AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_10611

BO2019_10611

Respinge
2019Fonduri: PropriiNegocierea fara publicare prealabila
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R8

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 33.629 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data:... Prin contestația nr. 744/14.08.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 31833/14.08.2019, depusă de SC ......... SRL, cu sediul social în ........., ........., ........., și adresă de corespondență în ........., având CUI RO ........., și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ........., reprezentată legal prin director general ..., privind procedura de achiziție publică prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, pentru atribuirea contractului având ca obiect „Furnizare dezinfectanți – produse biocide”, pentru o perioadă de 4 luni, organizată de către........., cu sediul în ........., str. ..., ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: ......... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă rezultatul procedurii comunicat prin procesul – verbal nr. 241402/12.08.2019 – în referire la lotul 8, prin care i s-a comunicat faptul că oferta sa s-a clasat pe locul al 2 – lea în clasament. Contestatorul solicită cele arătate în partea introductivă, motivat de faptul că: - prin rapoartele de testare s-a cerut demonstrarea eficacității sporicide - B subtilis (EN 13704), nu stabilirea cantității de soluţie necesară dezinfecției unui metru cub, - comisia de evaluare a ales, în mod discreţionar, cu intenția de a favoriza anumiţi operatori economici, să țină cont în cadrul evaluării 1/12

§ 2

tehnice doar de anumite documente iar pe altele, cum este Avizul Ministerul Sănătății, le-a ignorant cu desăvârșire, - prin urmare, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, neținând cont de Avizul Ministerul Sănătății, contestă cunoștintele CNPP care, în urma analizării dosarului depus, cât și a Rapoartelor de testare ale produsului Nocolyse, au decis, conform Aviz 1501BIO/02.01.20, că produsul este biocid și consumul este: ca atare - 1ml/mc, - autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016, nesolicitându-i clarificări privind documentele depuse în cadrul ofertei tehnice. Totodată, contestatorul învederează faptul că avizarea produselor Biocide pe teritoriul României se face în baza condiţiilor și metodelor de testare SR EN 14885/2015, conform Ordinul nr. 604/880/78/2017 pentru modificarea și completarea Ordinului Ministrului Sănătății, al Ministrului Mediului și Pădurilor și al Preşedintelui Autorității Naţionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, precum și pentru modificarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 961/2016. Produsul Nocolyse, după cum se arată, a fost testat conform SR EN 14885/2015. Pentru considerentele prezentate, contestatorul solicită încuviințarea și admiterea pe fond a contestației, iar în subsidiar, anularea actului contestat precum și a actelor la nivelul cărora s-a decis încadrarea ofertei sale ca necâștigătoare, reevaluarea ofertei sale și stabilirea câştigătorului procedurii prin aplicarea corectă a algoritmilor de calcul aferenţi criteriului de atribuire stabilit. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 32044/19.08.2019, autoritatea contractantă a transmis măsurile de remediere adoptate, cu privire la lot 8 contestat, respectiv procesul verbal nr. 245504/19.08.2019, prin care s-au consemnat următoarele: Procedura de achiziţie publică prin negociere fără publicare prealabilă a fost iniţiată în baza art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, prin elaborarea Notei Justificative nr. 231405/31.07.2019 şi transmiterea în data de 31.07.2019 a invitaţiilor de participare la negociere, însoţite de documentaţia de atribuire, către următorii operatori economici: .... Astfel, în intervalul cuprins între termenul limită de depunere a ofertelor (05.08.2019, ora 09.00) şi data comunicării către operatorii economici implicaţi a Procesului verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019 (13.08.2019), autoritatea contractantă arată că, prin comisia de evaluare, a procedat la evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii (calificarea ofertanţilor, evaluarea propunerilor tehnice, transmiterea adreselor de comunicare a rezultatului evaluării propunerilor tehnice şi a invitaţiilor la şedinţa de negociere, derularea etapei de negociere şi transmiterea procesului verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019). În raport cu cele contestate, autoritatea contractantă a arătat faptul că doreşte să achiziţioneze pentru necesităţile proprii, la Lotul nr. 8 – „Dezinfectant pentru dezinfecţia aerului în domeniul medical - produs 2

