AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6709

BO2018_6709

Respinge
2018Fonduri: EuropeneLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 71520000-9
Critici: R3.3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 79.182 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data:... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., având CUI ..., înregistrată la ORC București sub nr. ..., reprezentată legal prin ..., în calitate de Director General, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Supervizarea lucrărilor", cod CPV 71520000-9, organizată de ..., în calitate de entitate contractantă, cu sediul în ... s-a solicitat: - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 1-6, având nr. 242 din data de 15.01.2018, a raportului procedurii nr. BG238 din data de 15.01.2017 și a actelor subsecvente sau care au stat la baza emiterii acestora, precum și a celorlalte acte care au condus la declararea ofertei ... ca fiind acceptabilă și conformă; - obligarea autorității la reluarea procedurii de atribuire fără luarea in considerare a ofertei depuse de ..., pentru motive de inacceptabilitate și pentru motive de neconformitate ale acesteia, potrivit celor precizate în contestație; - în subsidiar, in cazul neadoptării măsurilor de respingere a ofertei menționate, reluarea procedurii cu reanalizarea ofertei depuse de ..., conform motivelor descrise în cuprinsul contestației, ce impun o evaluare mai riguroasă. SC ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional de ..., cu sediul procedural ales în ..., depune cererea de intervenție nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., cu privire la contestația depusă de ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., în cadrul procedurii de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect 1/25

§ 2

„Supervizarea lucrărilor", cod CPV 71520000-9, organizată de ..., în calitate de entitate contractantă, cu sediul în ... prin care s-a solicitat: - admiterea cererii de intervenţie voluntară; - respingerea contestaţiei formulată de ... ca nefondată cu consecința menţinerii deciziei prin care oferta SC ... a fost declarată câştigătoare; - obligarea contestatorului ... la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... reclamă decizia entității de desemnare ca fiind câștigătoare a ofertei depusă de ..., în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, învederând în motivare următoarele: În susținerea criticii privind neconformitatea ofertei ..., contestatorul menționează următoarele aspecte: 1. Oferta depusă de ... trebuia respinsă ca fiind neconformă, ca urmare a nedemonstrării experienței specifice pentru următorii experți:A. A. Expertul ...- EP9 - INGINER REZIDENT (VS-CL-G01 componenta SCADA pe rețele) Contestatorul arată că pentru EP9 - INGINER REZIDENT (VS-CL-G01 componenta SCADA pe rețele), experiența specifică solicitată de entitatea contractantă, conform cap. 7.2.1. Experți principali din caietul de sarcini si precizată la cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din Fisa de date a achiziției, a fost următoarea: ” Experiența dovedită în supervizarea lucrărilor în minim un proiect de infrastructura în calitate de diriginte de șantier, inginer rezident, Lider Adjunct de Echipa, Lider de Echipa”. Totodată se menționează că potrivit cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, prin proiect de infrastructură se înțelege proiect în construcții, transporturi, mediu, telecomunicații, utilități. Potrivit celor consemnate în raportul procedurii, în cadrul ședinței de evaluare nr. 3, entitatea a constatat că din documentul prezentat de ofertant, respectiv Recomandarea nr. 853/01.07.2017 eliberată de Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila SA, nu rezultă experiența dovedită în supervizarea lucrărilor în minim un proiect de infrastructură in calitate de diriginte de șantier, inginer rezident, Lider Adjunct de Echipa, Lider de Echipa. Prin adresa nr. BG3461/05.10.2017, publicată în SEAP, entitatea a solicitat ofertantului să clarifice acest aspect. Ofertantul desemnat câștigător a răspuns prin adresa nr. 727/11.10.2017 precizând că ”..., îndeplinește cerințele autorității contractante pentru poziția de Inginer SCADA. Mai mult, în sprijinul susținerii experienței dl. ..., vă transmitem si recomandarea emisă de ... și recomandarea emisă de ISPA Suceava din data de 30.07.2011”. 2

§ 3

Contestatorul precizează că în cadrul raportului procedurii de atribuire (pag. 57-59), sunt precizate detaliat informațiile cuprinse în aceasta nouă recomandare atașată pentru Expertul .... Analizând aceste informații, în cadrul ședinței de evaluare nr. 4, entitatea a constatat ca pozițiile de expert mecanic si deputy project manager, ambele menționate în cadrul celei de a doua recomandări transmise, nu reprezintă experiența dovedită în supervizarea lucrărilor în minim un proiect de infrastructura in calitate de diriginte de șantier, inginer rezident, Lider Adjunct de Echipa, Lider de Echipa, conform cerințelor din fișa de date pentru aceasta poziție de expert. Totodată, se precizează că nici în cadrul documentului în limba engleză emis la data de 30 iulie 2011, nu se menționează nici o calitate a domnului ...de îndeplinire a experienței specifice conform cerinței din fișa de date pentru aceasta poziție de expert. Având în vedere aceste aspecte, entitatea, prin adresa nr. BG3563/16.10.2017 (pag. 59 din raportul procedurii), a solicitat din nou ofertantului ... să clarifice îndeplinirea experienței specifice pentru dl ..., conform documentelor prezentate cu adresa nr. 727/11.10.2017. Contestatorul critică faptul că, prin adresa nr. 754/20.10.2017, de răspuns la solicitarea entității, depășind cadrul solicitării entității, ofertantul atașează un document nou, respectiv o altă recomandare (nr. 132/17.07.2017), emisă de ..., în cadrul căreia se menționează faptul că dl ...a fost implicat în calitate de Inginer rezident - Specialist sisteme SCADA în numeroase proiecte, fiind menționate proiectele respective (pag. 60 din Raportul procedurii). În urma ședinței de evaluare nr. 5, s-a solicitat ofertantului să transmită contracte de munca / colaborare / prestări servicii încheiate între ... și dl. ..., din care sa rezulte calitatea de Inginer rezident - Specialist sisteme SCADA, pentru cel puțin unul din cele 4 proiecte menționate în cadrul recomandării nr. 132/17.07.2017, în conformitate cu art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016. La solicitarea entității, ofertantul SC ... a răspuns prin adresa nr. 825/08.11.2017, transmițând două contracte de colaborare încheiate între ... și PFA ..., prin care acesta se obliga să realizeze servicii de supervizare și consultanță tehnica- Specializarea Instalatii si Rețele Electrice, inclusiv echipamente si Sisteme SCADA, fiind precizate și obiectivele de investiții pentru care urmează să presteze serviciile menționate (pag. 61 din Raportul procedurii). Analizând noile documente, entitatea a considerat răspunsul ca fiind concludent. Față de cele anterior arătate, contestatorul apreciază că prin solicitările de clarificări repetate adresate ofertantului SC ... cu privire la această poziție de expert, a determinat apariția unor avantaje evidente și nejustificate în favoarea ofertantului cu încălcarea prevederilor art. 221 din Legea nr. 99/2016. În susținere, contestatorul învederează că, deși, prin adresa nr. 727/11.10.2017 ofertantul desemnat câștigător a precizat că "..., îndeplinește cerințele autorității contractante pentru poziția de Inginer SCADA", atașând în acest sens o altă recomandare, una noua fata de documentele depuse in oferta sa, entitatea a considerat necesar că mai solicite o serie de clarificări pentru îndeplinirea cerinței, solicitarea conținând precizarea "conform documentelor prezentate cu adresa nr. 727/11.10/2017". Contestatorul subliniază că în răspunsul la această nouă 3/25

