AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6793

BO2018_6793

Respinge
2018Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 90919000-2
Critici: R4

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 29.611 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ... din data de 19.03.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...din data de 20.03.2018, formulată de ..., cu sediul social în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având Cod de Identificare Fiscală ..., atribut fiscal RO, reprezentată legal de .... în calitate de administrator, împotriva rezultatului procedurii publicat în SEAP în data de 23.02.2018 de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „ASIGURARE A SERVICIILOR DE ÎNTERȚINERE ȘI CURĂȚENIE A SEDIILOR ... – JUDEȚUL PRAHOVA”, cod CPV 90919000-2 (Rev.2), s-a solicitat obligarea autorității contractante la declararea ofertelor depuse de ... și .. ca fiind inacceptabile și neconforme și la continuarea procesului de evaluare în conformitate cu prevederile legale. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, să soluționeze contestația de față. Prin contestația depusă, ..., în calitate de ofertant în procedura de licitație deschisă organizată de ..., în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „ASIGURARE A SERVICIILOR DE ÎNTERȚINERE ȘI

§ 2

CURĂȚENIE A SEDIILOR ... – JUDEȚUL PRAHOVA”, a solicitat Consiliului să dispună cele menționate în partea introductivă. În ceea ce privește oferta depusă de ..., ofertantul clasat pe primul loc, contestatoarea precizează că, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, ofertantul trebuia să includă în oferta tehnică și financiară următoarele produse cu următoarele caracteristici: Nr. crt. Denumire produs Caracteritici 1 Hârtie igienică Rolă tub, hârtie 100%, celuloză, 2 straturi, lungime 17 metri 2 Săpun lichid Notificare privind procesul de la Ministerul Sănătății, antibacterian, cu glicerină, hidratant, ingrediente: apa, clorură de sodium, glicerină, EDTA,acid citric, parfum, biodegradabilitate 90% 3 Odorizante WC 55 gr, 600 trageri 4 Prosoape

§ 3

de hârtie Aproximativ 200 mm inîlțime, 190 mm diametru și 90 m lungime, două straturi celuloză, culoare albă, role cu derulare centrală Din documentele existente la dosarul achiziției, contestatoarea a constatat următoarele aspecte: - cu privire la săpunul lichid antibacterian, acesta nu conține acid citric și nu este antibacterian, ceea ce înseamnă că autoritatea contractantă avea obligația de a declara oferta neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; - în ceea ce privește hârtia igienică și prosoapele de hârtie, nu există documente la dosarul achiziției care să ateste că acestea respectă cerințele autorității contractante. În acest sens, ofertantul ... menționează că hârtia igienică și șervețelele sunt produse proprii, însă aceasta nu depune documente justificative care să demonstreze că respectivele produse îndeplinesc cerințele impuse. De asemenea, în ceea ce privește utilajele, contestatoarea precizează că autoritatea contractantă a solicitat următoarele echipamente: 1. Mașini monodisc cu generator de spumă pentru curățare uscată a mocheteleor – minim 1 buc., 2. Aspiratoare injecție – extracție pentru spălare mochete – minim 1 buc., 3. Mașini monodisc cu mai multe trepte de turație pentru curățare/lustruire pardoseli – minim 1 buc., 4. Aspiratoare profesionale cu nivel scăzut de zgomot;68Db – minim 18 buc. Totodată, arată că, prin documentația de atribuire, au fost solicitate și fișele tehnice pentru echipamente. Din documentele existente la dosarul achiziției, se poate constata că ofertantul ..., pentru echipamente de la pct. 4, a depus fișa tehnică pentru produsul aspirator profesional pentru praf Karcher T10/1, însă ca document care atestă modul de dobândire a celor 18 bucăți, a depus o factură nr. 8066/04.09.2014, care cuprinde 2 produse, denumite aspirator pentru mediu umed uscat și aspirator. În consecință, având în vedere cele precizate, contestatoarea apreciază că ofertantul .. nu a făcut dovada că asigură tipul de aspirator solicitat de autoritatea contractantă la pct. 4, deoarece a depus o singură fișă tehnică pentru două produse, deși acestea sunt diferite. Prin urmare, 2/11