§ 3

biocid”, sens în care în caietul de sarcini (secţiunea II din documentaţia de atribuire nr. 231407/31.07.2019) printre specificaţiile tehnice, a menţionat: - „Utilizarea: dezinfecţia aerului şi suprafeţelor, prin aerosolizare, în incinte de minim 100 m.c. în care se desfăşoară activităţi medicale". - „Soluţia să realizeze într-o singură etapă dezinfecţia de nivel înalt (acţiune sporicidă)”. - „Se va prezenta Raport de testare, eliberat de laboratoare autorizate/acreditate, pentru demonstrarea eficacităţii sporicide - B. subtilis (EN 13704)..." - la analiza comparativă se precizează „Preţul pentru cantitatea de soluţie necesară dezinfecţiei unui metru cub". Astfel, se arată că, pentru analiza tehnică, autoritatea contractantă în baza prevederilor Ordinului Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 1082/731/2016, pentru aprobarea modelului de documentaţie de atribuire standard privind achiziţia de produse biocide, cu modificările şi completările ulterioare a solicitat pentru produsele ofertate Avizul eliberat de Comisia Naţională de Produse Biocide şi Raport de testare pentru activitatea sporicidă pe tulpina reprezentativă Bacillus subtilis, conform EN 14885/2015. Autoritatea contractantă menționează că doreşte, pentru necesităţile proprii, achiziţionarea unui produs dezinfectant de nivel înalt care să fie utilizat prin aerosolizare în incintele critice, pentru aplicarea prevederilor Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: Anexa nr. 1 Art. 27 din „Dezinfecţia curentă şi/sau terminală, efectuată numai cu dezinfectanţi de nivel înalt, este obligatorie în: a) secţiile de spitalizare a cazurilor de boli transmisibile; b) situaţia evoluţiei unor cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale; c) situaţiile de risc epidemiologie (evidenţierea cu ajutorul laboratorului a circulaţiei microorganismelor patogene); d) secţiile cu risc înalt: secţii unde sunt asistaţi pacienţi imunodeprimaţi, arşi, neonatologie, prematuri, secţii unde se practică grefe/ transplant (de măduvă, cardiace, renale etc.), secţii de oncologie şi oncohematologie); e) blocul operator, blocul de naşteri; f) secţiile de reanimare, terapie intensivă; g) serviciile de urgenţă, ambulanţă, locul unde se triază lenjeria."; Anexa nr. 4 Metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat 3/12