§ 4

solicitare de clarificări, ofertantul nu a respectat cadrul stabilit de entitatea contractantă, respectiv nu se referă la documentele prezentate cu adresa nr. 727/11.10/2017, ci a transmis un document nou, o altă recomandare, cu informații total diferite față de, pe de o parte informațiile depuse inițial in cadrul ofertei, cât și față de adresa nr. 727/2017. Abia, după ce entitatea contractantă a analizat documentele depuse în urma celei de a treia solicitări de clarificări, respectiv contractele de colaborare pe care Expertul în cauza le are cu emitentul ..., entitatea a decis ca ofertantul îndeplinește cerința cu privire la poziția de expert EP9 - INGINER REZIDENT (VS-CL-G01 componenta SCADA pe rețele). Astfel, contestatorul învederează că entitatea contractantă a încălcat prevederile art. 221 alin. 2 din Legea nr. 99/2016, precum si ale art. 130 alin. (1) și art. 140 alin. (5) din HG nr. 394/2016 prin faptul că a dat posibilitatea ofertantului să transmită alte documente față de cele depuse în ofertă și în primul set de clarificări solicitate, prin care să dovedească îndeplinirea cerinței de experiența specifică cu privire la aceasta poziție de expert. Contestatorul critică faptul că entitatea a dat posibilitatea ofertantului de a depune documentele doveditoare atât în cadrul ofertei, cat și în cadrul răspunsului la prima solicitare de clarificări, iar acesta aduce un document pe care entitatea îl consideră relevant abia cu a treia și a patra ocazie, în urma solicitărilor de clarificări nr. BG3563/16.10.2017 și BG 3753/02.11.2017 ale entității contractante. Acesta atrage atenția asupra faptului că abia din răspunsurile la aceste ultime solicitări de clarificare menționate mai sus s-a constatat îndeplinirea cerinței, deși din documentele depuse inițial și prima solicitare de clarificări care făcea referire la oferta inițială, nu rezulta îndeplinirea acestei cerințe. Tot prin contestația formulată se mai arată că, din raportul de evaluare nu reiese existența în CV-ul expertului ... depus în cadrul ofertei, a experienței specifice demonstrate prin recomandarea emisă de ... cu nr. 132/17.07.2017, aspect relevant în ceea ce privește eventuala corelare / susținere a celor precizate în recomandare cu informațiile prezente deja în cadrul ofertei tehnice. În opinia contestatorului prin noile documente transmise de ofertant, au fost încălcate prevederile art. 130 alin. 1 din HG nr. 394/2016, deoarece prin noile documente transmise față de cele inițiale, a fost modificat și completat conținutul ofertei într-un mod nepermis de legislația achizițiilor publice si astfel, nu s-a mai respectat caracterului obligatoriu al acesteia pe toata perioada de valabilitate stabilită de entitatea contractantă si asumata de ofertant. B. Expertul ... - EP5 - INGINER REZIDENT Negrești (VS-CL-HU&NE-R- 03) Pentru EP 5 INGINER REZIDENT - Negrești - (VS-CL-HU&NE-R-03), experiența specifică solicitată de entitatea contractantă, conform Cap. 7.2.1. Experți principali din Caietul de sarcini și precizată la Cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, a fost următoarea: ”Experiența dovedită în supervizarea lucrărilor în minim un proiect de infrastructură în calitate de diriginte de șantier, inginer rezident, Lider Adjunct de Echipa Lider de Echipa”. 4

§ 5

Conform Cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, prin proiect de infrastructură se înțelege proiect in construcții, transporturi, mediu, telecomunicații, utilități. Contestatorul menționează că potrivit raportului procedurii, în cadrul Ședinței de evaluare nr. 3 (pag 51-52 din raportul procedurii), entitatea a constatat că din cele două documente prezentate de ofertant în cadrul ofertei nu rezultă experiența dovedită în supervizarea lucrărilor în minim un proiect de infrastructură in calitate de diriginte de șantier, inginer resident, Lider Adjunct de Echipa, Lider de Echipa. În consecință, prin adresa nr. BG3461/05.10.2017, publicată in SEAP, entitatea a solicitat ofertantului să clarifice acest aspect. Prin adresa de răspuns nr. 727/11.10.2017, ofertantul a precizat că "..., îndeplinește cerințele autorității contractante pentru poziția de Inginer RESIDENT NEGREȘTI. Mai mult, în sprijinul susținerii experienței dl. ..., vă transmitem și Recomandarea nr. 1147 - 17/312 din data de 09.10.2017, emisa de ...”. Ofertantul a atașat un document care reprezintă o recomandare datată 08.08.2017, cu antet ..., dar despre care, conform celor consemnate în raportul procedurii, entitatea a constatat (pag. 52-52 din Raportul procedurii) că nu poartă numărul de referință 1147-17/312 și nici data de 09.10.2017, așa cum s-a precizat în răspunsul la solicitarea de clarificări. Din cuprinsul aceluiași document rezultă că ”Dl ..., în calitate de Inginer Rezident Adjunct Lider de Echipa, a fost implicat în elaborarea soluțiilor și coordonarea execuției colaborând permanent cu departamentul Tehnic al investitorului si ... în coordonarea lucrărilor pentru proiectele...", fiind menționate proiectele respective. Entitatea a considerat că nu rezultă experiență dovedită în supervizarea lucrărilor în minim un proiect de infrastructura în calitate de diriginte de șantier, inginer rezident, Lider Adjunct de Echipa Lider de Echipa. Având în vedere că nici prin acest răspuns la solicitarea de clarificări ofertantul nu a demonstrat experiența specifică solicitată, entitatea contractantă a transmis adresa nr. BG3563/16.10.2017, prin care s-a solicitat ofertantului și transmiterea documentului cu nr. 1147-17/312 din data de 09.10.2017. Prin adresa nr. 754/20.10.2017, ofertantul a transmis recomandarea nr. 1147-17/312 din data de 09.10.2017 despre care precizează că nu a putut fi transmisă, inițial, împreună cu adresa nr. 727/11.10.2017, din cauze tehnice ale mediului de rețea partajat al ofertantului (pag. 53 din raportul procedurii). Cu privire la conținutul răspunsului, contestatorul menționează că sunt specificate aceleași proiecte din recomandarea anexată cu antet ... si datată 08.08.2017, despre care emitentul precizează ca "Dl ..., in calitate de Inginer Rezident Adjunct Lider de Echipa, a fost implicat in elaborarea soluțiilor si coordonarea execuției colaborand permanent cu departamentul Tehnic al investitorului si ... in coordonarea lucrărilor pentru proiectele..." Ca urmare a ședinței de evaluare nr. 5, entitatea a solicitat ofertantului să transmită contracte de muncă/colaborare/prestări de servicii încheiate între ... și dl ..., din care să rezulte calitatea de Inginer Rezident Adjunct Lider de Echipa, pentru cel puțin unul din cele 4 proiecte menționate în cadrul Scrisorii nr. 1147-17/312 din 09.10.2017, in 5/25

§ 6

conformitate cu art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016. SC ... a răspuns prin adresa nr. 825/08.11.2017 anexând un contract de prestări servicii încheiat între ... și dl. ..., având ca obiect "Servicii de studii de fezabilitate, proiect tehnic, asistență tehnică și supervizarea lucrărilor de execuție pentru EXTINDEREA REȚELEI DE DISTRIBUTIE APA SI MODERNIZARE STATIE DE TRATARE A APELOR REZIDUALE IN LOCALITATEA SAMBIR, DISTRICTUL SAMBIR, UCRAINA". În cadrul ședinței de evaluare nr. 6, entitatea contractantă a constatat că acest răspuns este concludent și a considerat că ofertantul îndeplinește această cerință. Față de cele anterior arătate, contestatorul apreciază că prin solicitările de clarificări repetate adresate ofertantului SC ... cu privire la această poziție de expert, a determinat apariția unor avantaje evidente și nejustificate în favoarea ofertantului cu încălcarea prevederilor art. 221 din Legea nr. 99/2016. În susținere, contestatorul învederează că, desi, prin adresa nr. 727/11.10.2017 ofertantul desemnat câștigător a precizat că "..., îndeplinește cerințele autorității contractante pentru poziția de Inginer RESIDENT NEGREȘTI", atașând totodată Recomandarea nr. 1147- 17/312 din data de 09.10.2017, emisa de ...", entitatea a considerat că cerința nu este îndeplinită, mai mult în locul documentului precizat în adresă, este alt document datat 08.08.2017 și nici din acest document nu rezultă îndeplinirea cerinței. Contestatorul critică faptul că entitatea a mai solicitat o serie de clarificări, solicitând transmiterea documentului nr. 1147-17/312 din data de 09.10.2017, despre care ofertantul a afirmat ca prima dată nu a putut fi transmis din cauza unor probleme tehnice ale mediului de rețea partajat al ofertantului. Astfel, se arată că abia, după ce entitatea contractantă a analizat documentele depuse în urma celei de a doua solicitare de clarificări, respectiv contractul de prestări servicii încheiat intre ... și dl. ..., aceasta a decis că ofertantul îndeplinește cerința entității contractante cu privire la poziția de expert EP5 - INGINER REZIDENT Negrești (VS-CL-HU&NE-R- 03). Contestatorul consideră că, prin faptul că ofertantul nu a transmis în urma primei solicitări de clarificări recomandarea nr. 1147-17/312 din data de 09.10.2017, deși a specificat în cadrul adresei nr. 727/11.10.2017 că o atașează, pentru ca ulterior să justifice neatașarea prin cauze tehnice care țin de mediul de rețea partajat al ofertantului, au fost încălcate prevederile legale ale art. 130 alin. (1), art. 131, art. 140 alin. (4) teza 2 și art. 140, alin. (5) din HG nr. 394/2016. Astfel, se afirmă că prin transmiterea de către SC ... a unor documente care nu au fost depuse inițial în ofertă, s-au încălcat prevederile art. 130 alin. (1) din HG nr.394/2016. De asemenea, contestatorul arată că justificarea prezentată de ofertant, respectiv ”neatașarea prin cauze tehnice care țin de mediul de rețea partajat al ofertantului” este nefondată, deoarece riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă. Oferta si documentele aferente trebuie încărcate în SEAP, legislația prevede ca excepții doar erorile care cad în sarcina operatorului SEAP, ofertanții având obligația de a-și lua toate măsurile tehnice necesare pentru a transmite oferta și documentele aferente la timp. În consecință, contestatorul susține că, în speță, se poate considera că ofertantul de fapt 6

