurarea de transport valori zilnice mai mari de 10.000 EURO, respectiv valori mai mici de 10.000 EURO la solicitarea beneficiarului, calcul efectuat la data întocmirii documentației de atribuire. După cum ați observat primul contract subsecvent are calculul posturilor fixe estimat în perioada 01.03.2018 – 31.12.2018 la care se adaugă orele aferente celor două transporturi de valori solicitate. Datorită faptului că documentația de atribuire a fost aprobată și publicată de ANAP după 21 de zile de la transmitere, primul contract subsecvent se va desfășura în perioada 01.04.2018- 31.12.2018, respectiv al treilea contract subsecvent se va desfășura în perioada 01.01.2020- 31.03.2020. De asemenea, nr. de ore maxim estimat pentru cele două transporturi de valori au fost modificate în consecință. Pentru a veni în întâmpinarea solicitării Dvs. anterioare vă prezentăm mai jos un model de Centralizator de prețuri, care ajută operatorii economici la întocmirea ofertei financiare. Contract subsecvent 1 – LOT 1 01.04.2018-31.12.2018 Contract subsecvent 2 – LOT 1 01.01.2019- 31.12.2019 Contract subsecvent 3 – LOT 1 01.01.2020- 31.03.2020 V.Posturi fixe TOTAL
ORE
: 13.200+13.200 = 26.400 H / 9 luni pentru toata perioada (01.04.2018 – 31.12.2018) pentru toate cele trei sedii ... din Constanta Valoarea aferentă = 26.400 ore x tarif orar lei/ora TOTAL ORE : 17.520 h + 17.520 h = 35.040 H / An pentru toata perioada (01.01.2019- 31.12.2019) pentru toate cele trei sedii ... din Constanta Valoarea aferentă = 35.040 ore x tarif orar lei/ora TOTAL ORE : 4368 h + 4368 h = 8736 H / 91 zile pentru toata perioada (01.01.2020- 31.03.2020) pentru toate cele trei sedii ... din Constanta Valoarea aferentă = 8736 ore x tarif orar lei/ora TR 1- Asigurarea de catre prestator a unui autovehicul conform legii 333/2003
actualizata Min: 335 h/9 luni Max: 395 h/9 luni Valoarea aferentă transp Min: 400 h/an Max: 512 h/an Valoarea aferentă transp Min: 66 h/60 zile Max: 120 h/60 zile Valoarea aferentă transp 10 / 16
pentru transport valori cu sofer si a unui agent de paza inarmat de luni pana vineri in intervalul orar 10.00 – 12.00 ( 2 h ), pentru
transportul valorilor zilnice mai mari de 10.000 de EURO valori > 10.000 EURO = 395 ore x tarif transp valori valori > 10.000 EURO = 512 ore x tarif transp valori valori > 10.000 EURO = 120 ore x tarif transp valori TR 2- Asigurarea de catre prestator a unui agent de paza inarmat pentru transporturi de valori ocazionale mai mici de 10.000 de EURO care se vor efectua cu masina institutiei ... la cererea Beneficiarului Min: 84 h/9 luni Max: 90 h/9 luni Valoarea aferentă transp valori < 10.000 EURO = 90 ore x tarif transp valori Min: 100 h/an Max: 120 h/an Valoarea aferentă transp valori < 10.000 EURO = 120 ore x tarif transp valori Min: 16 h/60 zile Max: 30 h/60 zile Valoarea aferentă transp valori < 10.000 EURO = 30 ore x tarif transp valori Valoare totală ctr. subsecvente- LOT 1 VT1 = V.Posturi fixe + V. TR1 + V. TR 2 VT2 = V.Posturi fixe + V. TR1 + V. TR 2 VT3 = V.Posturi fixe + V. TR1 + V. TR 2 Valoare totală acord cadru - LOT 1 VT= VT 1 + VT 2 + VT3 Analizând acest răspuns la clarificări, Consiliul constată că numărul de ore solicitat prin caietul de sarcini nu a fost modificat de către autoritatea contractantă. Dacă execuția contractului începe cu o lună mai târziu, atunci acesta se va încheia cu o lună mai târziu. Luna care se pierde din primul contract subsecvent se adaugă celui de-al treilea contract subsecvent, dar numărul de ore rămâne același, respectiv: - Posturi fixe - 70.176 ore, - Asigurarea de către prestator a unui autovehicul conform legii 333/2003 actualizată pentru transport valori cu șofer și a unui agent de paza înarmat de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 12.00 (2 h), pentru transportul valorilor zilnice mai mari de 10.000 de EURO: • minim: 801 ore; • maxim: 1027 ore; - Asigurarea de către