AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_6800

BO2018_6800

Respinge
2018Fonduri: NeidentificateProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 71322000-1
Critici: R2.2.3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 22.030 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..../C..../.... Data: .... Prin contestația nr. 23/23.03.2018, transmisă, inițial, prin mijloace electronice și ulterior, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 11985/23.03.2018, respectiv, sub nr. 13200/02.04.2018, SC ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ..., în calitate de Director general, a contestat adresa nr. 3291/13.03.2018 reprezentând comunicarea etapei de evaluare tehnică, document emis în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare și inginerie – fazele Proiect tehnic, Detalii de execuție, Elaborare documentații necesare pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiții, precum și asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor pentru proiectului «Modernizare drumuri de interes local în comuna ..., județul Iași»”, cod CPV 71322000-1 (Rev.2), inițiată de COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea ... și a solicitat anularea comunicării nr. 3291/13.03.2018, anularea punctului de vedere nr. 3651/20.03.2018 și acceptarea ofertei sale ca fiind validă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestatoarea SC ... SRL aduce la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă ca fiind neconformă, în temeiul art. 134 alin. (5) și art. 137 alin. (6) din HG nr. 395/2016. În acest sens, contestatoarea arată că autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări prin adresa nr. 2924, însă societatea sa „nu a înțeles ce i se solicită, exprimarea lăsând de dorit”. 1

§ 2

În ceea ce privește experiența experților cheie, solicitată prin fișa de date și prin cererea de clarificări, contestatoarea susține că experții cheie au fost trecuți eronat, însă prin răspuns, a fost corectat acest aspect. Astfel, în ceea ce privește textul de lege invocat de autoritatea contractantă în comunicarea transmisă, în cazul respingerii ofertei sale [art. 137 alin. (6) din HG nr. 395/2016], SC ... SRL consideră că acesta este eronat, învederând că propunerea tehnică nu a fost schimbată și arătând că la pagina 3 din propunerea tehnică se regăsesc persoanele solicitate în cererea de clarificări. De asemenea, contestatoarea face precizarea faptului că Graficul de timp nu a fost schimbat, susținând că în cel depus inițial se regăsesc aceleași zile necesare prestării serviciilor licitate, doar că în acel grafic, zilele au fost încadrate pe săptămâni, aspect interpretat eronat de către autoritatea contractantă. Având în vedere cele prezentate, contestatoarea dorește ca autoritatea contractantă să nu încalce principiile care guvernează achizițiile publice, stipulate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În final, contestatoarea face trimitere la prevederile art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016. În dovedirea contestației sale, contestatoarea SC ... SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. În vederea soluționării contestației, Consiliul, prin adresa nr. 12237/984 C5/26.03.2018, a solicitat contestatoarei SC ... SRL să transmită contestația în original, documente relevante din care să rezulte data luării la cunoștință a actului atacat, data comunicării notificării prealabile nr. 20/17.03.2018, către autoritatea contractantă, data primirii răspunsului nr. 3651/20.03.2018 la notificarea prealabilă, dovada asocierii încheiată între societatea sa și SC Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL și acordul acestui asociat privind depunerea contestației în discuție, precum și dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestației depusă la Consiliu, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 12234/984 C5/26.03.2018, Consiliul a solicitat autorității contractante COMUNA ... transmiterea documentelor necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 101/2016, oferta depusă de contestatoare, dovada comunicării punctului de vedere către contestatoare, precum și dovada publicării în SEAP a contestației în conformitate cu art. 16 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. SC ... SRL a răspuns la solicitarea CNSC nr. 12237/984 C5/26.03.2018, prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 13200/02.04.2018, depunând documentele solicitate. Prin adresa nr. 4364/30.03.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 13171/02.04.2018, autoritatea contractantă COMUNA ... a comunicat punctul de vedere nr. 4124/27.03.2018 referitor la contestație, prin care solicită respingerea acesteia, însoțit de documentele necesare soluționării acesteia, solicitate prin adresa nr. 12234/984 C5/26.03.2018. 2