§ 7

nu a transmis în totalitate documentele aferente răspunsului la solicitările de clarificări, deși a precizat că le atașează, situație în care devin incidente prevederile art. art. 140 alin. (4) teza 2 din HG nr. 394/2016. Concluzionând, contestatorul susține că prin documentele transmise ca răspuns la solicitările repetate ale entității, respectiv contractul de servicii încheiat intre ... si D-l ..., ofertantul a modificat conținutul propunerii tehnice cu privire la aceasta poziție de expert, fapt ce atrage obligativitatea respingerii ofertei ca neconformă. 2. Oferta depusă de SC ... trebuia respinsă ca fiind inacceptabilă, din cauza neprezentării, în condițiile legii și a documentației de atribuire, a documentelor justificative actualizate. Cu privire la această critică, contestatorul arată că, potrivit raportului procedurii, în cadrul DUAE terțul susținător ..., a completat că îndeplinește cerințele solicitate de entitatea contractantă la Cap. III.2.1.a) Situația personala a candidatului sau ofertantului din fișa de date a achiziției, respectiv nu se află în situațiile de excludere prevăzute la art. 177, 178 și 180 din Legea nr. 99/2016. Tot din raportul procedurii rezultă și modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței, respectiv documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE și care urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante de ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, respectiv: ”1. certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.) la momentul prezentării; 2. cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau al celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; 3. după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale; 4. alte documente edificatoare, după caz.” Contestatorul învederează că prin adresa nr. 867/21.11.2017 entitatea a solicitat ofertantului ... depunerea documentelor doveditoare privind îndeplinirea criteriilor de calificare iar în raportul procedurii (pag. 70 - 71), referitor la această adresă, s-a consemnat că ”în cadrul ședinței de evaluare nr. 8 - Proces verbal nr. BG4020 din 29.11.2017, Comisia de evaluare a constatat că în fișierul Certificate CE.pdf si nici in celelalte fișiere anexate la adresa nr. 867 din 21.11.2017, nu s-au regăsit documente cu privire la: 1. certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.) la momentul prezentării; 2. cazierul judiciar al operatorului economic; 3. după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 179 7/25

§ 8

alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale; 4. alte documente edificatoare, după caz.” Ca urmare, prin adresa nr. BG4032/29.11.2017, entitatea a solicitat ofertantului să clarifice aceste aspecte, iar ofertantul a transmis ulterior si documentele constatate lipsă inițial. În cadrul ședinței de evaluare nr. 9, entitatea a concluzionat că ofertantul îndeplinește cerințele solicitate cu privire la neîncadrarea în situațiile de excludere din procedura de atribuire pentru terțul susținător .... Având în vedere cele anterior arătate, contestatorul afirmă că acceptând depunerea pentru prima dată a unor documente justificative actualizate ulterior răspunsului acestuia la adresa entității contractante nr. BG4032/29.11.2017, inclusiv în lipsa unei justificări temeinice din partea ofertantului clasat pe locul I privind imposibilitatea obiectivă ce l-a împiedicat să o facă atunci când i s-a solicitat, entitatea a adus atingere prevederilor art. 221 alin. 2 din Legea nr. 99/2016. Astfel, deși aceste documente au fost solicitate ofertantului clasat pe primul loc ca mijloc de demonstrare a informațiilor din cadrul DUAE privind neîncadrarea terțului susținător în motivele de excludere prevăzute la art. 177, 178 si 180 din Legea nr. 99/2016, iar aceste documente nu au fost transmise inițial ca urmare a solicitărilor entității contractante si in termenul stabilit, contestatorul apreciază că prin solicitările ulterioare de completări și clarificări, entitatea a dat posibilitatea ofertantului să transmită aceste documente, conducând astfel la apariția unui avantaj nejustificat în acest sens. În susținerea criticilor sale contestatorul arată că, așa cum rezultă din Partea V: Declarații finale din cadrul DUAE, tertul susținător și-a asumat expres că: "Subsemnatul declar în mod oficial că pot să furnizez, la cerere și fără întârziere, certificatele și alte forme de documente justificative menționate...". Astfel, se învederează că ofertantul clasat pe primul loc în urma evaluării nu și-a respectat obligația asumată de a transmite documentele solicitate de către entitatea contractantă, în termenul stabilit, nu a precizat nici motive tehnice privind neatașarea acestora la adresa de răspuns și nici nu a solicitat o eventuală prelungire a termenului de răspuns dacă era necesar un timp suplimentar pentru obținerea certificatelor respective. Concluzionând, contestatorul susține că oferta SC ... trebuia respinsă ca inacceptabilă. În subsidiar, în măsura în care CNSC nu apreciază întemeiată măsura respingerii ofertei ... potrivit motivelor invocate anterior, contestatorul apreciază ca fiind necesar ca oferta ... să fie reevaluată cu privire la următoarele aspecte: 1. SC ... nu a respectat modul de prezentare a propunerii tehnice solicitate în cap. IV.4.1 MODUL DE PREZENTARE A PROPUNERII TEHNICE din fișa de date a achiziţiei. Cu privire la această critică contestatorul arată că în fișa de date, cap. IV.4.1 entitatea contractantă a precizat următoarele: "Ofertanții vor întocmi propunerea tehnica astfel încât să se asigure posibilitatea verificării corespondentei propunerii tehnice cu cerinţele 8

§ 9

prevăzute în cadrul Caietului de sarcini. Astfel, Propunerea tehnica va include comentarii, articol cu articol, ale cerinţelor tehnice conţinute în Caietul de sarcini, prin care să se demonstreze aceasta corespondență. Ofertanții care participa la procedura de atribuire înţeleg să ofere numai servicii care să îndeplinească cerinţele minime specificate în Caietul de sarcini." Față de cele precizate în fișa de date, contestatorul menționează că potrivit raportului procedurii, entitatea contractantă doar a consemnat existența în propunerea tehnică a capitolelor din caietul de sarcini și numărul paginilor la care se regăsesc acestea. În acest context se atrage atenția asupra faptului că analizând întinderea acestora, consemnată în raportul procedurii, se poate observa că aproape toate propunerea tehnică cuprinde numai capitolele din caietul de sarcini, pe care ofertantul s-a rezuma doar la a le reproduce, fără să includă comentarii, articol cu articol, ale cerințelor tehnice conținute în caietul de sarcini, prin care să se demonstreze corespondența dintre cerințele caietului de sarcini cu propunerea tehnică. Concret, contestatorul arată că din consemnările de la pag. 40 a Raportului procedurii, se deduce că, spre exemplu, activitățile în faza de preconstrucție se regăsesc la pag. 30-31, activitățile în faza de construcție se regăsesc la pag. 31-34, iar cele în faza post-construcție se regăsesc la pag. 34-35. Comparând numărul de pagini sus-menționat din propunerea tehnică pentru fiecare din cele 3 seturi de activități, se observă că întinderea prezentării lor coincide cu numărul de pagini în care acestea sunt listate în caietul de sarcini. Raportat la această constatare, contestatorul susține că ofertantul ... nu a inclus comentarii articol cu articol ale cerinţelor tehnice din caietul de sarcini, deoarece, includerea unor astfel de comentarii ar fi condus la sporirea numărului de pagini în care activitățile sunt prezentate în propunerea tehnică, nemaiputând coincide cu întinderea, ca număr de pagini, a acestor activități din caietul de sarcini. Altfel spus, contestatorul consideră că din modul în care entitatea a redactat și prezentat în cadrul raportului procedurii modul în care a evaluat oferta tehnică ..., nu rezultă respectarea cerințelor din fișa de date referitoare la modul de prezentare a ofertei tehnice. Simpla reproducere de către ofertant a cerinţelor din caietul de sarcini, dar fără a insera comentarii și informaţii detaliate cu privire la modul în care înţelege să presteze efectiv activitățile solicitate, nu demonstrează că ofertantul a depus o oferta conformă cu cerinţele caietului de sarcini. În aprecierea contestatorului entitatea ar fi trebuit să solicite clarificări cu privire la oferta tehnică depusă și să stabilească dacă ofertantul este în măsura sau nu să presteze efectiv serviciile solicitate, incidente fiind prevederile art. 143 alin. 3 lit. a) din HG nr. 394/2016. 2. Evaluarea financiară a ofertei SC ... este incompletă, în sensul lipsei din raportul procedurii a modului în care a fost evaluat prețul ofertat cu aplicarea art. 222 din Legea nr. 98/2016. Conform raportului procedurii (pag. 67 - 68) ofertele de preț depuse și procentul acestora față de valoarea estimată au fost: - ...: preț ofertat 3.040.340,00 lei fără TVA, reprezentând 63,19% din valoarea estimată; 9/25