§ 4

Deoarece, la art. 2 lit. a) din Ordinul Ministrului Sănătăţii, al Ministrului Mediului şi Pădurilor şi al Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/368/11/2010, privind aprobarea proceduri de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare, se menţionează: „aviz - act administrativ emis de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide (CNPB), prin care produsul biocid este avizat pentru punere la dispoziţie pe piaţă pe teritoriul României, pe baza unui referat de evaluare, în care sunt înscrise datele şi caracteristicile produsului biocid plasat pe piaţă; domeniul de utilizare prevăzut în prezentul act are valoare indicativă şi nu constituie o aprobare a folosirii produsului în domenii reglementate specific, cum ar fi cel medical, alimentar, veterinar, apă potabilă, apă de îmbăiere", rezultă că autorităţile contractante pot folosi pentru evaluarea produselor biocide dezinfectante şi mijloace suplimentare, inclusiv rapoartele de testare privind eficacitatea bactericidă, fungicidă, virucidă, sporicidă, etc. ale produselor. Înainte de începerea procedurii de negociere, autoritatea contractantă susține că prin adresa nr. 193392/24.06.2019 a solicitat Ministerului Sănătăţii - Comisia Naţională de Biocide (CNPB) să-i precizeze produse biocide dezinfectante din categoria TP 1 şi TP 2 care îndeplinesc condiţiile de utilizare pentru dezinfecţie în domeniul medical, deoarece, pe site-ul Ministerului Sănătăţii la adresa http://www.ms.ro./organizare/ directia-generală-de-asistență-medicală-și-sanatate-publica-#a06f849cn5 unde este disponibil on-line Registrul Naţional al produselor biocide nu se menţionează produsele avizate pentru dezinfecţia instrumentarului, a suprafeţelor, a aerului, respectiv produse dezinfectante de nivel înalt care să fie utilizate prin aerosolizare în incintele critice din domeniul medical. Conform răspunsului nr. 572/02.07.2019, CNPB a comunicat următoarele: -nu există baza de date în relaţie cu datele de eficacitate ale tuturor produselor biocide (4700 avize); -nu intră în atribuţiile CNPB recomandarea de produse biocide. În documentul intitulat „Guidance on the Biocidal Products Regulation, Volume II Efficacy - Assessment and Evaluation (Parts B + C) version 3.0, april 2018, disponibil on-line la adresa ..., la paginile 70-74, pct.5.4.2.5 „Dezinfecţia incintei prin aerosolizarea produselor biocide” este descrisă modalitatea de evaluare şi interpretare a produselor biocide utilizate pentru dezinfecţie şi metodele de testare utilizate, iar în Anexa 4- Standarde, condiţii de testare şi criterii de acceptare, la pg. 267 se precizează pentru dezinfecţia pe calea aerului a incintelor cu utilizare în domeniul medical, la categoria TP 2, microorganismele testate şi normele de testare necesare pentru evaluarea acestor produse dezinfectante, cu adnotarea nr. 17, la pagina 280, fiind anexate paginile 70-74 şi paginile 267, 280. Pentru a afla cantitatea de soluţie necesară dezinfecţiei unui metru cub, în urma studierii tuturor documentelor depuse de către operatorii economici, respectiv Avizul sanitar şi rapoartele de testare pentru activitatea sporicidă, dezinfecţie de nivel înalt, la evaluarea produselor s-a luat în calcul cantitatea de produs (ml/m.c.l care are eficacitate pe tulpina 4

§ 5

Bacillus subtilis din rapoartele de testare, deoarece Avizul are valoare indicativă. În concluzie, pentru lotul 8 – „Dezinfectant pentru dezinfecţia aerului în domeniul medical” - produs biocid, care să realizeze dezinfecţie de nivel înalt, se arată că, la Analiza comparativă „Preţul pentru cantitatea de soluţie necesară dezinfecţiei unui metru cub" s-a luat în calcul eficacitatea produselor conform SR EN 14885 pe tulpina Bacillus subtilis, din Rapoartele de testare, respectiv: > Pentru operatorul ......... S.R.L. 7ml/mc > Pentru operatorul ... S.R.L. 8 ml/m.c. În ceea ce priveşte prevederile art. 134 din H.G. nr. 395/2016, autoritatea contractantă arată că admite eroarea comisiei de evaluare privind acceptarea Raportului nr. 15-1806 depus în cadrul propunerii tehnice fără a solicita clarificări. Așadar, având în vedere cele anterior menţionate, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă precizează că a adoptat măsuri de remediere, respectiv: - anularea Anexei 1 - lot 8 aferente Procesului verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019 conţinând rezultatele negocierii, - reluarea procedurii de evaluare a ofertelor depuse pentru lotul nr. 8 în ceea ce priveşte documentele cuprinse în propunerea tehnică. Totodată, autoritatea contractantă precizează că se vor solicita clarificări sau completări la documentele prezentate în propunerea tehnică. Prin adresa nr. 763/21.08.2019, înregistrată la CNSC cu nr. 32537/21.08.2019, contestatorul a răspuns cu privire la măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă, considerându-le insuficiente, întrucât, astfel cum rezultă din punctul de vedere transmis, aceasta admite doar eroarea comisiei de evaluare de a declara oferta sa necâștigătoare înainte de a-și îndeplini obligaţiile care îi revin conform art. 134 din HG nr. 395/2016, dar nu întelege să remedieze concluziile evaluării tehnice în ceea ce priveşte cantitatea de soluţie necesară dezinfecției unui metru cub. Așadar, contestatorul constată că autoritatea contractantă are o înţelegere limitată privind autoritatea Avizului eliberat de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății, considerând că ar avea o „valoare indicativă", cu toate că, în cadrul aceluiaşi punct de vedere reproduce definiţia avizului ca fiind actul administrativ emis de CNPB prin care produsul biocid este avizat pentru punere pe piaţă pe teritoriul României. În vederea avizării punerii pe piaţă, susține contestatorul, nu este suficient un referat de evaluare astfel cum afirmă autoritatea contractantă, ci, astfel cum prevede art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 368/2010, eliberarea avizului este condiţionată de depunerea și evaluarea de către CNPB a tuturor documentelor ce compun dosarul tehnic al produsului. În ceea ce priveşte „valoarea indicativă”, contestatorul arată că aceasta este valabilă doar pentru domeniului de utilizare prevăzut în aviz, astfel cum prevede art. 2 lit. a) din Ordinul nr. 368/2010. 5/12

