BO2018_7883
AdmiteCPV: 71322500-6
Critici: RA
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71322500-6
Critici: RA
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE
SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. București, Str.Stavropoleos, nr.6 sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3...4641, Fax. +4 021 3...4642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. ...1/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația nr. 539/11.06.2018, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. 23282/11.06.2018, formulată de SC ... SRL, cu sediul în ..., str. ...nr. ..., județul ... și adresă de corespondență la punctul de lucru din ..., str. ...nr. ..., cod poștal ..., județul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal de administrator ing. ..., împotriva comunicării nr. .../05.06.2018, emisă de ..., cu sediul în localitatea ..., str. ...nr...., județul ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate - într-o singura etapă, derulată online, prin intermediul SEAP, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare și asistență tehnică necesară implementării proiectului «Rețele de alimentare cu apă și canalizare în localitățile ..., ... și ..., ..., județul ...»”, cod CPV ...servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport (Rev.2), anunț de participare simplificat nr. .../07.03.2018, s-a solicitat anularea actului atacat și obligarea autorității contractante la: „reevaluarea ofertei depusă de SC ... SRL, continuarea procedurii de atribuire, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, pe baza criteriului de atribuire prevăzut în documentația de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale și a fișei de date a achiziției”. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: 1
Prin contestația nr. 539/11.06.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 23282/11.06.2018, SC ... SRL critică comunicarea nr. .../05.06.2018, emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate - într-o singura etapă, derulată online, prin intermediul SEAP, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare și asistență tehnică necesară implementării proiectului «Rețele de alimentare cu apă și canalizare în localitățile ..., ..., ..., județul ...»”, anunț de participare simplificat nr. .../07.03.2018, s-au solicitat cele prezentate în partea introductivă. Contestatoarea menționează că a participat în calitate de ofertant la procedura de atribuire susmenționată, iar, în data de 05.06.2018, ora 13:00, prin adresa nr. .../05.06.2018, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa „a fost respinsă, ca inacceptabilă, potrivit: -art. 137 alin. (1) g) din H.G. nr. 395/2016 coroborat cu art. 136 alin (3) din H.G. nr. 395/2016; -art. 137 alin. (2) b) din H.G. nr. 395/2016 pentru următoarele motive: «Diferența între valoarea estimată și oferta dvs. este de 58,27% a fost considerată de comisia de evaluarea un preț aparent neobișnuit de scăzut potrivit art. 2... din Legea 98/2016, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini»”. De asemenea, ... a mai precizat următoarele: - „nu ați prezentat comisiei de evaluare informațiile solicitate care să justifice prețul ofertat. Simpla declarație a sumelor respective precum și a celor menționate în cadrul propunerii financiare nu reprezintă fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la serviciile solicitate furnizate”. - „din cuprinsul caietului de sarcini rezultă că, pentru îndeplinirea serviciilor descrise în cadrul acestui document mai sunt necesare și alte cheltuieli decât cele de personal, pe care ofertanții trebuie să le efectueze, de exemplu: cheltuieli materiale (hârtie, CD/DVS/USB etc.), cheltuieli de transport pentru personalul cheie (vizite pe teren, prezența la șantier etc), cheltuieli care ar trebui să se regăsească în cuprinsul propunerii financiare la un nivel real raportat la cele menționate în cadrul propunerii tehnice și financiare”. Menționează că un alt motiv invocat de către autoritatea contractantă în adresa nr. .../05.06.2018, privind respingerea ofertei sale, este următorul: „Dar, cel mai important aspect care duce la decizia comisiei de respingere a propunerii dv.s financiare este neîndeplinirea cerinței din fișa de date cu privire la vizitarea amplasamentului, aspecte care v-au fost prezentate și în notificarea transmisă dvs. pe mail nr. 2405/ 26.03.2018. Ținem să precizam că numai după expirarea termenului de depunere a ofertelor autoritatea contractanta are posibilitatea de a transmite documente ofertanților în secțiunea «Întrebări» din SEAP. Tocmai datorită acestui fapt v-a fost transmis pe email (singura modalitate posibila tehnic și legal) Notificarea nr. 2405/26.03.2018 2
semnată cu semnătură electronică, pentru a preîntâmpina depunerea unei oferte neconforme din partea dvs., neconformitate de care ați luat cunoștință înainte de termenul limită de depunere a ofertelor”. SC ... SRL precizează că, pe parcursul derulării procedurii de atribuire, au fost publicate în SEAP solicitări de clarificări și răspunsurile la acestea, dar și decizii privind documentația de atribuire. Contestatoarea mai arată că, întrucât în SEAP nu a fost încărcat în integralitate studiul de fezabilitate întocmit de SC ...SRL, în data de 19.03.2018 14:57, a solicitat autorității contractante următoarele: În vederea asigurării tratamentului egal, vă solicitam să puneți la dispoziție studiul de fezabilitate în integralitate, deoarece nu este atașat documentației de atribuire. Fără acesta nu se poate întocmi oferta. Având în vedere că nu s-a postat studiul de fezabilitate vă rugam să prelungiți termenul de depunere a ofertelor”, solicitare la care aceasta a răspuns în data de 20.03.2018, ora 15:24, precizând că „Toate informațiile necesare întocmirii ofertei au fost postate în SEAP, încă de la publicarea anunțului de participare. Datorita dimensiunii sale, studiul de fezabilitate a fost postat pe bucăți, respectiv: planșe, avize, partea scrisă fiind preluată în caietul de sarcini. Nu se va prelungi termenul de depunere a ofertelor”. SC ... SRL susține că a depus oferta în termenul limită, respectiv data de 26.03.2018, la procedura de atribuire fiind înscriși doi operatori economici, conform informațiilor disponibile în SEAP, iar