BO2019_10270
Rezoluție nespecificatăCPV: 16700000-2
Critici: R2.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 16700000-2
Critici: R2.1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea
DECIZIE Nr. ...../...../.... Data: ........ Prin contestaţia nr. 1247/28.06.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 24585/01.07.2019, formulată de către..........., cu sediul în ........., str......., nr....., sector ..... și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocați........., situată în ........., str........, nr....., sector....., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CIF RO ........., reprezentată legal prin......, în calitate de administrator, împotriva adresei nr. 3147/24.06.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, emisă de către COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........), cu sediul în ........., str..........., nr......, județul....., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Îmbunătățirea serviciilor publice la nivelul comunei ........., județul Giurgiu, prin achiziția unui tractor și a accesoriilor aferente”, se solicită următoarele: anularea adresei nr. 3147/24.06.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire și a actelor care au stat la baza acesteia și a oricăror acte subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, în sensul reevaluării ofertei..........., cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. 1
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ofertantul........, critică adresa nr. 3147/24.06.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, emisă de către COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........), în cadrul procedurii de achiziţie publică menţionată în partea introductivă, învederând în motivare următoarele: Astfel,
contestatorul
arată
că
autoritatea
contractantă COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........) a inițiat prezenta procedură de achiziție publică la data de 18.02.2019, în acest sens publicând în S.E.A.P. anunțul de participare simplificat nr. SCN....... În cadrul etapei de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a verificat propunerea tehnică a ..............și a solicitat o serie de clarificări privind îndeplinirea unor cerințe din caietul de sarcini, referitoare la: - Tipul transmisiei „12x12 with synchroshuttle”; - Pompa hidraulică min. 64/litri; - Distribuitoare hidraulice tip, nr. cai: 3 valve hidraulice cu acționare mecanică, 6 cuple rapide cu recuperator ulei. Contestatorul a răspuns solicitărilor autorității contractante, expuse anterior, prin adresa nr. 1483/07.06.2019, în cuprinsul căreia a menționat argumentele sale, în ceea ce privește conformitatea ofertei prezentate. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a respins oferta .............ca inacceptabilă, invocând dispozițiile art. 137 alin. (2), lit. b) din H.G. nr. 395/2016. În ceea ce privește interesul în promovarea prezentei contestații, .............precizează că acesta este determinat de faptul că, în situația în care se va admite contestația și se va dispune reevaluarea ofertelor, există șansa obținerii contractului de achiziție publică. În opinia contestatorului, autoritatea contractantă a evaluat, în mod eronat, oferta sa, apreciind, în mod incorect, drept neconcludent răspunsul la solicitarea de clarificări. Astfel, autoritatea contractantă a considerat că există o serie de neconcordanțe în propunerea tehnică depusă de către..............., motiv pentru care a solicitat clarificări cu privire la modalitatea de îndeplinire a cerințelor din caietul de sarcini, cu privire la: - Tipul transmisiei „12x12 with synchrosshuttle” pe site-ul producătorului și Powershuttle Hdraulic 12 x 12 inserat în fișa tehnică propusă; - Pompă hidraulică cu debit 55 l pe site-ul producătorului și Pompă hidraulică cu debit 65l/min, inserat în fișa tehnică propusă; - 2 valve hidraulice, 4 cuple rapide și 3 valve hidraulice cu acționare mecanică, 6 cuple rapide cu recuperator ulei inserat în fișa tehnică propusă; 2