prestator a unui agent de pază înarmat pentru transporturi de valori ocazionale mai mici de 10.000 de EURO care se vor efectua cu mașina instituției ... la cererea Beneficiarului: • minim: 200 ore; • maxim: 240 ore. În cadrul contestației, contestatoarea apreciază că valoarea manoperei pentru un post permanent este de „14,08 lei + 0,42 lei fondul de handicap” iar valoarea manoperei pentru un post de zi este de „13,08 lei + 0,42 lei fondul de handicap” (doar salariul agentului fără cheltuielile ocazionate de desfășurarea contractului: uniforme, logistică, telefoane, stații, echipaje de intervenție, combustibil, controale, asigurări, personal TESA, etc, și fără profit) și concluzionează după cum urmează: „70.176 ore x 14,50 lei tarif post permanent = 1.017.552 lei; 2294 ore x 13,50 tarif post de zi = 30.969,00 lei; 11 / 16
Total: 1.048.521 lei (ceea ce depășește valoarea estimată doar din manoperă fără adaos comercial și cheltuielile ocazionate cu desfășurarea contractului)”. În acest context, Consiliul reiterează că valoarea estimată a lotului 1 „Servicii de pază, protecție și supraveghere permanentă pentru cele trei sedii ... din Constanța și transport valori”, este cuprinsă între 1.034.579,6 – 1.037.239,6 RON. Pornind de la calculul prezentat de contestatoare în cadrul actului de sesizare a Consiliului, se constată că numărul de ore indicat de SC ... SRL pentru posturile fixe (70.176 ore) este corect, însă numărul maxim de ore pentru „Asigurarea de către prestator a unui autovehicul conform legii 333/2003 actualizată pentru transport valori cu șofer și a unui agent de paza înarmat de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 12.00 (2 h), pentru transportul valorilor zilnice mai mari de 10.000 de EURO” și „Asigurarea de către prestator a unui agent de pază înarmat pentru transporturi de valori ocazionale mai mici de 10.000 de EURO care se vor efectua cu mașina instituției ... la cererea Beneficiarului” a fost calculat în mod greșit de contestatoare (2294 ore). Numărul corect de ore este 1027 + 240 = 1267 ore, contestatoarea dublând în mod eronat numărul de pentru „Asigurarea de către prestator a unui autovehicul conform legii 333/2003 actualizată pentru transport valori cu șofer și a unui agent de paza înarmat de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 12.00 (2 h), pentru transportul valorilor zilnice mai mari de 10.000 de EURO”, deși atât din Caietul de sarcini cât și din Clarificare nr. 3 rezultă un număr maxim de 1027 ore pentru transportul de valori mai mari de 10.000 EURO, și nu de 2054 ore. Astfel, luând în considerare tarifele enunțate de contestatoare (valoarea manoperei pentru un post permanent =14,50 lei iar valoarea manoperei pentru un post de zi = 13,50 lei), folosind numărul corect de ore pentru transport de valori mai mari de 10.000 EURO, și anume 1027 ore, calculul s-ar prezenta astfel: „70.176 ore x 14,50 lei tarif post permanent = 1.017.552 lei; 1267 ore x 13,50 tarif post de zi = 17.104,5 lei; Total: 1.034.656,5 lei [prin urmare mai mică decât valoarea maximă estimată a lotului 1 (1.037.239,6 RON), critica referitoare la acest aspect fiind astfel neîntemeiată]. În ceea ce privește valoarea manoperei pentru un post permanent, Consiliul constată că atât autoarea contestației cât și autoritatea contractantă sunt de acord cu privire la faptul că 14,08 lei reprezintă un tarif minim calculat conform legilor în vigoare. În acest context, autoarea contestației menționează că: „Total manoperă post permanent: 14,08 + 0,42 lei fondul de handicap conform conform Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată 12 / 16