în data de 04.05.2018 13:16, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că este „ADMIS din punct de vedere la DUAE trecându-se la evaluarea propunerilor tehnice". Arată că, în data de 04.05.2018 ora 13:23, comisia de evaluare i-a solicitat următoarele clarificări privind propunerea tehnică: „Clarificări cu privire la mențiunile: La Pagina 7 din propunerea tehnică: «Beneficiarul va pune la dispoziția proiectantului studiul topografic aferent investiției, ... Beneficiarul are în posesia sa acest studiu, deoarece a fost o condiție obligatorie în vederea încheierii contractului de finanțare ..».”; „La pagina 17: «Beneficiarul va pune la dispoziție ridicările topografice în sistem STEREO 70, achizitorul nefăcând nici o mențiune în acest sens. Termen 07.05.2018»”, la care susține că societatea sa a răspuns în data de 07.05.2018, iar în data de ....05.2018 13:..., autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că propunerea tehnică depusă este conformă și se va trece la evaluarea propunerii financiare. Arată că, ulterior decriptării propunerii financiare, în data de 18.05.2018, ora 13:41, comisia de evaluare i-a solicitat justificarea prețului ofertat, precum și îndeplinirea cerinței privind vizitarea amplasamentului și întocmirea procesului-verbal, având în vedere Notificarea nr. 2405/26.03.2018 pe care i-a transmis-o. Petenta susține că, în data de 23.05.2018, prin adresa nr. 2405/26.03.2018, a răspuns solicitării autorității contractante și, deși aceasta din urmă nu a solicitat în concret ce anume dorește, în răspunsul său privind justificarea prețului ofertat societatea sa a avut în 3
vedere dispozițiile art. 2... din Legea 98/2016, astfel cum se regăsește în adresa cu nr. 484/23.05.2018, încărcată în SEAP, și anume: - fundamentarea economică a modului de formare a prețului; - soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru prestarea serviciilor; - originalitatea ofertei din punct de vedere al îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini; - respectarea dispozițiilor privind protecția muncii și condițiile de lucru aplicabile pentru prestarea serviciului; - posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de ajutor de stat. În ceea ce privește motivul invocat de către autoritatea contractantă pentru respingerea, ca inadmisibilă, a ofertei sale, constând în faptul că „Diferența între valoarea estimată și oferta dvs. este de 58,27% a fost considerată de către comisia de evaluare un preț aparent neobișnuit de scăzut potrivit art. 2... din Legea nr. 98/2016, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini”, autoarea contestației susține că între valoarea estimată a contractului și oferta sa nu este o diferență de 58,27%, întrucât propunerea sa financiară, în valoare de 170.880 lei, reprezintă 58,27% din valoarea estimată de 293.250 lei, iar „toți parametrii cantitativi și calitativi din caietul de sarcini” au fost respectați, oferta sa fiind declarată admisibilă. Mai arată că, valoarea ofertată pentru cele două etape a fost detaliată conform cerințelor autorității contractante: - Etapa I (conform condițiilor contractuale): Servicii de proiectare, total: 150.000 lei Numărul total de ore pentru toți specialiștii implicați este de 2500 ore, astfel cum rezultă din pag. 9 a propunerii financiare, „Distribuția orelor de lucru pentru experții principali, susținere și backstoping” (...00 ore experți cheie și 1500 ore alt personal). Această valoare ofertată este aferentă celor 3 luni de prestare pentru Etapa I, așa cum a solicitat autoritatea contractantă în documentația de atribuire. - Etapa II (conform condițiilor contractuale): Asistență tehnică, total: 20.880 lei Numărul total de ore pentru toți specialiștii implicați este de 348 ore, astfel cum rezulta din pagina 9 - opis ofertă financiară, „Distributia orelor de lucru pentru experții principali, susținere și backstoping”, precum și din pagina 3 - opis ofertă financiară „ANEXA la formularul de ofertă Formular nr. 9 – „Detaliere pe experți și tarife orare”. Această valoare ofertată este aferenta celor 33 luni de prestare pentru Etapa II, astfel cum a solicitat autoritatea contractantă în documentația de atribuire. Referitor la motivul invocat de către autoritatea contractantă pentru respingerea ofertei sale, constând în faptul că „Din cuprinsul caietului de sarcini rezultă că, pentru îndeplinirea serviciilor descrise în cadrul acestui document mai sunt necesare și alte cheltuieli decât cele de personal, pe care ofertanții trebuie să le efectueze, de exemplu: cheltuieli materiale (hârtie, CD/DVS,USB, etc.), cheltuieli de transport 4
pentru personalul cheie (vizite pe tern, prezența la șantier, etc.), cheltuieli care ar trebui să se regăsească în cuprinsul propunerii financiare la un nivel real raportat la cele menționate în cadrul propunerii tehnice și financiare”, petenta precizează că toate cheltuielile menționate, și anume cheltuieli materiale, cheltuieli de transport pentru personalul cheie se regăsesc în cadrul ofertei financiare la categoria „Alte categorii de costuri, cheltuieli conexe, cheltuieli indirecte”. Mai menționează că tariful mediu precizat atât în oferta financiară, cât și în clarificări este de 60 lei/oră, detaliat astfel: costuri personal: cheltuieli cu salarii, inclusiv asigurări sociale, asigurări sănătate, șomaj, alte taxe (asigurați și angajator) 35 lei/oră; alte categorii de costuri, cheltuieli conexe, cheltuieli indirecte: 22 lei/oră; profit:3 lei/oră. Petenta precizează că, pentru etapa I – servicii de proiectare toate cheltuielile menționate, și anume: „cheltuieli materiale (hârtie, CD/DVS??/USB, etc.), cheltuieli de transport pentru personalul cheie (vizite pe teren, prezență la șantier, etc.)”, se regăsesc în cadrul ofertei financiare, la categoria „Alte categorii de costuri, cheltuieli conexe, cheltuieli indirecte”, costurile aferente sunt de 55.000 lei, (2500 ore x 22 lei/oră = 55.000), iar pentru etapa II – asistență tehnică: toate cheltuielile menționate, și anume: „cheltuieli materiale (hârtie, CD/DVS??