AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_7698

BO2018_7698

Respinge
2018Fonduri: EuropeneProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45232120-9
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 12.365 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 1700/11.06.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 23309/11.06.2018, înaintată de SC … SA cu sediul în …, având CUI …, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J…, formulată împotriva procedurii simplificate online privind atribuirea contractului de lucrări având ca obiect “Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de irigaţii aferente Plotului SPP6-AE1, O.U.A.I. ONEST 1 FĂUREI, judeţul Brăila”, organizată de către … în calitate de autoritate contractantă cu sediul în …, s-a solicitat: - anularea adresei nr. 482/06.06.2018 privind comunicarea deciziei de respingere a ofertei, - anularea deciziei autorităţii contractante prin care oferta SC … SA a fost declarată respinsă, - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilităţii cofertei SC … SA, - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea contestaţiei.

§ 2

Prin contestaţia nr. 2686/18.06.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 24970/20.06.2018, înaintată de SC … SRL cu sediul în …, având CUI …, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. …, formulată împotriva procedurii simplificate online privind atribuirea contractului de lucrări având ca obiect “Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de irigaţii aferente Plotului SPP6-AE1, O.U.A.I. ONEST 1 FĂUREI, judeţul Brăila”, organizată de către … în calitate de autoritate contractantă cu sediul în … s-a solicitat anularea adresei nr. 480/06.06.2018 privind comunicarea deciziei de respingere a ofertei şi continuarea procedurii de atribuire. 1

§ 3

Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. .../2018 şi nr. .../2018, au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 1700/11.06.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 23309/11.06.2018, înaintată de SC … SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă …, împotriva procedurii simplificate online privind atribuirea contractului de lucrări având ca obiect “Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de irigaţii aferente Plotului SPP6-AE1, O.U.A.I. ONEST 1 FĂUREI, judeţul Brăila”, contestatoarea solicită, anularea adresei nr. 482/06.06.2018 privind comunicarea deciziei de respingere a ofertei, anularea deciziei autorităţii contractante prin care oferta SC …SA a fost declarată respinsă, obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilităţii cofertei SC … SA, obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Prin adresa nr. 23721/…-C4/13.06.2018, ce a fost transmisă pe fax la numărul indicat de contestatoare în cadrul contestaţiei în data de 13.06.2018, ora 13.17, Consiliul a solicitat contestatoarei dovada constituirii cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, conform art. 61 ind. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/2018. De asemenea, Consiliul a solicitat confirmarea documentului prin transmiterea unui fax la numerele indicate în antetul adresei antemenţionate. În data de 13.06.2018, SC … SA a confirmat primirea adresei nr. 23721/…-C4/13.06.2018, însă nu a făcut dovada constituirii cauţiunii nici până la data emiterii prezentei. Prin contestaţia nr. 2686/18.06.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 24970/20.06.2018, înaintată de SC … SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă …, împotriva procedurii simplificate online privind atribuirea contractului de lucrări având ca obiect “Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de irigaţii aferente Plotului SPP6-AE1, O.U.A.I. ONEST 1 FĂUREI, judeţul Brăila”, contestatoarea solicită, anularea adresei nr. 480/06.06.2018 privind comunicarea deciziei de respingere a ofertei şi continuarea procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 25256/…-C4/13.06.2018, ce a fost transmisă pe fax la numărul indicat de contestatoare în cadrul contestaţiei în data de 21.06.2018, ora 15.01, Consiliul a solicitat contestatoarei dovada constituirii cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, conform art. 61 ind. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/2018 . 2

§ 4

De asemenea, Consiliul a solicitat confirmarea documentului prin transmiterea unui fax la numerele indicate în antetul adresei antemenţionate, însă aceasta nu a făcut dovada constituirii cauţiunii nici până la data emiterii prezentei. Având a se pronunța asupra condiției de admisibilitate a cererii introdusă prin art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/2018, potrivit căreia contestația va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii cauțiunii, precum și cele ale art. VIII din OUG nr. 45/2018, potrivit căruia “Contestaţiile, procesele şi cererile aflate în curs de soluţionare în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau, după caz, a instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă să se judece în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute”, și dispozițiile art. 69 din Legea nr. 101/2016 “(1) Contestaţiile/Cererile/Plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse. (2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare”, rezultă că toate contestațiile depuse după data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe, se supun legii aplicabile în momentul introducerii lor. Astfel, noua lege se aplică cererilor înregistrate după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, deci după data de 04.06.2018. Distincția făcută de legiuitor între procedura de atribuire, care se desfășoară după legea în vigoare la momentul inițierii ei, și contestație/proces/cerere este una certă, soluționarea contestațiilor nefiind parte a procedurii de atribuire, fiind tratată separat și beneficiind de prevedere normativă distinctă. Este de principiu că norma procedurală este de aplicație imediată, aplicându-se tuturor proceselor începute după data intrării în vigoare. În acest sens, prezintă relevanță și dispozițiile art. 3 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit căruia “(1) Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această data”. În concluzie, contestația SC … SA fiind transmisă în data de 11.06.2018 şi înregistrată la Consiliu în data de 11.06.2018 iar contestaţia SC … SRL fiind transmisă în data de 18.06.2018 şi înregistrată la Consiliu în data de 20.06.2018, constituirea cauțiunii este obligatorie. Reţinând, aşadar, culpa celor două contestatoare, Consiliul va face aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 61 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/2018, potrivit cărora contestațiile vor fi respinse în cazul în care contestatoarele nu prezintă dovada 3

§ 5

constituirii cauțiunii și va constata că SC … SA şi SC … SRL nu s-au conformat obligaţiei de comunicare, în termenul fixat, a respectivei dovezi. Conform Legii nr. 101/2016, în redactarea de la data la care au fost formulate şi transmise contestaţiile: Art. 611. - (1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei; b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei; c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei; d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei. (2) În cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, prevederile alin. (1) se raportează la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv. Faţă de cele ce preced, Consiliul urmează a aplica normele obligatorii ale art. 61 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, evidenţiate mai sus şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţiile SC … SA şi SC … SRL. Văzând că normele supracitate au prevalenţă în aplicare şi împiedică organul de jurisdicţie să analizeze contestaţiile pe fond sau din punct de vedere al excepţiilor, contestaţiile sunt respinse indiferent şi independent de analiza pe excepţie sau pe fond a acestora. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestaţiile formulate de SC … SA şi SC … SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 61 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări 4

§ 6

şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respinge contestaţiile formulate de SC ... SA şi SC ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … … Redactată în cinci exemplare, conţine cinci pagini. 5