§ 4

consideră că ofertantul în cauză nu a făcut dovada că cele 18 aspiratoare respectă cerințele autorității contractante și că oferta acestuia trebuia declarată neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) și d) din HG nr. 395/2016. În ceea ce privește oferta financiară depusă de ... SRL, contestatoarea remarcă, în primul rând, faptul că din centralizatorul de manoperă, rezultă o cotă parte de concediu de odihnă de 8,33 și nu de 8, cum a calculat în mod eronat ofertantul. În al doilea rând, arată că modalitatea de calcul a ofertei financiare este eronată dat fiind faptul că și pentru costurile privind concediul de odihnă se achită de către angajator fondul de 2,25 angajator. În consecință, potrivit Codului muncii și codului fiscal, fondul de 2,25 angajator trebuia aplicat și pentru costurile de concediu de odihnă. De asemenea, contestatoarea arată că, în temeiul Legii nr. 448/2006, ofertantul avea obligația de a face dovada că are angajate persoane cu dizabilități sau că a inclus în oferta financiară costurile cu fondul de handicap. Prin urmare, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă trebuia să declare oferta în cauză ca inacceptabilă și neconformă în temeiul art. 137 alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. a, c și d) din HG nr. 395/2016. Cu privire la oferta ..., ofertantul clasat pe locul 2, contestatoarea face trimitere la aceleași caracteristici ale produselor invocate anterior și precizează că, din studierea documentelor depuse de contestatoare în alte proceduri, cele din prezenta procedură fiind declarate confidențiale, rezultă că ofertantul în cauză colaborează cu furnizorul FABI, iar 3 dintre produsele furnizate de acesta nu îndeplinesc cerințele solicitate, în sensul că săpunul lichid nu conține glicerină iar hârtia igienică nu are 17 metri lungime. Prin urmare, apreciază că autoritatea contractantă trebuia să respingă ca neconformă oferta depusă de ..., în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. De asemenea, în ceea ce privește utilajele, arată că în cazul în care ofertantul menționat nu a depus fișele tehnice pentru echipamente, lucru despre care contestatoarea nu are informații, oferta fiind declarată confidențială, atunci autoritatea contractantă trebuia să-i respingă oferta ca inacceptabilă și neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 305/2016. În ceea ce privește oferta financiară a ..., contestatoarea precizează, de asemenea, că, în cazul în care nu au fost incluse toate costurile, respectiv concediu de odihnă, fond de handicap, contribuții angajatori, atunci oferta ar fi trebuit respinsă ca inacceptabilă și neconformă în temeiul art. 137 alin. (2) și (3) din HG nr. 395/2016. Prin adresa nr. 11679/926/C11 din data de 21.03.2018, Consiliul a solicitat autorității contractante să comunice copia dosarului achiziției, 3/11

§ 5

integral, copiile propunerilor tehnice și financiare depuse de ... ..., precum și punctul de vedere cu privire la contestație, inclusiv dovada comunicării acestuia contestatoarelor. Prin punctul de vedere nr. .../27.03.2018, înregistrat la Consiliu cu nr. .../27.03.2018, autoritatea contractantă a solicitat respingerea celor două contestații ca nefondate. Referitor la criticile formulate de ... față de oferta tehnică depusă de ..., autoritatea contractantă precizează următoarele: - în propunerea tehnică, în lista cu produsele de curățenie și materiale consumabile, referitor la produsele: hârtie igienică și săpun lichid, ofertantul a precizat caracteristicile solicitate de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, precum și prin certificatul pentru acordarea etichetei ecologice de la Ministerul Mediului, ... fiind producătorul acestui produs; - ... este producătorul hârtiei igienice și a prosoapelor de hârtie, produse pentru care a menționat în propunerea tehnică faptul că acestea respectă cerințele caietului de sarcini; - pentru aspiratoare, ofertantul a prezentat factura fiscală nr. .../04.09.2014, care conține un număr de 18 aspiratoare, factura fiscală nr. 73160007912/29.01.2015, pentru un număr de 5 aspiratoare, precum și fișele tehnice ale acestora; în propunerea tehnică, ofertantul a precizat că asigură echipamentele și utilajele solicitate conform caietului de sarcini. Referitor la criticile contestatoarei față de oferta financiară depusă de oferta depusă de ..., autoritatea contractantă, arată, de asemenea, următoarele: - conform codului muncii, angajatorul este obligat să asigure unui salariat 20 de zile de concediu de odihnă/an; în condițiile în care ar acorda concediile de odihnă într-o lună cu 21 sau 22 de zile lucrătoare, cheltuielile aferente concediilor ar fi mai mici decât a 12-a parte din cheltuielile cu salariul minim pe economie, cu un indice de 20/21 sau 20/22, având în vedere că persoana care ține locul titularului este plătită timp de 20 de zile într-o lună cu 21 sau 22 de zile lucrătoare, conform calculului: 8,33 X 20 de zile concediu de odihnă / 21 zile lucrătoare = 7,93, respectiv 8,33 X 20 de zile concediu de odihnă / 22 zile lucrătoare = 7,57; prin urmare, cota de 8% este acoperitoare pentru cheltuielile cu concediul de odihnă; - ... a aplicat cota de 8% din salariul tarifar plus fondul de 2,25 angajator; - ..., conform bilanțului trimestrului I – 2017, depus la data de 16.08.2017 la ANAF, are un număr de 237 de salariați, dintre care 11 sunt persoane cu handicap, pentru care au anexat raportul per salariat din Revisal și certificatele de handicap; prin urmare, societatea nu plătește contribuția la fondul pentru handicap. 4/11