/USB, etc)”, se regăsesc în cadrul ofertei financiare la categoria „Alte categorii de costuri, cheltuieli conexe, cheltuieli indirecte, costurile aferente sunt de 7.656 lei, (348 x 22 lei/oră = 7.656 lei). Mai precizează că aceste costuri reprezintă 62.656 lei, suma acoperind toate cheltuielile necesare îndeplinirii contractului la cerințele calitative și cantitative și cuprinzând toate celelalte cheltuieli, altele decât personal și profit, și anume cheltuielile necesare prestării serviciilor de proiectare și asistență tehnică, inclusiv cheltuieli materiale, cheltuieli de transport pentru vizite pe teren, prezență la șantier etc., astfel încât serviciile să fie prestate la cerințele calitative și cantitative solicitate de autoritatea contractantă. Autoarea contestației susține că, în cadrul propunerii sale financiare, a respectat cerința autorității contractante și a prezentat declarația SC ... SRL, în care a precizat faptul că propunerea financiară include toate costurile pentru realizarea, în integralitate, a proiectului, după cum urmează: - costurile aferente personalului, precum și cele pentru personal administrativ - (secretară, contabil, șofer etc.); - costurile cu categoriile de cheltuieli necesare desfășurării activităților proiectului, inclusiv cele pentru eventualele deplasări (diurnă, transport intern, cazare, masa etc.) sunt incluse în prețul ofertat, respectiv în tarifele/onorariile pe zi ofertate pentru echipa de proiect propusă; - costurile legate de redactare, multiplicarea, traducerea și/sau circularea documentației de contract/livrabilelor de contract, elaborate în scopul realizării proiectului și materialele necesare pentru realizarea 5
acestora sunt incluse în prețul contractului, respectiv în tarifele/onorariile pe zi, ofertate pentru echipa de proiect propusă; - tarifele experților principali ofertate în cadrul propunerii financiare includ toate cheltuielile legate de prestarea serviciilor până la finalul contractului, cum ar fi, dar fără a se limita la remunerația netă a personalului pe zilele lucrate, inclusiv cheltuieli de transport și cazare, diurne, concediul anual plătit al oricărei categorii de personal care nu depășesc 30 de zile lucrătoare, asigurări medicale și orice alt tip de beneficiu acordat de către prestator personalului său angajat, o marjă care acoperă cheltuielile administrative, cheltuielile aferente dotărilor puse la dispoziția personalului angajat și orice alte cheltuieli necesare (inclusiv pentru personalul administrativ și de susținere). În opinia petentei, decizia comisiei de evaluare, privind declararea ofertei sale, ca inacceptabilă este abuzivă, sens în care argumentează că, în comunicarea scrisă, la secțiunea „Întrebări” autoritatea contractantă nu a precizat ce anume dorește să clarifice. Mai mult, contestatoarea apreciază că și invocarea dispozițiilor art. 136 alin (3) din H.G. nr. 395/2016 pentru respingerea ofertei, ca inacceptabilă, este netemeinică și nelegală, deoarece autoritatea contractantă nu precizează care au fost informațiile pe care le-a solicitat și nu au fost prezentate, iar art. 137 alin. (1) lit.g) din H.G. 395/2016, nu se regăsește în normele indicate în comunicare. Precizând că „au fost prezentate documente din care rezultă nivelul de salarizare, extras din REVISAL”, petenta apreciază că, în ipoteza în care autoritatea contractantă era de buna credință și a considerat ca nu sunt informații suficiente, avea posibilitatea să-i solicite clar și fără echivoc ce documente mai sunt necesare în justificarea prețului ofertat. În ceea ce privește „Îndeplinirea cerinței privind vizitarea amplasamentului și întocmirea procesului-verbal, având în vedere notificarea
autorității
contractante
nr.
2405/26.03.2018", contestatoarea precizează că a vizitat amplasamentul, ocazie cu care a încheiat cu autoritatea contractantă procesul-verbal de vizită a amplasamentului, înregistrat sub nr. .../23.03.2018, acesta regăsindu- se în oferta depusă, postată în SEAP și semnată cu semnătură electronică extinsă. SC ... SRL susține că adresa cu nr. .../26.03.2018 nu se regăsește în comunicările postate în SEAP, cu semnătură electronică validă, conform prevederilor de la pct. VI.3) „Alte informații” – „Reguli de comunicare si transmitere a datelor” potrivit cărora „solicitările de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire se vor adresa, în mod exclusiv, în SEAP la Secțiunea «Întrebării» din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, autoritatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare, decât cea stabilită în conformitate cu prevederile art. 27 din H.G. nr. 395/2016, iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la Secțiunea «Documentație, clarificări și decizii», din cadrul anunțului de participare simplificat..” 6
Opinează că autoritatea contractantă nu a respectat principiile nediscriminării și tratamentului egal, deoarece, în data de 26.03.2018, a „încercat” să o înșțiințeze, „nu în SEAP și fără ca documentul să fie semnat electronic”, că nu îndeplinește cerințele de calificare, în pofida faptului că, în data de 23.06.2018, a efectuat vizitarea amplasamentului, un exemplar original al procesului-verbal aflându-se la autoritatea contractantă. Menționează că, în adresa nr. .../26.03.2018, transmisă prin e-mail, autoritatea contractantă a precizat: „Prin prezenta vă aducem la cunoștință procesul-verbal de vizită al amplasamentului solicitat în cadrul propunerilor financiare, (...), este valabil numai dacă vizita amplasamentului s-a realizat cu reprezentantul autorității contractante. Acest reprezentant se va deplasa cu reprezentatul dvs. pe întregul amplasament al investiției. În caz contrar, simpla semnătură primită pe un proces întocmit de dvs. nu reprezintă un document care va asigura acceptarea la ofertare. Scopul vizitei în teren este acela ca fiecare ofertant interesat să vizualizeze întregul amplasament al investiției și coroborat cu documentele depuse ca anexa caietului de sarcini sa să solicite clarificări cu privire la posibile inadvertențe între teren și partea scrisă/desenată a documentației. Orice solicitări ulterioare din parte a ofertantului câștigător cu privire la neconcordanțe/omisiuni, etc. între teren și documentația anexă caietului de sarcini nu va fi acceptată de achizitor. Obligativitatea vizitei amplasamentului de către ofertanți nu se rezumă la o simpla semnare de către autoritatea contractantă a unui document prin care dvs. menționați că ați vizitat amplasamentul, acest aspect nefiind o simpla formalitate prin care