§ 6

Având în vedere aspectele precizate, contestatorul consideră necesară și oportună investirea Consiliului cu judecarea contestației formulate. Prin adresa nr. 252632/27.08.2019, înregistrată la CNSC cu nr. 33264/27.08.2019,........., a transmis punct de vedere cu privire la contestația depusă de ......... SRL, ca urmare a răspunsului nr. 763/21.08.2019 privind măsurile de remediere adoptate, insuficiente, în opinia acestuia, învederând următoarele: Autoritatea contractantă, prin elaborarea Notei Justificative nr. 231405/31.07.2019 şi transmiterea, în data de 31.07.2019, a invitaţiilor de participare la negociere, însoţite de documentaţia de atribuire, către următorii operatori economici: ...., a organizat procedura de achiziţie publică prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare în temeiul art. 140 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare având ca obiect achiziţia de dezinfectanţi - produse biocide (legislaţie specifică în România), cod CPV 24455000-8 dezinfectanţi, în vederea achiziționării, pentru necesităţile proprii, de dezinfectant pentru dezinfecţia aerului în domeniul medical - produs biocid (Lotul nr. 8). În aplicarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 961/2016, cu modificările şi completările ulterioare, pentru atingerea obiectivelor de dezinfecţie şi cerinţelor impuse în anumite sectoare medicale, (cum ar fi sălile de operaţie, secţia de terapie intensivă, etc.), autoritatea contractantă arată că doreşte achiziţionarea unui produs dezinfectant de nivel înalt (acţiune sporicidă) pe care să-l utilizeze în scop curativ, nu preventiv, în zonele critice din unităţile sanitare proprii. Astfel, pentru atingerea dezideratelor în aplicarea procedurilor de dezinfecţie (nivel scăzut, nivel intermediar şi nivel înalt), specifice fiecărei unităţi sanitare în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi circulaţia microorganismelor în unitatea sanitară, legiuitorul a evidenţiat, după cum se arată, în Nota din Anexa nr. 3 la Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 1082/731/2016, cu modificările şi completările ulterioare: „NOTĂ: Aceste criterii au caracter de recomandare menite să sprijine activitatea epidemiologului de spital în selectarea produselor biocide de dezinfecţie adecvate situaţiei specifice a unităţilor sanitare, în conformitate cu Planul de supraveghere a infecţiilor nosocomiale (circulaţia germenilor, etiologia infecţiilor nosocomiale etc.) şi se aplică în funcţie de nivelul de dezinfecţie necesar suprafeţelor din unităţile sanitare critice sau noncritice şi nivelul de dezinfecţie indicat acestora...” Așadar, autoritatea a reiterat aspectele mai sus prezentate, deoarece, astfel cum reiese şi din avizele eliberate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide, un produs, în funcţie de testările prezentate şi eficacitatea asupra microorganismelor (bacterii, fungi, virusuri, sporii bacteriilor, etc.), poate fi utilizat conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 961/2016, cu modificările şi completările ulterioare, pentru dezinfecţie de nivel scăzut (Anexa 1, Art. 1, lit. g), pentru dezinfecţie de nivel 6