§ 6

Referitor la criticile contestatoarei față de oferta tehnică depusă de oferta depusă de .., autoritatea contractantă, arată că ofertantul în cauză s-a angajat să respecte, în totalitate, pe întreaga perioadă de derulare a contractului, prevederile caietului de sarcini, implicit caracteristicile produselor; referitor la echipamentele și utilajele prezentate, ofertantul a depus în cadrul propunerii tehnice fișele tehnice ale acestora. Cu privire la criticile contestatoarei față de oferta financiară depusă de oferta depusă de ..., autoritatea contractantă, precizează că ofertantul a inclus în ofertă toate costurile cu concediul de odihnă, fondul de handicap și contribuțiile angajatori, astfel cum rezultă din detalierea propunerii financiare – fundamentarea economică a prețului ofertat. ... și .. au formulat cereri de intervenție voluntară în cauză, acestea fiind înregistrate la Consiliu cu nr. 12163/26.03.2018, respectiv cu nr. 12186/26.03.2018. .. precizează că a depus o ofertă care îndeplinește toate cerințele autorității contractante. În acest sens, arată că săpunul lichid ofertat la procedură este notificat la Ministerul Sănătății în conformitate cu legislația în vigoare privind produsele cosmetice, cu nr. 5271/30.05.2017. Referitor la ingredientele produsului, precizează că săpunul lichid are acțiune antimicrobiană. În ceea ce privește acidul citric, arată că acesta nu este o substanță activă în concentrație mare, deci nu este relevantă menționarea acestui component în fișa tehnică, informațiile din propunerea tehnică neregăsindu-se în fișa tehnică. Cu privire la hârtia igienică și prosoapele de hârtie, intervenienta precizează că a depus în cadrul ofertei dovada deținerii unei linii de fabricație – hârtie igienică și prosop hârtie, putând porționa orice tip de hârtie, cu orice dimensiune. Totodată, arată că, în cadrul propunerii tehnice, au fost incluse informații cu privire la produsele săpun lichid, și produse de hârtie pe care contestatoarea le consideră neconforme. Intervenienta mai precizează, potrivit art. 179 lit. j) din Legea nr. 98/2016, la momentul depunerii ofertelor, operatorul economic are obligația de a prezenta o declarație cu privire la utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice la dispoziția operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări pentru executarea contractului, urmând ca, la solicitarea autorității contractante, operatorul economic clasat pe primul loc în clasamentul intermediar, să prezinte documentele justificative din care să rezulte că dispune de respectivele utilaje. Prin documentele depuse, oferta îndeplinește cerințele din documentația de atribuire. În plus, precizează că fiind vorba de o cerință privind demonstrarea capacității tehnice/profesionale a ofertantului, existența acestor cerințe la nivelul caietului de sarcini, devin clauze nescrise – neavând corespondent în cerințele din fișa de date /anunțul de participare, potrivit art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Cu privire la criticile contestatoarei ce vizează oferta sa financiară, intervenienta invocă prevederile HG nr. 846/2017 care stabilește salariul 5/11