§ 3

În punctul său de vedere, autoritatea contractantă arată că a solicitat contestatoarei, prin adresa nr. 2924/05.03.2018, clarificări referitoare la durata de timp necesară pentru elaborarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, prin răspunsul formulat, comisia de evaluare constatând că s- a transmis un grafic refăcut detaliat pe o perioadă de 30 de zile - grafic care nu se regăsea în propunerea tehnică inițială și care este diferit de cel de la pag. 24 din propunerea tehnică. Prin urmare, comisia de evaluare a apreciat că răspunsul este neconcludent și prin acesta contestatoarea a modificat propunerea tehnică, declarând-o ca fiind inacceptabilă în conformitate cu dispozițiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și neconformă, în conformitate cu art. 136 „alin. (6)” din același act normativ. De asemenea, autoritatea contractantă arată că prin aceeași solicitare de clarificări a solicitat contestatoarei lămuriri cu privire la cerința „Resursele umane și materiale identificate și realizările indicate sunt corelate deplin cu complexitatea fiecărei activități propuse”, iar prin răspunsul din data de 08.03.2018, contestatoarea a solicitat reformularea cerinței, întrucât nu a fost înțeleasă solicitarea, prin urmare comisia de evaluare apreciind că ofertantul nu a transmis până la termenul limită, răspunsul la solicitarea adresată, oferta sa fiind inacceptabilă. În continuare, autoritatea contractantă învederează că cea de-a treia solicitare de clarificări viza experiența experților-cheie: inginer CFDP - ..., ... - inginer geodez și ... – expert, solicitând să se precizeze care din persoanele desemnate este șef proiect, respectiv prin care contracte se înțelege să se demonstreze experiența fiecărui expert propus. Astfel, comisia de evaluare a constatat că prin răspunsul său, contestatoarea a modificat propunerea tehnică, menționând alte persoane ca experți cheie decât cei desemnați inițial, context în care a apreciat că oferta este neconformă. Totodată, se arată că prin caietul de sarcini s-a solicitat, în vederea analizării factorului de evaluare „experiența experților- cheie”, „prezentarea de copii după contracte și procese verbale de primire/recepție”, iar în oferta contestatoarei nu au fost identificate toate contractele și procesele verbale de recepție menționate în tabelul centralizator transmis. Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 15898/19.04.2018, COMUNA ... a completat dosarul achiziției publice cu strategia de contractare. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire „simplificată”, online, fără fază finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect «Servicii de proiectare și inginerie – fazele Proiect tehnic, Detalii de execuție, Elaborare Documentații necesare pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiții, precum și asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna ..., 3

§ 4

Județul Iași”», cod CPV 71322000-1 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ..., stabilind data limită de depunere a ofertelor la 29.01.2018, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate- preț” și valoarea estimată de 136.868,99 RON, fără TVA. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 10 operatori economici, printre care și contestatoarea din prezenta cauză, aspecte consemnate în „procesul verbal de vizualizare a ofertelor”, înregistrat sub nr. 1297/30.01.2018. După evaluarea propunerilor tehnice, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul intermediar aferent acestei etape, consemnat în procesul verbal al comisiei de evaluare a ofertelor, înregistrat sub nr. 3269/13.03.2018, potrivit căruia oferta depusă de asocierea SC ... – SC ... SRL a fost respinsă ca inacceptabilă [în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016] și ca neconformă [în temeiul art. 136 alin. (6) din HG nr. 395/2016]. Nemulțumită de acest rezultat intermediar, comunicat prin adresa nr. 3291/13.03.2018, asocierea SC ...– SC ... SRL a depus prezenta contestație. Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea autoarei acestei de decizia autorității contractante, comunicată prin adresa nr. 3291/ 13.03.2018, de a respinge oferta sa ca inacceptabilă și neconformă. Atașat contestației, autoarea acesteia a prezentat dovada respectării prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv notificarea prealabilă nr. 20/17.03.2018, transmisă autorității contractante, precum și răspunsul la aceasta, respectiv adresa nr. 3651/20.03.2018, prin care autoritatea contractantă consideră notificarea ca fiind neîntemeiată. Analizând conținutul actului atacat, Consiliu constată că autoritatea contractantă a respins oferta contestatoarei întrucât, urmare a răspunsului transmis prin intermediul SEAP la data de 08.03.2018, comisia de evaluare a constatat următoarele trei aspecte: - ofertantul „a transmis un grafic refăcut detaliat pe o perioadă de 30 de zile – grafic care nu se regăsea în propunerea tehnică inițială și care este diferit de cel de la pagina 24 din propunerea tehnică. Prin urmare, comisia de evaluare a apreciat că răspunsul este neconcludent” și prin acesta s-a „modificat propunerea tehnică prezentată, context în care apreciază că oferta (...) este inacceptabilă în conformitate cu dispozițiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și totodată neconformă” în temeiul dispozițiilor „art. 136 alin. (6) din HG nr. 395/2016”; - în ceea ce privește resursele umane și materiale, „comisia de evaluarea a apreciat că modalitatea de formulare a clarificării transmise (...) a fost clară și neechivocă”, context în care apreciază că ofertantul nu a transmis „până la termenul limită, respectiv până la data de 08.03.2018 în SEAP, răspunsul la solicitarea adresată”, oferta fiind inacceptabilă în conformitate cu art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016; 4