§ 7

intermediar (Anexa 1, Art. 1, lit. f) sau pentru dezinfecție de nivel înalt (Anexa 1, Art. 1, lit. e). De asemenea, autoritatea contractantă precizează că a acordat atenţie produsului NOCOLYSE şi avizelor deţinute de acest produs, respectiv: Aviz nr. 1501BIO/02/05.14 eliberat în 11.10.2010, cu extinderile din 19.07.2012 şi 09.12.2016, cu prelungirea din data de 14.07.2014 până la data de 31.12.2024 şi Aviz nr. 1501BIO/02/01.20 eliberat în 30.01.2018 cu valabilitate până la 31.01.2020 şi cu indicaţia de utilizare în unităţile sanitare, până la data de 30.01.2021, cu extinderile din 16.04.2018 şi 18.07.2018 (paginile 4-15 din propunerea tehnică), coroborând datele înscrise în toate aceste documente (compoziţie, eficacitate, domeniul de utilizare, aria de aplicare, etc), ambele avize fiind valabile la momentul evaluării produsului pentru achiziţie. Având în vedere prevederile art. 2 lit. a) din Ordinul Ministrului Sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare: „aviz - act administrativ emis de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide (CNPB), prin care produsul biocid este avizat pentru punere la dispoziţie pe piaţă pe teritoriul României, pe baza unui referat de evaluare, în care sunt înscrise datele şi caracteristicile produsului biocid plasat pe piaţă; domeniul de utilizare prevăzut în prezentul act are valoare indicativă şi nu constituie o aprobare a folosirii produsului în domenii reglementate specific, cum ar fi cel medical, alimentar, veterinar, apa potabilă, apa de îmbăiere”, autoritatea contractantă arată că, a folosit pentru evaluarea produselor biocide dezinfectante, pe lângă avizele eliberate de Comisia Naţională de Produse Biocide şi mijloace suplimentare, inclusiv Rapoartele de testare privind eficacitatea bactericidă, fungicidă, virucidă, sporicidă, etc. Totodată, autoritatea contractantă învederează faptul că, în caietul de sarcini se precizează pentru produsele dezinfectante ca „Soluţia să realizeze într-o singură etapă dezinfecţia de nivel înalt (acţiune sporicidă)" care se coroborează cu „Preţul pentru cantitatea de soluţie necesară dezinfecţiei unui metru cub” precizat în analiza comparativă şi care indică cantitatea necesară pentru dezinfecţia de nivel înalt/metru cub şi nu cantitatea necesară pentru dezinfecţia de nivel intermediar/metru cub sau cantitatea necesară pentru dezinfecţia de nivel scăzut/metru cub. În avizele deţinute de produsul Nocolyse, eliberate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide anterior menţionate, autoritatea arată că nu se poate diferenţia cantitatea necesară de produs/metru cub pentru realizarea dezinfecţiei de nivel înalt, cantitatea necesară de produs/metru cub pentru realizarea dezinfecţiei de nivel intermediar şi cantitatea necesară de produs/metru cub pentru realizarea dezinfecţiei de nivel scăzut şi nici eficacitatea produsului nediluat asupra bacteriilor, fungilor, virusurilor, etc. Astfel, autoritatea precizează că, în documentaţia depusă de contestator, se regăseşte Declaraţia producătorului OXYTHARM, Franţa, (paginile 30-31 din propunerea tehnică) care precizează testarea 7/12