§ 10

- SC ... ... SRL: preț ofertat 2.378.320,00 lei fără TVA, reprezentând 49,43% din valoarea estimată. Tot potrivit raportului procedurii entitatea contractantă a analizat propunerile financiare sub următoarele aspecte:  al existentei corecţiilor admise de lege;  al încadrării in valoarea estimată a contractului;  al preţului aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat. Contestatorul consideră că entitatea a făcut o evaluare incompletă a propunerii financiare depusă de SC ..., în sensul că, deși s-a consemnat sumar acest fapt în cadrul raportului procedurii de atribuire, nu rezultă modul concret în care s-a analizat propunerea financiară sub aspectul preţului aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat, acest lucru fiind legiferat prin prevederile art. 222 din Legea nr. 99/2016. În susținerea criticii sale, contestatorul arată că, deși nici în Legea nr. 99/2016 și nici în HG nr. 394/2016 nu mai sunt prevăzute anumite praguri sub care o entitate are obligaţia de a solicita clarificări cu privire la propunerea financiară, analiza preţului nejustificat de scăzut sub aspectul informaţiilor prevăzute la art. 222 alin. 2 din Legea nr. 99/2016 poate constitui o dovada clară a faptului că ofertantul este sau nu în măsură sa deruleze contractul respectiv, cu atât mai mult cu cât oferta de preț este mai mică decât jumătate din valoarea estimată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ..., în calitate de entitate contractantă, formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de .... Pe cale de excepție, entitatea contractantă invocă lipsei calității procesuale active a contestatorului având în vedere că, așa cum rezultă din conținutul contestației, această calitate revine asocierii .... Având în vedere prevederile art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016, raportat la prevederile art. 8 din același act normativ rezultă că asocierea ... nu poate justifica niciun interes în legătură cu această procedură în condițiile în care la această procedură a participat în calitate de ofertant ... în nume propriu și nu în numele unei asocieri. În susținerea celor afirmate entitatea contractantă invocă formularul DUAE completat de ..., unde la cap. A. Informații privind operatorul economic, rubrica nume a fost completată ”...", iar în cadrul rubricii ”Forma de participare” (Operatorul Economic participă la procedura de achiziţie publică împreună cu alţii), a fost bifată căsuța ”NU”. Având în vedere toate aceste aspecte, entitatea precizează că este evident că ofertantul în cadrul acestei proceduri este ... în nume propriu și nu în calitate de lider al asocierii așa cum a fost menționat în contestație. Totodată entitatea arată că notificarea prealabilă nr. 557/25.01.2018 a fost formulată de ... în nume propriu și nu de asociere prin lider. În consecință, se solicită respingerea contestației ca fiind introdusă de o persoană fără calitate în sensul prevederilor Legii nr. 101/2016. Pe fond, entitatea solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată având în vedere următoarele aspecte: 10

§ 11

1. Referitor la critica potrivit căreia oferta ... trebuia respinsă ca neconformă ca urmare a nedemonstrării experienței specifice pentru experții ...EP-9 - Inginer Rezident (VS-CL- G01 componenta SCADA pe reţele ) și B) ... - EP5 - Inginer Rezident Negreşti (VS-CL-HU&NE-R-03) entitatea afirmă că acestea nu sunt întemeiate și susținute de aspectele de fapt, contestatorul interpretând într-un mod greşit solicitările de clarificări și prevederile legale aplicabile în materia achiziţiilor. Astfel, având în vedere cerința formulată prin fisa de date, conform căreia se solicita din partea ofertanţilor ”Experienţa dovedită în supervizarea lucrărilor în minim un proiect de infrastructura in calitate de diriginte de şantier, Lider Adjunct de Echipa, Lider de Echipa", coroborat cu prevederile caietului de Sarcini, cap. 7.2.1 Experţi principali, poziţia EP9, unde se precizează cerinţele: „studii superioare absolvite cu diploma de licenţa sau echivalentul acesteia în unul din domeniile: alimentări cu apa si canalizări, instalații, construcții hidrotehnice, construcții civile; experienţă profesională generală de minim 5 ani; experiență dovedită în supervizarea lucrărilor în minim un proiect de infrastructură în calitate de diriginte de şantier, inginer rezident, Lider Adjunct de Echipa, Lider de Echipa" și având în vedere dispozițiile art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, față de informațiile regăsite în oferta depusă de SC ... entitatea contractantă a considerat necesară emiterea unor solicitări de clarificări privind experiența profesională a expertului principal EP9. Entitatea precizează că la momentul solicitării de clarificări a avut în vedere obținerea tuturor informațiile care să permită luarea unei decizii în cunoștință de cauză, obținerea unei clarificări clare care să minimizeze riscul prelungii/anulării procedurii printr-un eventual demers al ofertantului de a contesta rezultatul evaluării precum și respectarea principiului tratamentului egal și al transparenței. Entitatea respinge afirmația contestatorului conform căreia prin aceste solicitări de clarificări se aduc atingere dispoziţiilor art. 221 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 apreciind că este neîntemeiată, având în vedere că prin solicitările de clarificări in discuţie nu se aduce atingere/ nu este modificat criteriul de atribuire menționat în cadrul fișei de date a achiziţiei. De asemenea, se arată că având în vedere cerinţa formulată în fisa de date, conform căreia se solicita ”Experienţă dovedită în supervizarea lucrărilor in minim un proiect de infrastructura in calitate de diriginte de şantier, Lider Adjunct de Echipa, Lider de Echipa", coroborată cu prevederile caietului de Sarcini, cap. 7.2.1 Experţi principali, poziţia EP5, unde se precizează cerinţele: „studii superioare absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentul acesteia în unul din domeniile: alimentări cu apă și canalizări, instalații, construcții hidrotehnice, ...ii civile; experienţa profesionala generală de minim 5 ani; experienţă dovedită în supervizarea lucrărilor in minim un proiect de infrastructură în calitate de diriginte de şantier, inginer rezident, Lider Adjunct de Echipa, Lider de Echipa”, precum și prevederile art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, față de informațiile regăsite în documentele depuse de SC ..., entitatea a considerat oportună solicitarea de clarificări care să lămurească experiența profesională a expertului principal EP5. Și în acest caz entitatea precizează că la solicitarea de clarificări a avut în vedere obținerea tuturor informațiile 11/25

§ 12

care să permită luarea unei decizii în cunoștință de cauză, obținerea unei clarificări clare care să minimizeze riscul prelungii/anulării procedurii printr-un eventual demers al ofertantului de a contesta rezultatul evaluării precum și respectarea principiului tratamentului egal și al transparenței. Entitatea respinge afirmația contestatorului conform căreia prin aceste solicitări de clarificări se aduc atingere dispoziţiilor art. 221 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 apreciind că este neîntemeiată, având în vedere că prin solicitările de clarificări în discuţie nu se aduce atingere/ nu este modificat criteriul de atribuire menționat în cadrul fișei de date a achiziţiei. 2. În ceea ce privește critica privind inacceptabilitatea ofertei SC ... din cauza neprezentării, în condiţiile legii și a documentaţiei de atribuire, a documentelor justificative actualizate, entitatea contractantă menționează că, așa cum rezultă din raportul procedurii, s-a transmis ofertantului clasat pe locul întâi o solicitare în acest sens. Ca urmare a faptului că acesta nu a transmis toate documentele, făcând aplicarea prevederilor art. 221 alin. (1), entitatea a transmis o nouă solicitare, ofertantul clasat pe locul I îndeplinindu-și obligația de a transmite toate documentele solicitate. Având în vedere prevederile art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 entitatea apreciază că, în fapt, critica contestatorului conform căreia prin revenirea cu o nouă solicitare s-a creat un avantaj ofertantului clasat pe locul I, este lipsită de fundament juridic și trebuie respinsă ca neîntemeiată. 3. Față de critica referitoare la faptul că oferta tehnică a SC ... nu a respectat modul de prezentare precizat în fișa de date, entitatea contractantă susține că aceasta este pur speculativă având în vedere că, pe de o parte aceasta nu a fost postată în SEAP, deci nu puteau emite opinii față de conținutul acesteia iar pe de altă parte evaluarea unei oferte nu se face în funcție de numărul de pagini. În susținere, entitatea redă un extras din raportul procedurii. 4. Raportat la cele afirmate de contestator față de oferta financiară a SC ... entitatea menționează că, așa cum și contestatorul a admis, Legea nr. 99/2016 nu mai prevede un prag sub care o ofertă este considerată a avea un preț neobișnuit de scăzut. În consecință a făcut aplicarea prevederilor art. 222 din Legea nr. 99/2016 în evaluarea propunerilor financiare și nu a constatat că vreuna din oferte are un preț neobișnuit de scăzut ținând cont de elementele prevăzute la art.222 alin (2) și raportat la cerinţele caietului de sarcini. În final, având în vedere criteriul de atribuire, respectiv "preţul cel mai scăzut" și respectând principiul "utilizării eficiente a fondurilor publice", entitatea a hotărât că oferta depusă de SC ... este oferta clasată pe primul loc. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ... ..., precizează, în baza prevederilor art. 204 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă faptul că susține contestația în nume propriu, în calitate de participant ofertant unic, înțelegând pe această cale să îndrepte eroarea materială strecurată în preambulul contestației, cu referire la calitatea de ... de lider al asocierii cu ... În acest sens se arată că dintr-o eroare materiala a fost păstrată în contestație menţiunea că ... s-ar afla în asociere cu o altă persoana 12