achizitorul «mai cere o hârtie în plus». Astfel, documentul prezentat azi și semnat de un angajat al achizitorului nu prezintă document justificativ privind îndeplinirea cerinței din cadrul fișei de date, fără parcurgerea traseului împreuna cu reprezentatul achizitorului." SC ... SRL precizează că nu a luat în considerare această comunicare, întrucât nu a fost semnată cu semnătură electronică, nu a fost postată în SEAP, autoritatea contractantă aducându-i la cunoștință, în data de 26.03.2018, cu câteva ore înainte de termenul limita de depunere a ofertelor că, în urmă cu 3 zile, când a efectuat vizitarea amplasamentului, nu a îndeplinit anumite cerințe formale, cerințele formale transmise în data depunerii ofertelor - 26.03.2018 nu se regăsesc niciunde în fisa de date sau în caietului de sarcini. Redând dispozițiile art. 137 alin. (2) b) din H.G. nr. 395/2016, contestatoarea apreciază că decizia privind declararea ofertei sale ca inacceptabilă este netemeinică și nelegală, întrucât în comunicările postate în SEAP în data de 04.05.2018 și, respectiv, ....05.2018, autoritatea contractantă a precizat că oferta SC ... SRL a fost admisă atât în etapa de evaluarea DUAE, cât și în etapa de evaluare a ofertei tehnice. 7
Menționează că, ulterior deschiderii ofertei financiare, autoritatea contractantă i-a transmis adresa nr. .../05.06.2018 care „contravine” comunicării privind declararea ofertei sale, ca fiind admisibilă, la etapa anterioară, deoarece, în data de ....05.2018, ora 13:..., autoritatea contractantă i-a comunicat următoarele: „Comisia de evaluare vă aduce la cunoștință că oferta dvs. tehnică este conformă, trecându-se la evaluarea propunerii financiare”. Arată că, la pagina 8 a caietului de sarcini postat în SEAP de către autoritatea contractantă, se stipulează: „înainte de elaborarea ofertei, ofertantul este obligat să viziteze amplasamentul. În urma vizitei se va încheia un proces-verbal de vizită amplasament, semnat de un reprezentat al autorității contractante. Lipsa procesului-verbal de vizită amplasament duce la descalificarea operatorului economic”. Contestatoarea susține că a respectat cerința susmenționată, sens în care arată că a vizitat amplasamentul și a încheiat cu autoritatea contractanta procesul-verbal de vizită a amplasamentului, semnat de autoritatea contractantă, înregistrat sub nr. 2365/23.03.2018. Reiterează faptul că acest proces-verbal se regăsește atât la pag. 199 a propunerii tehnice, astfel cum s-a solicitat în caietul de sarcini, dar și separat, semnat cu semnătură electronică extinsă, încărcat în SEAP sub denumirea [SOIMUSACPW RFQ01...705/050] PV ....pdf.p7s, în vederea îndeplinirii cerinței autorității contractante din fișa de date a achiziției, și anume: „Propunerea financiară va fi prezentata numai în SEAP și numai până la data limita de depunere a ofertelor prevăzută în anunțul de participare, și numai după vizita amplasamentului, care va fi însoțită de procesul-verbal de vizita a amplasamentului, semnat de autoritatea contractantă. Lipsa procesului verbal duce la excluderea ofertantului”. În ceea ce privește mențiunea autorității contractante din cuprinsul adresei nr. .../05.06.2018, respectiv „Dar, cel mai important aspect care duce la decizia comisiei de respingere a propunerii dvs. financiare este neîndeplinirea cerinței din fișa de date cu privire la vizitarea amplasamentului, aspecte care v-au fost prezentate și în notificarea transmisa dvs., pe mail, cu nr. 2405/26.03.2018. Ținem să precizăm că, numai după expirarea termenului de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă are posibilitatea de a transmite documente ofertanților în secțiunea «Întrebări» din SEAP. Tocmai datorită acestui fapt v-a fost transmis pe e-mail (singura modalitate posibilă tehnic și legal) notificarea nr. 2405/26.03.2018, semnata cu semnătură electronică, pentru a preîntâmpina depunerea unei oferte neconforme din partea dvs., neconformitate de care ați luat cunoștință înainte de termenul limita de depunere a ofertelor”, contestatoarea precizează faptul că, în data de 26.03.2018, a primit un e-mail de la PRIMĂRIA ... - Compartiment Achiziții <tehnic.soimus@gmaii.com>, conținând un fișier nesemnat electronic, având denumirea și extensia: „... notificare rețele de alimentare cu apa si canalizare.pdf. ”, pe care nu l-a luat în considerare, deoarece nu au fost respectate regulile de comunicare impuse chiar de către autoritatea contractantă în procedura aleasă, data 8
transmiterii acestuia către societatea sa fiind chiar data limită de depunere a ofertelor. Reiterând susținerea privind vizitarea amplasamentului, contestatoarea subliniază faptul că, potrivit dispozițiilor art. 154 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura ofertanților o informare completă, corectă și precisă, cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire. SC ... SRL concluzionează că autoritatea contractantă a încălcat prevederile legislative, deoarece evaluarea ofertei sale s-a realizat fără respectarea criteriilor de calificare incluse în fișa de date a achiziției și în invitatia de participare, prevăzute la art. 30 din H.G. 395/2015, întrucât, în documentația de atribuire, a stabilit o anumită modalitate de îndeplinire a cerinței de calificare privind vizitarea amplasamentului, însă la evaluarea ofertelor financiare nu s-a raportat la ceea ce a stabilit și a comunicat tuturor potențialilor participanți la procedură. Totodată, petenta susține că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2015, respingând oferta sa, ca inadmisibilă, deși aceasta îndeplinește cerințele documentației de atribuire. De asemenea, SC ... SRL apreciază că membrii comisiei de evaluare nu au făcut o evaluare completă a ofertei sale, „respingând-o fără realizarea tuturor diligențelor rezonabile pentru a lămuri aspectele în discuție”. Având în vedere cele expuse, contestatoarea solicită următoarele: anularea adresei nr. .../05.06.2018, reevaluarea ofertei sale, continuarea procedurii de atribuire și desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, pe baza criteriului de atribuire prevăzut în documentația de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale și a fișei de date a achiziției. În probațiune, au fost depuse, în