§ 5

- ofertantul a „modificat propunerea tehnică, menționând prin răspuns alte persoane ca experți cheie decât cei desemnați inițial, context în care comisia de evaluare a apreciat că oferta (...) este neconformă în baza dispozițiilor art. 137 alin. (6) din HG nr. 395/2016”. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare Consiliul constată că, în cadrul procesului verbal nr. 2912/05.03.2018, s-au analizat și propunerile tehnice depuse, aceștia stabilind necesitatea transmiterii către contestatoare a unei solicitări de clarificări referitoare la trei aspecte. În acest sens, prin adresa nr. 2924/05.03.2018, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei clarificarea următoarelor aspecte: - 1. durata de timp necesară pentru elaborarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, respectiv termenul maxim de 30 de zile: în „graficul de prestare” se prevede „că «1 săpt. = 6 zile». Având în vedere că termenul maxim de prestare este de 30 zile (conform caiet de sarcini) iar din documentul prezentat la pag. 24 rezultă că termenul ar fi de 5 săptămâni (adică 35 de zile nu 30, cum susține în propunerea tehnică)”; - 2. în legătură cu cerința „resursele umane și materiale identificate și realizările indicate sunt corelate deplin cu complexitatea fiecărei activități propuse”, întrucât nu s-au regăsit mențiuni în propunerea tehnică a solicitat contestatoarei să precizeze unde a „anexat informațiile solicitate prin documentația de atribuire”; - 3. în legătură cu cerința experiența experților cheie concretizată în numărul de proiecte similare în care respectivii experți au îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract, pentru care s-au prezentat la pag. 40-44 din vol. „Doc ...”, următoarele informații: „a. pentru expert cheie 2 - inginer CFDP - ... - inginer: tabel centralizator, CV din care rezultă că participat la 10 proiecte. b. pentru ... - inginer geodez: tabel centralizator. c. pentru ... - expert «dacă este cazul»: tabel centralizator. S-au prezentat si copii la contracte de prestări servicii din partea SC ...SRL și din partea Sc ... Srl”. Având în vedere prevederile fișei de date, s-a solicitat să se precizeze care din persoanele desemnate prin propunerea tehnică este șef proiect. S-a solicitat, de asemenea, să se precizeze prin care contracte se înțelege să se demonstreze experiența fiecărui expert propus, precum și anexarea unui tabel centralizator în acest sens. Contestatoarea a dat curs acestei solicitări, postând în SEAP, la data de 08.03.2018, următorul răspuns: „1. Interpretarea graficului este eronată. Dacă se împarte nr. de 30 zile/7 zile cât are o săptămână => 4,285714285714286 săptămâni. Noi am cuprins cele 30 de zile în 5 săptămâni. La fel s-au raportat și următoarele activități (studiu topo/geo) etc. Pentru a nu fi interpretat 5

