BO2018_7037
RespingeCPV: 71241000-9 ; 71322000-1 ; 79411000-8 ; 79418000-7
Critici: R2.1.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71241000-9 ; 71322000-1 ; 79411000-8 ; 79418000-7
Critici: R2.1.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. .., depusă de asocierea ..., prin liderul asocierii ..., cu sediul în ..., formulată împotriva adresei nr. ..., reprezentând comunicarea parțială a rezultatului procedurii, adresei nr. ...., reprezentând răspunsul entității contractante la notificarea prealabilă formulată de asociere, precum și împotriva tuturor actelor anterioare sau subsecvente, emise de către entitatea contractantă, ..., cu sediul în ...., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii, având ca obiect „....”, s-a solicitat Consiliului: - anularea adresei nr. ..., prin care i s-a comunicat faptul că, în urma evaluării ofertelor depuse, oferta asocierii a fost declarată inacceptabilă, în temeiul art. 140 alin. (4) și neconformă, în baza art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016; - anularea adresei nr. ...., prin care s-a comunicat respingerea notificării prealabile; - anularea rezultatului evaluării, respectiv a rezultatului procedurii de atribuire în cauză, precum și a tuturor actelor anterioare sau subsecvente prin care oferta asocierii ... a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă; - reevaluarea ofertei asocierii ..., iar, ca urmare a constatării acceptabilității acesteia și în urma aplicării criteriului de atribuire, să se stabilească clasamentul ofertelor. Prin cererea de intervenție în interesul entității contractante nr. ...., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ...., în calitate de lider al asocierii ..., s-a solicitat Consiliului respingerea contestației, ca vădit netemeinică și nelegală, referitor la capetele de cerere 1-3, și ca inadmisibilă, în ceea ce privește capătul de cerere nr. 4, cu 1
menținerea actelor și măsurilor comisiei de evaluare criticate, ca temeinice și legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat să soluționeze contestația de față, prin care asocierea ..., prin liderul asocierii ..., critică încălcarea legislației achizițiilor publice, prin respingerea ofertei sale, în faza de evaluare a propunerii tehnice, ca inacceptabilă, în baza art. 140 alin. (4), și ca neconformă, în baza art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016, motivat de faptul că „la solicitarea de clarificare nr. ...., experții secundari/subpunctul 1.3 pentru coordonator ....., nu ați răspuns concludent...”. Față de acest aspect, contestatoarea susține că motivația deciziei de respingere a ofertei sale, se bazează pe răspunsul Ministerului Educației Naționale, dat prin adresa nr. ...., care este el însuși nelegal, deoarece are în vedere prevederi legale care, la momentul obținerii respectivei diplome, nu erau în vigoare, fiind fie abrogate de peste 14 ani (cum este cazul Legii nr. 11/1968) sau prevederi care la respectivul moment nu existau (cum este cazul Legilor nr. 84/1995 și nr. 288/2004), cu încălcarea principiului tempus regit actum. Prin adresele nr. ...., entitatea contractantă transmite punct de vedere, prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și lipsită de fundament legal, deoarece asocierea contestatoare a nominalizat pentru poziția de coordonator .... și a depus pentru îndeplinirea cerinței din caietul de sarcini - Anexa 1, Cerințe minime de calificare experți: „Calificări și abilitați - Studii superioare absolvite cu diplomă de licență (sau echivalent) (...)” diplomă de subinginer nr. ..., emisă de .... iar, răspunsul la solicitarea de clarificări privind acest aspect, a fost considerat neconcludent, întrucât diploma de subinginer nu este echivalentă cu diploma de licență, studiile universitare de subingineri fiind studii universitare de scurtă durată care nu reprezintă și nu pot fi echivalente cu studii universitare de licență. În urma studierii dosarului cauzei și a punctului de vedere al entității contractante, prin adresa nr. ...., contestatoarea transmite „Concluzii scrise”. Prin cererea de intervenție în interesul entității contractante nr. ....., s-a solicitat Consiliului respingerea contestației, ca vădit netemeinică și nelegală, referitor la capetele de cerere 1-3, și ca inadmisibilă, în ceea ce privește capătul de cerere nr. 4, cu menținerea actelor și măsurilor comisiei de evaluare criticate, ca temeinice și legale. Intervenienta solicită admiterea cererii sale, apreciind că, pretinsele argumente ale contestatoarei au încercat exclusiv să 2
forțeze demonstrarea echivalenței diplomelor obținute de absolvenții cursurilor universitare de scurtă durată („colegii universitare, institute de subingineri...”) cu cele obținute de absolvenții cursurilor superioare de lungă durată, singurele care se finalizau cu obținerea unei diplome de licență. În urma studierii dosarului cauzei, prin adresa nr. ...., intervenienta transmite „Concluzii scrise”. Ulterior, prin adresa nr. ...., asocierea ..., prin liderul asocierii ..., învederează că își retrage contestația depusă, care formează obiectul dosarului nr. ..., formulată împotriva procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de servicii .... Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de asocierea ..., prin liderul asocierii ..., în contradictoriu cu .... Pe cale de consecință, respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de intervenție în interesul entității contractante formulată de ..., în calitate de lider al asocierii ... - .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de asocierea ..., prin liderul asocierii ..., în contradictoriu cu .... Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de intervenție în interesul entității contractante formulată de ..., în calitate de lider al asocierii ... - .... Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... ... .... ... 3