Față de aceste neconcordanțe invocate de către autoritatea contractantă, contestatorul menționează următoarele aspecte, care demonstrează conformitatea ofertei sale: Tipul transmisiei „12x12 with synchrosshuttle” este funcțional identic cu „Powershuttle hidraulic 12 x 12”, ambele reprezentând cutii de viteze cu 12 x 12 viteze, transmisii manuale sincronizate. Fiecare producător are opțiunea de a alege denumiri diferite comerciale, uzual existând denumirile de „synchrosshuttle” sau „powershuttle”. Termenul „hidraulic” se referă la modul de acționare a schimbării vitezelor, tehnologie existentă la fiecare cutie de viteze manuală sincronizată. În cazul menționat anterior, producătorul ..........poate denumi acest tip de transmisie, respectiv cutie de viteze cu 12 x12 viteze, transmisie manuale sincronizate: „powershuttle hidraulic 12x12”. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă ar fi trebuit să fie interesată de tipul și caracteristicile tehnice ale transmisiei tractorului și nu de denumirea comercială a acesteia. Referitor la cerința din cuprinsul caietului de sarcini: „pompă hidraulică min. 64/litri”, .................a ofertat un tractor..........., echipat cu „pompă hidraulică 65/litri”, aspect care se regăsește în propunerea tehnică depusă în cadrul procedurii de atribuire în cauză. Pompa hidraulică constituie o componentă din cadrul sistemului hidraulic, care poate fi adaptată în funcție de fiecare aplicație. Pe site-ul producătorului ............este menționată pompa hidraulică cu debit de 55 l/min, dar în cadrul propunerii tehnice se specifică „pompă hidraulică 65/litri”, pompă ce va fi montată pe tractorul .........ofertat. Cu privire la cerința din caietul de sarcini: „Distribuitoare hidraulice tip, nr. cai : 3 valve hidraulice cu acționare mecanică, 6 cuple rapide cu recuperator ulei”, ...............afirmă că a ofertat un tractor ............echipat cu „Distribuitoare hidraulice tip, nr. cai : 3 valve hidraulice cu acționare mecanică, 6 cuple rapide cu recuperator ulei”. Aceste distribuitoare hidraulice tip, nr. cai pot fi de asemenea opțional ofertate și montate, în funcție de aplicație. Totodată, acest aspect poate fi găsit și la operatorul ..............pe site. Față cele prezentate mai sus, contestatorul consideră că, în mod eronat, autoritatea contractantă a făcut aplicarea art. 137 alin. (2), lit. b) din H.G. nr. 395/2016, apreciind ca neconcludent răspunsul societății sale la clarificările solicitate. În continuarea contestației formulate, .............aduce la cunoștința Consiliului faptul că, în cuprinsul adresei privind rezultatul procedurii de atribuire, nu se regăsește vreo explicație privind cerințele caietului de sarcini care nu au fost îndeplinite și motivele pentru care răspunsul la clarificări ar fi neconcludent. În susținerea celor expuse anterior, contestatorul invocă prevederile art. 215 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 98/2016 și subliniază faptul că, în cuprinsul adresei privind rezultatul procedurii de atribuire, autoritatea 3
contractantă a menționat doar faptul că „a găsit răspunsul ca fiind neconcludent și astfel oferta ............ca fiind inaceptabilă”. În același sens, ...............invocă și jurisprudența națională (Decizia ICCJ nr. .........2008) și jurisprudența CEJ, cât și art. 31 alin. (2) din Constituția României și concluzionează că motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într- un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, contestatorul solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor următoarele: anularea adresei nr. 3147/24.06.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire și a actelor care au stat la baza acesteia și a oricăror acte subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, în sensul reevaluării ofertei .............cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. În drept, ...............invocă prevederile Legii nr. 101/2016, pe cele ale Legii nr. 98/2016, precum și pe cele ale H.G. nr. 395/2016. În probațiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri. La dosarul cauzei, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 a fost depus punctul de vedere al autorității contractante nr. 3368/04.07.2019, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 25533/05.07.2019, referitor la contestaţia formulată de către ................., prin care aduce la cunoștința Consiliului faptul că nu consideră necesară adoptarea măsurilor de remediere solicitate de către contestator, respectiv: anularea adresei nr. 3147/24.06.2019, privind rezultatul procedurii de atribuire, anularea deciziei autorității contractante, prin care oferta ...................a fost declarată inacceptabilă, precum și reluarea procedurii de atribuire, în sensul reevaluării ofertei ..............de la etapa verificării admisibilității acesteia. Pe cale de excepție, autoritatea contractantă solicită respingerea, ca tardivă, a contestației formulată de către............., întrucât aceasta a luat la cunoștință de respingerea ofertei sale, încă de la faza de evaluare tehnică, atunci când s-a bifat în S.E.A.P. inacceptabilitatea ofertei și s-au precizat, pe scurt, motivele respingerii. Astfel, ținând cont de specificitatea prezentei proceduri de achiziție publică, care este de tip online, iar toate comunicările se realizează prin intermediul respectivei platforme, orice modificare, încărcare de documente și aspecte ale evoluției procesului de evaluare marcat în S.E.A.P., are ca rezultat înștiințarea fiecărui ofertant, prin intermediul unei notificări/alerte de tip mesaj electronic. În acest context, în urma elaborării procesului verbal de evaluare intermediar nr. 2911/10.06.2019, comisia de evaluare a decis respingerea ofertei ...................