copie, înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. ... /03.07.2018, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 27245/04.07.2018, ... a solicitat respingerea contestației formulată de SC ... SRL, ca neîntemeiată și fără obiect. Autoritatea contractantă precizează că a respectat prevederile legale atât la întocmirea documentației de atribuire, precum și pe parcursul derulării procedurii de evaluare, prevederi „ce au ca scop selectarea unui operator economic capabil să ducă la bună îndeplinire contractul de achiziție publică și nu restricționarea participării unor operatori economici”. În prealabil, mai arată că, întrucât acest contract ce se dorește a fi achiziționat face parte dintr-un contract finanțat prin fonduri guvernamentale, respectiv din ..., la întocmirea documentației de atribuire a avut în vedere și cerințele specifice ale acestui program, cerințe care au fost transpuse în criteriile de calificare și selecție, respectiv în criteriile de atribuire. 9
Subliniază faptul că documentația de atribuire a fost verificată și acceptată de către ANAP, astfel că, după publicarea acesteia în SEAP, toate cerințele menționate în invitația de participare și fișa de date a achiziției devenind obligatorii de respectat atât pentru operatorii economici participanți, cât și pentru autoritatea contractantă. De asemenea, arată că la baza întocmirii documentației de atribuire au stat următoarele considerente specifice: necesitatea execuției unor servicii în conformitate cu standardele comunitare în vigoare, impuse pentru finanțarea din fondurile ...; necesitatea execuției serviciilor într- un termen extrem de scurt și strict de execuție, impus de contractul de finanțare, fără a exista posibilitatea prelungirii acestuia; faptul că finanțarea lucrărilor de execuție se poate realiza numai în ritmul finanțării încasate de către autoritatea contractantă pe baza contractului de finanțare încheiat cu .... Având în vedere cele expuse, autoritatea contractantă arată că, în cadrul Cap.IV.4.2) „Modul de prezentare a propunerii financiare” al fișei de date a achiziției a inclus criteriile care să facă posibilă selectarea unui executant care să satisfacă aceste cerințe, inclusiv obligativitatea realizării vizitei în teren, anterior termenului prevăzut pentru depunerea ofertelor. Precizează că petenta nu a îndeplinit cerința minimă de calificare a fișei de date a achiziției, aspect care i-a fost comunicat și în Notificarea nr. 2405/26.03.2018, transmisă pe e-mail, înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Susținând că numai după expirarea termenului de depunere a ofertelor are posibilitatea de a transmite documente ofertanților, în secțiunea „Întrebări” din SEAP, ... precizează că, tocmai de aceea a transmis contestatoarei notificarea susmenționată, semnată cu semnătură electronică, pentru a preîntâmpina depunerea unei oferte neconforme din partea acestuia, neconformitate de care ofertantul avea cunoștință înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă menționează că celălalt ofertant implicat în procedura de atribuire a solicitat, prin adresa nr. 62/15.03.2018, stabilirea de comun acord a vizitei în teren, împreună cu reprezentantul primăriei, pentru evaluarea pe proprie răspundere a elementelor din teren, necesare pregătirii ofertei. Astfel, vizita în teren a avut loc în data de 20.03.2018, ocazie cu care a fost încheiat procesul-verbal nr. 2209/20.03.2018, când reprezentantul operatorului economic împreună cu reprezentantul autorității contractante au parcurs întregul traseu al viitoarei investiții. Susține că SC ... SRL nu a efectuat vizita în teren împreună cu un reprezentant al primăriei pentru evaluarea elementelor din teren, depunând în cadrul ofertei sale „doar un simplu document care nu este semnat de reprezentantul autorității contractante”. Apreciază că afirmațiile contestatoarei cu privire la încălcarea tratamentului egal reprezintă „simple alegații”, în contextul în care nu au fost respectate cerințele fișei de date. 10
Concluzionând cele expuse, ... opinează că dimensionarea solicitărilor de clarificare, evaluarea ofertelor și deciziile luate pe parcursul procedurii sunt conforme cu legislația în domeniul achizițiilor publice, fiind determinată și de faptul că indicatorii respectivi au o legătură concretă cu un eventual risc de neîndeplinire a contractului (omisiuni, erori de proiectare etc.), și la rambursarea eventualelor sume încasate prin ..., risc care poate duce la pierderea finanțării, risc pe care autoritatea contractantă nu îl poate asuma sub nicio formă. De asemenea, susține că cerințele documentației de atribuire sunt conforme cu legislația în vigoare, proporționale și minim necesare pentru îndeplinirea contractului, putând fi îndeplinite de către orice operator economic care activează în domeniul serviciilor de proiectare, iar specificul contractului care formează obiectul procedurii implică prezența și munca de teren și pe teren, aspecte pe care, în opinia sa, contestatoarea le apreciază ca fiind secundare prin modul de ofertare (propunerea financiară-alocare costuri). În probațiune, autoritatea contractantă a depus documente ale dosarului achiziției publice emise ulterior publicării documentației de atribuire în SEAP, exceptând răspunsurile la solicitări, despre care susține că au fost postate în SEAP. ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată - într-o singura etapă, derulată online, prin intermediul SEAP, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare și asistență tehnică necesară implementării proiectului «Rețele de alimentare cu apă și canalizare în localitățile ..., ... , ..., județul ...»”, cod CPV ...servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport (Rev.2), prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. ... din 07.03.2018, atașat căruia a fost publicată și documentația de atribuire. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, valoare estimată a contractului este de 293.250 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a contractului utilizat este „cel mai bun raport calitate-preț”. La procedura de atribuire au fost depuse 2 oferte, una aparținând contestatoarei, oferte care au fost vizualizate, în SEAP, ocazie cu care s- a încheiat procesul-verbal din data de 26.03.2018. În urma analizei financiare a ofertelor depuse de către cele două societăți, comisia de evaluare, conform adresei nr. .../05.06.2018, a respins oferta depusă de SC ... SRL, ca fiind declarată inacceptabilă, pentru motivele precizate în . Împotriva acestei decizii, comunicată prin adresa menționată mai sus, SC ... SRL, nemulțumită de rezultatul adus la cunoștință de către autoritatea contractantă, a formulat contestația în cauză, obiect al dosarului nr. .../2018. Luând în considerare intrarea în vigoare, începând cu data de 04.06.2018, a OUG nr. 45/2018, prin care Legea nr. ...1/2016 a fost modificată prin introducerea art. 61 ind. 1 potrivit căruia „Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, 11
sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune (...)”, prin adresa nr. 23467/12.06.2018, Consiliul a solicitat SC ... SRL să prezinte, în termen de 3 zile, dovada constituirii cauțiunii în absența căreia nu putea începe activitatea de soluționare a cauzei, confirmarea primirii adresei fiind efectuată în data de 12.06.2018, conform actelor aflate la dosar. Cu adresa nr..../13.06.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. .../13.06.2018, SC ... SRL a depus recipisa de consemnare nr. ..../1 din 13.06.2018 a sumei ... ron, emisă de ... nr. 1 ..., respectându-se astfel dispozițiile art. art. 61 ind. 1 din Legea nr....1/2016. În analiza excepției rămânerii fără obiect a contestației, invocată de autoritatea contractantă, Consiliul reține că actul administrativ al autorității contractante atacat prin contestație este constituit de adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr..../05.06.2018, prin care autoritatea contractantă i-a adus la cunoștința contestatoarei decizia de respingere a ofertei sale ca fiind declarată inacceptabilă. Se reține astfel că obiectul contestației constituit de solicitarea petentei de „anularea actului atacat și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depusă de SC ... SRL, continuarea procedurii de atribuire, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, pe baza criteriului de atribuire prevăzut în documentația de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale și a fișei de date a achiziției” este rămas în ființă, solicitarea antemenționată nefiind soluționată în vreun fel încât acțiunea să fi devenit rămasă fără obiect, excepția invocată de autoritatea contractantă fiind neîntemeiată, cauza urmând a fi analizată pe fond. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: Prin contestația formulată autoarea acesteia critică decizia autorității contractante cu privire la respingerea ofertei sale din cadrul procedurii de atribuire ca fiind inacceptabilă, motivată prin adresa nr. .../05.06.2018, de maniera: „(...) -art. 137 alin. (1) g) din H.G. nr. 395/2016 coroborat cu art. 136 alin (3) din H.G. nr. 395/2016; -art. 137 alin. (2) b) din H.G. nr. 395/2016 pentru următoarele motive: «Diferența între valoarea estimată și oferta dvs. este de 58,27% a fost considerată de comisia de evaluarea un preț aparent neobișnuit de scăzut potrivit art. 2... din Legea 98/2016, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini». Totodată, ofertantul nu a prezentat comisiei de evaluare informațiile solicitate care să justifice prețul ofertat. Simpla declarație a sumelor respective precum și a celor menționate în cadrul propunerii financiare nu reprezintă fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la serviciile solicitate furnizate”. Din cuprinsul caietului de sarcini rezultă că, pentru îndeplinirea serviciilor descrise în cadrul acestui document mai sunt necesare și alte cheltuieli 12
decât cele de personal, pe care ofertanții trebuie să le efectueze, de exemplu: cheltuieli materiale (hârtie, CD/DVS/USB etc.), cheltuieli de transport pentru personalul cheie (vizite pe teren, prezența la șantier etc), cheltuieli care ar trebui să se regăsească în cuprinsul propunerii financiare la un nivel real raportat la cele menționate în cadrul propunerii tehnice și financiare. Dar, cel mai important aspect care duce la decizia comisiei de respingere a propunerii financiare este neîndeplinirea cerinței din fișa de date cu privire la vizitarea amplasamentului, aspecte care v-au fost prezentate și în notificarea transmisă dvs. pe mail nr. 2405/ 26.03.2018. Ținem să precizam că numai după expirarea termenului de depunere a ofertelor autoritatea contractanta are posibilitatea de a transmite documente ofertanților în secțiunea «Întrebări» din SEAP. Tocmai datorită acestui fapt a fost transmis pe email (singura modalitate posibila tehnic și legal) Notificarea nr. .../26.03.2018 semnată cu semnătură electronică, pentru a preîntâmpina depunerea unei oferte neconforme din partea dvs., neconformitate de care ofertantul a luat la cunoștință înainte de termenul limită de depunere a ofertelor”. Sintetizând, Consiliul reține că oferta petentei a fost respinsă din următoarele două motive: 1. Contestatoarea, prin prețul ofertat, nu poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, iar prin răspunsul la clarificarea solicitată nu ar fi prezentat informații și documente care să justifice modul de formare a prețul neobișnuit de scăzut ofertat. 2. Petenta nu ar fi vizitat amplasamentul împreună cu un reprezentant al primăriei. În analiza motivelor precizate anterior, Consiliul se va raporta la următoarele aspecte relevante: - prin pct. II.1.5) „Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor” al fișei de date, obiectul contractului de servicii a fost precizat astfel: «Servicii de proiectare si asistenta tehnica necesare implementarii proiectului „RETELE DE ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE INLOCALITATILE CAINELU DE JOS, FORNADIA SI SULIGHETE, COMUNA SOIMUS, JUDETUL ...”. Serviciile presupun: Elaborarea documentațiilor tehnice pentru toate specialitatile proiectului și asistență din partea proiectantului pe toata perioada de implementare a lucrarilor ce se vor executa pe baza documentatiilor ce fac obiectul prezentei achizitii». Valoarea estimată totală a contractului de servicii este de ... lei, făra TVA. - pct. IV.4.2) „Modul de prezentare a propunerii financiare” al fișei de date conține, printre altele, și următoarele instrucțiuni: „Pretul ofertei din Formularul de Oferta trebuie sa acopere toate costurile necesare realizarii contractului supus prezentei proceduri. Toate costurile aferente personalului precum si cele pentru personal administrativ – (secretara, contabil, sofer etc) vor fi 13
