BO2019_10708
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C.N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 1710/14.09.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. …, formulată de către SC ... SRL, cu sediul în …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, având Cod Unic de Înregistrare …, reprezentată legal prin administrator …, împotriva procesului verbal de evaluare a documentelor de clarificare solicitate nr. 205171/10.09.2019 și a procesului verbal nr. 205229/12.09.2019, prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă, documente emise de către ..., cu sediul în municipiul …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, derulată online în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare lemne de foc de foioase tari”, cod CPV 03413000-8 – Lemn de foc (Rev.2), s-a solicitat Consiliului „anularea documentelor: proces-verbal de inventariere și evaluare a documentelor nr. 205152/09.09.2019, solicitare clarificări nr. 205153/09.09.2019, proces-verbal de evaluare a documentelor de clarificare solicitate nr. 205171/10.09.2019 și proces-verbal nr. 205229/2019/12.09.2019”. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 1710/14.09.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. ..., SC ... SRL critică procesul verbal de evaluare a documentelor de clarificare solicitate nr. 205171/ 10.09.2019 și procesul verbal nr. 205229/12.09.2019, prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă, documente emise de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, derulată online în 1
vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare lemne de foc de foioase tari”, solicitând cele redate în partea introductivă. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că autoritatea contractantă a formulat o solicitare de clarificare ambiguă, iar în cadrul documentelor întocmite de instituție sunt consemnate aspecte eronate și/sau neadevărate. De asemenea, în opinia contestatoarei, motivul invocat de autoritatea contractantă prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă este neîntemeiat. Contestatoarea precizează că, la data de 09.09.2019, autoritatea contractantă a emis procesul - verbal de inventariere și evaluare a documentelor nr. 205152/09.09.2019, în care a consemnat faptul că „Ofertanții au constituit garanția de participare în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire, conform prevederilor art.36, alin.7 din H.G.395/2016, după cum urmează: S.C ...- a depus în SEAP Ordinul de plată nr. 01/27.08.2019 în valoare de 1.992,45 lei care nu a fost semnat electronic cu semnătură electronică extinsă conform solicitării din fisa de date punctul III 1.6 a)”. Susține că aceste informații sunt eronate, deoarece garanțiile de participare nu aveau cum să fie constituite in conformitate cu art. 36, alin. (7) din H.G. 395/2016, alineatul fiind abrogat din data de 16.11.2016, iar autoritatea contractantă nu a solicitat în fișa de date punctul III 1.6.a) ca ordinul de plată să fie semnat cu semnătură electronică, sens în care redă din fișa de date, punctul III 1.6.a) Garanție de participare; astfel, garanția de participare se poate constitui prin două metode diferite, respectiv prin transfer bancar în care garanția de participare este constituită în contul de trezorerie al autorității contractante sau prin instrument de garantare în care garanția este constituită într-un document semnat de ofertant cu societatea care garantează plata garanției, menționează contestatoarea, care consideră că solicitarea privind scanarea garanției de participare și semnarea cu semnătură electronică extinsă se referă la instrumentul de garantare. Învederează faptul că a constituit garanția de participare prin virament bancar conform ordinului de plată nr. 1/27.08.2019, iar autoritatea contractantă nu a solicitat în fișa de date III.1.6.a) ca viramentul bancar prin care a fost constituită garanția de participare să fie scanat și semnat electronic cu semnătură electronică extinsă. De asemenea, învederează că autoritatea contractantă nu a solicitat în fișa de date III.1.6 lit. A ca certificatul constatator să fie scanat și semnat electronic cu semnătură electronică extinsă, iar comisia de evaluare a stabilit ca termen limită de răspuns la solicitarea de clarificare data de 10.09.2019, ora 16.00, fapt ce contravine reglementărilor legale în vigoare prevăzute la art. 134, alin. (1) din H.G. 395/2016. Cu privire la cele de mai sus, precizează că autoritatea contractantă a emis o solicitare clarificări nr. 205153/09.09.2019 „având ca termen limită de răspuns la solicitare data de 10.09.2019, orele 16.00, același termen limită ca cel stabilit de comisia de evaluare”. 2