și a bifat în S.E.A.P. inacceptabilitatea acesteia, dată la care s-au menționat motivele respingerii, iar contestatorul a primit o înștiințare de la administratorul S.E.A.P. și astfel a luat act de rezultatul evaluării. 4
Conform procesului verbal de evaluare intermediar nr. 2911/10.06.2019, comisia de evaluare i-a solicitat contestatorului următoarele clarificări: - Tipul transmisiei „12x12 with synchrosshuttle” pe site-ul producătorului și Powershuttle Hdraulic 12 x 12 inserat în fișa tehnică propusă; - Pompă hidraulică cu debit 55 l pe site-ul producătorului și Pompă hidraulică cu debit 65 l/min, inserat în fișa tehnică propusă; - 2 valve hidraulice, 4 cuple rapide și 3 valve hidraulice cu acționare mecanică, 6 cuple rapide cu recuperator ulei inserat în fișa tehnică propusă. Prin adresa nr. 1483/05.06.2019, ................a răspuns solicitărilor autorității contractante, după cum urmează: Tipul transmisiei „12x12 with synchrosshuttle” pe site-ul producătorului și Powershuttle Hdraulic 12 x 12 inserat în fișa tehnică propusă reprezintă practic același tip de transmisie, respectiv transmisie manuală sincronizată. Datorită faptului că anumiți producători de tractoare folosesc denumiri diferite pentru modul de transmisie al utilajelor, specificațiile de pe site-urile de profil, pot fi nominalizate în mod diferit. Diferența dintre debitul pompei hidraulice cu debit de 55 l/min pe site-ul producătorului și cea a pompei hidraulice cu debit de 65 l/min., inserat în fișa tehnică propusă, se datorează faptului că pompa hidraulică standard este montată, în mod uzual, pe tractorul......... La cerere, acest tip de tractor poate fi dotat cu pompă hidraulică al cărui debit este de 65 l/min., pompă ce va fi montată pe tractorul.........., ofertat de către ............... Diferența dintre 2 valve hidraulice, 4 cuple rapide și 3 valve hidraulice cu acționare mecanică și cele 6 cuple rapide cu recuperator ulei, inserat în fișa tehnică propusă, se datorează faptului că varianta standard a sistemului hidraulic, montat pe acest tip de tractor este cel compus din 2 valve hidraulice, 4 cuple rapide și 3 valve hidraulice cu acționare mecanică. Raportat la aspectele prezentate mai sus, comisia de evaluare a decis că oferta ............este inacceptabilă. În cele ce urmează, autoritatea contractantă aduce la cunoștința Consiliului diferențele dintre „Power Shuttle” și ”Synchrosshuttle”, astfel: Transmisiile la tractoare utilizate în prezent pot fi: mecanice, hidraulice, electrice și combinate (hidromecanice, electromecanice, etc). Transmisiile în trepte permit realizarea între anumite limite, a unui număr limitat de rapoarte de transmitere, întrucât tractorul se poate deplasa între viteza minimă și maximă cu un anumit număr de trepte. Transmisia ”Synchrosshuttle” este o transmisie mecanică, iar schimbarea în față, în spate și a vitezelor se face manual, prin apăsarea ambreiajului tractorului și mutarea levierului pentru rularea în față sau spate. La fel se utilizează levierul pentru schimbarea vitezelor. Acest tip de transmisie solicită atât componentele cutiei de viteze, cât și componentele ambreiajului prin continua fricțiune, lucru care conduce, într-un timp mult mai scurt, la uzura definitivă a acestora. 5
Transmisia Power Shuttle folosește un schimbător care monitorizează presiunea uleiului, viteza de deplasare și temperatura, pentru a controla valvele electro-hidraulice și ambreiajele prin impulsuri electrice. Aceasta funcționează în moduri similare pentru trecerea transmisiei în față sau spate și schimbarea vitezelor, fără acționarea ambreiajului, monitorizând în permanență tractorul pentru a controla schimbarea vitezelor cu un grad mai mic de uzură a ambreiajelor, care sunt acționate de ulei sub presiune. Prin urmare, nu este vorba de denumire, așa cum susține contestatorul. Totodată, nici pe site-ul A.F.I.R., unde producătorii își înscriu produsele, tractorul ofertat de către .............nu corespunde cerințelor din fișa tehnică solicitată de către autoritatea contractantă. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă subliniază că a pus în aplicare prevederile legislației în materie achizițiilor publice, coroborate cu instrucțiunile A.N.A.P. și, în baza documentației de atribuire, a ofertei depusă și a solicitărilor/răspunsurilor la clarificări a decis asupra îndeplinirii cerințelor. Concluzionând, COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........) solicită Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să respingă contestația formulată de către............., pe cale de excepție, ca tardiv formulată. De asemenea, autoritatea contractantă consideră că nu este necesară anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și nici reluarea procedurii de atribuire, de la etapa de evaluare tehnică. Alăturat punctului de vedere, COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........) a depus, în copie, dosarul achiziției publice. În vederea soluționării contestației în cauză, prin adresa nr. 25892/........ /08.07.2019, C.N.S.C. a solicitat............., în considerarea prevederilor art. 15 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare să transmită, în termen de două zile de la data primirii înștiințări, un punct de vedere cu privire la excepția tardivității formulării contestației, invocată de către COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........) în punctul de vedere exprimat, având nr. 3368/04.07.2019, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 25533/05.07.2019. ..............a răspuns la solicitarea Consiliului prin adresa nr. 1310/10.07.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 26302/10.07.2019, prin care solicită respingerea excepției tardivității contestației, invocată de către autoritatea contractantă în punctul de vedere exprimat, având nr. 3368/04.07.2019, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 25533/05.07.2019, pentru următoarele considerente: Astfel, contestatorul invocă dispozițiile art. 8 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 98/2016 și arată că, în speța de față, actul considerat vătămător este adresa nr. 3147/24.06.2019 privind rezultatul procedurii de atribuire, sens în care termenul pentru formularea contestației nu poate curge decât de la această dată, împlinindu-se la 01.07.2019. Așa cum rezultă din înscrisurile anexate, în copie, la dosarul cauzei, ................a formulat contestație în data de 28.06.2019, respectându-se termenul legal prevăzut de art. 8 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 101/2016. 6
Prin urmare, la soluționare contestației în cauză, nu pot fi reținute aspectele invocate de către autoritatea contractantă prin punctul său de vedere, având în vedere că termenul de contestare a rezultatului procedurii nu curge de la primirea mesajului electronic generat de S.E.A.P., ci de la primirea comunicării rezultatului procedurii, care va fi transmisă, ulterior, raportului procedurii. Aceasta deoarece, mesajul generat automat de S.E.A.P. nu reprezintă un act administrativ al autorității contractante, ci un mesaj generat de către sistemul S.E.A.P. la finalizarea fiecărei etape de evaluare a ofertelor, astfel încât, în mod eronat, autoritatea contractantă s-a raportat la acest moment pentru a calcula termenul de 5 zile de formulare a contestației. De altfel, contrar susținerilor autorității contractante din punctul de vedere exprimat, din cuprinsul mesajului generat de S.E.A.P., nu rezultă motivele pentru care oferta ................a fost respinsă. În susținerea celor expuse anterior, contestatorul invocă jurisprudența C.N.S.C., respectiv decizia nr. ......./....... /...... din 27.10.2016 și decizia publicată în BO2017_3592. În considerarea celor prezentate mai sus și având în vedere că mesajul generat automat de S.E.A.P. nu constituie un act administrativ al autorității contractante, producător de efecte juridice, COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........) solicită respingerea excepției tardivității, ca neîntemeiată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........) a inițiat procedura simplificată, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Îmbunătățirea serviciilor publice la nivelul comunei ........., județul Giurgiu, prin achiziția unui tractor și a accesoriilor aferente”, prin publicarea în S.E.A.P. a anunţului de participare simplificat nr. .........../18.02.2019. În anunţul de participare şi în documentația de atribuire, criteriul de atribuire menționat a fost „preţul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de