§ 7

minim brut de la 01.01.2018, prevederile codului muncii privind durata concediului de odihnă anual de 20 de zile și precizează că, raportat la acestea, cota parte pentru concediul de odihnă este de 8%/lună. Conform centralizatorului de manoperă depus în SEAP se vede clar că a fost specificată modalitatea de calcul a concediului de odihnă, rezultând o sumă de 1824 lei/lună alocată drept cheltuială pentru partea brută a concediului de odihnă la care se adaugă 2,25% angajator, rezultând o sumă de 1865,04 lei concediu de odihnă anual pentru fiecare angajat, ceea ce, raportat la un număr de 27 de angajați, înseamnă o sumă totală de 50.356,08 lei/a, respectiv 4196,50 lei/lună pentru concediile de odihnă, sume care cuprind atât partea brută cât și cota de 2,25% contribuție angajator. În ceea ce privește angajații cu dizabilități, intervenienta arată că, în prezent are un număr de 11 angajați cu dizabilități, astfel cum rezultă din documentele atașate în SEAP la secțiunea Întrebări, în data de 15.02.2018. La rândul său, ... apreciază că nu pot fi reținute criticile contestatoarei legate de oferta sa, deoarece, astfel cum, de altfel, recunoaște și contestatoarea, criticile sunt formulate exclusiv în baza unor informații obținute în cadrul altor proceduri. De asemenea, arată că, în oferta pe care a depus-o, nu a menționat în niciun loc furnizorii de la care vor fi achiziționate produsele. Cu privire la criticile legate de echipamentele ofertate, arată că, de asemenea, și acestea sunt nefondate, echipamentele ofertate fiind în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, fapt dovedit prin depunerea fișelor tehnice pentru acestea. În ceea ce privește criticile contestatoarei vizând obligația de includere în oferta financiară a tuturor costurilor,, intervenienta arată că, în conformitate cu răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 120/12.02.2018, document la care contestatoarea a avut acces, au fost prevăzute la pct. 1 din tabel, cheltuieli pentru acoperirea contribuțiilor asigurărilor de muncă, fond de handicap și cheltuieli cu concediile de odihnă. În opinia contestatoarei, este clar că ... nu a identificat suspiciuni reale pentru care oferta ... să fie declarată neconformă și inacceptabilă. În ceea ce privește eventuala invocare a altor motive ulterior studierii dosarului achiziției la sediul Consiliului, apreciază că acestea r trebui respinse ca inadmisibile, în baza art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101./2016 și art. 225 alin. 91) din codul de procedură civilă. Totodată, intervenienta apreciază ca inadmisibilă solicitarea de declarare de către Consiliu a neconformității și inacceptabilității ofertelor ... și ... deoarece aceasta este o atribuție a comisiei de evaluare. Cererile de intervenție formulate de ... și ... sunt calificate de Consiliu ca fiind cereri de intervenție voluntară conform art. 63 din 6/11

§ 8

Codul de procedură civilă, operatorul economic declarat câștigător ;i cel situat pe locul 2 având interesul ca actul autorității contractante să fie menținut prin respingerea contestației. O asemenea cerere este admisibilă având în vedere că prin dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 legiuitorul a dispus că până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici participanți la procedura de atribuire, pot formula, cu înștiințarea părților cauzei, cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a faptului că s-a formulat contestație. Consiliul, constatând că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 61 alin. (1) Cod procedură civilă, în temeiul art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, a admis în principiu cererile de intervenție voluntară formulate de ... și ..., întrucât, acestea șiau dovedit interesul în procedură și va dispune introducerea în cauză, în calitate de intervenienți, a ... și .... Prin „concluziile scrise” nr. ../16.04.2018, înregistrate la Consiliu cu nr. 15242/17.04.2018, ... a formulate o serie de precizări cu privire la susținerile celor două interveniente, precum și cu privire la punctul de vedere al autorității contractante. Referitor la cererea de intervenție formulată de ..., contestatoarea solicită respingerea acesteia, ca nefondată, în susținere precizând următoarele: - la momentul depunerii ofertelor nu a rezultat din fișele tehnice că produsele Săpun lichid antibacterian, hârtie igienică și prosoape de hârtie îndeplinesc cerințele impuse de autoritatea contractantă; - cu referire la utilaje, intervenienta avea obligația de a depune fișe tehnice la momentul depunerii ofertelor, în consecință, o declarație pe propria răspundere cu privire la utilaje, instalații și echipamente nu îndeplinește cerințele autorității contractante menționate în documentația de atribuire; - intervenienta nu poate invoca, după momentul depunerii ofertelor, că unele cerințe la nivelul caietului de sarcini devin clauze nescrise deoarece nu au corespondent în fișa de date; având în vedere că documentația de atribuire a fost publicată în data de 06.12.2017, orice operator economic putea contesta documentația în termen de 10 zile, respectiv până la data de 18.12.2017, motiv pentru care formularea criticilor prin cererea de intervenție la data de 23.03.2018, este un demers tardiv. De asemenea, contestatoarea reia criticile din cuprinsul contestației, precizând, în esență, că: - deși ... susține că a menționat în propunerea tehnică faptul că îndeplinește cerințele, acesta nu a depus documente justificative din care să reiasă că acesta îndeplinește condițiile, respectiv că acesta conține acid citric și nu este antibacterian; 7/11