cuprinse de catre Prestator in oferta, in cadrul cheltuielilor de personal aferente. Costurile cu categoriile de cheltuieli necesare desfasurarii activitatilor acestui proiect, inclusiv cele pentru eventualele deplasari (diurna, transport intern, cazare, masa, etc.) sunt considerate a fi incluse in pretul ofertat, respectiv in tarifele/onorariile pe zi ofertate pentru echipa de proiect propusa. Costurile legate de redactarea, multiplicarea, eventuala traducere si/sau circularea documentatiei de contract/livrabilelor de contract elaborate in scopul realizarii proiectului, si materialele necesare pentru realizarea acestora sunt considerate ca fiind incluse in pretul contractului, respectiv in tarifele/onorariile pe zi ofertate pentru echipa de proiect propusa. Tarifele expertilor principali ofertate in cadrul propunerii financiare vor trebui sa includa toate cheltuielile legate de prestarea serviciilor pana la finalul contractului, cum ar fi, dar fara a se limita la cele ce urmeaza: remuneratia neta a personalului pe zilele lucrate, inclusiv cheltuieli de transport si cazare, diurne, concediul anual platit al oricarei categorii de personal care nu poate depasi 30 de zile lucratoare, asigurari medicale si orice alt tip de beneficiu acordat de catre Prestator personalului sau angajat etc., o marja care sa acopere cheltuielile administrative, cheltuielile aferente dotarilor care se vor pune la dispozitia personalului angajat; orice alte cheltuieli necesare (inclusiv pentru personalul administrativ si de sustinere) pentru indeplinirea cu succes a tuturor obiectivelor. Propunerea financiara va contine, cel putin: - formularul de oferta; - formularul centralizator de preturi servicii pe activitatile contractului; - detalierea modului de fundamentare al pretului solicitat pentru fiecare categorie de servicii. Propunerea financiara va fi prezentata numai în SEAP si numai pâna la data limita de depunere a ofertelor prevazuta în anuntul de participare, si numai dupa vizita amplasamentului, care va fi insotita de procesul verbal de vizita a amplasamentului semnat de autoritatea contractanta. Lipsa procesului verbal duce la excluderea ofertantului. Valoarea totala a propunerii financiare se cripteaza în SEAP, reprezentând pretul total, fara TVA, al contractului de achizitie”. Din propunerea financiară a contestatoarei rezultă că aceasta a prezentat, în anexa la formularul de ofertă, detalierea serviciilor prestate, astfel: - pentru Etapa I: Servicii de proiectare - a prevăzut 4 experți implicați, alocând un număr total de ...00 ore pentru o perioadă de 63 de zile lucrătoare, cu costuri (incluzând și costurile cu personalul suport) în valoare de ... lei, fără TVA. Totodată, a prevăzut un tarif de proiectare de ... lei/oră; - pentru Etapa II: Servicii de asistență tehnică - a prevăzut 4 experți implicați și alt personal de specialitate, alocând un număr total de ... de ore pentru cele 33 luni de prestare, cu costuri (incluzând și 14
costurile cu personalul suport) în valoare de ... lei fără TVA. Totodată, a prevăzut un tarif de proiectare de 60 lei/oră; Totodată, precizează că, în valoarea tarifară aferentă fiecărei etape, au fost incluse toate cheltuielile, inclusiv cheltuielile indirecte și cota de profit, rezultând un preț total ofertat în valoare de ... lei, fără TVA. Atașat propunerii financiare, petenta a prezentat și Procesul-verbal de vizită al amplasamentului, înregistrat de autoritatea contractantă sub nr. ..., încheiat în data de 23.03.2018. Consiliul reţine astfel că SC ... SRL a depus o ofertă a cărei propunere financiară este de ... lei, fără TVA, reprezentând cca. 58% din valoarea estimată. Autoritatea contractantă, apreciind că valoarea ofertată reprezintă un preţ aparent neobisnuit de scăzut în raport cu serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică în cauză, a solicitat contestatoarei, prin postarea în SEAP, la secțiunea „Întrebări”, în data de 18.05.2018, următoarea clarificare: „(...) comisia de evaluare vă solicită justificarea prețului ofertat”. Ținând cont de faptul că odată cu criptarea propunerii financiare, contestatoarea a prezentat și procesul verbal de vizită a amplasamentului, ..., considerându-l „doar un simplu document care nu este semnat de reprezentantul autorității contractante”, prin aceeași clarificare, i-a solicitat petentei să precizeze și modalitatea de îndeplinire a cerinței privind vizitarea amplasamentului „având în vedere notificarea autorității contractante nr. ... /26.03.2018 trimisă dvs.” SC ... SRL a răspuns solicitării autorităţii contractante prin adresa nr.484, postată în SEAP în data de 23.05.2018, prin care a detaliat modul de formare a prețului ofertat, cu precizarea că, la fundamentarea prețului ofertei, a avut în vedere: - documentația de atribuire postată în SEAP de către autoritatea contractantă; - politica societății sale în ceea ce privește tariful practicat pentru serviciile de proiectare, de 60 lei/oră, ca fiind un tarif mediu, reprezentând: 35 lei/oră - costuri cu personalul - cheltuieli cu salarii, inclusiv asigurări sociale; 22 lei/oră - alte categorii de costuri, cheltuieli conexe, cheltuieli indirecte; 3 lei/oră - profit. Referitor la suma alocată în ceea ce privește cheltuielile materiale, cheltuielile de transport pentru vizite în teren, prezență la șantier, costuri legate de redactarea, multiplicarea documentației etc. în vederea îndeplinirii contractului, petenta menționează că aceasta au fost incluse în tarifele orare ofertate, detaliate pentru fiecare etapă, afirmație susținută de propria sa „Declarație pe proprie răspundere a ofertantului privind includerea în propunerea financiară a costurilor aferente realizării în integralitate a proiectului”, atașată la ofertă. Urmare evaluării răspunsului primit, prin adresa nr. .../06.06.2018, autoritatea contractantă a respins oferta SC ... SRL, ca inacceptabilă, considerând că prețul ofertat este neobișnuit de scăzut și nu poate 15
asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Consiliul reţine că, în concordanţă cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) din HG nr.395/2016, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Potrivit art. 136 alin. (2) din HG nr. 395/2016 – „Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. ... alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru”. În raport de dispozițiile art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016 cu privire la existența în ofertă de „elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţa în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri (...)”, Consiliul reține că autoritatea contractantă ar fi trebuit să constituie dovada sau să prezinte considerentele pentru care prețul ofertat, în sumă de 170.880,00 lei, cu care s-a cotat propunerea financiară a petentei, a fost considerat aparent neobişnuit de scăzut, la dosarul cauzei neregăsindu-se niciun act doveditor din care să rezulte că respectivul preț ar fi de natura celor reglementate de de dispozițiile art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016 ca fiind aparent neobișnuit de scăzute. Prin urmare, motivul invocat de autoritatea contractantă, bazat pe afirmații precum cele conform cărora: „pentru îndeplinirea serviciilor (....) sunt necesare și alte cheltuieli decât cele de personal, pe care ofertanții trebuie să le efectueze, de exemplu: cheltuieli materiale (hârtie, CD/DVS/USB etc.), cheltuieli de transport pentru personalul cheie (vizite pe teren, prezența la șantier etc), cheltuieli care ar trebui să se regăsească în cuprinsul propunerii financiare la un nivel real raportat la cele menționate în cadrul propunerii tehnice și financiare”, fără a se fi precizat care este „nivelul real”, ca și temeiul stabilirii respectivului „nivel real” în sensul dispozițiilor art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016, sunt neîntemeiate. Astfel, în condițiile în care ofertantul contestator s-a conformat și a clarificat modul de formare a prețului ofertei sale, iar autoritatea contractantă nu și-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art.127 alin.(1) lit. h) din HG nr. 395/2016, de a verifica dacă documentele prezentate de acesta justifică preţul ofertat, decizia de respingere a ofertei petentei motivată la modul că „ofertantul nu a prezentat comisiei de evaluare informațiile solicitate care să justifice prețul ofertat. Simpla declarație a sumelor respective precum și a celor menționate în cadrul propunerii financiare nu reprezintă fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la serviciile solicitate furnizate”. Din 16
cuprinsul caietului de sarcini rezultă că, pentru îndeplinirea serviciilor descrise în cadrul acestui document mai sunt necesare și alte cheltuieli decât cele de personal, pe care ofertanții trebuie să le efectueze, de exemplu: cheltuieli materiale (hârtie, CD/DVS/USB etc.), cheltuieli de transport pentru personalul cheie (vizite pe teren, prezența la șantier etc), cheltuieli care ar trebui să se regăsească în cuprinsul propunerii financiare la un nivel real raportat la cele menționate în cadrul propunerii tehnice și financiare” este neîntemeiată, fapt pentru care Consiliul va obliga autoritatea contractantă să reevalueze propunerea financiară, ținând cont de toate aspectele precizate mai sus. În ceea ce privește al doilea motiv de respingere a ofertei SC ... SRL, constituit de „neîndeplinirea cerinței din fișa de date cu privire la vizitarea amplasamentului”, Consiliul constată că petenta, atât în cadrul propunerii tehnice (la pag. ... din dosarul cauzei), cât și în cadrul propunerii financiare, a prezentat Procesul-verbal de vizită a amplasamentului, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. .../23.03.2018, semnat și stampilat și de către reprezentantul comunei ..., prin care face dovada că a vizitat amplasamentul lucrărilor. Referitor la acest aspect, Consiliul ține seama că nici în explicațiile date de autoritatea contractantă în punctul său de vedere nu se regăsesc argumente care să demonstreze faptul că informațiile privind justificarea prețului ofertat de SC ... SRL ar fi nesustenabil. Susținerile achizitoarei conform cărora Procesul-verbal de vizită a amplasamentului nr.... /23.03.2018, prezentat de contestatoare, este „semnat de un angajat al achizitorului și „nu reprezintă document justificativ privind îndeplinirea cerinței din cadrul fișei de date, fără parcurgerea traseului împreună cu reprezentantul achizitorului” excede cerinței fișei de date prin care s-a impus ca procesul verbal de vizită a amplasamentului să fie „semnat de autoritatea contractanta”, Consiliul reținând că dovada constituită prin Procesul- verbal de vizită amplasament nr..../23.03.2018, reflectă îndeplinirea cerinței documentației de atribuire așa cum aceasta a fost ea formulată de autoritatea contractantă. Față de cele constatate, reținând că decizia de respingere a ofertei contestatoarei este netemeinică și nelegală, Consiliul, în temeiul art.26 alin.(2) și (5) din Legea nr..../2016, va admite contestația, va anula Procesul verbal evaluare oferte nr..../05.06.2018 în ceea ce privește decizia de respingere a ofertei contestatoarei, adresa de comunicare nr. .../05.06.2018 precum și actele subsecvente acesteia, autoritatea contractantă urmând să reevalueze oferta contestatoarei, în considerarea celor arătate în prezenta motivare, în termen de 15 zile de la primirea deciziei. Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art.28 alin.(1) din lege. Pentru cele constatate, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 17
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de autoritatea contractantă ca fiind neîntemeiată. Admite contestația formulată de către SC ... SRL, cu sediul în ..., str. ...nr. ..., județul ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în localitatea ..., str. ...nr. ..., județul .... Anulează Procesul verbal evaluare oferte nr. .../05.06.2018 în părțile privind evaluarea ofertei depusă de către SC ... SRL și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse de către SC ... SRL în conformitate cu prevederile legale în vigoare în materia achizițiilor publice, cu regulile documentației de atribuire și considerentele prezentei decizii, în termen de .... zile de la primirea prezentei decizii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de ... zile lucrătoare de la comunicare. Preşedinte, Membru, Membru, ... ... ... 18