Susține că, în data de 10.09.2019, comisia de evaluare a emis documentul procesul-verbal de evaluare a documentelor de clarificare solicitate nr. 205171/10.09.2019 în care a consemnat faptul că: „Răspunsul primit de la S.C. ... S.R.L. nu justifică faptul că aceste documente au fost semnate cu semnătură electronică extinsă, în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, motiv pentru care a fost declarată inacceptabilă potrivit prevederilor art. 137 alin. 2 lit. j din H.G.395/2016”. În legătură cu acest aspect, contestatoarea arată că documentele prin care a răspuns la solicitarea de clarificare au fost semnate cu semnătură electronică extinsă în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, fapt ce poate fi dovedit, astfel că afirmația comisiei de evaluare este falsă. Contestatoarea precizează că, în data de 12.09.2019, comisia de evaluare a emis procesul - verbal nr. 205229/2019, prin care a îndreptat eroarea materială referitoare la indicarea alin. 7 al art. 36 din H.G. nr. 395/2016, din cadrul procesului verbal 205152/09.09.2019, în sensul că textul legal este alineatul 4 al art. 36 din H.G. nr. 395/2016. Referindu-se la îndreptarea acestei erori materiale, contestatoarea susține că indicarea prevederilor art. 36 alin. (4) din H.G. 395/2016 este eronată, deoarece privesc doar instrumentul de garantare, nu și transferul bancar, iar societatea a constituit garanția de participare la prezenta procedură de achiziție prin virament bancar (ordin de plată), conform prevederilor art. 36, alin. (1) din H.G. 395/2016. Menționează că a transmis în SICAP ordinul de plată prin care a constituit garanția de participare cu scop informativ, pentru a ajuta autoritatea contractantă să o identifice mai ușor în contul de trezorerie și certificatul constatator pentru datele de identificare a societății. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. …, Consiliul, în temeiul art. 611 din Legea nr. 101/2016, a solicitat contestatoarei să prezinte dovada constituirii cauțiunii în absența căreia nu putea începe activitatea de soluționare a cauzei, precum și dovada datei la care a luat la cunoștință de procesul verbal de evaluare a documentelor de clarificare solicitate, document înregistrat la emitent sub nr. 205.171/10.09.2019. Ca răspuns la aceste solicitări, prin adresa nr. 48/20.09.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, SC ... SRL a comunicat dovada datei la care a luat la cunoștință de procesul verbal de evaluare a documentelor de clarificare solicitate, document înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 205171/10.09.2019, respectiv răspunsul transmis de societate, în SICAP, în data de 11.09.2019, „la solicitarea Comunicare postată de autoritatea contractantă în SICAP în data de 10.09.2019, conform extrasului din SICAP”. „Datorită faptului că, în cadrul comunicării nr. 205172/10.09.2019, comunicare la care ne referim mai sus, nu este menționat procesul verbal de evaluare a documentelor de clarificare solicitate nr. 205171/ 3
10.09.2019, am considerat că acest document nu ne-a fost comunicat, motiv pentru care nu a fost înregistrat”, afirmă contestatoarea. De asemenea, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, contestatoarea a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. … lei, emisă de …, respectându-se astfel dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin punctul de vedere nr. 205324/18.09.2019, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, ... prezintă un istoric al corespondenței ce a fost purtată cu SC ... SRL, precum și apărări pe fondul contestației, respectiv au fost depuse, în copie, documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … , autoritatea contractantă a comunicat faptul că procesul verbal nr. 205229/12.09.2019 și adresa nr. 205232/12.09.2019 către SC ... SRL au fost publicate, în SICAP, în data de 13.09.2019. În dovedire, instituția atașează listarea informațiilor din SICAP, secțiunea „vizualizare procedură”. Prin adresa nr. 205402/19.09.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... a precizat că ofertanții nu au indicat documente confidențiale în cadrul ofertelor din procedură și solicită soluționarea cu prioritate a contestației. Prin adresele nr. … și nr. … din …, având în vedere că procesul verbal nr. 205.171/10.09.2019, precum și adresa nr. 205.172/10.09.2019, privind comunicarea rezultatului procedurii, documente în conținutul cărora autoritatea contractantă a consemnat că oferta contestatoarei a fost declarată inacceptabilă, documente ce au fost transmise societății la data de 10.09.2019, prin postarea în SEAP, Consiliul a pus în discuția părților excepția tardivității formulării contestației de către SC ... SRL, în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 și art. 15 alin (1) din același act normativ, raportat la data de depunere a contestației, respectiv 17.09.2019. Prin adresa nr. 50/24.09.