§ 9

- în ceea ce privește hârtia igienică și prosoapele de hârtie, la dosarul achiziție nu există documente din care să reiasă îndeplinirea cerințelor autorității contractante; deși ofertantul susține că este producătorul acestor produse, la dosar nu există documente justificative, depuse la momentul depunerii ofertelor, cu privire la îndeplinirea cerințelor autorității contractante; - ofertantul nu a făcut dovada că cele 18 aspiratoare respectă cerințele autorității contractante, în consecință, oferta acestuia nu trebuia să fie declarată ca fiind conformă; - referitor la oferta financiară depusă de ..., chiar din calculul prezentat în cadrul cererii de intervenție, se poate constata că, în calculul concediului, au fost avute în vedere numărul de zile lucrătoare, ceea ce înseamnă că suma de 1865,04 lei concediu anual pentru fiecare angajat nu este suficientă, salariul minim începând cu data de 1 ianuarie 2018 fiind de 1900 lei; - ... menționează în cadrul cererii de intervenție că are un număr de 11 angajați cu dizabilități; în acest sens, trebuia să facă dovada câți angajați are, astfel încât să se poată efectua un calcul dacă cei 11 angajați cu handicap, reprezintă 4% din numărul total de angajați și dacă respectă prevederile Legii nr. 448/2006. Referitor la cererea de intervenție formulată de ..., contestatoarea solicită respingerea acesteia ca nefondată, în susținere, reluând cele susținute în cadrul contestației. Potrivit contestatoarei, ofertantul ... a ofertat produsele de la furnizorul FABI, fapt care rezultă dintr-o altă procedură organizată de aceeași autoritate contractantă, în care au fost solicitate aceleași produse, cu aceleași caracteristici. În plus, astfel cum rezultă din fundamentarea economică, atât în procedura anterioară cât și în prezenta procedură, prețurile sunt identice, ceea ce înseamnă că operatorul economic a folosit aceleași produse, neconforme cu solicitările autorității contractante. Cu privire la punctul de vedere al autorității contractante, contestatoarea îl consideră nefondat, deoarece autoritatea contractantă nu poate invoca că, dacă ofertanții au depus documente din care nu rezultă îndeplinirea cerințelor impuse prin documentația de atribuire, dar au menționat în propunerea tehnică faptul că vor asigura produsele solicitate, aceștia îndeplinesc cerințele. În susținere invocă jurisprudența Consiliului. Referitor la susținerile contestatoarei din cuprinsul Concluziilor scrise legate de oferta sa, ... a transmis răspunsul nr. 367/17.04.2018, înregistrat la Consiliu cu nr. 15407/17.04.2018, prin care solicită respingerea criticilor în cauză, acestea neavând suport real, fiind bazate pe simple supoziții fictive, fără legătură cu realitatea ofertei. În susținere, precizează că: 8/11