achiziție publică de furnizare este de 326.445 lei, fără T.V.A. Conform mențiunilor existente în Procesul-verbal nr. 1 de vizualizare a ofertelor depuse în SICAP și verificare a garanțiilor de participare depuse în cadrul procedurii de achiziție publică, având nr. 1067/05.03.2019, în vederea participării la procedura de atribuire în cauză, au depus oferte 5 operatori economici, unul dintre aceștia fiind ............, contestatorul din prezenta cauză. Comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire a fost transmisă de către autoritatea contractantă către ..............prin adresa nr. 3147/24.06.2019. Referitor la excepția tardivității contestației............., invocată de către autoritatea contractantă COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........), Consiliul reține faptul că, prin adresa nr. 1310/10.07.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 26302/10.07.2019, .............a formulat răspuns, prin care solicită respingerea excepției tardivității, excepție invocată de autoritatea contractantă, contestatorul apreciind că a respectat termenul prevăzut de art. 8 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 101/2016. 7
Astfel, ..................menționează că autoritatea contractantă i-a trimis comunicarea rezultatului procedurii în data de 24.06.2019, iar termenul limită pentru transmiterea contestației s-a împlinit pe data de 29.06.2019, sâmbătă, zi nelucrătoare, deci ultima zi de depunere a fost prima zi lucrătoare, respectiv data de 01.07.2019, contestația fiind înregistrată la C.N.S.C. și la autoritatea contractantă la data de 28.06.2019. Raportat la cele expuse anterior, Consiliul are în vedere faptul că, în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: ... b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.” Din probele administrate la dosarul cauzei, prin raportare la valoarea achiziției menționată în anunțul de participare nr. SCN...../18.02.2019 (326.445 lei) și a tipului de contract (furnizare), rezultă faptul că ..............a respectat termenul prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, privind obligația operatorilor economici de a transmite autorității contractante într-un anumit termen, respectiv în 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul acesteia considerat nelegal, respectiv adresa nr. 3147/24.06.2019 de comunicare a rezultatului procedurii. Urmare primirii adresei nr. 3147/24.06.2019 de comunicare a rezultatului procedurii, .............a transmis către C.N.S.C. și către autoritatea contractantă contestația în termen, prin e-mail, la data de 28.06.2019 către office@cnsc.ro și primaria_......... @yahoo.com, fiind înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 24585/01.07.2019, respectându-se termenul legal de 5 zile, prevăzut art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Referitor la susținerea autorității contractante din punctul de vedere exprimat, potrivit căreia „contestatoarea a luat act de respingerea ofertei la faza de evaluare tehnică, atunci când s-a bifat în SEAP inacceptabilitatea ofertei”, Consiliul constată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât prin respectiva postare în S.E.A.P. nu au fost indicate și motivele concrete care au condus la adoptarea deciziei de respingere a ofertei prezentate de acest ofertant. Pentru toate aceste considerente, Consiliul respinge excepția tardivității contestației formulată de către............, invocată de către autoritatea contractantă, urmând a proceda la soluționarea, pe fond, a cauzei. 8
Analizând pe fond contestația formulată de............, Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la motivele care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de acest ofertant. Raportat la acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis către ofertantul în cauză adresa nr. 3147/24.06.2019, intitulată „Scrisoare de comunicare privind rezultatul procedurii”, în cuprinsul căreia se precizează că „oferta depusă de ............a fost respinsă, respectiv inacceptabilă, pentru următoarele motive: Având în vedere prevederile fișei de date a achiziției și ale caietului de sarcini, facem următoarele mențiuni: Verificând site-ul producătorului (.....din Lublin, Polonia - nota Consiliului) (https://www..........com/en/product/........ #tech-data) pentru modelul propus de societatea................, s-au găsit neconcordanțe astfel că s-au solicitat clarificări cu privire la modalitatea de îndeplinire a cerințelor din caietul de sarcini cu privire la: - Tipul transmisiei „12x12 with synchrosshuttle” pe site-ul producătorului și Powershuttle Hdraulic 12 x 12 inserat în fișa tehnică propusă; - Pompă hidraulică cu debit 55 l pe site-ul producătorului și Pompă hidraulică cu debit 65 l/min, inserat în fișa tehnică propusă; - 2 valve hidraulice, 4 cuple rapide și 3 valve hidraulice cu acționare mecanică, 6 cuple rapide cu recuperator ulei inserat în fișa tehnică propusă, având termen de răspuns 07.06.2019. Ca urmare analizării răspunsurilor la solicitările de clarificare din cadrul propunerilor tehnice, comisia de evaluare în baza informațiilor de mai sus și a documentelor din cadrul propunerii tehnice a găsit răspunsul ca fiind neconcludent și astfel oferta .............ca fiind inacceptabilă”. Raportat la motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de ofertantul contestator, așa cum a fost evidențiat în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, respectiv faptul că acesta a răspuns neconcludent la solicitarea de clarificări formulată de comisia de evaluare, Consiliul are în vedere că în cuprinsul caietului de sarcini, în cadrul specificațiilor tehnice solicitate pentru utilajul ce face obiectul prezentei
proceduri
de
atribuire,
este
prevăzut: „Tran s misi e
tip
- Pow e rshuttl e
Hidra u lic 12 x12 (...)”. De asemenea, Consiliul are în vedere că în cuprinsul cap. IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date a achiziției s-a 9
precizat că „(…) Ofertantii au obligatia de a prezenta modelul, codul si producatorul pentru a se putea verifica conformitatea cu specificatiile solicitate In Caietul de sarcini. Oferta va fi însotita obligatoriu de documentatia tehnica de la producator (cataloage, schite, fotocataloagej etc), astfel încât sa se evidentieze capacitatea ofertantului/producatorului de a furniza utilajul ce se ridica la nivelul standardelor solicitate în Caietul de Sarcini. Documentatia tehnica trebuie sa includa fise tehnice cu caractensticile produsului. Nu se vor lua în considerare declaratii ale ofertantului care nu sunt sustinute de fise de catalog, prospecte si documentatie tehnica. Propunerea tehnica va contine obligatoriu o descriere detaliata a utilajului, urmând modelul de prezentare al cerintelor solicitate corespondentei cu specificatiile tehnice minime solicitate în caietul de sarcini. Fiecare caracteristica va fi evidentiata, obligatoriu, în documentatia ofertantului, astfel încât comisia de evaluare din cadrul autoritatii contractante sa o poata identifica drept criteriu îndeplinit conform cerintelor tehnice solicitate. Ofertele care nu fac dovada explicita a caracteristicilor tehnice declarate vor fi considerate neconforme”. În soluționare, Consiliul are în vedere că prevederile documentației de atribuire nu au fost contestate astfel că și-au consolidat caracterul obligatoriu atât pentru ofertanți care, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, cât și pentru comisia de evaluare care, în conformitate cu art. 133 alin. (1) și (2) din același act normativ, are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în condițiile în care propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Prin urmare, se reține că prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. ........din 6 martie 2012 a Curții de Apel .........Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeași direcție, Curtea de Apel........, Secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în decizia nr. ..........din 21 septembrie 2012 că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. 10
Similar, Curtea de Apel ........., Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în decizia civilă nr. .........din 24 septembrie 2012, a statuat că, în materia achiziţiilor publice, operatorii economici trebuie să manifeste o diligenţă sporită în privinţa cerinţelor legale şi a celor cuprinse în documentaţia de atribuire, astfel că, în condiţiile în care nu au uzat de dreptul de a contesta anumite cerinţe precizate în cuprinsul documentaţiei de atribuire, au acceptat să se supună rigorilor acestora. Și decizia civilă nr. ..........din 26 aprilie 2010 a aceleiaşi instanţe îşi are însemnătate în fundamentarea concluziei de mai sus – „Curtea reţine că, în materia achiziţiilor publice, operatorii economici sunt datori, mai mult decât un simplu cetăţean diligent, să cunoască dispoziţiile legale incidente în formele în vigoare la data exercitării drepturilor procesuale, necunoaşterea legii nefiind un motiv pentru eludarea acesteia.” Prin urmare, particularităţile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică impun o rigoare deosebită atât din partea autorităţilor contractante, cât şi, mai ales, din partea celor care doresc să obţină aceste contracte finanţate din fonduri publice. În aceste condiţii, orice operator economic interesat să participe la o astfel de procedură trebuie să manifeste o diligenţă sporită, încât să nu existe suspiciuni sau neclarităţi cu privire la oferta sa şi, astfel, să prevină orice risc de respingere a ei. Analizând documentele din cadrul propunerii tehnice prezentate de ..............