§ 13

juridică, aceasta menţiune trebuind în mod natural sa lipsească. Totodată se menționează că în contestație sau în anexele sale nu s-a menționat și nici nu s-a prezentat o împuternicire din partea vreunei alte societăți/asociat, tocmai pentru că prezenta contestație a fost depusă în numele ..., ce deţine calitatea de ofertant unic, neasociat. Pentru aceste motive, contestatorul solicită respingerea ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale active invocată de entitate în cadrul punctului de vedere. În ceea ce privește susținerile entității pe fond, contestatorul precizează: - față de critica potrivit căreia oferta ... trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă, entitatea nu aduce elemente noi care să motiveze faptul că a creat un avantaj ofertantului prin solicitarea repetată de clarificări și acceptarea prezentării unor documente care nu au fost incluse nici in oferta iniţială, nici în răspunsurile anterioare la solicitările de clarificări pe aceeași tema sau acceptând răspunsuri care nu corespundeau solicitării autorității; - cu privire la motivele pentru care oferta ... trebuia să fie respinsă ca neconformă, entitatea nu demonstrează prin punctul de vedere că, de fapt, propunerea tehnică a ... îndeplineşte cerinţa din fisa de date: "propunerea tehnica va include comentarii, articol cu articol, ale cerinţelor tehnice conținute în Caietul de sarcini, prin care să se demonstreze aceasta corespondență". Contestatorul învederează că această critică nu este una pur speculativă, ci derivă din faptul că ofertanţii nu aveau în mod obiectiv (matematic) cum să respecte cerinţa sus-mentionată a fișei de date prin prezentarea activităților de realizat (cerinţele tehnice ale caietului de sarcini), inclusiv comentariile, articol cu articol la acestea într-un număr de pagini identic cu cel în care activitățile sunt listate în caietul de sarcini. De aici și concluzia că ofertantul ... nu a respectat cerinţa de prezentare a ofertei tehnice așa cum s-a impus prin caietul de sarcini; - referitor la critica privind lipsa solicitării de clarificări privind justificarea preţului neobişnuit de scăzut, se atrage atenția asupra faptului că entitatea nu aduce niciun fel de justificări suplimentare cu privire la fundamentul deciziei sale de a nu proceda conform legii, deși valoarea ofertei declarate câștigătoare se situează sub 50% din valoarea estimată. În susținere se arată că art. 222 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 prevede expres obligaţia entității contractante de a solicita clarificări cu privire la preţul propus de un ofertant în cazul unei oferte care are un preț sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu serviciile care constituie obiectul contractului. Chiar dacă nu este impus vreun prag concret, obligaţia subzistă. Prin cererea de intervenție nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ... SC ... a solicitat: - admiterea cererii de intervenţie voluntară; - respingerea contestaţiei formulată de ... ca nefondată cu consecința menţinerii deciziei prin care oferta SC ... a fost declarată câştigătoare; - obligarea contestatorului ... la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. 13/25

§ 14

1. În ceea ce privește admisibilitatea cererii de intervenție, SC ... invocă dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 precum și art. 61 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă și precizează că, având în vedere calitatea sa de ofertant câștigător, justifică atât interesul cât și dreptul de a interveni. 2. Pe fond, intervenientul subliniază că solicitările de clarificări privind oferta sa tehnică, adresate de entitatea contractantă, nu au condus la completarea unor pretinse lipsuri ale ofertei sau la defavorizarea .... În susținere se arată că principiul proporţionalităţii, care guvernează întreaga procedură de atribuire, impune cu necesitate ca actele autorităţii contractante să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite. Concret, acest principiu impune autorității ca atunci când se confruntă cu o ofertă ambiguă, iar o cerere de clarificări ar putea asigura securitatea juridică în acelaşi mod precum respingerea imediată a ofertei în cauză, să solicite precizări ofertantului vizat, mai degrabă decât sa opteze pentru respingerea pură şi simplă a ofertei acestuia. În ceea ce privește oferta ..., intervenientul menționează că entitatea a solicitat mai multe clarificări cu privire la unii experți, revenind ulterior cu noi solicitări de clarificare în cazurile în care a considerat că informațiile oferite sunt insuficiente şi/sau că în sprijinul respectivelor informaţii trebuie furnizate documente suplimentare, şi anume în cazul expertului ... - EP9-lnginer Rezident-VS-CL-GOl (componentă SCADA pe reţele) şi al expertului ... - EP5-lnginer Rezident-Negreşti (VS-CL-HU&NE-R-03). Intervenientul învederează că prin clarificările aduse ... nu și-a modificat nici propunerea financiară, nici propunerea tehnică, niciunul din experții nominalizați în oferta tehnică depusă nefiind înlocuit și niciuna dintre informațiile și documentele suplimentare furnizate neavând vreun efect asupra vreunui element de preț al propunerii financiare, care să fie în măsură să conducă la schimbarea clasamentului final în favoarea .... În opinia intervenientului simpla nemulţumire a contestatorului că entitatea contractantă nu a dat dovadă de un formalism excesiv şi nu a ales sancţiunea drastică şi total disproporţionată a declarării ofertei ... ca fiind neconformă şi/sau inacceptabilă, împrejurare care ar fi condus implicit la rămânerea în competiţie a unui singur ofertant - ..., care ar fi putut astfel să fie declarat câştigător chiar în condiţiile în care oferta sa nu avea „preţul cel mai scăzut”, nu este un motiv legitim sau suficient care să atragă nulitatea raportului procedurii şi a actelor subsecvente. Prin cererea de intervenție se mai arată că, analizând raportul procedurii se poate observa că ofertantul ... a beneficiat în aceeaşi măsură ca ... de abordarea diligentă şi echilibrată a entității, oferindu-i-se posibilitatea ca, în urma unei solicitări de clarificări din partea entităţii contractante, să furnizeze informaţii şi să depună documente suplimentare cu privire la aspecte cuprinse în propunerea tehnică. În acest sens intervenientul redă din conținutul raportului procedurii, pag. 38 și urm. 14

§ 15

Un alt aspect precizat de intervenient se referă la faptul că, în contradicție cu cele afirmate de ofertantul contestator, entitatea contractantă a procedat în mod legal atunci când a solicitat SC ... clarificarea/completarea documentelor privind îndeplinirea criteriilor de calificare ofertantului clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire. În acest sens se arată că nici prevederile Legii nr. 99/2016, nici cele ale HG nr. 394/2016 nu interzic ca în această nouă etapă a procedurii de atribuire entitatea contractantă să solicite ofertantului respectiv în temeiul art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 clarificări sau depunerea unor documente suplimentare cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare. În ceea ce privește criticile contestatorului cu referitoare la prețul ofertat de ..., intervenientul menționează că oferta sa a fost în mod corect și complet evaluată de către entitatea contractantă, neexistând vreun indiciu temeinic care să conducă la concluzia ca acesta ar fi neobișnuit de scăzută. Se subliniază că împrejurarea că un preț sau un cost este neobişnuit de scăzut nu se prezumă și nici nu este lăsată la libera apreciere subiectivă a entităţii contractante sau la cea a participanţilor la ofertă. Dimpotrivă, analiza respectivelor costuri/preţuri se realizează prin raportare strictă la fundamentarea economică a acestor costuri/preţuri din cuprinsul ofertelor depuse, respectiv prin raportare la preţurile pieţei. În aceste condiții, intervenientul afirmă că, în speță, entitatea nu a constatat că elemente de preţ sau de cost ale unei oferte ar fi aparent neobişnuit de scăzute, neconsiderând necesar să solicite nici unuia dintre cei doi ofertanţi clarificări în acest sens. Dacă, ad absurdum, s-ar admite că procentul pe care îl reprezintă preţul ofertat din valoarea estimată totală a contractului este singurul relevant în aprecierea „preţului nejustificat de scăzut", iar nu fundamentarea economică a acestuia, în opinia intervenientului, în aceste condiţii orice ofertă care ar îndeplini criteriul din fișa de date a achiziţiei a „preţului cel mai scăzut" ar fi automat considerată a avea un „preţ nejustificat de scăzut", împrejurare care în mod evident nu poate fi acceptată. Totodată, intervenientul precizează că, din cele consemnate în raportul procedurii, pag. 66, entitatea a evaluat în mod corect propunerile financiare ale ofertanților ... și .... Cu privire la cele afirmate de contestator referitor la modul de prezentare a propunerii tehnice de către ..., intervenientul susține că acestea sunt pur speculative, bazate pe deducții și simple presupuneri nesusținute de probe temeinice în acest sens. Pentru toate cele anterior arătate, se solicită admiterea cererii de intervenție. Față de cererea de intervenție, ... formulează răspunsul nr. ..., înregistrat la Consiliu sub nr. .... Raportat la cele prezentate de intervenient, contestatorul menționează că, în speță, nu este vorba de o ofertă complexă, cu o multitudine de date pretinse, atât timp cât metodologia ofertantului de realizare a activităților de realizat în cadrul proiectului sunt prezentate în doar 13 pagini (pag. 29- 15/25