§ 10

- .. nu indică aspecte concrete de nelegalitate ale ofertei ..., singurele critici dintre cele susținute prin contestație pe care le mai consideră pertinente, în raport cu realitatea ofertei, fiind cele legate de pretinsa neconformitate a săpunului lichid și a hârtiei igienice; - o contestație nu poate fi admisă pe baza unor speculații bazate pe oferta depusă în cadrul altor proceduri; în oferta nu există nicio probă cu privire la faptul că săpunul lichid este produs și distribuit de FABI, coincidența de preț invocată de contestatoare rezultând din faptul că prețurile de achiziție, regăsite în deviz, sunt maximale și, atât săpunul lichid din cealaltă procedură cât și săpunul lichid din prezenta procedură nu vor depăși respectivul preț care a fost luat în calcul; - oferta sa are incluse echipamente în conformitate cu cerințele autorității contractante și a depus fișe tehnice pentru acestea. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura de licitație deschisă a fost inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „ASIGURARE A SERVICIILOR DE ÎNTERȚINERE ȘI CURĂȚENIE A SEDIILOR ... – JUDEȚUL PRAHOVA”, cod CPV 90919000-2 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr.../06.12.2017. Potrivit anunțului de participare, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a acordului-cadru fiind între 1.481.656,42 și 1.629.821,9 lei, fără TVA. Conform procesului verbal intermediar nr. 3992/22.02.2018, au fost depuse 5 oferte declarate admisibile, în urma aplicării criteriului de atribuire a fost declarată câștigătoare oferta ..., pe locul 2 oferta ..., iar pe locul 3 s-a situat oferta contestatoarei. Prin prezenta contestație, ... formulează critici cu privire la modul de evaluare al ofertelor ... și ...., susținând că acestea nu respectă, în totalitate, cerințele documentației de atribuire și că ar fi trebuit respinse, ca inadmisibile. În ceea ce privește oferta ..., Consiliul reține că au fost formulate următoarele critici: - săpunul lichid antibacterian ofertat nu conține acid citric și nu este antibacterian, conform fișei tehnice; - pentru hârtia igienică și prosoapele de hârtie nu a fost făcută dovada că produsele ofertate respectă cerințele autorității contractante, susținându-se că sunt produse proprii; - nu a făcut dovada că deține 18 aspiratoare care îndeplinesc cerințele documentației de atribuire; - cota parte de concediu de odihnă a fost calculată eronat la 8% față de 8,33%, iar fondul de 2,25% aferent angajatorului trebuie aplicat și pentru costurile privind concediu de odihnă. În ceea ce privește criticile referitoare la săpunul lichid antibacterian, hârtia igienică și prosoapele de hârtie, Consiliul reține 9/11

§ 11

că ...este producător și deține pentru săpun certificat de acordare a etichetei ecologice emis de Ministerul Mediului, ca urmare, faptul că în documentul ”Propunere tehnică”, aferent ofertei prezentate, pentru aceste produse sunt precizate caracteristici tehnice conforme cu cerințele caietului de sarcini, reprezintă o confirmare suficientă, în opinia Consiliului, fișa tehnică prezentată fiind un document general ce poate să nu conțină referiri la anumite caracteristici tehnice apreciate ca, în general, nerelevante de către ofertant. Cu privire la deținerea numărului de aspiratoare solicitat de către autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, Consiliul apreciază ca fiind relevante și suficiente facturile de achiziție prezentate de ..., pentru un număr mai mare decât cel impus, mai ales, în condițiile în care contestatoarea nu prezintă dovezi din care să rezulte că fișele tehnice prezentate de ofertantul declarat câștigător, pentru aspiratoarele deținute, nu respectă cerințele tehnice impuse prin documentația de atribuire. Consiliul reține că, în detalierea prețului, cota parte de concediu de concediu de odihnă a fost exprimat procentual ... la 8%, dar și valoric respectiv 4196,34 lei, sumă ce acoperă cheltuielile privind concediu de odihnă, conform HG nr. 846/2017, respectiv ”Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1.900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie, pe lună, în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/oră”, iar eroarea referitoare la modul de calcul al sumei aferente fondului de 2,25%, reprezentând în fapt, 94,5 lei, nu poate constitui motiv de respingere a unei oferte, reprezentând o eroare aritmetică. Consiliul constată, având în vedere și complexitatea contractului de achiziție publică în cauză, că autoritatea contractantă, în virtutea principiului asumării răspunderii, a evaluat oferta depusă de ... cu respectarea legislației în vigoare în materia achizițiilor publice, nefiind reținute elemente din care să rezulte necesitatea anulării documentelor emise de către autoritatea contractantă și a reluării procedurii de atribuire, criticile ... urmând a fi respinse, ca neîntemeiate. Având în vedere considerentele mai sus, Consiliul constată că analizarea criticilor contestatoarei cu privire la modul de evaluare a ofertei ... este de prisos, în situația în care câștigătorul procedurii de atribuire a depus o ofertă admisibilă, nemaiexistând riscul de a suferi un prejudiciu ca urmare a unei erori a autorității contractante. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național 10/11

§ 12

de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ..., pentru motivele evocate. Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ..., pentru motivele evocate. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 101/2016.

§ 13

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ..., pentru motivele evocate. Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ..., pentru motivele evocate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... ... ... Redactată în 6 (șase) exemplare, conține 11 (unsprezece) pagini. 11/11