§ 8

produsului NOCOLYSE pentru dezinfecţia aerului, conform standardului NFT 72-281, Raportul nr. 15-1823 - Determinarea activităţii sporicide pentru dezinfecţia suprafeţelor pe calea aerului în conformitate cu standardul NFT 72281, pe tulpina Clostridium diffîcile (paginile 42 - 48 din propunerea tehnică) și Raportul nr. 15-1806 - Determinarea activităţii bactericide, fungicide, levuricide, sporicide, micobactericide şi virucide pentru dezinfecţia suprafeţelor pe calea aerului în conformitate cu standardul NFT 72-281 (paginile 49-58 din propunerea tehnică). Standardul NFT 72-281, după cum se arată, este înscris ca metodă de testare pentru produsul NOCOLYSE şi în Avizul nr. 1501BIO/02/05.14, aviz care conţine la punctul IX Eficacitate sporicidă pe Bacillus subtilis, fără a se preciza cantitatea (diluat sau ne diluat). De asemenea, se arată faptul că, Standardul NFT 72-281 este precizat şi în documentul intitulat „Guidance on the Biocidal Products Regulation, Volume II Efficacy - Assessment and Evaluation (Parts B + C) version 3.0, april 2018, disponibil on- line la adresa .... Mai mult, autoritatea învederează că, la paginile 70-74, pct. 5.4.2.5 „Dezinfecţia incintei prin aerosolizarea produselor biocide” din caietul de sarcini este descrisă modalitatea de evaluare şi interpretare a produselor biocide utilizate pentru dezinfecţie şi metodele de testare utilizate, iar în Anexa 4 - Standarde, condiţii de testare şi criterii de acceptare, la pagina 267 se precizează pentru dezinfecţia pe calea aerului a incintelor cu utilizare în domeniul medical, la categoria TP 2, microorganismele testate şi normele de testare necesare pentru evaluarea acestor produse dezinfectante, cu adnotarea nr. 17, la pagina 280. Autoritatea contractantă arată că, prin cerinţa din caietul de sarcini „Soluţia să realizeze într-o singură etapă dezinfecţia de nivel înalt (acţiune sporicidă)" a făcut precizarea că produsul care face obiectul achiziţiei nu este limitat la dezinfecţia în focar (Ordin MS nr. 961/2016, Anexa nr. 1, Art. 23 lit. b): „pentru dezinfecţia în focar se utilizează dezinfectante cu acţiune asupra agentului patogen incriminat sau presupus") când se cunoaşte germenul incriminat(de exemplu Stafilococ auriu MRSA, când se poate aplica Ordin MS nr. 961/2016, Anexa nr. 1 art. 1 lit. g) „dezinfecţie de nivel scăzut - procedura de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea majorităţii bacteriilor în formă vegetativă, a unor fungi şi a unor virusuri, fără acţiune asupra micobacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor neanvelopate şi a mucegaiurilor") sau pentru dezinfecţia preventivă într-o secţie de boli infecţioase (când se poate aplica Ordin MS nr. 961/2016, Anexa nr. 1 art. 1 lit. f) „dezinfecţie de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, a fungilor, a micobacteriilor şi a virusurilor, fără acţiune asupra sporilor bacterieni"). În concluzie, autoritatea contractantă precizează că, pentru a afla cantitatea de soluţie necesară dezinfecţiei unui metru cub, dezinfecţie de nivel înalt conform caietului de sarcini şi necesităţii sale pentru dezinfecţia curativă în incintele critice din unităţile sanitare (blocurile operatorii sau secţiile A.T.I.), în urma studierii documentelor depuse de către contestator, la evaluarea produsului s-a luat în calcul cantitatea de produs nediluat (ml/m.c.) care are eficacitate sporicidă pe tulpina reprezentativă Bacillus 8