§ 16

35 și pag. 45-52 ale propunerii tehnice, conform pag. 40-41 din Raportul procedurii, pct. 5.5.1 si 7.1.2), iar întreaga propunere tehnică declarată câștigătoare are 75 de pagini (fără anexe), iar numărul de experţi solicitati pentru evaluare a fost de doar 12. Contestatorul critică faptul că entitatea contractantă a solicitat clarificări ofertantului ..., i-a acordat posibilitatea reală și concretă să demonstreze că experții propuşi îndeplinesc cerinţele minime stabilite prin documenția de atribuire, dar, când acesta nu a fost în măsură să facă această dovadă, în loc să constate neîndeplinirea cerinţei prin raportare la documentaţia de atribuire și la conținutul propriilor solicitări de clarificare, entitatea a ales să accepte și să introducă în evaluare documente noi, care nu se regăseau în oferta iniţial depusă, nici nu se corelau cu informaţiile deja existente în oferta și nici nu răspundeau direct solicitării de clarificări adresate ofertantului. În acest sens se indică situația expertului ..., expert care a fost considerat că îndeplinește cerințele din documentația de atribuire abia în urma răspunsului ofertantului ... nr. 754/20/10/2017 la solicitarea de clarificări nr. 2 – 6 a autorității (adresa nr. BG3563/16.10.2017), prin care autoritatea îi solicită sa clarifice îndeplinirea cerinţei de experienţă specifică conform documentelor prezentate de ofertantul ... cu adresa nr. 727/11.10.2017. Astfel, la acel moment ofertantului ... i se acordase deja posibilitatea, prin solicitarea de clarificare a entității nr. 2-5 (adresa BG3461/05.10/2017) de a demonstra îndeplinirea cerinţei, iar ofertantul trimisese un răspuns în care a indicat 3 proiecte ca relevante pentru îndeplinirea cerinţei. Or, prin solicitarea de clarificări nr. 2-6 transmisă aceluiaşi ofertant pe aceeaşi speţa, entitatea i- a precizat că aştepta clarificări privind îndeplinirea cerinţei conform documentelor prezentate cu adresa 727/11.10.2017, adică prin raportare la acele trei proiecte cuprinse în răspunsul anterior al ofertantului. Contestatorul subliniază că, in răspunsul său la solicitarea de clarificări nr. 2-6, ofertantul ... aduce un document nou, o Recomandare a ..., recomandare care nu are nimic de a face cu documentele prezentate de ofertantul ... cu adresa nr. 727/11.10.2017 și nici cu informaţiile existente în oferta sa. Prin urmare, ofertantul nu a răspuns solicitării de clarificări așa cum a fost formulată de entitate și acestea nu sunt susţinute de informaţii din ofertă. Având în vedere aceste aspecte, contestatroul consideră că entitatea contractantă a creat un avantaj evident ofertantului .... În ceea ce privește susținerea entității, conform căreia ... s-ar fi aflat într-o situație similară, în sensul că entitatea contractantă i-ar fi oferit posibilitatea de depune documente suplimentare, contestatorul menționează că situația nu poate fi echivalată cu erorile invocate prin contestație și cu efectele acestora și nu poate reprezenta ”aplicarea unui tratament egal”, pentru următoarele motive: - nicăieri în fisa de date a achiziţiei, îndeosebi pct. IV.4.1 - Modul de prezentare a propunerii tehnice și nici în cuprinsul Caietului de sarcini - nu se regăsește cerinţa ca Anexa 5 să fie inclusă în propunerea tehnică și nici nu este prevăzută o sancţiune specifică în documentația de atribuire în cazul în care acest document ar lipsi din propunerea tehnică; 16

§ 17

- ... a inclus în ofertă un Formular de acceptare a condiţiilor contractuale. Condiţiile speciale ale contractului prevăd la art. 2 că din contract face parte și caietul de sarcini cu toate anexele sale, iar Condiţiile generale de contract prevăd la art. 11.1 aplicarea Anexei 5 - Penalități din caietul de sarcini. Aşadar, depunerea Anexei 5 semnată și stampilată de ... în răspunsul la solicitarea de clarificări primită nu reprezintă decât o confirmare a unor informaţii deja existente în oferta depusă, fără a se crea un avantaj față de alți ofertanţi sau o completare a ofertei, fără de care oferta ... putea fi respinsă. - spre deosebire de cazul descris mai sus, ofertantul ..., prin răspunsul sau nr. 754/20/10/2017, a introdus în evaluare un document nou, nesusținut de informaţiile din ofertă și răspunzând în afara cadrului solicitării de clarificări primite și și-a creat astfel un avantaj evident, atât timp cât în lipsa unui astfel de document oferta sa urma să fie respinsă ca neconformă, expertul propus nefăcând dovada îndeplinirii cerinţelor minime din documentaţia de atribuire. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ... SC ... ... & ..., în calitate de intervenient, formulează concluzii scrise ca urmare a studierii dosarului la CNSC. Un prim aspect, menționat de intervenient are în vedere că solicitările entităţii contractante de clarificare ale unor aspecte din oferta tehnică a ... nu au condus la completarea unor pretinse lipsuri ale ofertei sau la defavorizarea .... Astfel, față de susținerile contestatorului din notele înregistrate sub nr. 1477/21.02.2018, potrivit cărora prin solicitările succesive de clarificări adresate SC ... ... & ... cu privire la unii dintre experţii nominalizaţi în propunerea tehnică, entitatea contractantă ar fi încălcat prevederile art. 221 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 99/2016, determinând apariţia unui pretins „avantaj evident" în favoarea ..., intervenientul arată că prin clarificările aduse, ... nu şi-a modificat nici propunerea financiară, nici propunerea tehnică. Nici unul dintre experţii nominalizaţi în oferta tehnică depusă nu a fost înlocuit, şi nici una dintre informaţiile şi documentele suplimentare furnizate nu au avut vreun efect asupra vreunui element de preţ al propunerii financiare, care să fie în măsură să conducă la schimbarea ierarhiei finale constatate prin raportul de evaluare în favoarea .... Intervenientul arată că, în ceea ce priveşte situaţia expertului ... - EP9 - lnginer Rezident – VS – CL - G01 (componentă SCADA pe reţele), în fapt un fost angajat ... Servicios de Ingeniería SL în perioada septembrie 2008 - iulie 2009, asupra căruia ... insista în mod special în contestaţia sa, prin solicitările de clarificare adresate, entitatea contractantă nu a făcut altceva decât să se asigure în mod temeinic că respectivul expert deţine experienţa profesională relevantă pentru proiect, împrejurare care a fost demonstrată fără nici un dubiu prin documentele prezentate. Se reiterează faptul că simpla nemulţumire a contestatorului că entitatea contractantă nu a dat dovadă de un formalism excesiv şi nu a ales sancţiunea drastică şi total disproporţionată a declarării ofertei ... ca fiind neconformă şi/sau inacceptabilă, împrejurare care ar fi condus implicit la rămânerea în competiţie a unui singur ofertant - ..., care ar fi putut astfel să fie declarat câştigător chiar în condiţiile în care oferta sa nu 17/25

§ 18

avea „preţul cel mai scăzut” nu este un motiv legitim sau suficient care să atragă nulitatea raportului procedurii şi a actelor subsecvente. Un alt aspect subliniat de intervenient se referă la faptul că ... a beneficiat în aceeaşi măsură ca ... de abordarea diligentă şi echilibrată a entității contractante, oferindu-i-se posibilitatea ca, în urma unei solicitări de clarificări, să furnizeze informaţii şi să depună documente suplimentare cu privire la aspecte cuprinse în propunerea tehnică. Intervenientul arată că în ciuda situaţiei evident similară cu a ..., ... a susţinut în cuprinsul Notelor sale scrise că nu ar fi avut vreo obligaţie de a include Anexa 5 în propunerea sa tehnică, întrucât fişa de date a achiziţiei nu ar fi prevăzut o asemenea obligaţie sau vreo sancţiune specifică pentru cazul în care acest document ar fi lipsit din propunerea tehnică, astfel încât depunerea ulterioară a Anexei 5 semnată şi ştampilată de ... în răspunsul la solicitarea de clarificări primită din partea entităţii contractante nu ar fi reprezentat o completare a ofertei, fără de care oferta sa ar fi fost respinsă. Intervenientul afirmă că prin raportare la prevederile fișei de date, aceste susțineri ale ... sunt eronate. Astfel, urmând raţionamentul contestatorului, intervenientul arată că dacă acesta s-ar fi limitat la a urma strict cerinţele fişei de date, ar fi inclus în propunerea sa tehnică doar Anexele 3 şi 7 la caietul de sarcini. Însă, cu toate că fişa de date a achiziţiei nu o solicita în mod explicit, ... a depus odată cu propunerea sa tehnică toate celelalte anexe cu excepţia Anexei 5 - Penalităţi, şi anume: Anexa 2 - Organizare şi metodologie, Anexa 3 - Experţi principali, Anexa 4 - Graficul estimativ de implementare a proiectului şi Anexa 6 - Lista experţilor (principali şi secundari). Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din raportul procedurii de atribuire (pag. 8), în cazul în care nu i s-ar fi dat posibilitatea ca prin solicitările de clarificări adresate să îşi completeze oferta tehnică cu documentul lipsă - Anexa 5, oferta ... ar fi fost respinsă ca neconformă. Pentru toate aceste argumente, intervenientul solicită admiterea cererii de intervenție. Față de cele precizate de intervenient în concluziile scrise, contestatorul formulează răspunsul nr. ... înregistrat la Consiliu sub nr. ... precizând următoarele: - prin contestația formulată nu s-a susținut că s-a produs vreo modificare a ofertei financiare nici că oferta tehnică a ... a fost modificată prin schimbarea unui expert dintre cei iniţial propuşi. ... consideră că urmare a solicitărilor repetate de clarificări, s-a produs o modificare a ofertei tehnice prin includerea în cadrul acesteia a unor informaţii și documente care nu au fost prezentate în ofertă și nici în răspunsurile ... la solicitările de clarificări adresate de entitatea contractantă pe subiectul experienţei specifice a celor doi experţi și, totodată, s-a creat un avantaj nelegal acestui ofertant. Astfel, se critică faptul că ofertantul ... a ajuns să probeze experienţa specifică a doi dintre experţii săi doar când i s-a creat a treia oportunitate în acest sens, iar in cazul expertului ..., ofertantul a furnizat un document (recomandarea ...) în afara cadrului conferit de entitatea contractanta prin solicitarea de clarificări nr. 2-6 și nesusținut de informaţiile din propunerea sa tehnică. Din aceste motive contestatorul apreciază că sunt incidente prevederile art. 221 alin. 2 din Legea nr. 18

