AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2018_8190

BO2018_8190

Respinge
2018Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R2.2.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 9.671 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 505/07.08.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 32363/08.08.2018, depusă de SC ... SRL, cu sediul în ..., având CUI RO... și număr de ordine la Oficiul Registrului Comerțului ..., reprezentată legal prin ... - director general, împotriva deciziei de excludere din procedură, comunicată prin adresa nr. 1162/02.08.2018, ACZ, emisă de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Regularizare ...”, se solicită Consiliului reevaluarea ofertelor și admiterea de către autoritatea contractanta a înscrierii cantității corecte pentru norma compusă $03400 - art. 4 - TRA01A02. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ... SRL critică nelegalitatea deciziei de excludere a sa din procedură, comunicată prin adresa nr. 1162/02.08.2018, ACZ, apreciind că motivarea autorității contractante este ambiguă, în contradictoriu cu răspunsurile la clarificări, solicitând reevaluarea ofertelor și justificarea autorității contractante pentru cantitatea de pământ 25200 to, care nu rezultă din nicio operație, fiind indicată în mod corect o a doua cantitate de 9520 to, justificată prin calcul în concordanță cu articolele de deviz din cadrul normei compuse. 1

§ 2

Contestatoarea face observația că, în situația menținerii cantității pentru articolul TRA01A02 = 25200 to, cât și prin adăugarea altui articol TRA01A02 = 9520 to, autoritatea contractanta face o modificare majoră a listelor de cantități, fără publicarea unei erate. Mai mult, prin adăugarea altei cantități de transport, se modifică implicit valoarea estimată a achiziției, depășindu-se bugetul alocat achiziției. În situația în care autoritatea contractantă susține menținerea ambelor articole, contestatoarea solicită să i se permită corecția erorii aritmetice, care nu a fost generată de către aceasta, ci de răspunsul ambiguu la clarificări. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat SC ... SRL, în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018, să comunice, în termen de 3 (trei) zile de la data primirii adresei, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul prevăzut de lege. Adresa nr. ..., transmisă prin poștă, prin fax și prin e-mail, a fost primită și înregistrată de SC ... SRL cu nr. 515/09.08.2018, conform adresei de confirmare transmisă de societate și înregistrată la Consiliu cu nr. 32705/09.08.2018. Până la această dată, SC ... SRL nu a dat curs solicitării Consiliului din adresa nr. .... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Regularizare ...”, prin publicarea, în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .... Valoarea estimată a contractului de lucrări ce urmează a fi atribuit este de 5266242,29 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”. În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar, când se constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. În soluționare, Consiliul reține că prevederile Legii nr. 101/2016 au fost modificate și completate prin OUG nr. 45/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 459/04.06.2018). Potrivit dispozițiilor art. 12 alin.(2) din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară”. Relevante în soluționare vor fi reținute dispozițiile art. VIII din OUG nr. 45/2018, care prevăd: „Contestațiile, procesele și cererile aflate în curs de soluționare în fața Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor sau, după caz, a instanțelor judecătorești la data intrării în 2

§ 3

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continuă să se judece în condițiile și cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute”. Din documentele probatorii regăsite în dosarul cauzei, Consiliul observă că SC ... SRL a înaintat contestația sa nr. 505/07.08.2018, prin e-mail, în data de 07.08.2018, fiind înregistrată la CNSC cu nr. 32363/08.08.2018. Astfel, se constată că, la data de 04.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 459 și intrării în vigoare a OUG nr. 45/2018, prezenta contestație nu se afla în curs de soluționare la Consiliu, devenindu-i incidente, pe cale de consecință, noile dispozițiile legale introduse prin acest act normativ. Mai mult, nici actul atacat, respectiv adresa nr. 1162/02.08.2018, nu fusese emis la data intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 45/2016. Din cele anterior expuse, rezultă așadar că, în procesul de soluționare a contestațiilor, prezintă relevanță nu data demarării procedurii de atribuire în cadrul căreia au fost introduse contestațiile, ci data formulării căii de atac. Având în vedere că, la data la care SC ... SRL a înaintat contestația sa, respectiv 07.08.2018, erau în vigoare dispozițiile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost acestea introduse prin OUG nr. 45/2018, autoarea contestației avea obligația constituirii unei cauțiuni, sub sancțiunea respingerii contestației. Față de cele anterior expuse, Consiliul constată că, prin neconstituirea cauțiunii, SC ... SRL nu a îndeplinit obligația prevăzută la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sau art. 49, sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauțiune după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei; b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei; c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 3

§ 4

alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei; d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 611 alin. (1) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge contestația formulată de SC ... SRL pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare cu privire la alte excepții și la fondul cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de SC ... SRL pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ...

§ 5

... ... Redactată în ... exemplare, conține ... pagini. 4