(pag. 118 – 169 din dosarul achiziției), Consiliul constată că în cuprinsul acestora a fost prezentată descrierea detaliată a utilajului ofertat, respectiv tractor cu accesorii marca............, fișa tehnică a acestui utilaj, semnată și stampilată de ofertant, în care sunt evidențiate specificațiile tehnice solicitate prin caietul de sarcini și autorizare de la producător pentru depunerea ofertei de către ...............cu scopul de a furniza utilajul............., fără a prezenta și
documentatia tehnica de la producator, așa cum s-a solicitat prin fișa de date a achiziției, în vederea evidentierii capacității ofertantului/producatorului de a furniza utilajul ce se ridica la nivelul standardelor solicitate. Astfel, Consiliul reține că, în perioada de evaluare a ofertelor, în vederea stabilirii capacității ofertantului de a furniza un utilaj cu specificațiile tehnice solicitate, comisia de evaluare a analizat site-ul producătorului,
sens
în
care
a
accesat
link-ul https://www.......com/en/product/ 3105#tech-data, și a constatat existența unor neconcordanțe între informațiile furnizate de …………și cele existente pe site-ul ..........din Lublin, Polonia, motiv pentru care, prin adresa transmisă prin intermediul SEAP în data de 05.06.2019, a solicitat ofertantului în cauză clarificări cu privire la componentele utilajului ofertat, respectiv tipul de transmisie, distribuitoarele hidraulice și pompa hidraulică. Se reține că .................a răspuns prin adresa postată în SEAP în data de 07.06.2019, în cuprinsul căreia a precizat că: „1. Tipul transmisiei 12 x 12 with synchroshuttle pe site-ul producătorului și Powershuttle Hidraulic 12 x 12 înserat în fișa tehnică propusă, reprezintă practic același tip de transmisie, respectiv transmisie manuală sincronizată. Datorită faptului că anumiți producători de tractoare folosesc denumiri diferite 11
pentru modul de transmisie al utilajelor, specificațiile de pe site-urile de profil, pot fi nominalizate în mod diferit. 2. Diferența dintre debitul pompei hidraulice cu debit de 55 l/min pe site-ul producătorului și cea a pompei hidraulice cu debit de 65 l/min inserat în fișa tehnică propusă se datorează faptului că pompa hidraulică standard montată în mod uzual pe tractorul .........este de 55 l/min. La cerere, acest tip de tractor poate fi dotat cu pompa hidraulică cu debit de 65 l/min, pompă ce va fi montată pe tractorul ........ofertat de către compania noastră. 3. Diferența dintre 2 valve hidraulice, 4 cuple rapide și 3 valve hidraulice cu acționare mecanică și cele 6 cuple rapide cu recuperator ulei inserat în fișa tehnică propusă se datorează faptului că varianta standard a sistemului hidraulic montat pe acest tip de tractor este compus din 2 valve hidraulice, 4 cuple rapide și 3 valve hidraulice cu acționare mecanică. Opțional, așa cum se poate citi și în subsolul prezentării de pe site-ul producătorului, sistemul hidraulic poate fi dotat și cu 6 cuple rapide cu recuperator ulei, sistem ce va fi montat pe tractorul .........ofertat de către compania noastră”. Consiliul constată că în urma analizării răspunsurilor transmise de .............prin adresa postată în SEAP în data de 07.06.2019, comisia de evaluare a apreciat că acestea nu sunt concludente și au respins, ca inacceptabilă, oferta prezentată de acest ofertant. Verificând modul în care comisia de evaluare a analizat răspunsurile formulate de..............., prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, la prevederile documentației de atribuire și la susținerile părților, Consiliul constată că, în mod întemeiat, membrii comisiei de evaluare au procedat la respingerea ofertei prezentate de acest ofertant, având în vedere considerentele prezentate în cele ce urmează. Astfel, Consiliul are în vedere că, în ceea ce privește tipul de transmisie, contrar celor susținute de contestator atât prin răspunsul la solicitarea de clarificări cât și în cuprinsul contestației nr. 24585/01.07.2019, transmisia de tip Powershuttle Hidraulic 12 x 12 nu este identică cu cea synchroshuttle, relevante în soluționare, sub acest aspect, fiind susținerile autorității contractante din cuprinsul