§ 9

subtilis conform SREN 14885 din raportul de testare care indică cantitatea de produs nediluat/metru cub şi care are eficacitate pe Bacillus subtilis, respectiv Raportul nr. 15-1806 (Determinarea activităţii bactericide, fungicide, levuricide, sporicide, micobactericide şi virucide pentru dezinfecţia suprafeţelor pe calea aerului în conformitate cu standardul NFT 72281), care concluzionează eficacitatea sporicidă pe tulpina Bacillus subtilis: 7 ml/m.c. Prin urmare, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca fiind nefondată, în conformitate cu art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de achiziție publică prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, pentru atribuirea contractului având ca obiect „Furnizare dezinfectanți – produse biocide”, cod CPV 24455000-8. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a transmis invitații de participare unui număr de 15 operatori economici, printre care și contestatorul SC ......... SRL, potrivit Notei justificative nr. 231405/31.07.2019. Au răspuns invitației de participare la negociere și au depus ofertă 9 operatori economici, printre care și contestatorul SC ......... SRL, aspect consemnat în procesul verbal al ședinței de deschidere și analiză a ofertelor nr. 238005/07.08.2019. Potrivit procesului-verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019, Anexa nr. 1 - lotul 8 „Dezinfectant pentru dezinfecția aerului în domeniul medical”, în urma negocierii ofertelor de preț, oferta ... s-a clasat pe primul loc, având un preț ofertat de 348/litru, respectiv 8 ml sol./m3, ce a fost negociat la valoarea de 295/litru, respectiv 2,36 lei/m3, iar oferta ......... SRL s-a clasat pe locul al 2-lea, având un preț ofertat de 350 lei/litru, respectiv 7 ml.sol./m3, ce a fost negociat la 348/litru, respectiv 2,436 lei/m3. Împotriva rezultatului comunicat prin procesul-verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019 - Anexa 1, lotul 8, SC ......... SRL a depus contestația ce formează obiectul dosarului nr. 1637/2019. Prin contestația depusă, SC ......... SRL solicită anularea procesului- verbal nr. 241402/12.08.2019 – în referire la lotul 8, prin care i s-a adus la cunoștință că oferta sa este situată pe locul al 2-lea, anularea tuturor actelor prin care s-a decis declararea ofertei sale ca fiind necâștigătoare, reevaluarea ofertei și desemnarea câștigătorului procedurii prin aplicarea criteriului de atribuire stabilit. În Anexa 1 a procesului verbal este menționat rezultatul final al negocierii la lotul 8, respectiv: - oferta ... SRL – locul I – preț unitar negociat 295/litru, respectiv 2,36 lei/m3, - oferta ......... SRL – locul s-a al 2- lea, preț unitar negociat 348/litru, respectiv 2,436 lei/m3. 9/12

§ 10

Din verificarea documentelor aflate la dosar se reține că, urmare a contestației formulate de SC ......... SRL, autoritatea contractantă a dispus măsuri de remediere ce au fost consemnate într-un nou proces verbal, respectiv nr. 245504/19.08.2019, prin care a dispus următoarele: „În raport cu cele contestate, facem următoarele precizări: Autoritatea contractantă doreşte să achiziţioneze pentru necesităţile proprii la Lotul nr. 8 – „Dezinfectant pentru dezinfecţia aerului în domeniul medical - produs biocid”. În acest sens în caietul de sarcini (secţiunea II din documentaţia de atribuire nr. 231407/31.07.2019), printre specificaţiile tehnice, a menţionat: - „Utilizarea: dezinfecţia aerului şi suprafeţelor, prin aerosolizare, în incinte de minim 100 m.c. în care se desfăşoară activităţi medicale". - „Soluţia să realizeze într-o singură etapă dezinfecţia de nivel înalt (acţiune sporicidă)”. - „Se va prezenta Raport de testare, eliberat de laboratoare autorizate/acreditate, pentru demonstrarea eficacităţii sporicide - B. subtilis (EN 13704)..." -