§ 19

99/2016 și ale art. 140 alin. 5 din HG nr. 394/2016 (prin raportare si la prevederile art. 130 alin. 1 din acelaşi act normativ); - faptul că expertul ...a fost angajat al ... în 2008 - 2009 nu are nicio relevanță raportat la criticile din contestație, contractul în cauză nefiind luat în calcul de entitatea contractantă în demonstrarea experienţei profesionale specifice, iar ... nu a contestat experienţa sau activitatea acestui expert din acel contract; - prin contestația formulată nu s-a acuzat entitatea contractantă de superficialitate în evaluarea ofertelor. Contestatorul susține că raportul procedurii este un document care atestă că evaluarea a fost realizată structurat și atent, cu excepţia evaluării financiare pentru care nu s-au solicitat clarificări pentru justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut. Criticile din contestație privind evaluarea propunerilor tehnice vizează anumite erori produse pe parcursul evaluării, în sensul nerespectării sau interpretării eronate a prevederilor articolelor legale invocate în contestație, care au avut ca efect producerea unui avantaj nelegal în favoarea ofertantului ...; - afirmaţia referitoare la faptul că, dacă entitatea contractantă ar fi respins oferta ..., contractul ar fi urmat să fie atribuit ... "în condiţiile în care oferta sa nu avea preţul cel mai scăzut" este respinsă de către contestator, deoarece evaluarea financiară și luarea în considerare a prețurilor ofertanţilor nu putea fi realizată de către entitatea contractantă decât după finalizarea evaluării tehnice iar evaluarea prețurilor nu se realizează decât pentru acele oferte declarate admisibile din punct de vedere tehnic, ceea ce nu era cazul ofertei ... din considerentele anterior expuse; - comparaţia realizată de intervenient între avantajul creat ... în privinţa completării ofertei sale, prin clarificări repetate, pentru a demonstra experienţa specifică a personalului propus și avantajul creat ... prin acceptarea prezentării Anexei 5 în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări pe această tema, în opinia contestatorului, este atât artificială, cât și nerelevantă, deoarece:  ... a răspuns complet și concludent la clarificarea solicitată prin primul răspuns furnizat, în timp ce entitatea contractantă a apreciat că ... a răspuns concludent în privinţa demonstrării experienţei similare a celor doi experţi doar în urma unor solicitări repetate;  Situațiile sunt complet diferite în contextul stabilirii conformităţii propunerii tehnice și al ansamblului de cerinţe de îndeplinit: în cazul ..., acesta nu a probat experienţa specifică a personalului său, cerinţă stabilită expres de caietul de sarcini ca minim de respectat pentru a putea demonstra conformitatea propunerii tehnice; acest minim a fost considerat dovedit de către entitate doar în urma răspunsurilor la solicitări repetate de clarificare, răspunsuri la care au fost ataşate documente care nu au existat în ofertă și nesusținute în mod direct și fără tăgada de alte informaţii deja existente; în cazul ofertei ..., așa cum s-a arătat în adresa nr. 1477/21.02.2018, prezentarea Anexei 5 nu figurează ca document obligatoriu de prezentat potrivit cerinţelor exprese ale documentaţiei de atribuire, și, totodată, în oferta depusă se regăseau informaţii și documente care atestau că ... și-a însușit prevederile Anexei 5. 19/25

§ 20

 efectele lipsei documentelor din oferta tehnică prezentată ar fi fost vădit diferite pentru entitatea contractantă prin raportare la eventuală finalizare a evaluării ofertelor si semnării contractului fără solicitarea unor astfel de clarificări. În cazul ..., ar fi însemnat că procedura ar fi fost atribuită în mod eronat și nelegal unui ofertant care nu a probat că pune la dispoziţia entității contractante o echipa de experţi suficient de experimentaţi pentru a putea duce la îndeplinire contractul, riscul contractual cauzat entității contractante fiind semnificativ atât în ceea ce priveşte ducerea la bun sfârşit a activităților de către o astfel de echipa, cât și sub aspectul efectelor ca urmare a verificării legalității procedurii de achiziţie de către organele abilitate (Curtea de Conturi, AM POIM). În cazul ofertei ..., eventuala lipsă a Anexei 5 din ofertă nu ar fi cauzat niciun efect, deoarece în ofertă exista Formularul de acceptare a condiţiilor contractuale, condiţii care includeau prin trimitere expresa prevederile Anexei 5 ca fiind aplicabile, iar prevederile documentaţiei de atribuire nu solicitau în mod expres prezentarea acesteia în oferta tehnică. Pentru toate aceste motive, se solicită admiterea contestației. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de entitate contractantă, a organizat atribuirea prin licitație deschisă, online, online a contractului de servicii având ca obiect „Supervizarea lucrărilor", cod CPV 71520000-9. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ..., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În procesul verbal nr. 2925/22.08.2017, de vizualizare a ofertelor depuse, comisia de evaluare a consemnat depunerea trei oferte. În raportul procedurii încheiat în data de 10.01.2018, s-a consemnat respingerea unei oferte, admisibilitatea a două oferte, precum și declararea ca fiind câștigătoarea procedurii a ofertei depusă de SC ..., cu o propunere financiară în valoare de 2.378.320 lei fără TVA. În ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale a ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... ..., invocată de entitatea contractantă, Consiliul urmează să o respingă ca nefondată având în vedere următoarele aspecte: Prin adresa nr...., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., reprezentând răspunsul contestatorului la punctul de vedere al entității contractante, ... precizează că, în speță, contestația a fost depusă în nume propriu, menționarea în preambulul contestației a ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... ..., fiind în fapt, o eroare materială. În susținerea deciziei de respingere a excepției invocată de entitatea contractantă, Consiliul are în vedere că din formularul de ofertă, Formularul nr. 3, aflat la pag. 2558 din dosarul achiziției, rezultă în mod clar că în prezenta procedură, ofertantul a fost ..., astfel că autorul contestației nu avea cum să fie ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... .... 20

§ 21

Pe fondul contestației formulate de ..., Consiliul retine urmatoarele: 1. Referitor la criticile contestatorului care vizeaza nedemonstrarea experienței specifice pentru experții ...- EP9 - INGINER REZIDENT (VS-CL- G01 componenta SCADA pe rețele), respectiv ... - EP5 - INGINER REZIDENT Negrești (VS-CL-HU&NE-R-03), Consiliul constata ca documentele depuse de ofertantul SC ... in oferta si ulterior, ca urmare a solicitarilor de clarificari, confirma indeplinirea conditiilor din fisa de date a achizitiei de catre cei doi experti cheie invocati. Contestatorul apreciază că prin solicitările de clarificări repetate (nr. BG3461/05.10.2017 nr. BG3563/16.10.2017 și nr. BG 3753/02.11.2017) adresate ofertantului SC ... cu privire la poziția de expert pentru care a fost propus ...- EP9 - INGINER REZIDENT (VS-CL-G01 componenta SCADA pe rețele), a determinat apariția unor avantaje evidente și nejustificate în favoarea ofertantului cu încălcarea prevederilor art. 221 alin (2) din Legea nr. 99/2016. In mod similar, documentele care au probat indeplinirea cerintelor din fisa de date a achizitiei de catre expertul ... - EP5 - INGINER REZIDENT Negrești (VS-CL-HU&NE-R-03) au fost completate urmare a solicitarilor repetate de clarificari. In final, documentele prezentate de ofertantul SC ... pentru a proba experienta specifica solicitata pentru cei doi experti (Recomandarea emisă de ... cu nr. 132/17.07.2017 pentru expertul ..., respectiv Recomandarea nr. 1147 - 17/312 din data de 09.10.2017, emisa de ...) au fost de natura de a proba indeplinirea cerintelor, fapt pe care nu il contesta nici petentul .... Acesta sustine insa ca prin noile documente transmise de ofertant, au fost încălcate prevederile art. 130 alin. (1), art. 131, art. 140 alin. (4) teza 2 și alin (5) din HG nr. 394/2016 deoarece prin noile documente transmise față de cele inițiale ofertantul a modificat conținutul propunerii tehnice cu privire la aceasta poziție de expert, fapt ce ar atrage obligativitatea respingerii ofertei ca neconformă. Principial, solicitarile de clarificari sunt instrumente esentiale in sprijinul autoritatilor contractante, cu scopul de a se determina cu exactitate situatia reala privind indeplinirea/neindeplinirea cerintelor de calificare sau a specificatiilor tehnice si in niciun caz cu scopul de a crea aparenta unui cadru pur formal pentru respingerea fara fundament a unor oferte. In aprecierea Consiliului, conduita entitatii contractante de a determina cu exactitate situatia reala in ceea ce priveste indeplinirea/neindeplinirea cerintelor de calificare de catre expertii propusi este conduita corecta, in litera si spiritul principiilor care guverneaza atribuirea contractelor de achizitie publica, o astfel de abordare nefiind un „ajutor” nepermis in favoarea unuia sau altuia dintre ofertanti ci modalitatea rationala si legala de a determina situatia reala privind admisibilitatea/inadmisibilitatea ofertelor depuse in cadrul procedurii. Potrivit prevederilor art. 221 din Legea nr. 99/2016: „Art. 221. - (1) În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă 21/25