cu Ordonanţa de urgentă nr. 60/2017 = 14,50 lei/oră (doar salariul agentului fără cheltuielile ocazionate cu desfășurarea contractului: uniforme, logistică, telefoane, stații, echipaje de intervenție, combustibil, controale, asigurări, personal TESA etc, și fără profit”, în timp ce autoritatea contractantă precizează că „la acest tarif (Nota Consiliului: 14,079 lei/oră) (...) a adăugat cheltuielile indirecte în care sunt incluse uniformele şi dotările agenţilor de pază, profitul firmei, fondul de handicap în conformitate cu Legea 448/2006 şi OUG 60/2017, rezultând un tarif orar de 14,60 lei/oră, tarif care a fost folosit în calculul valorii estimate aferente serviciului de pază (posturi fixe). ... a lăsat la latitudinea ofertanţilor să-şi stabilească procentele aferente cheltuielilor indirecte şi beneficiului în conformitate cu politica de organizare şi management a firmelor de pază. De asemenea, pentru fondul de handicap, în conformitate cu Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 angajaţi, au obligaţia de a anagaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Entităţile care nu se achită de obligaţia de mai sus au de plătit la stat lunar o sumă reprezentând salariul de bază minim brut înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, autoritatea contractantă nu a putut stabili valoarea fondului de handicap, deoarece aceasta diferă în funcţie de numărul de angajaţi a fiecărui ofertant”. Raportat la critica analizată Consiliul reține că art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a suferit modificări începând cu data de 01.09.2017 (OUG nr. 60/2017), iar în condițiile în care „data limită de depunere a ofertelor” a fost la 27.02.2018, stabilirea tarifelor care vor fi ofertate de participanții la procedură se va face luând în considerare și aceste prevederi legale. Astfel, Consiliul reține că anterior datei de 01.09.2017, articolul 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap avea următorul cuprins: „(1) Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judeţean sau al sectoarelor municipiului Bucureşti. (2) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.
(3) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii: 13 / 16
a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; b) să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la lit. a). (...) (5) Monitorizarea şi controlul respectării prevederilor art. 78 alin. (2) şi (3) se fac de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”. Prin OUG nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 (publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 648 din data de 07 august 2017), începând cu data de 01.09.2017 alineatul (3) al articolului 78 s-a modificat după cum urmează: „Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap”. Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, în prezent există opțiunea legală a persoanelor juridice de a angaja, în situația în care au cel puțin 50 angajați, persoane cu handicap într-un procent de 4% din numărul total de salariați sau de a plăti o sumă lunară către bugetul de stat. Conform noilor dispoziții legale persoanele juridice vor achita pentru fiecare loc de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, nu 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ci 100%. Raportat la dispozițiile legale în vigoare suma la care face referire art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 este o obligație instituită în sarcina autorităților și instituțiilor publice, precum și a persoanelor juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap. De asemenea, din analiza textului de lege sus citat, se poate reține că valoarea acestei sume este o variabilă, dată de numărul de locuri de muncă în care nu sunt angajate persoane cu handicap, în raport de numărul total de angajați ai persoanei juridice, prin urmare nu în funcție de numărul de persoane alocat pentru executarea unui anumit contract. Astfel, la stabilirea valorii estimate, autoritatea contractantă nu poate stabili cu exactitate valoarea aferentă acestui fond, Consiliul reținând ca relevante susținerile acesteia referitoare la faptul că această sumă „diferă în funcţie de numărul de angajaţi a fiecărui ofertant”. Pe de altă parte, Consiliul apreciază că respectarea de către ofertanți a dispozițiilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 se impune a fi verificată de către 14 / 16
