BO2019_10581
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R3.3
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R3.3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ... – administrator, împotriva raportului procedurii nr. ... și a comunicării rezultatului procedurii nr. ..., postate, în SEAP, în data de ..., de către ... cu sediul în ....., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect ...., s-au solicitat Consiliului următoarele: - anularea raportului procedurii nr. ..., postat în SEAP în data de ..., ora ....; - anularea comunicării nr. ..., postată în SEAP în data de ..., ora ....; - declararea ofertei ... ca inacceptabilă (în temeiul art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016) deoarece ofertantul nu are personal calificat și atestat fiind în imposibilitatea legală de a presta serviciile ofertate; - reevaluarea ofertei ... și declararea ei ca fiind câștigătoare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze 1
contestația de față, prin care ... reclamă raportul procedurii nr. ... și comunicarea rezultatului procedurii nr. ..., postate, în SEAP, în data de ..., prin intermediul cărora autoritatea contractantă l-a înștiințat că oferta sa nu a fost declarată câștigătoare. Cu adresa nr. ...., Consiliul a solicitat contestatorului următoarele: originalul dovezii constituirii cauțiunii aferente contestației, conform art. 61 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; punctul de vedere cu privire la tardivitatea contestației nr. ...., înregistrată la Consiliu cu nr. ...., raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și art. 16 alin. (1) și (5) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că a luat la cunoștință de comunicarea rezultatului procedurii de atribuire la data de ..., termenul legal de contestare este de 5 zile, iar contestația a fost înaintată către CNSC la data de ..... ... a răspuns la solicitare prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ... și prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu nr. ...., constituind cauțiunea aferentă contestației, conform art. 61 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și precizând că: “excepția tardivității nu poate fi invocată deoarece, conform extras din SICAP, autoritatea contractantă a postat raportul procedurii/raportul final al procedurii în data ...., document urcat/postat în SICAP în data de .... De asemenea, referitor la tardivitatea contestației, ... prezintă următorul tabel: ... Cu adresa nr. ..., Consiliul a solicitat și autorității contractante punctul de vedere cu privire la tardivitatea contestației înregistrată la Consiliu cu nr. ..., raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și art. 16 alin. (1) și (5) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că ... a luat la cunoștință de comunicarea rezultatului procedurii de atribuire la data de ..., termenul legal de contestare este de ... zile, iar contestația a fost înaintată către CNSC la data de .... Prin adresa nr. ...., înregistrată la Consiliul cu nr. ...., ... a transmis punctul de vedere cu privire la contestația formulată de ... solicitând respingerea acesteia ca tardivă întrucât data luării la cunoștință despre actele atacate a fost ..., iar contestația a fost depusă în data de ...., iar potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, ultima zi a termenului de contestare a fost ..... Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. Înainte de a trece la cercetarea pe fond a contestației, în contextul invocării, din oficiu, a excepției tardivității depunerii ei, raportat la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Consiliul este ținut să analizeze cu precădere 2
excepția. În legătură cu prezentarea contestației în termenul legal, sunt relevante următoarele dispoziții ale Legii nr. 101/2016, în vigoare la momentul la care a fost formulată și depusă contestația: Art. 5. - (1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. Art. 8. - (1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: [...] b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. Art. 16. - (1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare. Trecând la cercetarea respectării obligației de depunere a contestației atât la autoritate, cât și la Consiliu, în interiorul termenului legal, se constată că ofertantul contestator este beneficiarul comunicării nr. ..., postată, în SEAP, în data de ..., prin care organizatoarea procedurii l-a informat că oferta sa nu a fost declarată câștigătoare. Urmare a solicitării Consiliului, la data de ..., autoritatea contractantă a transmis, prin email, înregistrat la CNSC sub nr. ..., mai multe documente printre care și capturi de ecran din SEAP, pentru confirmarea publicării în data de ... a actelor contestate, respectiv, raportul procedurii nr. ... și comunicarea rezultatului procedurii nr. .... Toate părțile litigante recunosc