punctului de vedere nr. 25533/05.07.2019 potrivit cărora „Transmisia ”Synchrosshuttle” este o transmisie mecanică, iar schimbarea în față, în spate și a vitezelor se face manual, prin apăsarea ambreiajului tractorului și mutarea levierului pentru rularea în față sau spate. La fel se utilizează levierul pentru schimbarea vitezelor. Acest tip de transmisie solicită atât componentele cutiei de viteze, cât și componentele ambreiajului prin continua fricțiune, lucru care conduce, într-un timp mult mai scurt, la uzura definitivă a acestora”, respectiv „Transmisia Power Shuttle folosește un schimbător care monitorizează presiunea uleiului, viteza de deplasare și temperatura, pentru a controla valvele electro-hidraulice și ambreiajele prin impulsuri electrice. Aceasta funcționează în moduri similare pentru trecerea transmisiei în față sau spate și schimbarea vitezelor, fără acționarea ambreiajului, monitorizând în permanență tractorul pentru a controla schimbarea vitezelor cu un grad mai mic de uzură a ambreiajelor, care sunt acționate de ulei sub presiune”. Prin urmare, Consiliul constată că Power Shuttle și Synchrosshuttle nu reprezintă același tip de transmisie, așa cum susține ....în cuprinsul 12
răspunsului la solicitarea de clarificări, astfel că, din acest punct de vedere, nu există o corelație între tipul de transmisie al utilajului ofertat, rezultat din propunerea tehnică prezentată de acest ofertant și tipul de transmisie utilizată de producătorul .......din Lublin, Polonia, așa cum rezultă de pe site-ul acestuia. În ceea ce privește diferențele dintre debitul pompei hidraulice, analizând informațiile existente pe site-ul producătorului echipamentului ofertat, Consiliul constată că acesta a prevăzut pentru pompa hidraulică un debit de 55 l/min, față de 65 l/min indicat în fișa tehnică a utilajului ofertat prezentată în cadrul propunerii tehnice, fără a fi menționată posibilitatea ca, la cerere, producătorul poate monta o pompă hidraulică cu un debit de 65 l/min, așa cum susține contestatorul în răspunsul la solicitarea de clarificări. Astfel, Consiliul constată că ofertantul ........nu a prezentat documente de la producătorul echipamentului ofertat care să susțină cele afirmate prin răspunsul la solicitarea de clarificări, din cuprinsul cărora să reiasă corespondența dintre specificațiile tehnice ofertate, cu cele de pe site-ul producătorului utilajului ..........și cu cele solicitate prin caietul de sarcini. Or, în aceste condiții, Consiliul apreciază că membrii comisiei de evaluare au procedat corect neluând în considerare răspunsurile contestatorului, având în vedere că din acestea nu rezultă capacitatea de a furniza un echipament care să respecte toate specificațiile tehnice solicitate prin caietul de sarcini, răspunsul contestatorului intrând, astfel, sub incidența prevederilor art. 134 alin. (5) teza a doua din HG nr. 395/2016, potrivit cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Consiliul reține că riscul întocmirii răspunsului la solicitările de clarificări, la fel ca și cel al întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic, în condițiile în care autoritatea contractantă a menționat în mod expres, în cadrul documentației de atribuire, care este produsul care îi este necesar și informațiile care trebuie incluse în propunerea tehnică iar în cadrul solicitării de clarificări, care sunt aspectele pe care operatorul economic participant trebuie să le clarifice. Într-o atare situație, Consiliul determină că motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de ...........este întemeiat, fapt ce conduce la respingerea, ca nefondate, a criticilor formulate cu privire la acest aspect. Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de..........., în contradictoriu cu COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........). 13
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:
Respinge excepția tardivității contestației.........., invocată de către autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către.............., cu sediul în ........., str............, nr........., sector ........ și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocați........, situată în ........., str................, nr..........., sector...., în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ......... (PRIMĂRIA COMUNEI .........), cu sediul în ........., str........., nr......, județul..... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......................... .................. ....................... Redactat în 4 exemplare originale, conţine 14 (paisprezece) pagini. 14