AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_7622

BO2018_7622

Respinge
2018Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.544 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, București, România,CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 24382/18.06.2018, formulată de ... SRL, cu sediul în ... înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .../2002, având CUI RO ..., reprezentată legal de ... – Director General și convențional de SCA „..”, cu sediul profesional ....., unde se dorește comunicarea actelor de procedură, a contestat decizia de declarare a ofertei sale ca inacceptabile, emisă în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, fără fază finală de licitație electronică, inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „...”, cod CPV ... (Rev.2), s-a solicitat: 1. anularea deciziei de declarare a ofertei depusă ... SRL, ca inacceptabilă și, pe cale de consecință, anularea tuturor actelor subsecvente, inclusiv, dar fără a se limita la: Procesul-verbal nr. 622/DA/04.06.2018 rectificat încheiat la data de 05.06.2018; Procesul- verbal nr. 676/DA/07.06.2018 încheiat la data de 07.06.2018; Raportul procedurii de atribuire nr. 677/DA din data de 07.06.2018; 2. continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertelor și stabilirea și declararea ofertei ... SRL ca admisibilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația depusă, ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire „simplificată”, fără fază finală de licitație electronică, inițiată de ..., în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...(Rev.2), prin publicarea în noul sistem electronic de achiziții publice (SICAP) a anunțului de participare simplificat nr. .../07.05.2018, a solicitat cele menționate în partea introductivă. 1/3

§ 2

Prin adresa nr. 24833/2055/.../19.06.2018, Consiliul a solicitat contestatoarei, printre altele, să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantumul prevăzut la art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin art. IV pct. 40 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2018. Prin adresa nr. 1215/22.06.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 25671/25.06.2018, contestatoarea a răspuns solicitării Consiliului nr. 24833/2055/.../19.06.2018, susținând că, plata cauțiunii nu este aplicabilă în cauză, art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2018 nu sunt incidente în cauză, fiind aplicabile contestațiilor formulate după data intrării în vigoare a OUG nr. 45/2018 dar în proceduri de atribuire care nu erau în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura de atribuire „simplificată” fără fază finală de licitație electronică a fost inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...(Rev.2), prin publicarea în noul sistem electronic de achiziții publice (SICAP) a anunțului de participare simplificat nr. .../07.05.2018. Potrivit acestuia, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului, fiind de 158.452,56 lei, fără TVA. Din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține că, pentru prezenta contestație, ... SRL, nu a constituit cauțiunea prevăzută de art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată și completată prin OUG nr. 45/2018. Deși prin corespondența purtată de Consiliu cu contestatoarea, acesteia i s-a comunicat obligativitatea constituirii cauțiunii prevăzută la art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, în vigoare, până la data emiterii prezentei decizii, ... SRL nu s-a conformat solicitării Consiliului. Având în vedere cele evocate în considerente, precum și dispozițiile art. VIII din OUG nr. 45/2018 conform cărora „Contestaţiile, procesele şi cererile aflate în curs de soluţionare în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau, după caz, a instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă să se judece în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute”, Consiliul stabilește că neconstituirea cauțiunii este sancționată cu respingerea contestației, potrivit dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Întrucât, contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative de constituire a cauțiunii, contestația sa nu poate fi soluționată, iar în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (6), coroborate cu prevederile art. 611 alin. (1) Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... 2

§ 3

Fără pronunțare asupra fondului contestației. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, pentru neconstituirea cauțiunii, contestația ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 3 (trei) pagini. 3/3