postarea, în SEAP, a comunicării nr. ... și a raportul procedurii nr. ... la data de .... În cazul actelor postate, în SEAP, data comunicării trebuie să fie considerată data postării, chiar dacă destinatarii lor nu le accesează la respectiva dată. Situația este similară primirii unui mesaj fax/e- mail pe care adresantul nu îl preia din aparat/deschide. Art. 16 alin. (5) din Legea nr. 101/2016 dispune că actele procedurale se transmit prin poştă, fax şi/sau mijloace electronice, iar SEAP este o platformă pentru comunicare prin mijloace electronice între autoritate și [potențiali] participanți și viceversa. Aceeași lege prevede și că, pentru a fi aduse la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi, măsurile adoptate înainte de data- 3
limită de depunere a ofertelor se publică în SEAP, prevedere care poate fi extinsă și înștiințărilor din etapa post-ofertare. Fostul art. 6 alin. (3) al Legii nr. 101/2016 stabilea că: „În cazul în care notificarea prealabilă priveşte conţinutul documentaţiei de atribuire, publicată în sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoştinţă este data publicării documentaţiei de atribuire.” În opinia ... abrogarea art. 6 alin. (3) nu afectează modul de aplicare al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „fiind de la sine înţeles că atât timp cât momentul publicării documentaţiei de atribuire este momentul în care orice persoană interesată dobândeşte acces la aceasta, data de la care încep să curgă termenele de contestare în situaţia contestării documentaţiei de atribuire se consideră a fi data publicării documentaţiei de atribuire”. Raționamentul este valabil și în cazul celorlalte acte transmise ofertanților de către autoritatea organizatoare prin intermediul platformei SEAP. Calcularea termenului de contestare în materia achizițiilor publice este supusă normelor speciale ale art. 5 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, reproduse mai sus, iar nu dispozițiilor generale ale Codului de procedură civilă. Potrivit art. 68, dispozițiile Legii nr. 101/2016 se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare. Cum dispozițiile Codului de procedură civilă de la art. 181 alin. (1) pct. 2, potrivit cărora, „când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește”, derogă de la art. 5 din Legea nr. 101/2016, acestea din urmă se aplică prioritar, consecința fiind că termenul nu este socotit pe zile libere/nelucrătoare, cum eronat pretinde contestatorul. Termenul procedural de contestare a măsurii de declarare ca necâștigătoare a ofertei sale, de cinci zile, calculat potrivit dispozițiilor normative reproduse mai sus, nu a fost respectat de reclamant, care a formulat contestația la ...., după expirarea celor cinci zile prescrise de lege. Raportarea termenului trebuie realizată la comunicarea din ..., iar cele cinci zile (calendaristice) încep a fi calculate cu .... Așadar, în speță, termenul procedural de contestare a rezultatului procedurii a început să curgă la ... și era de ... zile (calendaristice), însemnând că ultima zi pentru depunerea în termen a contestației împotriva actului vătămător al autorității contractante era duminică ..., conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dat fiind că termenul s-a împlinit în zi nelucrătoare (duminica), acesta se încheie la sfârșitul zilei de luni ..., ora .... Societatea ofertantă a 4
transmis contestația la data de ...., deci după expirarea termenului legal. Transpuse la datele speței, cele de mai sus conduc la concluzia că autoarea contestației nu a respectat normele art. 8 alin. (1) lit. b), coroborate cu cele de la art. 16 alin. (1) din lege, neînaintând Consiliului contestația în termenul legal, ceea ce atrage sancțiunea respingerii ei ca tardivă. Astfel fiind, teza tardivității contestației este întemeiată, împrejurare care atrage admiterea acestei excepții și respingerea contestației, ca atare. Referitor la susținerea contestatorului, din răspunsul la solicitarea Consiliului, că raportul final al procedurii (corecție privind raportul procedurii), ar fi fost publicat în SEAP la data de ...., Consiliul constată că în fapt, contestația a fost formulată, împotriva raportului procedurii nr. ... și a comunicării rezultatului procedurii nr. ..., postate, în SEAP, în data de ..., în cuprinsul acesteia nefăcându- se nicio referire la conținutul Raportului final al procedurii nr. ... – corecție privind raportul procedurii nr. .... Față de ansamblul considerentelor expuse, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, se va respinge, ca tardivă, contestația ..., în contradictoriu cu .... Operând excepția tardivității contestației, Consiliului îi este interzisă cercetarea și pronunțarea în privința fondului ei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca tardivă, contestația ..., în contradictoriu cu ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile lucrătoare. 5