§ 6

eronat graficul, vă rugăm să îl citiți conform grafic atașat revizuit de mai jos. (...) 2. Vă rugăm să reformulați această cerința deoarece nu înțelegem ce ne solicitați (...). 3. Dintr-o eroare de tehnoredactare vă transmitem că experţii sunt: 1. Șef Proiect - ... 2. ... Ing. CFDP 3. ... - INGINER CFDP 4. ... - Inginer Geodez”. Atașat acestui răspuns a fost prezentat și tabelul centralizator privind experiența similară”. Membrii comisiei de evaluare au analizat acest răspuns și, în cadrul procesului verbal al ședinței nr. 3, înregistrat sub nr. 3269/13.03.2018, au reținut că acesta este neconcludent, după cum urmează: - în legătură cu răspunsul la prima întrebare: „Comisia de evaluare constată că ofertantul a transmis un grafic refăcut detaliat pe o perioadă de 30 de zile - grafic care nu se regăsea în propunerea tehnică inițială și care este diferit de cel de la pag. 24 din propunerea tehnică. Prin urmare, comisia de evaluare apreciază că răspunsul este neconcludent și prin acesta s-a modificat propunerea tehnică prezentată, context în care apreciază că oferta este inacceptabilă în conformitate cu disp. art. 134, alin. (5) din HG 395/2016 și totodată neconformă în conformitate cu disp. art. 136 alin. (6) din HG 395/2016”; - în legătură cu cea de-a doua întrebare: „Comisia de evaluare apreciază că modalitatea de formulare a clarificării transmise către ofertant a fost clară și neechivocă, context în care apreciază că ofertantul nu a transmis până la termenul limită, respectiv până la data de 08.03.2018 în SEAP, răspunsul la solicitarea adresată, oferta sa fiind inacceptabilă în conformitate cu art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016”; - în legătură cu cea de-a treia întrebare: „Comisia de evaluare constată că prin răspunsul său ofertantul a modificat propunerea tehnică menţionând prin răspuns alte persoane ca experţi cheie decât cei desemnaţi iniţial, context în care comisia de evaluare apreciază că oferta acestuia este neconformă în baza disp. art. 137 alin. (6) din HG 395/2016”. Preliminar, Consiliul constată că această contestație poate fi admisă doar în situația în care criticile formulate de contestatoare cu privire la toate aspectele reținute de către autoritatea contractantă sunt apreciate ca fiind întemeiate. În situația în una dintre critici nu este întemeiată, astfel încât unul dintre motivele de respingere a fost reținut ca fiind corect de către membrii comisiei de evaluare, prezenta contestație nu poate fi admisă, caracterul ofertei contestatoarei, de ofertă inacceptabilă, neputând fi schimbat. În vederea respectării principiului celerității stipulat de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va proceda la analiza aspectului reținut de către comisia de evaluare în legătură cu neconcludența răspunsului nr. 2 (transmis la data de 08.03.2018, la solicitarea de 6

§ 7

clarificări nr. 2924/05.03.2018), stabilită de autoritatea contractantă în baza dispozițiilor art. 134. alin. (5) din HG 395/2016 [„În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/ completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”], deoarece ofertanta contestatoare nu a transmis, în termenul stabilit, un răspuns concludent la această întrebare. Astfel, așa cum s-a reținut anterior, prin adresa nr. 2924/05.03.2018, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei clarificări în legătură cu resursele umane și materiale identificate și realizările indicate. Această solicitare de clarificări nu a fost contestată de către SC ... SRL în termenul legal avut la dispoziție, astfel că autoarea contestației avea obligația să răspundă întrebării ce i-a fost adresată. Ori, autoarea contestației, prin răspunsul transmis la data de 08.03.2018, fără a răspunde în mod concret la întrebarea ce i-a fost adresată, a solicitat autorității contractante să reformuleze cerința, însă, aceasta, apreciind că modalitatea de formulare a clarificării a fot clară și neechivocă, nu a dat curs acestei solicitări, iar prin adresa nr. 3291/13.03.2018 i-a comunicat contestatoarei decizia de respingere, ca inacceptabilă, a ofertei. Consiliul constată că autoarea contestației nu s-a considerat vătămată, în sensul dispozițiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016 [care definește sintagma „persoană care se consideră vătămată” ca fiind „orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (...) şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire”], de lipsa reformulării, de către autoritatea contractantă, a întrebării în discuție, respectiv inacțiunea autorității contractante, în condițiile în care, acest aspect nu a fost contestat, în termenul legal, cu respectarea dispozițiilor art. 6 și 8 din Legea nr. 101/2016. În acest context, Consiliul apreciază ca tardiv formulată, la data de 23.03.2018, susținerea autoarei contestației referitoare la caracterul neclar al întrebării adresată de autoritatea contractantă. Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul apreciază ca fiind întemeiată decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei în temeiul dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 care stipulează următoarele: „(5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/ 7

§ 8

completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Față de cele mai sus menționate, în scopul respectării principiului celerităţii, garantat de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul nu va mai analiza criticile formulate de contestatoare în legătură cu celelalte 2 motive de respingere a ofertei sale, referitoare la graficul modificarea propunerii tehnice ca urmare a depunerii unui alt grafic de prestare a serviciilor de proiectare și menționarea altor persoane ca experți cheie decât cei desemnați inițial, deoarece orice rezultat al respectivei analize este lipsit de eficiență. O eventuală admitere a acestor critici nu ar fi de natură să schimbe soluția pronunțată, neputând schimba caracterul inacceptabil al ofertei contestatoarei. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET

§ 9

MEMBRU COMPLET ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 8 pagini. 8