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. …, SC ... SRL a precizat că atât în cadrul adresei de solicitare de clarificări nr. 205153/09.09.2019, cât și în cadrul adresei de comunicare nr. 205172/10.09.2019 nu este menționat nici un act al autorității contractante, act pe care societatea să-l poată considera ilegal. Susține că, în cadrul adresei de comunicare nr. 205232/ 12.09.2019, autoritatea contractantă a menționat, pentru prima dată în cadrul prezentei proceduri, despre un act emis de către aceasta, respectiv procesul verbal nr. 205229/12.09.2019 al comisiei de analiză și evaluare, și a indicat secțiunea din SEAP unde se regăsește, respectiv „Listă procese verbale/declarații/rapoarte intermediare și finale”. Contestatoarea arată că, în opinia sa, data de referință pentru luarea la cunoștință a procesului verbal nr. 205229 este 12.09.2019. Precizează că, prin acest document, a fost informată despre existența altor două acte care au fost emise de către autoritatea contractantă, astfel: 1. Proces verbal nr. 205152/09.09.2019 (la pagina 1, ultimul paragraf, la pagina 2, ultimul paragraf și la pagina 4, paragraf 4, punctul 3); 4
2. Proces verbal nr. 205171/10.09.2019 (la pagina 2, antepenultimul paragraf și la pagina 3, al doilea paragraf). De aceea, afirmă că, data de referință pentru luarea la cunoștință a procesului verbal nr. 205152 și a procesului verbal nr. 205171 este 12.09.2019, argumentând că simpla postare a unui document în SEAP, fără a se face referire la, sau a se comunica existența acestui document, nu reprezintă o formă de înștiințare sau o formă de informare, ci doar o obligație a autorității contractante a efectua „aceste postări”. În concluzie, SC ... SRL susține că a sesizat C.N.S.C., în vederea anulării Procesului-verbal de inventariere și evaluare a documentelor nr. 205152 din 09.09.2019, Procesului-verbal de evaluare a documentelor de clarificare solicitate nr. 205171 din 10.09.2019 și Procesului-verbal nr. 205229/2019 din 12.09.2019, în data de 17.09.2019, în termenul legal de 5 zile, termen ce a început cu data de 13.09.2019, următoarea zi a datei în care a luat la cunoștință aceste procese verbale, respectiv 12.09.2019. Răspunzând solicitării Consiliului prin adresa nr. 205454/24.09.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... afirmă că se impune admiterea excepției tardivității contestației și respingerea contestației. În susținere, arată că, prin procesul verbal nr. 205171/10.09.2019, oferta depusă de către SC ... SRL a fost declarată inacceptabilă, aspect ce i-a fost comunicat societății la aceeași dată, ora 16:21, prin adresa nr. 205172/10.09.2019, prin intermediul platformei SICAP. Invocând prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și cele ale art. 5 din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă susține că SC ... SRL a transmis contestația nr. 1710/14.09.2019 la data de 17.09.2019, deși termenul legal se împlinea în data de 15.09.2019 (ora 24:00). Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată – într-o singură etapă, derulată online în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare lemne de foc de foioase tari”, cod CPV 03413000-8 – Lemn de foc (Rev.2), prin publicarea în SICAP a anunțului de participare simplificat … în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. Criteriul de atribuire aplicat a fost „…”, iar valoarea estimată totală … lei, fără TVA. Conform procesului verbal de evaluare a documentelor de clarificare solicitate, document înregistrat la emitent sub nr. 205171/10.09.2019, oferta SC ... SRL a fost declarată inacceptabilă potrivit prevederilor art. 137 alin. (2) lit. j) din H.G. nr. 395/2016. De asemenea, prin adresa nr. 205172/10.09.2019, ... i-a comunicat SC ... SRL faptul că oferta sa a declarată inacceptabilă potrivit prevederilor art. 137 alin. (2) lit. j) din H.G. nr. 395/2016, deoarece garanția de participare și certificatul constatator nu au fost semnate cu semnătură electronică extinsă la încărcarea documentelor în SEAP. Nemulțumită fiind de acest rezultat SC ... SRL a înaintat prezenta contestație, solicitând cele menționate în preambulul acesteia. 5
Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: În considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/ 2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza cu prioritate excepția tardivității contestației formulată de SC ... SRL, invocată din oficiu. Consiliul constată că, în etapa de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a întocmit, printre altele, procesul-verbal nr. 205171/ 10.09.2019 privind evaluarea documentelor de clarificare solicitate, în conținutul căruia se regăsesc următoare: „Comisia a stabilit că în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, oferta a fost declarată inacceptabilă întrucât garanția de participare și certificatul constatator nu au fost semnate cu semnătură electronică extinsă la încărcarea documentelor în SICAP. Răspunsul primit de la S.C. ... S.R.L. nu justifică faptul că aceste documente au fost semnate cu semnătură electronică extinsă, în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, motiv pentru care a fost declarată inacceptabilă potrivit prevederilor art. 137 alin. 2 lit. j din H.G. nr. 395/2016”. Față de cele expuse, Consiliul constată că autoarea contestației a cunoscut motivele pentru care oferta sa a fost declarată inacceptabilă încă din data de 10.09.2019, ora 16:13, dată la care a fost postat în SICAP procesul-verbal mai sus menționat, astfel că, dacă ar fi fost nemulțumită de respectiva decizie a autorității contractante, raportat la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 99/2016, ar fi trebuit să înainteze o contestație criticând conținutul respectivului înscris (în cazul de față procesul-verbal nr. 205171/ 10.09.2019), așa cum impun dispozițiile nr. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vedere anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...) b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorial sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii”. Or, neatacând cu contestație, în termenul legal statuat de normele legale citate anterior, procesul-verbal nr. 205171/ 10.09.2019, postat pe 6
SICAP în data de 10.09.2019, este evident că înaintarea contestației nr. 1710 în data de 17.09.2019, conform probelor existente la dosarul cauzei, înregistrată la Consiliu sub nr. … în data de …, este un demers tardiv. De altfel, Consiliul va respinge alegațiile contestatoarei potrivit cărora ,,simpla postare a unui document în SEAP, fără a se face referire la, sau a se comunica existența acestui document, nu reprezintă o formă de înștiințare sau o formă de informare’’, deoarece, prin adresa nr. 1707/ 11.09.2019, adresată de către contestatoare autorității contractante, SC ... SRL demonstrează că a avut, în mod cert, cunoștință despre respingerea ofertei sale încă din data de 10.09.2019 (,,4. în cadrul documentului comunicare nr. 205172 din 10.09.2019, dvs. menționați faptul că oferta noastră a fost declarată inacceptabilă’’). În concluzie, documentul principal, care a pricinuit nemulțumirea SC ... SRL, este în mod evident procesul-verbal nr. 205171/ 10.09.2019 privind evaluarea documentelor de clarificare solicitate, despre care acesta din urmă face vorbire în cadrul contestației sale și îl atașează, acesta reprezentând un act al autorității contractante așa cum este definit de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia: „act al autorităţii contractante - orice act, orice operaţiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare”. Astfel, odată postat pe SEAP, acest document a devenit opozabil contestatoarei, astfel că aceasta din urmă, cunoscând faptul că oferta sa a fost declarată inacceptabilă încă de la data 10.09.2019, trebuia să manifeste o minimă diligență pentru a-l ataca în termenul legal, dacă dorea revizuirea lui, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi”. Față de cele prezentate anterior, este evident, că legiuitorul a stabilit că nu doar comunicarea rezultatului final al procedurii ar reprezenta un act al autorității contractante ce ar putea fi contestat, așa cum susține contestatoarea. Prin urmare, Consiliul va respinge ca neîntemeiată afirmația SC ... SRL conform căreia „în cadrul adresei de comunicare nr. 205232/12.09.2019, autoritatea contractantă a menționat, pentru prima dată în cadrul prezentei proceduri, despre un act emis de către aceasta, 7
respectiv Procesul verbal nr. 205229/12.09.2019 al comisiei de analiză și evaluare, și a indicat secțiunea din SEAP unde se regăsește (…)”. În aceste condiții, Consiliul apreciază că societatea contestatoare nu se poate prevala de faptul că a așteptat să conteste rezultatul procedurii, comunicat în data de 12.09.2019, deoarece actul la care trebuia să se raporteze, în susținerea criticilor sale, este procesul-verbal nr. 205171/ 10.09.2019 privind evaluarea documentelor de clarificare solicitate, care, în accepțiunea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, este un act administrativ cu efecte depline și cunoscut de contestatoare în data de 10.09.2019. De asemenea, Consiliul nu va reține ca întemeiată afirmația contestatoarei potrivit căreia „simpla postare a unui document în SEAP, fără a se face referire la, sau a se comunica existența acestui document, nu reprezintă o formă de înștiințare sau o formă de informare, ci doar o obligație a autorității contractante a efectua «aceste postări», deoarece, cea care trebuia să depună diligențele în a se informa permanent de stadiul/derularea procedurii, respectiv să consulte SEAP-ul este SC ... SRL. Prin