§ 11

la Analiza comparativă se precizează „Preţul pentru cantitatea de soluţie necesară dezinfecţiei unui metru cub". (....) Așadar, având în vedere cele menţionate anterior, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare, s-au adoptat măsuri de remediere, respectiv: -

§ 12

anularea Anexei 1 - lot 8 aferente Procesului verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019 conţinând rezultatele negocierii, - reluarea procedurii de evaluare a ofertelor depuse pentru lotul nr. 8 în ceea ce priveşte documentele cuprinse în propunerea tehnică. Totodată, autoritatea contractantă precizează că, în conformitate cu prevederile art. 134 din H.G. nr. 925/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se vor solicita clarificări sau completări la documentele prezentate în propunerea tehnică.” Rezultă că autoritatea contractantă a dat curs solicitării formulate de către contestator în ceea ce privește anularea Anexei 1 la procesul-verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019 (actul atacat), în partea ce vizează lotul 8, lot la care SC ......... SRL s-a situat pe locul al doilea în clasamentul final, fiind aplicabile în speță dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „după primirea contestaţiei, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei, în cel mult trei zile de la primirea contestaţiei”. De asemenea, potrivit art. 9 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, „În cazul în care, în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, autoritatea contractantă achiziţionează produse, servicii sau lucrări defalcate pe loturi, măsurile de remediere adoptate potrivit

§ 13

alin. (1)

§ 14

privesc numai loturile pentru care s-a depus contestaţie”. Prin urmare, Consiliul apreciază că, prin anularea Anexei nr. 1 la procesul – verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019, în partea care vizează lotul 8, autoritatea contractantă a adoptat chiar măsura de 10

§ 15

remediere solicitată de SC ......... SRL, adică anularea actului prin care oferta sa a fost desemnată admisibilă dar necâștigătoare. Cu toate acestea, prin adresa nr. 763/21.08.2019, înregistrată la CNSC cu nr. 32537/21.08.2019, contestatorul revine și susține că în ceea ce îl privește, consideră că măsura de remediere precizată anterior ar fi insuficientă, afirmând că autoritatea „nu înțelege să remedieze concluziile evaluării tehnice în ceea ce priveşte cantitatea de soluţie necesară dezinfecției unui metru cub”. Contestatorul face trimitere la cuprinsul procesului verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019, unde s-au menționat următoarele: „pentru lotul 8 analiza comparativă se va realiza în funcție de prețul pentru cantitatea de soluție necesară dezinfecției unui metru cub.” Consiliul apreciază că ofertantul SC ......... SRL nu mai are, în acest moment, calitatea de parte vătămată, deoarece prin anularea Anexei 1 - lot 8 aferente Procesului verbal de negociere nr. 241402/12.08.2019 conţinând rezultatele negocierii si prin decizia de a relua procedura de evaluare a ofertelor depuse pentru lotul nr. 8, autoritatea contractantă a eliminat documentele care au condus la depunerea contestatiei, aceasta ramanand fara obiect. Nu are nicio relevanta, la acest moment, faptul ca în caietul de sarcini al procedurii, în referire la lotul 8, s-a solicitat: „analiza comparativă se va realiza în funcție de prețul pentru cantitatea de soluție necesară dezinfecției unui metru cub”, iar acest aspect a fost precizat și în procesul verbal de negociere, deoarece concluziile evaluării tehnice în ceea ce priveşte cantitatea de soluţie necesară dezinfecției unui metru cub pentru fiecare din produsele ofertate pentru lotul 8 vor fi cunoscute dupa reevaluarea ofertelor depuse, la momentul emiterii noului proces-verbal de negociere si vor putea fi eventual contestate dupa anuntarea rezultatului. Pe cale de consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca rămasă fara obiect contestația depusă de SC ......... SRL în contradictoriu cu.......... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca rămasă fără obiect contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu........., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare.

§ 16

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 11/12

§ 17

... 12