§ 22

are

§ 23

dreptul

§ 24

de

§ 25

a

§ 26

solicita

§ 27

într-un

§ 28

anumit

§ 29

termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor/solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei.

§ 30

(2) Entitatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat.” Din prevederea legala mai sus enuntata rezulta clar faptul ca entitatea contractantă are dreptul (si aceasta este conduita corecta) de a transmite mai multe solicitari de clarificari, de a solicita si prezentarea unor noi documente, atata timp cat scopul este edificarea asupra situatiei reale privind indeplinirea/neindeplinirea cerintelor de calificare sau a specificatiilor tehnice. Consiliul considera ca, in speta, nu exista nicio dovada de incalcare a principiilor tratamentului egal şi transparenţei iar clarificările/completările solicitate oferantului SC ... nu au determinat apariţia unui avantaj evident în favoarea acestuia ci apararea interesului entitatii contractante care a fost astfel in masura sa ia o decizie conforma cu situatia reala de fapt. De altfel, din raportul procedurii rezulta ca si ofertantul ... a beneficiat de acelasi tip de abordare a entității, oferindu-i-se posibilitatea ca, în urma unei solicitări de clarificări din partea entităţii contractante, să furnizeze informaţii şi să depună documente suplimentare cu privire la aspecte cuprinse în propunerea tehnică. 2. In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv invocat de contestator, Consiliul apreciaza ca entitatea contractantă a procedat legal si in acest caz prin transmiterea solicitarii de clarificari nr. BG4032/29.11.2017 si acceptarea documentelor primite ca raspuns la aceasta. Documentele invocate au fost solicitate ofertantului clasat pe primul loc ca mijloc de demonstrare a informațiilor din cadrul DUAE privind neîncadrarea terțului susținător în motivele de excludere prevăzute la art. 177, 178 si 180 din Legea nr. 99/2016 si fiind vorba despre certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.), faptul că prin solicitările ulterioare de completări și clarificări, entitatea a dat posibilitatea ofertantului să transmită aceste documente, actualizate, este procedura absolut corecta. Scopul solicitarii acestui tip de informatii este evitarea intrarii in relatii contractuale cu operatori economici care inregistreaza datorii restante si in niciun caz acela de a crea, fara niciun fundament factual, pretexte pentru respingerea formala a unor oferte. 3. Prin cea de-a treia critica formulata de contestator, acesta sustine faptul ca ofertantul nu ar fi respectat cerintele din fișa de date a achizitiei, cap. IV.4.1, cu privire la modalitatea de prezentare a ofertei tehnice: "Ofertanții vor întocmi propunerea tehnica astfel încât să se asigure posibilitatea verificării corespondentei propunerii tehnice cu cerinţele prevăzute în cadrul Caietului de sarcini. Astfel, Propunerea tehnica va include comentarii, articol cu articol, ale cerinţelor tehnice conţinute în Caietul de sarcini, prin care să se demonstreze aceasta corespondență. 22

§ 31

Ofertanții care participa la procedura de atribuire înţeleg să ofere numai servicii care să îndeplinească cerinţele minime specificate în Caietul de sarcini." Consiliul constata in primul rand faptul ca aceasta critica este pur speculativa, nu se bazeaza pe nicio proba ci pe o vaga presupunere si se refera la aspecte cu grad redus de concretete sau relevanta. In al doilea rand, din analiza modului de prezentare a propunerii tehnice, Consiliul nu a constatat niciun fel de lipsuri sau deficiente majore care sa impiedice verificarea corespondentei propunerii tehnice cu cerinţele prevăzute în cadrul Caietului de sarcini. 4. Prin cea de-a patra si ultima critica formulata de contestator, acesta invoca faptul ca din raportul procedurii de atribuire nu rezultă modul concret în care s-a analizat propunerea financiară sub aspectul preţului aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat, acest lucru fiind legiferat prin prevederile art. 222 din Legea nr. 99/2016: “Art. 222. - (1) În cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului sectorial/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, entitatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 64 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 232; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. (3) Entitatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele prevăzute la alin. (2). (4) Entitatea contractantă respinge întotdeauna o ofertă atunci când constată că aceasta are un preţ neobişnuit de scăzut deoarece nu respectă obligaţiile prevăzute la art. 64 alin. (1). (5) Atunci când entitatea contractantă constată că o ofertă are un preţ neobişnuit de scăzut deoarece ofertantul beneficiază de un ajutor de stat, oferta respectivă poate fi respinsă doar din acest motiv numai dacă, în urma clarificărilor solicitate, ofertantul nu a putut demonstra, într-un termen corespunzător stabilit de entitatea contractantă, că ajutorul de stat a fost acordat în mod legal. 23/25

§ 32

(6) În cazul în care entitatea contractantă respinge o ofertă pentru motivul prevăzut la alin. (5), va informa Comisia Europeană după consultarea cu Consiliul Concurenţei.” Sub acest aspect, Consiliul retine, așa cum și contestatorul a admis, faptul ca Legea nr. 99/2016 nu mai prevede un prag (procent din valoarea estimata) sub care o ofertă este considerată a avea un preț neobișnuit de scăzut, aprecierea existentei unei astfel de situatii fiind lasata in sarcina entitatii contractante. In speta, contractul care urmeaza a fi semnat este de servicii având ca obiect „Supervizarea lucrărilor" (deci prestatii intelectuale), ofertele financiare depuse fiind insotite de anexa 7 cuprinzand extrem de detaliat numarul de zile de lucru stabilit pentru fiecare expert principal sau secundar precum si costurile unitare pentru acestia, pentru fiecare zi de lucru. Din Anexa 7 aferenta ofertei financiare depuse de ofertantul SC ... (pag 2567-2571 din dosarul cauzei) rezulta toate costurile estimate pentru plata specialistilor necesari indeplinirii contractului iar sumele zilnice indicate (intre 430 lei/zi si 500 lei/zi) sunt absolut acoperitoare, nefiind posibila nicio suspiciune privind tarife neobișnuit de scăzute pentru serviciile ce urmeaza a fi prestate. In aceste conditii, in situatia existentei in anexa 7 aferenta ofertei financiare a tuturor detaliilor privind plata expertilor insarcinati cu prestarea serviciilor de supervizare a lucrarilor, solicitarea oricaror explicatii suplimentare este complet inutila. Faptul ca oferta declarata castigatoare, depusa de ofertantul SC ..., are un pret total reprezentând numai 49,43% din valoarea estimată sugereaza, in speta, un calcul gresit (profund exagerat) al valorii estimate, deoarece sumele calculate pentru plata zilnica a expertilor desemnati sunt, in mod cert, suficiente chiar generoase. In concluzie, exista, in detalierea anexelor la ofertele financiare depuse, probe irefutabile privind faptul ca nu este intrunita situatia vreunei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu serviciile care constituie obiectul contractului sectorial. Recapituland constatarile de mai sus, Consiliul concluzioneaza asupra faptului ca entitatea contractanta a declarat in mod corect admisibila si ulterior castigatoare oferta depusa de ofertantul SC .... În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ... în contradictoriu cu .... În temeiul dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de SC .... În ceea ce priveste solicitarea intervenientului privind obligarea contestatorului ... la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, Consiliul o va respinge intrucat intervenientul nu a prezentat dovada privind cuantumul cheltuielilor invocate. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 24

§ 33

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 101/2016, respinge excepția privind lipsa calității procesuale active a ..., invocată de entitatea contractantă. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ... în contradictoriu cu .... În temeiul dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de SC ..., fără cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conține 26(douazecisisase) pagini. 25/25