membrii Comisiei de evaluare, în analiza tarifelor ofertate, în funcție de situația concretă a fiecărui ofertant (număr total de angajați – număr persoane cu handicap angajate). În acest context, Consiliul reține că valoarea maximă estimată a lotului 1 este de 1.037.239,6 lei, ceea ce înseamnă că la o cantitate maximă estimată de 71.443 ore pentru acest lot (70.176 ore posturi fixe + 1027 ore transport valori mai mari de 10.000 euro + 240 ore transport valori mai mici de 10.000 euro = 71.443 ore), rezultă un tarif orar mediu de 14,51 lei/oră, mai mare decât tarifele de 14,08 lei, respectiv 13,08 lei menționate de către autoarea contestației în cadrul actului de sesizare a Consiliului, ca reprezentând salariul minim obligatoriu al agentului de pază („post fix”/ „post de zi”) - fără cheltuieli directe, indirecte etc. De altfel, analizând lista operatorilor economici care au depus ofertă în procedură, se constată că însăși autoarea contestației a depus o ofertă în cadrul lotului 1 rezultând astfel că s-a putut încadra în valoarea estimată stabilită de către autoritatea contractantă pentru lotul contestat. Astfel, Consiliul constată că atitudinea contestatoarei nu este una consecventă, liniară, fiind una contradictorie, ofertantul contestator urmărind să creeze două situații juridice, în funcție de care, în viitor, va avea posibilitatea să opteze în funcție de interesul său la acel moment. Astfel, dacă oferta sa ar fi declarată câștigătoare, în mod evident va renunța la acțiune (contestație/plângere) și va opta pentru încheierea contractului (scopul oricărui ofertant fiind acesta) iar în situația în care oferta sa va fi respinsă opțiunea sa va fi aceea de a insista în desființarea procedurii de atribuire, respectiv admiterea contestației și anularea procedurii de atribuire, întrucât în stadiul actual al procedurii de atribuire nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere cu privire la valoarea estimată a lotului 1. Conform dispozițiilor art. 3 lit. hh) din Legea nr. 98/2016, „oferta” reprezintă „actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziție publică”. În consecință, orice ofertant urmărește câștigarea procedurii și, deci, încheierea contractului de achiziție publică cu autoritatea contractantă și nu „anularea procedurii”. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 [„Autoritatea contractantă calculează valoarea estimată a unei achiziţii având în vedere valoarea totală de plată, fără TVA, estimată de autoritatea contractantă, luând în considerare orice eventuale forme de opţiuni şi prelungiri ale contractului menţionate în mod explicit în documentele achiziţiei”] precum și dispozițiile art. 12 din același act normativ [„Valoarea estimată a achiziţiei se determină înainte de iniţierea procedurii de atribuire şi este valabilă la momentul iniţierii 15 / 16
procedurii de atribuire. Iniţierea procedurii de atribuire se realizează prin una dintre următoarele modalităţi: a) transmiterea spre publicare a anunţului de participare; b) în cazul achiziţiei de servicii sociale ori alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2, transmiterea spre publicare a anunţului de participare ori a anunţului de intenţie care este valabil în mod continuu; c) transmiterea invitaţiei de participare la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”], luând în considerare argumentele expuse în considerentele prezentei decizii, Consiliul apreciază că, în speță, valoarea estimată a lotului 1 nu a fost subevaluată de către autoritatea contractantă, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET
MEMBRU COMPLET ... Redactat în 4 exemplare originale, conţine 16 pagini. 16 / 16