urmare, întrucât SC ... SRL cunoștea faptul că oferta sa a fost declarată inacceptabilă, potrivit consemnărilor din procesul-verbal nr. 205171/10.09.2019, încă din data de 10.09.2019, trebuia să manifeste o minimă diligență pentru a ataca, în termenul legal, respectivele documente, dacă era nemulțumită în acest sens; termenul final de înaintare a contestației fiind 16.09.2019. Altminteri, dacă s-ar admite o altă interpretare s-ar ajunge la eludarea termenului de contestare impus de legiuitor. Acest termen ar ajunge să fie golit de orice fel de efect și, în acest fel, deturnat textul legii, dacă sub acoperirea unui alt document, care conține același motiv de respingere, (în cazul de față procesul verbal nr. 205229/2019 din 12.09.2019), operatorul economic ar putea să conteste ulterior alte aspecte cunoscute din diverse procese-verbale aduse la cunoștința operatorilor economici, încheiate în diferite faze de analiză/verificare a documentelor ofertelor, pe parcursul derulării procedurii, invocând curgerea termenului de la întocmirea documentului final, respectiv raportul procedurii, astfel încât, sub o formă mascată, să se repună în termen. Toate cele precizate anterior, au format convingerea Consiliului că autoarea contestației nu a respectat normele art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, omițând să transmită contestația împotriva înscrisului susmenționat, în cadrul termenului legal de 5 zile acordat de legiuitor, ceea ce atrage sancțiunea respingerii contestației ca tardivă. În acest sens este și Decizia Curții de Apel Craiova nr. 2732/ 24.06.2018, care a menținut Decizia CNSC nr. …, în conținutul căreia se precizează: «(...) Prin raportul intermediar nr. 5, înregistrat la emitent sub nr. 13022/31.05.2018, autoritatea contractantă a declarat oferta SC … SRL ca fiind conformă, act ce i-a fost comunicat potentei prin e-mail în data de 04,06.2018, aspect recunoscut de aceasta în adresa nr. 372/03.07.2018. Potrivit dispozițiile nr. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016: „Persoana 8
care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vedere anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...)”. În speță, Curtea reține că petenta a formulat contestația nr. 351, înregistrată la CNSC cu nr. … la data de … cu depășirea termenului legal și imperativ prevăzut de dispozițiile anterior citate, ultimul termen legal pentru depunerea acestuia fiind sfârșitul zilei de 11.06.2018, ziua de 10.06.2018 fiind o zi nelucrătoare (duminica). Relativ la susținerile petentei în sensul că obiectul contestației este reprezentat de raportul procedurii înregistrat sub nr.14313/19.06.2018 și comunicarea acceptării ofertei câștigătoare nr. 143141/19.06.2018, Curtea reține netemeinicia acestora, în condițiile în care, petenta a criticat faptul că, autoritatea contractantă a stabilit în mod nelegal caracterul conform al ofertei SC … SRL pentru produsul …, ori acest aspect a fost stabilit prin raportul intermediarul nr. 5. Prin raportul procedurii înregistrat sub nr. 14313/19.06.2018 și comunicarea acceptării ofertei câștigătoare nr. 143141/19.06.2018 s-a stabilit clasamentul obținut în urma aplicării criteriului de atribuire, pentru cele două oferte conforme și nu a produs nici un efect asupra conformității ofertei SC … SRL. Curtea nu va putea da relevanță nici criticilor petentei, conform cărora raportul intermediar nr. 5, prin care autoritatea contractantă a declarat oferta SC … SRL ca fiind conformă, nu este act administrativ, atâta timp cât dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, stabilesc faptul că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante poate solicita anularea actului”, ori raportul intermediar, în accepțiunea normei legale citate, este un act administrativ cu efecte depline, care a fost adus la cunoștința petentei în data de 04.06.2018. Pentru considerentele arătate anterior, instanța de control judiciar apreciază că decizia C.N.S.C. este legală, criticile formulate de petentă prin plângerea dedusă judecății nefiind de natură să atragă modificarea sau desființarea acesteia, motiv pentru care, în temeiul art. 34 alin. 5 din Legea nr. 101/2016, va respinge plângerea, ca nefondată.» Față de cele constatate, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond”, Consiliul va respinge, ca tardiv introdusă, contestația formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului cauzei. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 9
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca tardivă, contestația formulată de către SC ... SRL, cu sediul în …, în contradictoriu cu ..., cu sediul în municipiul …. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare. Președinte, Membru, Membru, … … … … … … Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține … pagini 10